P AUL CORNE A STUDII DE LITERATURĂ ROMÎNĂ MODERNĂ l 1 } I 9 6 2 EDITURA PENTRU LITERATURĂ Jr! v I . BUDAI-DELEANU - UN SCRIITOR DE RENAŞTERE TIMPURIE îNTR-0 RENAŞTERE îNTÎRZIATĂ DESTINUL UNUI OM ~J DESTJNUL UNEI CĂRŢI La 3 aprilie 1868, Gh. Asachi, pe atunci în vîrstă de 80 de ani, se aclresa ministrului Instructiunii, D. Gusti, care-i fusese pe vremuri discipol şi colaborator la Albina, cu ru gă mintea de a înlesni cumpărarea preţioaselor manuscrise ale romînului transilvănean Ion Budai, ce „a vieţuit pe la începutul secolului corente" la Leopol (Lemherg) în Galiţia. Acest Ion Budai, ,,consiliariu guvernial - arăta Asachi - a compus un lexicon şi un poem epic umoristic, intitulat Ziganiada, în care a descris usurile şi anecdotele acestei sinte nomade" 1 • In decursul timpului, hătrînnl cărturar moldovean stăruise în m ai multe r'nduri, dar fără izbîndă, pe lîngă autorităţi, ca să se dispună răscumpărnrea manuscriselor din mîinile moştenitoti]or. De astă dată, deşi octogenar, cu un devo- tament uimitor, el se oferea să facă drumul pînă în Galiţia şi să trateze cu urmaşii scriitorului, după ce trecuseră probabil 30-40 ele ani de cînd avusese cu dinşii prime'e discuţii, rămase, din cauza lipsei de încurajare a oficialităţii, fără rezultat. Din fericire, mai mult din gratitudine faţă de Asachi decît diu convingerea că săvîrşcşte o marc faptă de cultură, D. Gusti îi puse la disp ozi!ie mijloacele necesare şi, după ostenitoare eforturi, bătrînul gazetar şi fost referendar al şcoalelor intră în 1 Aurora. Jlit:t. C'Ji11<>rsh• A~ot..1.i f; m4"tucrî~,I• lui 1u,••1<lri d• bibliologi•, 1957, II, pp. %27-228. Dudoi-Dele<uw, tu Studii pose ia m.anu<icriselor, salvîndu-lc uitării şi ,oarccilor. La aproape o jmnăta te de ecol după moaTtea rnode tului si anonimului coni::ilie.r chezaro-crăi c, opera sa rem~rcabilă Î!ii putu astfrl începe călătoria 1~rjut.:~ oameni. Pe drept s-a spu : ,,habent sua fala l1bclh . Cu toate că l-am ăzut consacrînclu- e cu atîta pasiune şi tinerea c~ energie î~tr.eprin~erii a_elicate de a recîştiga poporului nostru sc:ienle hu. Buda1-Dclean11, e îndoielnic că As ~chi Je-a consu:l<"rat la Justa Io1· valoare si că , i-a <lat . cama de dimensiunile reale ale talentului ;1uton~lui lo:r. Dacă a,, a ar fi stat luc-ruJ·ile, poate că el . -ar fi străduit s ă r1ileagă ,J,, la m:maşit scriitorului ni caiYa informatii ~i amăminlc capahilr să întregea că puţinele ştiri pe ~ar e le :i;iosrd}m ~i să lum~iwze bio_gr~f~a isa, atit dl' ohscll:ră. Drn pa<'Hlt', l\ sa('ht s-a prapacht de mult, dC" r11dell' lui Hudai-D1•lca11u nu . -a mai a:i1zit 7 anii s-au ro::;L<Jgo)iL Îll aJhia lor fără ci,• ÎnloarC'f'"l:C Şl DOI am răma.: în aşa măsnră lip siţi ck HH\Lcl'ial, îr1cit, pentru a e oca m. i ales nllimii :lO rl<' ani din vjaţa scriitorului, sint ru iliţi să recurgem la ipotcz şoYăitoarc. Ton Budai-Del<',lllll s-a nă cut 1n·ohahil Între 1760- 1763 lu igmău în ţi1mtul Hunedoarei, Jîngă Orăştie. ra cel mai marc între ] O copii 1 • ,, Tatăl său - m se ·p1me într-un act 1·ecent 1mhlicat - a fost 11 u numai om liber si a1•ut în Csikmo, dar ca preot. grecomtolic s-a JÎ bucu,:at personal de privilegii nobi':iare"2 • Prim le învătături scriitorul le-a luat la 1;'COala dm at, apoi a urm~t cmsurile . eminarulu:i ~ljn Bl~j. ln~r~ l 780-1786 (sau 1787), studiază teologia la 1cna ş1-ş1 ia cloctoratul. Desigur că anii pctt cuti în capitala imperiului hahsburcic au jucat un marc rol în formarea . a i11te1ectuală. Aici a hiat contact cu marile curente de idei ale epocii, a ~nut poeihilitatea să- , i îusu. ea, că o solidă cultură fi] ozofică şi literară. CeYa din atmosfera domniei lui Iosif al II-lea (1765-1790), cm·c împerechea tolerau ta religioasă i simpatia pel1tru reforwe liberale cu ;cpresi11 aea violentă a mişcărilor de răzJ.. Protopopc.\cu, l..JJ.cr.af,irul tlin l oetombri,-. 1960, p. li. L, Protopopescu, Date 11oi în leglil11ră ._, " biografi.a. lut l ot1 Srudii, 1960, nT. 4, p. 188. 1 '.!: 6 vrătire şi, în definitiv, menp.nerea intactă a raporturilor de proprietate existente, se va rcsi~ţi ~ gîn~ir a politic~ a scriitorului. În timpul răscoalei 1m Horia, Cloşca ş1 Crişan, Bucfai-Deleanu s gă. ea la iena ,i e d~ presupus oricît i -ar fi .încălzit inima la auzul e ;t1lor despre eroismul luptei iobagilor, că el a împărtă şit atitudinea oficială de condamnare a mişcării, socotind, ca ,i llll Samuil l\'1icu, drept inadmisibil „ ă e strice n.emeşugul" prin ridica:r•a gloat lo:r. Mai tîrziu, sub influenţa re:~: lutiei franceze, Budai-Deleanu va evolua sp1·c poz1ţn miri radicale, deşi fondul de hază al gîndirii sale va rămîne apropiat de luminism, nu în p1:actica sa. dezamăgi~oa1·e io finistă. ci în programuJ său idea], vahdat d · raţnme. însă contradictoriu şi utopic. Reîntors în patrie, Budai-Deleanu de inc pcnt..ru scu-.:tă vreme profe or şi prefect de studii 1a Blaj. Ca ) Samuil Micu şi Gheorghe Şincai, el intră în ·onflict cu episcopul Bob. Se pare ·ă din ac astă _cauză a rem:~ţat să se hirotoni ca că ,i a plecat ă-ş1 caute un salaş aiurea. El n-a vrut să fie „în sîmbră" (în tovărăşie) cu „nevrednicii de numele romînesc ce s-au încuibat la Blaj ... şi prodesc binele de obşte a poporulu.i, făcîndu-se organ vrăşmaşilor spre avilirea lui''. 1 După cum a spune mai tîrziu în pr faţa 1 xiconului romîn-german, el se simtea a erncnea călătorului domic să-şi revadă căminul, dar' care tocmai în apropie·r ca tărmului, c azvîrlit de vijelia năprasnică înapoi, ,.cn r:iulte sute de miluri la niste ostroave necunoscute". În adevăr la 1787 sa u 1788 B-~dai-D l anu e c<lc obligat ă se înstrăineze, să mear,,.ă adică va seric el cu inimă amară - .,de I:> voie bună fn urgie" . Locul unde scriitorul i-a căutat liniştea, pe întinsul monarhici habsburgice, a fo t oraşul Lemberg, pe atunci important centru comercial, multinaţio_nal, popul~t de cca. 25.000 locuitori, înzestrat cu o sene de a ·ezaminte culturale de relati ă însemnătate. Budai-Deleanu a izbutit să obtină prin concurs po'tul de secretar de tribunal provm'cial. După zec ani a fo t avansat sfetnic che aro-cr<'iiesc, tot pe lîngă tribunalul local, Bud"i-l),,l,·,um, 7. slujbă îu care va .răm.îue nu mai puţin decît 22 de ani, adică pînă la moartea sa, survenită la 28 august 1820.1 Ştim foarte puţin despre viaţa dusă de Budai-Deleanu in retragerea provincială de la Lemberg. A fost, fără îndoială, o existenţă liniştită, fără incidente deosebite, care i-a acordat răgazul şi tihna necesare scrisului. Dragostea de ţară îi mistuia însă inima şi adăpostul său, atît de prielnic şi ospitalier sub raportul material, Budai-Deleanu îl taxa drept „nemernicie", iar şederea în afara ţării o socotea. ,,exil". Totuşi, cînd i se oferi odată posibilitatea să vină printre ai săi, refuză fără să se ştie exact de ce. La 1815, mitropolitul Veniamin Costache îl însărcinase pe omul său de încredere, protoiereul Lazăr Asachevici, tatăl scriitorului de mai tîr7..iu, să intre „în voroavit' cu sfetnicul chesaro•crăiesc spre a afla dacă acesta vrea „să paradosească"" în şcoala Socolei „şi în ce limbi şi cu ce s-ar mulţumi" .2 Deşi tratativele progresau satisfăcător, pînă la u.r.mă, din motive necunoscute, adu cer ea lui Budai-Deleanu nu s-a realizat. Se împotrivise oare scriitorul fiindcă se simţea bătrîn sau fiindcă nu mai voia să-şi rişte rosturile asigurate ale vieţii pe o ipoteză nesigură? Căci el se căsă­ torise, avea copii, o fată a sa era măritată cu un localnic, Lewandowski, cu care Gh. Asachi va negocia ulterior cumpărarea manuscriselor. A existRt poate vreo altă pricină? N-o vom şti niciodată. Un raport al cancelariei aulice din Transilvania din octombrie 1819, publicat de L. Protopopescu, adaugă o ştire interesantă la biografia atît de lacunară a scriitorului. Cu un an înainte de moarte, Budai-Deleanu împreună cu fraţii săi Aaron, secretar la tezauriatul din Tram;ilvania, işi Anton, ofiţer la transporturile Je sare din Arad, petiţionează pentru ridicarea în :rangul nobilitnii cu scutire de taxă. .A vînd în vedere serviciile aduse imperiului de cei trei fraţi. între care scriitorului i se recunoaşte comportarea plină de patriotism în timpul inYaziei duşmane de la 1819, cînd a refuzat „promisiuni ademenitoare" şi şi-a arătat neprecupeţit devotamentul, 1 Teodor Bilau, D~ta morfii. lui. lon Bu4ai-D„lu.nu, în Flh•Frumo,, Suceava„ 1934, nr. 9, p, 41. • Th. Co<lrescu, Urkoriul, Vll, pp. 68-70. 8 cererea e aprobată. Semnătura suveranului e însă din 9 iulie 1820, prea tîrziu pentru ca modestul consilier provincial din Lemberg să mai aibă răgazul de a se bucuTa cum se cnvine.1 Activitatea creatoare desfăşurată de Budai-Delcanu la Lemherg e prodigioasă. Î n afara operei literare au rămas de pe urma sa numeroase lucrări filologice, juridic~, pedagogice şi istorice, din păcate încă necercetate tem.cinic. O descriere generală a manuscriselor a uat Al. Papw· llarian în două rînduri. 2 Probabil îndemnat de anume nevo· ale slujbei, Budai-Deleanu a tradus cîteva lucrări de drept şi procedură penală : Rînduiala judecătorească de obşte, Pravila de obşte asupra faptelor răle şi a pedepsirii lor, Cartea de pravilă ce cuprinde legile asupra faplelor răle şi a călcărilor grele de polifie. De asemenea a tradus din nemţeşte un lndreptătoriu al învăţăturilor tritru a j'ormarisi pe tinerii şcolari. Şi mai conturate sînt preocupările sale filologice. Rle se concretizează în studii de gramatică (Dascălul romînesc pentru temeiurile gramaticii romîneşti, Fundamenta gramaticae linguae romanicae, Teoria ortografiei romîneşti cu slove latineşti), într -o vastă operă lexico<>'rafică ' un dictionar romîn-eennan si trerman·romîn, t, proiectat iniţial în 10 voltime, precum şi un glosar de neologisme, cuprins în m s. Academiei R.P.R. nr. 2424. Părerile filologice ale lui Budai-Dcleanu evoluează în genere în spiritul Şcolii ardelene, cu unele deosebiri, însă, cc sînt caracteristice. As tfel, deşi susţinător al latinităţii limbii romîne şi, împreună cu Maior, al deri~ vării ei din latina vulgară, Budai-Deleanu pare a se f1 descotorosit, poate şi sub influenţa practicii sale literare, <le o serie de e:xagcra1ii puriste. S-a remarcat încă mai demult că în dictionar el a încercat o clasificare a cuvintelor ce aparţi~ fondului viu al limbii după origine, deosebind, pe lingă marca preponderenţă a termenilor l atini, cam o treime de vorbe străine : slave, J "" , ._, 1 L. Protopopesc• , op. cl1., pp. 190-191. • În Arckivu pentru filologia şi istoria, Dloj, 1867, pp. 706-708 ţi Ânalel• SocictăJii. Academics .Romîne, s. I., t. Ul, pp. 10.i-116. 9 albaneze, grece 'tÎ, ungureşti, chiar şi germanice. L „ Tratarea materialului - spune .,. ăincanu - are un caracter cu totul rudimentar, dar ideea însă~i a unei atari clasificu{iuni este interesantă." 2 Şcoala ardeleană, după cum se ştie, ern intolerantă faţă d traturile ling i.stice adău­ gate fondului romanic; în schimb pozitia auto1·ului Ţiganiadei învederează, în a a. tă pri\inţă, ind pcndenţă de spirit. Deşi preconiza un isteni ortografic bazat p alfabetul latin, e inter<'sant că Budai-Deleanu conceda putinţa folo irii. în ontinuarc a alfabetului chirilic în cărtile de cult. De a m nea, a titu<linca lui de şjn stătătoare o probează Vc'henwn tul alac înd replat îm potri a. gramatfrii ardt:lcanului Molnur, în Temeforile gramaticii romîneşti.3 Manu eri de i ·torice, în latine te, cuprind mai multe lucrări neterminate, punînd la contribuţie o informaţi urprinzătoare relativ cu epoca. Metoda cercetării e totuşi învechită prin lip ·a examinării critice a izvoarelor i aprecierea unilaterală a genc::zei faptelor povestite. De asc•menca, apriorismele latinizante ce ălăuzesc condeiul ci·iito1·ului îl duc la formularea unor teze fantezi te, ca de pildă aceea că dacii ar fi strămoşii polonilor 1i în genere ai lavilor! Pe. te tot e ăde,te preocu parca comună reprezentanţilor Şcolii ardelene, de a d<'monslca nohiliLatea de eendeuţei,poporului romî.n şi a-i justifica pretenţiunile naţionale. ln prefaţa rominea -că a principalei ale o per·, De ori i.nibus populoru.m 'fransylvaniae, Budai-Oclcanu afirmă fără înconjur: 0 „Ca si'i scriii de naţia şi iîmplririle [.ifrii ai;e~tii, pricina întiia au fo st trebuinţa şi a doao folosul patriii mele" 4 • Afară de De originib11s ... , printre celelalte manuscri e istorice au fo ·t identificate De unione trium na.tionum Transylvaniae, cu un motto din Machiavelli, care leagă societătilo:r , nefericirea de decăd rea in titutiuoilor , interne, apoi De origine Slavorum, Hungari vi armorum Transylvaniam non occuparunt i altele. Demn de interes este memoriul alcătuit în nemţ . te, probabil la cererea autorităţilor habsburgice, Kurzg~fasste Bemerk1ingen iibrr B1tkovina1 • BudaiDeleanu dovede;te aici o perfectă tăpînire a chestiunii, îmbinînd o informaţie bogată şi autentică asupra ubiectuln.i cu priceperea de a descoperi esenţialul şi a-l călăuzi pe cititor pre ce<'a cc c în acle ăr vrednic de reţinut. Te ·tul e concentrat, hrănit cu fapte şi reflecţii curajoase, tonul c ponderat, calm, de o gravitate lipsită d at·ctar , stilul e cursiv. propriu, adaptat cerinţelor unei relatări obiective. Patrioti mul riitorului ţîş­ neşte printre rînduri cînd prote tează contra in ultelor proferate ele un Solz r au un Carra împotri a moldo enilor, cărora le zugrăv<'şte el însuşi fizionomia mo1·ală într-un chip foarte avautajo . De pre limba romînă afirmă că "are toate calităţile pentru a deveni cn timpul o limbă egală în cultură cu cea italiană, dacă oameni iscusiţi se vor ocupa cu ea" 2 • rătînd că „Moldovenii din na~tere au puţină plăcere pentru viaţa călusă­ rească·':i, autorul Ţiganiadei nu uită să-,i însemneze aversiunea faţă de cler : ,,Popii ; i căluaării şi-au făcut şi aici mendrele, totuşi, graţie ne.~tiinţei .~i neghiobiei lor, au avut faţă de cei romano-catolici un rol foarte mic ·4.. Partea cca mai cmnificativă a lucrării prive., te organizarea judecător ască şi admini trati ă. Cu o indignare cu g1· u reţinută să nu pJc n a că din bici, consilierul chesaro-crăie c mulg vălul trandafiriilor declarnţii şi al optimismelor oficial se osteneau să ascu11dă realitatea hidoasă a guvernării imperiale într-o provincie mărgiuaşă . ,,Bucovina pune el - pare a avea oarta de a vedea în fruntea sa tot ce-i incapabil, imoral egoist în monarhia întreagă." 5 Funcţionarii upcriori şi l Cifra f" dato în Ku1;;11,efa•8t~ lJ(1n.nkunp,tm iiber lJ11lw,1i11u (v. mai de1.H tr1e) Cania Du:c=ot:1i'.riet, 1891-, or. 13 , 1 L, Şiiiu.eanu, a Joo Ghet-ie, Jstoria. filologiei. romi,u. lUCJ2, p. 226. Pri.mQ gro;m.1lică romineascV modernă„ io Omagiu lui Jorg11 lotdtrn 1 Buc .., J95U„ .t Al. Ciori'i1JC~<'U.1o Op1;1r-a i,1ori.cJ u lui JJuJui„OC'.f~um, 1 in Cercetlfri fiuirarB1 1936, I'• 1116. IC I Trndu jj. ln romi1,c,te de Bogda.n•Du.ir.:it !)i publicat io Gtu;iJa Hm:ovi.nci 1 18'->'l nr. 8 ~i urm. Heprodui;i în original de I. · iatoi- în Romfoii ~; rulcnii., Bc,curefli, 191S. : Car.l!ta .Bncol'i,aei, 1894. m.13. ~ 11 ldtm, nr. J ~- • Ibidem. Pi Idem, nr. 20. 11 îşi bat joc de serviciu, nu caută decît să se ghiftuiască pe seama norodului, ~înt. c~mplic.ii bo~erilorv în as~prire.a tăranilor. Prin vexaţiuni ş1 sentmţe JUdecatoreşti arbitrare - (pauper ubique jac~t) --: cele 12 zile de ro~otă pe an au fost suite la nu mai puţ1~1. de 100 ! ,,C~ co~~ti!nţa lini.stită - afirmă într-un loc scrutorul, care 1mpartaşca muÎte din iluziile vremii cu privire la excelenţa intenţiilor cm:ţii imperiale -;- cele mai bu~. ~i ma~ blînde legi ale guvernulu.i austriac ~u se~vesc aici in ţara pentr:; înaintarea binelui general, ci mai mult la generala prapădenie şi apăsare a locuitorilor." 1 .Bu~ai-Dclcanu n~ era în stare să-si explice procesul ob1ecuv al dezvoltăm relaţiilor capitaÎiste, pe care-l trăia, cu întreg ~01·te~i~ lui de mizerii şi neajunsuri. De aceea apare puţm naiva mirarea lui că pretul arenzii a sporit de 10 ori în interval de 30 de ani si că soarta tăranului s-a înrăutăţit. Dar dacă în afara' unor măsu!i cu caracter educativ şi a selec~ionării mai juste a slujbaşilor, cărtmarul lumi~ist nu ~trevedca alte solutii, dacă el rămînca la un mvel sumar de înţelegere ~ explicarea. af~u.că a cauzelor stării de Jucru.ri înfăţişate, trebuie sa-1 recunoaş tem lipsă de prejudecăţi, deplină sincerit.atc, simţ al demn~tătii umane, îndrăzneală în stigmatizarea relelor a<lllln~traţiei habsbur(Yice. ,, Toată ţara 11111 rmur<i dar nimeni nu s-a gc'isit încă ;ă aibă cura.iul a aduna .faptel~_şi S(i le preainal!ului tron"_ 2i ~o-r__cază ~ Budm-!)clcan~1 aproape de sfîrŞltUl memm:rnlru sa1~. Se va_ f1. ~înc:1! supună s-o facă el insusi? A întrepnns ceva lll aceasta pn vmţa. Ignorăm şi teai'.nă ne c că ~ vo~ ig?o.ra totdeauna. Oricît de valo1·oase ar f1 npt1tuclimle <lcmonstratc de Budai-Deleanu în scrierile filologice şi istorice, oricît de remarcabilă erudi1„ia şi puterea de păt~dc~c a int<:: ligenţei sale agere, marea sa importanţă _în 1ston~ cullum romîneşti constă înainte de toate în faptul c~ ci est~ autorul Ti,.,aniaăei, operă fundamentală a litera turn 0 noastre, ~ acelaşi timp acL de naştere şi cert~fica.t tfo maturitate al beletristicii orjginalo. P e lîngă Ţ,13a11uu1~,. scriitorul s-a încercat şi în unele traduceri. E vrcdnu: I Caulo Bueovin..ti„ 1894, • lticl,m 12 W"~ 20. că el a ales din Metastasio, poetul de curte al Habsburgilor, celebrat la un moment dat ca n~~e~ altul în Europa, nu pe idilicul cîntăreţ al Arcad1e1 ŞI nici pe galantul improvizator al aristocraţiei uşuratice, ci pe poetul sublimităţii morale care p~vestea ~ .. mistocle cum învingătorul de la Salamma, deşi Jignit şi nerueptăţit de atenieni, a refu_zat o!~rta. lui ~e~~e~ d e a porni împotriva compatrioţilor ~a.1. Cit~ ~flllltaţ.1 nu-şi va fi glisit sufletul axnărît al consilierului dm Lemberg cu eroul antic! Tr~ducerca. lui ~~dai-Delean1;1, fragmentară şi desfigurata de o 1m;posibil~ _ortogr~f1~ italienizantă, redă cu fidelitate gînd1rea origmalulw şx tinde, deşi timid, spre unele efecte coloristice. E, oricum, o tălmăcire superioară aceleia încercată la 1784 de A. Bel.~ <liman sub titlul lVIilosîrdia lui Tit. Budai-Deleanu ar h intcntionat să traducă din acelaşi Metastasio Attili<> Resol~ 1. Totuşi, şi într-un caz şi-n altul, nu e vorba decît de realizări modeste, dovedind oarecare îndemînare a versului dar situate foarte departe în urmă în raport cu excepţionala Ţiganiadă, operă :mo_nu~cnta_lă prin intenţiuni şi proporţii, prin bog~ţia 1deilo~. ŞI . verva expresiei, care surprinde pe cercetatorul familianzat cu peisajul r elativ cenuşiu al literaturii n oastre începătoare. Epopeea eroicomică a lui Budai-Deleanu ni ~-a păstrat în clouă vf\rsiuni, înregistrate între manuscrisele Aca- de subliniat Tlu:- demici R.P.R. sub numerele, respectiv, 2634 şi 2429. Prima versiune a fost publicată, pentru întîia dată,. cu foarte multe erori de lectiune, de Th. Codrescu, în revISta Buciumul romîn din Iaşi' (1875 şi 1877). Versiunea a doua, de bună seamă superioară, a fost editată de-abia în 1925, de Gh. Cardaş. Afară de o seric întreagă de amănunte, versiunea întîi diferă de versiunea a doua prin episodul, dezvoltat în mai multe cînturi, al aventurilor lui Becicherec Iştoc, nemeş d e Uram-Haza, pornit, ca ş~ D.on Q~jote, în tovărăşi~ unui sc~tier, s -o găsească te mb1ta sa Anghelina. ln schimb, versmnea a doua a~orda .o mare atenţie controversei tiganilor asupra celei mai bune forme de gu vernămiat. Lăsînd deoparte, în cea de-a doua 1 Rarniro ')rtiz„ Per la uoria della eullura italiono in Rumonia, Bucu.re.1ti, 1916, p, 2~'1. I3 variantă a operei sale, firul de acţiune legat de destinul lui Becich crec Iştoc, Budai-Delcanu s-a gîndit ulterior să-l folos<'ască într-o lucrare independentă. Adăugtnd nemeşului ardelean încă doi eroi, pe lm Kyr Kalos de Cucmeaza din Ţara Romînească şi pe Născocor de Cîrlihaba din Moldova, scriitorul a pornit la realizarea unui nou poem eroicomic, intitulat Trei viteji. Din el nu a terminat d ecît trei ciuturi, oprindu-se aproape de sfîrşitul ctntului 1V. E desigur o mare pierdere pentru literatura noastră că păţaniile celor trei viteji, urmărite de BudaiDelcanll, clupă obiceiul său, în planuri paralele, cu inter· ferenţe capririoase şi complicaţiuni romaneşti de intrigă, n-au fost duse pînă la capăt. Am fi an1t o a nona satiră socială, probabil cu implicaţii mai largi la stările> de lucruri din Principate, alcătuită după aceeaşi reţetă : cu personaje-limită, sub grotescul şi ridicolul cărora trebuie să căutăm cusururi omeneşti mai generale, cu întîmplări neaşteptate, grupate laolaltă după legile unui contrapuncL specific autorului, cu comentarii, în fine, îu subsolul paginilor, tinzîn.cl să amplifice şi să precizeze sensurile criticii. l Cu privire la Ţiganiad<t c încă deschisă problema cronologif'i exacte a celor două variante. Datele pe care inJirect le furnizează scriitorul sînt contradictorii. Astfel, în scrisoarea către Mitru Perea, clin versiunea a doua a poemului, datată 12 martie 1812, se spune că s-au scurs treizeci <le ani de cînd autorul a fost silit să se cxpatrieze.2 Socot eala ne duce la anul 1782, cînd Hudai-Deleanu se afla încă la stmUi la Viena, ceea ce, evident, este inacecptahil. În prima variantă, pasajul la care facem aluzie apare sub fonna : ,,Doisprezece ani au trecut, drăguţă Pereo, de cînd eu fiii silit n. mii, înstrăina din ţara mea"3. Cunoscînd că Budai-Dcleanu a părăsit d efinitiv Ardealul Ja 1788, aflăm anul 1800 drept dată probabilă a primei 1 l\fanu~cri...ul po~rn ului 'r,.,i oitrj; n)c,,,r.j~&li'.~ un "i>u!iu ta,ct in jo,i-tJ f'j ....,,lni pagl»i, desigur 1.cntru oot<·lt pl· catt ~\.:nitorul Je pr-OÎN'to ~i u„a mai upu<'at „J°l l(' reallz.ez.e. ' E. p. 65. No,.:m cu E cdi1ia J, llyck (E.5.P.t..A., 1953) a varinutei u douu fi c.'1.1 B ~Jiţia T h . Codrc•eu (111..ciumul romit-,, }U7S-Jki7J, o va.cinutd fndi, • B, J, p. 543. 14 versiuni. Aşa se işi crede îndcobşte.t Numai că îu cîntul X al variantei întîi a Ţiganiadei ne c înfăţişat un rapsod popular CI' cîntă boi.eriJor, Ja o petrece1-e, povestea lui Arghir şi a Elenei, care-comentează autorul în subsol „se află şi în stihuri proastă alcătuită şi tipărită'· 2 . Dar cartea lui Barac, Istoria despre Arghir cel frnmos ~i despre Elena cea frumoasă a apărut în primă ediţie, la Sibiu, în 1801 ! Deci, adm iţînd că opinia atît de <l.cfavorabilă a lui Budai-Deleanu nu e adăugată ulterior şi că, prin urmare, 11u e posterioară elaborării poemei, rezultă de aci că prima versiune a Ţiganiadei a r fi terminată după 1801. Faptele de care dispunem actualmente nu îngăduie elucidarea depli nă a datării variantelor Ţiganiadei, ci permit numai presupuneri.:J De altfel, greutatea d ezlegării problemei e sporită de scriitorul însuşi, care, încercînd să mistifice cu privire la favoditorul epopeii şi autorul comentariilor, nu e exclus că a încurcat cu intenţie şi prcci11ările cronologice. Oricum, c cert că Ţiganiada i-a cerut lui Budai-Dcleanu aui îndelungaţi de muncă. Pare plauzihil că el a terminat prima 1·edactnre a operei în jurul lu.i 1800, mai prohahil cîţi, a ani după această dată, şi a doua redactare pc la 1812, deşi n-ar fi imposibil ca data să fie suită pînă la 1818 (,,. ..treizăci de ani ... de cind eu fui silit a mă înstrăina"!). )'l:ult mai .importante, fără îndoială, dccît aceste discufii, intercsîncl un cerc îngust de specialişti, sint dis~ putelc pricinuiLc de conţinutul şi valoarea artistică a operei. Cu toate rezultatele, măcar în parte pozitive, obţinute <le critica şi istoria literară mai veche în cercetarea operei 1 Exem11lul ct'l moi rcc·ent: 1011 Lun~u, ldt'i ilurni,ai$,e în «Tigun imla» lui lnn Rwfoi„J)C'leauu, îu Dii, i.ţldria filrr.:oflt• t,, Romiuiti. li. 1957, pp. 161 161. ' u, u, p. 470. J 1\11 urmări1n în rt,tdu.rile de ma.i susi: ,;;?\ l'Nlf' .. ehi,l~m ronlro'- er~tl a ... upr& e:ro• nologici celor două variante. Seumaliim doş.r uncie inadvcrttu\e„ fixă i\ adore toate argun1entele pro \i conLTO {oota 30 a cintului X - versiunea u doua - ,e rert"ri lu Couvcn~io ÎReoLină c-li.o v:ren.1cn %C"\,Q]uţid f_rtu1cezc ca h• un t'Ve.nime.1.1t 1mediul C.m• temporruJ etc.}. Problemo. a ro~-i dC"1:bă1utU de Ch. Carda, îo iuttoducerea Ja 'J'ig,rniada (ed. n }I„a„ 1928); de D. Po1>0vici îo La littCfollJre rounwiu, !) l'ipoque des lutniel"e.-, Sibiu, 1945. pp. 482-4ij3; de G. Hogdan•Duică în foan Hmloi.D,lranu. Cirera pr4!... ci;u'fri iu J>r orilee littir-are, 1928, III, D1', :! 3. 15 modestului sub învelişul unei emfaze pretenţioase, sînt de o incon· cărturar din Lcmbcrg, multe sensuri ale care, prin valoarea lor pro!nesistă, intereseaz_ă ~ chip deosebit conte~por?neita~ea, precum şi restituirea de ansamblu a mcsaJulm continut în parrinile sa]e şi-au aşteptat pînă în zilele noastre tălmachtl şi exegetul. Ar însemna să simplificăm lucrurile şi să păcătuim mpotriva adevăcului dacă n-am rccunoaste pre'Luuea înaltă de care Budai-Dcleanu s-a bucurat în trcc~t din part;a .multor. spe~ialiJti. Curînd după apariţia primei versiuni a Ţigamadei, Aron Densusianu, în studiu] O mu:ză-cenuşiireasă 1, a relevat , de p e o pozitie de caldă îmbrăţişare, calităţile poemului eroicomic. ~Iai tîrziu, Bogdan-Duică în articolul Despre « Ţiganiada» lui Budai-Deleanu. lnrîuririle germane 2 si N . Iorua in Istoria literaturii romîne în sec. X VIII ;u stăruit a~upra meritelor scriitorului şi au dibuit, în marginea textului, unele in terpretări, încă rudimentar e sub rapor tul adîneimii atinse. Cu d eosebire M. Dragomirescu 3, cu acea uscăciune a expresie~, eu siguranţa apodictică şi lipsa de umor ce-l caracterizau, a vorbit în mai multe rîndnri la modul apologetic, despre Ţiganiada şi autorul ei: încît, văzînd o asemenea dragost e fără măsură, cei ce ştiau lipsa de gust a criticului şi n-auziseră cumva de Buclai-Deleanu riscau să-l su specteze pe scriitor. Pozitii n et ostile se manifestau rar. Iată de pildă una, a lui Pet;e V. Haneş : ,....o lucrare slabă... i-a lipsit talentul de Ţiganiadei, a închega o acţiune După 1925, cînd a epică şi de a crea eroii necesari" 4. apărut în fine versiunea a doua a lucrării (ediţia Gh. C ardaş), Budai-Deleanu nu numai că a cîştigat în ascendent , dar, p entru un.ii (Gh. Cardaş, Em. C. Grigoraş), a devenit un obiect de cult. Este adevărat că analiza lui Cardaş e mediocră şi ataşată de cele mai plate formulări, iar opiniile lui Em. C. Grigoraş, ' A. Dent-u&ianu„ Cercttiiri literare, Inş.i, 1881, p. 245 ti u:r-:tn. • Convorbiri littrare, )..XXV, Bucureşti., ]901, p. 438 ~i urm. • lotr-o comunicare b Ateneul ltontin~ M. .Uragomire~cu spunea: ,,Acta.stă p<H1m6„ f'artt„ dupl. 4!'101 ara O.l'ltat•t> de 20 ani incoacct în otifca rînJuri„ est,. Jin punctul de t•t4erc al c,mctplii,.uiit ,ea m.<1i fnsemno.,ă epopee eroicomică, 1lin literatura univers(ll(1... "' (Viiror•l, m:. 4782 din 15/U. 1924,) sistenţă hilariantă. Şi totuşi, părerea că Tiganiada n-a fost înţeleasă cum se cuvine e pe deplin îndreptăţită. Iată în ce sens : 1. A l ău d a nu echivalează cu a dezvălui conţinutul ascuns al operei ; mai ales pentru cei care, pe vremuri, confundau punctul de vedere cultural cu cel literar era po· sibiJă împletirea tendinţei apologetice cu lipsa de per· cepţ.ie a valorii propriu-zis estetice a textului. 2. Critica literară şi istoriografia de filiaţie maioresciană, care a deţinut dup ă 1900 şi între războai e poziţii importante, ca şi direcţia estetizantă a istoriei literare l-au subapreciat pe Budai-Delcanu, scriitor lipsit de şlefuire, primitiv vigu.ros, dar rebarbativ p entru rafinafi şi pruzi. 1 3. în fine, orientarea satirică a Ţiganiadei, împingînd batjocura sutanei şi a hlazooului pîo ă la extremitatea triviali tăţ.ii, a cauzat desigur supărare spiritelor conformiste. Încă la 1881, A. D cn su sianunota că, pentru a vedea lumina tiparului, opera lui Budai a trebui t să biruie u n ele r czi.stcnie politice : ,,1nainte de a se publica şi pe cînd noi nici nu ştiam ce conţine, ni s-a spus că n-are să se publice fiindcă ar fi toată 1iu1nai o ba~;ocură asupra boierimii şi călugărimii. După ce s-a publicat în «Buciumul romîn», am auzit vorbindu-se aspru contra ei." 2 Asemenea j l Act"&blă cnraeterizare a prilejuit lui F. 1-"'ugaru (Dt!$prt lectura rnanu.şcri:;tJ,,,­ lui Ioan. Budai,..Ditem,u,, în Limba romirul, 19Ş8, nr~ 4, ucmiltotuele n!lc~ţli; ,... ... 1,~ QCCe"f'Î. ~ulp ii de incluJgenJă sau. n,eftÎÎnJă r.a,L tt>IÎ, ci!Î core au :i$ tÎlC ce,,-a de line despru 1 ,urr,ijfoaJiti lui Dcfoanu in lectura c.d or două. ediţii. Ca.rdti$ şi Byck. J\ u trebuie deci .,&. şiirprindă. o apreci,re ca următoarea.: striitor lipsit do şlef,,tre, prlr,ndo, viguros, dur rc:ba,ba1~11 pentru rafin(l/i fi prui. ÂpnJtint1t,1. l'~le brutalo; d<rt siiiurii. Criticul o spus ceea ce a simfit: η« recuno.scul forta lalPnJului « primitiv t iguros» fi a făcui «le mai mari rezervf asupra formei operei: «.ş('ri.ÎIOI' lip,il de flcf,,îre», «rebarbotiv>. Nu tnsa cri,icul e 1 itaovat pentr(t cit a făcut "flrnui1i1·fc do moi in•~•cto. FOrJ; pc,.radox. 41 spune cU,npotrivd că ac~stU c4rqcter~a,e dovedc.1'-6 drago:,t6(l de adtvăr fi in1ran.-1igenJO din partea uit icului ..."' (p. 14) ){ulţu1uc.se de cotnpli....ment ! Însă, după cum t.pet că eit.it01D.~ îşi dii aetu.na: a) ,,.Lipsa de~left1ire .... Io. care mă retu u11o ptivci:tt- n, 1 e.ore('.tÎ tudioea pro,odiei - problemă ce·l prcocllpă în mod, mi-aş permite s3. spuo„ exce! Î V pe F. Fugaru; b) După cu(I) ri"zultâ. din context, cali(icareo. de ,..,eba,bati&>~ aparţino "rafinaJilor f'Î pru;;ilor", şi deci ou eţ:primîl „o nin..re rezervă„ a u.utorului • ecst.ui u.udlu. • Op. cit., p. :!48. • Peue V . H axtef, Il:i.ori.a lihraluri.i 't'OtnÎn4!. Hucure~ti, 1924-.. Pt>· 108-109. 1F, •"*•~ 2- c . 15!1 17 păreri n-au incctat desigur 1-ă se formuleze şi mai tîrziu. 1 J~ deci limpede că şi repulsia fată de atitudinea inaintată ~ lui_ Bi1d~~-Delea~u a contribu'it la incapacitatea vechii 1stonografu de a-1 pune în YaJoare întelesurile majore ale operei. ' Eforturile făcute după 23 Auaust 1944 de o serie de cercetători, incidental de ::-{. D1vid 2, apoi dC' 1. Manole 3, f. Oauă 4 , Jon Lm:igu 5, Mitu Grossu 6 s-au eouc~ntra~ ~a~ ~]es a~upra _ideologiei cuprinse în '.J.'iganiada ş1 a radacmilor ci sociale. Aceste contrihutii nu sîut oe o valoare egală, stîrnesc nu o dată c~ntrarietăti ~i semne ?e întrebare, dar au laolaltă meritul de a-l apreci~ pc Buda1-Deleanu în lumina ideilor sale progresiste şi de ~ ~cerea. să-i explice mesaju] din per;;pectiYa concep"ţ1e1 marXISte. Chiar clacă metoda uu e totdeauna folo~ită et1 maxi rnum Je îndc1u1uarc ~i la gradu] de concretizare necesar, rezu ltatele a,,.ja dobînilite în luminarea personalităţii 1ui Budai-Deleanu şi a operei sale sîn t din cele mai încurajatoare. _Pe ~~ela~i <lrum, în acest rnornent de graYă răspîntie 'a 1Stor1e1, ~1~d paralel co semnele progresului tehnic, ce se. mult1pli~ă î~tr-tUJ ritm vertiginos, constatăm că umamsmul veritabil al·e de învins bo-rele obstacole ca să-l . d ega.1eze r" om de alienările la care-l condanmă ordinea ?a~italistă, cu morala sa de juuglă, 1le fură şi pe noi 1sp1ta de a-l confrunta pe .Budai-Deleanu cu înt0Ics~1~ile vremii noa~tre. Şi_ putem anticipa că la uu'.iHuJ ş1 izolatu] autor dm p1·ea3ma anului 1800, căruia i-a fost sortită „nemernicia exilului"" - cum sinour îsi destăinuia obida - vom găsi o pledoarie de o truc~enţă şi o vervă 1 De exeinplu )1. Grcg,,riao. lu l 'er4im,,lc -.:1'i~araiad"i» lui [, Ru(]n;.f)"lennu (În P,r,cupări li1,mue# 1939# or. 7. (l, 10), isu~ţiot ră materia cin.iurilor X ?1 XJ, N1r<' eo raforU lu dt.·ir,batei:ru formd de ţ:uv('i,:nâmiut irlNiJe. nr 1 rehui 8 5 Up!:ieaseă rtintr„o ediţi(· <·.ri,i<•H, cleonrec·e ..nu conuibuie c" 11i,r,;,. 1n ;.,,ţ,./1>~fl~N' 01,,-r('; .; (a<~ <e• o!'/;i,urn $ii li11~t-:.ra.stă.... ' · • N. Ou.vid, Ştoala r,rtfdtonii. Colt.~ţ.ia Cotue.mpora,wt. (. a. ~ V. 1'Uudinl introdn('fÎV 111. e.cliţiH 7'iqaniaJri dio 1'>50. E.s.r.L.A. V , .-.todiol introductiv la ediţi~ Tigani11dei diu 1953, E.S.P .L.'\.. 1> Op. cit., ia Oh, istoria filo:.ofiei. în Rominiu, 1957, p. 1S7 ţi urui. 4 \i Mitu C""· "u 7.i eo1o.bouu.or-U, I111oriu litr:r,Uurii rom.u1t· - ardl'/ecmi. c ur~ litografiat. 1957, p. 3S3 ~i urw. 18 J-;pora t't-f'lre ci .Stoa.ltl · · rar egalată în literatura romină <lin prima jumătate­ a secolului al XL\.-lea , în favoarea integi-ităţii peTsoanei umane şi a responsabilităţii ci în faţa istoriei. Încă ~i azi 13u<lai-De1canu e tra t at în prelegerile didactice :in coacla Şcolii ui:dclcne şi, dacă uu ne înşelăm, singurul manual de literatură a secolului al XVIII-lea, car e nu adoptă această procedare, e al lui Giorgie Pascu; aici însă at1torul 1'iganiadei e cu totul omis. Apropierea lui Budai-Deleanu de Samuil .Micu, Şineai şi Petru Maior e fireşte legitimă tlin mu1te şi diverse motive: aceea~i epocă, acelaşi mediu de formaţie, inst,;ucţie asemă­ nătoare, si-n Jirectia Inică şi-n cca teologică, unele detalii bi~grafice co~une (scriitorii amiutiţi s-au ciocnit de fanaticu l şi obtuzul episcop al uniţilor, Ioan Bob). în fine, o manifestă predilecţie la toţi pentru istoric şi filologie, cu susţinerea deopotrivă de exagerată a originii pur romane a poporului rornîn şi a latinităţii absolute a Jimbii sale. Dar aceste analogii incontestabile nu epuizează individualitalt:a scriitorului; personalitatea acestuia se con l\lrl'ază tocmai prin ceea ce-l difece11·tiază de Scoala ardel eană; căci dacă metoda istoriei literare în ~tu<lierea 1m1ri curent e de a decolora concretul de culorile lui particulare, pentm a regăsi, printr-un proces de abstractiza1·e, un tip comun de or ganizare spirituală dimpotrivă, atunci cîncl c vorba de a caracteriza un scriitor, m etoda co nstă t ocmai in a-i învedera deosebirile, specificul, deci acea ~estre prop1·ie Je putere creatoare prin care autorul e el însuşi ~i Tivalizenză cu demiurgul. Dacă vrem să-l cunoaştem pe Bud aiDeleanu, trebuie să vedem prin ce diferă el de un Samuil Micu ori P etru Maior. ln concepţia curentă, Şcoala ardeleană se încorporează în acel tip de cărturar, în acelaşi timp auster ~ ardent, de u teuacitate piltlw.toare îu muucă, la care dorinta de a demonstra vrednicia neamului r omînesc a ajt~ns mai mult decît o ambiţie şi o pasiune, a ajuns o patimă mistuitoare şi deformantă. Un Micu, :9 un Şincai, ~n Maior sînt a~mirabile exemple de devotamen.t faţ~ d ~ u?. CTez. V1aţa adumbrită de greutăţi materiale ş1 ~1e~1c~ ~e tot felul li s-a strecurat între amvon.: catedra ş1 bibliotecă, rară nici o concesie făcută seducpil_or _pe e:ire Cţ>oca lor, de galanterie şi uşurătate, le" n:1ult~plica m. Y,icna tinereµIor s au în Budapesta batrmeţ~1. _ i nsen sibili la deliciile liter aturii fără simtul umorului, incoruptibili şi duri, dintr-un aliaj moral 'pe care ne. întreb ăm unde-l putem regăsi pe tot întinsul secol_u~m al . )~] X -lea, rlacă nu tot la un anlelean, la Slav:~c1 (deşi mtr-o _formă mai puţin reliefată), corifeii Şc.oli~ a~delen~ :c1u la~~t. o operă gr eoaie, stufoasă, unde o mt1:1_1s~ erudiţie e ns1p1tă fără discernămînt în privinta valo~u izvoarelor, unde metoda formalismului lo!!ic deprmsă în şcolile iezuite, serveşte pentru reducerea° I~ ah.surd a a~vcrsarului ( ca în celebra argumcntatie a lw P e~ru Ma1,?r a continuităţii r omane în Dacia, pl~cînd de la ideea .ca romanii nu s-au căsăto1it cu femei dace s:iu nu m?1 puţi.n. renumita demonstraţie, clupă car; li~~a romm.a ar f 1 mama latinei clasice!). Opera la tiniştilor cuprrnde, d esigur, idei tle provenientă luministă după c~1!1 aduce şf t~ele s~mne ale legăturii vii c~ P.of;'.orul , ~n. genere, rnsa, desprinder ea de raJiunea teologica se ~av1Işeşte. ~nevoie la aceşti preoţi sau aspiranţi la pre~>ţi~'. educaţi. in severele şcoli catolice, iar folclorul de ob1c~1 îl. repudiază. Modelul lor era cărturarul doct c~re ~cna ş1 vorbea latineşte, stilul lor uman era O com: h_maţ1e de _călugăr şi mică nobilime transilvană cu un s~mţ ascuJ_1t al. demnităţii personale; norodul îl s~haprec1a.u ca fillld 1guoraut şi îmbuibat de prejudecăti deşi îl iubeau cu o rară însufletire. ' ' . . Porni~d de la aceleaşi ~ari premise de ordin social ş1 1~eologw, c re~cut în aceeaşi am bianţă d e prozelitism naţ1~nal, _J~u.da1-pel~anu vădeşte neîndoielnic şi alte part1c~ari!aţ1. Gmdirca sa e în cea mai largă măsură e~anc~p ată de. t eologi~e. Fără respect pentru dogme şi chiar ~rev~renţ1os faţa .de autoritatea nedemonstrată a credrnţe1, arunctnd o privire ironică şi lucidă dincolo de apar~n!~l~. solemne şi sacerdotale, ce învăl\lie activitatea bise~1c11, Budai-Deleanu, ca un veritabil filozof a l secolului al XVI U -lea, fără a merge pînă la ruinarea V completă a bazelor religiei, le subminea:t..ă totuşi şi, itt orice caz, dezumflă de orice prezumţie sacră p e repre• zentanţii tereştri ai divinităţii, tncepînd cu papa de la Roma şi patriarhul din Bizanţ. Faţă de puritanismul moral al unui Şincai ori Micu, a căror viaţă seamănă cu o asceză, reînnodată în fiece dimineată cu o nouă fervoare, Buclai-Dcleanu face figura unui om de Rcnai;;· tere. Morala lui se întemeiază pe împlinirea cerinţelor naturii, e telurică şi profană. El ou arc falsa pudoare de a ocoli n umele unor acte pe car e toată lumea le săvîr~eşte, deşi r ostirea lor în saloane atrage oprobriu. La el există primejdia alunecării nu spre reţinere şi austeritate, ci spre trivialit ate şi biologism, aşa curo stau lucrurile şi cu Boccaccio sau Rabelais. Toţi cărturarii ardeleni au împărtăşit unele hlei luministe: pYogresul prin instruc1,ie, risipirea ignoranţei poporului prin efortul bine călăuzit de a răspîndi cultura, validarea rînduiclilor politice prin citarea lor Îll fa ~a tribunalului raţiunii, lnpta contra superstiţiilor şi obscurantismului. D ar pe cîtă vreme Micu, Şincai şi chiar Maior ezitau, şi, finalmentc, băteau in retragere cînd trebuiau să ia poziţie în pYOblcmcle spinoase ale credinţei, organizării sociale ori aşezării de stal, BudaiD eleanu îsi evidentiază tocmai aci radicalism\tl convingerilor. Ei zugrăv~şte onlinea sacră şi pe arhangheli într-un motl foarte prozaic şi în spirit voltairian, pune in discuţie cca mai bună formă de guvcrnămînt ca un elev al lui Montesquieu şi apără egalitatea naturală a oamenilor ca un discipol fidel al enciclopediştilor. Dacă :Micu, Şincai şi Maior se apropie mai degrabă de prud entele concesiuni ale liberalismului iosefinist, autor ul Ţiganiadei se înrudeşte nu o uată cu spiritul muşcător şi iconoclast al luminismului francez. În fine, spre <leosobire de acrul gTav şi posomorît al reprezentanţilor Şcolii ardelene, Budai-Delcam1 e un orn care rîdc. De Sanctis spunea undeva că ironia pre· cursorilor risorgimentului, Boccaccio şi A.riosto, era alegră şi sceptică, întruchipînd bunul-simţ, p rotcst~Ll ştiinţei contra ignoranţei, în ·vreme ce Parini practica o il'onie a simţului moral, ultragiat de o societate lipsită de orice viat,ă interioară, rîdca fără graţie, lăsînd să se 21 20 între adă dezgustul şi dispreţul faţă de societatea timpului ău . 1 a Budai-Deleanu se uneşte imcn ul hohot de rA al omului. din Renaştere, cat·c trăie te un moment de uriaşă c. -irnnsnme a forţelor umane (şi care îngroapă evul mediu, c~t toate fantomele I~ tenebroase, în rî al batjocurii pedcp1toare), cu amărăcmnea de cendentului înjosit, vlăstar ale unei semÎllţii nobile, acum decăzute şi dcscon idcrate. Se adaugă la toate acestea că la Micu Şincai si Maior literatura era o îndeletnicire inciden;ală, pra~ti_cat~ arc'.r (Maior traduce cliu italiană pf' Tel mah, mc~1 s 7ric _o elegie), în timp c • Budai-Deleanu, care, ca ş1 ceilalţi, nutr a ambiţii de lexicograf, de i toric, de pedagog şi juri t, şi-a dat totu~i îutreaaa măsură în b letri ·tică, fiindcă vocaţia lui era în prim~] rind ·a ceea de scriitor. Azi, .7înd convingerile exacerbate de orgoliu naţional ale Şcolii ardelene pot fi judecate cu obiectivitatea nece~ară, iar înaintarea ştiinţei istorice i filologice a făcut :a se perimeze materialul documentar ce servea argumentării lo.r, d.in operele lui , icu, incai si Maior rămînc intuiţia ju tă a ensu}uj unor proce e şi, poate, mai mult cledt atît: .exemplaritatea morală a ·eţii şi luptei, ard.enţa pas101:ată a pan.:iotism~ui, sublimitatea gesturilor. În sch1mb, Tiganiada lm Budai-Deleanu e vie şi scînteietoare nu numai fiindcă se întemeiază pe o viziune filozofică înaintată, dar şi pentru că include dezbaterea ideologică într-o tructură literară de ine . tătătoare, care administrează probele prin imagini, pote~ţcază_ a~tistic r~alitatea ,i. cl~ar atunci cînd opere?za eu 1d~1 prozruce, le tran ·mite printr-un limbaj plin de seva populară. ODJ EEA UMA . Ă VĂZUTĂ DE o "MU'.lĂ cl'nTl'fOARE" În prefaţa la Gargantua, Rabelais adresează la un moment dat lectorului o invitaţie : ,,Interpretez a p lus liaut sens ce que par adventure croyez dit en gayete de coeur" 1 • a f. 1, Budai-Deleanu, în Epistolia închinătoare căire P.tlitru Perea n car e el chid Ţicra,niada, prcvi.ne că opera are un s ns mai adînc J.ccît -ar I ăr a la prim,:1 veden~. ,Jn:-ă tu bagă samiî bine - atrage el atenţia pre upusului ău interloct~tor - căci toat<'i, povestea mi ~e prire că-i numa o alegorie în multe locuri, unde .prin ţigani să înţăleg ,~-alţii, carii toc ma uşa au .fi1wt .~i fac, ca şi ţiganii oarecfnd". De~pre cc rea să ne vorbea că scriitorul? i e pare că e caz1tl ă răspundnn încercînd să evităm irnplisrnelc de rigoare. 'figa.niada e oncepulă în trei planuri di tinete, care se întrepătrun<l : de o parte l u11ta lui Vlad Ţepeş cu turcii, de alta peregrinările ţi"aoilor con titniţ.î în oa te ele domnitor dornici ă-si rînduiască un . tat i, în fi1w, într-un deco; de fond, upranatural, îiifrantare~ puterilor protectoare i malefice, a îng 1·iJor cu dia, ofu. În prima ver" iune opera cuprindea şi un al patru! a plan de desfă­ suracc a actiuni.i, episodul iwilat Jupă Cervantc , cu Becicherec lştoc de Uram Haza, nemeş smintit de lecturi fantastice (în ă - nota bene - mt romanele ca alereşti, ci Alexandria, haladelc itc·jcşti, ba melc cu zmei şi fete de împăraţi!), care, însoţit de servitorul Bucur (Haicu ), pribegea în căutarea iubitei ale Anghelina. Războiul dintre romîni şi turci, car par a fi în centrul actiunii, este numai prete 'tul .,. unifică materialul. o mă ură de precauţie în faţa a altului otoman, do0111itort1l Ţării Romîneşti dispune „trîngerea laolaltă a ţiga­ nilor, înarmar a şj a,czars.,a tabnei lor la ~păteni, între Hărhăteşti .,i lnimoa a. lnsă, după clasicul procedeu al epopeilor, la lupta lui 'fepeş cu o., tile sultanului iau parte trimişii ecrului şi iadului. Deci, t-ribulaţiile ţiganilor şi peripeţiile alcătuirii statului J~r _se de~făşoa~ă î~1 condiţiile nnei bătălii, între rombu ş1 turci, susţmuţ1, re pectiv, d finţi şi diavoli . Între cel' două forte ant agoni te, c~~r~ întruchipe~ză ~inc.J şi răl~, ţig~nii . î!i poartă nelin.i, tea, temerile şi fada lor mternnuabila. re reo mnificaţie peregrinarea tigan.ilor spre Spăteni, între Bărbăte, ti ) Inimoasa? Însuşi numele locurilor and i trebuie ă ajungă sugerează un înţele c; 1 ,.. Tă.lm1ittftlil cu un , Francesco de Sanctis„ 22 Joria di:lla ltlle-ra:tura irafia,ur, Mil..tuo, 1956" IL p. 4,47 a ril(: mai <Hli11c ~cea c~ sot:ol@~li poa.l{l cU .s-o ~•-' cu irzimd v,.tl'flu.·· 23 ~i anticipă o perspectivă. Dar să privim mai de aproape 1ucru1·ile. O imagine frecventă a operei, reluată mereu şi mereu, în deosebite varianLe, este aceea a drumului că trc ţinta designată de domnitor; în jurul acestei preocupă1·i, care sintetizează sarcina încredintată norodului ţigănesc, se articulează peripeţiile lucrării. Ţiganii merg. Au pornit de undeYa şi vor să ajungă undeva, sensul existenţei lor îl relevă tocmai acest drum pc care îl parcurg cu atîtea ridicole eforturi; numai astfel, avansînd pe calea Spătenilor, ei îşi împlinesc destinul. Dincolo de episoadele burleşti şi haina caricaturală a lucrurilor, se degajă de-aci o anumită v.iziune a umanitătii cantonată - ce-i drept - la forme încă barbare, dar instcuctivă şi pentrn întrupările ei mai înalte. Pendulînd între deşertăciunea plăcerilor vulgare şi seriozitatea discuţiilor despre binele obştesc. smulşi arareori chemării instinctelor de predicarea înţeleaptă a sobrietăţii, ţiganii mărşăluiesc, desigur cu o încetineală revoltătoare, dar mărşăluiesc totuşi, spre locul unde li s-a poruncit să se stabilească. Drumul li se pare lung, îi pîndcsc primejdii sau şi le imaginează, dau bir cu fugiţii cînd o avangardă a lu.i Ţepeş, deghizată în straje turceşti, le pune la încercare curajul, dar se luptă în schimb vitejeşte cu o cireadă de vite. Se îmbulzesc la merinde, se t aie fără a şti prea bine de ce, sînt senzuali, lacomi şi laşi, se dezhină, risipindu-se în patru vînturi. tocmai cînd au descoperit modelul unei aşezări politice fericite. între ci sînt şi mai buni, şi mai răi. E Parpangel, capabil de eroism şi poezie. căruia în vis îi e dat să călă­ torească prin rai şi iad, protejaL <le maică-sa, Brîndusa. stăpînă pe vrăji şi puteri miraculoase. E Tandaler , trufaş şi _înd~ăzneţ, aspirant la titlul de voievod al ţiganilor. Ceilalţi sînt mai şterşi, se rid ică o dată din plebea informă pentru a se topi iarăşi în valurile netrebniciei anonime, un Slohozan - apărătorul republicii, un Baroreu pa1·tizanul monarhiei, un Janalău - omul de hun-simt, care susţine că orice formă politică e bună dacă e core~punzătoare firii şi obiceiurilor poporului. Cei mai multi sînt lipsiţi de vreo virtute, slot flecari şi poltroni, impulsi;i şi leneşi, bucuroşi de popasuri şi ospeţe. Cu entuziasm sau fără, cu întoarceri şi ocolişuri, agreînd deliciile fără 24 <.:aznă şi dezmierdările fără oprelişte, ţigănimea înai~: în pas agale. Dar ce este acest drum pe care oamenu îl străbat cu atîta greoaie opintire? Ni i;e pare că marşul ţiganilor evocă strădania omenir~ <le a ajunge la ideal. Iar lipsa lor de izbîndă ne e explicat ă la Buclai-Deleanu prin imperfecţiunea fiinţei om~: neşti. În aspiraţia către o ordine superioară, oamenu .sînt împiedicaţ.i de natura lor vicioasă şi mărginită. Teama de a vedea primejdia în faţă şi de a accepta -0 luptă hotărîtoare, fie chiar cu preţul uuor jertfe ~ele! setea de îmbuibare şi căpătuială, goana după comodităţi şi înlesniri, vanitatea şi clorinţa de putere ce-i împinge pe şefii ti"au.i. să se măcelărească tocmai în clipa în care descoper'is~ră o formă de guvernămînt potrivită - cc sînt acestea toate dacă nu expresii ale brutalităţii şi intemperanţei pornirilor primitive ce se aşeaz_ă de-a. cur.mezişul năzuinţelor de înălţare spre desă~îrş1.:e? Ţ1ga7?ta~a închide în fond, în structura ei eterogena, o med1taţ1e asupra conditiei umane. Ep-isod.ul cu Becicherec lştoc din varianta î'ntîi, abandonat în redacţia ultimă, pr obabil din cauza modului greoi şi artificial de împletire cu firul p rincipal al acţiunii, nu făcea decît să subli~iez.c această semnificaţie generală a lucrării, individual.izînd, pe un caz concret, simbolul căutării idealului. Concluzia poemei pare a fi de ordin scep_t~c : nepu: tîndu-şi înfrîna impulsurile egoiste. incapabili de a-ş1 birui prejudecăţile, oamenii dau greş în încer carea. de a-şi construi o societate raţională. După o păr~ală homerică, o dată cu moartea lui Tandaler, tabăra ţiga­ nilor se destramă. Scriitorul e dezgustat de umanitate : tează omenirea tic('iloasă, totul oarbă şi int1mecată, După mii şi mii de a11i abia scoasă Din pruncie, în vrăji afundati'i..., Cinel văd (;u Cind omul pe om Făr' strică ş-ucide trebuinţă, nice un folot sau Ba muncindu-l inc<i în faţci-i ride, Cînd ins1tşi huleşte a sa f iinfă, Ce nu fac celelalte jivine, A fire om aluncia mi-e ruşine !l I E, pp, 366-367. 25 E~ d~~olant că, <l~]}ă atîtea m;lenii de cînd trăieşte pe pammt: omul ,,,lncă 1Mtu iefit din pruncie şi n-au uentt la virsta de bărbat, ci pumre întru neputinţă si întuneric rămîm•" I. · . Dar, cîteodată, asprimea moralistului se înmoaie ş1, ~~<l~tă cJ.epăşi~ un ~nom~nt de dt>scumpăuirc, p riv.u·ea parca I se msrnmcaza. Smşul s pre lumină e lent însă e posibil, după . c~m o dovedeşte e:--.istcnţa lui Ţepeş, :,;cmn a1 vredn1c1e1 cu care se poate împodobi conditia 1tm:1oă. Îo acord cu filozofia secoluh1i al XVIII-lea deşi într-o e"-presic mai att:nuată, Budai-Deleann cred~ în p'.:rfrctibiJitate. Omenirea c rc~puo<oaLilă de pro1nfa-i l!ervitute, căci omul închide ochii si fuo-e de lumiu'i d şi-a vîudnt virtutea tiranilor, i;r ra;uncn '' „.Jafuri neincrtat fese C" sri te încurre Jtiră swpare". Nu în afară sînt clnşmanii cc.i ticălosi ai uma.o.itătii nu uneltirile clia voWo.r sînt vinovate de' n:aua întlnim~r~ a faptelo~ omen~şti, ci poniirile obs<'ure ale propriei noastre funţc : V<tcă 11-ar darP omul ascultare La intîi(i in<lc,nndtură dni.ce,,~c(I„ fadul, c11 toată ceat« s(t mau. N-ar nimeri m ~ri-l biruiusciî3, Omu] uu c „o mahinâ. pe ca.re o împinge cine cum îi place, 4 • Atîrnă d.e vointa lui ca să asculte de rnţi1inc şi, astfel, să curme dot;mia relelor în lume. Dacă am fi unii către al tii sinceri virtuoşi ~j voitori de bine, ' , pe dreapt<t sau pe stînga" ,Yu or fi atunci bătăi, 1tice războaie Cleveti~i, pizmă :;i cluşmănie; ' Ntt ar ~aura rmul pc t,ltul să despooi" De VHl!ă, de a~eri şi moşie. 6 1 E, J)• 210. 1 E, P• 241. • E, p. 261. • t:, p. 26U .. • l:I, Jl· JO~. Încercarea tiganilor de a-si statornici o rînduială conform unui :m'.odel ideal a dat greş. Dar, deşi semănat cu înfrîngeri, drumul omcnu-ii spre mai bine înregistrează progrese sensibile. Cc o do,-edeştc? Faptul că în decursul secolelor ,:uperstiţiilc au fost treptat abandonate, măcar de cei mai l·ăsăriţi; astfe}, -rcproducînil. o t1·adiţie populară, autorul comentează : ,,cwn era pe acele vremi socotelile oamenilor pentru strîge şi fermecători, care acum despre cei cu prifepere sănătoasli, se leapădă cu totul" 1 . La fel, o probă a ascen siunii societăţii constă în dezvoltarea şi înflorirea chilizaţiei, pc măsura părăsirii traiului în singurătate şi a renunţării l a ascetismul :sihaştrilor~ o dată cu infiintarea si sporirea victii orăscncsti. Mru. ales, însă, se dem'onstre;ză posibilitate~ ome~irii 'de a se Plibera de sub tirania rînduirliloi: nedrepte, a prejudecăţilor şi impulsiunilor instinctuale, prin pilda luminoasă a lui Vlad 'ţ'epcş, care a scuturat jugul robiei otomane ~i a arătat poporului romîn calea luptei pentru independentă. În odiseea umană imaginată de Budai-Delcanu, figura lui Vlad. Ţepe~ constituie uu. punct <le sprijin important. căci ca indică, fie ch:iar într-o schiţă rapidă, programul pozitiY al scriitorului. Personalitatea vjtcazului domnitor. adaptat,, cerinţelor princi1wlui luminat al secolului al XVIU-lea. e evocată cu simpatie şi o emoţie admirativă, a cărei vibraţie răpeşte pe poetul cu Yînă satirică în sferele sublimului şi dă întregii lucrări una din tonalităţile ei importante (cleşi sccunclară ca pondere, în ansamblul ope-rci) ş i anume tonalitatea eroică . Îndreptacea lui Budai-Dcleanu spn ; \Tfau Ţepe~ e plină de tîlc : scriitontl nu voia n111l'lai i-ă rcchcme din cartea cea mare a ist oriei amintÎJ"ea 7..iJelor glorioase ~inel poporul romîn dăilea lupte grele pentru ncatîrnare; nn voia doar ca, prin proslăvirea unui trecut legendar şi contrastuJ cu prezentul mizerabil, să deştepte energiile înăbuşite ale ţării, să-i sporească încrederea în forţele sale, să ajute la crist alizarea conceptului de conştiinţă naţională ; prin alegerea ca erou a unt1i voievod ca Ţepeş, în fa}a căruia hoier sau tăran contau deopotrivă , BudaiIJ, ~· IU9. 26 27 ) Deleanu îşi manifestă preferinta fată de conducătorul lu.mina~: u? j~ t}-T?.ar, tîrpina' prin' pedep e straşnice ~bu~u~e Şl tîlhanile, un ocrotitor al ărmanilor si unpilaţilor. ' Zicea că boierii sînt supuşi Aşa domniei ca şi făra11iil, un org~nizator al · armatei i în accla,i timp un refor~ato_r mţel_ept. E te de prisos a ublinia caracterul tde~lizant ş1 utopic al personajului. Modelul era poate Iosif al II-lea-cum S·a pus- dar localizat la conditiile Ţării Romîneşti, că i în portretul cărturarului 'din Lemberg monarhul educat la scoala filozofilor era asociat căp teniei militare de o bra ură haiducea că iar suveranul adep~ al _e_galita!i~mului politic se îngen'.iăna cu gospodarul dîrz ş1 mfl xih.il al evului mediu romînesc care nu ez!ta sa ucidă l:'cntru a-şi face scaunul respec tat~ _Exl?urund av~tarunlc oamenilor în drumul lor spre mai hme,_ ~uda.1-D<:l:-anu, po_~r!vit cu datele temperamentulUI au ş1 spiritul pocn rn care trăia nu stăruie pe coarda epică şi nu arată o propensiun; deo chită pentru s?blim. Figura_ l.u~ Iad Ţepeş e totuşi izolată, ia~ p~SaJ 1:- ~e-1 glorifica ocupă o întindere redusă. Direcţia pnnc1pală a oper i rămîn critica socială formulată de pe poziţii lumini te. Bu<lai-Deleanu e un pole1?i ·t ascuţit şi incoruptibil, car -şi ascund adesea f~r~c1tat ea - ca şi enciclopediştii - sub faldurile irome1, ale echivocului şi sen urilor alegorice. Montesquieu coosacrasc cu marea sa autoritate modalitatea atirei L_rc1 estite prin intermediul unui popor e olic. Budai îi uvr~e~za exemplul. Pururi ul'Îzător, de i u O secretă ~mara~mne ce răzbate pe ici, pc colo, el se în cr uncază 11:13po~rr~,a. aparen!clor_ sclivisit , dema cînd pc popi Ş~. boieri Şl ~etro~md. idolii co~ truiţi pe baza supcrstiJ:iil~r oamenilor Şl a 1gnoranţe1 lor. O ,.muzii cîrtitoare" ~ caJ~uzeşte condeiul, un umani m de om al Renaşterii îi. hr~n~ te revolta îrnpo_tri -~ moravurilor stricate şi rmdmelilor ~eco~formc ratmn11, un cald patriotism îi umezeşte uneori, discret, ochii )i-i face inima ă tresară mînio sau amar. • V e ştie că cea dintîi afirmaţie programatică a luminiştilor veacului al XVIII-iea a con tituit-o declaraţia de război adre ată creştinismului, nu atît religiei ca atare, cîl formelor rituale în care aceasta se întruchipează 1 • Budai-Deleanu nu e un ateu, dar e un adversar aprig al ierarhiei bisericeşti, pe care o gă cşte, în pirit voltairian, eoncupiscentă şi venală, e adeptul unui cult purificat de abuzuri popeşti şi de făţărnicie : Papa vinde darurile sfinte Pentru gălbtfaaşi; iar patriarhul Din Jli:cmt le cumpărci înainte. Din episcop pînă la eclisiarhul 'l'ofi îşi prevind cele cumpărate Ce trebuia să fie in dar date.2 Şi alţi reprezentanţi ai Şcolii ardelen , în primuJ rînd Petru Maior în Procanon, au denuntat corupţia şi mer{:antili mul bi ericii, practica vinderii indulgenţelor, netemeinicia dogmei infailibilităţii papei, abuzurile şi mişe­ liile dosite înapoia odăjdiilor. N i.meni nu-l egalează pe Budai-Deleanu în ce priveşte ascuţimea criticii şi fondarea ci filozofică. într-un lung e. cur din cîntul I al Tioaniadei 3, el arat:- că „omenirea obidită", ,,dîndu-se pati"d/or în braţă", scorneşte dumnezei, împotrivindu-se „ceii adevărate dumnezeiri:' 4, înlocuind ele i viziunea ah tractă a un i fiinţe upreme cu per ouificări agreate numai de unii sau altii; bisericile a tfel constituite îşi devin ostile şi, în nu~elc ceruJui, dezlănţuie cu intoleranţă şi fanatism cruciate împotriva adversarilor. Mozaicii or ă e termine pe cr stini, mahomedanii pe ~,ghiauri". iar Creştinul pe necredincioşi focii Ardea. cum incvi::îfia sfîntă fi arde acum. To1i vor ca să vincă Ducînd pc cei ce nu cred, la Jintii. ru cu dove::i incredinfătoare. Ci cu măciuca şi cu topoare. 5 V ' E, p. 1S2, 28 l Paul Hei:ard, gînditor ce n-are nimic comun cu mar:ic".ll:5m11l„ int.itoleazll primul capitol al cArţii sa le consacrate htminilor (La pl'nsic 01Jropioru, m• XVIII ai,Şde:, Paris„ 1946) : Procesul inltnlal ae,cini..unului.. • E, p. 223. • E, strofele lS-28. • E, p. 370. • E, p. 372. 29 Religiile a ba t pe oameni de 1 .. a~ facultăţii lor rationale. C a te:dc.1ţml nestingherit nt se înfăti:sează 'cons6 . tul o uc1 ttate rt-marcahilă ' ' ' rCIU <' C obSCllr . lu1· propovăduit de biserică : , · an t.1smu Înveti • ; do„ o 11_ie. tar e nccc O ruinu· Le_ cupru,de. obice<iiuri aji:râ Ve.ftr! Şt. crP:.ărt~~nluri sfinre„ ,_insu ntee o ştnn/ă adevani, .\ ,co_ ~ prec~pere şi sîmtire ţ'otr!1·1tă . ru. onune<lsc<1 iir~. fu .!"ceţi pP om ca el :<ă nu rn:tt C.1 nd vede, sii n II ştic cfod St· • 1ur c,n, • I u-1. ce I a crede scl n 'ie, ă :tîcîndu.-i că minte'i~i· nebu,. c~ea::: l. S" · . '-' · · une, / 111 /1r?a-1 patimă nemşina/ii, 1 irea-i tot</co..u.11<, n~t.·u.r(lt</,.J. Aceste rînd1tri scrise în .unu ul . diţie laică nu se ~firipase , J 1 an u1 1800, cind o tra.Jacă nu pe de-a înt;egul o~cu noastră,_ iar gînclirea, tutela tă t~d d e religie, exprimă c~a:ade e;;ilrgie, e~a totuşi gramul emancipării sp~...:t I P. . unpezune promili • . ~. ua e 1umm1stc p e t ta!'- 111 Europa vcam1lui al XVIII l ' n ru_ care de deoscbiti ca ateii d'H lb h . . · ea oameni atît Boline:broke Volta1·re . Lo a_c ş1 Hclvetius, c.lciştii v , s1 essmg · · ·· Scrip1urii Baumgartc ' , 1 , h . • _cnllcn ;;crmani ai n, .vuc ae11s s1 Ernest1 l v •• contra autocratiei .Radi·s . K u· . , uptatoru R d . . ,cev s1 o ar Prm u a1-Deleann suuerează că 'um . · l con!rasens, trebuie construit O O su . ams~u vremurilor noi P prematrn ratm tii · b Iegilor naturii Rati . , , 1 ŞI o servarea tradiţir:i, ea r~pudi~~:edo este c~ntrariul autorităţii şi rientă. Pe de aJC ' ' gm ele ş.1 se hazead 11e expeimpÎică res pinger:/:::dbi~:ritaria a ceea. ~C C natural testul contra mutil-~ .. ' ul . pa.catul originar si p.ro,nu om u1 pnu cond.· ' pora li'tă! ii sale. Laolaltă reabili .. aru~area corde scolastica medieval/ s· ! area .spm tuhu cenzurat pruderia fanatic:i a .b" ~~ -~ sunţurdor ostracizate de · 1e ale acelei {l:time ' isencu reprezintă asp · c1pa . . .. . ecte prmtrăgca rtt<lăcinile ideo1:::I~ea î'-°nş~~ţe1 errop~ne, care-şi terii şi exterioriza, e 1:nul c m gu:.< uea iheru a Renaş­ a burgheziei. P P culturn, epoca ele ascensiune- - -- • E, l'P· n0-37 l. Dar Budai-Deleanu nn s-a mărginit la declaraţii ca cele de mai sus şi altele ce s-ar mai putea cita (popii se uită n umai la bani 1; pentru păcatele lor ~lujitorii bisericii merg în iad 2 ; sfinţii sînt trataţi prozaic, cu ironia în colţul buzelor etc.). Marele interes al operei sale rezidă tocmai în faptul că el îş i susfioe wder ilc prin ceea c-e s·ar putea numi facultatea demon,;tT.ativă a imaginii arti!'\ticc. J ată o pildă : un episod savu~os dia 7'iganiada, care-l amin teşte de la o poştă nu numai 1>e Voltai:re, <la1· şi pe Boccaccio, este cel al încăierării călugărilor în chilioau unei mănă~tiri, unde Satana se ascunsese luînd chipul înş elător al um·j fecioare încîntătoare. Met erezele cncernici<'i monahale sînt repede dohorîte, fiindcă, v ezi bine, ispita e prea violentă . Lipsa de respect faţ.1 de afectarea smc1·enici şi a cuvioşiei, vigoarea lnvin cib ilă cn care trupul crucificat !;'\ simţnrile martirizate îşi revendică drepturile se îmhină într-o scenă de un umor suculent şi crud. Păruiala hurlescă a dreptcredincioşilor care v in, pe rîn<l şi-n taină, să muşte din fructul oprit, da r, spre stupoar ea generală, aj ung să se iutilnească şi să se descopere cu toţii egal de por.niţi sp.re pucătuin:, adăugaLă cu apari~ia finală a bătcî­ nului egumen, uluit şi de răfuiala fraţilor, dar şi de poza voluptoasă a fetei, e de un ('Ornic hezistihil. În L a Pucelle d'Orlearis, Voltaire are o scenă care poate l-a iuspirnt pe Bndai. În cîntul II ne e prezentat -călugărul Grisbourdon, ,,predicator, confesor 7i spion" , p e deasupra şi niţel vrăjitor, care rîvneşte la J eanne d 'Alc, deot:amdaLă rîndă:,-oaică la un han şi încă nf'înurcpt.ată de cer pc calea misiunii ci sact·c. eputînd birui concurenţa unui vizitiu neti:ehnic, GTishourdon e obligat să şi-l asocieze. Invocînd pc 'Morfeu, care insuflă fecioarei un somn a dînc, se strecoară împreună cu rivalul său la Jeanne ~i trag la sorţi care să aibă prioritatea. Dar în acel moment apare St. Deuys, fata se trezeşte şi cei doi păcătoşi fug înspăimîntaţi. La Voltaire scena e amuzantă, dar t.ratată tu vidul peni~ci, cu sclipiri de ironie şi cinism azvîrlit e nonşalant, cu o gn:tţic de senior dezac uteiătoare 1 E, p . 3'J7. 1 n. 1•. l7t. 30 31 buzat şi rafinat. La Buclai realismul e izbitor, oamenii parcă n-ar fi introduşi prin naraţie, îi vedem acţiorund în faţa noaslră cu o robustă autenticitate şi, deşi tabloul e pc muche d e cu~it, desăvirşita ingenuitate a scriitorului îl salvează <le la alunecarea spre obscen. Cine încearcă !'lă-1 explice pc B udai-Dcleanu prin influenţe străine greŞl"Ştl', fiindcă esenţialul la el nu e ceea ce cap tează d e la alţii. ci modnliLattia reflectării realităţ.ii locale. Iată, drept exemplu. crilÎ<'a boierimii romîue9ti. 1n această direcţie scriitorii a1rnseni îi puteau fi de mai pu!in folos, fiindcă problemele sociale cu care erau ci eonfruntuti sl.' deosebeau radical de cele care frămîntau Ţnrilc Romînc. Consilit:rul chrsaro-crăicsc îşi manifestă în multe locuri aversiunea fat ă <le clasa conducătoare din Principate. rontestînd dl'cpturile ce au ca origine moştenirea !;'i prhilegiul şi acnzînd raporturile sociale bazate pe exploatarea iobăgistă. R1•vend.ică­ rilor general-umane ale Occidentului el le substituie programul emancipării ţărilor din răsăritul Europei, unde funtlamentală era problema ţărănească, iar eliberarea din :iservirca faţă <le mo:;,ier constituia pîruhia progre::mlui social. De areen ni se pare că sînt ~nai puţin revelatoare citatele care SI' d au de obicei :spre a proba atitudinea consecvent ostilă a scriitorului fotă de Loierime : că în vreme de război boierii sînt primii care bi' pun la adăpost1, că prin aviditatea lor de a dobîndi „întîieţime şi domnie", au adus dezbinarea şi pierderra inclcpendcu~ci naţiona]e2. Importante mai ales faptul că boierii i:înt deJ1uJ1tati ca aisupritori ai tăra­ nului; a ceas ta donclcşte î:id°răzncalo scriitoruhti d e a merge pînă la esenţă. d e a nu i,e murgiui la criticarea unor a1;pcete dezgustătoare al" comportării aristocrate, ci de a ataca însă~i rădăcina răul ui. Uneori Budai-Deleanu ajunge la o formulare veherncntă. vorbind despre ,,plîn~oarea" ţaranului, că „boierii beu crunta ,npn sudoaro"4. Cit de deparlP ~" află au torul 'figaniudei, în această • E, p. 174. • E, p. 301. • E, p. 39·1. • n, 32 rivintă, de luminismul iozefinist, Li.mor~~ ~i contrare~olutionar, o dovedeşte compararea pozrpell ~-~l~, . oasă i combativă, cu punctul de vedere ~ Ot1c1a 1 _a,~, iabsb~r"ice, promovat, printre ahclc, ş1 . in • b.roşur,~ 0 , • • · · d ·eptate a•)aruta 1n m ,11 Dttcere de mma catre cinste ş~ , ' - rB d (1798) multo ediţii la Viena (1777' 1788.' 1793) ş1 la u a . . ; În această broşură, chipurile h~er~la, .sP preco~1zcaz~ că deosebirea dintre stăpîni şi slugi e m firea lucnuil_or. c,t fericirea înseamnă .,greutăţiile către s~a~ea s~ cu ~tibda~e a le purta" şi „poftele sale a le înfrîna'·, 1a~ raran~ e a~• Dumnezeit nu '<îrimă rîndmelile facule e uu ra t ""Ca -" ă el a osî11dit J'pre oameni• l a zucru l cel ooreu b oameni , c1 c • :, . • _ . . •. " 1 entru ce au aresit parinţn lor cei dmtii · . . P Un cplS · 0 °a di'·utrc cele mai semnificative_ clin , ersrnnPa . ... rimă a Ţiganiadei, ri•produs şi în Tr"'. vi!~Jt, ~pune p . di . fili"~~t1·ne la' rob1·e protestul rat1unn luminate, acestei pre c1 ' · -1 ·· care nu poate accepta caracterul sacrosanct al ~r;v1 elulor. Poate că nu e întîinplător că în .trecut pasaJU a ost utin observat si arareori comentat. • p 'necicherec Îiştoc, umbliml cu crecliuciosul să u fn!ll~\ în căuta:rca Anghelinei, ia o păcu:rări1ă drept_ vz1_n~. Aceasta, ca să-şi bată joc de cavale~l~ cu mintea ratac1.ta, îi face o propunere năstruşnică : sa i-l cedeze ]>C ~cuuer. Haicu protestează, dar stăp'înul său îi adu~.c amrnte_. d~ leuca nemeşească. Aci Budai-Deleanu ţ>ro_hta ele pnle1 ~ntru a rnne în cumpănă dreptul sem?n.~l ~u drept~t ~atural, }şa cum l-au pledat encicloped1ştu. ş1 revoluţi3 franceză. Remarcabil e în.să că. dc~on~uaţia i,e face _ a obiect, şi principiile lozincilor cgnhtun~tc sînt acoper:te cu realităti ale m eleagurilor noastre. Bec1chcrc<' spnnl' · ' t~:;.: V V 'u ştii tu că eu-s ~~1neş ;_ iarci . Tu ro111în plouat şi iobagrn ,ncu . M• Dumn•• pc iobogic< pvate umoură, Să-l vîndă şi după cuget.ul său Cu di11s1tl să f acii ce v~_icşte 3 Aşo praDila noastră g101tş1e. 1 Cornelio c. . · I I in Jilaatura trcrn.sifra,ui Dodea. Proocuptlri econo11w:e Şl cu wra c cfi•c,e anii 1786-1830, St1 Siudii, 19S6. or. 1„ p. SS: r t .. tom,nt cu.rs din , Un cxtmplu D<'gaiiv Îll: lJ. Carocostta, 1,1011a ,tern uru , 1931-193:;, p- 301 t; a D, p 2:!6. I'· I09. 3 - c. 459 ,u,o. Haicu, minios, ,,îşi trînteşte căciula la pămînt' şi răspunde : C<i eu 1w-s Ducipal nici Suran. Că-s om, măcar nu port dulman.l Cînd 1:e~ic~e~ec~încearcă ă-l_ia.cu _hinişorul, Ha icu îi 1ara~1 ca e scos la mezat ca şi „o custură ru.gmoasa , deşi rep~oşea:: .. .eu încă am suflet şi via/ă Ca macar ce nemeşească fa/ii, 2 . ~eva mai l:3- vale, clupă ce ironizează nobilimea, care-şi h~zme pe hn oavc mîndria, poetul deschide un nou !1ialog între Becicherec şi servitor, unde acesta· din urmă il pune cu totul în încurcătură pe nemeş : pune-mi cu ce fel de dreptate {Dacă au venit pîn-într-atita !) ~d nemeşii lei iobagi în spate i socotesc mai răi decit vita? Au nu-s iobagii oa.meni ca voi Ci doară dobitoace şi boi ?3 ' Becicherec, cu înţelepciunea colonialiştilor din vremea noa t~ă, reaz~mă dreptul de stăpînire al nobililor pe cuc~enre_; _vem11;d st~ămo,ii nobililor în ţara ocupată de stramoş!1 1~bagilor 1 neprimind de la aceştia pămînturiJe de bun~voie le-au luat în posesie prin forţa armelor. J?ar Hai.cu nu poate pricepe de cc privilegiile unora ş1 asuprirea altora se moştenesc din tată în fiu : Bine pe-aceea ! ... ( Haicu rlispunsă) Dar ce-au fost copiii lor de vină; Deşi lei dinşii pedeapsa ajunsă? En nu văz acolea v,·eo p ricină Că cine văzu şi auzi vrodată ' Să spînzure pe fii pentru tată /4 Id_eile egalitariste şi democratice, ce-l situează pe Budai-Deleanu pe o treaptă atît de înaltă fată de literatii contemporani, care, în V alahia şi Moldova, 'nu depăşe~u decît arareori orizontul budoarului fanariot, iar în Arcleal,. silindu-se să justifice pretenţiunile naţionale, căcl eau adesea în e agera ţii şi patriotism îngu t - acestei idei remarcabile prin genernzitatea, fran heţea tonului şi relieful expresiei se completează cu opiniile rostite d pre formele de guvernămînt. În versiunea a doua a Ţi.ganiadei, penultimele cîntă1 i cup1·ind - după cum se ştie - o savant ă di cuţie a upra chipului în care e cuvine rînduit statul ţigănesc în vederea realizării binelui ma. im pentru toti c Lătcnii. ru ne intere ează aici că c i trei vorbitori, ' arc denotă o perfectă edificare în problemele dreptului con tituţional, contravin imaginii pe care ne-am făcut-o de, pre 1igani, că fizionomia lor spirituală e modelată pe tipul filozofului luminist şi ca atare nu e autentică în planul ficţiunii literare. Esenţial e ceea ce spun. Pri iud pa agiile citat în sensurile şi perspectivele lor ideologice, e ede clar că Budai-Deleanu nu face decît să versific în trofa lui uleioasă, cu termeni rea ăni şi zgrunţuroşi, c1·ezul enciclopediştilor despre aşeza1·ea societăţii . Baroreu, care are cuvîntul cel dintîi, pledează în favoarea monarhiei, sustinîncl că dezvoltarea i torică a societăţilor şi dreptul ~atural dov desc necesitatea şi superioritatea guvernămîntului monarhic. La ace tca adaugă argumentul că tăpînirea republicană încuraj ază discordia ~i luptele civile, permiţînd celor puternici să- ,i aservească pe cei mai slabi. Discursul lui Slobozan, partizan al republicii, e o viguroa ă demascare a regimului monarhic, care tind prin însăşi logica lui internă la tiranie şi grupează în jurul tronului o ·leahtă de curteni linguşitori, venali, gata să împileze poporul i să să rîrşească orice „strîmbătaie" . Dar după cum Baroreu voia un monarh-,,părinte", care Pre .mpuşi apara, mîngăieşte, Legi drepte intcmeia=ă şi sfinte, Averea tuturor ocroteşte Socotind toată a sa fericire Intru a supuşilor săi iubire1, 1 D, p. 226. ' l3, p . 220. • li, p. 309. • B, p. 310. E, p. 350. 34 35 la fel Slohozan nu năzuie la orice fel de regim republican, ci anume 1& o republică democratică. În fond, ambii preopinenţi, cel din urmă - cu m pe drept s-a ohser vatl - cu mai multă forţă de convinger e decît cel dintîi, caută cea mai bună formă de stat în fuuctie de inter esele poporului, în vederea salvgardării dreptu'J'ilor lui imprescriptibile, călcate in p icioare de orînduirea feudală. În aceasta şi mai puţin în soluţiile preconizate, care au un car acter utopic, rezidă principala trăsătură progresistă a celor două discursuri. Merită să s tăruim şi asupra discursului lui Janalău, întrucît acesta intenţionează o sinteză şi pare a întruni sufragiile autorului. Fiecar e stăpînirc, după J analău, are meritele şi cusur urile sale, şi în a bstract nu se poate nici osîndi, nici lăuda o formă de guvernămînt. Aceast a cată să fie corespunzătoare cu împrejurările concrete : Numa ş-aibă ioida1,na privire La împrej1,rări, la loc şi la climă, L a firea poporului şi la ,hi,nă. 2 Principalu] e a aduce în norod „obiceiuri bune", ceea ce înseamnă a v eghea „la creşterea tinerilor", a rîndui „şwak !JÎ învăfători de norod, care să îndrepteze spre fapte îmbunătăţite . pe oamenii din pr·uncie" 3 • Deoarece oamenii se nasc egali (,,n.ice s-află între dînşii osăbire"4, ,,unul nu p oate să stăpînească, dar nici mai mulJi, de ar fi cît de înţălepţi" 5, garanţia unei aşezări sociale bine întocmite o constituie izvodirea de „legi bune şi drepte"6, instituirea de dregătorii elective, vremelnice (,, ... nice o dregătorie să fie purure trăitoare" 1 , fără plată şi deschise tuturor cetăţenilor. De armată permanentă, întreţinută din bugetul ţării, nu e nevoie; în schimb, în caz de p ericol, să se alcătuiască formaţii ostăşeşti pe hază de recrutare benevolă. Pînă la urmă, organizarea preconizată de Janalău împrumută părţile pozitive ale tuturor rînduiclilor cunoscute, străduindu-se să le evite metehnele : est e o stăpînire „demo-artisto - ,nonarhicească", sau, cu 1 Jon Lun:tu , tJp. tit.. pp. 170-171. ' E, p. :137. :s şi • I::, p. 378. $ f E, p. 3'79. ~i 7 B, p. 380. cuvintele scriit orului ce comentează în subsol, ,,o stă­ pînire unde p recum rn>rodul asa si cei alesi din norod să aibă cuvînt .~i sfat la trebile tiirii' deobste; 'însă în sine să fie republicd, cu putere la a:osăbite îr~prejurări, să poată alege ş-un dictator" 1 • ln gen ere, B ud ai-Deleanu împărtăşeşte oroarea capetelor luminate ale epocii sale faţă de monarhii care ajung tirani şi, dup ă ce îşi despoaie propriul popor, se năpustesc asupra altora, avizi d e onoruri şi prăzi. Împotriva interpretării lustruite a istoriei, el cutează să risipească fala de car e sînt acoperite numele marilor cuceritori. Îi t r ebuie modestului cărturar din Lemberg, contemporan al fulgerătoarei ascensiuni a lui Napoleon Bonaparte, un mare curaj intelectual pentru a îndrăzni să-i numească pe Alexandru, Ginghis-Han, Tamerlan, conquistadorii spanioli sau sultanii ot omani, .,tîlhari". Dar el a mer s şi mai departe : s-a legat şi de ceea ce p entru latinişti era intangibil şi sacru, de strămoşii romani: ,,Alexandru împărat cu oastea sa junghie o jumătate de lume, şi pentru adecă ca să-şi facă nume de Eroe. Romanii junghiai·ă ceailaltă jumătatei pentr u slava deşartă a triumfului ! " 2 Convingerile umanist e ale lui Buclai se exprimă aici cu o lu ciditate care impresionează t ocmai prin puterea învingerii unor prejudecăţi trainice, foarte reziste~te fiindcă se întemeiază pe autoritatea un or fapte unarum proslăvite, deşi la temelia lor e vărsarea de sînge, cezarismul brutal, strivirea demnităţii omeneşti. P entru a aprecia valoar ea ideilor sociale ale autorului Ţiganiadei, acest ea trebuie comparate nu cu punctele de vedere exprimate d e enciclopedişti în Franţa, ci cu 1 E, p. 385. Ni 8C po.rc eronat.& nfirmotin. di.o cu.nul lu.i llitu Croa:tu. ţii cola• horatorii ( T.storicr litcracurii rornint - Epoca veche 1i Şroala ordcleand, p. 35:1,) că :Ot•dai~ Deleonu ar fi pa,rtizanu] monarhiei luminate. Arc dreptate Ioo Lungu să nege {op. cit.) el o O.t,are interpretare ar rezulta din textul epopeii. Aşe1.ămi.otul ce ~i-1 dau tiganU se nurneştc ••Antil>aJ'tJJ'ea•1 (E, p. 384), iar „monarhia Î'n.t4 În l1oloră foarte strtmta te" (E, p. 381), de care vorbeţ.te .Tanalău, e de f'apt -vechea dictatUJ'ă a :romanilor în momente de primejdie, cîrtnuirea unui dictator îo cazuri ex«:pţiooole, ,..la împrejurări Clforl'i de rînJ" (E, p. 382), îu&ă. ,,rn. oU,c r~pul,l•că' (idem). După c.uw. din 9Î1upatia penttu Vlad Ţepeş nu rezultă preferinţa scriitorului pentru tragerea în ţeapă ca mijloc de Hncţiouare a infracţiunilor, tot astfel nu e legitim să se deduci din acest scn• timent nici iiguranţa adeziunii 1ale la principiul monarhiei lumiDate. • E, p. 369. 1 37 poziţiile adoptate la noi în aceeaşi epocă. Programul de revend icări al n atiunii romîne din Transilvania, redactat la 1791 de con;ilierul .Meheşi - pare-se cu concursul lui Gh. Şincai - intit ulat Supplex libellus Valachorwn - este o cerere de dreptu ri în favoar ea claselor de sus, în care nu se face nici o menţiune despre existen'ţa iobăgiei, iar acordarea la politica de clasă a na~iunilor privilegiate din Ar deal e totală. 1 Con::;tit utia cărvunarilor de la 1822 şi nem1măratele proiect e de ;eformă, urzite mai ales după răscoala lui Tudor Vladimirescu în rîndu rile boierimii mici şi mijlocii din Principate, ignoră împilarea ţără­ nimii, pretind aproape fără excepţie lărgirea drepturilor p olitice, dar numai înlăuntrul aristocraţiei, cu participarea eventuală a unor vîrfuri ale burgheziei incipient e. 2 Chiar la un Ionică Tăutul simţim limitarea perspectivei i storice, îngustimea intereselor proprii de clasă răzbătînd prin calda pledoar ie în favoarea norodului. Budai-Deleanu c unul din puţinii care vorbeşte în numele maselor . celor mai largi şi al drumului progresiv al umanităţii, fără nici un egoism, deşi, fireşte, nici gîndirea lui nu se poate elibera d e limitările epocii şi ale structurii insuficient evoluate a societătii din care iesise. În orice caz, în critică, r a dicalismuÎ părerilor îl î~vecinează cu cele mai înaintate poziţii ale luminismului; multe punct e vulner?bile cuprinde, în schimb, programul său constructiv dirijat spre transformar ea societă~ii prin reeducarea conştiinţei. Dar cel puţin încercar ea de a oferi soluţii ieşea din cadrul pr opriu-zis al poemei, care avea drept prin cipal mobil satira. Dacă în Budai-D eleanu iubitontl d e literatură caută un ctitor al beletristicii din ţara noastră, istoricul ideilor sociale are datoria să recunoască în el un mare şi valoros premergător. SAREA PĂlIÎNTULUI Multi dintre scriitorii de la 1848, din pricina obtrşiei lor boi~reşti şi a educaţiei făcute prin străinătăţi, deşi iubeau cu sin ceritate poporul şi-i apărau cu căldură 1 D. Prodan, S11pplex /ibd/u, VtJlachorum, Cluj, 1948, p. 86. J. C. Filitti,.Prămln,ii.r-ilopoli.,keri4ocialcil't P,.-ir,cip«i~to Romt,1e dela 1IJ2l- I828. Buc., 1932, pp. 84-124. ! 38 interesele, aveau dificultă1i ca să-i înţeleagă m entalitatea. Chiar la cei mai b uni dintre ei se simt e încercarea, săvfrşită cu o rară însufleţire şi ca rezultat al unui demers pr em editat, de a coborî sp re lum~a sat elor, anonimă, ignorantă şi mizerabilă, dar care, prm nobleţea sufletească şi bogăţia patrimoniului ~PU:~tu al, părea a revela vrednicia si înalta menire a naţmm1. Alte determin~nte comand au atitudinea lui Budai-De· lcanu. Prin critica necruţătoare a rînduielilor contem· porane, el este un int erpret conştie"?t şf curaj?s al pro· testului p e care masele populare 1m pilat e dm Ardea~ îl exprimau împotriva orînduirii fe~1dale: În . ~c~laş1 timp, însă, a utorul Ţiganiadei ap_arţme ş1 fam~e~ ~e scriitori ;Anton P ann, Creangă, lsprrescu, la care ţara~11a nu er a o lozincă generoasă, ci o atmosferă de_ atel~er: în adevăr Budai-Deleanu nu văzuse lumma zilei într-un con ac boieresc, nu crescuse cu dascăli particulari. nu purtase p antaloni de atlaz şi a~ter it~. d~ Ş~:aia, n u privea din diligenţă cum munceau iobagu ş1 mc1 n-a".c~ nevoie să pribegească prin munţi ca să afle trad1ţn populare. Prin datele biografice era puternic ancor ~t în folclor : din primii ani apucase să trăiască într-un umvers populat de ursitoare, strigoi, vrăjitoare ~i ~iavoli, auzise b ătrînii r apsozi recitînd balade de v1teJ1e, cunoscuse cărtile populare p rofane, asistase la nunţi încîntîndu-se de 'humorul oratiilor si lunga desfăşurare a ospătării. 1n mediul tărănesc drit care se trăgea, exista, d esigur, cucernicie, dar nici umbră de rigoar e iezuită, conştiinţa păcatului nu obseda, austeritatea nu depăş?a zilele do post iar senzualitatea vi!!lll"oasă a oamemlor nu era cenz~rată de oprelişti ipoc~ite. Unirea cu Roma dăduse prea puţine roade, şi-n mintea tuturora era _pro.~spătă amintirea lui Sofronie din Cioara, pe care locwtoru sat elor îl întîmpinaseră nu numai ca pe un fana~c al vechii credin'ţe, dar şi ca pe un eliberator de cor".ezile feudale: în epoca lui Budai-Delean~, î_,ntrev m t~lectual ş1 omul de rînd se deschidea o adevarat a prapastie. Poporul orbecăia Îll"tr· un întuneric nepătruns, iar inexistenţa unei culturi nationale impunea fiilor săi favorizaţi de soartă, care bir:Uau potrivnicia împrej urărilor şi d eveneau cărturari, să uzeze în activit atea lor cr eat oar e de 39 una uin limbilt: ut: circulaţ.it: t:urupeană. Prima generaţie a Şcolii ardelene, alcătuită din patrioti ferven ti si fără J>rihană, se r esimtea în formatia ei de' influent~ ;colilor catolice, cu disciplina lor c~nservatoare. v;ed~c de mi.rare 1a Buclai-Dcleanu e că, deşi învătăccl si el al aceloraşi dascăli, şi-a conservat într-o mare ~ăsură zestrea lui ţărănească. Lucrările savante, de filologie şi istorie, de altfel concepute într-un spirit vechi, le-a redactat desigur în latineşte, însă literatura a simţit nevoia s-o croiască direct în romîneşte, înţelegînd probabil că ea transmitea un specific sufletesc căruia numai Jimba maternă îi putea servi de vehicul. E în această legătură a scriitorului cu poporul o particularitate a intelectualităţii ardelene, relevată încă de mul1;._ şi pe care o remarca şi !brăileanu într-un articol uitat. l n Ardeal, arăta !brăileanu, ,,scriitorul, ca şi ceilalfi intelectuali, a ieşit din popor şi, neuvfod ca la noi ispita adaptării, rămîne în lcp,ătură cu poporul al cărui reprezentant devine, vibrează de idealurile poporului, dîndu-le o formă conştientă - scrie « din popor» şi « pentru popor » ". 1 E probabil că şi exilul îndelungat al lui Budai-Deleanu, tocmai în marginile împărăţiei habsburgice, i-a ascuţit sensibilitatea şi i-a sporit interesul faţă de tot ce privea n eamul său, căci, în domeniul afectelor, există un preţ al rarităţii care constă :în aceea că iubim mai ales ce ne lipseşte şi trecem indiferenţi pe lingă ce avt>m clin belşug. Erau desigur şi date proprii, ale firii sale, care acţionau în acelaşi sens . În orice ca7., e cert că Budai-Deleanu a exprimat în opera sa literară, în toată plenitudinea şi ca nimeni altul dintre tovarăşii săi de drum, autenticitatea sufletului popular , simţirea netravestită, setea de viaţă şi de bucurie pămîntească a poporului. Farmecul mare al Ţiganiadei stă într-o fericită şi rară conjuncţie : luministul cu vederi înaintate, eruditul cu largă informaţie se contopesc cu ţăranul r obust, mintos, jo·viaJ, în care s-a adunat toată sarea pămîutului. 1 C. !brăileanu. Ţ,iraniil în literatura romine0$Că, în Yfou., r•rnîutaşcri: ur. 3, În genere, folclorul dovedeşte, la noi ca şi aiurea, <:ă sufletul popular e naturist, adică aderent la cerinţele firesti ale vietii, că el nu introduce intermedii între rep;ezentarea 'dorinţelor fizice şi satisfacerea lor, că 1mrcede direct spr e împlinirea destinului biologic al fiintei. Acest caracter teluric, pe care unul din primii con{cntatori ai scriitorului 1 şi-a luat libertatea să-l numească ,,pămîntenie", impregnează de la un capăt la altul Ţiganiada. Îl găsim ma11.ifestîndu-se puternic în modul <le trntare a iubirii. E evident prin ipoteză că puţine teme pot descoperi, mai limpe<le decît ace.asta, articulaţiile laice şi gusturile profane ale aut orulm. În seria imensă a atitudinilor posjbile, care încep de la preferinţa pentru suhstructura instinctuală a iubirii şi mer« pînă la eflorescenţa sentimen tului purificat de orice o d . ispită carnală, Bu dai-Deleanu se plasează un eva, mai aproape de pămînt decît de cer , într-o zonă a materialităţii fără complicaţii, pe lîngă Boccaccio şi la distanţă de Petrarca. Chipul său specific de a vedea lucrurile se vădeşte prin confruntarea cu contemporanul lui din Tara Rominească, Alecu Văcărescu. Clasa socială şi mod~ d e viaţă diferenţiază în mod r adical optica acestor doi scriitori, care probabil că întîrziaseră 1:otuşi multe nopţi, Îară să ştie unul de altul, p e paginile acelora şi cărti. 'La Alecu Văcărescu sentimentul erotic e artificializat de lumea fanariotă, indolentă, trîndavă, rafinată, trăind într-o atmosferă de surescitare şi nesiguranţă, ca urmare a instabilităţii politice şi a urzelilor ce dospeau în umbra iatacului domnesc. Iubirea îşi pierde farmecele ei curente, devenind un obiect de interiorizare, în sensul disecării senzaţiilor şi al manejului în jurul femeii. Nervii sînt încordaţi şi simţurile aprinse de închipuirea unor voluJl· tăti inaccesibile. Sinceritatea pasiunii plăteşte tribut co~venţiei, fiindcă în calea împlinirii dorinţei stau barierele ridicate de societate. D e aceea, poetul ocoleşte concret ul, rafinează emoţia, se exprimă aproximativ, I Aron Deosusianu, Cercttăti liternrc, Iafi, 188 1~ p. 269. 1907, p. :;21. 41 40 simulează pentru a convinge, amplificînd proporţiile reale ale sentimentelor. Iubitei i se decern toate calităţile ; Friimuseţe, -nţelepcinne, Vorbii, duh şi istăciunc, Le văz toate adunate Şi la tine-mpre1malc.1 sau: Nu-i giisesc nici un cusur, Pe razele lui mă j ur." La Budai-Deloanu nu există nimic din această chinuită amorului. P uterile sufletului nu se cheltuiesc în întreb ări şi meditaţii sterile, pentru a se pr~~uşi apoi în dezolare şi istericale. Sentimentul e nefalsificat (de ce ar fi nevoie ?), se tălmăceşte simplu, împrumutînd naturii termenii de comparaţie, ca în poezia p_o pular~. Iată port retul păcurăriţei, pe ca~e, în rătăcirea Im, Becicherec Iştoc o ia drept Anghelina : <lialeetică a Pentru a-i ohtine consimtămîntul se dau dovezi de „pătimiri", ,,arde;i", se fac promisiuni de fidelitate şi ln fafa ei rumenă şi ~!buţ,i . Mesiicat era trandafiri, cu crmu Iar ochii rîdear, ca ceriul seninu. gen uflexiuni orientale, prin care străbate si ecoul dependenţei feudale : ' Buzelo A ·!i fi rob îmi este fală,3 sau: Că rob crulincios ti sint Ostentaţia dovezilor merge pînă la acceptarea suferinţei (.,Rabdă, inimă, cît poţi") cu un fel de stoicism trufaş : Şi a n.u se văita :r. Cit de întortocheat ajunsese sentimentul dragostei în saloanele aristocrate de la sfîrşitu1 veacului al XVIII-iea, cît de distanţat de r ectitudinea comportărilor patriarhale, o dovedeşte Alecu Văcărescu - acest „Ovidiu al romînilor", cum l-a supranumit V. Pop - în următoarea strofă cara cteristică : N-au zorile a§a lină privire, Nici soarele aşa fm'm()s resare Cumu-i a mîndrii mele zîmbire, Cumu-i a mîndrii mele cîntare. 1 E lipsit desigur de farmece serafice acest .I?,on:ret ,. ~.ar cîtă prospeţime şi francheţă umană se ~egap di? liniile lui suave şi viguroase, unde candoarea (crmul !) s? 1mperechează cu senzualitatea sănătoasă {trandafuul !) a animalului tînăr ! După dispariţia Romicăi, Parpangel îşi strigă astfel disperarea : O ! mie ca s1,fletul Romicii, Dragă, neasămănată copilă ! Dă n,ur.sa proaspătă mai dulcică., Cind nu t e văz am chinuri, Şi cind le văz, leşinuri; Decît o 1urt1irea mai cu 11iilă. Decil o mieluşică mai blindă, Mai neateda decî1 oglindă, Ş-u,n ceas nu.-,,,i prisose§te S-î1i spun ce m<'i trudeşte [6 1 P(u•tii Vă<ihro~ti, J/foJa 1i. o,x:,.u for poelitci1 ed . îngrijită de Paul J. Papadopol. Ducure.,ti, ] 940_, p. : Idem, p. 107. 3 42 112. Mai lină decit umbra dă vară, Mai dragă decît vre,rna serină, Mai luced4 dd steaua dă sară!• I<len,, p, 106. • Ibidem. • Idem, p. 121. 0 fdcrr,, 123 1 de corele, Ghizdavă. ~· niilt1•fă. la slare; ŢiJişoaTele în sîn durdult,ţe, Vîrtoşele ca şi gutuiufe. Pîn-voi intra în pămînt. 4 Dar mă rog şi tri-nfelege, Că l<i pieptul mea c fose Pentru, tine a ohta; Şi-a răbda dureri şi chinuri, Patimi, foc1iri şi s,ispinuri, roşii părea Dinti albaştri de mărgăritare, Ca neaua de munfi mîini rotunjele, 1 B, P· 221. • E. p. 125. 48 Simţirea care răbufneşte aici este a unei autentice dureri omeneşti, iar cele trei versuri finale acl1tc în stîngăcia limbajului metaforic o vibraţie de adevărată poezie. cum numai o inimă plină de jale o poate smulge inerţiei condeiului. T emperament viguros, de sursă popula ră, BudaiDeleanu vede latura fizică a dragostei aşa cum este şi aşa cum neschimbat se săvîrşeşte d e la „facer ea lumii" . Dorinţele nu se refuleai;ă, împlinirile sînt fireşti. Opticii sale ţărăneşti i se asociază, desigur, învăţămi11te ale cărtilor, clar doctrina, <leprinsă la scoala lui Horatiu a epicurienilor şi a luminiştilor. care' reabilitau plăcc~e; şi declarau cu Voltaire „J e suis un philosophe tres voluptueux" 1, nu vine decît să consolideze înclinatiile adînci ale naturii sale. La curtea fermecată, Pa rpa~gel cîntă „de libovie", ajungînd la un fel de panerotism: Tot. ce simte, sii mişcă, viază, Tot ce înverde, ce înf/oare şi creşte Cu poftă linct să ,mbrăfoşoză, Cu dulce dor să leagă, să nuşie, O! Amor, ţie toată să închină, Toată ţie jertfeşte jivină!" Cerul cu pămîntul, mările cu vînturile, stelele între ele toate se iubesc, şi ch iar geneza lumii e de căutat în iubirea ce a scos din haos universul, a cărui lege dintii c armonia. Şi Iancu Văcărescu, în Primăvara amorului, ajungea, prin filieră neogrecească, s ă rosLească acee.işi iclee. Dar scriitorul ardelean nu o frînat de respectul pcntn1 mitologie şi nu e reţinut de calcule literare şi convenienţe sociale. Îndemnul său e făţiş şi fără echivoc : O, iubiţi ! Iubi fi-vă împrewui În„ aceast<i. viaf<i tru.pească„ Piină sin te!i în, vîrstă şi sw re, Că vremea-i repede trecătoare. 3 La nuota lui Parpangel, Mit rofao cîntă un „epithalamion" înfăţişînd alegoric însoţirea iubiţilor. Acest fel de cîntări - ni se explică în notă - au existat la greci ~i romani, ,,ba ~i ţăranii noştri ast<'i.zi au al.e sale cîntări ile nuntă din bătrîni" 1 . Evident! În manuscrisul lui Mihail :Vloxa d e la 1620, publicat de Hasdeu, se menţio­ nează cîntecele de dragoste, sau, cu termenul crud al cronicarului, ,,cîntece curveşti de iuboste" 2 • Informaţiile foi Filimon din Ciocoii vechi şi noi despre petrecerile bucureştenilor la începutul veacului trecut le atestă .iarăşi existenţa şi răspîndirea. Culegerile de folclor, mai vechi sau mai noi, furnizează numeroase exemple. Pentru a-şi ilustra informatiile sale erudite ;;i a le integra atmosfer ei umane a' Ţiganiadei. Bud~i-Deleanu n-avea n evoie decît să privească în jur. Poate că exultanţa scriitorului merge prea departe, <lupă gustul nostru de azi. Cînd Romica îl descoperă pc Parpangel într-unul din călătorii de la curtea fermecată e gata să păcătuiască : S-apără ca cînd i-ar fi voi<i strînge la sine. Ce·i de a face cind vin.o niwoia Pe om. Voi ştifi, dragi neveste, bine. nii Ş·apărîndu·se îl 3 Nu mai vorbim de episodul cu dracul prefăcut în fecioară la mănăstire, de cîntarca lui Mitrofan şi a cimpoierului Vior el la nunta lui Parpangel. Dincolo de filozofia na·turistă, construită J)e datele simţurilor şi pr eceptul lui Montesquieu - ,,La vertu n'est point une chose qui doive nous couter" 4 - si dincolo de apetiturile robuste ale omului din popor; fără îndoială că ceea ce a contribuit la apropierea de trivialitate a scriitorului a fost. şi lipsa de tradiţie literară, privilegiul, care poate devcm adesea şi dezavaataj, al creaţiei în spaţiu vid, fără tutori, dar si fără modele. ' Atitudinea refractară ascezei de orice fel, idealul integrării omului în univers cu toate valenţele sale, în pofida acelei repugnanţe pe care biserica a cultivat-o totdeauna faţă de corp şi nevoile lui, e proclamată de scriitor în tot cuprinsul poemei. Licenţele nu privesc ' E, p. 106 C. Brea1u, Potri11m Curmtn , Bucurc!;,Li, 1941, p.:3S . Pentn• alte iudicat_il "·: pp. 59, 286, 379 etc. ~ 'E, p, 177. • ,., Jlirlutea n" e cera care lrebuie .s<i na coste", ie 1 „Sint un filozof foartt ,•olttpto&". • E, p, 13l. • E, p. 132. 44 45 doar iubirea. O hachică, spusă tot de Parpangel la curtea fermecată, înalţă vinului vech ea slăvire a băutorilor : Să Sau: bem, să închinăm cu păltarul plin, tofi cei care beu vin. 1 Să trăiască 1 Tu eşti mirul sini, dintru toate ales, Ce viaţă dai, mîngăin.d pre tofi. 2 Mîncarea ocupă un mare loc în viaţa ţiganilor ~i. deşi Budai-Deleanu par e a-i ironiza excesul, el îi proslă­ veşte în fond rolul. cu un practicism pe care numai cei ce-au fost flămînzi îl vor aprecia îndestul : Cîndu-s pîn.tece bine sătule, Atunci e şi gura vorbitoare ... Dară cind e lipsă de bucate, Nu ştir~ cum şi mintea să tîmpeşte ... Deci în pîn1ece pline stă toată Filosofia cea Lămurată. 3 Sihaştrii, ,,ruptoşi, ciulwşi, l~inafi de foame" 4, n -au făcut nici un lucru bun. Abstinenţa degradează : J,,, urmă din oa,neni burii cu. crieri Sd str<tmută în sălbatece fieri. s Civilizaţia e rodul epocilor de belşug, ea izvorăşte din „cetăţi polite", ,,palaturi" şi „curţi desfătate". Marile creaţii ale spiritului s-au zămislit în societate, de indi- vizi care nu s-au martirizat, ci s-au supus regulilor naturii umane : Omir Iliada minunată N-o află prin codri, nicc în munte, Ci vesel .fiinclr,-şi cîtoodată, Cînlînd la ospefe şi la mmte; I ar de vir• cîrul bea cite un piihur Să împlea îndată de a nwselor dar. Dumnezeiescul Platon şi el Bea, mînca cum să cade, domneşte; Nici iscusitul Aristotel Trăi,, f<'iră vin , carne şi peşte. 6 ' E, p . I3S. • B, p, Iai. • E, p .. 331. • E, p. 332. • E, p, 332. ş E. p. 333. 46 Materialit atea Yiziunii lui Budai-Deleanu, care pos· tuloază că nimic din ce e natural nu e reprobabil, îşi are rădă cini în legătura strînsă a scriitorului cu poporul. Ea exprimă gîlgîitul irezistibil al vieţii în organismul omului simplu, pretenţia lui la un trai îndestulat, căci supliciul şi privaţiunea, dacă nu sînt impuse dinafară, cum s-a întîmplat în m ultele milenii ce s-au scurs pînă la noi, n u reprezintă d ecît o deviere bolnăvicioasă d e la rosturile fireşti ale existenţei, o gravă de zumanizare. Numai căpeteniile trusturilor, care condamnă la şomaj sute de mii d e muncitori şi concomitent patronează societăţi d e temperanţă, sau colonialiştii care oprimă popoarele înapoiate şi-n acelaşi timp le trimit misionari, să-i consoleze cu viaţa de apoi pentru ceea ce nu vor avea niciodată pe pămînt, pot crede că, de bunăvoie, oamenii acceptă să sufere şi să trăias că în mizerie. În Calendarul lui Bonifatie Setosul, Anton P a nn dă un ,,reţept pentru mîngîiere omu.lui supărat", cam vulgar, dar verificat printr-o lungă practică : ,,Dă-i omului supărat un prînz bun, lingă care să aibă şi băutură d1ipă natitra lui din destul şi mai pe urmă dă-i şi o pungă plină de galbeni. Şi cu bună samă se va mîngăie. " 1 Poate că o viaţă îmbelşugată nu asigură fericirea, dar cîteodată, cel puţin, te dispensează s-o mai cauţi. Aceeaşi concepţie populară o dezvăluie aut orul Ţiganiadei în cîntul IX, unde ni se înfăţişează călătoria lui Parp angel prin iad şi rai - episod care „putea lipsi", ne asigură cu înspăim1ntătoarea lui suficienţă M. Gre~or ian 2 • Prelucrînd o traditie cu vechi rădăcini 1n mase, Budai-Deleanu descrie o'sînda sufletel or damnate, aşa -Oum o găsim zugrăvită în tinda unor biserici de ţară. Toată setea de justiţie a omului simplu, care tînjea în existenţa-i pămîntească după o viaţă mai hine rînduită, a izbucnit · în modalitatea lui de a-şi reprezenta viaţa d e apoi. Parpangel întîlneşte în iad, afară de ttlh ari, femei stricate, calomniatori, pe judecătorii care iau Mircea Toinescu, Preci:dri 1i âdăogiri la. bi.Olio&rafia. rominească tMthe, â.IDStudii d• bibliologic, 1955, I, p. 258. ' Mihail Gregorian, op. ci,., p. 9. 1 4i cer<etări 47 Iară căuş, pa/rar sait urcior Z<"i.cînd afli îndată lîngii tine. Oricînd c/1ief11l dă bilut Î!i vine. mită, pe „vînzarii şi hainii ce vînd sînge nevinovat pentr11, bani", pe tiranii crunţi şi neomenoşi. A§ijdere pâ domni şi boieri Care jupese pă. bietul ţăran. Dealuri le şi coastele toate l Viziunea paradisului e tot atît de semnificativă. Imaginea lui Budai-Deleanu depăşeşte vechiul mit al Cîmpiilor Elizee şi contrastează puternic cu reprezentarea teologică. Dacă Dante înfăţişează raiul, după cum comenta cu plasticitate De Sanctis, ca „domn.ie a spiritului ajuns la libertate, izbăvit de carne şi de simţuri", ca un imperiu al „suprasensibilulzii" şi „transumanului", unde lumina, prin gradaţiile ei, indică o ordine progresivă de transcendenţă a materiei2, la Budai-Deleanu paradisul seamănă cu himerica ţară Cuccagna, pe care imaginaţia populară a născocit-o în zorii Renaşterii. În paradisul pe unde pribegeşte Parpangel, ca şi în ţara Cuccagna, pe lîngă limpezimea cerului şi prospeţimea aerului, pe lîngă că nu e nici „vară zăd1ifoasă, nici iarnă cu ger, nici toamnă rece, ci tot primăvară mîngăioasă" 3, pe lingă cîmpurile smălţuite cu flori şi drumurile pardosite cu aur, pietre scumpe şi mărgări­ tare, există şi alte delicii, şi anume delicii de ordin gastronomic. Iată de~crierea, care ar fi speriat prin detaliile ei vulgare pe un scriitor de tipul Văcăreştilor, adept al principiului că arta trebuie să înfrumuseţeze natura şi care, probabil, îşi imagina vîrsta de aur în felul unei idile cîropcneşti de Gessner : dă lapte dulce pă vale Curg acolo şi dii, unt păraie, Tărmuri-s dă mămăligă 11wale, Riuri Dă pog<lci, dă pite :şi măluie ! O, ce sintă şi bunei tocmealâ ! Minei cit vrei şi bei făr-ost<ineală. Colea vezi tm şipot dă rnchie, lei dâ proaspătă mursă un in-or, Dincolea balta dă vin te tmbie, Sînt dă caş, dă brinză, d~ slănină, ] or nu.,nfii şi stînce.. gurguiate. To, dă ;;alrâr. stafide, smochme.1 De pe ramurile dci copeici, . Spînzitră covrigi, ,,irte, colata. î,ardurile-s acolo împletite 1'ot cit fripfi cîrniic~r~ lungi, aioşi, Cu plăci,nte cald" st~r~i.mtc, . Tar în loc dă pan cirtaboşi. 1 Budai-Deleanu ne oferă însă o supriză _mai ma_re ~ nu numai că prin oroarea de asceză şi ?oncepţ1a naturist~ el se apropie, în ciuda canoanelor cla.s1ce la ~are se refora e mentalitatea populară m toata francheţea mereu, d . d • • l şi vigoarea ei pămîntcascu? mai_ m'?"1t ec1t ~ at1t, ~dovedestc în rcpet~te rînclun o at1tur~ne atenta, uneor! chiar c~lorată de simpatie, faţă de literatura popu~ara ca atare. în vremea sa, aceasta reprezenta o mare rnovatie. ul · ~ ' Se cunoa~te poziţia indiferentă, dacă nu ,:eP. ~1va, a Şcolii Ardelene faţă de folclor. Ea pu_tca s_a alh~, oameni ca :Micu, Şincai ori Maior, cel pu_ţm trei tem_emri : aprehensiuuea de cleric~ faţă d~ o s:r~c de cr~dinţe a căror origine cobo1·a m vremile pagme, preJu~ecata de cărturari cu întinsă erudiţie faţă de poporul _s1~1plu si în fine neîncrederea, împărtăşită deopotriva cu ~~îtea spiri~e eminente ale Jll:111inis~ului, în omul_ de rînd, ignorant, necălăuzit de raţiune ş1, d~ aceea, ~lubat de superstiţii.' Un bun cunoscător ~1 ht~ratui:11 ardeleneşti, rerrretatul I. Breazu de la Cluj, scria xna1 de m:ult despre pţotagoniştjt Şcolii „\.:rdelene: ,,Ei_ nu se. a_propia1~ de tă.ran pentru cu,_waş.te patrir~omul..sJ?.iri~ual, c~ pentru a-l ridica din mizeria morala, politica şi econo !a a-i 1 E, p. 317. 2 Francesco de Sanctis, op. ci,., I, .P· 259 ' E, p. 325. 1 48 1 E, PP· 325-326. Articolul intu e isa.nt al lo.i I. )1u~lea, Samwl .Micu. ... "' {!li folcforui (R . d . ~vota • în , ·cderc oeneralitat.ea ope• folclor, n.r. 1, l9S6), nu răstoarno., l C'TO oonrt.ru~ c9r„ are " . re.lol" cel():r tr-eî căru;rari şi spârjtul care s e degejH. din oustţmblol scr,er•lor lor. 4 - c. •151 49 niica m care se găsea ... Poezia, credinţele, obiceiurik l1Li mi mimai că nu erau admirate, dar nu erau În/.elese şi uneori erau atacate cu asprime."1 Ar fi exagerat să se pretindă că Budai-Deleanu se privi lucrurile. Totuşi, unui punct de vedere nou. Ţiganiada citează la fieca.re pas tradiţii populare. V orbind de zîncle care locuiesc pădurea fermecată pe ,mde Parpangel o căuta pe Romica, autorul notează : ,, Trebuie dar a şti că în Ardeal între norod est,e o creză­ torie vechie, şi doară încă de pe vremile păgînătăţii, cum că îmbiă pe sus, mai vîrtos seara, neşte zîne, care pe unde trec cînlă în văzduh"2. Altă daţă, scriitorul îşi aminteşte că a văzut în copilărie cum babele pun la naşterea pruncului un blid cu apă curată şi Lr ei linguri noi pentru ursitoare3 • ,,După crezător ia deobştc - raportează într-altă p arte Budai-Deleanu - (strigoii) încal.P..că mătnri şi lopat,e şi cu acele zboară la Rătezat"4 şi încă : ,,norodul crede că prin rîpe, vîltori şi răspîntii i<'icuiesc duhuri necurate" 5 . Exemplele se pot înmulţi. Faţă de aceste obiceiuri, Budai-Deleanu are o atitu~ <line dublă : le citează informativ şi le denunfă ca neadevărate. Stăruinta cu car e el tine să-si delimiteze pozitia, subliniind mcr~u, cu oste;taţie, ' caracterul fabuÎos, incredibil şi contrar ratiunii al traditiilor mcntionate. {)robează puternica anc~rare în luminism a scriitorului. Î n epopeile pe care le cercetase şi în care căuta regulile genului, mai ales în Ariosto şi Tasso, văzuse ce utilizare largă se dădea miraculosului. Obligat să folosească elemente fabuloase de înseşi prescripţiile modelelor pe care le imita, Budai-Dclcanu are îndrăzneala de a apela la folclor. El resimte totuşi îndatorirea de a-şi fixa po1r.iţia de laic şi raţionalist. Cu această rezervă a spiritului critic faţă de ceea ce fantezia putea avea excesiv se însărci­ nează comentariul. Chiar atunci cînd scriitorul nu vrea deosebeşte radical de acest fel de a la el se observă limpede apariţia 1 ll1er,ue, I. Bre.1111, Temeiurile populare a.re lile.rru u..rii rornin.e din 'rra,uilvania, în S iudii. 1943, l{, pp. 69-70. ' E, p. 121. • n, P· 324. • E , p. 21S. $ E. p. i~9. . di t· el tine să-şi decline răs- ulb e anumita ere n a, , _ S ? sa sp er O . - . eva că 'sf Ilic detuna pe atana. punderea. Se mira cm -ervă ~ ersonal comentariul .,Aşa crede_ norodul - ?b: ,h tărăs~ destul că poetul nostru bine sau r~~' eu nu vo1,_sa_d o fi art~ bine, spre izvoditura se au slupt w. acea~ta tl ee os1'mte parcă nevoia să se . . sa le."1 Buda1-Dc. eanu dpoenet ibilă că acor a prea disculpe faţă <le întîmpmarea ~o.~ . edernnc de veacul • . t . ntă unor superst1ţu n d l '" mul ta unpor a . . . 1;ntelor dcobste a nor o u ui , . · · D • urmeaza soco • , · • i:at1unu. aca ,, .r.- ' · On•er"2 Dacă prezmta , f" d - ,::,a · au ,acut si • · aceasta e un ca. a)' f~'. d - vre' a să arate „cum era pe L) • duşe1 e un ca < • • vrăJ e .vrm '. ·z pentru strî(fe si fermecaton, acele v remi socotelile oam.en~ or ·năto~ă 'să leapădă cu care acum despre cei culpriceper~ ssa1"nt ceia care c11lătoresc . , l ca- so omonaru totul·' 3. E xpl'lCilH . . ·" d " q" in ,,aranteză : . . oartă nnndina ' a auoa [" pe balau~i • şi ~. ,i C' od unul din tigani propune cavo_ ~ 1 „basme ţaraneşti · ; • • d d' două :mile una, profita să scurteze drumul, acin m · n cel mai pur spirit tru a lansa un atac l. •z • de pril eJ pen . 'd d cln cererea tiuani or; insa . . 1NI lt ar n e oar<i r, • b d lunnnlSt : ,, ~ , i. . • ·<:i ( anii socotea cum ca v_o a deacă se va gmd~ cine.~a ~ ,~ tocmai nu este de trnrat, poate face din ilou~ ~ni urdi u'!1u ' n cum că solomonarii · crestini mulJi· şi· dtn , berel 'si. acu, . duc orindină, care zucru călifre.~c în văzduh pe a au~i şi .al " 5 . - . t decît a ugani or . . e şi mai minu~~ . . '. . re decît raportarea ob1nificatle s1 1na1 ma ul D e o sem ' , I l .. la literatura pop ara. îl , • • repetate e a uzu • d ce1ur or smt msa d Arghir şi Ileana, spusa e ropriu-zisă . Cîntarca espre - • ·t em inf'onnati că e PParpangel la c~n-tea ferJllecata sin , l ... ' I ;e" G B ecicherec Iştoc , .. · d Ardea 1 oarte veci. · . . „la rommu cei in. Âl andria si basme cu zmei ş1 cunoscuse în cop11arie ~X • pe ' orbefi" cîntînd prin fote de împărat, dar auz1se ş1 " tîrguri: ·a a· A • V ° V • L,n a/i. acele apoi se rnestccarcl Si fuw JJoooşti, care e! auzise •. Pe orbefi cint.ind La iirgun de ţara' - Că roate le avea La sine scrise - 1 ~# P· 171. ' E, p. 77. , B, p. 169. • ll, p. 2&6. • ll, I'· 78. • r,;, p. 137. 51 Cum stm: Mir~a, 101,an si Io ·1. Cu A. ltt·1 a d raga / ui cfrciu111ărif<Y. · vi 1' · Apo, Novac, bătrîm,l tel lare. Ş, Roman cu Goia nerînitul. 1 .Băteau În notă, autorul explică . I 0va11 M' J · irza N oviţa fi ca de aceşti sînt oaresica re vit :. . , • . ovac' nesc şi acnm în părtile acel , . -e1i,_pe ca,e ii pomee oameni in cintece m · • cmta istoriile ace~tor oam . . . . , ai virtos si Cil t.ătar;z·,: 2 ;, d . D el·ni vttep ce se băteau cu turcii , • · .ou a1- e canu se f; - l vitejie, ca1·e abia du ă atru ' ~~ er a. a baladele de reseze opinia cultă. 1naţ, cu au ince~u.t să intemenţionarea i·apsozilor JO ulari e~rrP, est ~- interesantă nu.melc de o b t"" (' I P ' carora scrutorul le dă „ r e 1 1ntr-o atestare . tului Dictionar dt b.. . _ ' . necunoscuta r ecenE r eu v' Hn ii _1omine literare contemporane). gl sa _nn s_e faca apropierea intre orbct .." I . B d . D e canu şi acc1 barzi ai ordul . " . ,u Ul u aiEuropă a secolului al XVIII-I~:, !:°pulanzaţi în !nt~eaga -de primele lucrări d e ma . l o poemele ossiamce si re cu-cu a fle asup · l · '. . sca n d1nave apartinînd ] . 11,'" li ,d. ra 1Utto og1e1 S . ' , Ul iu a et, In 1735 si 1756 e ştie că operele lui Oss · · • , · a le lui Mallet (mai ales edi l~t~ ş1, ldn}r-~ ~ai mică măsură, u ta a aug1ta a acest · d" urma : Jv.t0numents de la 1 ' tl l . u1a rn Celtes et particulierement nJe;o ogie. et de la p~esie des Copenh ague, 1756) s-au b ucu . :nciens Scandinaves ... , au determinat na t er e . ra t e un m~re răs unet şi in tările german! Aia. u1~;1 adevharatc "mişcări bardice" Poe~ia unui Skald ca<:: ' er sten ?rg ~u blică la 1766 ., . c . , ....,. 1n aceeas1 perioadă Kl k iş1 :re.i.ace odefo sale pur clasic 'nl . . d :. opstoc . prin divi1titiiti scan<linwe s· e, 1 ocuu1 zeu greco-romani . , , , 1 compune o trilogie Cll coruri ale ha:rzilo:r. Kre'ts ·b . ~ . gcrmaua no]oo- liric Q' l l • C ~anu scrie Ull fel d e molf o . , intu >ardulin Rlnrzoult d p ,r,. . ,. arus, iai- bavarezul Deni d o, . . ~ a ~n; nngerea lui traduce pe Ossian si puhl~~ă e, c;:t iezu1t _austriac, îl Bardul, o scrie de , . ' . ~u pseudorumul Siued În ace1asi timp Her~~ef: atnbw.te rapsozilor Nordului. tului cla;ic co:iipusă a?ea te.01d·rn poeziei contr::rre gusspontană ;rans- · ,- .,.x_cintata ~ popor, instinctivă si ' = 18 c1 pnn memorie • · }' oi-icăror no-uli pr emed"t t ' zam1s ita IO afara - -- - -"' ia c sa11 a vreunui efort conştien t. v • v • • • • • ,. , t:~;nu_ z· v V v V v v - !- v , ' • • I l). J>• 66. 1n lr8DSCrÎt!rC11 llUmtJor ~ roh•,hi.J ,.. ., <idt!rn Codre-.:t·u c pJ' ă d . p . o orc('nlu a l'tfitoruJni . Oe altf„f„ : O. J•. 6 6. to t eror1 de Je<'ţiune. 52 vînturi noi 1n lite:ratura eru·opcană şi, pma ş1 m clasicismul pierdea teren. l În ce măsură se poate stabili vreo relaţie înt re aceste tendinţe şi Budai-Dcleanu e hazardat s-o spunem. A cunoscut oare scriitorul nostru, în anii studiilor sale la Viena, mişcarea de emancipare a literaturii germane •Ic sub tutela clasicismului uscat şi a raţionalismului francez, încercarea ci de a-şi descoperi un sîmhure original în vech ea mitologie no:rdică? Cum Budai-Deleanu citează cu o ext remă prob itate pe scriitorii ce l-au inspirat, ar fi neverosimil ca, în ipoteza unui contact fructuos cu :reprezentanţii cur entului hardic, să n-o fi declarat. Pe de altă parte, chiar dacă contactul s-a pr odus sub forma unei impregnări cu atmosfera literară a momentului, fără a se putea stabili o anume influenţă decisivă, n u t rebuie pierdut din vedere că efectul acestui contact a fost redus. Iiotărîtoare în creaţia lui BudaiDeleanu e propria lui experienţă de om din popor. Relaţiile ce se pot stabili în tre unele Lendin~e ale preromantismului european şi autorul Ţiganiadei sînt probabil do ordinul coincidenţei, şi nu al înrluririi. Aşadar, coincidenţă, dar remarcabilă ! Căci relevarea literaturii populare ca o sursă posibilă de mitologie romîncască, fie că a fost sugerată din afară sau ţîşn ită din propria conştiinţă a scriitorului, e o intuiţie profundă a lui BudaiDeleanu, o marc şi fericită anticipaţie. Fireşte, autorul 'J.'iganiadei ignoră valoarea estetică a materialelor folclorice. Importanţa lor rezidă, după cmn s-a văzut, în capacitatea de a aju t a la plăsmuirea fantasticului necesar epopeii. In mare măsură, Budai-Delea nu conservă prejudecat a clasicistă a unei diferenţe de calitate între poezia populară şi cea cultă. L a începutul Ţiganiadei, afirmînd că a vrut să dea „un gust nou poeziei noastre", el uonizează versificaţia la nivelul lui ,,frunzei verde", eu „vierşuri cum sînt obicimâte" 2 • Iarăşi, faţă de Ilarac, car e a scris pe Arghir în ve.rs popular, F ranţa, 1 A.mănuute )a Paul vao Tic.gl,emt Le priromantisme. l:.'tudcs d'l1is1oire. ii'UC· raire 4urop6enne, Paris, 1921. ' E , p. 1,1. 53 n~-şi ~oate reţine dispreţul. Merită a pune alături această atitu~c cu. aceea, d~stul de asemănătoare, pe care 0 l'ele':a prefaţa celebrei culegeri de veche poezie engleză a lU1 Pe~cy, ~de la 17.65 : ,,f ntr-un secol luminat ca al nostr~i, Şt_l,~ ca multe dm aceste relicve ale antichităfii vor trebui privite c~ o mare indulgenţă. Totuşi, în cea mai mare parte, ele pre~intă o agreabilă naivitate şi aratii fără artă care au f?st Judecate de critici de valoare c~p~bile să com~ penseze hps~ ~nor .Jru1:"useJi de un ordin mai înalt. Dacă 7:u. po~, uimi unaginaţia, se va vedea că adesea el.e miscă 1 .inuna: Se vede că împrejurările veacului duceau' în mod mdepende~t, !a două extremilăţi ale Europei, la formulare de paren asemănătoare. d . ~ drept că B1;1dai-Delea~u nu e se1;1-sihil la sentimentitl ~gaJ.at de poezia P?pulara. În schunb, singur print.r e :~ să1, înţelege necesitatea culegerii literaturii orale şi-şi ~ ~eai?a de valoarea ei documentară. Evocind faptele VlteJeşti ~l? lui Argineanu, el notează : ,,Pagubă... că ne.şte. ~întari ca a~ste~ ~'': să însămnează, despre cei pro~opsiţi a. norodului, caci intre dînsele ar găsi multe făpturi ist~ri~tţti, ca:e ar putea set fie ocrotite de uităciunea vre":il?r · EVJdent că şi aici un cercetător dornic să-si -ciştige galoane ~r putea presupune o influenţă : poa{e Hcrder~ cel mai reprezentativ dintre exploratorii folclorul~, care dăduse la iveală în 1775- 1776 celebr a sa co!ecţ1e de Volkslieder, poate un. altul. Dar comparatismul cladeştc de relatu·· ~n..4ur·ire spr1Jmm · · · · d u-se .. atîtea. ori . , de ........ pc analogu superficiale : nu se întîmplă oare Ia fel şi de data ~ceasta? Ceea ce se poate cu siguranţă susţine e că Budai-Deleanu a lucrat într-o ambiantă orientată în genere spre deshumarea antichităţilor nationale si înălta­ re~ poporului din discreditul în cc1re 'căzuse~' fată 'de opillla cultă, de la Renaştere încoace. De asemen~a că el a presimţit enorma importanţă a folclorului ca arhivă a. inţ~epci~n~i ~opulare, cam în aceeaşi vreme în care ~i alţi studioşi dm Europa începeau să se aplece cu intexes asupra acelufaşi fenomen. t:l.ASICISM SAU STRATAGEMĂ ? Cu Budai-Dcleanu istoriografia literară mai veche generoasă în aprecieri, dar superficială şi necon1:hLclentă în demonstraţie . Istol·iografia mai nouă, afară că a dat dovadă de zgîrcenie, a neglijat să-i studieze, cu hăgarea de ;;:eamă şi temeinicia necesară, arta de scriit or. Excepţie, ne grăbim s-o spunem, face acad. George Căl inescu cu capitolnl r espectiv din Istoria literaturii romîne 1, unde <larul asociativ, arta caracterizării pregnante şi savoarea expresiei, calităţi ce i se recunosc îndcobste eminentului critic, se revarsă atit de seducător, 'tncît se naşte pericolul de a uita că nu poţi fi, în multe privinţe, de acord cu afirmaţiile sale. Excepţie far.e si aca,l. Tudor Vianu, care nu de mult, în studiul Din problemele limbii literare romîne a secoluliâ al XIX-iea 2, a analizat în treacăt, cu claritat ea, c ompetenţa şi fineţea sa cunoscută , unele aspecte ale limbii literare în ŢiE,aniada. !u rîndul excepţiilor se situează desigur şi regretatul D. Popovici, cu o se1·ie d e observaţii judicioase asupr a măiestriei lui Budai-Dclcanu. 3 Încolo, mai nimic : banalităţi şcolare, jenante prin lipsa de pă­ trundere şi întemeiere obiectivă. 4 Probabil că una din expli caţiile acestei stări de lucruri rezidă în faptul că scriitorul ardelean se găseşte la limita de jos a perioadei moderne a literaturii noastre, iar specialiş tii mai vechi ai acestei epoci înclinau să examineze operele într-un spirit arhivistfo, pios, dar opac la criteriul estetic. Pentru cercetătorii mai noi pricina :stă poale în .insuficienta aprofondar e a relaţiilor dintre contiuut si formă, în subiectivitatea m etodei, în r cducer:a analizei mijloacelor ele expresie la stadiul pur descriptiv, al simplei invent arieri a pcocedeelor sti- a fost 1 G. Că linP'-<'11, l ,dori11 literMt1rii romi.ne# Bucureşt.i> 1911, p. 8 1 F,;Î urm. : Tudor Viaou. Probfrm6 de :slil fÎ artă litetat6, Ducure~ti, l9S5, pp. 181-183. 3 U. l'opovici în J,« lillirâlure roumaine (4 l'tpor,ttC des lumi~re,. De1p·r e aspectul tcorHic al 1>rohl,!mei în Doc,ri,1-0 litir,rr·<i a «Tisanitulci literare. l V> 1 , Citot în Pa ul von T·1eg t1em~ Lt fMut'emen, romaniiqu,,, 1923. p. 30. E, p. 183. lui I. Bud11i-Delconu, Studii • Oe pildă: C. Radu, luftwmţa itcili..a,ui in « 'f•ganiad& » lui Bucloi-D., Focşani 192~: C, Cnrdaţi în ur~erioas~ 54 )t l?il8. iu T,1troducc:rca ha edi~ia '.fig«niCldei. din 1927: E. C. C:rigorut. intituluti: Ion Uudai-0,leam,, Poe:ii (l). Bucureşti, 1943 etc. ediţie 55 listi~e. Aces! . mod. unilateral de a vedea lucrurile se cu":11e deyaş1t. Ş1 aceasta cu atît mai mult cu cît d.aca toata lumea acceptă principiile criticii marxist; CI~~ e vo~ba de ~epist~re~ şi explicarea m esajului idcol~o1c al literaturu, mai smt unii care insinuează ineficienţa metodei în ce priveşte evaluarea artei literare propriu-zise. Sub raportul intenţiilor estetice ale lui Budai-Deleanu ducleu~ ~enerator al Ţig?niadei îl constituie amhiţi~ e a 11mta .modelele clasice ale genului. Probele sînt numeroase ş1 g~~utatea e__ numai de a alege din nenumă­ ~at:le _d~claraţn ale scrntorului. Chiar din prefată ne mti~p~na re~urgerea la autoritatea lui Homer şi Vi;oiliu. Alcatwndu-şi „jucăreaua" sa „vrînd a forma s-a intr~duce u~ gust. nou.. de poezie romînească", Budai-DeÎeanu afirmă ca ar ~1 dorit să se înalţe spre desişurile ascunse ale Parn~sulm,. ,,u~nd~ lăwie.~c musele lui. Omer fi a lui Virghil", c~ ar f1 uazm~ să se. repeadă „într-o zburată, tocma la vir~vul m~n.te~ui acestui, unde e sfîntariul muselor, ca s<i ma deprind intru armonia viersului ceresc a lor" 1 . _Cu alte cuvmte, e mărt1Uisită dorinta de a U:zestra ş1 literatura noastr~ _cu o operă de tipul marilor modele co?sacrate de clas1c1sm. Mai departe, cu insistentă şi chrnr ~'.1- osten~aţie, la fiecare pas, autorul inYocă pe maeştru ~nulu1. Cu tare episod c din Ariost o, cutar e din 9 :a~s_?, utilizarea unui procedeu stilistic sau a unui termen ~~1ta p e ~I~mer. Teoretic, Bll(lai-Delean11 aderă la d octrma cl~s1ca, aşa ~u~ fu_sese canonizată de Boileau şi a~optata, cu retuşan mai mari sau mai mici dar fără a-1. l'ăs~urna principiile, de majoritatea liter~tilor din pl'~tna Jumătate a secolului al X Vl ll-lea. El 'crede în e~~-tenţa unor reguli de aplicabilitate universală care dU-JJ~a.ză ~reaţia epică. A~a, <le pildă, necesitatea 'inter· vcnţic1 ~ac~os~ui: ,,1ntru. alte poeticul după regulile p_oetic_eş!~· au ~n!~a~m?{at malân.e, adecă p recum elinii ~i l_atin!i p~·t zieu şi zieuiile sau. zînele şi nimfele sale au i7;11 e!~inţa~ ~. C~nform esteticii clasice, el consideră crntarile ţaraneşt1 drept un simulacru de artă; adevă1 2 56 k:. p. 61. E, p. 101. ratul meşteşug al poetului e să rotunjească şi să rafineze expresia prozaică. La antici au e.>..-istat versuri „pentru gloata deobşte", dar „elinii şi latinii au avut şi alt feliu <le stihuri, obicinuite numai de cei învăţaţi şi lei cîntclrile cu care să povestea faptele eroilor şi a vitejilor, sau la imni. alcătuiţi spre lauda zieilor, precurn să pot vedea la Omer si la Virghil" 1. Rezultă de aci credinta într-o ierarhie 'a genurilor: <leasllpra stă desigur poe;ia epică, avînd drept ţel slăvirea eroilor; ,,izvorlirile comiceşti", deşi le-a practicat şi Homer, reprezintă un stadiu inferior. Iarăşi, din menirea poeziei de a transcende mat eria amorfă, reiese necesitatea de a o împodobi cu figuri stilistice. Autorul romîn utilizează alegoria, apelind iar la iluştrii predecesori, şi personificarea. I se pare chiar că acest obicei a l celor vechi de a „personisi" patimile şi virtuţile formează temeiul deosebirii. dintre „poeticiil" (cîntăreţul) şi „urătoriu" (orator) 2, în forma poemei şi în proced eele sal e, mereu şi mereu, i;criitorul so asează la i:.coala marilor modele. Naratiunea c împărţită î~ cînturi.' precedate de o invocare a 'muzei şi o strofă rezuntativă (ca la Tassoni şi Casti!). -Versificaţia e o adaptare a strofei italieneşti clasice : in loc de 8 versuri sînt numai 6 cu 5 măsuri, ,,sau cîie măsuri încăp pc o mînc"i:' 3 • Explicările terminologice din subsol sînt, în multe cazuri, referiri la cei vechi : ursitoarele le apropie d e parce, pegasul e „un cal cu arepi, despre care multe vei afla la mithologie" 4 etc. Însuşi titlul lucrării i-a fost sugerat p1·intr-o analogie : după cum H omer şi-a denumit epopeea Iliada, de la ,.Ilion, tăria Troadei", iar Virgiliu, Eneida, de la „Enea, eroele pe care au cîntat" ... ,,şi antoriu istoria ţiganilor numeşte « J'iganiada »". r, Pentru a dezvălui specificul personalităţii literare a lui Budai-Deleanu ni se pare de căpetenie întrebarea : poate fi considerat scriitorul, nu în dorinţele sale, ci în modul de a le realiza, în sen surile adînci şi fundamentale ale operei, un discipol fidel al esteticii clasicismului? 1 E, p. 101. • E, p. 74. • E, p. 101. ' E. p. l!S. • E, p. 71. 57 ~-ă remarcăm c_ă el. av,ea c_onvingerea că face operă orii:,mal~. În Epistolia inchinătoare cătră Mitru Perna ne as11rn - ~ ..• -o-ra ca poema „nu este furată, nici împrumutată de l': vreo y~tă limb<i, ci chiar izvoditură noao şi orighinală rom_inea;ca , J?ar în ce-i constă noutatea? Numai în subiect . Apartme oare Budai-Deleanu I · · s h · · '.. ace or epigoni er ez1 _ai epocu c1asice, care prelungeau spre sfîrşitul secolulu_i ~l ~VIII-lea, în a t mosfeca unor profunde convul~1~m sociale, o doctrină car e nu numai că nu. năs­ cuse mei un _poet ( căci esteticile normative s-au dedus t~t?eau~a dw operele marilor scriitori, dar n-au creat rnc1vdata un singur scriitor. mare} dar suo-n · 1 · , b 1ma prm ~anoa~e e e~ .severe orice fior liric şi interzicea orice r~ovaţic fcnc1lă? Răspunsul ni se pare neîndoi I · ş1-l formulăm înainte <le a ruo-a cititorul say e mc__. d · b' parcuroa e,m;nstraţ1~ ce urmează : autorul Ţiganiadei, caţe os1;11 -~şte ve ~me~t s~cietatea feudală prin int ermediul °.d1;en burleJti a ţ1gau_il?r: care îşi îngroaJ)ă amărăciunea f~ţa d e d_e cader~a po~tica a. Ţărilor Roinînc prin zugră­ virea ~w <lommtor viteaz ş1 mtransio-ent ca Vlad Te ~are ~şi_ ascun~e c~nt~uu ostilitatea faţă de ohsctrra~ti~:: ipocn~ia clericala ş1 ne.mernicia aristocrată prin e hivoc } .. · d • C . ur1~ a uzu ş1 anec ote, practică si în metoda sa hte~a~a . acelaşi Juhlu. Pretiuzînd 'cij-i respectă pe c!as1~1 ş1 lucreaza _Ln marginea exemplului lor, el contra~1ce m fapt vechile modele şi se abate de la I ideal l . I . norme e t~ m•. c as1c._ iţamada este o insurecţie_ poate cea dinti1 la noi - 1mpotriva clasicismului, cu tot ceea ~e acesta p~·esupune _în ordine filozofică şi artistică. rote_stul soc'.al,_ umamsmul luminist, poporaneitatea si rnesa1ul pa~10~1c ce caracterizează Ţiganiada nu p~tcau cx~cnonza în tr-o formă osificată, strînsă în chingile regulilo:, modelată <lupă prototipuri celebr e dar necorespunzatoare realitătii locu.lui ş1· moment 1 . C . ' u· Ul.' l·St orie. ?nţumtul nou şi bogat al operei p r etindea 0 expre~1e. adecv~tă, _gîn~frea o înşurubare organică în mate1:alitatea ~10"1ha1uh~1. încît să nu p u tem şti niciodată ~nde '.noet e~z~ ideea ŞI începe, propriu vorbind, învelişul e1 sensibil. Aşa s-a şi întîmplat. Sub tiparele de 1 to: r· . ;e ' E, p. 68. suprafaţă ale vechilor d ogme, circulă _rrin Ţiganiada seva viguroasă a unei arte a adevărului concret. . Cel dintîi pas în demonstrarea t ezei enunţate mai sus îl marchează următoarea con statare : spre deosebixe de universalitatea eroilor clasici şi de caracteml anistoric .al plasării acţiunii, teoretizat d~ B_oile~u, în Ţiganiada există o ()'rij ă extremă de a localiza mtnga ş1 personaJele. Budai-D ~leanu are simţul dependenţei de circumstanţe, e conş tient că, în afara valenţelor lor general-umane~ oamenii aparţin unui anumit moment istoric, unw anumit popoi:- şi unei categorii sociale bine definite. În literatură, această atîrnar e de împrejurări concrete, această dependenţă a erou lui de un mediu d e viaţă determinat se exprimă mai a les prin modul de a vorbi. E roii săi folosesc un limbaj vulgar şi zgrunţuros, cu u n fonetism ţipător, în care vocalele se asociază cu consoane vibrante sau grnpuri conson antice sonore, iar abaterile de la regulile pronunţării se fac în spiritul oralităţii popular e. Exprimarea îi cara~tcrizează _psiholo<ric. Căci ei constituie, în concepţia poetului, o uma~itate larvară, la care pornirile instinctuale predomină asupra impulsurilor raţionale, comportamentele sînt brutale, dorintele lipsite de temperanţă şi nejudecate sub unghiul iiioral. Comentînd cuvîntul „dărdală" şi recunoscînd că este rar utilizat şi numai de „norodul prost obicinuit", Budai-Deleanu observă că „întru o adunare cinstitii, nu s-ar putea întrebuinfa cest prep,iosit cuvînt; însă unde vorbesc figanii între sine, cu atîta mai vîrtos au căutat să se pu-e" l. La fel , scuzîndu-se pentru „De oi vini la tine te fac tot ţîră", arată că e o „vorbă gioasă şi proastă, însă la ţigani se poate pune şi mai ales cînd vorbesc fig anii" 2 • . Intentia, e de prisos s-o spunem, nu-i de denigrare, ci de determinare a unui anumit colorit etnic şi social. 3 D e altfel, deşi scriitor ul şi-a propus „a metahirisi multe I 8Ş. 3 Budai-Deleaou era 11trăin de orfo,e \'()viuililnt. Critid1ul JK! funoriuţi, el dii:;tingc într„o noti: ,,Cc site aice autorul pentru grtci nu 1rcbuifl sll se inftlea;;ă i'ndcob1te tot neamul gret:esc: nu nea,rsul grectsc tare pre mulJe mtri,uri la norodul omenesc" d«:ît să defăima; deci nu neamul &rece.se, ci multi de acei cure viind in sar, la ~foldovc- ele. (B. p. 420.) n poat4 nească 58 E, P· • H, p. 127. Ţara Rom.i- cuvinte şi voroave dupli. gustul /Îgănesc" 1, lexicul operei nu e derivat din limba ţigăn ească, ci sc alcătuieşte din regionalisme ardelene şi pronunţii alterate ( ahaia, ahasta, hie etc.). Budai-Deleanu are intuiţia, pe care a posedat-o într-un gracl maxim la noi Caragiale, a invenţiilor verbale, care trezesc rezonanta afectivă a personajelor si actiunilor sugerate. !brăileanu a ser.îs pe vremuri u ~ stt{diu de marc subtilitate pc marginea numelor proprii ale eroilor lui Caragiale. Dar onomastica lui B udai-Deleanu, J)rin abundenţa şi dexteritatea ei expresivă, pare a-l anticipa pc marele satiric. Afară de Parpangel, Tandaler şi Romica, mai des întîlniţi în cuprinsul poemei, Ţiga­ niada mai menţionează pe Boroşmîndru, Corcodel, Goleman, Şoşoi, Aordcl, Ganafir, Sfîrcu, Ciuciu, Gogul, Cucavel, Găvan, Pa1·navcl, Dondu, Sperlea, Ghiolban, Căcîcca, Gîrdca, Mozoc, Bambu, Ciurilă, Bălăban, Purdca şi mulţi alţii p e care nu-i mai cităm. Funcţia ele caracterizare a limbajului şi pr ecizia lui concretă sc văd şi din preferinţa scriitorului pen tru du bletul pitoresc al noţiunii, car e dispune d e sinonime (va tîrnosi în Joc de va bate, sureap în loc de crud, năprasnic, marghiol în loc de şiret etc.), şi din abundenţa dentunirilor de obiecte aparţinîncl mediului domestic cu care eroii săi vin în contact, Lar ga deschidere de compas a vocabularului şi valoarea lui pitorească definesc atmosfera morală a poemei. Ţiganii, care se plîn g că nu stnt dărdale, protestează că au găvălie şi nu bat :în zadar lelea, deşi tocorosesc toată ziua, mai fac unele nătării şi şozii şi- şi caută price unul altuia pentru te miri ce buiguieli; ei mănîncă curechiii cu clisă rîncedă şi ceapă măruntă, mămăligă cu moare, fălci de porc afumate, ciuci, lapte acru, păsat, cricală; zlătarii au păr îmburzit şi barbe sperlite, ciurarii sînt înarmaţi cu furci şi rude de şatră şi poartă în ch ip de steag o piele de mînză codalbă, căldărarii sînt căciulaţi, au barbe afumate şi folosesc căldările în loc de dobă, fierarii au o cinghie (cuvint dispărut, la Can dr ea = harfă, la Budai-D eleanu, prin metonimie, uruzică) de clopote şi chimvale şi ca steag o tigaie de plăcinte ş .a.m.d. După cum se ştie, . .. , . li . I t :- cu aJ·utorul cîtor va tcrrncni lt"anu smt gu1a Vl. a a . ul . l . . ., . . . tălmăceşte această part1c aritate a or . ucuz1taţi m s_e a zice sfat a deschide rostul,. a lua gra.iul, tt .face v~r(oava, v1:r a lolăi ( = a vocifera), a toco" buluui = a pa avTag1 , ) ne n>si ( a pălăvrăgi), a răp fti \ a murmura ' a pu t 11 ricc ( = a pune în discuţJe) e:t~. . . • PE • t estabil că una din însuşirile caracte~1st1ce a 1: C . ·· ă par e ca 1ncon scTiitorului nostru e ~o~vacitatea. ~ Şl ~devărate u11eori n amuză sa-şi - ~mdprorşte ru /or~arc se serveşte) s alve verbale. Descrun P ante e e . , . di Brînduşa în vrăjile t:i, iată-l însăilînd versurt mtrcg1 n V E, p. 68. = ~:r~: V nume comune: Iarba vîntului şi iarbă crea.Iii, iarbă mare, spîn~, limbă-vccu1.ă, Romoniţă, nftlbă. m~t1icin<'i, Plătagină, sovîrv c,i c_icoa:e,_ • 1 podbeal şi mairaguna. Troscoţel, saV înfrunt e oast ea dracilor Artileria cereasca tnnnsa dispune, cum se şi cuvine, d e armament sacr u : V • • V Era de via!ă dătăto11re .. . Cmci acolo şi evangh_el11 sfmte, JW'oaşte, metanii cu. sănn,~are: Postu,ri cu ru.găcu1ne J~~rbulle~ \,Jirnri, J)araclise, litur~h1~.. • Canoane, aghiazme şi tamri. • . · • . mc propru cum avea Alteori, p rins de .J?C, rimeaza nu . . să focă Alecsandn m Dumbrava Roşie • Şoldea, I encuf, Barbu şi ci~ N.ufi~L,_ Covrig, 1Vlozor., B<imbu şi C,wnla, Corn eiu, Cîrlig, SJ?eŢle~ ~-apoi. lf~tf<il. Toţi aceştu1, /ov11• fora nnla ... . . ul îsi considera eroii în lumina fjz~onomici elas1c1sm , ul . ct a perecor ul si partic antatea concr i1 • lor :morale · D , · 1 · d . l 1 interesau pentr u ca e tin ea sa• 111cteze , s?naJ~ ~rs:~~rprindă csenta oJTicnească. Budai-Deleamt · v t1pun s1 ' . schimb e un nu exc~lează to portretistica ps, 1io1o~1ca, m . or oa d mixabil observator al t uturor laturilor ce ţin de c P v A 1 s 1 .)' = E, P· 210. :E, 1, . :?61. ' E, I'· 417. 61 60 r alita~ea . vieţii. Acest cărturar care a cumulase imense lect~. î~~ consc~~ase o acuitate a auzului şi O agerime a ~~r~.uu . ~ropru ~1:1~ui din popor. Era, dincolo d e erud1~1a ş1 mdclc:tmcuile sale savante, un plebeu cu 0 organ~zare senzor1ală robustă, cu fibra nervoasă teafără C~fab~ă să îns_crie în circuitul ei întreaga bogăţie ; firu ŞI să_ 1·e~cţ1?neze. cu mar e promp titudine. P lasticitate~. gr_a~1lru ŞI gemul său verbal exprimă o relatie nc~J!oc1~a cu natura, o comu nicare directă între si~ţun ~1 obiecte. Transpunerea literară a realitătii se săvîr­ şcştc adesea chiar la nivelul senzatiilor . Termenii n u sint epuraţi de prospeţimea lor tă~ănească de franc~eţca ~ lor violentă şi primitivă: <le son;ritatea lor piperata. Carac~eristica generală a limbajului lui BudaiDeleanu m se _p~re a fi expresivitatea obţinută printr-un efort de matenalizare. Descoperim la autorul 'Tioaniadei acea ten<linţă de plasticizare a cu vjntelor ,abstracte. ~e „coa15ulare", cum zicea Breal, a numelor de actiuni ş1 î~suşiri, adică ele trecere a lor în nume com une. Această par~1cularitate nu explică doar cîţiva termeni, cum ar fi : bog_<~tate, golătate, înţălepţie, păgînie etc., creati de scn:tor 1;1ornind de la a<lj~c~i':'ele ~e~:pective; ea se'Ieagă de_ msuş1 procesul construun 1magum la Budai-Deleanu a~1~ă de . ese~ţa artei lui literare. Ni se pai e, în adevăr: ca ~ Ţ~ganiad~ e ~oa~te semnificativă încerca1ea poetului a cobori noţiunile abslr acte la nivelul pipăitului. ~e 3!CI, poate, frecve~ţa _per~onificării. Un exemplu ~ dm cmtul X II, alegona razbomlui : ?~ l<>ră cumplitul .Război îndată Srire în cotigă, spre 1igani plcocă Cu toată curtea sa înfricoşa1<i. S~flă în buc!n de trei ori şi iacii: S]!tu7;1a c,~ 1'.'rica nwrg călă,.;;e, Şi raci Fiori tremurînd în buze. După din.se c1i ""Pele o mio ~-o mie de rnîni. Vrajba porneşte Avu'.d _Pismci duşmană soţie; D,rzw coi buioştri întete.<te · Pe lingă cotigă mergînd ·s~lt<l J ocul cu Prada şi Izbînda nriltă. • E, p. 403. €2 l Sc1iitorul simte nevoia sa-ş1 reprezinte plastic abstracProcedarea sa constantă e de a antropomorfiza, de a reduce t 1anscendentul la dimensiunea umană. Întreg universul său e clădit pe aceleaşi b aze : sfinfii a u trebuinţe şi sl ăbiciuni omeneşti, iadul c o înşiruire tfo torturi fizice, r aiul e un prilej de desfătare gastronomică, iubirea e împerechere, omenirea e absorbită de preocupări carnale. Spiritul descinde în huma realităţii, iar sp eculaţiile minţii, pentru a putea subzista, trebuie să sc încorporeze, să devină materie. În acelaşi sens acţionează fenom enul numit de lingvişti „motivarea limbajului". În adevăr, valorile afective sîn t realizate la Budai-Dcleanu prin ceea cc s-ar p utea numi cuvinte-şoc, şi nu prin dispunerea într-un context sau printr-un accent emotiv al propoziţiei. P rocedeul e al scriitorilor care-şi împrumută mijloacele graiului poporului. Dacă s-ar face o statistică a lexicului folosit în Ţiganiada, s-ar ve dea că a ci c:x.-istă, în 1aport cu alte opere, un procent mai mare de termeni „motivaţi", adică „a căror formă nu apare fortuită subiect-ului vorbitor"t, ci i se justifică prin sonoritate sau analogie de sen s. În următoarele versuri, cn onomatopee, se dezdluie. un caz de motivare fonică : ţiile. Ghiolban încă dcdc să dec În Căcîcea Cit Q bardă lată, I ar cela aruncînd o bebee Îl tocă IOcm<> în gi,ra căscată. t Există însă o motivar e fonică mai subtilă, nu a imitatiei directe, ci a interpretării senzaţiei cu ajutorul unei s~nzaţii echivalente. De exemplu : a boboti (= a ţîşni), ciultos ( = zburlit) etc. sînt sinonime care evocă noţiunea printr-o sugestie gr eu de precizat în cuvinte, totuşi evidentă. De a:;ewenea, există la B udai-Dcleanu o motiv are moTfologică b azată pe derivări (monarhicesc de la monarhie, corbiş d e la corb, căpăuaş d e la căp ău , murgiu de la murg, ori ziea, dumnezăMie, dracă etc.). Asocierea etimologică nn putea lipsi, fireşte, de la un latinist. De aici sînt în loc de sfînt, horiu, de la latinul h orus, l S. U Umnn~ l>rici!t de ,6-,ncnliq„e fran-eai,t, Pnris-Derne, 1952„ p. 103. • E, p. 416. 63 ducul, ,,adecă ducătoriu sait povaţă'' etc. R ealitatea încontoate părţile pe scriitor, materialitatea lumii îi redutele cele mai tainice. Desi vocabularul lui Bmlai-Deleanu cupr.in<l.e o serie de ne~logisme abstract e (melanholie, preferenţie, anarhie etc.) şi dispune de întreaga terminologie politică a timpului, trăsătura lui dominantă e plasticitatea, iar tenoinţa ce-1 străbate e de a lărgi cuprinderea asupra realului, de a obţine o maximă efi- jură din asediază cientă Se concretă. 1 ştie că Boileau afirmase că limba zeilor nu putea fi aceea a grăjdarilor, iar legislatorii esteticii din secolul al XVIII-lca, nenuruă.rati autori de Poetici si Retorici. care codificau gustul lit ~rnr al vremii, critica~ cu vche~ menţă coborîrea limbajuhl'i artistfo Ia nivefol oamenilor de l"1nd. Chiar şi Virgiliu şi Theocrit le păreau vinovaţi de prea multă ru sticitate. Ei p reconizau în locul vorbelor proaste, mirosind a ţărtnă şi sudoare, înfloriturile elegante şi perifrazele lui Dclille. Prin potenţialul expresiv al graiului său, Bud ai-Deleanu săvirşeşte un dublu sacrilegiu faţă de clasicismul ortodox : substituie ·tipului general particularul concret şi extinde vocabularul pînă la pei·iferia argoului. D. Popovici a rostit 2 , încă timid, aprecierea justă: autorul Ţiganiadei înregistrează culoarea locală, realizează înainte de romantici şi cu mai multă trăinicie decît romanticii dezideratul articulării operei liter ar e într-un sistem de coordonate reale, bine definit. În acelaşi timp, dovedind şi oarecare conştiinţă a sensului revoluţionar al pro cedării sale, Budai-Delcanu în cearcă să-şi j ustifice îndrăzneala iuvocîncl o mare autoritate. Homer - ni se s1mne - ,,fieşcărni au dat despărţită fire şi haractir"3 . Precauţia nu poate înşela pe nimeni. Împotriva oricărui consemn a l maeştrilor, asociind un spirit de observaţie ascuţit şi un neobişnuit simţ al valorilor lingvistice, Budai-Deleanu a ajuns să manevreze o limbă de o mare pregnauţă colol'istică, în s tare să exprime acel dozaj, imposibil de cîntărit, ce-i er a propriu, ac luminism film;ofic, umanism de Renaştere 1 Despre limha Ti 1ţa11iadei v. studiul cel moi complet: Al . lloseui ~i B . Cazi cu.,. îo. I11oriu limLH romine lilerara1 Duc1••e-;,ti 1 1961, pp. 4 01 -1U$. t O. Popo,ici. Ductri,u, liierart'L .• op. eit., 1>. 117. • B, p. 234. şi epicur eism popular. E l îşi lua astfel JiJ>crtăti car e ptnă I~ urmă nu mai erau abateri de la un principiu acc!'ptat, ci reprezentau u n J1ou principiu. Nu era singura escapadă a scriitornlui spre alte zări decît cele păzite de llmbrele venerabile ale lni Aristot şi Boileau. Tată un a lt punct al doctrinei fată de car<' autorul Ţiganiadei s-a purtat fără nici o pi~tatc. Arta clasică, după cum se ştie, a propovăduit imitaiia naturii. Dar - lucrul s-a arătat de mult - ea a înlocuit de fapt c;,.nfaz~ şi pre\iozitatea în formele grancWocvenţci spa- niole Jl ~le pi:ostului·gust italian, care ameninţau să copleşeasca hter atura franceză a secolului al XVIII-iea cu un nou artificiu: prin natu ră înteleo-ea numai natura umană, iar oglinclirea ei în artă p~et~dea să fie făcută în mod decent conform unor reguli strict elaborate şi ocolind laturile inferioare ale individualitătii omencsli. Boileau, în Arta poetică, spunea că ţelul artei cons tă' în reda.rea adevărul ui, <lar în acelaşi timp, p rintr-un sistem ele interdicţii şi proscrieri, limita sc1·iitorilot· ptLtinţa de a-l exprima pc deplin. Contradicţie nefericită, car e, într-o primă perioadă, n·a avut urm ări funeste, fiinddî existau 1n jocul sen timentelor încătu şate de convenienţe şi-n încleştarea fugoasă a pasiunilor, destule resu rse exploatabile. Insă ceva mai tîrziu, urmînd evoluţia :; oci etăţii care degenera şi intra în criză, formula s-a epuizat , tirania preceptelor a de-venit inadmisibilă şi, ca o in evitabilă consecinţă, tragedia a început să bată pasul pe loc, iar poezia a devenit manieră. Ajunge să ne gîndim la unii din con temporanii lui Budai-Df!Jeanu , pc care veacul său i-a preţuit cu o enormă consideraţie, pentru a măsura distanţa la care se găsea literatura de adevărul vietii şi a ne da seama în acelasi tim p de întinderea rebeli11nii pe care o marchează Tirraniada. faţă de ceea ce constituia pe atunci gustul doi;1i~aut. Capetele eminente ale secolului al XVIII-iea, inclusiv Voltaire (ale cărui afinită·ti cu scriitorul :romîn au fost atfrmate_ în mod excesiv), a~ afectat dispreţ pentru rustic1tat~. Ş1 totuşi sent imentul naturii şi-a făcut dn1m prin stufă:rişul unei producţii literare ce avea în vedere, înainte de t oat e, aprecier ea favorabilă a saloanelor. Dar Cll cîtă timiditate! Ani de zile a fost celebrată J ' I ) 64 65 egloga galantă a lui .Fontenelle, care p lasa viaţa mondenă la ţară , îi îmbrăca pe păstori cu dantele şi-i punea să converseze cu galant erie şi spirit. De abia în a doua jumătate a secolului începe voga lui Gessncr. Scriitorului elveţian i se recunoş teau mai multă sinceritate, o viziune mai cuptim:ătoare şi mai fidelă a naturii. Dar aceasta privea cu deosebire d ecorul în care se desfăşura acţiu­ nea, cu pajiştile, văile umbroase, cîropurile împestritate de flori, vînturile răcoritoare, izvoraşele ce clipo~esc liniştit. În acest cadru, ceva mai realist, se juca însă, cu prea puţine schimbări, aceeaşi veche idilă a pastoralelor, cu personaje virtuoase şi tandre, pe care civilizaţia nu le-a corupt şi trăiesc fericite în starea lor inocentă de natură. Faţă de minciuna rustică, agrementată cu frivolităţi, a lui Fontenelle, Gessner aducea tot o minciună, dar mai colorată de idealitate si mai sensibilă. El cultiva delicateţea sentimentului şi,, de aceea, într-o lume literară baricadată împotriva a tot ce nu era raţiune, inimile înnăbuşite l-au vener at, au umplut batistele cu lacrimi şi i-au imitat p ilda. Pînă la Rousseau şi chiar şi uu oarecare tiru p <lupă el, consensul gen eral rămăsese că, în artă, realitatea trebuie curătată de laturile ei vulgar o şi dichisită cu găteli şi zorzoa~e, ca o fată la care Yin peţitorii. Fluierele ciobăneşti nu puteau :fi încredinţate decît unor păstori de operetă, fiindcă era opr it s ă se zugrăvească mizeria şi grajdul. Nimeni nu îndrăznea să reprezinte nici gîndurile, nici aventurile unor simpli ţărani, şi chiar un D'Alembert reproba detaliile rustice, deoarece i. se păreau deplasate în chip ridicul. Se tindea ît1tr-un fel la simplitate, însă împodobită şi dulceagă , peott·u a menţine lumea aristocraţiei în vanitatea fadă a amuzamentelor ei, cît mai departe de oroarea mizeriei şi ţipetele protestatare ale oropsiţilor, încît - după cum observa un excelent cunoscător al epocii falsificarea mondenă a imaginii naturii era ca un simbol al vechiului regim cc expira sub loviturile viguroase ale revolutiei sociale. 1 Me;ajul puternic antifeudal al J'iganiadei, în care o cugetare înaltă şi generoasă asupra rî.n duielilor sociale 1 O. .Muruct„ Lt ,ţt:ntim ent de la. naiure en Fn,u;e dt nordin do Sa1nl · Pier,,. , Puri&, 1907, pp. 76- 77. J ... J. Rousu.au ,i Ber- se ~pleteşte cu. a~piraria populară după libertate şi hunastare, ultrag1aza umversul claisic ordonat s i poleit .e • ' ' ' d ar .1crecat ş1 surd la frămîntărilc maselor. Prima fodd:izneală_ a !ui Budai-~elean_u e de a - şi fi plasat acţiunea î~ patur~e~ cele mai_ de JOS ale societ ăţii. Se va zice: facea satira. E adevai-at, dar, cum am arătat-o, dincolo de_ starea lor c~vilă, personajele car e mişună şi se învăl­ maşesc în cuprmsul poemei simbolizează însăsi societat ea o~cneasc~ în t ensiune} ei dramatică spre J;ai bine. Şi chiar daca .ou acceptam acest mod de a tălmăci mai adînc sensurile majore ale operei, dacă rămîneru la datele aparent e. ale lucrării, o greu să se tăgăduiască simpatia autoruhu pentru unii din eroii săi. Fac abstracţie de o serie de indicatii explicite ale autorului :ă prin }igani el înţelege şi alţii. Las deop arte pe mţelepţn care dezbat forma d e o-uvernămînt a viitorului stat ţigănesc şi mă gtndesc ParpanoeJ persona~ cu o~îrşie strălucită, visător şi fantast, cap~bil de man pasmni şi de elanuri lirice. La fel, Tandalcr care denotă vitejie şi ambitie (mai vizibil în versiunea întîi), apărînd ca suveranul prezumtiv al tio-anilor. E ~Iar că B~dai-Deleanu a ales o oale ocolită p~:tru a lovi mtr-o ordine contrară raţiunii şi ostilă liberei dezvoltări a p_erson:~lităţii umane. Nu poporul d e rînd c obiectul batJocum sale muş cătoare, ci tocmai clasele s uspuse şi instituţiile p e care ele le patronează. .Aducînd în scenă gloata ţiganilor, cu tot primitivismul manifestărilor ei scriit~~ul aşeaz~ parcă în faţa oamenilor o oglindă prop~or _lor _lllperfec~iuni. Căci aceleaşi egoisme şi porniri ammalicc stăpînesc şi în colibă, si în salouul acoperit de gohelinuri şi luminat d e străl~citoaro polic~~dre. Numai că gestul brutal şi cuvînt,u verde e aci p1ttt suh catifele şi mătăsuri; dezvelirea caninilor s1: cheamă zîmhet, plăcerea - voluptate, iar trîndăvia P?artă numele _de ~pirit. J?1:Ln subiect şi concepţie, Ţiga­ niada evadeaza dm clasicismul decadent: e o operă p; h; f: sinceră. . Stilistic, B~dai-~eleanu operează cu spontaneitate ş1 candoar~. Lm~ha3ul ~ău, adaptat personajelor şi în ge~er~ unei lunu apropiate de natură, nu păcătuieşte pnn fineţe. Or, durităţile lingvistice ale operei reprez intă 67 66 în ochii unui clasic, la care prejudecata cuvintelor alese E de notat că, mai cu scamă în versiun ea înt îi, autorul împinge lucrurile depm·te. Pitorescul alunecă pe alocuri în trivialitate, apostrofa se schimbă în înjurătură şi, uneori, punctele de suspensie formează o apărnre debil ă împotriva obscenitătii. O oarecare circumstantă atenuantă există : scriitoruÎ avea nevoie de o terminoÎogie argotică şi de sondaj e în vulgaritate pentru a-i;;i d efini p ersonaje recrutate dintr-o umanitate J1eevoluată. Cînd în atentia sa vin eroi de alt tip, calitatea vorbirii se schim,bă . Astfel Vlad TepPŞ e şi prin chipul d e a se exprima aşezat pe soclu, iar Romîndor încheie versiunea a doua a operei printr-un indemn patriotic sublim. Aş adăuga, tot în favoarea lui Budai-Deleanu , că însuşi caracterul satiric al poemei îngăduie o libertate de mişcare sporită în domeniul lexical, si mai ales că lipsa d e traditie culturală :;;i limba literară primitivă îl ademeneau ine'vitabil spre g.rosol ănii şi crudi tăţi. Oricum, chiar dacă nu ne plasăm pc poziţia un ei pudori ipocrite şi chiar dacă admitem unele condiţii ce i-au favorizat scriitorului excesele, probabil că e cazul să-i judecăm n egativ o serie de abateri naturaliste. Dar momentan nu n e interesează apr ecierea, pronunţată de pc poziţiile vremii noastre, ci e adînc înrlidăcin::ită, o m :ue erezie. caracterizarea personalităţii sale literare, definirea mo• dului ei de a exista artistic. Din acest punct de Ycderc e sigur că, prin autenticitatea limbii, Budai-Deleanu se opune radicai jargonului de seră JJC care-l cultiv au mulţi din contemporanii săi occidentali. Din cele doLlă facultăţi care se îmbină în munca poeti că, m eşteşugul şi in spiraţia, clasicii au cultivat-o pe cea dintîi, romanticii pe cea de-a doua. Ar fi simplist să se creadă că Budai-Deleanu a fost u n geniu spontan, că el neglija în realizarea operei literare aportul cizelării versului şi al desăvîrşirii lui for male. Cea mai concludentă dovadă o constituie existenta a două versiuni clin Tiţ,aniuda, între ca1·e multe <lifereute constau tocmai î~ amendarea şi înfrumuseţarea tcxtulci primitiv. Totuşi , ceea ce predomină la Budai-D eleanu nu e rafinarea imaginii, ci conformitatea ei cu viaţa. Spre deosebire de clasici, el preţuia mai mult valoarea faptelor dccît Yaloa68 : ~a stilului: ? ~eutatea efortului nu par e a cădea p e rotunJirea asper~taţilor şi p e armonia formei, ci pe exprimarea concretulu1, în toată plenitudinea sa, cu alte cu vinte pe reproducerea realităţii. Stilul său e mai mult cneroic decît estetic, serveşte în primul rînd adevărul si în°al doilea rîn<l frumos ul (în înţelesul restrîns al cuvî~tului). Cîteva exemple v or lumina aceste consideratiuni. Iată, de pildă, două imagini de război, în care trăsăturile sînt cscnţializate, decupajltl c rapid (obţinut prin frecvenţa verbelor), iar observaţia e fără cusur : Aş~ lovi11~ ·viteaz,, oştişoani l,• t«rcmie, tr<Lpttri poligneş1e, Rîndmi întregi prăvale ş-oboară. . T,iie, S1trpc"i. d<ir mai mult stropşeşte, Ş-a/Ui nit ve:i făr' trupltTi tăiate Zăcînd În biilţi de sîngc nccate. t To,,ti, L<tbărci mers<• în riisipă ! Cei sct'ip"t,i fu.g fără contenire, Morţii zac, răniţii gem. şi ţipli Iar birnitorii cit îndră:ni re Strigă, să îndem,m,i şi să întărită Şi rni, dau, răga; nici o clipită. 2 Aceste instantanee repezi sînt saturate de material concret. De aici şi conciziunea lor, car e nu constă, evident, în scurtimea descrierii, ci în densitate, adică în acumularea de fapte în strofă. Senzaţia este că realul se desfă­ şoară, în mod pipăibil, în faţa ecr anului ochilor. Pentru a demonstra constanţa pr ocedeului, indiferent de obiect, vom exemplifica acum cu un fragment de pastel : Era locma p• la Sin:ricne Cînd a prigori sourele inr.,pe; Cînd ::efirn florile cîmpene Stîm.pifră, iar strechile surepe De la păşwu, 11i1el1t alunga; Pă.<tor11.l şade a umbri, pe d1tngii. 3 ' E, p. 170. : E, pp. 260 - 261. 3 B, p. 25. 69 Simţim imediat că peisajul e de la noi de-acasă şi. nu din Arcadia sau din vîrsta de aur. Iată tabloul disperării, mergînd pînă la demenţă, a lui Parpangel : foloseşte relativ des comparaţia homerică, adică una din cele mai directe şi mai clare poetiză.ri ale realitătii. Atacul fulgerător al lui Vlau Ţepeş contra turcilor' e asemenea unei revărsări torenţiale : Şi cum puvoiul, pe iarină coaptă I Căzînd, cu năpraznă trn,-u clipită S1rî11gîn1l calul în âilcîi aleargă lncoace, încolea, în lat şi lărgime, Cruciş, curme.:iş cîmpia largd, c„ tot .feliul de nebune schime. C,i ochii sălbatici ca şi o fiară; Spumegă, Strică twda pl1tgarultii dreaptă. . Şi iacă zace gios cutmpită farina, ş-în loc de grîne Toată Numa năroiu şi baltă rămînc. l_ răcneşte, ţipă, zbiară. 1 Hărţuiala ariergărzii turceşti e figurată l a fel, printr-o Exemplelt: se pot înmulţi şi greutatea e numai de a alege. Cine n-a reţinut din Ţiganiada scena defilării ticranilor sau hărtuiala lor finală, episodul cu diavolul Ia0 mănăstire, scu;ta dar memorabila Îlllagine a bejeniei tăranilor în urma năvălirii oştilor turceşti? Peste tot întîlnim aceeaşi viziune profund realistă, aceeaşi capacitate de a dezlega expresiei întreaga provizie de substantă a impresiei. Încărcătura plastică a vocabularului merge mină în mînă cu acuitatea observaţiei, intui1ia psihologi că justă şi, mai ales, cu posibilitatea de obiectivare, cu alte cuvint e cu posibilitatea d e a exprima întipărirea pe care spectacolul universului îl pr oduce a supra colectivităţii şi nu dou asupr a individului. Realist şi integrat naturii, Budai-Deleanu oglindeşte viaţa în spiritul acelora care n-au nevoie d e nici o mitologic ca să înţeleagă şi să-şi explice lumea. O dovedeşte aceasta şi limbajul său figurat, care vă­ deşte o tendinţă evidentă spre claritate. Liniile de forţă ale aindului şe :;trăvăd fără greutate prin imaginea ar tistic/ Chiar echivocul propune numai aparent un dubiu; ceea oe v rea de fapt scriitorul r eiese cu absolută limpezime. Personificarea şi alegoria sînt utilizate în forme de o extremă simplitate. E d e observat iarăşi că metonimia e mai frecventă decît metafora, tocmai fiindcă Budai-Deleanu e un obiectiv, un senzorial şi un realist pe care n u-l solicită corespondenţele vagi dintre lucruri. Dacă metafora e un pod intre două noţiuni dis tincte, între cart: spiritul introduce o analogie, metonimia se bizuie pc un raport extern, dat în realit ate. Asemenea vechilor au<tori din aurora literaturii, în Ţigania<la se comparaţie care-şi trage termenii de referinţă realitate ţărănească, specifică universului din aceeaşi lui Budai- Oeleanu. Ca lupul flămînd, care sub deasă Tufă ciulit pre pîntccc ::ace, Cînd vede trecînd o turmă greasă De oi sau alte slabe dobitoa.ce, I'e cea mai uproape sing11rată Răpeşte şi fuge CIL ea îndată. 2 În schimb, metafora, în înţelesul propriu al cuvîntului, e folosită mai rar, Budai-Deleanu tinde, aşadar, spre o imagistică d.e un tip concret, închisă marilor avînturi ale fanteziei, dar clară şi imedia·t perceptibilă. Voinţa de a fi explicit e atît d e fierbinte încît adesea - cum se întîmplă cu autorii dominati de înclinaţia de a raţionaliza totu l - stilul alunecă , spre uscăciune şi didacticism. Din fericire, vigoarea şi cruditatea lexicului r estabilesc echilibrul, introducînd în desenul anodin vioiciunea culorilor şi rezonanţa nu numai a unor ecouri conceptuale, dar şi a unor accente afocti ve. În p ersonalitatea literară a lui Budai-Deleanu r ealismul v iguros se asociază cu o evidentă tendintă ratiooalistă. Numai cine vede lucrurile pe felii şi igo'.oră d ialectica r ealului poate considera că rationalismul constituie totdeauna un semn de adeziune la' idealul clasic. E cu putintă să repudiezi misticismul si să crezi în ratiune fără a fi solidar cu Voltaire; marxi;mul, care repre;intă culmea raţionalismului, o şi dovedeşte promovînd în 1 E, P· 170. • D„ P• 40. Alte comparaţii tîmilare: E„ p. 78., ~' I>· 196, I::, p. 258 cte. , D, p. 182. 71 70 artă o metodă ce n-are nimic comun ca doctrina profesată de Boileau. N u înclinările sufleteşti ale oamenilor, luate separat, determină literatura şi curentele literare, ci utilizal'<)a pc care oamenii (în unitatea personalităţii lor întregi) şi societatea o dau acestor înclinări, cele mai adesea extrem de contradictorii. S-ar fi putut ca Bndai-Deleanu să -şi subordoneze tendinţel e sale raţio­ naliste unei estetici de tip clasic, dar faptele arată că la el lu crurile au luat altă întorsătură . Să vedem. Rationalistul e un om care, în genere, se distinge prin p~siunea de a construi serii ~auzale. Alteori, el se î11căpăţîncază să 1·cd ucă cele .m~1 complexe f~no~~nc la o schemă şi pretinde să hume asupra potnvrnc~lo~ prin dcsfăşmarc de ar gumente şi silogisme. D e ob1ce1 se fereşte de mist erele nopţii şi de poezia lunară, iar ceea cc nu poate înţelege cu logica i se pare că- şi anul e ază dreptul la existenţă . În mar e măsură Budai-Delcanu este tocmai asa. Unu] din aspectele cele mai izbitoare ale Ţiganiadei îl constituie nenumăratele obscr~aJii ale autorului, car e căptuşesc întreg subsolul lucram. U~ romantic, prea convins de geniul său şi la i1rma urmei cultivî11d cu premeditare o elasticitate de sensuri a oper ei, n-ar fi dat nieiodat~ vreo cxp~caţi:. În_ sch.i~~b, Budai-Delcanu simte tot timpul nevoia sa se 3ustihcc, să lumineze sensul sau originea unui cuvînt, să argumenteze în favoarea unei idei. Textul poemei e înecat într-o ploaie de comentarii. Rationalismul scriitorului reiese şi din modul său de a r ~zolva persoana umană prin discursuri i;i ac-ţiuni, nu prin confesiune şi zugrăvire de sentimente. lVIom~ntcle lirice ale lu crării sînt rar e, viaţa sentimentală hp!iPRte, nici unul din eroi nu dispune de o veritabilă sc~sibilitate, nici măcar Parpangel, pe care autorul l-a , oit totusi mai romantic. Cînd Parpangel o pierde pc Romica ~i p1·ibecreşte strigîndu-şi jalea cîmpurilor şi pădurilor, declam~t.ia sa e viciată de retorică şi sună artificiaL,Există de 'a1tfel şi o incompatibilitate de limbaj. L imbajul color at, înfipt în pas ta groasă a concretul~i, devenea inutilizabil în pasaj ele lirice, unde vocea trebtua să se înalte spre orizonturi mai suave, iar lexicul să-şi l epede ponderea lui pămîntcască spre a cîştiga gravitatea lacrimilor. Or, în genere, Budai-Deleanu nu era în stare de această m etamorfoză. Din loc în loc, sinceritatea unor amă răciuni sau compasiunea faţă ele o suferinţă îi aduc 1-ub condei, cum am arătat în altă parte, unele accente lirice. Dar episoadele nu sînt semnificative şi aportul lor c incidental în ansamblul operei. De fapt, Budai-Deleanu e un zeflemist crud, şi cc poate fi mai străin de căldura inimii decît rîsul batjocoritor? Dispoziţia lui e de a vedea 1-idicolul oamenilor, adică de a înregistra aspectele lor caricaturale. Dar aceasta e o aptitudine a inteligenţei, a funcţiei analitice a spiritului, care desface şi compară . Liricii nu-şi cîştigă certitudinile prin convingeri rnţionale, ei sînt vizitaţi de duhul sfînt şi atunci nici nu zimbesc, clipesc numai inspirati şi oficiază. Rîsul lui Budai-Deleanu , plin ele toată şaga ţărănească, e al snoavelor pipărate şi al zicalelor date prin papricaş; e expr esia unei îndelungate vieti sociale, în care înţelepciunea populară, exercitîn:hl-se m er eu şi mereu asupra oamenilor şi lucrurilor, a avut timp să se condenseze într-un v ast material de expresii şi aforisme. Poezia lirică e cîntec, şi cîntecul e opera ciobanilor singuratici care conversează cu apele, munţii şi mioarele, înainte de a-~i comunica oamenilor doinirea lor de dor şi jale. Raţionalist, scriitorul nostru în grămădeş te în Ţig a­ niada idei şi dezbateri. Poema e plină de dialoguri. În versiunea ultimă , aproape două cînturi întregi cuprind înfruntarea dintre partizanii diferitelor forme de guvernămînt. La fel, se acordă un spaţiu larg consfătuirii diavolilor. Foarte des naraţiunea propriu- zisă se întrernpe, pentru a lăsa cuvîntul autorului, care, mai mult sau mai puţin legat de subiect, face cu ochiul spr e cititor, îi zvîrle fată ele o problemă o o<•lumă sau îsi , precizează pozitia , , social-politică ori de altă natură, ca în cîntul XI, unde e plasată lunga şi interesanta digr esiune asupra raporturilor dintre bunăstare si dezvoltarea civilizatiei. Este evidentă la scriitor plăcere; de a manevra concepte, de a le deshuma sensurile ascunse, de a le or ganiza în puncte de vedere. Chiar compoziţia Ţiganiadei reflectă această înclinare spre comentariu şi glosă, sp ecifice căii raţionale de asimilare a univc1·sului. Întreaga operă desfăşoară mai 73 72 multe fire de acţiune şi tratează episoadele în mod eu totul disproporţionat. Unitatea lucrării o dă autorul, care; cu dezinvoltură, înghesuie ani într-o frază sau, dimpotrivă, întîrzic multe fraze asupra unui singur minut. Citind Tisaniada avem adesea impresia că ne aflăm )a teatru. Budai-Deleanu pare Ull comper inteligent, care ne prezintă în faţa cortinei tragicomedia ţiganilor, dezlegat el însuşi de ceea ce se întîmplă pe scenă, deci capabil să rostească judecăţi de valoare si să formuleze cu luciditate explicatii. Din cînd în cînd ~omperul se dă la o parte şi ne în'făţişează un tablou jucat de actorii înşişi. Dar, ca şi cum n-ar avea încredere în capacitatea demonstrativă a rop1·ozcntaţiei, el continuă să ne vorbească, atrăgîndu-ne atenţia ici asupra unui cuvînt dialectal, colo asupra unei tradiţii populare. semnalizîndu-ni-se ba cutare precept clasic, ba cutare idee socială. Spectatorul, deşi cucerit de verva prezentatorului, e pînă la urm ă puţin plictisit : nu se mai poate unnţi ce ise petrece pe scenă. Comentariul, fie oricît de suculent, oboseşte prin exces, şi însuşi I-Jo.mer ar fi ajuns să indispună dacă s-ar fi apucat să justifice fiecar e pagină clin Iliada prin note copioase în subsol. Clmâa vieţii autentice a poemei e tulburată prin astfel de interveutii savante. i u, hotărît că Ţiganiada nu aminteşte de epocile clasicismului înfloritor, cînd arta se bucura de o calmă şi superbă echilibrare a părţilor componente, cînd moderaţia şi bunul-gust erau zeii cărora li se închinau literaţii. Rationalism11l ei e de altă conformatie, e critic si exegetic. Ţiganiada răspunde unei epoci de' afirmare ~ spiritului critic, cînd năzuinţa scriitorului nu e să -şi seducă lectorul prin naraţie sau prezentare de scene încît să-i diminueze sentimentul existenţei reale şi să-l smulgă clipei. Prin comentariu şi analiză, prin pasiunea sa militantă, autorul '.il ţine tot lÎIDJJUl treaz, suscitîndu-1 la reflecţie şi la formularea de poziţie în rapor·t cu conţinutul lucrării. E, mutatis mlJ./andis, efectul de „distanţare" de care v orbea Brecht şi care, într-un sens mai larg, e o veche practică a literaturii. Ţiganiada e o operă de luptător: textul şi comentariul se ajută reciproc şi ţintesc deopotrivă în duşman . 74 Aici ne putem opri. Apelînd la :modelul clasic, .Budai-Deleanu manifestă în fond o deplină independenţă : e semnul unor condiţii specifice care au participat la zămislirea operei sale şi al unei personalităţi care evadează din sisteme. Localizarea personajelor, apropierea de natură, expresivitatea ~i materialitatea limbajului, saturarea cu fapte, caracterul concret al imaginii, p asiunea de a convinge şi mai ales sinceritatea concepţiei şi patosul adevărului - oare nu ne îndreptăţesc toate acestea să-l aliniem pe autorul Ţiganiadei printre realiştii llteraturii noastre? Nu i;;tim exact la ce s-a gîndit scriitorul cînd s-a adăpostit precaut la umbra marilor modele, dar procedeul său seamănă cu o stratagemă. OllÎl\Şlll ŞI l'lNAUTATE Cine îşi evocă învălmăşeala şi hărmălaia umană a Ţiganiadei are impresia că asistă la o chermesă de Bruegel : bărbaţi robuşti, femei voinice, privindu-se pofticioşi, mîncînd cu lăcomie, strîngîndu-se în braţe pînă le pîrîie oasele, înfierbîntaţi de o sete de juisare ce creşte din biruirea vechilor spaime medievale, car e încă nu s-au emancipat de dumnezeu, dar petrec zgomo- toşi, ştiindu-l în concediu: o lume vulgară, pestriţă, de instincte şi de un egoism fără pic de moralitate. Desigur, es·tetica lui Budai-Deleanu e mai mult flamandă decît rafael ită; analogia luminează unele aspecte ale operei sale, dar , e de prisos s-o spunem, lasă multe, multe altele în umbră. E oare mai fericită comparaţia cu Rabelais (fo:eşte ca gen şi nu ca geniu !) ? Şi Rabelais e cleric renegat, erndit cu largi orizonturi, umanist, înverşunat prigonitor al sutanei, adept al ideii liberei dez voltări a persoanei umane, apologet al vieţii î.n toată corporalitatea ei condamnată de biserică, temp erament puternic, jovial, hoho·titor, sarcastic, mustind de sevă populară, scriitor care nu separă notiunile savante de senzatia imediată şi r ecurge la toat~ resursele limbii, inclusiv argoul şi dialectele, pentru a-şi plasticiza expresia. E evident că 13udai-Deleanu are multe laturi de om de Renaştere, şi poate că afinită}ile lui cele mai adînci aci trebuia guralivă, dominată 75 căutate. Şi totuşi e n eîndoielnic că scr iitorul n ostru nu e epujzat nici prin această asociere. . . .. Autorul Ţiganiadei exprimă u na din fe_ţele _genrnl u1 creator al poporului r omîn în tr-un momen t 1~tom~ dctc~minat şi în împrejurări specifice. Vech_ea istoriografie literară proceda strîrn b şi arbitrar cîn d se_ preocupa, cu p1·ea mare stăruinţă, să explice opera prm d escop~rirea influentelor străin e ce au intrat în plămada c1. Era ca si cu'm am vrea să cuprindem într eaga poezie a stepei' pe baza descifrării semnelor de p_aşi, .picr_du~.e în colbul unui urumeag oa1·ecar e. Voltaire, 1tahenu , Blu roauei: şi t1ttti quanti pot fi chemaţi în aj utor pentru lăm urire a unui episod sau a unui detaliu. În ans~mhh~, însă, opera ~ d~ si!1e s.~,ă tătoarc_, e ~u a1evărat_ ,,~~voditură noao si on"hinala ·. Voltaire ş1 enc1cloped1ştu l-au influenţat pe Budai-De~e~nu în sh~pul. d e a critica rînduielilc sociale şi politice, dar Ţiganiada nu apare ,,ca un refkx al mentalităfiifranceze din secolul XVIIf"J. Italienii i-au sugerat incidente şi posibilităţi d e utilizare a miraculosului, dar cine-ar p utea pretin<lc înrudir ea <le continul dinl1·e Tiganiada şi Orland-0 sau Genisalemme 'zibe,-ata? Desp,re Blumauer cc să mat spunem? Însuşi p ărintele acestei descoperiri (B ogdanDuică) a sfîrşit p rin a se rectifica. 2 Exemplele se pot 0 1 D. Popoviei. op. cit., p. l 18. ., " . . .. " : E Clltios că i~torfografifl mai veche a neglijat ~u _de.sa,'lrŞtre _o _s;•r~ă po~1~1I"" de înrîuriri ex•·rcitale ai,uprîl lui Bodai•Deleallu, totutii (oortc phrnzilnla : Ut.m~tNa literară c.lin Poloni~ c11 care autorul 'figania,l~i nu s.r. J)ulf.a să nu vină în cou ta(~l tie•a lung ul celor 32 de ao.i de :;iedere la Lemberg. Ne lipS<.: $t iuforrnaţiile pentru a.. c~n- chidc la anurnitt raporturi µre<:isc. g îu să po.sil,il d i. 1,1.:riitorul . no:--tr~.a., ,a 11. to~l. stimulat îrt elaborarea lu<:rării sale de pu.tcroicu dc;,.voltme a lum.io1sm.u lu1 m 1~enoltd11 domniei lui Stnulslc1s-Aug-u~t (vc,.i A. RrUck11er, Cmcliiclt.tc Jcr polo,11s~h"'1 . L1 tl'fatur ~ L()i.p.ti;, 1909, 1). 2:28 u i-m.), i>r<!euU'l ,i:i. de s veeesul po..-mt•lor e ro , r~m u;t'! lll~ lu L Jiw-oace Knu;icki. prinţul episcop de \Vnrmia, un fel de Voluire po!or~c1'., a.tttor -''!o,H1· 1r:maf,iei, trude bntjocur~ su urnei e ituf>îo~u piuâ 111 ultuuele l11utte, i:,t al ,~oriciadci ~ odi~<:e burles di , în 10 ci uturi, o rii1.boiului şoarecilor eu p~l<:ile ln_ c·urtea u:11,11 IE.~g('nd ar rege Popiei. fnu::rc$aul e că K.rasicki c ~i creatorul un ea e~o1)ct, tl~ a~la <laltt ac.o r: dttli.t la modu.1 eTOÎ(', R.ii..:hoiul <le- ln Choe im, î n t-ftr t lupta a mgcroa~ 1l duitro polon~ f 1 turei e însoţi tă. ctt în 'figm1i(1da, tle tufruntarea 1mterilor _ce ~ci;t 1 ~·u c;f'le nrnlrf1ce (vezi Paul Ca7.in~ Le prinu-&·fque (le ff/armi4 ~ Ign.a1;e K ra,,ck.1, !'un~. ! <J ~O. 1l. _1 ~-I ~; urrn .). Cu t on,lititl de :i 011 "il11t>1 tn mncl arlutra r mflueuţ<:. Ct de a pu„n~ lll lu ,n,na .. clod e eazuJ, paralelisme, ~întem convin ~i că cercct,'ltoriî cate vor. urmar~ voga po~ mului ero1coinic to Europa ve•at:ului ul XVUl„lt:u ~I vo1; în vc~t1gt1 ma , umăuun p t l it.e.rotura po l oneză eontemporauă lui Budui•Deleanu. ele o viguroa„ă e olontlurit luministă , vor da _peste numeroase, s uţ:ce tive ş i sur1>riU"tUtoare puncte de contact. ,i 76 !'' înmulti cu aceleaşi 1·ezullale falimenta re. Budai-Delean u dev~rat probabil m ulte cărţi în tih na vieţii lui pro" inciale. E l s-a folosit de surse diverse, dar împi:umuturile le-a altoit pe un organism viguros, cu rădăcin il e împlîntate în afondurile solului n atal. Personalitatea lui oferă pun cte de contact , cîtcodată surprinzătoare, cu a altora de cine stie unde (dovadă că lumea e mică şi genul u~an e un\11 !), dar originalitatea sa rezultă din datele locale pe care le-a încorporal. lată aceste date cu actiunc determinativă inegală, dar contribuind împ;eună 1~ explicarea scriitorului : o burghezie romînească încă slabă ec onomiceşte, dar care se trezea la viaţă în condiţiile asupririi naţio­ nale, ceea ce îi favor iza legături mai strînse cu masele ; marea răscoală a tăranilor ardeleni sub Horia şi fortun a revoluţiei fran~eze , care anunţa întregii Europe prăbuşirea or dinii vechi ~i constituia un fen nenl puternic de i-adicalizare a şpiritelor ; o intelectualitate de primă generaţie, i eşi tă clin popor şi ajunsă la conştiinţă de sine, car e manifesta o sete enciclopedică de a se instrui, năzuind să înghită etapele, animată de o profundă responsabilitate cetă­ ţenească, de o încredere neclintită în vocaţia şi în menirea istorică a n eamului rorniI1ei:;c; o literatu.ră fără tradit ie, deci fără modele, care lăsa scriitorului larni iniţiative'şi, în schimb, o veche ~i bogată cultură 1)0pul;ră nescrisă, cu remarcabile valori cristalizate în cîntece, tradiţii şi mij loace <le expresie; o limbă zgrunţuroasă, fără mlădiere, st îngace, dar de o mare plasticitate şi v igoare, lipsită de acel caracter s intetic şi abstract pe care limba franceză a secolulw al XVI II-lea d eja îl p oi:;etla; experienta de viată a lui Budai-Deleanu însuşi, care-l certase cu i~rarhi.a clerical ă, îi turnase îo suflet amără­ ciunea exilului, îi îngăduise la Viena şi-n îndepărtatul Lcmbero- accesul la ideile înaintate ale vrem ii; în flne, zestrea sufletească a scriit orului, firea sa .a neconformistă, robustă şi jovială, harnică şi pasionată, predispoziţii spre raţionalism, criticism, ironie. Din păcate, Ţiganiada, din cauza publicării ei tîrzii, cu n-a jucat nici un rol în orientarea beletristicii noastre. 77 Ea se încadrează în mişcarea literară din primele decenii ale veacului al XIX-iea print r-un act de situar e şi 1·eahilitare postumă. Dar, prin perspectivele pe care le deschide, eva dea.ză ca importanţă din domeniul modest al perioadei noastre de u cenicie artistică. Fireşte, sînt în ea laturi ce s-au perimat şi, din multe puncte de vedere, e vulnerabilă. Mai presus de orice cusur şi de orice însuşire este însă în 1'iganiada un mesaj , ca:re-i garantează trăinicia şi ne obligă pe noi, oameni ai epocii călătoriilor interplanetare, să poposim asupră-i nu numai cu o curiozitat e de arheolog, dar şi cu o vibraţie de prezenţă vie. Din alcătuirea ei eterogenă răzbate suflul vigur os şi înviorător al luptei pentru vrednicia şi nobleţea persoanei umane. Căci să nu ne înşelăm. Impresia finală cu car e se alege cititorul atent este a unei figuri profilate puternic pe fundalul operei, car e nu e nici a lui P arpangcl, nici a lui Tandaler, nici a gloatei ţiganilor, nici măcar a lui Vlad Ţepeş, ci a autorului însuşi. Idealul lui de perfectibj}jtate omeuea~că e punct ul de pleca re al criticii, originea rîsului crud, ironic sau amar, sursa proiect elor de organizare a societăţii şi a îndemnurilor adresate poporului de a-şi cîştiga independenţa, Ia nevoie şi cu preţul luptei armate. Ţiganiada e un protest contra mutilării omului ; ea loveşte în aristocraţia feudală, care-i încătuşează munca, loveşte în morala religioasă, care-l rupe de cerinţele propriei lui naturi, loveşte în obscurantismul ideologiei feudale, care-i răpeşte exer· citiul ratiunii :;i-i interzice :să gîndea:;că dincolo de auto· ritatea doginelor. 'figaniada e, în fond, o pledoarie în favoarea dem nitătii umane, fiindcă înfierează fortele retrogracle care-i limitează omului putinţa de a se dezvolt a şi a înflori. Iar Budai-Deleanu e un luptător ardent pentru această cauză, ce a absorbit de-a lungul veacurilor energia celor mai buni şi căreia doar socialismul i-a asigurat izbînda. COSTACHI CONACHI SAU LUMINISMUL ÎN ANTERIU ŞI GIUBEA Viaţa lui Conachi se scurge într-o perioadă dintre cele mai zbuciumate din istoria Moldovei şi a E uropei. Scriitorul a văzut lumina zilei către mijlocul epocii fanariote (1777); a apucat suirea şi rep edea cohorîre din scaunul mar elui Ştefan a nu mai puţin decît 14 domnitori ; a trăit zilele tulburi ale Eteriei, s-a bucurat de rest abilirea domniilor pămîntene, do pacea de la Aclria• nopole şi guvernar ea lui Kiselef, a însoţit, cu resentiment şi amărăciune, domnia lui Mihail St ur dza în t ot lungul ei, murind curînd după scularea noroadelor de la 1848. Fiu de mar e boier, Conachi a primit o educatie îngrijită. A învăţat la şcoala domnească din Iaşi 'şi cu dascăli î~ casa părintească . Unul din preceptorii sa) a fost en:ugrantul fran cez Fleucy, căruia i se spunea ,,le regicide'\ fiindcă în calitatea de momhru al Convenţiunii vot ase trimiterea la moarte a lui Ludovic al XVI-iea. Deşi e probabil că studiile sale n-au fost încununate prin obţinerea unei diplome, lucru ce nu conta de altfel între ambiţiile boierilor, deoarece ei n-aveau nevoie nici de instrucţie, nici de un atestat de şcolaritate ca să urce treptele ierarhiei administr ative, Con achi a ajuns, prin învăţăturile căpătate în tinereţe şi disciplina muncii intelectuale ce şi-a impus-o to.ată ~iaţa, u_nul. din ?ei mai culţi oameni ai timpului : ştia c1teva l1mb1 (elina, greaca, fr anceza, slavona, p~a~e ?eva nemţeş~e şi t~rceşte) , se mi şca uşor prin haţişurile dreptuhu vechi moldovenesc, prea puţ.în codificat pe-atunci, dispw1ea de întinse cunoştinţe literare, cit ise pe filozofii veacului al XVIII-lea şi­ lucru rar - manifesta oarecare familiarizare cu st iinţele pozitive. ' Ca formatic morală, datele h.iograficc îi conturează lui Conachi ~n alt portret dccît acela pe care j l-au atribuit unii, pe hază de lectură snp<'rficială a operei. Autorul versurilor galante, suspinate la începutul secolului trecut de a tîţia îndrăgostiţi ahtiaţi să cerşească favoar ea iu bitei, nu era nici frivol, nici pierde-vară , nici lipsit de simtul datoriei. Cînd i-a murit tatăl la 1803, 5·a retcas cî'ţiva ani la ţară, ca să pună rînduială în moştenirea părintească, greu înglodată îu uatorii. Graţie unui t rai cumpătat, unei severe gestiuni a afacerilor şi iscusinţei în ,.lucrările pămîntulrâ", pe care i-o lăuda Pastiescu în Curierul romînesc de la 18301, a reuşit în scurt timp să-şi refacă averea şi s-o sporească, aducîn cl-o la o stare înfloritoare. Aceleaşi aptitudini de om organizat, muncitor şi conştiincios le dcmonstrca:,;ă în cariera administrativă. E l intră în slujbă la 1806, în timpul războiului rnso-Lul·c dintre 1806-1812, primind isprăvnicia de Tecuci. Între 1814-1818 e vor nic de poliţie la Iaşi, distingîndu-se prin sîngcle rece şi curajul cu care acţionează la 1817, în combaterea teribilei epidemii de ciumă ce se abătuse asupra capitalei Moldovei. 1zbucnind Eteria, Conachi se rcfugia:,;ă peste Prut, împreună cu alţi boieri, p riutre care ~i mitropolitul Veniamin Costache, vărul său primar. Are ocazia, în 1822, la Chişinău, să fie prezent at ţarului Alexandru l. Se pare că împăratul, impr esionat de vorba lui plină de m iez, i-a prelungit audienţa şi s-a declarat satisfăcut la sfîrşit „că sînt printre moldoveni bărbaţi a.şa cu minte şi cu învăJălurci"2. R eîntor s în pat rie, Conachl e însărcinat, împreună cu alţi doi boieri, să ocîrmuiască vistieria. În această slujbă rămîne pînă la 1828, cînd oştile ruseşti intră 1 % Ct..,i-erul rowîne$C1 1830, ur. 73, p. 3%9. Jn,f'oducerec lu~ Vogt>ride,Conachi. Ja ediţia de t>ar:::ii ( ,1/rli.tniri iÎ tălmăciri)~ Iaşi, 1887, p. 78. Toate trimiterile la opera sr,riîtorului ~e rcfttă la ncea~tă edi\ie 80 în t.ară, îndreptîndu -se spre Balcani, pentru a lua parte la 'războiul de eliberare a Greciei. Devotat partizan al politicii ele apropiere de Rusia, Con.achi e ~1umit ~n comisia de redactare a .Rcgulamentuhu Organic. Puţm mai tîrziu, în 1831, e însărcinat să dirijeze din p artea Mol<lovei delimitan;a grani~ei PrutuJ.ui î11 conformitate cu stip11laţiunilc tra tatului de la Adrianopole. În aceeasi vreme, ca r ecnnoa~ter e a capacitătilor sale şi <lrcpt răsplată a serviciilor care le aduses;, Kisclef îl numeşte mare logofăt, încredinţîndu-i organizarea judecăto1·ească a ţării. Conachi se achită şi ele astă dată <le sarcinile ce-i revin cu rîvnă, inteligenţă şi o cxceptională corectitudine. El intervine activ pentru traducerea în limba romînă a Codultâ Calliinachi (la redacţia grec,,ase ă a acestuia luase parte încă la 1816), ce avea s ă reglementeze aproape o jumătate ele secol lPgislaţia civilă a Moldovei. Programul său de lucru ca înalt dregător impune admiraţie : se scttla la 4 dimin eaţa ca să cer cet eze dosarele; de cîod se făcea ziuă începea să aco rde audienţe funcţionarilor depar tamentului şi dif~r itHor împricina Li; pc la orele 10 cobora în cancelane ş{rămînca acolo 'lucrîncl pînă scara. O asemenea conştiin­ ciozitate e aproape n eve rosimilă în mediul unei aristocraţii corupte, care considera slujba o sinectuă şi deprin derea de a munci o îndatorire a prostimii. L a 1834 Conachi e printre aspiranţii la domnie; îi este însă preferat Mihail Sturdza, p olitician dibaci, mai tînăr cu 20 de ani si ad versar al său de multă vreme. Su păraL ele alegerea făcută şi nevoinu să :;crvem;că u.n om pe car e-l detesta, Conachi se retrage clin -viaţa publi că. De-acum ~i pînă în ultinrnl ceas, d va ti-ăi în singurătatea moşiei de la Ţigăn eşti, îinpărţill(lu-se între opere ele binefacere şi îndeletniciri literare şi gospodăreşti, Cînd, pe la 1840, Gheorghe Sion, pe-atunci un băietandru în pragul adolescentei, îl însoteste pe tatăl să~ ]a Conachi, il descoperă pc' scriitor , cr{ ~imire, într-un atelier de strungărie, p e care şi-l amenajase singnr şi în care lucra, de plăeel·e, poate din nevoia intelectua lului sedentar de a-şi ocupa clin cînd în cîod mîinile. Altm interi citea, cioplea versuri şi studia matematici . Cîtc o treabă îl aducea în răstimpuri prin Iaşi. p; 6- C. 459 31 Oamenii ~~torc~au at_unci capu l după bătrînul uscăţiv, <le st~tura malta? cu f1~ra descărnată, tăiată în unghiuri ascuţite, cu O<:_h1 nc~n~ î~fundaţi în orbite şi sclipitori, cu ~arba lunga, rara ş1 caruntă. Stîrneau .-uriozita te si s~raiele sale; căci pe lîngă ant<'riul, hrîul. scurteica şi g1u~ea~ia _tuturor boierilor, el adoptase pantaloni căză­ c~şti Ş~ ~1~01ă . ~uropeană, iar pc cap, în Jocul proverbialului_ 1şh~, 1ş1 punea o căciulă bizară, curu nu mai avea nnnem : o calotă <le caLifea nea<Yră cu cozoroc cu fund~l atît de la~g încît cădea pc u mărul drept, şi c u, u~ c111c1~rc. de fn, ca un n eg im<'ns pc un obraz zbire:t. Echipajul său părea ieşit din ha la ru vechituri : la radvanul bătrîncs.c, c~nstruit - zicc-sP - după un ~od~l. desenat ~le el 10suş_1, erau înşeuaţi rai fără clinti, ţ1_nuţ1 m. h~mun putrede ş1 conduşi d<' i.'izitii oct ogenari.I Şi totuşi, m aceste forme lipsite de strălucire în a cest port să.răcă~ios ş_i sem iorien tal, se înfăţişa lumii ~u numai ~ul ~rn. cei mai bogaţi oameni a i Moldovei, dar :,j una din ~1nţile cele mai înţelepte ale tării. Costache C~nachi -s-a s tins_ din via1ă l~ 4 februarie 1849, fără a apuca depunerea lui ~ turrlza dm scaunul domnesc, pe care o scontase de mult ş1 care avea să survică cîteva Juni mai Lîrziu lnformaţiil.-. _contemp oran e îl prezintă pe Conachi ca un 0~1. vredntc dr toată stima. Călători s trăini care ne-au v1z1tat !ara, între ci francezii Boi!' le Comte si ~ochelct, îi lattdă cultura, urbanitatea, manicrde simpÎe ş1 -reze~" a te? ~~cocuparea de soarta patriei. 2 Lui St. Marc-G1~ardin 11 apare, la 1836, ca un sever cf'ozor al mora:_'llrilor.relc. Avea un caraclr-r sobru, ducea un trai curnpatat ~· modest, .contrastant cu marea sa avere, de un?e chiar reputaţia de zgîrciL. Prohabil că acrastă a us tcr1talc a c·omp ortării va fi fost Ja el O dispozitic tempc~a~1t'~tal~: fără îndoială însă că era ş i rezultatul un<'1. d1Sc1pline impuse. Căci în Conac.hi, în afara omului ~ublic, grav~. plin de scrupule, responsabil, econom, oospodar, lrawşte un senzual cu apetituri robuste, nu totdrauna ttşor de t emperat, şi un liric capabi l de mari 0 1 Cheorţhc Sion, J, pp. 10:1-101. S,w~nirc d,,pr« poetul Co,wchi, U u.rmu,.,h;. X\. H. pp. 100-532. 82 l<flt i:sta contimt'H>rand clanuri ale sentimentului. O lumină caracteristică asupra personalităţii sale mor~lc,. robită c~n,;en!cnţel or so?,lale ale epocii şi în acelaşi timp . donuc~ _sa s~ dcsfa~a _de ele suind într-o lume de pasnme sprritu alizată ş1 sinceritate a inimii o oferă epi1;odul dragostei cu Zulnia. Pc Smarand; Iegri, din neamul Donicilor, alintat~ de el cu numele Zuloia, poetul o cunoscuse probabil în 1819, la Slănic. Simţise atunci lovitur_a de tră~nc~ a iubirii, însă fu obligat să-şi refuleze seutime~tul. ş1 sa se ascundă. Căci aceea pentru care se înf1erhmtase i;,i care-i împărtăşea p asiun~a era soţia ~rietenului său, spătarul Petrache Negri. Timpul_ tre~e ş~, departe de. a stinac vîlvă taia ce începuse a-1 nns tU1 sufletul, 1-0 apri~de eu mai multă furie. La 182 ~, ~ m~d ne~ştep;at~ împr<:jurările par a-i surîde : Zulma rarome vadu va ş1 posibilitatea căsălori~i ~c înlr~vede. J?ar, nou ~hst~col, sor a mai mare a lui Conach1, Caterma, care m hpsa părjntilor răposati concentr..1 au loritatea de cap al familiei, Sf' opund, obicctînd că Z~~a ar ~ 5 copii di!1 prima ei legătură şi o !>tare matenala puţm însemnata. Parc uim itor, dar Conachi a resp ectat accs_t v~t~o san:iavolnic: era un om în etate, cu răsprm<lcn of1c1ale ş1 o situatie independentă, unul din ma-rii dregăto ri ai ţării, 0 iul;ca pc Zulnia cu I_>~tim~ şi t?tuşi el n -~a cuteza~ să î11calce voin1a suroru mai man. Urmeaza o noua aşteptare de patru ani, ~u . lacrimi, r!criminăr~ şi caz~ stică sentimentală. De abia rn 1828, cmd m_o~rc Cat_e rm~, poetul îşi realizează în fine visul .. Dar fericirea lm, at1t de mult înLîrzi.ată, durează puţmă vreme : l a !8.31, Zulnia se stinge din vi aţă lăsîndu-i în sufle~ o rana ~e: parabilă. Interesantă p erspectivă asupra ~u~ C?~~cln _şi a v remii sale dezvăluie povestea acestei mbrr1. Pnn ardenţa, constanţa şi puritatea pasiu~ii, ea r~;aliz.cază cu r omanele de dragoste celebre ale litcratu~n ~ ve~sale; în schimb, prin limitele cc o cu:cumscn~ _şi Uihibitiilc ce o <Yuvcrnează, ea evocă un Oncnt, în ca 1mpregn;t de patriarhalitat_e ş_i o i~divi?ualitate ~ană cu '?° acut simţ al disciplinei sociale ş1 ?onforma~u la mediu: Concepţia despre lume a lm Con~chi e a llD'_ll mare boier dornic de înaintare, însă printr-o evoluţ1~ înceată, care să conserve relaţiile sociale feudale ş1 • !873, 83 înLîieLatea aris t ocralie1, dcsi cu obliga·ţia an11mitor cor ective în sens <le'moerati~.1 Termenul de luminism, cel 1mţin în accepţ i a consacrată a cuvîotului, de ideologie a bttrgheziei în ascensiune, nu -l caracterizează dccît parţial. Relele orînduirii feu dale e dispus să le explice prin domnia fanarioţilor, iar ascuţişul critici i vi zează cu deosebire r avagiile incipiente ale modului de producţie capitalist, care dizolvă gospodăria patriarhală, corupe moravurile, introd\lce .,idei spulberate şi de destrămare·' . Î n Scrisoare către mitropolitul Veniamin despre învă/<'i­ turile în Moldova (1837), el se plîngc că ..ne scurmt'i şi ne rod la inimă" donă l ucruri : ,,oarf>a grăbire cu care am socotit să cîştigăm lumina" şi împrumutarea asp ect elor forma le, de si1prafaţă, ale civilizaţiei. Civilizaţia ,,a ajuns a f i între noi ca un zburător ce au femeile smintite" - exclam ă Conachi. ,, Toate sporirile, t,i :mfleteşti fi trupeşti, întocmai ca plantele şi poamele din florării, pripi.ndu-se, nu pot avea nici floarea., nici 1311stul, nici veacul acelora pe care soarele şi văzduhul naşte, r.re.~te, înfloreşte şi coace pe incet de la prim<ivară pînă la toamnă; •.. nici un neam n u s-au luminat în adevărate luminciri, dîndodată; ...dimpotrivă, grăbirea aduce şi sminteli ~i .greşeli, care nu se mai pot îndrepta, nici tămădui ."~ Sub raportul crcdiffţci, Couacb i p racti că un tleism reticent : respectă prescripţiile cultului şi propovăduieşte ,evlavia, deşi conceptul său ct<' divinitate s-a l'pm·at de atribu tele hib]ice ş i - cum o dovedeşte traducerea faimosului Essay on man al lui P ope - tinde să nu-l amestece pe du m nezeu în viaţa de fiecare zi a omului şi n aturii . J'ope susţinea că dumnezeu a dat im pulsul in iţi al universului, după care n-a mai i ntervenit să r egleze mecanism ul lumii, acţio nat de legi obiective şi necesare. Existcn~a creatoruh ii el o <lo, cdca, ca ~i al~i luminiş ti ai vcacttlui al XVIII-lca, pcin lH~rfec~iun ea ' l rllr•111\II. din flotele margina_le prtsUralc tle C:unot.•1,i ru~ filf'lr c·ărtii l,r rmunnplntif ou ptn~Cts lihrts sur fo, politi<1m·. fo morale et lu philosopl,i, p1111•w citi di .,ev)lhenfo (ari.~tocrnţia) att fo'iol însi·i in,. t.•,uu,,ril~ de pt urnu'i intru crrit<J rtt·iirsot,i, inril au că:ul in ,li<('tt•tlil 11l>şll',;r [U('t11ti11i.fln1> in Eo„opu ... Cf. Ni<'<tlfle lortZa„ Co,odliuţii fo Î!tlOrÎ<r ma, ,,outl <t l1ttrlrturu romint:;ii: C,r" despre C:o$Wclte Conochi. Nt, uta istoricei, \'JI aprilit-ÎthlÎI\ 1929„ m' . 4-6. PP· Vei st.i c<i fri om occett ce ~e por.o tui rllu 11·,.a.re Este· i:vnnil de bine î n generalmca. sta~e :_ . _ Ochiul, carele din toate vede numai part1c_ic~\L Poate j1uleca de est.e potrivit mure sem ""'"" · Acestor rtnduri - traduse d i n Pope - C.nn ach~ ~e . lau uă un com,mtar nropriu, naiv, clar car~cter1st1~ b i• ·1 S ldă daca optimismul ni ra·ţionalist al lunnru 01·.: ". pre pi , . i moarte si periciune oamemi .~i dobitoacele mai nu ar f . , . . - · 1area încăpea-o - ar pe lume şi între ocuneni vwţa, ~a'!}a , ·t·a, avere-ar aue un preţ J+'ără moarte, fura boale, ' bogcl.i fără sărăcie?"'! . • • · C h· Mar tor al unei epoci ele man rasturn_an, onac 1 are sentim1;;ntul fragilităţii so artei, e co1~ş~1cnt de rel~tivit atca înălţăcilor şi a clipelor ele ~encu ~. D ar, dm această con<liţie implacabilă. a . ?estn;u~m . ~an , ~I nu traoc nici concluzia revoltei, m ei a zaclarmc1e1 lu~>t e1. Omul bsă-şi stîmpcre orgoliu l : deşi pătrunde • tarndc· firii si se ri dică pînă la tr on ul l ui d u mnezeu, s~ n_'\ se înfu~ureze căci c supus pie.i.r:ii şi trecător c_a ş1 ţa~rna pur tata- de' vî11. L·, î u ,Lel e p ciu nca lui e să - şi trăiască .., v1.•aţ «a în dubla ipostază de fiin ţă „în atîrnare spre pammt :;;i în stâre elitre cer". ''Moraia lui Conachi nu e rigori~tă, _dar e op usă libertinajului, în ciuda _ca~acterul~1 . fnvol ~l . u n or v n suri car e pa r a dczmmţ1 aceasta rnterpret~r c. D~ fapt, contrad icţia e numai aparentă . Cei m ai. _mulp. lumi nişti au luptat concomitent. P ?n~r u. real>iht:nea naturii u m ane, cond amnată de b iserica, ş1 pentru p r o: . d eş1· •· slăvirea virtu tii. L a fel, C onach 1, u d em onstra • , lm St. l\farc-Gi ri;nlin că divorţurile duc la .~estra ~al~r~a · t'ţ · · .şi· sanctifica trăinicia leoăturu de .fannh soe1e a .11 c · o l ·e, nu se simtca de loc obligat să reprobe plăcerea_, m c u~1 v v oluptat e~ legată de reproducerea sp~ţe1 - __ch tar dacă uneori el şi-o p r ocura în m od clan des tm. Scrutorul ai. 96 - 9';. :., Loţot'i'itul C<r~uclai Cound1i, Poţ:~îi, Of'· Cl,., I'· 3:lS. 84 f i o construqie ra1"i?n ~lă , în care totuÎ fu ncţionează exemplar , şi răul ca şi hlllele e jus· tificut: creatiei. Lumea ar 1 Logofiitul Co~lachi Co.o.ac.hi, Pot;ii, op. cir. • ldf"m , p. 309. 85 combate luxul, recomandă un trai fruual, întemeiat pe împlinirea legii morale, propovăd.uîeşt~ milostenia ,,~ăracul să găsească pururea ajutor, fie cît de mic, căci saracul es.te Dumnezeu în haine strenţuroase"l - deosebeşte între legăturile trecătoare şi iubirea născută din „prieteşug"; în acelaşi timp, el celebrea11ă amorul c1;1 ?. constanţă neobosită, pînă în ultimele clipe ale vieţu, sub latura materială, nu numai sub cea ideală cum făceau poeţii romantici, cu îndrăzneli de to~ explicabile prin ambianţa culturală a vremii. Tocmai a?e.!stă com_b~naţie de evanghelie şi Catull, adaptată cond1ţulor spe~1f1ce ale societăţii moldoveneşti de la începutul veacultn al X I X-lea, caracterizează opera lui Conachi. ~crierile instruitului logofăt au văzut lumina tiparului după moartea sa. Prima editie a versurilor sale a apărut la Ia7i, în 1856, sub îngrijirea lui Nicolae Ionescu. A doua ediţie, adăogită cu cîteva scrieri în pr~~ă, a apă~ut la 1887, sub îngrijirea lui Miron Pomp11iu, cu. o mtroducere concepută într-un spirit p1·ofund reacţionar de Vogoridc-Conachi, nepot11l autorul~i. Cit a trăit, s~riitornl n-a încredinţat tiparului decit traducerea unui roman al d-nei Cottin Mathilde ' îi cedase' m coIa b orare cu un tînăr, Jacob Fătu, căruia şi ,,~~neficiul" (1844 ). Totuşi, contemporanii îi cunoşteau activitatea literară şi i-o preţuiau. 1n articolul lui D. Pastiescu din Curierul romînesc, amintit mai s us, se vorbeşte de numeroase traduceri ale lui Conachi din ca~·e numai o parte s-au păstrat, de o „gramatic,Î a versificaţiei romîneşti", de „iscusite versuri de însusi ~-l~i izvo<!,ite", precum şi de o „mică prescriere de 1,spua pnete.~ugului", lucrată împreună cu spătarul Iorclachc BăJăşucă, pierdută azi.2 ln .~iuda fa:p~u~u~. că în tim pu] vicfii s-a împotrivit tentaţ~ilor pubhc1t~p1, epoca l-a selecţionat pe Conachi : versurile sale, copiat e şi transmise din mînă în mînă sau p1·eluate de lăutari şi recitate cu acompaniament A 1 LQgo!iituJ Custucbl Cooochi, Poe;ii. op. cit., p. ~{,11. : !a afară de ae,·.st('a~ ncnd. Verp~i..,ieh,i" na.A i.ofot"mnt recent J~ t•xîştenţ,a u..uui munu.scri~ cuprinzînd traductren, după un originttl incă neldentificn1, o uoei lucrări politice, rlsu1lra $huatiei Ewopci ln 182}i, ozlentată într•uu !:>pirit vrU'.jmaş ,..SHntei nliansc". 86 muzical, s-au bucurat de o răspîndire enorm ă şi nu o dată au fost redescoperite, ca producţii anonime, de cite un cercetător tardiv. ,,De la 1812 pînă la 1828 - spune Gh. Sion - vers1uile l"'i făceau 15loria lăutarilcr dintr-im capăt pînă la celalt al 1'1oldovei. I mprovizaţiunile lui~ abia ieşite din pana sa, era destul să treac(1 in mîna unui admirator şi îndată se transcriai, în sute de exemplare şi se comunicau prin palate şi bordeie"1• Bogdan-Duică a arătat că clin cele 20 de cîntecc de lume publicate de Alecsandri în Zimbrul de la 1851, 7 îi aparţin lui Conachi2'. Eliade în Curierul de ambe sexe îşi amintea de „Zori de ziuă se revarsă ...", considerîndu-1 „cîntec national al căruia autor nici nu crez că va fi stiut"3. D~ aseml'nea, Anton Pann, în Spitalul am'orului, apărut înai nte de prima culeger e a învăţatului logofăt, reproduce, deş i cu alterări, cîteva poezii ale acestuia .. Chiar ~i Ian cu Văcărescu publică în volumul de la 1848, sub t itlul Dorul deplin, versurile lui Conachi „Mă sfirşesc, amar mă doare", pe car e Densuşianu presupunea că le au.zise de la un lăutar.4 E fără îndoială că această largă cil'culaţie a poeziei lui Conachi atestă caracterul ei reprezentativ: din moment ce a fost îmbrăţişată cu atîta căldură, înseamnă că a dat expresie unor idei şi sentimente în care contemporanii s-au regăsit. Despre ce fel de idei şi sentimente e vor ba? Mai ales de acelea care intră în sfera eroticii. Erotica reprezintă în adevăr sectorul tematic predominant în opera lirică a scriitorului, şi în această dir ectie el a dat creatia sa cea mai caracteristică. orice poet într-o' literatură în stadiu incipient. Conachi e dependent de multe surse livreşti. Pompiliu Eliade, Bogdan Dufoă, Charles D rouhet5 şi alţi cercetători mai vechi au identificat la el influenţe ale micii poezii clasice franceze de la sfîrşitul veacului al c; 1 (;11. Sion, Su1eniro dNprt po«ul Corlo.clri. op. cit., pp. 90-91. ' GI,. Ilogtlan-Ouidi~ /__.,oo/Uwl Co.1111c/1i Co,w.clii, Convorbir ; li.ttlrorc, XXXVII, 1903, p. 164. J Curierul de amloe sexe, H, p. 164. • O. Densufinou, J...itermura romind moderni!, cd. H IV-a~ p, 438. â O i;eri1• de date preţioailie aduce articolul lui Ch. Droubet, Lozofătul Ccmnrhi şi poeit:z. /rnn<;e:,1 a ~pocii, J,' iaJa romîneasc«i, 1930. XXJI, 1-3. 81 X_YIII-1ca, citînd num?le unor Dorat, Paniy, Delille, Leon~ml, .~ola.rdeau, Piron, Lebrun-Pindarc etc. 1'oti aceşti scn1 t~n, reprezentanţi ai unei Jurui ce expii:a sub asaltul nnpctuos al 1·evolutici . sînt n ist e epigon·1, . . , ' , !uşte .ramuri. veştede ale hă trîmdui trunchi clasic, mlocuu~d pnn mani:ră, meştcşi1g rece şi spiri t de s?lo.n, l1psa unor sentimente ac1înci şi adevărate. Între e1 ş, Conachi există apropieri reale, însă acestea .sî11t d?~arte . de a epuiza materia scriitorului n ostru si nici nu J!ustrează es.cnţ~ mc sajului său. N u mai µuţin'e concordanţe se pot m st1tm mtrc modalitatea eroticii lui .Conach~ !i romanul grecesc, de la Etiopicele l ui H chodor pma la Erotocritul lui Cornaro, carte exti·cm de pop1~Jară la .noi, tr~dusă de două ori sprt: sflrşitul v~ac1:1l~1 al ţYIH-lea şi prelucrată în „cat harevusa" de D1oms1e Fotrno.1 D ar a-] consiclera pe Conachi un simplu ecou al unor moclele străine înseam nă a să·dr.:i 0 ~~are . greşeală_. Dacă logofătul moldovean a izh~tit lară aJutorul tiparului, să-şi cîşti<•c atîta faimă printr~ c~n lemporani, e tocmai datorită faptului că scrisul sau a reflectat, măcar pc o latură, a eroticii o seric de a.spiratii şi stări de :,;piriL specifice societă~ii romîncşt1 dP la începtlt ul veacului trecut. ' . SocietatP.a fanaJ·iotă, ca orice ~ocictat c aristocrată ~ntrată .Pe panta decăderii şi a coruptiei, a introdus 1n 11 r •.ac.!ca t ' cIragoste1· ş1· a ra f'mat ·la maximn111 momentul ?uccnru. Ceea. cc la cîmp se petr ecea simplu şi natural, m lumea bo1cre~scă, . polarizată în junil palatului ~01nucsc, era de,?at ppnti·-un într eg ritual ele practici 1 (' man evre ~ubt1le. I 1~drăg.ostitul îşi exprima scntim.entul. Cll a3utorul scnpcanlor şi cobzarilor. Lăutarii ofta~". rn~ tî~ăr~l boier, pit~t pe .::;ub fer estrele jupinesc1 ~u~i~e: s~ ll~ta Iun~ ~1 1>mdca un semn de favoare. Femeia 1şi rntuzia cons1m1·ămîntul si în mod necesar 1>.01cru . l ch.mmt . ; l ~ pasi~nc · ) sau pur' ' şi .:impiu dornic' s~ .c~ceze. acea.st~ impr esie, era obligat să supralicitrzr, r!cbcmd rn s!av1 frumuseţea iubitei, ,,nurii" ci, rcpctmd. t?t mai declamator jurăminte de fidelitate i-i zugravind cu exc1::s de zel chinul juimii robite. ' 0 O marc par te a p oeziei erotice a lui Conachi izvorăşte din acest manej sentimental în jurul iubitei. În Cine-i amorul, dragostea e comparată cu ,m ostaş . Ca i;,i acesta, ca poartă arme, face război şi încheie pace, e unPori îndrăzneată, alteori n<'volnică, ia cu asalt cetăţi şi capturează' robi, însă nu foloseşte arme de fier, ci de simţire şi ... vriiş,naşi i-s fru,rn.usefa't rluhul, nurii. d,,ruri bune, DC&r ,m vrăşm<1şi w să-i piardă, ci numai pin' le supune. În regulile strategiei intră fireste lauda frumusetii. Ca la po~ţii galanţi ai secolului a'I XVIII-iea fraoc~z, Conachi ajunge la o veritabilă dantelărie a compli:mentării, C\I deosebirea di <'xpresia lui e rnai brutală 1ar cenzura 1.mei politeţi mondene nccxerc1tîndu-se, căci la noi nu existau saloane şi nici amabile doamne de Rambouillct, sen zualitatea logofă tului ajungea cîteoda tă să se destăinuie în chip supărător. Farrnrcele iubitei sînt hiperbolizate : faţa e ca a soarelui, ochii sînt lucefer i, obrajii ascund ,.trandafiri aprinşi", în întregul ci e o „îngerea,::;di, zidire" la care se închină „ca la Dumne.zcu". Deşi, cll1pă curn a constatat odată glum eţ Densusianu, poetul se vede că era polit eist, căci se închina cam la mnlţi dnmnn,•i (o dovaclă c în seria el e acrostil1e grupată sub titlul Nume!), din versurile sale nu se desprind rliferite portrete individualizate, ci un tip abstract ele feminitate. Modul v orbirii e confesional, scriitonil îşi analizează propria-i experienţă şi, totuşi, poezia e lipsită de argurncn t ·concret, n-are anecdotă, constă dintr-o reluare de definiţii şi caracterizări , cu epitete generale, ei1 inte nţii clidactic(> şi elemente de alegorie mi tologică. Există la Conachi un contrast viu întrn p11ten~a s<'ntimentului şi debilitatea senzaţiei; ca şi D elillc sau Do.ra t el exprimă no/iunea lucrurilor sensibile fără a izbuti să evoce impresia lor; e cnpabil de o fină disecţie psihologică şi in capabil ele o r eprezentare plastică a univer sului. Conceptul său de frumuseţe feminină e în orice caz mai larg dccît al Văcărcştilor. El asociază farmecelor fizice simţirea şi înţdcpciunea. Revine insistent ,asupra ochilor - ferestrele sufletului - ca1·e joacă un 88 89 mare rol în poezia petrarchistă. Filozofează in spirit pedant raţionalist asupra „nurului" - ,,fiinJă necunoscută priceperii omencş1i" care reprezintă de fapt forţa seducătoa1·e a feminităţii, taina vrajei ei. In Ce este nurul? încearcă să explice acest ce imponderabil : Fru-rnu.seţea făr<'I tine este rua. chip zugnlvit Ce nu-nghinipă: la simţire, nici porneşte la-ndrăg it. Ea podoabelor supusă, tu podoabe covîrşeşti, Ea oglindei se îru;hină, tu oglind<, o sfinţeşti. d particularitate a scriiton1lui, ci un sil~il s a ve em O . VCTSUT C . . o dovcdeste comparaţia cu al" epoc1il1, p tii boi~ri sub influenta vieţii de curte V acăreşt or· oe ' ' li · vest i a l ecturilor Io; clasice, prezentau re! t atea m ..ş . t ele artei dcghizînd-o si înfrumuseţmd-o. De aceea m1~t din v;rsurile ITT:upate în categoria neoa~1a~rconrou e to b bil în tinerete trebuie intert' celor elaborate pro a ' , l ' r- • ele îl relevă într-o măsură pe autor, . ţ· e P retate cu r ezerva .mare măsură cxpruna o conven 1 , dar rntr-o ş1 mai 't t ea ·l trebuie să căutam sinceri a O roamera; Jll C e DU f" } odă sentimentului ci afectarea unui fel de a l a ~ A ·a de pildă, e i·,,bitoare alur a feudala. a as1~ura. şd~te iubitei: cuvintele rob şi robie mtc~vi~ l a rilf. or e pas. Îndrăgostitul îşi jertfeşte întreaga-1 hberieca:r . · b. un sclav : tate ca un vasal sau, ş1 ma1 me, ca v V A Concluzia e o Ah, mărturisire ,uunc,i mă • închin ... Deşi tendinţa lui Conachi e sp1·e elementul spiritual în dragoste - G. Călinescu îi căuta pe drept cuvîot afinităţi în petrarchism totuşi el n-are repugnanţă pentru latura corporală. Şi cum la noi, spre deosebire de Franţa secolului al XVIII-lea, moravurile nu se îndulciseră în înalta societate şi crudităţile de limbaj nu erau ocolite J>rin perifrază, poetul alunecă uneori într-un naturalism grosolan, caTe însă, din punetul de vedere al epocii. ou e indecent fiindcă rezultă din inocenţă şi nu d intr-o ostentaţie. P entru Conachi amorul Tinzînd către depăşirea biologicului - vrea să întemeieze ,iubirea pe „prieteşug", pe consonanţa sufle- . Fidelitatea e făgăduită pînă la mormînt: Acel foc, ce dinndins . Jn suflet llL mi-ai apnns, Nr; se vo moi potoli . . 2 De-acum pînă. ce-ot m un .1 Vai mie nenorociu•l ! ca şi Aclam izg~riit... . 3 . • · J" SI sptn necontenit şi z• Ş• noapl~, P ,ng, ,, l\llii ' vitiet' sau ... V oi mie. clt cite ori An• să leşin s11spinînd. ' cerin- înaltei lumi fanariote îi impune a înduplecării iubi tei prin j ură­ în preţiozitatea declaraţiilor şi n efericirilor amorului nu trebuie Plînsul c u~or f1Î torenţial : Cînd să se fi a,lu11M .Lacrimile ct-(lnt vărsat Din ceasnl ce te-am · i1tbi1, Ai vedea curgînd pîrfa Pe ticălos pieptul meu Ce piitimeşte cumplit. 5 p. 4. a •• Cînd o veJtarn - iţpune poetul undeva - nu $ ÎmJeani mi..,carea unei paiimi proa&te ce ac hrănt~a numai cu pofia. â o ,gingc,J(l înghimpare in şuflet li,. o C1Jcernicie de dragoste ca şi C'ind s-tr fi dt·scope,ii o /iinµi cerească dinaintea ochilor mei.'• C. Botez, Po~;;ii in~dito Jo Coatacl1i. Comu:l,i, YiU,ţa rotTMuca,că, nr. l , 1906, p. 122. Logofăllll Coatnchi Conat-hi, 11p. dt., P· 34. 1 z Idem. p. 31. • Idem, p. 134. • ldem, p. 16S. 6 90 V sînt ),i voi... să.-!i. fiu R ob îti , 1 C<ici iubindu-te smt viu · ' Logofătul Costachi Conachi, "P· cit., p. 68. ~ l<lf'nr~ • • Dur erea se manifestă zgomotos, cu adevărate istericale: Drm1i firi are-mr-o fire, şi de om şi îngerească; Una-i dragostt>a cu.rat.1i„ CPcrlaltă îi trupească . .. ! Dresajul social al lui Conachi o tehnică minte şi lacrimi. Că în expresia umflată a v V f'enlru sine shivesc lurrwa, pentru tine eu su.spin. 1. tească a protagoniştilor3 poe tttl acceptă totuşi ţele naturii umane, fără falsă pudoare. • v d e om !ibov nic : llfule im.păra te, ţie • I Jan, p. 30. 91 în plină invazie erotică, se zbuciumă fără ' · · tainică bucur ie : i·ăgaz, dar în acelaşi t imp simte o Zulnia Dacă în această retori că a văicărelii există multă simulare, nu c mai puţin adevărat că aici sc răsfrînge ceva şi din autentica subs tanţă sufletească a poetului. Conachi e un suflet grav şi pătimaş, dotat cu o mare excitabilitate nenoasă. În miezul poeziei lui e un e1·ou care se căinează şi-şi confesează sfîşicrca lăuntri că fiindcă iubita c d eparte sau îl refuză. Momentele d e cxultanţă sînt rarP. f:apriciile dorinţei, plăcerile care zboa1·ă, h îrjoana dragostei, dispoziţi a nebunatică. graţioasă ~i facilă, ce făceau farmecul anticului Anacr eon, aproape că lipsesc cu totul. Ca şi la Ronsard , dar desigur la un mod frust, n ecizelat, cu elemente centrifugale străine există la Conacbi un perpetuu joc 1n tre senzualitate şi spiritualizare. Predomină idealizarea petrarchistă a emoţiei, deşi nu o dată poetul c atras de realitatea ci fizică şi oluptoasă. În orice caz, prin ceea ce a dat mai r eprezentatiY, Conachi e un. elegiac, marcînd trecerea spre romantism. Piesele ele căpetenie ale liricii lui erotice sînt poeziile Amorul din prieteşug şi Scrisoarea către Zulnia. Aici sen timentul e trăit cu o fervoar e autentică, iar expresi a tinde să se debaraseze de clişeele convenţionale şi să consemn eze, cu sinceritate, o dureroasă experienţă intimă. prieteşug începe p1·intr-o demonstraţie modului i:aţionalii:.t al poeziei. descriptive, atît <le preţuită de clasicismul epigonic. Introducerea susţine­ teza că adevărata iubire nu e a ceea „ce se naşte şi se trece ca un vis de nălucire", iubire uşuratică şi nest atornică „ce frurzzc'ireşte a ibovnicilor fire", ci dragostea profundă, întemeiată pe „priete şug", cuprinzînd „ două inimi într-un gînd şi-ntr-o 1tnire", cimentată prin împăr­ tăşire de dureri şi necazuri comun e. O astfel de iubire rîvncşte poetul, care să-l desprindă din zonele cotidianului frivol, suindu-l Lîngă îngeri şi, lîngă dumnezeu. De-abia după această intr oducere el trece, ca într-o exemplificar e a ideilor avansat e mai sus, la cazul concr et al legăturii dintre Zulnia şi Ikanok (prin anagramă Conachi). Cei doi eroi îşi analizează sentimentele pe rînd, cu o rem arcabilă fineţe psihologică. Vă: prii.pastia cu ochii, văz o me« ticăloşie. . 1 Dur le vă; c" mul(tLmire şi le rabd CIL b1ic11rre. Dragostea ci n-are n imic ~e „ii~1 ~re PC:~nică şi e o irezistibilă dezlănţuire pat11:nuşa : Jr, Î<l{O I tn.Ca 6$ C O m,,surată" mare care nu se /i,nişte.5te i . .. fl c Ikanok, • oar . t o d ilemă : bîntuit de aceeaşi vijelie sufletcasca, c m r- Ra"masă singură, ea se veştejeşte c~1 o o, o fi cinstit prieten şi sc'i. rnc'i. t~ag ~e Z_ulnia, · descopăr amorul ce cu,-11t11a tirame • ~ O r s (•• ' • ·z • . . (" rorn(/are ... J\ll ·OUI cu.prin:, şi ,n,1·mp1 eo.z<i, rnctt nu. ' i . . V Ca să-si potolească focul inimii, cei doi îndr~gosli1i decid ;ă fugă unul de celălalt, gîndi_nd că. departarea îi va face să uite. Dar se întîmplă dnnpotrivă : de durerl' • . str!g,1. · e1 plin Fugi, Zulr<io, .fugi, Zu Lnro . • ,, • te iubi dragă, rm mi-cm min rcirnas p1~1ere . C.o " nu .' I. , dea biata Zul,ue. Depărteaz<i-te clm oe ':·nu. ~c,sp~n • b tie ! 4 (.;â cunosc pe to(ltd zmn, ca mai mult ma ro esc . Amorul din ti pică 92 se înfătişează în tîlÎn ultima parte a poeziei n i romantic, la modnl nirea celor doi amanţi. Cadrul e s umbru grandios : l111r-1in loc pusti.u şi """ '.c. (ip, curînd q(fot, la. lume, Vnde spre tănu'lduire pcitirrw§• i merg. anume, Unde fireci întristau, şi întrn ,P,osomonre. . . Au revărsat toate celeo ce pr1c;- 11 "'csc. nnl,?ir~ . •. J\'I,mti iriaJ1i pină lt, nonn. p ,rae p_rin stt.nci vnrsate, Codrii de copa<:i s<'ilba.ici pri!ttr~ P'!tre rnstur~w'i· Pr<ipăsti i peste pr<'i.păstii., adrncun, ,niu11ecoase... i _t a.• <I Logofillul Co!lta! hi (;omu·hi. op, rit .. P· 82. Jdrm, p. 64. Idem p. 85, 93 !n acest decor magnific şi posomorît , care aduce pcntr11 prima <lată în liter at.ura noastră m u ntele, se consumă drama lui Ikanok şi a Zulnici. T empera tura urcă clincolo de punctul de fierbere al pasiunii : şi cînd cite-o curmătoare 1 • Lacrimi, vciiete, suspinuri, tind Leşine necontenito §Î de vi",f.<'i teatru, dar cu bună-credinţă. Declarînd că nu mai poate trăi fără Zulnia, lkanok se prăbuşeşte într-un fel de catalepsie. Femeia încearcă să-l rcaJucă în fire, <lar fără succes. Finalmcnte cade şi ca leşinată. ,,Ce privelişte de jale pe1itru inimi simţi­ toare!" - comentează Conachi. Lipsit de simţul ridicolului, scriitorul pune atîta patos s.incer în scena pe care o relatează încît, în ciuda prolixităţii şi a efectelor de melodramă căznită, el t ransmi te o emoţie reală. Scrisoarea către Zulnia este o heroidă, poezie în care eroul îşi arată sentimentele pentru iubita sa depărtată. Descoperitor ul acestui lirism al dragostei exasperate e Ovidiu , însă genul s-a bucurat d e circulaţie în Italia secolului al XVI-Jca, în Franţa secolului al XVII-lea şi a clohîndit o mare răspîndire în secolul al XVIIT-lea graţie englezului Pope. Conachi, care luase cunoştinţă de Pop e prin intermediul traducerii franţuzeşti a lui Colardeau sau a lui Delille, a t r anspu s în roniîneşte faimoasa Cercare de voroavă asupra omului ( Essay on man) a celui dintîi ş i h eroida sa Eloiza cătră Abeliard. Scrisoarea către Zulnia foloseşte modelul străin, clar comunică o experienţă p roprie; iutr-o confesiune lungă, alcătuită cu libertăţi ele compoziţie, parcă în voinţa ele a sugera capricioasa intervenţie de planuri a amintirii, Conachi evocă momentul declaraţiei de dr agoste pentru Zulnia şi clipele de amar şi restrişte ale despărţirii. Niciodată versur ile sale n-au fost încăr­ cate ele mai mult adevăr omenesc şi disecţia sentimentului erotic n-a operat mai în adîncime. În special scriitorul excelează în notarea stărilor de tensiune, a combustiei sufleteşti, a ravagiilor pâcinuite de iubire 1 1..ogofl'ttul Costuchi. Conacbi, op. cil.~ p. 85. · ~ pă timaşa. Îndrăt?;ostitul - n -are ast îm- păr; Abia zorile revarsă şi doresc să _cisfin_fca~că; . _ 1 Abia rioupteci îrmegreşie şi vroi :ori sa se ,ve(lsca ... suflore, Protagoniştii joacă inimă înt r-o Încer car ea de a inhiba sentimentul prin act iYitate fizică duce la amplificarea lui : Călălor pe văi, pe dealuri, pe cÎŢnpii .n~n.1.ăr~inite, Umblu, de urît, rn ziua pe ~olnice. J?(lras.1te, _ ! nnoptez printre prăpctsrii, printre np•,. prmtre f'orwara, Că doar oi uita degrabă clorul co r_e "w omocir_a. Dar în zadar ! c,1 d„rerc<• merge ş• mrie CIi mi'!,e, 2 GînduL meu mt se abate dtu-i wi pic de la tuie ... Imposibilitatea de a uita, ob sesia chipului i_~tbit cxtincl dispoziţia neagră a poetu lui a su pr a naturu : Soarele ce en ca plrnsul îl î11tî!npi'.l .cirid râsare Si luna ce mă gclseşte în suspm ş, oftare, m Pentru mine nu colindă decît wi cerc de durere ... • F'irea toată parcă zice : Amorul se ră_stigneşte !_ • 4 Toate-mi par acum sc/1imhutc, toate-mi pur a f • "''~··· Ca athia înclrăuostiti romantici el caută „întuner_i" şi' cîntul d~ jale al privigh etorii. Iar senzaţia ednneba . înty,-,,·1n u nivers care-i refuză orice con solare, e z uc1um, îi smulge acest ţipăt dezolant : .· Nu ştiu mai trăiesc pe lume sau din liime sînt afa11i? $ Î n tîlnirca cu Zulnia e zugrăvită cu înfiora~~ r ~tro;: · ~ ' bout de nerjs". Cei doi indrăgoi;t1f1 cucu a pect1va, ,,a . ~ d d' l 1J înt r-o natură despopulată şi sălbatica, ar 1a og~ or se disociază de decorul rorpantic şi are gustul unei ceJcbraţii p ăgîne ; Acei munfi pînă la nouri, cicele stî~ci despicate Ce răsună de snspimiL drogootelor . infocatc, . Acei copaci nalţi ~i minrlri, mrrrlflrt Ct~ <t lo_r 11:mbnre, De dezmierdări, de vorou.ve, de libov şi de tubire, 1.t L-Ogofătul Cosuu:hi Conachl, op. cit., p. 103. i .) Idem, p, 100. • Idem.~ Il· 10-\. 94 95 Potica afe<t vestită _ce:o l r P(·eam cu. gralu, marc... D~r. ne. 111/esneo pnlep1l de-o furişă siirutare, R,p,fo 11u1111ecoase cc feric, cu tciiruâre A desfătărilor no,utn înforau'i. intilnire, Apele acelea-n. care pe furiş în scăldătoare Te pri~deu_n'.·:· ochilor, spwuţi ! ce priveam atunci în :are? Î,fmwn/p .{1r11 IO<<le I« ochii mei ,lewelitc De mii de ori sărutate. de mii ,le ori pipăit, ... 1 J\lecsandl"i a con siderat pc drept că Scrisoarea către Zulnia e •:un cap d'operă de simţire, de idei înduio.sătoare, de ar~7:onie, de frumuseţi poetice" care ,,poate ;ervi de model dcmonstrînd ,.comorile limbii lui Conac/ii şi talentul său în arta poeziei". 2 . Ron:anul dragostei cu Zulnia încheiat atît ele tracric p rm 1~1oartea pn:maLură a femeii iubite i-a lă sat sc:ii. t~r~1Iu1 ~ sfîşicrc _lăuntrică pe care nu şi-o va consola mc~odata. EI re~mc mereu asupra durerii sale în versuri care comunică urrnori vibraţia adevăratei poezii În genere, poezia erotică din ciclul Zulniei c a stării Căci Spus-au florile c1,iva pentru ce se vestejiră, S<m n_opfilc pentru cc lwni,w fo p<lrăsiră? "E_le [)Ieri ele se i:ec Jăr_ă cea mai mic,, ştirP, Ca §• mine ce nw ar;: ş, m-apropi11 de sfîrşire. 4 Măsura scm·tă a versului popular transmite aceeaşi jelanie : Zulnia se lo invali;i ca 1ninc ele nu. se mai cuvin.. manifestă o facilitate a lamenta1iei, cu stri- de deznădejde şi expresii retorice împinse la limită. Într-un loc, poetu] comentează motivul „vanitas vanitatum" anticipînd parcă un fior eminescian : Aceasta e pompa lumii? pînză fo loc ,le cafi,m ! Nii.siilia drept caretă şi secriul drept ,edvan ! Preoţii cîntînd şi psalţii în loc de miterlumea ! Stofa ce te fouăle§te în locul de Jer,•ge<i ! Mormîn111l î,i locul cur1ci ! ţărna în loc de divan ! Năfrămile spîn::urate şi veşmîntul drept erchian ! 2 Şi-ntw1eric v-a,, c11prins Trupule, prefă-te-n lut C-ai pierdut ce fηart pldcut, Şi-ai rămas Înstrtii nat depărtc11.s L....goff.Lul Coato:c·hi Cuua..:hi, op . r.:il., pp. lOl-102. ' \r. Alecsandri„ Scrisori, l.lucurcşti. ~ Poe:ii, op. cit., p. 195. " Logofătul Costachi Conaehi? ' Idm,, J>p. 200- 20 l. 96 înlă­ găte Că lun,ina vi s-au. 5tius 1 pătruns, covîrşit, În afară de erotică, lirica lui Conachi abordează în mod sporadic şi alte teme. Cîteva poezii evocă durerea morţii unor fiinţe dragi - tatăl ( 1Y.foartea părin­ telui meu), un prieten (Moartea lui Vasilică Balş), copili (Copiii morţi). Ca şi în versurile ce o plîng pe Ochilor de plins topiţi lnchide-vcI-fi şi muriţi, De iubire Scriitorul e Mergi şi du-te de la mine, frwn1işelelor să spui, Că acela ce prii~ vrem.uri le-au slăvit în viaţa lui, Ac1,m esl-8 1111 sch•letru re::emat de cî,ja lu i. 1 În I unie 23 sufletul e întrebat : Răspunsul: criză. Amor, la a ta patere de-awm 1111 m<, mai închin : Na-fi şi arc, na-ţi şi siigeatii, na-ţi şi ghimpul m venin, Ah, te-a i dus dulce lumin,, din ;:11,e« ochilor mei! a Pentru ce gem.i şi suspini , s1iflete al meu, răspunde. .. de crimat, tensiunea sufletească nu e întreruptă de ironie sau de alte elemente centrifugale care să creeze impresia unui Jublu joc al spiritului. In ultimele versuri intervine însă o undă de umor, semn de detaşare şi de depăşire a fixaţiei sentimentale. E vorba de asiduităţile ibovnicului boier pe lîngă o nouă muză : Istili. O încălzire trecătoare, clesignr, survenită rînd el voia să-şi ia „ziua bună" de la „înalt schiptrul" amorului, şi pc drept cuvînt, căci avea exact 70 ele ani ! Poezia finală a volumului consemnează, cu ironie şi împăcare de sin e, actul de abdicare : l\fai interesante sînt poeziile prin care străbate luministă a scriitorului. Dintre acestea Ale- tendinţa 1901. , p. 187. op. cil., pp. 202- 203. i J..-,gorătul 2 7 - c. Cot-hcLi Cvn~chi, op. ci,. , l'P• 226- 227. Jderu~ op, cit,. p. 52. 45') 97 xa11drn 1\foruz V. V., datată 1802, e o apologie a domnului luminat. Elogiile sînt de curt ean şi nu corespund realităţii, căci, istoriceşte, Moruzi, venit în Moldova după două aomnii în Ţara Romîuească, a lăsat amintirea unui cîrmuitor hrăpăreţ şi aspru. Portretul pe care i-l croieşte Conachi e idealizat, dar are meritul de a arăta încotro merg preferinţele autorului, ce pretinae el de la un prinţ. Conacbi apreciază la Moruzi spiritul de justiţie, strădania de a uşura birurile şi a ocroti pe săraci, efortul spre civilizare (a adus apă în oraşe şi a instaurat pacea „care învie ne1,ustoriile"). În Cine are gust să-mi creadă e YOl"ba de o „ihovnică" din popor, căreia poetul e gata să-i închine „neam şi rang şi viaţa mea". Aceasta îi sugerează următoarele reflexiuni pă­ trunse de egalitarismul filozofilor secolului al XVIII-iea : 1\1,iica firP cn s-nrăte că niniic nit pontP fi Mai presus de-a sale daruri acolo un.de-a voi, De multe ori se pogoară pfo'la cei mai proşti 11ccini Şi $ădeşte viorele şi topor~i lfogă Jpini ... 1 În .Răspunsul u11ei scrisori, deşi pretextul nu e suficient de clar, recomandarea pe care scriitorul o face unui prieten ce avusese ele suferit de pe urma intrigilOl' fanariote, de a se trage la ţară, ,,sămbrăluindu-se (întovă ­ răşindu-se) cu prostimea", e semnificativ pentru atitudinea sa de boier-gospodar, net ostil aristocratismului uşuratic şi diletant, sechestrat între iatac şi anticamerele palatului domnesc : Vei vedea, drogă to11arăş, că pe brazda ce rărwşte Ferul plugului m huet, prostul care corniireştr, Sudori varsă şi se ltipiă fără de nici o crufnre, Co să dură .fnipt de singo crocodililor din mara ... 2 1n genere, poezia lui Conachi suferă de pe urma lipsei de traditie culturnlă si a imperfectiunii instrumentului ling;istic. P1-in. s'tru<;tura imaginii, modul clic·ţiun.ii '!Î gustul pentru alegoria mitologică, ea c tributară clasicismului. Conachi e abstract ;;i didactic, lucrează cu epitete generale, care nu locali~ează fi de aceea pot servi la aprecieri calitative diferite. E prolix, I 2 98 Logoflitul Cof.tn(}hi Cona<ihi, op. cit·~ p, 91. Idem, p. 7 ,. adesea preţios, în schimb se străduieşte să fie totdeauna clar. Rationalitatca ideii r,;i a dezvoltării poetice îi anulează insă culoarea. Met~fora c la el 1·ară, tablourile sînt de obicei lipsite de plasticitate, întîrziiud în enume-· rarea şi fragmentarea imp1·esiei în părţi componente. fără a opera prescurtări şi a realiza o progresie a sentimentului. Ritmul lent şi inexis tenţ.a înscenării duc la o anumită monotonie, accentuată şi de frecventa utilizare a versului lung, bătrînesc, ele 16 silabe, care alunecă greoi. scirţîind din _încheieturi. E adcvăra t c~ oăsim si versul scurt, necesitat ele transpunerea muz1~ală a textului, legat, probabil, de procesul transmiterii prin lăutari şi de influenţa poeziei_ ~eogr~ceşti, î,~să, <le obicei, acesta nu arc fluenţa ~t uilesnn·ca veritabilului mod neoanacreontic. Conachi e sentimentalist cum s-a spus - dar conservînd din clasicism tendinta spre reflexie, analiză morală, cHşccle mitologice, dis~urshitatea formei. Impresia particulară, pc ca re o produce opera lui, nu .rezultă atît din lipsa tlc mlădie1·e a limbii, cît din foptul că percepem acut contrastul dintre vibratia reală a unei inimi sensibile, şi, pe de altă p:ute, 'forma arhaică a versului şi tipul raţiona­ list al construirii imaginii. Un aspect interesant al literaturii lui Conachi îl reprezintă activitatea satirică. Scriitorul a dat cîte~a scenete în care biciuie moraYurile destrăbălate ale boierimii. De fapt, e vorba de dialoguri d~stinate nuui teatru de păpuşi de casă, cu aluzii la persoane concrete clin societatea timpului; unul s-a şi jucat în 1809. În Judecata Amornlui (1806), i::e arată cum s,~ dezvinovătese hărbatii acuzati de Amor de purtare uşuratică şi ~edemnă faţă de f~mei : Noi ne purtăm după dîrisul şi facem orice ne-11rn(ă. El ne-ar11tă s11rnta11d, el ne-arată a strînge-în bra{ă , Amor manifestă democratism. E I declară: boierească şi de haine împodobite De cînd m-am sfiidit o dată cu maică-mea A/rodite. Nu rnă-ncing nici cu beldare, nici port şlicttri gugunute, Nici locuiesc în palaau.ri, nici prin tîrgu:ri desfrinate. Viafa mea este prea proastă, tot la ţară cu pă5torii ... 1 F11g de ce<ita ---C. Dogdon-Otticl* I..o8ofiuul Costachi 1 C,machi. op. cil .• P· 317. 99 . O comedie a banu.lui Const. Canta ce-i zic Căbujan şi Cavaler Cucoş, alcătui tă în colaborare cu Dimitrache Beldiman şi N . Dimachi, face portretul unui boier zgîrcit, care nu se îndură să dea mai mult de un leu P; .ci~b~tel~. cumpăra~e vizitiului Jompa şi preferă sa-ş1 pna cau nemmcap decît să cheltuiască pe nutreţ: Jompo, caii să se poarte Pîn'la trei cea.suri din noapte. Ascultă, cată la min.e, Î{i deschide ochii bine: Caii mei îs gingaşi tare Nu le <la 1nultci ntÎncare. 1 Ca traducător, Conachi a fost sîrguincios şi aplicat. l\lanuscrisele sale cuprind încercări de tălmăcire romînească a lui Ovidiu (probabil după intermediarul francez a lui Saint-Ange) şi a lui Marmontel - povestirile cu scop moralizator, B elisaire şi Alcibiade, aceasta din ~~mă istorisi~d ~u m eroul at enian, dezamăgit de decep· ţ1.1 le..amor~lt~1,. ş1-a că:utat refugiu io. filozofie. În timpul vieţ~ a t1pa.r1t versiunea romînească a operei d-nei Cottm Mathilde, ca o dovadă că încă din tinerete a cinstit şi iubit clc'itirile şi faptele ;irtuoase". Cele ·mai importaute traduceri sînt însă cele publicate cu titlu post1;1m vdin C?l~rdea.u (Eliza către Abeliard), Dorat (I~h~ catre O~idie, Cntr~ Leandru ce nu venea) şi Pope prm mtermedml probabil al lui Lctourneur (Cercare de voroa~ă asuprn omului). Mai ales tălmăcirea lui Pope catehism al deismului şi optimismului rationalist a l luminilor - e remarca bilă prin vointa d~ claritate şi biruirea dificultăţilor legate de folo~irea unui vocabular filozofic. Aron Pumnul, care a reprodus-o în Lept"!'rar~ii cîntuJ II, dădea ca exemplu limba lui Con~ch1, ,,lunbă melodioasă ;si respicativă (sic!), cu.rn nici vi.sează cei mai mulţi din poeJii nOftri moderni" 2 . l e-a~1 rămas dP. _la C~nachi şi cîteva scrieri în proză. Manuscrisul 137 dm B1bl. Acad. R.P.R. cuprinde un tratat de versific aţie, Meşteşugul stihurilor romîneşti, \ 1 G. Călioescu, Material documenrar despre C. ConacJ,i {fi alJii >~ Studii ;,:i cercellfri. d P i,;10,ie lilcrorU fi /<.>lcfor, III, l954, p. 126. J(X) \ 'L,,,.,,.,, "· <. ,. o,. / ,, ~-Q, \ care încearcă să sistematizeze în r eguli stric·te o materie foar~e. greu de ordonat. Sursa de inspiraţie o constituie poeticile secolului al XVIII-iea, ce stăteau toate sub semnul raţionalismului. Interesante sînt p ărerile lui Conachi în domeniul culturii, exprimate în scrisoarea adresată mitropolitului Veniamin, de care am vorbit mai sus. În primul rînd atrage atenţia baza empirică şi inductivă de la care pleacă scriitorul. Admiratorul lui Newton, ,,astronomul şi mihanicul cel rnai mare", me:reu citat în com entariile la traducerea din Pope (unde de altfel se aminteşte şi de Locke), fuge ,,de ideile nepipăite a metafizicei, adică a zgomotului de cuvinte fără de fapte". Părerile lui, de au v r eo îndreptă­ ţire, e fiindcă sînt „trase nu din idei ce nu se văd, ci din lucruri care cad sub simţuri". l\'Iai mult decît atît . Scriitorul crede că ,,,iu ideile doveclesc pe lucruri, ci ispitirile" 1. Logofătul moldovean e unul dintre puţinii cugetători de la începutul veacului al XIX-lea din ţar a noastră, la care concepţiile luminilor se articulează pe o bază filozofică, oarecum apropiată su b raport epistemologic de materialism. Vred nic de amintit e şi că înţeleptul boier considera, cu simţ practic, că ,,folosul noroadelor" nu decurge doar din răspîndirea luminilor, ci şi din pcopăşirea agricultu.rii şi negoţului. În materie de limbă Conachi susţine principii cc prezintă mai mult decît o asemănare cu programul Gramaticii lui Heliade de la 1828. El pledează pentru predarea ştiinţelor în limba romînă, adoptar ea ele neologisme, dar transformate potrivit firii limbii noastre, înfiinţarea unei comisii competente „pentru îndreptarea limbii şi a gramatici i". Remarcabil e că se recomandă păstrarea cuvint elor pc care poporul le-a deprins, indiferent dacă sînt romanice, slavone sau greceşti. Resimţea şi el, ca şi Heliade în perioada italienismului, o anume aversiune pentru franceză şi recomanda, ca limb ă a şcolilor publice, ger mana, reputată de la d-na de Stael a fi limba unui „neam pacinic şi netulburător" . În marginile orizontului său de clasă propunea instrucţie deosebită pentru norod şi „starea ceci dea.supra i Logofiltul Co:i:tuclii Conachi, op. d1., pp. 327 ~i 330. 101 norodului. ccire La noi S f' zic,, boicr<'ască". NoroJ ul Lrclmie să ÎnYete .. catihisul, ca să .~tie c, crede ~i cum crede care sfnt datoriile societ ciţii şi or'nenirii; cum· trebu iR să l~creze copacii, cum trebuie să grijească şi sci spo rească i-ieiaţile lui trebuincioase si cum trebuie să se ajute pe sine :;;i gospodăria sa cu casnicile lecuiri si oblojele". În schimb, b oic1-imea ~ă învete „cum trebuie s~ judece ş! :~ă cîrm uiască pe norod, p:Văţiându-l prin pilda purton/,or sale la rele de adevărat folo,ţ" t şi 111ai departe să s tudieze religia, etica, matematicile, m edicina si administratia. A~asta s crisoare e reprezentativă pentru Conacl1i : un c?ld patri_o~ism, dar limitat de prejudecăţi de clas ă, ten<lmţc l unnmstc, <lar afirmate reticent, căutînd parcă să nn se rupă de o tradiţie patriarhală, de care scriitorul se s imţea cu atît mai legat cu cît ist oria o condamna mai implacabil. În gîndire politiră şi poezie, Conachi e r epr<'zentantul c~l. mai ~ipi~ prin_ claritatea mesaj ului ş 1 valoarea crcaţ1e1 a pnme1 epoc1 a literaturii noas tre ~od~rue,. cpoc~ s~riitorilor-hoieri, cînd totul era pc d1bu1te ş1 Lranzilor1u : se urmărea evadarea din lumea an_:1ri otă. 1n ide_i, în moravuri şi în gusturi, dar erau m ea nesig ure ş1 pentru mulfi inaccesibile tărmuriJe la care trebuia să se acosteze. ' pămîntul ~i f I t.ogo(Ntul Coata.oM Couac;bJ, op. clt.., pp . :137.333 O EPOCĂ LUMINOASĂ A LITERATURil ROMINE : EPOCA 1343 Origini - Program - Realizări - Limi te Literatura de la 1848 se naş te în sinul formaţiei feudale ca expr esie a important~lor transf~rmări economice, sociale ~i politice, survenite in Ţănle Romine în cel de-al d oilea sfert al veacului al XIX-lca. 1 Între specialişti există o controversă asupra datei care trebui~ ailoptată, în mod convenţional, drept înc«' pntul aces;e1 perioade. Unii preferă anul 1821, cînd s-a produs ra~coala antifeud ală şi antiotomană a lui Tudor Vladimirescu. Cei mai multi înclină însă către anul 1829, al tratatului d e pace 'ae la Adrianopole, înt~e ~~i şi turci, prin care, sa ncţionîndu-se procesul IStoric al roccsiunii otomane, 'fărllor R oinînc li s-au acordat importante libertăţi în domeniul economic 2 • Dup ă noi, 1 Ne o('u plun tn 8Ll1Jittl d e fn,~ u1.untti de literal.ura paşoptiatl din 'furo Romi„ neru1:că ,i 'Moldo'1a, . • .. t C. C. N"icoleecu tConi,t~•Jil I• o rr.OJ.i••r• • li.tuolw,il ,o,,..n• mod.:rn•, D,...cuf n, Limbă fi /iu„a.avr'4 IV, 1960) pro1n1oe nuttl 1821. AJ. Oima ( Propuneri J)tnl,_. o peri.· diu.re ştiinflfic<'i a i&toriti li&cr1ttutii romîne, Via.ţa tQ11"nusc•t, or. 8, 1960) prop~nc anul U129. Cu privire la u~twci.n al t;u„l al ~tiO.'ldei, di~uţ-ia c Je il~cw~.u~• J~ic_W.d ~ C. C. XicoJt •cu p1«ltax6 peotro anul U:S6,4. ciad apart roman\ll C,ocou. rft'hJ. f" ~'fiÎ ,e con~tituie Jullitnca. Al Oi,na c:ons1Jcd în scbi,ob mai plnu,itilă JaLo. de 186,, cînd se uWjO Conrorbirile literar• şi deostbe.,te ia.lt'e J8'!9-lU67 dou.U momente: 1829-18-lO ti 18.U-IR6?. Pentru e(unpua1it e poatr vrednic dt amintit cil Boidan·.Ouică: plcci;,d de I~ Lnmpncll\, 01ue cou,iJrra ci ,J storiogro.Jia moderml t&tr. in. P""'"' r,nd, ~tunfă ~,,. I lo,&ică'~. per-iod.iz.- v rpoci iute-o 1821 18·10, ~H.reiu 'ii. COl'ea1,uodc „un hp luplal•r •: uleali.s.l"" •.i • alta totre 18·19-1866, cilrtia ii cor1:1111nmde „un tip uq,iic -1' Un.ce.4·· (:n Isttrio;,:fi• littrorl. rom.in.ă. N. Iorga, Vi41a ,ominr;ucii, ar. l, 4, S din J92S). 103 disput~ în j t1rul datării limitei de jos a liter at urii ra ş~p.t1StC C _absurd~; ambe]e termene propuse ÎŞÎ au .1nst1ţ1 carea ş1 tocm:11 aceasta sugerează solutia de a le considera împreună, cu atît mai mult cu cît ~omcntele de început ale epocilor litcra1·e implică totdeauna o fază de t~·anziţi~, mai mult sau mai puţin lungă, în care vevch1u_l vse rnterfer~a_ză cu noul, iar viaţa spirituală e stapimta de un echihbru precar şi de tendinţe eclectice. PREMISE ISTORICE În cel de-al doilea sfert al veacului al XIX-iea are_ l~c, în Ţara Romînească şi Moldova, o dezvoltare rap~da a forţelor d e producţie. Suprafetele cultivate se extmd, g?:podăria mo~iercască de tip autarhic se transforma mtr-o întreprmdexe producătoare de cerealemarfă, oraşele şi căile de comunicatie se dezvoltă. Profitînd d e conjunctura favorabilă deschisă de Tratatul ele la ~drianopole, Principatele îşi sporesc comerţul extern Şl se angrenează din ce în ce mai mult în circuitul internaţional a l mărfurilor. Această furtunoasă înaintare economi că e însă încă­ tuşată d e existenţa rî~duiel~lor feudale. Pe de o parte, Regulamentul Orgawc, pnma constitutic a Tărilor Ro~nîne, intrat~. în vigoare îu 1834, cu' toate prevedcr~le sale. poz1t1ve,v împrumutate legislaţiei burgheze a tunpulm, consacra în fapt prcpouderenJa aristocraD .. Popovi~:, c;u•e iucbeia tpocu luminilor la 18291 distingea. ·î n etapa urmlhoare litcrnturu r,aoastre, doui'i fn~e: UUll î'ntre 18!9- l840, denun)ittl. ,.,cndinu~. flo inte• gril~'! în ritmul r:ult11rol orciJtuta.l", ~i a doua între 18'1.0 apariţia Junimii; denumită „uj,rmcrea ~aforilor loct1/~·· ( Literatura ro mină mod~rnă. Tendinţe de integrari în ritmul cu/l"ral occ1demal, turs lttotr afiRt, Cluj, 1939-1940). DupG cum ~e vcd.; chiu ce.r<>e„ tători :<itrăini de marxism, de~i pornind de la puocte de vedere deosebite., n.•au putut şă nu ajungă la coocluz.i.i faptice, relath· apropiate de ce.le ale cercetătorilor marxisti. A<'eust..~ se ~atnrPţ~e deiigur caroot«ului ue~ iudi.viJ.uali:r.at a.l pa~opt,i smului, atît ~ub raport ,stonc, cît ş, sub raport ideologic şi e~tetic. Specifioul literar a1 r.nrentului eJlle atit de viu şi de prrgnaut întît el s-a impus chiar ~i acelora. care n-au ştiut să-l 1 e,q li":· Con~i.dc:rU01 cU c:,tc nu,i: i.1.uponnut 8ă ne conccntriin:1 titenţia tocmai tU;upra ~cestut sp.euf1c, a. cau-r~lor ce l-au pricimUt şi a .-onitcinţelor r,c care le-A prodw. d.eClt slt d1st-ut.ă1n la neefir~it dac.U legitiruăm na~terea paşoptismului ta 1821 sau 1829 ~· daeli-i oonsC;nţiro decesul la 186J~ 1666, 1867 (poate chiar la 1859). O ,i 9 104 ţiei moşiereşti şi perpetuează caracterul feudal al puterii. Pe de altă parte, jugul otoman, care dăinuia încă, deşi cu o străşnicie mai mică, aşează piedici artificiale în calea extinderii r elatiilor de comert ale tării, împi edică valorificarea resurs~lor ei natural~, me~ţine întreaga viaţă de stat în haos şi rl ărăpă nare, cond amnă cultura la o existenţă anemică, izolînd-o de curentele înaintate ale timpului. Cele mai largi şi mai diverse pături ale populaţiei sînt nemultumite de această situatie : tărăuimea din cauza tot ~ai sălbaticei exploatări boiere'şLi, consecinţă inevitabilă după cum a arătat-o Marx a conso1idării legăturilor gospodăriei feudale cu piaţa; burghezia din pricina obstacolelor nenumărate ce frînează Jczvoltarea negoţului şi a industriei, precum şi a poziţiei de totală inferioritate politică în stat, incompatibilă cu puterea de fapt ce dohîndise; meşteşugărimea şi elementele proletare ale oraşelor din cauza mizeriei şi a nesiguranţei traiului zilnic. Chiar în rîndurile boierimii de a doua ~i a treia treaptă erau destui cei <'e judecau cu asprime înapoierea în toate privinţele a Ţărilor Romîne. De peste tot răsunau glasuri reclamînd modernizarea sistemului de guvernămînt, îngrădirea drepturilor abuzive ale marii boierimi, suprimarea anarhiei din administraţie. Datorită ascutirii continue a acestor contradictii, pc baza dezvoltării rapide a clcmcntclo1· producţiei capitaliste, a luat naştere în primele d ecenii ale secolului al XIX-lca în Moldova şi Muntenia o vastă mişcare de eliberare, rezemată în principal pe lupta maselor ţărăneşti, dar contopind revendicările tuturor categoriilor sociale nemultumite. Ea s-a consolidat absorbind undele marelui seis~ ce făcea să se clatine din t emelie echilibcuJ politic şi social al Europei. Răs turnările proclu se de revoluţia france:t.ă de la 1789 şi de campaniile lui Napoleon, valul răscoalelor p op1lla1;e împot1;iva r egimurilor despotice, puternica fermentaţie spiritual ă a epocii în sens liberal şi democratic, au contribuit la delimitarea poziţiilor de clasă în Principate, la orientarea tactică a diferitelor pături nemulţumite, la crearea unui curent de opinie, în genere ostil rînduielilor feu- 105 dale. Mişcarea de elib er are, călăuzită de năzuinta desfiinţării rîn du icWor fcudalo-iobăgiste şi a cuceririi independenţei naţionale, se va manifesta puternic în răs­ coala lui Tudor Vladimirescti de la 1821 si va continua să alimenteze vreme de 30 de ani, sub forme <liverse, ~upt~ p~~tru progres social. Tot ce se petrece pe scena ~storiei 11 e subordonat, atît ceea ce apare la suprafată ~ !ntensa_ propa~are ~ ideilor înaintate, opoziţia legală im_votnva r egimulw r egulamentar, cit şi ceea ce se agită în adîncurile societătii : fierb erea i·evolutionară rne~gîn d ele la formarea de asociaţii conspirative şi urzirea de complo l uri, pîn ă la încercarea de răscoală populară de la 1848. AVÎ TUL CULTURII SI LITERATURII DUPĂ RĂSCOALA LUI TUDOR VLADIMIRESCU ŞI TRATATUL D E T.A. ADRIANOPOLE Desprinderea din cleştele opresiunii turcesti , con~actul din . c~ în _ce mai strîns cu Europa d~şteaptă izvoarele ruc1odata secat e, dar vlăguite, ale vieţii naţio­ nale. Paralel cu dezvoltarea economiei, se înregistrează între 1821-1829 şi 1848 mari progrese în actiYitatea culturală. Ceea cc izbeşte e rapiditatea evolu/iei şi amploarea frontului de desfă.,mrare . In această perioadă se e:Ktinde şi se stabilize ază învăţămîntul în Jimba romînă, creîndu-se o reţea şcolară care cuprinde toate Lreptelc, de la nivelul elementar pînă la n ivelu l superior. Se dezvolt ă t eatrul romînesc, care ajunge la o activitate sta tornică biruiu<l con curenţa t rupelor străine şi fra<>ilitatca înjghebărilor aruatoare. Iau aYînt artele ~oi ştiinţele. Se pun hazele presei romîneşti. La 1829 apa;c în Ţara Romîncască, sub conducerea lui Hcliade Rădu­ lescu, marele animutor al culturii din această perioadă, Curierul rominesc, iar în Moldova, sub impulsul lui Gheor ghe Asachi, A lbina romînească. E le vor fi urma Le curînd de o serie d e publicaţii cu caracter literar, dintre care cele mai însemnate sînt Curierul de ambe 106 Alăuta romîneascii (1838), cu deosebire Dacia literară (1840) şi Prop<tşirea (1844). Literatura cunoaşte şi ea o epocă de înflorire. Caraclr'ristic epocii e însă că literatura nu e cultivată ca o îrnleleLnicire profosională independentă ; ea se desface din activitatea mai largă d e luminare, scriitorii f iind ui!:tc luptători pentru emanciparea spirituală, care schimbă condeiul pentru scenă, catedră sau t ipografie, fă1·ă a ocoli acţiunea politică propriu-zisă. Chiar oamenii ele mare talent practică beletristica în mod accidental şi doar un Anton Pann, un Bolintineanu sau un Heliade ajung să-şi constituie d in scris o meserie. În viaţa publică literatura jo acă un rol de seamă. fiindcă nimic nu avea formă şi î n toate direcţiile spa~iului cultural erau t erenuri virane, îndemnul spr e luminare capătă asp ecte patetice iar energia cărturarilor e galvanizată spre întreprinderi mari şi iniţiative multilaterale. S -a obser vat demult că figurile r eprezent at ive ale epocii, fie că e vorba de Heliadc Rădulescu, de Gheor gh e Asachi sau d e Mihail Kogălniceanu - au ambitii en ciclop edice si desfăşoară o uriasă activitate ÎJl ceÎe mai diferite d~menii, dincolo d e o~ice sp ecializa1·e rigidă. Asachi e ctitor al învăfămîutului clin Moldova, a l teatrului în limba romînă, al p resei, scriitor în genuri variat e de la poezia lirică şi fabulă pînă la nuvela istorică şi dramă-de asemenea e pictor şi tipograf. H elia d e Rădulescu, cu deosebire, surprinde prin polivalenţa veleităţilor şi gigantismul proiectelor sale, dintre care numai unul, proiectul ele la 1846, de înfiintare a u n ei bibliot eci universale cu menirea ca, în tiii:ip de zece ani, să traducă în romîneşte toate capodoperele pr oduse de omenire în filozofie, ecouomie po litică, istorie şi beletristică, ar fi ajuns să ocupe o vi ată de om. 'Protagoniştii literaturii din a) d oil ea sfert al veacului al XIX-lea, pe care istoriografia îi cunoaşte sub numele de paş optişti, sîot cei mai mulţi născuli în al sexe (1837) 1, însă 1 Pentru. datn.ret1. exactă A •pa.riţ.iei Cu,·i e,ulul d• n"1he sen, 1837. t-f. E. Lovi„ o escu, Co,,aclu, Ntgru::,i. Duc., 1913, pp. 76- 77 bruarie, 1960. şi Al. H•n\il lu Luceafărul din 15 fo. 107 cloilea deceniu al v~acului · Bolliac 1An 1813 G · , d · , naore Al exan r escu se pare în 1814, s·m 1810 C A R b · A 1816 K '1 . , < ' • • osett1 in~ , oga m c<'ann m 1817, Alecu Russo şi Jicola Balce~c~ - p ar e-se şi B olin tineanu, în 1819 _ Afoc~ s:ndri m 1821 sau 1819 etc. Mai hătrîni sînt Asachi ~as~~~ la 7~8, Hel~ade 1a 1802 şi Costache Negruz:7.i A' ~8 · , oţ1 aceşti oameni şi-au petrecut c opilăria 10 fara, 1ntr-o atmosferă exaltată de resurectia viet„ iiaţ,onal~, însă ?11ulţi şi-au perfectat educatia îr{ străin;~ t ~te, mai .ales 1n Franţa, de unde s-au ~tors conYinsi ~a . t rehu ~e OJ?erate neîntîrziat reforme car e s'ă lichi,dezc mapo1erea politică şi culturală a poporului rom1n. Reducerea handicapului ce despărtea pe :rom' · d c~ldalte neamur i civilizate ale Europei; handicap ;;~im~ ţ:t c~ ~0 . nedreptaL~, i°:co1;1pa~ibilă cu destoinicia şi C,tpa.ci~aţile pop?ru]m - rnta obiectivul patriotic al paşop tiştilor, mobilul întreb"'ii lor activ 1'tavt 1· De a · . b bi} b ·• Cl, p10~ , gra a de a sări etapele, pasiu~ca de a pune pietre fundamentale, aprinderea :romantică de a 1~d· e · di . . ca 1 dP ma~i ~e~smni, pa tosul actului creator si încre~rc.a ~n .tramicia sa. La 1830 chiar si aparitia unei carţ,, md1ferent de valoar e, constituia· un eve~irncn; Punc~uJ de yornire ~ra atît de jos şi simţul limitclo; funcţ1?.na ,:itrt de puţrn, încît orice sirguintă pc tărîmul pult:t"' c!t de m~dcs~ă, căpăta o apreciere pozitivă. . e „e alta p arte, Amd:azneal~ de a începe în toate di1 ecţ1ile nu era frrnata de mei un scru1111l W I b d · · aci cine ~e a. ~ a va. ece arul ştiinţelor nu-şi dă încă seama c, chfic.ultaţile drumului de parcurs si se avîntă cu atit mai .mult să p~indă st ele cu cît ştie mai putină astronomie. era enoha - îşi· va am1·n t'1 'n1a1· , · K vl ,,Atunci . r • tuzm oga m ceanu - cfod roiuri de tineri pz,·n · l i ev . . entu . • d , .. ' i ce . ~iasm_, crezin . in .viitorul patriei lor şi al lor, ui:i,iţ~ }Oft: cu cura1ul JUneţei ce 11u se îndoicste de nimica şi pentru care stavilă nu este, .~e api;caseră d e lucru:·1 1 M. Kogiiluicc,~o~ JurnâlisuuJ romîrJtsc fo 1855 în Rn . · ·u r, y ie·· reprodu/l: "' . M K " • '.• muu , crarri., .;}.J, Ul", 4• JO., . ()gnlu1eeanu, Despre lifr.ralură, nMicR bibUotecii criti ...ii"' . vel'ht..1~ u. 43, P· lSO. , , srr1a IZVOARELE ŞI PRO F I LUL GENERAL AL IDEOLOGIEI PAŞO PTISTE În ansamblu, cultura şi literatura epocii cristalizează o ideologie naţional-burgheză, care îmbină elemente luministe şi romantice, dezvoltînd, fără discontinuitate, directivele spiritnale ale epocii precedente. Între clericii ş i lJOicrii lllmina~i, care în perioada 1780-1800 dăd useră primele semnale ale deşteptării clin letargic - susţi­ nîncl originea romanică a popor ului romîn, ca Chezarie din R îmnic, titlurile de demnitate a limbii naţionale, ,ca I enăchiţă Văcărescu, ostenindu-se ca Alecu Beldiman pentru traduceri sau criticîud, ca Alecu Văcă­ rescu , descompunerea morală a fanariotismului - şi scriitorii paşoptişti, există o comunitat e de principii fund amentale. Paşoptiştii acţionează de pe aceleaşi poziţii. majore, adăugîndu-le însă bagajul spiritual al pr imei j umătăţi a secolului al XIX-lca, dominat de liberalism şi ideea drepturilor naţionalităţilor în politică, de romantism în literatură. D ar moştenirea trecutului nu est e recuzată. ln Ţările Romîne, lu minismul JlU e repudiat de romantism iar noua literatură nu ia nastere ca o reactie n egativă fată de pledoaria enciclopediştilor, aşa ci'.tm s-a întîmplat în Franţa şi Ger m ania. Generaţiile se succed fără să se opună, deosebirile d intre ele sînt în cea mai mare parte de grad şi nu de natură. Nu putem aici decît indica sm nar cauzele acestui fenomen: a) Unitatea între reprezentanţii tuturor păturilor (lCtiv antifeudale ale societăţii o rea lizează în Ţări le Romîne, în primul rînd, adeziunea comtină la ideea emancipării naţionale. Desigur, în modul de a pune problema şi de a o rezolva, există mari d eosebiri ; însă, în esenţă, şi un Enăchiţă Văcărescu, şi u n Dinicu Golescu, ş i un Asachi, şi un Alecsandri, u n Kogălni­ ceanu sau un Bălcescu voiesc cu toţii şi militează deopotrivă, deşi cu mijloace d iferite, pentru o existenţă politică de sine stătătoare a P rincipatelor Romîne şi o cultură naţională proprie, exprimîn d originalitat ea şi aptitu dinile creatoare ale poporului romîn. Sar cinile ridicat e la or dinea zilei de pr ocesul evoluţiei istorice 108 109 rămîn aceleaşi vreme de 7-8 decenii : înlăturarea rînduielilor feudale, descătuşarea din sfera de lume a orientului inusulman, scuturarea jugului străin. În fafa tuturor oamenilor instruiti şi de hună-credintă s~ d~sfăşoară acelaşi spectacol:' ţara secătuită de exacţm~ tur~eşti, o ţărănime exploatată redusă la limita md1gc~ţc1, ? . admi.nistraţic ÎU haos şi dărăpănare, u~ regim _polrt1e arbitrar şi despotic, de carn profită o ar1~tocraţ1? . co~~p~ă, d~7.~aţionalizată, clispuuînd de intmse pnnlcgu ş1 scutita de orice îndatorire. . Continuitatea aceloraşi probleme de-a huwul a mai 0 bine de o jumătate de secol explică în parte omoo-enitate: rel~tivă a frontului cultural, care se constit uie parca pnnv L~c~erea ştafetei de la o generaţie la alta. h) Alcatutta pe baza capitalului comercial si cămc'i,­ tăresc, biirghezia rominească din primele dedenii ale secolului al XIX-lea, căreia îi revine rolul conducător Î~ lupta de eliberare, nu tinde la o răsturnare revolufwn~n'i a rînd_iâelilor feudale, ci la o integrare pa.şnică i7: sistemul existent, c_ar ~ să-i aco1·dc dreptul de a profi.ta de 3-trager~a Pru~c1patelor în cadrul pieţei mondiale nu 1mpotriva boierimii, ci alături si la nevoie în ' ' a ].~anţa~ cu ea.,, Ca.măta ca ,~i comerţul-a ,aditat l\Iarx expfo~tea~ă un mod de produc/ie dat, dar nu-l recuza, ci se afid, fat<i de el, într-o relatie exterioarei. Camăta caută direct să-l menţin<'i, pent'ru a-l putea ~xploata mereu, ea este conservatoare şi-l aduce doar intr-o sta:e mai jaln_ică." I Legată prin mii de fire de proprietatea moşierească şi lumea fetldală hurghc~i~ îşi n:anif~stă de la începu t duplicitatea : ~emulţum1~a de_ Sltl~apa cc-o d~ţine în st~t, e~ ~şi mărgineşte totuşi revend1carile Ja foarte puţm ş1-ş1 temperează vo~ahula~ul; ea işo văie în pragul acţiunii, priveşte !namt~ ş1 t ~age cu coada ochiului îndărăt, critică neaJunsunle existente, dar se simte prea slab ă ca să îndl'ăz­ neas~ă a ~upta pentru extirparea lor radicală. Gîndi~ea e~, deşi protestatară, nn pune sub semnul întrebării mseş1 temeliile ordinii existente şi multă vreme se altoieşte pe ideologia timid luministă a cărturarilor 1 110 Knrl .Marx, C<1pitalul, nr, lI, Bucureşti, 1955, P· 582. hoieri de la 1780. Contribuie la aceasta şi in existenţa t r aditii materialiste, slăbiciunea teoretică a lumiJlismului r~mînesc, care nu s-a d ezlegat deplin de sub tutela bisericii şi nu şi-a ar ticulat critica pc o concepţie ,despre lu~e radic~lă şi c~nse~vcn tă. . . c) 1 n domeniul pur literar, inexistenţa unui clasicism puternic, ca în Franfa, care să formuleze anumite norme riJ;ide şi, după ce şi-a epuiz at posibilităfile, să devină o frîn<1 în calea dezvoltării artei, a determinat putinţa simbiozei dintre romantism şi Luminism. Do altfel, faptul că ambele orientări spirituale anticipă , la noi, revoluţia bm·ghcză, le co11 turează în mod egal poziţia antifeudală şi, deci, le permite îmbinarea şi nu 1rnci opoziţia. P rivind lucrurile de la oarecare distantă, înrcaistrăm aşadar unitatea unor tendin t c fund~mcntale fa primii noştri scrii tori, din jurul lui 1800, şi la cei (lin jm:ul lui 1848. Dar apropiindu-ne ele obiect, constatăm că nuanţele, înainte estompate, capătă un contur viu : în cuprinsul aceleiaşi epoci, diferitele perioade îşi au trăsăturil e lor specifice ; iar paşoptismul constituie u n capitol distinct, origin al şi bine precizat în istoria cultuiii şi a literaturii noastre. Ideologia paşoptismului este naţi<>nal~burgheză, îns~ nu d eplin omogenă. Lipsa de omogcmtate poate fi urm ărită atît la suprafaţă cit şi în adîncime, prin urmare, atît pc orizontala păturilor ce compun la un moment clat mişcarea de emancipare, cit şi p e verti<:ala desfăşnrării istoTice. În adevă r, examinînd atitudinea pe care o iau la 1848 cei mai r eprezentat ivi din tr e scriitori, observăm că unii, ca Asachi, se situe ază pe pozitii contrarevoluţionare, alţii, . ca Negruzzi, se abtin el~ la o manifestare deschis ostilă, dar e evident că ~eprobă revoluţia; Heliade Rădulescu şi C.A. Rosetti sînt burghezi liberali, frazeologi şi oportunişti ; BolinLineanu şi Grigore Alexanclrescu ilustrează şovăielile micii burghezii , care în genere e de partea el.emcnt elor radicale, d ar nu o dată se Jasă în şelată de lozincile cliarliste; în fine, Nico]ae Bălcesr.u şi, pînă la un punct, Cezar Bolliac sînt democraţi revoluţionari, militînd consecvent p entru abolirea clăcii şi împroprietărirea 111 ţăranilor, pentru reprimarea hotărîtă a împotrivirii claselor răsturnate de la putere şi apelul la popor în vederea salvării revoluţiei, ameninţată clinăuntnL de trădare şi din afară de invazia turcilor. Sub raport istoric, ideologia paşoptistă se formează înglobînd zestrea luministă a ultimelor decenii ale secolului al XVIII-iea şi a primelor decenii ale secolului al XIX-lea. Un punct nodal îl constituie răscoala lui Tudor Vladimirescu de la 1821, care dă glas protestului ţărănimii împotriva rînduielilor feudale şi a jugului otoman. Tudor e însă învins şi, deşi la oraşe şi sate tulburăril e maselor nemulţumite nu se vor stinge niciodată, gîndirea socială şi politică a vremii se menţine, în ansamblu, de la 1821 pînă către 1840, relativ unitară în sens luminist. După 1840, ca o consecinţă a ascuţirii luptei de clasă, luminismul se rupe, afirmîndu-se pe de o parte o linie liberalistă majoritară şi o linie ra<lical-democratică, minoritară, cea <lintîi cxprimînd tendintclc burgheziei înstărite si a unor fractiuni: boiereşti, l egate de dezvoltarea capitalistă, cea de a doua exprimînd procesul de maturizare revoluţionară din rîndurile ţărănimii şi ale păturilor sărace ale oradivergente ce sălăşluiesc în cuprinsul p aşoptismului se pronunţă puternic în timpul eYenimentelor revoluţionare de la 1848 şi se adîncesc după aceea, în perioaua imediat următoare, cî11<l între conlucraseră Ja răsturnarea ordinii regulamentare Ţările Romîne intervine o ruptură cvasitotală. cei ce în îN CĂUTAHEA INDIVIDUALITĂŢII NAŢIONALt · ează pa"optiserie de trăsături comune carac t er1z .. ! . . 'ns '1ntreuul său. !n primul rînd ~onştunţa mdrv11 mu I o ·t· . crearea istodualitătii nationale, mam estata pr~~ : încli·oorafiei pretuirea acordaLă ]ite1·aturu pop1.1la1e,d. . n o ' , 1 , propa«an 1st1c, narea de a cJ1.-plora trecutu ' m se~~ o pentru valoarea lui de exemplu p o_z1t1v. . cutare Din ·1n1nct de veclere programat~c, ace8a4s0ta doriM.hail • p~ruta la 1 e . l ·10 G e definită în Dacia iterara, a a 1 ' Ko~ălniceanu, capul. cel mai orlgatza:~l;al:1i;;?,::tar moldoveni, spirit lucid, format a . u~c ' . . ·fo;t~ plin e ener?1e )'l f ; l Şi la Berlin, dotat multilateral, d toti ca un adevarnt se a persuasivă, recunoscut c ' . . . K' ,.:-J. . . Î celeb··a prefată a Daciei literare, <1enerat1ei. n ~ , . • o„a · 0 . P'. initiatorilor presei ronuncşt1, ' niceanu aduce un oma.,,m . ' . . • . f. ntinuilui Heliade Rădulescu şi Asachi, ş1 a _irma_ co, d t ·1e lor În fapt el cristah zcaza o m rutatea cu ef or un · ' -. d ceso . sens national, cc nu fusese strama pre e • mare 1n , , h ·· cestora caracrilor, dar nu căpătase niciodată m oe u a 0 şelor. Tendinţele . . . ca mopo · rt ru· de o burP-hezie · · lu 1z«on1ti o pur ş1 s1mp !'> ,. d. - lu· ,t cu mosicrimca venală ce se asociase, unpu 1? ş~ a >JeC ' B llia' chiar Bohntmeanu, o. c, ( Gri g ore .Alexandrescu, D . 1 . Ale)( Ioan Cuza marchraza 0 Alecsandri). i:111,1-l~ _ui , · · aso tist. Pentru a destrămarea def1mt1V,t a frontului p ) p b . - K ălnieeanu a tre mt sa realiza reforma agrara, og .. - . d idei si lupte Îlllpotri,·a multora di ,1 foşt.u tovar~ş11864e . d ;I stat din 2 mai · să recurgă la 1ov1tnra < c . ,_ eyi, d. ~lu i cum se ştie, accasti încercare pormta . ~n int~~tia de a face dreptate ţăranill or. nu a rf;~lv:~:: d . fundamental nimic, antoru ei va p a. t. . n10 1 d f initiat. faptul e scrnn1f1cat1v; îndraznea a e a O 1 , ' de articolul 13 al Proclamaţiei de la I sli:=, _ accept a~ . . l 1848 (cel putin i11 formă) nu mat gasea part1z~~1 toti a • , , t t că nutini consecvenţi, cu oa _e _ r , , l a ' 1864, .' pasuptişti ' . d · 1 l · a ,aşopt1sta ca atare ntinu au să existe, ar H co og1 l . Co · · forta îsi pierduse terenul, ,1ş1· 1sto_v1se , .de_ persuasmne i~r sub raport istoric devemse anacronica. Luptele pentru unirea Principatelor, obiectiv ce încununează o fierbinte şi statornică aspiraţie a con ştiinţei naţionale, realizează iarăşi o oarecare refacere a coaliţiei, însă pentru puţină vreme. O deplină solidaritate nu mai era posibilă; foştii luptători se risipiseră ; unii deveniseră personaje proeminente în partidul liberal, care continua doar cu numele vechiul crez (C.A. Rosetti); pe alţii îi scosese din rînduri o moarte prematură (Bălcescu, Russo, V oinescu II) ; în fine, cei mai mulţi, după înce-rcări vremelnice de a juca vreun rol în viaţa p olitică, s-au văzut obligaţi să se tragă la o parte pentru a nu se · macula ori au fost z· v ir 113 112 tenu unui principiu director al mişcării literare. Simbolică chiar prin titulatură, revista lui Kogălniceann îşi propunea să fructifice ostenelile scriitorilor din toate regiunile locuite de romîni: ,,Foaia noastrc! va fi, un repertori1i general al literaturii romîne, în carele, ca într-o oglindă, se vor vede scriitorii moldoveni, munteni, ardeleni, bănăţeni, bucovineni, fieşcarele cu ideile sale, cu limbu sa, cu chipul său" . Meritul principal al Daciei rezidă J11Să În apărarea ideii de originalitate naţională în liter.itură. Kogălni­ ceanu constată că „dorul imita/iei s-a făcut la noi o manie prime_jdioasă". Văzînd invazia de traduceri care transporta fără nici un discernămînt producţia a t ot felul de literaţi obscuri şi de glorii efemere ale modei occidentale, Kogălniceanu apreciază cu dreptate că ,,traducerile nu fac o literatură". El cheamă, deci, aLcnţfa scriitorilor spre realităţile na-ţionale : ,,Istoria noastră, are destiile fapte eroice, frumoasele noastre ţări sînt destul de mari, obiceiurile noastre sîn t destul de pitoreşti f,i poetice, pentru ca să putem p,ăsi ~i la noi sujetziri de scris, fără să avem pentru aceasta trebuinţii să ne împrumutitm de la alte naţiuni" . După cum se vecle, îndrumarea dată e încă elementară, axîndu.-se pc sfera tematică a inspiraţiei şi nu pc conceptul, mai larg şi mai subtil. al atitudinii scriitorului, al punctului ele ved ere din p<'rspectiva căruia el valorifică htmea. Cu toate acestea, meritul direcţiei de activitate, in augurată de Dacia literară, a fost imens. Opinia progresistă a vremii a îmbrăţişat cu că l dură apelul lui Kogălniceanu, fiindcă necesit atea lui era adînc simţită şi literalmente plutea în aer. Năzuinţa de a pune la t emelia creaţiei seva nutritivă a realităţilor naţionale va absorbi eforturile tuturor scriitorilor de la 1848 şi le va canaliza în mod n ecesar opera pe făgaşul unei arte rcalii;Le, întemeiată pe observarea nemijlocită a mediului local. Aceasta va lega literatura mai strîn s de popor, îi va spori audienţa publică ':'L o va angaja în jstorie, ca o parte componentă a luptei maselor pentru emancipar e. Debitoare în perioada sa incipientă, ca orice litera· tură cc se află în faza copilăriei, multor modele s trăine, ' · te să-si . , . ., va începe d e-ac1· 1na1n , caute literatura romma . . - exploreze r csur. · " · b ul c1 ·p ropriu sa co rns1stenţa tim r · li . 'ci· al si psiholo"ic in . ·. b"le ale mec u1m so , ~ . 1 sele 1nenmza ·, li· i:- _ . T t t ea va matcnc1 za '1 n ·scl 1puea . care s-a nascut. rlep al, se sncced !'<i se într etaie, neîntreruptă a ta enLe or. c_c . i n;l . . . fatcLe a le spcc1ficnlm naţ o . .. .. 1101 şi noi , . . _ . , . mai toti scrutoru lnspiratia 1stonca "a ten~a p~ 'strădui să , f" · ceptie ci se vor vremii. Aproape ara ex , . '. c ale luptei penLru · ·· =cotele sm ulgă U1tai·u rno,_... ' . er oic V1 · al XVI-lea să independenţă din secolele a~ ţ_ d~~!~tori şi căpi~ani. proslăvească figura _unor vitep . decăzut modele de 1 de oşti, oferind astf_el prezent~J~sea intentia patrionrmat şi. pilde însufle!JtO?re. ala" ~ 'C''·Cni~entclor şi ·01loa:t1a r e· ' tică dcnaturca'l.a P{ .el li· at dar._, peregrinarea pe oamenilor. TrccuLu c i ea .~ ' s· nici o căutare de . le nu e o cva:.,;mne ,1 . . drumur ile :;a . ~- l S tt Prin evocarea istorica pitor esc. ca la . a ter d c? . . . si traditii pe care se relevă po·tcnţ1alul e msuşir_t. '1 de ro~i bine. • · .. oate rezem.a , -1su ' . poporu l rornm lŞl {! 1· p1·etate înaintea trecutului, . · cu · 1 D intre CCJ_ c'e se mc 1na .. ricrore Alc:xandrcscu, primu mai numeroş1 smt poey~- G a debut 1832), va 1 mare liric al Muntcrue1 (vo uruu \e rostoaolesc cu 'n ver suri sculpt.ttrale, care - . ' o . J\{'h . evoca l . . b l . c Mircea cel Batrm ş1 l a1 r everberatu s~b ~ ~!' P , ul tuturor îndră:we1 Heliade Radu1eseu, om . . v 1teazu . . . .t" tivelor persona1itate lilor si creierul tuturor iru . iad' J va începe o t . de contra 1ctone, Lumultonsa Ş 1 f'X rem M'h · y 1·teazul Costache · I l · ntru pe P 1 a1 . (l837)· un prim . epopee av1nc u· in ce . · Aprodul urice , _ 1 pnu Negruzz1 va ta, . . · , x·eala" îrn1)r u1nuta . l în care 1storic. poem eplC u, . in cazul de fată Ştefan legendei iar f1g~ra ero:~~u1,., Bolintineanu, voe{ de mare cel Marc - e hiperbolizata. . r ced ceea ce facilitate, de un :;~ntimcţ;ahs1l'n;ăm p;:licui ele azi, explică ~i. t'.zura lu~ ~J.r~ :c P:u~ite impropriu legende, creează m.1c1 scene, e'. s ica. '1 . :- teatral dar plini <le · · trecut u l u1 crcst1cu ' uudc er ou ~ , eaza. · ' blime din mono. , bind in rep11c1 su , 1 monurnenta rtate, ' or , 1·ud c1nd si cind, v v • I· · cărora se <1est,r ' ton ia ta ca rutu m . l r· . ,1v sînd deoparte . . 'f : memorabile . n ine, a . · m1c1 a onsme ' . . · 'il mai annutun - tilor poen m1non, cohorta nenmnara , . , ' . 1 - 1860 , va încerca pe Alecsandri, care, ma1 tu2au, cupa V . t ' v • ~mp 115 111 <:u Dumbrava roşie, cu un succes mai constant decît al prcclec~sor~or să~,. să :eîn:vîe în spirit patriotic O l'po;ă dFie stralnc1re militara, folosind exemplul lui Victor ugo. Mod:lul _prozei consacrate trecutului îl dă Costache ~egruzz1 p~1n Alexa_ndni Lăpu,şneanu, excelentă naraţm_ne7 evoc1.r:td zbuciumatele conflicte dintre domn şi ho1e~1 la IDtJlocul secolului al XVI -lca, coustrnită cu s~br1etate, cu o mare forţă a pictnrii dramatice si un chalog epurat d e orice d iscursivitate, rt>dus la ~ocuJ ~nor ca1·actere. t~ri, între care eroul însuşi se profii cază u~tr-o perspectiva dantescă. G. Călinescu remarca odată ca nuvela Alexandru Lăpusneanu ar fi d evcni"t O sc · 1h v • H , · ncre ce c ra c~ ş1 aml~t 1 tlacă literatura romînă ar fi a:ut în atutor. pres~1giul i111ci limbi universale. E cert Ca a~e:ista af1rmaţ1e est e exagerată, dar ea si tuează 1otuş1 ~n mo~l legitim cunoscuta creaţie a lui Ne ....rnzzi 0 mtr-o 1erarh1e a capodoperelor. . De un i_nt~res cu mult mai redus sînt nuvelele is torice ale lUI. G~eorg~e Asac_hi, care au invenţie epică, c~ar -~în~ ~bride Şt greoaie, datorită artificialită ii h~hu, lipse~ de au~en:~citate a decoruhti şi mai al~s din ca~za mc~pacităţu organice a autorului de a tr~nsmite tonalitatea afectivă a epocilor revolute . U n . . Prim ~oman 1st?r1c, cu merite în zugrăvirea ambiantei si !nvest1g:r~a J:>Sihologică a personaj elor, apar e la 'i855 m Rominia literară sub semnătura "• lu1· V ·A · U r ec h"1a ·. L ogo ., atu l B aptiste Veleli. A 1 . . ~per~, într-u~ fel ?ea mai reprezentativă a întregii literat~m }aşopt1ste_ 1n domeniul reconsiderării trecu_tlllm, ra mîne desigur Romînii sub .Nlihai Voievod Vi.teazul, .r od _al oster~el!lor celui mai pur, mai consec\ ent ş1 ma1 clar-vaza tor d intre pas t" t· N" I B:--1 - . d , op 1ş 1, 1co ae a ce~cu, r ap.1t _ e o mo:1rte crudă la vîrsta d e numai 33 de ani. Ace~sta lu_c~are, neterminată, în acelaşi timp o sav~1;1ta erud1ţ1c ş~ de înaripată poezie, po.rueste m ambiţia. de. a nu literaturiza istoria, de a n u' 0 .amenda sub1e~t1v cu ajutorul ficţiunii artistice. Băl­ cescu expune faptele cu rigoare ştiinţifică şi obiectivi- i~ 1 116 G. CUlioescu„ l storia li,t>ralurii romf11 e> Bueurtstj 1941 20S . • • p. • tate, călău:r.indu -se pas cu pas după izvoare, cu ambiţia de a epuiza materialul bibliografic. Stilul său e ele:.:ant şi energic, căutat fără a fi preţios, patetic fără excese r etorice, mereu acordat la pulsaţiile unui suflet ardent, de o înălţime moral ă rar înt:îlnită, devotat patriei pînă la je(tfa <le sine. Frazele se inlănţuic în paragrafe construite simetric, cu o intuiţie excelentă a dozajului ~i obţinerii efectului, părînd că autorul 11'-a au zit înainte d e a le seric cum se rostogolesc în ample volute s onore. În dramaturgie, roadele inspiraţiei istorice sînt m~i slabe, întrucît primele lucrări - o dramă a lui Asachi, alta a lui Bolliac, pare-se şi un l\liircea cel Bătrîn al lui 1[eliaclc 1 şi un Nlihai Viteazul al lui C.D. Ariccscu is-au pierdut. Prima operă ajuns ă la .uoi e piesa lui N . Istrati lvlihtil, care a produs la vremea sa (1850) o dubl ă senzaţie : întîi, prin simpla pl·ezenţă, care clovedPa posibilitatea c11ltivării genului în Jim ha romînă; al doilea, prin utilizarea ve1·sului alb, procedeu aplicat î nsă mai rnult din indigenţa talentului dccît din intenţia obtin erii unui anume efect dramatic. De-abia tîrziu, în 1867, cu Răzvan şi Vidra şi mai apoi cu Despot Vodă al lui Alecsandri, literatura romînă va reuşi să dea si în ac1::astă J.irt:ctie lucrări d e v aloare. ' Acţiunea ele in' vcsti_g arc beletristică a t r ecutului e însotită si consolidată de eforturile de a întemeia is toriog;afia ' în sensul modern al cuvîntului. Mihail K og Mniceanu dă în )jmba franceză, la 1837, pe cînd nu avra decît 20 de ani, o Histoire de la Valachie, Moldavie et des Vcilaq1tes transdarmbiens. Mai tîrziu, el va e<lita, cu sîrguinţă şi pricepere, pe cronicarii secolului al XYII-lea şi al XVHI-lea şi va crea, la 1841, revista tle material documell'tax Arhiva rorninească. În l\Iuntcnia rolul de fondator al istoriografici moderne îi revine lui icolac Bălcescu, care publică primele studii de istorie socială, ccrcetînd evolutia institntiilor O!'ită­ şeşti la romîni de-a lungul vremurilor şi pr eo~upîn du-se atent d e situatia clasei tărănesti. La 1845 el înfiintează, cu ardeleanul· August 'Trebo~u Laurian, colecţia ele • I. lldiade Rădul~stu, Curs intreg de pot:ic ew~ra.lii, III, p. 42. 117 ş i studii istorice J\llagazin istoric pentru Dacia. Kogălniceanu şi Bălcescu lichidează definitiv metoda jzvoare cronicărească de a trata istoria ca o cronologie uscată în care epocile se succed fără legătură iar capetele încoronate joacă rolul principal. Cercetarea trecutului devine la ei o cauză a educării naţionale, un mijloc de a argumenta drepturile imprescriptibile ale poporului romîn si de a stabili calea evolutiei lui în viitor. În miezul 'cercetării ei aşează soci~tatea, urmărind ca prin studiul instituţiilor şi al tuturor laturilor vieţii nat,ionale, de la economie pînă la cultură şi starea moravurilor, să desprindă de sub înlănţuirea aparent întîmplătoare a evenimentelor, legile obiective care determină desfăşurarea procesului istoric. Valorificarea folclorului est e parte integrantă a aceleiaşi năzuinţe de a dovedi titlurile de demnitate ale poporului romîn. Dacă la noi nu exista o tradiţie de literatură cultă, paşoptiştii vor constata în schimb cu mîndrie şi vor p1·oclama cu ostentaţie marca bogăţie a creaţiei orale a poporului. ,,Ceea ce formează sîmburele poeziei nale - afirmă Kogălniceanu la 1837 şi cîntecele populare. Sînt unele între ele ruşine celui mai bun poet." 1 Lui Russo populară noastre naţio­ sînt baladele care n-ar face i se părea că „adevărată literatură, într-însa găsindu-se de care se pot mîndri romînii", „o închipuire fecundă, vie, graţioasă, o agerime de spirit care se traduce în mii de cugetări fine şi înţelepte, o simţire adîncă de dragoste pentru natură şi o limbă armonioasă care exprimă cu gingăşie şi totodată cu energie toate aspirările sufletului, toate iscodirile minţii" 2 • Bălcescu atribuia poezia e poeziei şi tradiţiilor folclorice rolul de izvoare istorice d~ prim ordin. Alecfandri socot ea creaţia orală a poporuIm drept principală mărturie a caracterului naţional şi ca atare îi asuma sarcina de a face operă de prozelitism susţinîncl în faţa lumii drepturile încălcate ale rnmînilor. Cea mai însemnată contribuţie a pa şoptiştilor la J M. .i\ t. Kogălniceanu„ Romănisclte odtr wtaflachische Sprache und Lilerâiurt în: Kogălu.iccanu, 118 Optre, I, cd . critici de Andrei Oţetea, Bucureştj, l 946~ p. SSO. z Alecu Russo, Opere compl~te, Ducure~ti, 19•12~ p. 220. valorificarea folclorului a constituit-o, mai presus decît orice fel de declaratie admirativă, actiunea concretă, atît de rodnică în u;mări, de transcrie;e şi publicare a poeziei populare, întreprinsă de ~lecsandri. . Acest fecior de boier, educat m Franţa, de o fire boemă, sociabil ă, echilibrată , un om al politeţii mondene ~i al cuviinţ.ei în raporturile sociale, care avea în sîn~~ un instinct migrator şi şi-a depănat viaţa în că lătoru şi îndelungi popasuri în tihnita s~ retragere _de 1~ Mirceşti, a fost însă un mare patriot. El a ştmt sa c,ăsească drumul către sufletul natiunii şi într-însul ,:, ' au vibrat cu adîncă re:r.onantă toate marile momente ale istorici secolului al X I X -le~. De aceea a şi ajuns între 1850- 1870 cel mai reprezentativ poet al romînilor. PI'; la 184,2 Alecsandri a început să colinde munţii Moldovei, notîndu-şi poeziile auzite de la ciobani şi oameni din popor. Publicarea lor a întreprins-o făr_ă nici o intenţie de a face operă filologică, din pură adm1ratie fată d e frumusctile ce i se revelaseră si pe care, cî~cl a fost cazul, n-a ' ezitat să le şlefuiască; adăugîncl sau cenznrînd pe autorul anonim. Meritul său rămîne imens. Tocmai fiindcă a fost călăuzit ele un cl"itcriu estetic, poeziile pe care le-a dat la lumină au cucerit toate sufragiile şi au chemat atenţia tuturor asupra folclornlui. Alecsandri însuşi a extras din această memorabilă descoperire impulsul decisiv pentru orientar ea prop1·iei creai.ii. . Faţă de poezia de la începutul secoh~ltu, a lui Enăchită Văcărescu, Beldiman sau Conach1, cu Yers lung, t~pică greoaie, lexic puternic influenţ~t de . grecisme, ca ~i faţă de poezia de la 1830, a lm Hehade, Cîrlova şi Alexandrescu, care încercau transpunerea la noi a melodiei lamartiniene si alexandrinului francez, iloinelc lui Alecsandri ce înc;p să apară de la 1843, aduc transpare11ţă, fluiditate, un sentiment luminos şi proa~păt, freamătul unui contact viu cu natura. De atunci, poezia se romîni" - va remarca mai tîrziu ~u dreptate Bolintineanu. Influenţa literaturii populare este evidentă la multi dintre scriitorii vremii, dar la nici unul ca la Ale~sandri, ea nu aderă organic şi nu se integrează în însăşi substanţa actului creator. 119 O menţiune s pecială trebuie făcută pcnlru Anton Pann. Fiu de căldărar din sudul Dunării, Anlon Pann este un autodidact, dez,·oltat în relativă izolare d<· ~i<:,care~ ~iterară_ a epocii. Teîmplinindu-şi , ocaţia prin rnddetrucuea hn de adapt ator în romîn<'<.lc al cîntărilor biseri_ccşti greceş ti, Anton Pann începe în deceniul al l~I-~ea ş1. c~~1tinuă cu o stăruin\ă neobosită , pînă la sf1rş1tul vieţu (1854), să culeagă şi să dea la iveală în propria sa tipografic material de circulatie folclorică, mai ales orăşenesc, dar şi poezii de fol clo~ rural, snoave, anecdote şi proverbe, auzite sa u citit!" în manuscrisele ce-i cădea u prin mînă, în ziare sau că rţi populare. ~l Adă dovad.ă ~c o prodigioasă capacitate de r eceptar e Şl m. acvel~ş1 . timp de o sfîntă candoare în privinţa propnctaţu literar e, ceea ce, hineîntcles, creează compara tiştilor cc vor să-i de t ermin e izvoarele dificultăfi imense, căci sursele nu se lasă depistate cu usurintă, iar intervt'nţia scriitorului se produce fără itlci o regulă precisă. Autor, tipograf, colportor, Anton Pann est «:_ un exemplu .~e artizan literar într-o epocă pat riarh .a la )cîod functiile nu se specializaseră ' iar cititorii • d rn c asele de jos, pe care el îi viza, t r ebuiau Oo-ăsiti la locul de muncă. Deşi în numeroasele lui op er e dă~1 nu ..o dată ~p.es t e lucruri îndoielnice şi de prost-gust, scmtorul facmd concesii comerciantului p entru care orice îi place citilorului poate fi transfor~at în marfă, în~ Povestea vorbii şi O şezătoare La ţară întîmpin am a devărate culmi de expresivitate literară. Din punc t <le vcdct(' paremiologic, Povestea vorbii este o ad evă rată en ciclopedic de morală practică , în care proverbele, grupate după s inonimic, cur" t orential, cu o vervă îndrăcită. cu o culoare pito:'ească şi 0 sucul en ţă rab el aisian ă . 1n modestul Anton Pann se 7eg~se~c m~ti-~c ale f~Jcl~ru]ui universal : în ţel epciunea mchana, b1bha, ant1ch1tatea «rcco-J atină Bizantul b ' , ' e, u I me diu, toate meridianele îşi dau întîlnirc, nucleele narative şi scnlinţele morale îmbrăcîndu- se însă în haine romîncşti şi fiind a da ptate la scara de întelco-er e ş.i la dimern, iunea încă rudimentară a cititor~lui m ăr.unt; aflat pc primele trepte a le proces ului de lunnnare. 0 120 IDEALUL SOCIAL Ş I POLlTlC Oslilitatea faţă de rînduidile feudal-iobăgistc, aspect onstitutiv şi inalienabil a l literaturii paşopti~tc, se 111anifes tă nrin cr itica socială, sub toate formele htcrare ~i în t oate ·registrele - de la tom~ ~cut, violent, de~as<·ator al lui B ă lccsc u , pînă la cntJca de moravuri, ~u humor indulo-cnl a teatrului lui Alecsandri ş1 noma fină, amară 1;neori, a fabulei, în care maestrul gcnul~i riimîne Grigore Alexandrescu. Î n genere, la 1818 critica nu pune sub semnul întrebării ~egitimitatca r:g~: mului în suşi ; la o asemencu extremitate a ~ema,scaru ajunge conse~ve~\t d?ar Bălc~scu î n. question ,,co~o.mique des Pnnc1paut~s Da1wbie1me~ ~1 m_ alte lucrar1. Exprimînd o burg hezie cc condamn~ p~rs~stenţa ~o~a: vurilor fanariote ş i combate corupţia, urutarea pnp1ta si ncdi.,.erată a Apusului, injusteţea privilegiilor de ~astere~ dar care nu e veritabil revoluţionară, literatu;a vremii se rupe de ordinea Ycche fără a-i declara J·ăzboi. Gri.,.ore Alexandrescu, care a dat elegii ş i o p oezie de m editatie sub semn lamartinian, excelează în fabule, devenite s~b condeiul să u mici însce n ări pline de n aturaletc unde animalele vorbesc cu o fa l să sn iozit ate, într~u~1 cadru schitat cu inînă sigură, cu detalii ce transpun în mcdi~l autohton modelele clasice a le unor La Font aine, Florian etc., undt', în fine, poanta cade concis şi su rprinzător, dcgajînd fără echivoc morala şi dezlcgîn<l b ăi crilc rîsului. . Alecsandri, car e îşi începe a cti vitatea dramatică prelucrînd vodeviluri , şi uşo~re ~omed~ bulcva~ilier e fran t u z ,,şti, potrivite cu pnlcrile d1letan!,ilor cc le rnterpret~u ~i ale g ustului publicului ce le apl~uda, izbuteşte rapid cu Iorgu de la Sadaţ~ra, laşii ui .c~n.iav~l, dar m ai ales cu cele două C hinţ e (Coana, Chinfa in Iasi si Coana Cliiriţa în prorincie) să ancoreze în plină rc;litatc romîn cască . El n•purLcază mari succese î n pictura de caractere şi zugrăvirea de moravuri ridicole, inevitabile, într-o societale inlrată într-o perioadă de rapide prefaceri, unde antitc·za brutală î~tre modelul ce îi călăuzea pc oa meni şi chipul lor de ah se con forma 121 se ivea la fiecare pas. Procedeele lui Alecsandri sînt naive; t r avestiri, ascunderi prin dula1,uri, îno-rosarea pînă la caricatură a particularităţilor de vo.rbir~ ale pers?najelor, l~vit~tr~. de tr:atru pentru depăşirea punc~?-1111 m~r! al rntr!gu, obţmerca cu orice preţ a u nui fm_al fericit. Dar dialogul este viu şi autenLic, iar personaJele persiflate sînt a tît de ascutit si exact observate în 1>urtările, gestur ile şi mai ales în' m~dul lor de a v orbi, încît. ~ t~te din el~ au supra~eţ~it în ~o~ştiinţa publicului ~1 m m.e moria unor scruton ultenon, ca de pild ă Caragiale. Maxim a realizare tipologică a scriitoi·ului r?mîne. Chir~ţa, surprinsă în cel puţin patru ipostaze, f1e~ar~ ilust~1;fld aspecte caracteristice, d e o mare ponder e sociala. Ch mţa este cînd m ica boieroaică, dornică să urce treptele ra ngurilor, cînd provin ciala, ahtiată clupă ruoda Paris.1lui, clnd femeia în vîrstă critică avînd p_rov~zii de energie vi tală şi preferinţe marcate pentru tmn1, cîn d, în fine, mama cc îsi răzoîie oclraslt:le . d partlf ·1 c stră lu('Îte pcu tru fetele ' "' cu nasurile' vom ci ro şii şi ct1 picioarele prea groase, pentru botforii delicaţi ce tr ebuie să le cizeleze frumusetea «amhelor. Laolaltă_, ~ceste trăsături comp un eau u~ ti1; p1·ofund c~ract ensn c, pe care contemp oranii - şi nu numai c1 l-au recunoscut. Popularitatea Chiritei a fost atît de marc, încît prietenul l ui Alecsandri, 'cunoscutul ~ct_or M~tei .Millo, a ~r~luat personaj ul într-o piesă intitulata Cuco ana Clnnţa la carantină în va"oancle de Vîrciorova urmărind-o p e apriga femeie în trib~latiile ei de „spătăreasă" 1 • ' Alături de Alecsandr i şi în acelasi sens cu el militau şi alţi autori de teatru: C. Bălăces~.t ( O bună educaţie), C. Fa~ca (Fran/uzitele), C. Caragiale (Doi coJcari, Sluga ist~a/ii etc.), Matei Millo (Însură!eii, Prăpăstiile Bucnreşttlor etc). Oe altfel c de remarcat că draU1.at ur«ia C?nstituie cel_mai productiv sect or al literaturii paşgp­ t 1ste: S~ena 1-a. ten tat şi pe un Alecu Russo şi p e un Kogalniceanu ş1 l-a sedu s în aşa măsură pe C. Negru zzi, a cărui avariţie la scris era proverbială, încît a suit numărul î ncercăl'ilor lui d ramatice la 15- 16 ! Teatrul Afjhai F lorea~ J1fomlScri.se in.edite ale fo„i it{a.tei 1"\l[i/10, iu : St,Ldii ri cercetări ele Î$to,ici 41.t'td, 19SS, nr. 1- 2, p[,. :$50-355. 1 122 repr ezenta cea mai bună tri bună de propaga1·e a ideilor avansate şi, în acelaşi timp, calea cea mai lesnicio asă <le stabilire a uo ei repu.ta~ii. Deşi lll obligaţia de a se răfui mereu cu cenzura, scriitorii găseau cu abilitato po~ibilitat ea elf' a lovi în ce era înapoiat. Ei trinrnfau prin batjo cură asupra pr ostului-gust şi condamnau în numele dcmnitătii umane scălîmbăielile si caricaturile ce umpleau '.viaţa cu gălăgioasa lor 'prezenţă. Dar democratismul paşoptist se manifestă nu numai p rin ceea ce scriit orii condamnă, ci şi prin ceea ce ci promovează, prin pledoaria î n favoarea claselor oropsi te şi susţinerea unui chip mai bun de organi_zare a ~ocietăţii. Curen tul d e sim p atie se în dreaptă in p rimul rînd spre ţărănime şi e unanim, cu deosebirea că şi a ici, ca în toate prohlemele capitale, poziţi ile sînt diferite atît în punctul lor d e p lecare cît şi în soluţiile propuse. Cei m ai înaintati văd originea mizeriei Lărănes ti în existenţa raportu'rilol' feudale şi consideră 'c ă ag;avarca explo atării, survenită în primele decenii ale veacului. reprezintă r ezultatul obiectiv al supr avieţuirii în epoca nouă, de după Tratatul de la A drianopole, a unor relaţii de proprietate anacronice. Analiza documentată, riguroasă şi impla cabil ă, întreprin să d e B ălcescu în Starea so/ialiî a muncitorilor plugari şi Question economique des Principai,tes D anubiennes, pe care n-o atenuează nici un ad aos idilic şi n -o umbreşte nici un fel de iluzol'Îe spera nţă în bunăv oinţa boierimii, serveşte drept arg umentare a revendicării politice concret e, cea mai de sea mă a revoluţiei dela 1 84,8, înscrisă în articolul 13 al Proclamaţiei de la Islaz : abolirea clăcii şi împroprietărirea ţăranilor. În schimb, Costache Negruzzi, care se străduia ~i descopere p ricinile înapoierii şi ale „ticăloşiei" populaţiei ruule, credea a le fi găsit, dup ă cum o probează mai multe articol e din Săplămîna d e la 1853, care l-au supărat pe drept cuvînt p e I. Ionescu de la Brad, în acumularea uno r păcate venale, de ordin moral : lenea ş i b c ţia. 1 el să 1 V. în C. N'egruui, Opere tomple1e. [, Pro.;li. Ducuretti, 190,;, td. Minerva, Jl· 299 ş; urm. 123 Alţi paşoptişti, îutrt care V. Alecsandri şi Alecu Russo, deşi nu ignoră adîncile racile ce sfîşiau viata sat~lor. îşi conce11trează atenţia asupra ţăranului ~a entitate morală simbolică , opunînd civilizatia lui veche şi n_ecoruptă, vrednicia calităţilor sufleteşti si cultur~ Im trad~ţională, lumji pestriţe a oraşelo;, valuhu de mode 1m portate pripit, tendintelor de sufocare a spiritului naţional. Faptul că Alecsandri şi Russo aderă înn--uo document d in mai 1848 la o reformă a proprietăţii care dcpă~este sfera lcc:ralitătii buraheze ~ b b ' mtruc1t ne.aga. bo1crilo~ dreptul la ci espăgubire, îşi arc o explicaye pur circumstanţială şi anume : fierberea revo~t~_ţiona.ră a momentului, convingerea că un act de nobila dezmtercsare, emanat din treptele sociale d e sus, va avea o mare eficienţă propagandistică. În .?enere însă, la Alecsandri şi Russo ţăranul apare ca m_tr:u.n alburn e~nografic, iar preocuparea pentru îmhunataţ:u:e~ soarL~1 lui nu d evine un principiu director de activitate, c1, iucidentaJ, o formă a atitudinii filantropice. Munteanul lui Russo e un „daco-roman", dîrz şi colţos, ,,cu căciula pe-o 1ireclte, nalt si voinic cu vorba deschis<t, pitorească şi energică", şti~tor de legende şi c~nte?e bătrîneşti. Ţăranii lui Alecsandri sînt pozit~vaţ1 pe de-a întregul; ei reprezintă adevăratul depo· znar al carav~terelor naţio~ale, formează - după cum spu~ea !b~aile~nu - ,,orizontul albastru pe care se profileaza tipurile groteşti ale clasei de sus". Bărbatii sÎl~t ?hipeşi, c~ _haz, p~n.i de cu'":iin~ă şi inţelepciuu'e, blmz1. dar a~r1g1 _Ia r~!me;, femeil~ frumoase, gunşe, cu ho1ul subţire Şt ochi mspr1ncenaţ1, şirete şi virtuoase. În acest tablou care nu arată nici abrutizarea muncii de clacă, nici sărăcia endemică a satelor, nici grozăviile asupririi boiereşti, e evidentă o falsificare a r_e~lităţii - dacă nu prin înfrumuseţare, măcar prin ormsmne - căci, dacă aspectele pozitive nu sÎllt născo­ cit e, în schiml, laturile negre ale situaţiei sînt evitate. Punctul de vedere nu are însă, în împrejurările concrete ale epo_cii, un sens reacţionar. P entru paşoptişti, c?~temporam cu faza ascendentă a capitalismului, ridicarea în slăvi a satului, în antiteză cu orasul , , osîndit A 12-! A , , 1 ' I ca purtător al vestigiilor fanariote şi al ambianţei orientale, nu constituie un semn de miopie a perspectivei istorice aşa cum va fi cazul, după 1900, cînd capitalismul îsi v a fi dezvoltat toate contradictiile, <·n sămănători~mul şi celelalte curente tradiţionaliste. lntcnţia paşoptiştilor era nobilă şi, cu anume rezerve, chiar folositoare. Căutînd un punct de reazim pentru o nouă aşezare a vieţii naţionale, ei voiau să justifice clasei celei mai obijduite dreptul la o existenţă omenească demnă şi să înfringă prejudecăţile unei aristocratii care trata marea masă a naţiunii ca un si mplu fristr~mcnt ele muncă, de aceea?i teapă Clt animalele de pova ră. Îmbrăcîndu-1 pc ţăran în haine de sărbă ­ toare, ei polemizau de fapt cu mentalitatea retr ogra dă a boierimii. Se adaugă la aceasta faptul că pentru cei mai mulţi paşoptişti viaţa amară a poporului era o carte închisă cu şapte peceţi. În adevăr, mistuiţi realmente ele dorinţa de a-şi înălţa patria clin starea d e înjosire şi întuneric, paşop­ tiştii se apropiau de popor cu d ragoste sinceră, ~ar de sus în jos, coborînd din pridvorul conacelor boiereşti, făcînd un efort de adaptare la o lume de care erau străiui prin origine, educaţie, fel de viaţă, limbaj şi psihologie. Gheorgh e Sion atestă această stare de lucrul"i în cuvinte cum nu se poate mai limpezi : ,,Noi, moldovenii, crescuţi mai mult sau mai puţin cu idei cu deprinderi <iristocratice îrt ţara noastră, nu avem o adevărată idee de naJiunea şi poporul romîn; afectăm popiilaritatea ca o idee a secolultii, ca o fantezie, ca o idee abstractă, căpătată din cărţile străine. Cu toate că totdeauna (poate) am fost în relaJiuni cu poporul nostru, dar poporul a fost ( pe atunci ca şi astăzi, n.n., 1888) departe de noi... Iar noi, oricît de umani, oricît de filozofi, oricît de patrioţi, oricît de national~st! sa!" lib~~ali eram, nu puteam vedea în acel popor decit nr-şte j iinţe ce ne insufla mila şi de care nu ne puteam apropia cu toată bunăvoinţa ce am fi avut. «i şi La fel, Alecu Russo, participant la marca adunare de pe Cîrnpia Libertăţii de la Blaj, din mai 1818, consl Cb. Sion, Su1.-·~nire <:onlimpurora.e, Ducurf.'Şti, l91S, P• 219. 125 tată cu ,.multă mirare" ... ,,spectacolul frăţiei curate între surtuce şi sucrnane", in exist ent în societatea moldovenească, ,,treptată" de „întîmpl<'irile istoriei"!. Nu mai puţin caract eristice sînt rîndurile prin care Alccsandci evocă dezamăgirea sufe1·ită de bonj u~ist.ul Vali, cînc~, du pă în frîngetea mişcării contra hti M1ha1I Sturdza drn februarie 1818, încearcă ~ă ohtioă concursul ţăranilor de pe moşia Cantacuzinilor la Hanguv _f~voarea. revoluţionarilor fugăriţi de poterele staprnun. Ct1pnns de exaltare, Vali vede în fieca:remunteau ,,pe un dernn pogorîtor din vitezele leuioane a lui Traian, pe un adev,lrat nepot de-al vetera~ilor lui. Ştefan- Vodă'·. El improvizea:i:ă u n discurs, ,,colorat de p oezia iluziilor ... p,r<1ind de patrie, de glorie, de libertate, .~e egalitate, de fraternitate, de virtuţile strămoşilor, de viitorul mifreţ al Romîniei". D ar tăranii îl ascultă cu scepticism şila urmă hohotesc ele rî; cînd un mucalit p unîndu-1 în perplexitate pe orator, defineşte în sensui ~asei evenimentele de la Iaşi, drept o r ăfuială straş­ ~că _a !ui vo<l~ cu cioco~ : ,,Cicii vodă ar fi prins pe ciocoi şi le-ar fi tras o sfîntc, de bătaie ... cum s -ar zice Mtain păpufoiului". Vali rămînc mut şi l·eflectcază cu . a~ără:fune : _,l\'ecompătim~rea ţăranilor pentru soarta boienfor u smulse de pe ocln un văl cme-i ascunsese adevărul pînă atunci, tristiil adevăr, că distanţa socială dintre clasa privilegiată şi popor dezvoltase în inima poporuliâ o indiferenţă absolută în privirea boierimii şi că abuzurile ;,npiegciţilor fi,cuse pe romîni a stigmatiza cu porecla dP- ciocoi pe toţi acei care nu erau din rîndul lor"2• Scena e tragicomică şi arată cît de "rcu le venea odraslelor boiereşti, în pofida bunelor Io~ intentii, să comunice de la inimă la :inimă cu oamenii de' rînd. ~in pr~cina_ u~ei cunoaşt_eri s~perfi~iale a împrejură­ rilor, e1 se iluzionau cu sincenta te şi suiau uşor treptele ce conduc <le la realitate la mit. Idealizarea 'ţărănimii în literatura paşoptistă e deci rezultatul şi al condiţiei so ciulo a scriitorilo1· şi al slabei a; î!1 1 Alecu Russo, op. cil., p. ::57. 2 V. Alecsandri, Opere complete, I>,.tJ::.a, ed. pp. 151-152. 126 (l l[. n, Bucurc~ti 1 1910 (lliuc;rvn.), lor legături cu viaţa d e fiecare zi a poporului. D ar în ca este evidentă şi o ten dinţă demonstrativă, inspirată de cel mai curat patriotism . E v orba de acelaşi patriotism care a încercat atunci să transforme istoria naţio­ nală într-o epopee grandioasă a apărării creştinătăţii sau care s -a străd uit să înalte fiecare măr turie de vr ednicie romîneaseă la rangul 'unei contl'ibuţii importante l a t ezaurnl culturii univer sale. Ceva din spiritul Şcolii ardelene străbate a ctiv itatea paşoptiştilor. R egă­ sim la ei, în alte condiţii obiective, la un mod mai autocritic, mai conştient de scara valorilor europen e, mai nuanţat, o aceeaşi admirabi lă fervoare în susţi­ nerea îndreptăţirilor· istor ice ale neamului romînesc. Afară de ţărănim e, scriitorii îşi exprimă compasiunea şi pentru alte pături oropsite. Îi înd uioşează şi revoltă cu deosebire situaţia ţiganil or, wbi pP- moşiile boiereşti şi mînă s tireşti , vînduţi ca vit ele, fără n ici un scrupul. Episodul Zamfirei din .lstoria unui g albîn a lui Alecsandri şi poeziile lui Bolliac, str opite cu lacrimi şi abundente în retorică, sînt doar ecourile mai n otabile ale in dignării generale. Cînd la 1844, Mihail S tur<lza prom ulgă o reformă incompletă în favoarea robilor ţiga111, Propăşirea exultă , uitind p entrn o clipă prăpastia ce o desp ărt,ea d e palat; gazeta apar e festiv cu elogii aduse domnitorului şi o p oezie cîntînd evenim entul. În genere, simpatia opiniei luminate cuprinde din ce în ce mai mult în cîmpul ci afectiv periferia socială, oamenii dezmoş teniţi, lipsiţi de dr epturi, săracii şi proscrişii. Melodramele Stl'ăim: ce populau scen a r cahilitînd cu pretul p enitentei, al sacrificiilor ai lacrim ilor, femei pie~dnte sau ti;,eri rătăciţi, sngesti ~ venită de la mari autori ca V ictor H ugo, car e protesta vehement contrn pedepsei cu moartea ( Claude Gueux), se apropia cu generozitate <le un h astard (Marion Delonne), ele un diform (Le roi s'amuse) sau vocifera împotriYa inechităţii patronate de lege. încur ajau tenJinţa sp re o frtcratură „mizerabilis tă", de filantropism social. Accas·tă tendinţă n-a fost la noi atît de produ cti vă ca în Occident, dar a dat t otuşi cîteva realizări în opera lui Bolliac, a lui Bolintincaml şi a o serie întreagă de scr iitori minori. 127 Sub raport politic, cei mai mulţi dintre p aşoptişti, ca şi luminiştii francezi ai secolului al XVIII-lea, nutreau iluzia că dreptul guvernează lumea şi că, printr-o justă aşezare a legilor, societatea poate progresa în mod indefinit. Erau cu toţii adepţi ai unui regim constituţional, fondat pe uzul libertăţilor p r oclamate d e revolu'l,ia fraru;e:t,ă şi egalitalea civilă . Privilegiile de naştet'e li se păreau anacronice şi, deşi ~1partineau ei însisi clasei boiereşti, erau gata să renunt e, cu o' lăudabilă 'g'enerozitate, la orice prnogativă c;re n-ar cînd toate toate fi rezultat din propriile lor capacităţi. Încă de era la studii, Kogălniceanu scria alor săi : ,,Astăzi aceste distincţii (între clase), toate aceste himere. aceste aristocraţii azi dispărut. Numai meritul este adevărata distincţie, naşterea nu mai înseamnă nimic. " 1 Mai tîr:t,ju, l a Viena anului 1845, el obser va că „o mare nră clocoteşte între aristocraţie şi biirghezi", ac eştia din urmă fiind mai „lwninaJi decît nobilii care îi asupresc". La un spectacol cu Kabale und Liebe a hri Schiller, Î rl scena deznădejdii bă trînului mu zicant, care se vede insultat în casa sa şi-n persoana fiicei sale, ,,cînd mii de mîini burghezeşti în parter - notează Kogălniceanu băteau şi mii de ochi lăcrămau (între care şi ai mei), nobilii rîdeau"2. Dar egalitatea înaintea legii, rivnită de paşoptişti, rămluea o revendicare burgheză, de aceea lim itată şi, în litcrn ei, irealizabilă. În deceniul al cincilea plăgile incurabile ale capit alismului nu se dezvăluiseră l a noi şi deci o oarecare doză de amăgire era încă posibilă. Referin du-se la o epocă analoagă din istoria Rusiei, Lenin releva că, asemenea luminiştilor burghezi occid entali din secolul al XVIII-lca, luminiştii ruşi dintre 1840-1870 greşeau, dar fără „nici un fel de egoism", .înuucit „spuneau cd cred într-o prosperitate gerierală şi că doresc o asemenea prosperitate, şi fatradevăr nu vc,lcau ( şi, în parte, nici nu puteau încă să vadă) contradicţiile orînd1ârii care lua naştel'P din orînduirea iobagă"3. 1 M. Kogăluictnnu, ScrÎ-$ori, Bucu_re~ti, l9l3, J). 118. t Floo'l"eo da,u.tilor 1 I, nr.~ 6, pp. 301-305. 3 Idei uoi, radicale, Îll privin~a orgnni:drii sociale nu a expu s la 181,8 nimeni, nici chiar Bălcescu. Elementele Je socialism utopic clin gîndirea lui Heliade nu se încor poye:ar.ă într-o doctrină; sînt simple fantezii ale unui spirit neliniştit şi v izionar. care se umfla ca tln bure~e din toate apele lumii şi întorcea apoi, după o reacţie chimică imprevizibilă, nişte picături ce uneori făce~u !\ă rodească mlădiţele c11lturii, dar alteori erat1 sterile ca un medicament. Cît Jespre încercarea de folanst(•r a lui 'fh eodor Diamant clo la Scăieni, din 1832, <.'8 rămînc o i<implă . . , .. săruta, ca într-o pastorală florianescă, oiţele ~ătit~ cu panglici. Cine eiteşte -presa anului 1848, ch1~r Ş~ celP două ziare mai puţin efeml!rC : Pruncul romin şi Popolul suver<in, care au însoţi~ revoluţ~a pi.oă la capă_t, este î:t,bit de l!XaltMea tonulm, de naiva incredere m puterea cuvintelor, de valul de entuziasm care -~e agită în conştiinţe, gonind, ca o imensă maree.'. gnJa zilei de mîinc şi preocup area pozitivă de coDsolidarc a noilor rînduicli. Remarcabil în paşoptism nu es le această fmzcoh>oie bombastică, uneori E<inccră, alteori ipocrită, pe care°o vîrstă crudă ~i o ~otală inexper~e~ţă au răspîndit-o atunci ca o ep1de~me. Remarca?}la . t: concepţia înaintată Jcspre revoluţie, ce se degaJa dw V. I. Len.iu, Opere, voi. II, E. P . ., p. 514, Bueure~ti. 1960 . 9- J2S curiozitate. Caracterul înaintat al paşopt1smulut i.·a mamfostat mai puţin în programul social, care, la urma urmei 7 tocmai întrucît era realist şi eficient nu putea depăşi stadiul dat al c volU'ţiei istorice, şi anume etapa revo· lutiei hurghe:r,o-dernocr a tice. Paş optismul şi-a demon· st;at caractcrnl p1·ogrcsist mai ales prÎn natura .rcven· dicărilor sale polit Lce ~i metoda pc care a preconizat-o ŞÎ, în parte, a ~i folosit-O C il să tradt1?ă În fart_ acest,• re..,,endicări : el a form.ulnt pentru pl"lma oara m mod sistematic id1•1>a C'nceririi putrrii pe cale revoluţionară. Oesigtu. unii contemporani, chiar dintre cei care au luat parte )a mişcarea din 'fara Romîneasc·ă . socoteau re, olutia ca o si,nplă procesiune paşnică, presăra tă tle cît;•rn {focurs u r i patetice şi încheiată sub semnul fericirii vcnerale; ci isi închipuiau că din cornul al,uuo ) li dentei se vor rev ă1·sa <le îi1daLă căpătuie pcntr 11 fiec~re iar doamnele oohi!e îmbrăcate în dantele vor C, 159 129 , opera lui Bălcescu şi a altora, între care un Ioc de frunte merită Ion Ionescu de la Brad. Într-un articol din Popolul suveran, acesta din urmă afirma: ,,Manifestaţiile nevoilor omenirii de a scăpa din robie sînt revoluţiile şi revoluţiile sînt durerile de naştere a libertă­ ţii; de aceea le binecU'vÎntez pretutindeni unde se arată şi mă fălesc cu naţia mea romînc'i,, care în sfîrşit a rupt şi ea lanţurile ce o ţinea ferecată... Elementul revoluţiei este lucrăreţ pretutindeni, căci pretutindeni se află bogaţi şi săraci, burghezi şi muncitori, proprietari şi ţărani ..." 1 Bălcescu a sustinut ideea înarmării poporului, a cuceririi puterii prin insurecţie, a consolidării ei prin efectuarea de reforme sociale şi reprimarea cu străşnicie a rezistenţei foştilor asupritori. El a preconizat solidaritatea natiunilor împilate si a văzut legătura dintre lupta pentru libertate n~ţională şi libertate soeială.2 SPIRITUL MILITANT ŞI FINALITATEA OPEREI LITERARE O particularitate dintre cele mai importante ale literaturii paşoptiste o constituie caracterul ei militant, orientarea precisă spre afirmarea unui crez naţional şi democratic. Paşoptiştii sînt nişte artişti cetăţeni care recurg uneori la serviciile literaturii pentru a-şi propaga ideile. Activitatea lor îmbrăţişează atît domeniul culturii, unde se manifestă multilateral, în presă, teatru, învăţămînt, efectuarea de traduceri, cît şi domeniul politic. În declanşarea revoluţiei de la 1848 contribuţia scriitorilor a fost importantă nu numai în sensul elaborării platformei ideologice şi a p1·cgătirii spiritelor, dar şi în sensul concret al organizării maselor, prin crearea de asociaţii conspirative (cum a fost de pildă ,,Frăţia" de la 1843, iniţiată de Bălcescu, Ghica şi Tcll), precum şi prin angajarea directă în luptă. De oricîtc ori împrejurările au cerut-o, paşoptiştii au 1 I. loneecu d('; la Brad, Cau;a rt l·ol«Jiilor, în Popolul .tuv-tra.,l, or. 15 di.o 2 august 1848, p, 58. s Vezi. mai dtpart.e î.n pre.zentul volwn ~apitolul : v,~olt.H Bcilcuc:u, dtmoc..,alc,l ,,volu/ionar 130 şi 1criilorul. ie şit în stradă, gata să schimbe, după cum spunea Marx, arma criticii pe critica armelor. La 1848 au dat~ în Ţara Romînească, pe cîţiva membri ai guvcrnulm provizoriu şi pc conducătorii princip?.lclo~ z~a~~ :evolutionarc, iar în Moldova pe fruntaşu m1şcar11 mdreptate împotriva domnitorului. În timpul exilului de după înfrîno-crea revolutiei au desfăşurat, în calitatea lor de emigranţi politidi, o intensă activitate . dip!omatică şi publicistică, încercînd să cîştige cauzei Pnocipatclor simpatia oamenilor de stat şi a opiniei publice din Apus. Democraţii radicali, îu. fr~nte ~~ _B~Icc.sc~, au căutat să coopereze cu refugiaţu poht1c1 1tahem, ruşi, polonezi, unguri, în vederea coordonării planurilor de insurecţie a tuturor naţiunilor asuprite. Ulterior, în perioada luptelor pentru Unire, îi găsim ~in nou pe scriitorii paşoptişti punîndu-se ci1 trup ş1 sufle.t în slujba revendicărilor importan!e al~ mom?ntulm. Ei ilustrează tipul uman al art1stulU1 angapt, la care actul creator e în deplină unitate cu fapta de interes obştesc iar conduita intelectuală şi civică e determinată de sentimentul îndatoririi faţă de popor. La 1883 Alecsandri îşi portretiza astfel generaţia: „Pentru noi toţi lupta era viaţa, a seri, a vorbi, a lucra - a alerga de la Paris la Viena şi de la Viena la Con: stantinopol, pe cînd alfii f<iceau anticameră săptămî1;-i întregi, cu răbdare de fakir, la lordul Palmerst?n i!1 Londra - era viaţa noastră; aşa înţelegeam, noi fericirea. Niciodată n-am ştiut ce va să zie<'i descurajarea: nu stiam ce este osteneala. Tineri, veseli, neobosiţi cum era~, eram siguri că viitorul era al nostru... Vai! în luptă au fost morţi, însă mureau to/i fericiţi, erau siguri de izbîndă. Deznădejdea nu ne-a muşcat niciodată de inimă; nepăsarea, mai groaznică decît disperarea, nu ne-a omorît niciodată iluziile." Cărturarii boieri de la 1780-1800 aveau deja constiinta că talentul obligă. Însă un Ienăchiţă Vă ­ căr~scu ' îşi mărginea bunele intenţii la activităţi timide de luminător; alt.fel, el trăia ca un feudal, asuprind pe ţărani, ducînd o viaţă de înalt dregător fanariot , cu spaime şi griji, dar şi cu plăceri rafinate. degustate într-un somptuos cadru oriental. 131 La g:raniţa dintre primii reptcr.entao ţi ai renaşterii culturale şi paşoptişti, Dinicu GoJrscu formulase cel dintîi, într-o carte remarcabilă, lnse1n1wre a călătoriei mele (1826), ech.i, alenlul r omînesc, pînă la un punct, al Călătoriei de la Petersburg fo 1.1tfos<"ova a lui Radiscev, ideea respon sabilităţ ii cla;;:i>lor culte faţă de popor. Opera denunţa crunta asuprire a ţ,îrănimii şi deplîn(l'ea înapoierea Ţării RomÎHt'!:ti cu o căinţă înduio;ăto,ue şi 1ui patos autocritic de (1 ,ibrantă sjnceritate. La acest rnare boier lacrimile nu constituiau doar o expresie a compasiunii, ci ~i icnlioldul unei sforţări concrete de imlreptare . El a înfiin~at o 11coală pe moşia sa diu Goleşti cn nn sist em democratic de recrutare a elevjlor, a ajutat la înfo:iparea 11u.ci 5:0cietăţi culturale la 1827, a sprijiuit efortmile lui H eliade de a scoate Ciirieni,[ romînesc. Dinicu Golescu exemplifică aşadar nu numai simpatia pen t1u poporul 11ăpăstuit, dar şi continuitatea dintre punctul de ,edeTc moral şi practica activităţii sociale. Cu toate acf>stea, suh raport ideologic, tendinţele hoie1ului patriot sînt înri'i moJeste : e 1.m. luminist şi un filantrop carP vcdP r eme<linca Tăului prin reforme operate de sus în jos, î11 sen sul promovării cultu.xii ~i a ex tinderii operelor de hinefact>re. Paşoptiştii continuă să milite:i1e pentru difuzarea luminilor. Mulţi, ca lf eliade, vor evolua cu fracţiunea n~a mai înstărită a bu.rglu::âci <le la lu.minii;tU spre uu liberalism din cc în cc mai deeolo1·at, care, după Unire, îşi va reproşa generozită\ile din tinereţe şi se , a maw- festa tot mai conformist faţă ele baza socială a regimului. Alţii, însă, vor asocia încrederii în utilitatea procesului de instruire convingerea ră racilele rînduielilor feudal-iobăgiste nu se pot înlătL1ra dccît pc calea Tevol uţiou ară. Luminişti sînt şi uu ii ,;i ceilalţi, dar primii ~c mărginc:1c la răsp1ndirea culturii, lcorct.izînd la 1848 împă carea claselor ~i calea paşnică, pc cîud cei clin urmă duhlC'a:r.ă acţimrna il<' cmancipar<, !-<pirituală printr-o luptă hotărîtă, 1a ncYoie cu mijloacele insurecţiei, prntru prefacerea în sens democratic a structurii de stat. Dcopotri,·ă, şi cei ce păşesc spre liberalism contrarrvoluţionar, şi cei ce înclină spre 132 democratism revoluţionar, aderă la principiile unei estetici utilitariste şi pedagogice. . La scriitorii paşoptişti viaţa adîncă a snfletulu, trece în literatură , ideile se transformă în articole de crez militant, scrisul se săvîrşcştc cu o pană muiată în sînoe, act.ul creaţit::i devine mărturia gravă a uuei răspu:der.i morale şi prefaţează o acţiune practică. Exprimîncl vederile epocii, Heliade com bătPa plin d,· mîni t> pe !\C'riitorul <:ar e acţionează ca „un ,~ri~tocrat al literaturii''. închipnindu-~i că are dr eptul „c<i anstocrnt ... să trăiască oricum, să vorbească orice va voi şi. să scrie orice îi va ,i,eni, să înfrunte pe cine intîlneşte, s<t batjocorească pe cel care vorbeşte, să semene v rajba, să se fă­ lească tntr1i neruşinarea. sa :şi să întin.dr'î rorup{iu şi desfrî.ul - iin asemenea om1deţ, un_ asemenea _crezut_ au.tor este t'ătămător numai pentr·u s1 ne, ,:<.LTP P .~I om pierdut, riu dar scrierile 1ui propovăduiesc demoralizaţia la milioane"1• Sub influenta saint-simonismului, acelaşi Heliade atribuia încă ele la 1832 scriitorului m isiunea unui conducător d e popoare, care educă masele şi le arată prin puterea lirei sale drumul de t~rniat. Mai tîrzi~1. înr1ul"it de Victor llugo, el , a face JJn poetul ele genm un profet ca Moise, un mediator al divinităţii, adesea martirizat de eontemporanii 11eînţclf'gători, cum s-a întîmplat cu Dante şi Tasso, dar neabătut din împlinirea destinului său providenţial. Vechlle ide~ ht~iniste erau astfel înghi-ţitc în conceptul unui messiarusm 1·0~ mantie, uehulos şi apocaliptic, care însă conserva - şi acea:;ta e esential - încred.crea în finalitatea rnora]ă şi practică a operei <le artă. _ .. . Aproape nu e paşoptist (:are sa nu fi expru~iat, în condiţiile dezvoltării v iguroase ale luptei de eh bcrar e uatională si în leo-ătură u1ieori cu predica romantismului' social din Ap~s, teze asemănătoare. Cîteodată precumpăneşte exaltarea, alte?r_i simţul ~calităţii; acela_şi e însă sentimentul dator1c1, aceeaşi convmgerea m eficaciLaiea cuvîntului scris. Chiar :;,i Alexandrescu, care prin te,nperament con templativ. prin sfiaHi ljli control autocritic, pă rea mai puţin reco>ptiv chemărilor • Hcltade-R~dulescu. Opere, Bucu,etti, 194~ (ed. critici Il. l'opovfoi), 11, p. 106. 133 <le trîmhiţă ale momentului, susţinea în prefaţa volumului de poezii de la 1847 că poeţii sînt „cele dintîi instrumente ale geniului noroadelor, cînd geniul acesta începe să se de.ştepte". ,,Eu sînt adăuga el - din număml acelora care cred că poezia pe lîngă neapărata concliJie de a place, condiJia existenţei sale, esle datoare să exprime trebuinţele societătii şi să deştepte simţăminte frumoase şi nobile." 1 Bolliac dădea ca pildă confraţilor de literatură pe Lamennais şi Beranger, ,,singurele geniuri credincioase misiei lor". ,,Aceşti doi poeţi .filozofi (care) n-au trecut cu vederea nici o nenorocire întîmplată în vremea lor. n-au lăsat nici o clasă asocietăfii lor pentru care să nu se lupte a o ridica la demnitatea de om, nici un bun nelăudat, nici un rău nebiciuit, nici o durere necercetată." 2 Nimic nu e mai străin de concepţia scriitorilor paşoptişti decît ideea că arta este o finalitate fără scop, un divertisment steril. Nu e întîmplător că acei paşoptişti care au supravieţuit epocii lor, ca Alecsandri sau Bolliac, ciocnindu-se cu directivele spirituale ale anilor 1870-1880, au combătut într-o formă mai deghizată sau mai făţişă baza estetică a junimismului. La apariţia Convorbirilor literare, în 1867, Bolliac a condamnat cu asprime tendinţa revistei de a lipsi literatura de conţinutul ei politic, filozofic şi social, de a o „restrînge în acel cerc de idei care ar face sii petreacă paraziţii, să ofteze duducele amorezate, să clatine capul cu melancolie matroanele si să adoarmă o societate în.ireagă, îmbătată de parf1/rrml narcotic şi Jad răspîndit din a1îta «frunză verde»". Crcdincioş iclcalurilor paşopti;;tc, el va reaminti că „misiunea poeziei este de a întări sufletele prin pictura patimilor, mizeriilor şi măririlor umanităţii; de a inălţa adevărul, dreptatea; de a nobila libertatea; de a se coborî în anima poporului; a căuta durerile lui, lacrimile lui; a fulgera pe apăsătorii lui cu f ulgeml muzei, de a-i da curagiu şi energie, de a cere progresul, de a lupta spre a împinge neamul omenesc către ursite mai ferice; de a răzbuna o patrie cfod ea geme în prada apăsătorilor ..."~ • Cr. Alexandrescu, Oper<, B•cuuşti, 1957 (cd. criticii de I, Fischer), p. 66, z Cezar Bolliac„ Op•rtr Bucorc,ti, 1956, vot. Jt. p. 18. • Cezar Bolliac, op. c,I„ li, p, 63. POLIT1CA -LITERARĂ ŞI VALOAREA ESTETICĂ A u n:;RATUlUI O scrie ele critici estetizanti au sustinut în trecut că literatura paşoptistă nu s-a ;iclicat la 'o reală valoare artistică. Ideea era că tocmai caracteru! militant si pe~agogic poart.ă vina îndelungii bîlbîiri prin antic~me:a. frumo~uhu. Dar asemenea păreri, de un substrat pohttc reacţionar ncîndoieluic, a căror ori<fine trebuie căutată la Titu Maiorescu, nu rezistă anafuei. Ideologie a afirmării viguroase, a elanului constructiv, a Înşămînţării de pămînturi virO'ine paşoptismul . hi za - cum e şi firesc - I:>creatia ' va 1crar înaintea criticii. Dal' aceasta nu înseamnă de loc că în constiinta ".a exi~te~ţa_ hui:clor i~tc';lţii valida autom::tt o' opc;.ă literara ş1 ca unicul criteriu de evaluare consta în irnp_ortanţ~ temei. ~r!ntre e~ponenţ~ de vază ai paşop­ t1smulm se numara destm oameni cn rafinament de gîudire, putere de judecată şi hun-aust subtiati intclec· t:1.al pri~ couLactul a~.iduu cu m}nil~ lit~ratt{ri ~uropene. E1 Cl·au 1n stare - ş1 nu o clata au făcltl <lova<la - să dcose.bc:~c;că bcl.etristica valabilă de simpla maculatură, ~rezumtia artei de arta adevărată. Faptul că adesea ,;1.-au moderat severitatea aprecierilor, că şi-au interzis chiar s~ ~c pronunţe public asupra latur.ilo1· slabe ale pro<lucţ1e1 literare, nu se datora incapacită tii de a selecta valurile, ci unui considerent tactic : în ~on<litiile înapoierii spirituale, ale piedicilor de tot felul care 'împiedicau înjghebarea culturii, cînd toate initiativelc t.rebuiau încurajate şi toate hunăvointcle 'cîfiti.,.ntc ar f" f OS! . <:_On~r~m . <l"1cată o magistratură , critică , o aspră, ' _1 mflex1bila ŞI mlolcrantă. Pasoptiştilor moldoveni cel puţin, nu criteriile le lipseau, ~i dorinţa de a uza ele. . H cliadc a fost acopcrjt de oprobriu fiindcă a lansat faimos.ul ~pel =. ':Nu e v~emea de_ critică, copii; e vremea de sc:is, şi sc,·iţi. cit. vefi putea şi cum veţi putea; dar nu c~ raut~te; f~ceţi, iar nu str~caţi, câ naţia priimeşte şi bz.necmnnteaza pe cel ce face şi blestemă pe cel ce strică"'",1 <l; ' I, Helia<k R,dulescu, •P· cit., vol. li, p. 104 134 135 •\ltădată el mă.rtwisea că „sublim, mediocru, copilăresc, tot era bun pentru «Curierul romîriesc» ce încuraja pe toţi" 1 • Dar pînă Alecu Russo, creier eminamente lucid, îu care Ihrăileanu a văznt pe cel mai do t'Oamă rf'prc•zf'nta11 t al spiritului c-riti<: la 1848, scria urmă­ I oarele cu,inte la l.846 : ,,Critica n -ar prinde (le loc îri epoha de astăzi, căci, fără a vătăma vreo iubire de sine, încă nu avem, nici pntem avea o literatură pînă mai tirziu"~:! .. E evident că la temelia arcstor puncte de vedere ~c găsc~Le o anumită conccp~ie de politică culturală. L imba era zarunturoasă, apăsată de umbrele Fanaruo ' . lui, o tradiţie încorporată in modele de cugetare ş1 ,i expresie nu f'xista, se silabisea ele abia abecedarul ; de unde dar scriitori în înţelesul plin al cuvîntului şi pe ce se puteau rezema pretenţiile faţă de ei? E de crezut că o exigenţă severă şi necontrolată ar fi putut înăbuşi in faşă mişcarea Literară ce se înfiripase încă plăpînd şi anevoie. Totuşi paşoptiştii de reală vocaţie artistică s-au văzut siliţi în mai multe rînduri să-şi abandonezo atitudinea p rincipialmcntc generoasă şi indulgentă, să coboare concret la analiza unor lu crări slabe şi să-şi rostească net opinia defavorabilă. Scoţînd Daci(t literarii, Kogălniceanu şi prieteuii săi se delimitează de Hc1iade, prin recomandarea inspiraţiei naţionale şi denunţarea confuziei săvirşite de acesta între traduceri şi scrieri originale. Dar, dincolo de orientarea tematică pe care o preconizează, Kogălniceanu întrevede şi o altă sarcină prezentă : de a pun e o stavilă îu calea_ .invaziei du roaculatură, de a cerne grîul de neghină, de a pro· rnova valo·r ilc veri tabile disociincl între intenţie ~i faptul obiectiv al creatiei. Aceasta c a doua delimitare a sa de politica eut~ziasmului cu toptanul a lui Heliade, care se grăbea în a~a măsură să clădească, încît se dezinteresa total de calitatea materialelor de construcţie. ,,lnainte de zece ani - admitea Kogălniceanu în Dacia ... - cînd era ru~ine de a lua condeiul în mînă 1 Bibli<e, Pa,l,, 1858, p. 66. • Alecu. Ru,ao, t,p. 136 ci,., p. spre a compu11e ceva romîneşte. critica ar fi fost cu totul de pl'isos şi nepriincioasă literaturii n~scînde. Dar . continua el, astăzi s·au schimbat lucru rile; care n-are mania de a fi cmtol'? I nşişi tinerii de pe la1•ifele ~coalelor au pretinţii de a publica scrierile lor, pîn' fi tractaturi ele .filosofie. Ei bine, inr,··o asernine epohă, cînd .~e pu~lică atîte că„ti de b,me.' nu eslll de neapărată nevoie ca , , a.l'ară "./. ll critiâi 11epârti11itoare, asprii, să le cerrPf()ZP pre toa~i> .~i ca, într -un ciur să le ·vînturP. lăudînd cele bune şi :iruncînd în noianul uitc'irii pre cele rele?·· 1 În rîndurjlc de mai SllS c de netăgăduit că ;,e ştrc­ coară o doză de exa,:rcr are . Dar acest fapt are o import.antă cu mult mai omică decît acela că se a f'rrmă cu netezime si vi„oare leeitimi taua actului critic. , o ._ I Ulterior, . nici Ko„ăloiceanu, nici prietenii săi n·au \ICrat siste- î: matic dir·ectiu cc o anuntaşe1·ă. Cîncl si cînd , ei au luat totuşi con~leiul pentrn a ·a,..zmnfla o falsă reputaţie sau a aYnti?rn despre o îndrumare greşită. Astfel Alecsandri. ]a 184,.l,, în Propăşirea, atacă vehement poemul epic al lui Aristia Prinţul romîn, făr~ să .se împiedice de considerentul că e vorba ele una dm primele mostre ale gen ului : ,,Bateţi din pnlme. romîni/or ! strigaţi .11ra, u'ici în sfir~it. după o lungă a.şrepiare de 1'rea cue~a mii de cwi. v-a/i învrednicit a dobî11di un poem epic. Veacu l L'Ostru de 1,lorie au sosit sub figura unui tom in 8°, plin Je versuri sucite 1:i ele idei încă şi mai sucit~"··· Desi îm1nf'J·1nărilf' a n continuat să reclame o at,tu- . ,line ele5 buuăvointă glolrnl ă 1n cultură, în nume1e care1a un Al<'cu Rusşo ; a lăucla pe Dăscălescu fiindcă poezia lui nu e .. nici lamartiniană, nici brronianil, nici hugoliană" iar ·Kooălniceanu însuşi va , orbi cu ame11i tatc de Asachi si c11 '\ndul„entă de .Hr isove1·ghi, rămîne ca un ' b ' • l fapt n·ma,r(;abil p en~ru litt:ralu~a J.1 cu tu~a noastr.~ c~ paşopti ;;mul a manifestat cel dmtu la noi o conştnnţa V , criticli . El a sezisat î n motl just, pentru că por nf'a de la o viziune organică, fon.dată istorjccşt.e, luţiei socie tăţii romîneşt1, as1;1pra .evoraportul dialectic_ clm~r.e necesitatea stimulării iniţiativelor şi intervenţia spin· tului critic. I M. Koţ;ălnic~nnu, Critici , in Dtici« li.lt rarU, eJ. IJ, p. 205. :n:;. l 37 Ori~e ~x~gerare_ ar: fi put_iit fi fatală : de o parte era pnmeJd1a unei literaturi de imitatie bazar de f • > ' mar ur~ eterogene, ~ăunătoarc spiritului naţional şi hunului gust, de alta p arte pîndea p ericolul sterilităţi~, al. rc.nunţării la efort, al cultivă rii complexului ~e mfeno~1~at_e faţă de Apus. Paşoptiştii grupaţi în Jurul Daciei literare, al Propăşirii şi Romîniei literare (1855) au ştiut să iasă din această dilemă act ionînd cu dibăcie :;,i cu acel bun simţ cuminte, ca;·acteristic oamenilor lcgati de viată. . Ei î~şişi 1/~u prop~rţ~onat obiectivele acthită~ii literare 1n funcţie de puhhcul pe care-l vizau. Astfel, teatrul lui Alecs andri, alcătuit în prima sa fază din farse, vodeviluri şi comedii uşoare, lipsite de densitate dramatică şi adîncime omenească, nu demonstrează incapacitatea de a face mai bine ci hotărîrea de a nu ?ă~i. hr.~1tal peste un sp~~tatur ncpregăt!~• aflat în stadiul tn1ţ1er1._1 c~t~tra~c. _Scrutoru1 s_-a dcslarnmt Hm pede în aceasta pnvmţa ş1, pentru cme cunoaşte lucrurile, c evi~ent. c_ă nu există la el nici o ntrîmă de ipocrizie sau <le Justificare retrospectivă a lipsurilor. În conditiile în care. _,,Comediile cele mai fine" erau „schimbat~ în bufo'!eni ordinar~ fi dramele în bufonerii lugubre" iar puhlu.:ul păr~a. ~1spus. să aplaude „farse !!,rosolane şi drame_ apelpisite ma, degrabă decît ,.piese de înaltă comedie'·, cînd se atrihuiau merite actorului „ce sub pretext _de a. fi. dramotfr, îşi zburleşte părul vîlvoi, scrîfnepe din dmri, .gem~, ţipă. r~ge, se bate de pereţi, se trmteşte la p~mwt şi se zbuciumă ca un epileptic" teatrul trebma să păşească treptat în formarea unui r epert oriu original iar un autor era pc drept cuvîn t ~1· ' , o" 1gat să pună „zin frîu imaginaţiei sale făcînd act de abnegare, condamnîndu-se la o lzicrcire restl'Însă"l. Cînd judecăm li ~era tura de la 184,8 sub aspectul valorii avem d~~on~ d~ a nu ?mite niciodată acele limite p e care scrutorn ş1 le-au impus singuri. Dar o dată făcută această rezervă rămîne suficient loc pentru o anchetă propriu-zis estetică. Nu-i adevărat că la 184,8 dominanta preocupării educative şi socialV s V • .Uec.m•'"Jri . Teutn,, r, ~ocec. p. X şi urm. politice s-a dovedit incompatibilă cu arta. În primul rînd, oricine judecă obiectiv trebuie să consimtă că raşoptismul a extins enorm graniţele p1·oducţiPi literare. Se poate chiar afirma că a adus literatm·a de la sladiul îndeletnicirii diletante pînă aproape de btadiul •·'-istenţci profesionale. La 1848, helelJ:istica s-a îmho~ă~it cu toate genurile, de la schiţă şi nuvelă la roman ~i memorialistică, de la rcporlaj la eseu şi cri tică. l~it~ratura ~i-~ crist~lizat vocaţia, şi-? format un public ~1 ş1-a specrnhzat mşte r eprezentant1 care să-i oficieze cultul. Mai semnificativ este însă un alt fapt : în această vreme procesul d e închegare a limbii romînc literare a străbătut o fază hotărîtoare şi aproape n-a rămas nimeni care să nu fie atunci implicat în discutie. ln~xistcnţa unor nol.'lnc cu privire la ortografic, cil-culaţia a numeroase variante lexicale şi fonetice a aceloraşi termeni, necesitatea introducerii neologismelor şi a precizării chipului în care trebuiesc adaptate firii limbii l'omîue făceau necesare o delimitare si o precizare de poziţii. Pc de altă parte, influenţa latini;1ă, coborînd din Ardeal, cu un August Treboniu Laurian, Timotei Cipariu şi Aron Pumnu, cărora de la 1840 li se adăuaa in alt sens, dar tot opus ccrintclor .H ale ale dczvoltărÎi H eliadc Rădulescu, cu absurd.; lui pledoarie în favoare~ halicuizăriî, obliga pe oricine ţinea condeiu I în mină să -şi definească atitudinea. Lupta ele opinii pentru clarificarea problemelor de limbă a dat naş tere la polemici ,ioleute. Vrednic de subliniat e faptul că în pofida unor diYergcnţe minore, marca majoritate a scriitorilor paşoptişti, şi în orice caz, cu excepţia lui IIeliade ~i a lui Asachi, toţi cei de primă categorie, au dovedit în această dirncţie o deplină unitate de vederi. În ansamblu paşoptiştii, cu deoscbfre aripa moldoven~ască a curentului, au repudiat pe „fabricanţii de ~isteme", care voiau să croiască o limbă în eprubetă, 17gonintl din ea termenii slavoni sau pe cei de altă origine, a tît de încorpora ţi în pasta Yie a graiului. E i au apă1·at 1n scriere principiul fonetic iar în problema neologi-;melor ideea împrumutării cu măsură şi a naţionalizării termenilor respectivi. De~i lipsiţi de pre- 138 139 gătire filologică, prin simţ istoric, hun-gust, contactul nemijlocit cu limba vorbită de popor, ei şi-au dat seama de gravitatPa pericolului latinist şi I-an dennutat. fie ridiculizîndu-1 în opere literar e (Muza de la Burdujeni, <le Kegruzzi; Rusaliile în satul lui Cremene de Alecsandri etc.), fie ataeîndu-1 frontal, într-o formă' mai mult publicistică decît stiintifică. Mai ales Alecu Rus~o s-~ distins prin arta sa de a rccl u1.:e la ab::mrd su s~inerilc adversarilor, d emonstrîud cu o vervă uşturătoare implica ţiile dăunătoare ale teoriilor lor şi opunînd co:ustrucţiilor speculative înăl­ \:ate rle latinişti în numele unui fanatic raţionalism (ingvisti~, logica, bun ul-simţ şi o argumentare de o impecabilă claritate. .,Slavonismul - declara Alecu Russo în 1855 - este o nevoie istorică pentru limba noastră, preciim genna.nismul, arabismul au fost nevoi istorice a celorlalte limbi neo-romane pentni ci se între<>i. Scoate din limba romîtul ramu.rile străine: unde e limCa, unde e originalitatea. ei?" 1 În materie de limbă instanta supremă o constituie poporul, nu g ,:amaticii. ,,Cuvînt~l , fie sl<u;, JiP tu.rf, fie latin, ce se va romîni, are drit de impămîntenire şi numai obşteasca frămîntare şi nevoia poate să-i deie indigenatul iar nu autoritatea fabricantilor de sisteme" 2 • Mai J.eparte Russo arăta că ,,cea. m"ai înţeleapu'i, limbii este limba care ajută pe om a-~i tcilmări gîndul în.tr-un chip ca toţi ascult<Itorii să-l poată înţelege" 3 • De acet:a d wmbă Lca pe H eliadc şi 1.:r·itica „babilonia de cu.vinte stropşite şi :;mulse din latineşte'' care a răsunat pe Cîmpia Blajului în mai 1818, într-unul din celo mai electriz~m t e momente de :regăsire naţională, datorită obstinaţiei celor cîtorva conducători intelectuali care acceptaseră mat degrabă riscul de a nu fi înţeleşi de popor decît şă renunţe la rudimentele lor de falsă ştiinţă filologică. Scriitorii vechi, cronicarii, Dosoftei, primii reprn:r.entanţi ai Şcolii ardelene sint, după Russo, ,,mari, nemurit.ori şi vrednici p1m1ru C<'f tufi îi înţeleg, mici fÎ mari, neştiutori şi î.nv<,ţaţi ... " 4 1 Alecu Ru.,..,,l, op . ...,, .. p. 304. t. Idc,n3 p. 305. • I1!e•m. p. 236. • Idem, p. 268. M~i n1ul~ <l:cît prin co~trihurja teoretici,, paşoptiştii au a3utat msa procesulUL de fixare a limbii literare pri: pra?tica însăşi _a creaţiei.Marii . scriitori ai epocii, Ne 0 ruzz1, Alecsandri, Alecu Russo, Kogălniceanu, Alexandrescu, Bălc_es?u, !lolin~i~eao_u au oferit în operele lor modelul uue1. lnub1 flexibile ş1 ar:monioa:;e, <!apabile s ă cuprindă întreaga avere spirit,ială a omului modern la ·i?:vorul viu al vorbirii populare, cromca~1~0~ şi veehil~r ~ărţi hiserircf)ti, fără a se ll'păda de achiz1ţ11le neolog1stice cu ad<''>ărat n ecesare . Ei au ruodernizat limba prin elirninarea balastului 1mp~osp~tată. ai de clemente lexicale greco·tui-ceşti - conscciută a epocii fanariote, prin generalizarea neoloo·i~mului r'omauic şi abandor,area formelor acuzat rlialectale (mai ales cele moluoveneşti). Fc-nomt·nul cc s-a numit „literarizare·' constă tocmai h1 in t crvcntia activă a "criitotilor in scopul ohţinerji tmui coefi~icnt estetic al exprimării. O mare importantă au avnt-o transformările di> 01·~lin sintactic. Fraza a'căpătat ritm, simetrie, Sltpleţe. Penoadele bătrîneşti, cu nesfîrsite subordonări ~~ com~Iicaţiu~~ de topi~ă, au fost 'înloc{tite plin unităţi s mtactlce_ ec~~l1.brate, trnzînd, pe de o parte, la asigurarea clantăp1 comunicării şi, pc d1· a l tă parte, Ja obţi11ert:a d1· exp1·esivitalc stili:-tică . Pe tcn·n pur litct:aT, pa~opti.smu I ne în fă ţi:;;1::ază "JlCCtacolul încălccă1:ii de tendinţe ,;,i ul divergentei <le mf'todP creatoare. Deşi !'poca e~tl' dominată de romantism? se con turează şi alte orientări. Aşa, de pildă, dramaturgia 1::stP aproape în totalitate tributară unui realism încă primitiv, fiindcă operează n umai eu situatii comice, mai rar cu caractere, dar care tinde tot~i spre. realismul critic. O h1mă parte a prozei (Istoria 1m~i ga!'bui, Bei/ta. albă, schlfele lui Kogălniceanu. Scrisorile lm_ N:gr uzzi etc.) ~pa~ţ~c aceleiaşi tendinţe. În 8chimh, exista un domemu hric reprezentat prin fabulele lui .Alexandrcf'.cu, poezii <l<' Jancu Văcărescu, A,:acbi etc., stăpinit d~ _neoclasicism. Această dispoziţie ~dectică a fr~~tuhn Jrtrrar este îu mod vădit 1mnarea lipsei de trad1ţie culturală şi a miei structuri Jc clasă insuficient c?nturate, în primul rînd pent ru că hlrrghezia nu a1nnsese la maturitate. CĂILE PROPRlI ALE ROM:ANTISM:ULUI R0111 ÎNESC Romantismul, care constituie o:ricntarea dominant~, se deoscheste însă de variantele apusene ale curentului. L egat de d mişcare de clib~1·are naţio_na!ă în plin avî1;1t, el are un caracter revoluţionar, optimist, cool;truct1v. R omantica de tip depresiv, intimist, străbătută de tînguirea după un trecut ireversibi~! al;':.ue dvoar ';,a o etapă în drumul creator al un~r ser~to~1, e~ap~ depaşită o dată cu maturizarea lor literara ş1 politica. Aşa, de pildă, Bomac, clupă exerciţii_ ~c stil în tincrete: unde imita pe Young, va trece hot:nt ~c partea poez1~1 luptătoare , iar Alcxan.drcscu, du~a pnmclc..sale m~d1tatii cu aesturi arandilocvente ş1 dcclaraţu emfatice, v;, seric Â.nul 1840. În literatura paşoptistă .romîncască nu există nici o operă de scamă de tip solipsist , eultivîn~ zbuciumul experienţelor lăuntrice, . e".a~rnne~, surescitarea sensibilităţii, aspiraţia spre m1st1c1sm ş1 tra:1scendental. Exct>ptiile sînt puţine, neconcludente ş1 a~a.r J?eriferic, ca ~ugestii de viaţ~, nein~cgratc ~reaţ1e~. Intîlnim acea exa"erare a eulu1, proprie byromsmu lm, cu dezaustul fată de omenire şi sentimentul lui „mal du siecle" "mai deg;abă Ja unii autori minori. Catinâ, c~r~ a dat cel mai comb ath' şi avîntat marş al rcvolu\1c1 de la I8,t8 şi care a tră it numai 23 de ani, s.~ zugr.ăYe~ astfel în.lr-o sc~isoarc : ,,~ar au dat _mo~ioton~ile_ unti~nlor si de::<>uslunlo peste mine. Trec zile 1.ntregi şi ni, vorbesL. A! auzit de multe ori în urma. mea cîte_, un gla_~ care zicea : «11 vezi pe ăla? E nebun!» Şi poa!e.ca,aam~ni~ au dreptate .•. Unde e lume mai multă, ma mtilneş_ti ~1 pe mine trist, gînditor şi posomorit ... ,!'oate că sînt nvesm1~~wr, poate că sînt corupt.'~ 1 Este o mtrebar~ d~ca sem; torul şi-ar fi conservat ş1 peste frageda sa v u s la .a~e~st.i ostentaţie a damnării ţi volupta te a p~rvcrs1~aţu. Numai în epoca de disoluţie a pa ş op:1srnuhu, C~llţl~ înfrîn,,.crea r evolutiei, apar seninele uoc1 df'scump~mr1 moral:. Fibra patriotică e încă trainică ş~ în exil se scriu pagini de un avînt exaltat, în care m~1 mult d ech oricînd vibrează ardentă iubirea de ţară ş1 de progres V a C. Bucure1ti U2 Arice,;eo. Uă pt~în1UMe pe munJi .-.au lluneo. r«dă fi lumea idtală, 1872, pp. 131-132. n. social. Cîntarca Rominici e rodul unui ademenea sentiment. Se manifestă însă, ca o urmare a descurajării că libertatea f' tot încătuşată şi a n emulţumirii ce r oade inimile, o înclinare spre solilocul liric, o dispoziţie de a acorda un loc tot m ai mare problematicii frămintărilor personale. Nu e întîmplătoare coincidenţa că mai multe v olume de poezii din această perioadă, datorite unor debutanţi, se autointitulează ,,inLime" : Radu Ionescu, Cînturi intime (1858); G. Creţeanu , Meloclii intime (1855); AL Sihlcanu, Armonii intime (1857). În gene1·e, însă, opne]e cele mai r epre;r;entative ale epocii evoluează între entuziasm, m elancolie şi înduioşare, fără a cădea în disperare şi fără a aluneca într-un pesimism sistematic. Pe scriitori nu-i tulbu ră întrebările despre rostul destinului omenesc şi finalitatea lumii ; ei îşi îndrumă medita ţia adiacent cu sarcinile îs torice ale momentului: sîn t critici ai feudalismului şi luptători pentru progres. Din antiteza idealreal scot o concluzie practică: unirea tutu1·or bună­ voinţelor pcntrn a combat e rînduielile necorespunzătoare , cultivarea încr ederii în viitorul poporului romîn. Chiar dacă experimentează intimismul in faza debut nlui, o da tă cu creşterea luptei de eliberar e, în d eceniul al V-lea, scriitorii îşi acordă lira cu s trigă tele în care izbuc neş te mînia poporului încătuşat, cu revolta împotriva abuztuilor şi silniciei. Există, firc~tc, o limitii ;i propriei experienţe de viaţă, a ceea ce c strict subiectiv, ţinînd de personalitatea morală a scriitoru lui, însă precumpănitor e moment ul obiectiv. Iată ce-i scria B ălcescu lui Alecsandri la 29 noiembrie 1847: .. N enorociti sî11t acei ce concentrea.::ă toată puterea lor de a iubi într-o dragoste intinu't asupra u nui obiect rar ele găsit, iute trecător şi peritoriu, cînd il găsim ... Să nu ne mai trudi,n dar, iubite Basile, a alerga după fericirea intimă, o nălucire ce tu vei mai putea g<!si, ce eu n-am glisit niciodată şi pe care e multă vreme de cînd n-o mai caut. Să întoarcem cPen ce ne-a mai rămas din dragostea noastră, s·o întoarcem către ţara noastră, Romînia va fi iubita noastră. lntr-fnsa şi 14.3 printr-îns<i să reînnoim şi să intărim frăţia noastră." 1 Nimic mai înălţător decît aceste cuvinte ! Durerea e îufrîntă stuh; iar vibratia delicată a sufletului căldura ncchelt_uită a inimii se ·~e, arsă asupra ţării. P;şoptiştii au un ldeal sacr\l: patna. î11 care cred cu toate fibrele sufletului şi în fnnctie de cat:e îsi măf;oară statura m~ral_ă. Cînd la 1859,'Bolintincami: Î'nt'r-o carte asupra Prmc1pa trio!, }l~_sti~ată stră_inătăţii, ajungea Ia prezentarea IDJ.ŞCam literare <lm ţară , el combătea cu vehementă pe acei poeţi care .,în loc să-.~i caute inspiraJia iu sîrml patriei lor, în su'"erintele si snerantele ei ., :, :J• , • r ' se auc să se inspire pc malurile Senlii sau ale Tamisei · poesiilP lor - ('Ontiouă Bolintineanu. marcind lim: pede poziţia antagonistă a paşoptismului - riispiră parfumul funest al Ji1eraturii secolului X IX, sm.ţua­ lismul, îndoiala şi descurajarea" 2. Arta paşoptii;-tilor i> imună egoismului Jnorr, fan . tc:i:.iilw monstruoasr, îndoielii otrăvitf' de care incept1se ijă se abuzeze iu Apus. Printre musafirii lor nu Sf· numără ni.ci J ~seJ>h Delorrue, nici Adolphe, nici Ober~ann ; . _chiar ş1 RenP stîrneşte s L1s piciune. Nici uoul din erou problematici, posomorîţi, disprctL1itori fată de vulg, închişi cu orgoliu şi deliciu în dr;ma lor sin«u0 ratică, nu 1c captează disponibilitatea sufletească. E i sî~t i_n întregim<', fă ră ezitare, prin determinarea ob1ect1vă a împrejurărilor ~i atitudinea <leliherată a cugetul ui, oa u1enii une i epoci dt: rcna~tere natională. De air.i bogăţia t e maticii patriotice in opera lo;, insistenţa cu care apare motiv11l iubirii de ţară. simpatia pentru clasele d ezmo~teoitf', şi în primul rînd pentru ţărănime, motinll criticii nsturătoare la adresa a~upritorilor, moti, ul hai<lucului ca er ou popular , răzbu­ nător al suferinr1·!or colectivităţii. D e aic-i tonul înflă­ cărat, crispaţia , ocii. ţinuta retorică a stilului, cart' risipeşte din_ hd~ug mijloace cwo}ionale pentru a smulge convmgerl"a. .. Î~ genere,. sc·~t!mcntul 11rf't.lo:iniuă ai:upra senzaţ1e1 Şl cel puţm Jmca paşoptistă ar putl"a fi carac1 Ră]('('_!iic•u Pitrc• Al..:• "~uih ·i : Ci,.ci n-;·i,:wri l'Or11unif ut? ele- J, JJian'U, in Cmlll(Jrl>iri Jir~rorr, 1916, nr. 1, p. 2::;, i 144 D. Doliotir.l'Rtlu. Lo Prfnr;&pauti, Roum(ti,as, Pa,i.":, 1as.i, p. S:!. terizată prin ceea ce Daniel Mornet spunea odată tlespre Rousseau. că ..expresia sentimentală e puternică, Qriginalitatea pitorească, medi~cnt' . 1n ade".ă~, la paş?p· t.işti, limbajul figu rat e încă lipsit de pJast1~1tate, ep1~eLele au un caracter general, metaforele s1nt rare, iar , aloarea lor, chiar atunci cîod autorul le foloseşte, c diminuată prin aceea că domeniul comparaţiei e la îndemîna sim ţului comun. Capacitatea de a evoca universul concret e rf'dusă şi, dacă privim atent de 11ildă celebra U1nbră a lui „)i[ircea la Cozia, vom constata că puterea de sugt·stie se bazează pe armonia sonoră si nu pe capacitatea coloristică. În g~nere, literatura paşoptistă a creat puţine oper e <le epică obiectivă. Mo<lalitatea ci predo1Uinantă e lirica, potrivită uuc,i c,poci de înfiel."bîntare a c,1getelor. de afirmare pasi onală a <lri>pturilor înrălcate afo poporului romîn: a cultivat tle asemenea, cum am arătat, dramaturgia, mai ales în dfrt> cţia criti_cii _ele m_oraniri. Romantismul ei e moderat in gesturi ş1 cuvmte, nu se las.i ademenit nici d e anarhia sensibilităţii, nici de , ertio'ii metafizici"', e echilih.cat, ancorat în real, caută " practice şi în unjFon cu is · toria; · yno · u~~r î n d u_1· soluţii cef<te alternative)(' pr('a g.ra\'I' al e ex1stenţc1, iar p rin ex~ltare patriotică îşi astîmpără setea de suhlim. . Curu dragostea r('prezintă - se ştie - un domcn111 ce îngăduie personalităţii lău~trice a !rt_istului să -~i dezvăluie tră sături clin cele ma1 caracteristice, e semnificat iv a -vedea în C(' chip normal, pondera t ~i violent anticab otin• iubea Alec:,a ndri. Chiar Jacă mărturia ,Je mai jos va fi recuzată, în ciuda faptului că pl."ovinc de la un s Niitor Tf'Jlfezentat iv şi că e despTi11să clintr-un jurnal intim (fiind deci scutită şi de Yanitatc, şi ele făţărnicia publicităţii!) , nu ~ c_lc tăgăduit c_ă se d_cfineştc totusi o aouJUc stare <l<· s pirit, un anumit registru de i;ensi bilitate propriu ('J) OCii: ,, •.. Atît N (iniţa) cît şi e1i r,u. am. ctizuc niciodcu,T fn ridicule exagerări de simfc'fmînt. Dirnpotrivâ, bătînclu-ne joc fără cru/are de cei ce cred că iubesc pătimaş, lnînd poze tragi.ce şi punînd in exprim<irea lor sforiiitul burles_c al dramvei . m~od~rne, ne-am lăsat pu.rtaţi agale de ·Naţa noastra lina şi de impre.~iile noastre scumpe, fără schimbări neaşteptate, JO - c. 159 145 fără crispări sentimentale. Fără vreo Jctp,ăduinţă, între noi, de etern amor, fără să facem vreodată giurămi.nte, fără exclamaţii pline de îngîmfare, ne-am iubit firesc cu totul, am vorbit despre amorul nostru în cîteva cuvinte, în cîteva fraze, căci ce e adînc simţit se spune simplu de tot." 1 Revelatoare este, de a semenea, atitudinea romanticilor noştri fa~ă <le explorarea spaţiului geografic. În Apus, un Byron, un Chateaubriand, un L aroartinc, ttn M,lsset călăt oreau î n 01icnt, în p ădurile mist erioase ale Americii, în Suclul scăldat în soare al Italiei ori Spaniei, pentru a găsi în exuberanţa peisajului şi-n existenţa unei societăţi reduse la un stadiu primitiv de agr egare, lipsită de norme şi convenienţe, o reconfortare pentru o viaţă ce-i dezgusta sub 1·aport moral şi o încîntare a ochiului dornic de pitoresc. Paşoptiştii pribegesc şi ei p e tărîm u ri întl~părta te, uueori datorită obligaţiilor exilului (Bolintincan11), alteori, ca Alecsandri, din pură curiozitate. îns ă o c uriozitate de turist care nu travesteste nici ~n fel <le tainică vointă de a evada. Mai plin de' tîlc e însă faptul că în lit~ratura epocii interesul pentru peisaj ul naţion al precumpăneşte asupra tendinţei de a evoca peisajul exotic. Celor cîtorva opere inspirate de mirajul Sudului (Florile Bosfonilui şi memoriile de drumeţie, atît d e puţin personale totuşi, ale J~ Bolintineanu, O călătorie în Africa a lui Alecsandri, memorialul călătotici hi Con:;tan t.iuopole al lui Dimiti·ic Rallet) li se opun numeroase serieri consacrat e ţării; în ele scriitorii paşoptişti descoperă cu fervoare poporul, cu neasemuitele lui virtuti, frumusetile pămîntului romîncsc. vestigiile de ci~ilizaţie străveche risipite pretutindeni. pe întinsul meleagurilor patriei. O enumerare fie şi incompletă a operelor de mai mare greutate din acest p n nct de vedere trebuie să facă loc itinerariului de căl ă torie al lui Alexandr escu de la 1842, notelor de drum ale lui Bolliac d e la 1845, ale lui Alecu Russo (Soveja), Costache Negrnzii (Scrisoarea II-a şi a XXVTII-a), bucă ţii lui Alecsandri O preumblare în mun/i, fhă a mai vorbi oe nl'numifrate op r r E' minore. 1 146 C. D . Papa.Stale. Y. 1/ec1amf,-i şL ~len,, NeJI.TÎ, Buuureşti„ lll47, p. '.!37. . iune î:n versuri a lui Scavinsk ~ cum ar fi Ju~g_;1 n ~rr~ B01·sec a lui Asachi asupra unei asupra unei calatorn a '1 . a lui Icnache Gan e .. Cet·,tea Neamtu u1. . . călători~ spre • ) 1 ; Melidon despre un votaJ (Călătoria me la mun_ted, a. Ul I lui Nicolae Istrati etc. în Moldova de sus Şll Ce )dos, Dar"1"usa·n,1 în savurosul . · l' tu o ru- , , ' ' , Chiar ş1 rn~e igcn . n abordc~~ă Europa după ~e său Peregrin transilva ' i T Rornînească dm îşi zugrăveşte descălcc~r~~at:a 'cr::cntul ui autoht on Haţegu1 lui . nat_,f· P_nor.1 ă ~ dovadă a locului central în literatura tle ~a at<>~ll? mc l în universul spiritual al pe care-l ocupa patnotH:mu , . vtl\tii firă entuziasme • ·1 fo„ evocarea strarna • , • • . . paşopt1ş·t\ or .. ' . ales fără a proiecta în peisaj aspn:aţ1· supcrficia e, Şl mai . cfv te ~i obosite indică atît ilc unor suflete ~esat1s act~ til de a ad;ca la proble. stanta a pasopt1ş or . _ v ten d iota con , . • · robustetca '<1 sa11at' .; momentului istoric cit ş1 , • ma ic, . ul . lor poihic. tatea org~msm ~: . f !clon1l a fost apreciat la 1848 Să adaugăm ca :ş1 o o a andistică şi estecloc~D'll'ntarad, prbpl gJ)Ur şi necorupt. p.entru• valoarea de v 1aliros ura 1 , .. ucă, in sensu1 . . o, i au stiut să-l utilizeze ca Prea putini au intmt m _e ş . -' d · mare deose, 'bil - d mitologie Exista, cei, o . sursă pos1 ~ e . romantism-ului romînesc :ş1 b ire între chipul de a fl a_d tal inclusiv cel francez, romantismul european occ1 cn ' cu care adesea a fost comparat. V l i lNFLUENt'ELE STR \11\F, ŞI FACTORII Jl\T}:RNI . . . utin asupra problemei E cazul să ne oprnn aici P ' 'b ·t să fecundeze . 1 t ,- · e ce au contn u1 . . influenţe or s ra~ ~ . v . d -ruiască fizionomia e1 . şopt1sta 1;1 sa- 1 a X l · liter:i ~u~a Ipa d 1 ;fîrsitul secolului al XI - ca, ş1 specifica. nea e a _ 'ăzboa i·e sub influenta com. 1 ' t e cele doua r , < , ' v mai a es m r î tătcnit în istoria noastra aratismului francez, s-~ ~icc ' bil' ·· de dependente P 1 tv ut1na a sta Hll '. lit6rară o ac evara a r dele literare occidentale, mai gene tice între ~utar c mo r~ r omîncsti, rezultate din ales franceze, ş1 cutaulre d~pe v·nă pri;1 filiatie directă. . t ·· pr ecum o in ga1 ' , I . Iv ceIc dill u , etări au scos a IV~a a În unele cazuri a!e?'1enea cerbcir si au îmbogăţit cu fapte de influenţa mcontesta a ) 147 V V noi exemplt> dosarul. ~i a::,a voluminol!, al legăturilor rcciproct' ,!intre cultu.ri. \ stfel, lucrări pr<'ţioas<' au clat Charles Drouh('t dcspr<' modclelt' lit1·rarc ale poeâei -:,i teatrului lui \ a-.il1· Alcc,-antlri -:,i D. Popo, it'i dcsprf' influenţclf' e~ereitatf' asupra lui ffrliad,· Rădulescu. Dar i;;i în aceste lu cră ri. nu o d a tă intnpn'tărilr au fosl abuzi,e, fiindcă însăşi metodologia cer1·etării ,,, fmula pe pr<'misf' false şi p•· o teorii' ;: implistă pînă la ab„urd. Teza, care .nn mai arc u1:, oie să fie deuwnstrată, <'ă o Jitcratură începătoare· împrum ută temf'. subit'cle, norme (le gu"l ~i t',prr,-i1· dt· la o Jitt·ralură mai a, ansa tă, "<' verifil'ă la noi, î11 lumt·a primelor clt'cenii ale :-.!'colului al ,IX-fra, prin ecoul <·îtorva mari litnaturi ale Cont in<·ntului. În jurul lui J 800, un mare rol îl joacă nt·oc•lenismul, mai Lîrzin şi pentru unii Sl'riitori moldo, ,,oi ra Donit'i, Stamat.i, e evidentă înrîurir<'a ru1-ească. Îo mod deosebit îusă, generaţia pa 9 optistă e le~ată de Franţa. \proape nu e :-criitor care să fi rămas iHsN1sibil -,i nerecepti v la puterea contagioasă a romantismului francl'z si în gcn('ral a ruiscării de id,•i a Frautci din prima jl;mătatt' a S<'colului. Dar d„ aici nu ur~1cază nici că literatura pa1<opli1<lă isi ari' cauza îu influenta franceză, nici eă ca·,~ lipsită' ele originali Late. ' După părerea noai-tră, o ioflucn'ţă )iterară nu face dccît să amplifice idei sau SP1ttimcnte <'~stcnle în ,:tare c·mbrionară, să rristaliz,•ze o orieotar1· ce pluteşte in aer, dar nu c încă e,plicit definită. Baldenspcrgcr s punea ru_ bu11ă clrcplatt· <'ă o inflm·nţă luere:uă prin afinităţi. ln atmosfera ele puternice conYulsiuui C('Onomice şi sociale ele la îneepu Lui s1·colufoi al X f~-lea, cînd zăgazurile ce f<'rccau viaţa feudală 1·rau asaltate ,lin toat1· păr\ilc, d nd totul părea lipsit ele ~tabilitale, în ,;chimbaTe. cîud clupă secole de stagnan~ intelcc·Luală nu entuziasm înnoitor ,·uprin<lt•a spiritek, -,-au n1,at condiţ iilt' pentru na~tt•rpu romantismului romînt·i.c. \, u Lamartine, Victor J1 ugo -:,i consof! ii ele termină romantii-mnl 11ostru, ci - dimpotri,·ă - aci-:,:ta, zămii;lit ,lin realitatea obiecti, ă a tării, i-a selectionat pe Lamartinc şi \ ictor Hugo, pen t~u că i-a ţă~it corE>~punzători propriilor :<ale aspiraţii ~i i-a putut asimila mai l1•snc. "-şa se e'<: plică faptul. obs,)n at de mult încă de lbrăi148 d; ... 11·teratura franceză. Alfred d e Viguy şi Jeanu ' ca _.,_, . . · " l f st l\f , •t arn putea a1lvau c,a ( ' a\JtU'I ·,Sl ,erva , au O . u:ssc. '. 1 a ' ontisti Prefcrintrle scriitorilor noş tri 1crnoraţ1 < t' P ~ r· , • • • •• . • l >artit> •)\.trt· st·ntimcntahsin ţl pitoresc pc te o I ' au mer-. c., • . lv di· alta Problt·· cătrc umanitarÎ'-nt :;-i acţiune. soc1la -~ p e li . , inlro;... . dt·zaxării morale, JOCU ut· og nz1 . ,. cu,1t~c~ . . , . il Ttă • ii rafinamcntdt' (or111c1 wctici frenezia sens n 1 r • • . . l .' • , . L • g:cncr<· [)r iz ă, ele depaşnH1 cerrnarlu,l 1c1· 11-au .1 vu u1 . .I tele im<'diaH· ale mouwntuhn · . . . I·1 : ('.a •mtot<l cau na• ·w c\e:i:voltar.-a yL • • . . . htcratunlor, . . · t noi factorii interni au fo„t clec1!-n I~ l'I a~1 0 ctlermmta. · l ri lit,·ra re ,..trăim• < eopo nopti11111·a între anunntl' , a o d ,1 l lin vă'la modă şi tot ei au produ:-. a1laptarl'atlmo t c ~r c l - . • rP·i }or <' or"an1smu . afară, uuţ ior1ahz:nca 1or· 11ig<'ra ' ~ ·· rom îll{•sti li· I era turu ·. · , ,, · . · 1 .- îl cons litu iC' Un bun exeinpln lll ac<·a;.ta prl'l lll.: el •. • l. J. ta în . urul pm·zici ruinelor. Crrccta toru ru~1 v~c n '~1p1t~t.rădJit să demonstrez•' t·ă abundenţa terne1tln1u1P· · ( .. Io, 3 Ale-" ·1n rt•sc u. s-a „ lor rcpr.-zcn tată în opera 1u1 .1r •. • .. . Fli: de Rădulescu Bolintineanu l:'i a multor scrntrr~ , .a . rezultat.ul influentei .,,erei Late <le opera m rnruon, •· ' · B (H ·ro " (l{o.,.dan· Ouieă, Cartojan) san ele y ron<l am1 Volne J I"' • •• L • • u a us note no~ n la 1 . . 1 · ()rtl.z) · Dar• în 11rimul nud, . 1poeţu el - ' ocu ruine or spccifict' în tratarea temei. n ~• e , ar, p111l . 'feba b ale antichitătii - Roma, a mira, , pat;optiştii eî~tau urrndc: lrt>cutu lui ~aţio~a~ • " ,.j;.te CNatca reamţului, Sucea, a ~ 111 lot l~ 1 -.T ~r~ii\,e;1timentului dt· melancolii' faţ{1 ele cfemenpnon a·. .'. .. l . recuru1)ăucş te exaltarea tatea c1v1htzr:ţcnul~r a«10:f; i~ilitară, folosit ea mijlot p<'ntrn un , · o 1 îmbă rbătar<· pentru prczt'nt. • . . . .I < e D· <lac", cc admilc 1>n·locrarca m spiril oaţlOna_ .1r,. • . ' ,, ,· ·t cn,ta unei d(• <·e i:,-·ir contt>:-.ta cxu; a tem<·1 ruine1or. · · • . • . . h". dacă nu cxdm-n a, <1111 ('are s-~r surse 1nternt::, <' J.tr ul , · · · 11 insniratia . limcnta în punct e1 u1c11nc1 r . f1 ?.ut,'.t 3., Să a,em în ve<lerc că. într-o perioadă î1'. scrutor1llor. ' . ta o traditi,• iar na~iunt:>a Litlnr1 care cu tura ,şi <'au. _ ' ·' . r :- ·ne. cînd S<-' .JUSt1·r·1catl\. e l a o ex1stenla de sine. stat,,to • . ' V ;i ~t;i;: _ de V . To\;lema 'in t-tudiul oo„tn• ! Cittto 00Aurof•Î u,uprtt i \tu e-:o.JJOS Uloll p~ .•a.c~ p. . J ,nino reor,fl mardit•, Viaţa romfora$CU. problir,u1i injlw·nţt·lor ,,nhot> an httr4lur<i \t1 u or. t, 1960. p l.\:; şi urnJ. 149 înce~ea explorarea istoriei, a folclorului, a literaturii ve.ch1, p~ntru a des~operi valori care să poată servi luptei de elibera~e, r1:unele. deveneau, ca şi toate celelalte semne ale d 1· ·v1.rtuţilor . ş1 slavei strămoşe~ti , , un m··1 JJ oe e !)rvoze 1tis~. n?ţ10nal. Tema plutea în atmosfera n:orala a cpoc~, ş~ ~ovada că unii scriitori ar fi putut a3ungc ~a _ea ~1 fara de concursul unui model străin, -<> const1t_uie fa1~tul că ideea nestatorniciei soa-l·tei, cu car~ mo~~vul rUinelor e asociat, apare în scrierile cronic~r~or ş_1 ~ntr-vo formulare frapantă, deşi dintr-o perspec~va 1·e_hg10_asa,_!n ~refaţa_, M.ineiu/zâ pe ianuarie, a lui hesari_e d~n Rm>.ruc (~7, 9). E cel puţin tot atît de pr?habil c_:i vreunul dm scriitorii cc-au tratat tema iumclor, ~1~lova, Hclia_de~ Alexandrescu, Hrisoverghi, . a?cu Vac~rescu, Bolintmeanu etc. s-au aflat sub 1~luenţa lui_ Volney, pe cît e de probabil că au făcut-o p~m. dctermu~area mediului de viaţă local, a lecturii c~rţil?r v?~h1, ~oate a Mineiului lui Chezarie din Rimn~c•.Ş1 1~ ori~e caz, în lipsa oricărei informatu de 1 natura istonco-bterară putem socoti că " 1 l v •• ' ,,pnmum toven~ . a pre ucr_a~n temei în literatura romînă n-a ost mc~;olney, nici Byron, ci_ o anume stare de spirit prea_labila, care e~entua} s-a eliberat în materie sonoră graţie co~tactului cu sc1·iitorii de vază ai Europei. . ~cecaş1 argumentare c valabilă în alte cazuri de p_ilda, pentru Cîntarea Romîniei, care a fost ocazio~iată şi ?u cauzată de lectura lui l\Jickiewicz ş.i a lui Lamennais~ pentru ~abulele lui Alexandrescu , nuvela istorică a Im Neg7n~zi, poemele istorice ale lui Bolintineanu şi A_~ecsandr~, m general ~entru tot ce literatura paşopti­ sta ne-a lasat substanţial şi 1·eprezentativ•. O EPOCĂ ORGANICĂ AlLITERATURII ROMÎNE Literatura paş?p~~stă 1·eprezintă o anumită treaptă de reflect_:t~C a v1cţu _poporului romîn, în condiţiile transfor.n:ar1lo_r rcv_olnţ10nare ale economiei şi existentei sale po!1t1ce_d~n_ pruna jumătate a veacului al XIX-l~a. Tocmai vend1c1tatca acestei reflectări si aderenta ei la caracterul naţional i-au dat putere de conv~gere 150 şi trăinicie. Modelele străine au s tîrnit şi la 001 şi pretutindeni ecouri şi şi-au găsit imitatori; dar scriitorii paşoptişti, în partea lor cea mai bună, au ştiut să le folosească drept fermenţi, le-au asimilat creator şi nu Ie-au prelua t mecanic, le-au încorporat unei viziuni proprii despre lume. Paşoptismul reprezintă o epocă organică a literaturii romînc, cu trăsături caracteristice, bine ucfinitc în sens progresist, popular şi democratic. Operele sale cele mai importante aparţin tezaurului literaturii noastre nationalc. Ele sînt dintre acelea care se învată în scoală ~i intră în alcătuirea acelui strat adînc ~l conştiinţei' indiYiduale, de i111de ceea cc s-a sedimentat nu mai piere decît o dată cu ultimele bătăi alc inimii• Paşoptismul a dăruit un numai texte literare, dar şi un stil uman de creator: patriot, militant, încrezător în destinele poporului său, de o substanţă sufletească generoasă, capabil să urce pe baricade, să spere, să sufere alături de cei mulţi, într-un cuvînt să trăiască în pas cu istoria. Soarta paşoptismului în decursul vremurilor oglindeşte peripeţiile luptei pentru libertate a poporului romîn. Junimismul l-a contestat principial, considerînd că reprezintă un simplu import de i<lei străine, iar suh aspect artistic, o acumi1lare de stîngăcii, semnul unei conştiinţe estetice primitive. Ulterior, gîndirca burgheză a încercat să-i falsifice mesaj ul, în sensul exagerării unor laturi neesenţiale, sau să-l omită pur şi simplu, pentru că evocarea lui îi contraria tendinţele din ce în ce mai pronunţat reactionare. Astăzi ne sînt clare şi valorile, şi limitele paşoptismu­ lui. Din perspectiva contemporaneităţii, moştenirea s a n e apare mai actuală decît oricînd. Într-o lume care subliniază tot mai mult problema răspunderii creatorului faţă de istorie, el oferă exemplul unei arte cetăţe­ neşti, situată pe poziţii clar militante. Într-o epocă a emancipării naţionale şi avîntului colectiv al maselor, el oferă pilda unei arte democratice, ataşată nemijlocit cauzei poporului. Paşoptismul n-a reuşit şi nu putea reuşi să se contureze ca un nou umanism, dar îi revine meritul de a fi croit un drum către el. l51 ION JlEUADE .RĂDULESCU SAU „ECHILIBRU ÎNTRE ANilTEZE"· ÎN TEORIE ŞI PRACTICĂ S1n şi n=i Îrl fata lumii Şi vegl1P11z-o stincii arsă Q en ismă ,i-esplicaui dimre nouri de eres... Emin e scu Ipotezele vechi asupra Heliade Rădulescu ni se par vulnerabile, iar cele noi ezită să se afirme. Un exemplu mai izbitor de a variţic a criticii ar fi greu de găsit pentcu p1ima jumătate a secolului al XIX-lea. Nu numai că bibliografia hcliadistă c restrînsă, dar ea numără extrem de puţine titluri fundamentale. Pot fi reţinute dintre cercetările anteTioare lui 1944, în afară de cele cîteva 1>agini judicioase inse111nate în treacăt de Tudor Vianu în .Arta prozatorilor romîni şi de portretul savuros, creionat de G-. Călinescu în Istoria literaturii rornîne, o ])iografie documentată a lui Bogdan-Duică şi mai ales l11c.răJ·.ilc 1·eg.rctatului D. Popovici, rcmarcahile prin bogăţia info:rrnaţici, precizia deta]ijlor şi pluralitatea unghiurilor ae privire. În ultimii ani a apărut o singură contribuţie valoroasă : un excelent capitol in.troductiY al lui G. Munteanu, care ne îndreptăţeşte să aşt eptăm cu legitim. interes monografia din care e decupat. 1 Fără îndoială, explicaţia acestei stări de lucruri e că Heliade Rădulescu e un scriitor „incomod", în fata căruia spiritul de ,:istcm e amcnintat să esueze ia; cel ce voieşte să-i elucideze sensul şi gene~a o'perei transpiră. Multe din ideile car e circulă despre el se pe superstiţii moştenite sau pe aprecieri contradictorii, g.reu de împerechiat într-o sinteză. Şi totuşi bazează 1 Cc.org<: Muotenou, Asupra rttor1şiJeriirii lui I. fldfode-ltdduluc". Clustiuni mciodologic', S1..at.u1, nr.1' ti 5, 195t). 153 ffeliade soarta I-a scutit l<:VOLUŢfA lOEOLOGICĂ A LUJ HELI.ADE Şr BAZA EI DE CLASĂ Reliade Rădulescu nu . d' dar originea lui nu e nici rro~me_ ~n .clasele de sus, al cuvîntului o· . P eheiana, m inţelcsul deplin • 111 oameni ca el s·t t· • f turii sociale trad't" I ' l ua,1 m a ara !'truc. i,rnna e, s-au recrutat marii 1· . . ŞI S-au desfăcut traiectoriile UllOr C . < af .1ţioş1 Tatăl său era un om de rîncl cartn.cre. proc ~g1~a~e. prielnice unei ascf'nsiuni ·a' d', 1n .1mprc.7uranle • .rapt ·· a 1e veacu Jui trecut n- . b . e • u1 . , primele de cenu o mică aYere. îl o-ăsi a iz ~tit sa-p HH;ropcască decît războiul de 1; l806 8 ~n ~r1;11atcle ţariste, în 1810. {)e la 1811 d ' ~~01 cap1tan de poteră la ' pose a o casam Bucu t'1 · ; : : : ~~/atul Gîrhovcni sau Slujitori, rJfu -5 si8;""nd f~s~~;rj~;/;; 1 a· . t Nedis.pnnînd în mediul fumiJial d ală propulsivă, a~a cuni s-a în tîm o con ~ţie ~ateridintr e pasoptişti H li l f p ~t cu cci niai mulţi caute u , . ' c a~ e a ost ohligat de Lînăr să-şi demia Gr:ocscta.spca·:\:C-se C? lşcolaLritatca sa, întii la „Aca, apoi a az„r" . d incerca:re nereusită de d ,, . a • a vemt upă o torici 1a lipscănia unei :udeep~nde nJ?tcşugul negus. r~~b:~t: p~fnn!f:~~::~!~ E~:e1inut i~pi:es~a u~uia ca~e ,,un copil te.~lt d1 ntr-uri sat c . v • • rl , nire şi cu muza sd drept uiitor" u sarai1.a rPpt m?şte­ La fel, Stefan G } ~1 ' ne .spuue antaz1 Gh1ca.1 din , o eseu I comndcra drept om ie.~it loac!o!eorhr:°:ir:':}n munca sa a. ajuns să-şi c:~eze mij- Deşi pentru cine îmhrătis 1 1820 . intelectuală aus iciil. ' ,a a o profesiune p c erau cu totul nefavorabile, pe C. Doţdan-Uuică. lMoria literaturii ro . d 1923, p. 40. mint mo ernt>. i C. t> ... A,ieCicl4 Cort,pondenţa &t.erP. .. · de Io 1848# voi. III.a p. 48. . ta. fl 1 <'-~tll 1 A Ul poe# nwnreni. Clu!. . . rnN,tc Gif> captlor rtvofuJiei romin• încă d e la înce1)Ut de dibuiri aşternut netecl înainte, ,Iar cel puţin n-a intrat în conflict cu propria vocaţie . Avea 18 ani cînd Gheor ghe Lazăr l-a asociat la „Sf. Sava" şi numai 20 de ani cînd, la 1822, după retrager ea dascălului an.leiean, a răarns singur conducă· tor al şcolii .t Era o sarcină de răspundere, potrivită , nsă aptitudinilor lui, la care a aderat fără nici o rezervă lăuntrică, în spiritul celui mai însufleţit entuziasm. Obliga!,iile didactice ar fi copleşit pc un altul. Pe de altă parte, în starea de dărăpă.nare şi incurie, proprie administratiei de stat a vremii, greutătile materiale ii asaltau '1a fiecare pas. ' Totuşi imaginea unui apostolat într-o lume ostilă, care trece drept caracteristica acţiunii sale ]a Sava, trebuie rectificată. Scriitorul se călăuzea, după cum se ştie, de o înduioşare retrospectivă faţă de meritele sale din trecut. De aceea, amintindu-şi tîrziu de anii de profesorat, el a exagerat oarecum lucrurile. Dacă e adevărat că a trebuit să înfrunte multe adversităţi pentru a asigura dezvoltarea şi stabili tatea modestelor începuturi ale iuvăţămîutului romînesc, esle tot atît de aJevărat că a avut şi sprijinitori devotaţi, că opera lui, întîmpinată de un-ii cu hulă, a găsit audienţă, în această vreme de deşteptare a conştijnţci naţionale, printre numeroşi reprezentanţi ai văturilor mijlocii şi ai boierimii înaintate. In orice caz, din aceşti ani a început să capete popularitate şi să-şi consolideze autoritatea numelui. La 1829, cu concursul luminatului boier Dinicu Golescu, Heliade editează Curierul romînesc. Un an în urmă, punînu la contribuţie averea nnui unchi, cumpără singura tipografie particulară pe atunci, de şi probleme. 1 Nu ac cuooşc Drumul nu i s•a root.ivele pentr'"1 cRre lle:liade D•&t fuco.t pa.tte diot.rl' cei 4 bu..c ~iCJ"i uimişi de Eforin şcolaor lu 1820, ca aă studieze în Apus. fu 1839 ci se "' referi IQ. această împrcjarare în urtllătoarel.e cuvinte extrem dt;: ca1netcri1tice: .. Eu, după c1,m venisem în. urmă? răm.ă&ei fi ocu,n pe dinofard toc,nai. 14 t1remea mi .te miilJumi an1biJiri cin.d t1ă:mi r,i mlî n.lr...<q>rc'î I.Auăr dtt 1,u•,i mu,i. Dar i.ruă 1i marA projuor. ajutor lui 1~ gcomezrie. cu plaul de 100 lei pe lună şi dnd i·ă.:ui că pe /iecart am cie.t un tapitâl ce îmi lnţ/ripuiam şă mi-l Jac in~elin.d la tpil.rqpi. fă,in­ ""·lo laarţo. ~ (CuricruJ rom;nc-c„ 1$39. nr. 66. I'· 2G2.J AmbiJia de a fj t>10r4 ,, mcro" ti „capilar', ia~'i doi din principalii ati.U1u•• ai uctivitiţii lui Hcliade. lună o t:rilmeti~ă de să 154 \ 155 la. c_işm.eaua lui Mavroghcni 1 , care dispunea ele un pnvilegm p e 20 tle ani, îu sensul că era scutită de orice concu;enţă în a.~e"': răs timp. altă întreprinrlere sim ilară n er~t:~d . fnoJ<t: _ca p~o1~rinar al tiJ>ografiei, de ':Ul ŞI !lnhunat,l!lCC'8 ~~rtaa SP. Va OCHpa COUtÎOUU, Heli~dt> se rnradrcaza ncm1JI0cit clasei hurvh eze. creînd.u-ş1 legături_ trainice cn rep1·ezeutantii ~f'"'U;lorimii Ş~ breslt>lor: lu acelaşi t imp. eJ de ~i~e un. b adevărat d~ctator al literelor din Tara Romînească. Fără îndoială <~n 1:un.ctul dt> vedere al intensei activităţi dP luminarf': cac_eia I s-a consacrat c11 o in epuizabilă eneroie pos;-smnca tipografici s-a do\.edit extrem ,le utilă .' dar ':l'. s~h r}portul material, ea a constituit o afacere pr~duc~ tr~a. ~a r1'miircărn lucrul, fiindcă c atestat de documente. ehhen_ndu-ne dc prej 11decata că ar reprezenta un ullragw p r ntru memoria scriitorului. La 18~8, tipografia hri Hcliade, aşezată pe u1\ t eren de pe.st<, :> ha, cu o gră<li11ă poscclînd peste 30.000 de arbori, a vca 10 prese, peste 200 chintale liLne ~i împreună rn casa d t· locuit, putea servi drept r,{:1;~r mă pelltru cîlcq1 i:> Utf' de soJ dati 2. P~in condiţiile existenţei' sale ·maleria1e, Heliadc ~parrme aşad ar hnrgheziei. şi anume . acelor pături careh escaladau notori ctătii . Itreptele . , „i , ale bunei· sta-,n· pe _ aza rcgu?1ll Ul regulamentar, fără a lun1.ări să se r':lpa de . ord1-'?ea <:xis~entă. Între paşoptişti c unul d~n.tre c~1 .'.ua1 puţin mdcpendenţi. P e el nu-l su stin m~1 subs1d 1iJe pă~inţilor, _nici veniturile moşiei. Dimpot.n.vă, !ntre~ga Im s1tuaţ1e îl leagă d e cîrmuire, a cărei ~t1tu.dmr h_rnc voi~oare sau defavorabilă îi aduce sau 1.1 scoate dm c asa norocul. 1n adevăr intr-im re!rim t · • ' e a_u ocrri ~ . ş1. tnti:-o culturii îucă debilă, dezvoltar,~a t1~ograf1e1_ ş_1 a ~ctivităţii ~~it_oriale- a .lui Heliade depind ea ?·<' _sohc1tudu1t>a autor1taţ1lor; lu fel apariţia g azete)?~ ~1 ~1~uzarc·a lor; la fel obţinPrea d e titluri şi consfinţiri oficiale:. de care era nhtiat. El nu po,:;eda resu.rst" propru. cu <'are să -şi finanţeze acţiunile dc eulilla~l.T( ,I J. l!.:mil Vîrtoi;u. I. '-lt!liud~ l~iidult·vtt„ Actt fl sc1i.sori odnotaie, P· S şi urm. lhacurt>şti. 1928 ' I malizarc şi nu p1ttca conta pe '-'prijinul cititorilor (280 abonaţi la Curierul în J829 ljl peste 2000 lei pagu bă!) L, De ac<'ea, se căznea s ă nn-şi îns trăineze 1,onăvoinţa stăpînirii şi lupta să-şi găsească protectori pri u tre personalităţile influente din cer cudlc hoicr!111ii. Evident, ill td cctualul lip:,it de arbore geJ.1calog1c >;<i :n cr(•, hotărît. :,u .rostească adevărul fără nici o ciunt in·, aT fi ptlt1.tt alege o altă calf', aceea a lupvi .re' oluţionare, ca Bălcescu, sau aceea a coborîrjj în popor, l'a 1\.nton Paon. Dar Helia<le nu avl'a nici s tofă de •·ron , nici , ocatie tle anonim colportor de literatură. E ra llO ()fll 'anitos şi SllSC<'ptihil, cu amhiţii rnorme, <·are v oia să îndnmrnie spiritel e ~i să se aflt> me1·e u î u fnmlea bucatelor. l)c de altă p art,·, eolaboratur ul lui Din.icu Colcs,m ,i la Soci etatea litci:nră tic la 1827, arlr.nitaton1l Văcăre)'ti­ lor, asociatnl hoierilor luminaţi d e ]a „ Filarmonica", nici nu dispunea de o formaţie ideologică ra dicală, (·are să cultive subw·rsiunea sau măcar să proclame 1t1·cesitatea răsturnă rii normelor C•' reglemen tau \.iaţa ,:ocială. La Hcliade e izbitoare tocmai capacitatea de a adapta ideile J)rogrc;:iste ale vremii unei mentahtăţi în esentă conserYatoare. Ca nimeni altul ('I a încerca·t s ă cun~ilieze tendinţe up u~e şi să i 11 t cnnt:diezc între clase. A fos t w1 luptător pentru soluţii de compromis, fără nici un scrupul de cooi;tiinţă, prin prop ri a dial ectică a spi1·itului să u. Echilil>ru intre antiteze nu rcp:•'.z Întă un simplu titlu de r arte, ci uri program de ac tw1tate. Deasupra unor divergenţe trecătoan, il ' :edem ~great la pa]at., tnuodînd relaţii trainice cu c_lo mllJt?rul. ln 1835 scr1e un Prolog la serbarea nwnehu prea mal·· mlui 1ws1ni domn. . 1lexa11dru D. Ghica. ÎH 1838, proslăveşte î n Jrrm la dragoste acţjuuea caritabilă a dorn.uitorului, după marele i'utrcmur ce distruse:;e Capitala. Este înălţat paharnic ~i capătă s lujha, rc•lativ bine remunerată. d e membru al Eforiei şcolar<'. Sub Gheorghe Bibescu este numit a:rhiYar al statului !:Î obţine pentru C1iriernl, s tatutul de gazetă ,.<lemi-oficială", recomandată pentru aboHarc tuturor funcţionari lor statului. ~ I. Hei.ia.de JUtdul<:8cu. J'16moirt11 $IH l'li i1toir, de Io r egfln$ratum rournaine nu uu. J„a l venemem$ de 1848 ,u:complis ,n Palathi-0~ Paris, 1851. pp. 360-361. 156 l Curitrul reminil'..!ţ, 18!0. or. 7t), p. :!98. 157 Nu e de mirare că dctnol~raţii maintaţi, urmărindu-i ascensiunea, în ciuda n11•r.itelor ce le recunoşteau omului de cultură, au înctput eă-1 condamne , iolent pe conformistul politir. În 1839 C'olson îl numea „transfug salariat", iar în 1841, connmicîndu-i lui Chica desprl' suma de 40.000 lei, oferită de cîrmuirc lui Ileliadc şi Simion ..Marcovici, drept recompensă a meritelor lor literare, Grigore 'lexandrcsr11 scria : "-Vorociţi murito1 i, can• au darul a plcrcea tuturor suvernelor, În vreme CI' noi, soniţi sub cf'l llt'CUt, suferi[i de cel do acum, ,ţÎ1ttPm ra n(,t" iepllri fricofi·· 1• Tocmai legă I urile lui lleli:icle cu regimul regulamentar. prin urmare, cu profitorii şi exponenţii feudalismului, ii fac un personaj r~pre:r.cntativ al v.rcmii. un purtător de CUYÎnl caracteristic al unei importante categorii a burgheziei din perioada paşoptistă. Este vorba de acea parte a burgheziei <lin Ţara Romîncască, ridicată în primele decenii ale Ycacului, care <lezlăn ţuiso lupta împotriva orîuduirii feudale, rcclnmînd egalitatea civilă şi politică, însă nu prin înlăturarea boierimii, ci prin participarea, alături de ca, lu gestiunea treburilor publice şi cou<luccrca statului. Înslărită prin comerţ, arendarea mosiilo.r şi cumpărarea slujbelor, legată prin mii de fire de marea proprietat e, ea nu era interesată într-o răslUrnare ,iolentă, revoluţionară, a rel:qiilor <le clasă. 'l'cmclia puterii ci economice nu rezida în d1•7v0It:1rea industriei, ci în transformarea gospodăriei moşiereşti într-o înlreprindere p roducătoare <le cereale-marfă. Or, atragerea îu sistemul pietii nu numai că n-a dus. în con dit iile noastre, la elil,erarca iobagilor din aservire, dar, <lupă cum a ară­ tat-o încă Man., a cn·at premic;de unei asupriri şi mai sălbatice a tărunimii. Rrlath. slabă din punct d1: ,cdcr1; economic, hur~hezi„ nu luptă la noi, în deceniul al treilea i;;i al patrulea, pentru a determina o schimbare hotărîtoarl'; rl'ticenţ.ele ei sînt consolirlale şi de cotirea spre reacţiune a hurgh ezjci franceze, care, du1,ă victoria tlin ] 789-1793, i;e îlHliguisc cu ~ufragiul cenzitar, baioneta şi popimea 1 Scriso.tre dio 11 ianuarie, 1844, în: E. Lo . .·.iQt"IICll, Grigort ... Jlox1Jndr,,,u. Yi«I• ,, opera. l-.• fÎ rorup<>•dr~a foi,,, Ion Gh,ca, Bu.cu.tt~ti, 1928, ed. • lll·a, p. 2Jl. îxnpotriva valului tot rnai puternic al .n~m~~ţttmirilo.~ populare; voind să obţină limita.rea .P.nv1leg~1lo: maru boierimi ea se dezinteresează de pncma adinca a relelor de ~arc suferă ţara; r evendicî.nd o. mo~ificar~ a consti tuţici poliLice, c.~ se teme d? 1mphca!~ilc 1~~e.1 tran~: formări a structuru sociale. Um aceasta poz1ţ1e e~h:i vocă decurge o ideologic tixni~lă şi J~v.ăitoarc; opoz1ţ1a antifeudală şe asocia:Gă unei puht1c1 tlt: cons1:rvare a rclatiilor iobăgiste. Burghezia comercială i;i clientela ci rc,.(•ndic:i europenizarea ţ lirii, pri n . inlrod1~rcrea instituţiilor consti lt1ţionale occid~nt alc . ş1 p~<'coruz~ază reforme înfăptuite cu 1nudcnţă: Jn ul.tn1;a instanţa--: ca remediu împotriva paupensmulw, ·~ gcner.al, ş1 a mizeriei rurale, în special - propune fila~trop1~~ul. î 11 cultură ca militează pc pozi fiilc umu lunmnsm moderat 1'ipsit de o fundamentare filozofică . mate· · 1·1s t:-a. 'L"" 1818, devenită ma,· oritară în gu.vcrnul ua provizoriu. ra frîn.-ază l''<tindrrea mişcării. r~\ol.uţtonare, sabotînd împroprietărirea ţăranilo! !nonns~ pl'~n art. 13 al P roclama(iei de la Islaz, practica o po~t1ca d_e con· ciliere cu 1>oierimea şi de supunne faţa de dictatul turcesc. . , . HcliaJc Rădule„cu exprimă .I'~ plan 11leo1og1c, rn forme proprii temperamentului ~i alcă~l~1·ii lui . morale, tocmai aceste t!'ndinţ <' al!' hurghez1e1 rommP ... E~ a absorbit ideile ce pluteau în atmo'>fcra vr.emn ş1 )e-a întors epocii &ale într-o sinteză rcroarca~~ă, Ada~ imperfectă şi - cum vom vedea - : uln~r?b~a, msa dotată cu o marc forţă ele penelraţ1e şt mflucn!are a spiritlllui public. Adesea el părea că invent<·aza. cmd: <le fapt 11 u făcea dt;cÎt să descopere cu mt .cea& mai dcVTem~ ceea ce, prin forţa obiccti, ă n lucrurilor, avea oTicu m să însă la lu mină. . . Ca formaţie intclecLuală lleJia<lt· c au1:_or~l prop~1~lu1 t,;ău personaj nu în sensul că, a fos.t un gmd1tor ong.i_na~ ( climpotrivă !), ci în aC'cla ca a sult . treptei?. cul~uru şi ~i-a fănrit concepţiile prin eforturi propm. pr~n le~turile şi c:\.perienţa sa de viaţă, mai roulL <lec1l prm influc11 ţa sistematică a şcolii. _ A trecut, ce-i dr:cpt, între 181.:i-11H8, p~ la şcoal~ grecească ,le la Măgnreann, unde profrsau oamelll V A 159 158 erudiţi ca Keofit Ducas, Y ardalahos, Ştefan Commita, ade~ţi ai emancipării spirituale. i11forma1i asupra marilor cmente ale gîndirii occidentale si ceea ce e mai ales vr~clnic de subliniat, simpatizanţi ~i luminiştilor francez1. Influ enţa exercitată asupra lui Heliade a fost desigur notabilă, dar ar fi greşit să -i exagerăm importanţa . În înalta şcoală grecească 1rn bătea doar vîntul lumiuilor; existau şi spirite conservatoare; metodele <le învăţăm.înt emu adesea încărcate de un balast de vechituri ~c~l~nte, ide~e n?i nu o dată grevate de apă­ sar ea tracht1e1 scola,;t1ce s1 de obsesia unei antichităti goale de co~ţinut ; în multe prh inţe, profesorii nu re~şea u să se sincronizeze cu pulsul intelectual al epocii. Pe ele altă parte, să nu neglijăm că la capătul celor trei ani p etrecu-ţi la Măgurcauu, JleJiade avea doar 16 ani, vîrstă la care ideile de abia încep să se scdiment ezc. ~întem_ <le a~cca îndreptăţiţi 5ă credem, împotri-rn păre­ rilor hn D. Popo,ici, că deşi el a primit în şcoala grecească o seric de imbolduri ro<lniee, totuşi aceasta nu l-a putut forma în adevărn tul sc11s al cuviJ1tului J. La fel au stat lucrurile ~i cu şcoala lui Lazăr. Oricît de mare a fost enLuziasnml dascălului de 1>este munti, oricît de fierbinte patriotismul să u şi oricît de <l evotate strădaniile depuse. Lazăr singur nu putea desigur reuşi să împingă prea departe învătămîntul ce-l înfi~p~s.c, h~~tî~du-se . cu nenumărate' piedici şi advers1taţ1. J mţrnt1va Im, care are m eritll) unui eveniment d e răscruce în , iH"ţa c ultm·ală a poporului romîn, aducea ~ plus faţă de Academia de l a Măgureanu, nu numai imensul• folos al prc<lării în limba natională dar 'j;;;i ..... • . • > ' o anumita orientare pract1că, poziti \ ă, realistă, a învăţămîntulu_i. Totu şi, s ub raportul disciplinelor predate şi al aprofo ndării diferitelor ramuri de cu11ostiute. prograrnnl şcolii tle la Sf. Sava era sărăcăcios ~i nici n-ar fi putut să fi<' altfel. Da că, prin urmare, c' neîndoielnic că Heliade a primit la Măoureanu şi la Sava stimuli tlecisivi în direcţia dezvoltării intelectuale el· îşi datore~le Lot uşi, îu cea mai mare parte, lui în;uşi forman'.a . H elia<l e e prin excelt·ntă un autodidact si , , J 1). f'opoviei. Tnr.ruJm:t>rc 19.1?. Jl• 8 şi urn,. l ei : [. He-liad, RăduJf"-.cu, Op(rr. :! , ol .. Buturc·~ti. că niciodată aYantajele şi cusururile unei instruc· ţiuni însuşite independent, fără sistem, de unde bătea vîntul, după oportunităţi de moment, nu s -au manifes tat mai izbitor în pers onalitatea unui om de cultură p oate al nostru. Heliade începe ca un luminist, care înlocuieşte idealul mai general al emancipării umaue, propovăduit de filozofii secolului al XVIII-lea prin mobilul concret a l ridicării patriei din clecădere politică şi înapoic1·e culturală . Evoluţia lui ulterioară e spr e un liberalism, pe car e dialectica desfăşurării istorice îl va situa pe o poziţie cu atît mai retrogradă din punct de vedere obiectiv, cu cît, treptat, vor apare orientări din ce în ce mai radicale sub raport ideologic, tinzînd spre democrat ism revoluţionar. Prin profesoratul de la Sf. Sava şi Gramatica de la 1828, prin înfiinţarea Curierului romînesc, a Curierului ele ambe sexe şi a „Filarmonicii·'. prin traducerile din Lamartine şi Byron, prin aceste iniţiative şi altele, tot atît de rodnice, Heliade a adus culturii noastre servicii nepreţuite. El a contribuit la definitiva lichidare a vestigiilor fanariote din literatură, )a modelarea instrumentului lingvistic, fără de care ar fi fost cu neputinţă asimilarea culturii moderne, la înfrîngerea complexului de inferioritate al spiritului romîncsc în rapo,r t cu Europa, la promoYarea conştiinţei naţionale . Într-un cu,·înt, Hcliadc a <lat un uriaş aport procesului istoric de d escătuşare a puterilor intelec· t uale ale poporului romîn, aflate lungă Yreme în hibernare. Prin aceasta, el şi-a cîştigat un merit nepieritor, p e ('a:re nimic şi nimeni nu-l vor putea Yreodată întu neca. Mai tîrziu, el coboară în stima generală şi, de pe la 1840 înainte, pare a se contrapu ne îndrumărilor juste c]in cultură, în sens naţional şi democratic. Dar faptul că rolul lui Heliade e, în genere, salutar în deceniile t r ei-patru şi în multe privinţe dăunător în deceniile cinci-şase, nu se datorează unei involuţii pro prii. Inconsecvenţa ce se atribuie îndeobşte con· ce pţiilor sale e mai mult aparentă. De fapt, gîndirea îi e stăpînită mereu de aceleaşi obsesii şi e debitoare aceloraşi prejudecăţi. Ideologiceşte, Heliade e în esenţă acelaşi la 1822 şi la 1840, numai împrejurările diferă. 160 ] I - ,·. 4{,!) 161 Într-un punct mai mc1p1ent al dez, oltării social,· ~i politice, acţiunea lui îşi in ,·ederează cu d eosebire laturile pozitive. În deceniul al cincilea, cînd mişcarea de eman cipare îşi dădu se primele roade in cultură :;raŢie în mare parte ostenelilor lui cinel existau şi ziare şi tipografii, şi şcoli şi teatr\'., chiar şi scriitori, cînd, p e de altă parte, ascuţirea contradicţiilor d e clasă impunea o situar e elară oe partea sau împotriva revolu ţiei, încep s ă se contnrezc p regnant laturiJe negative ale ideologiei heliadis te. Aceasta nu înseamnă că şi de aci înainte el nu " a continua, în răstimpuri, să se manifeste oportun, cu eficacitate şi în spirit con structiv . Via ţa îl împinge îns ă p e po;iiţii di u ce în ce mai îndepărtate de n evoile ohiccti,·e ale momentul ui. fa1· acest pro~es ele neaderenţă progresivă la datei(, noi ale realiţăţii, v a sfîrşi dup ă un efem er momen t de glorie la 1848, să-l înstrăineze chiar de acele pă turi ale burgh eziei pe ca1·e de la început le ser vise. Iat ă izv orul dramei lui H eliade. Abandonînd şcoala de la Sf. Sava şi cr eînd Curier ul romînesc, Heliade a,•ea intenţia s ă-şi facă din gazetă o nouă cate dră, cu o rază de acţiune 1nai cuprinzătoare, fiind că s e a<lresa neamului î ntreg. E l vedea neajunsurile grele ale societă ţii contemporane, dar se înşela asupra cauzelor adînci ce le prici nuiseră ş.i socotea în · mod greşit că ele se pot remedia prin culturalizare şi unirea bunăvoinţelor boiereşti. În sensul acesta, Curierul era în mîinile sale uu instrument de luminare, o tribună ele izgonire a prejudecăţilor ~i împrăştiere a cunoştinţelor moderne despre lume, d e dezrădăcinar1· a relelor moravuri şi elogiere a tuturor facer ilor de bine, s ăvîrşite d e cei avuti, în folosul o bş tei. Actiuuca sa culturală era vrednică cl'e laudă, chiar dacă r ezultatele nu puteau în nici un caz să vină în îutîmpinarea a ştep­ tării naive, care a fost a tuturor luminiştilor, că prin refor marea moralului se va a_j unge la îmbunătăţirea situaţ1c1 sociale 1. De p e la 1840 în ainte, atitudinea lui Heliade, cu toate zigzagurile ei capricioase şi neaşteptate, se va l D upro activitat~a lui Heliadc la Cor ier(Al, JJQ de ani, in Cox,ra 162 1-i~ra ră din 19 ş.i v. Paul CorQCM, O g os:ctii a cu'" 26 ma.rtie . 19a(). caracteriza în esenţă p rintr-o tendinţă constantă de alunecare în tabăra liber alilor bur ghezi. Ca urmare a ascu-ţirii luptei de clasă şi a încordării situaţiei politice, în cadrul acelor p ături ale burgh eziei care erat1 legate de capit alul comercial, se conturaseră, deopotrivă : ,n toleranţa faţă de Qrdinea regulamentară ce atribuia b oierimii ato t puternicia în s t at şi teama ele o acţiune ;.; ubversivă imp rudentă, capabil ă să se conjuge cu exasperarea acumula tă Ja sat e . H eliade se face ecoul tocmai al aces t ei stări de spirit: el continuă lupta pentru luminare, protestează împotriva unor vicii ale sistemului, d ar sc cramponează ele iluzia că suferinţele se pot lecui prin f ila ntropi e 'Îi că soluţia revoluţionară e nedreaptă, teribilă prin cruzime a mijl oacelor şi ineficientă p ri n :rezultate. La 1839 el scrie : ,, Vecinica dreptate cu acelaşi pciloş izbeşte şi pe bogatul ce lmipeşte ale săracului, şi pe săraml ce hrăpeşte ale bogatului' ·. Adversar al „tira11iei unui individ", el pare a se terne mult m a i mult d e tirani<t norodu./ui" . Solutia o caută în porunca evan:hdit:i; ,,Jn loc de ci .scu le; pe săraci Împotriva bogaţilor, dim.potrivă, a îndemna pe bogaţi S<z. împartc1. de bună-voie cn săracii" 1. f d<>ile sale, pTccizează gl'ij uliu Heliade, ,.socotesc ş i cinstesc s tăpinirea şi biserica §i nristocraţia" 2 • Cînd la 1840 izbucneşte mişcarea lui Filipescu , la care ia parte şi Nicolae Bălcescu, cc va fi condamnat la ani grei de temni ţă, redac torul Curierului se s~an · dalizcază şi acu;iă. El publică poezi a Căderea dracilor, în care, sub haina alegorici religioase, osîndeşte înce rcarea de răzvrătire. Dedicaţia poeziei e adresată lui Mihalach e Gl,ica, fratele domnitorului. care instruise p e compl otiş ti şi tr.i rnisese la ocnă pe Filip escu , Bălcescu şi tovarăşii lor. La 1841, în articolul P entru opinie, Hcliade susţin e că „fiecare îş i este singur pricina stării în care se afl<I şi o merită ... Nu pot fi tofi oa.menii nu.mai d e o stare. Pot însă să fie mai mult sau mai puJin fericiţi în starea ;n care se aflli., de se -vor purta cu Înfelepciune a ieşi • Iou Hdiade Rkdu1esou~ $cr5t:ri. p<1litice. neiol4! f; lin&ri#IU:~. Craiova, p . 179. ' ldtm, p. 186. 163 d~n aceas; ă stare, de_ le va fi neplăcută, cu înţelepciun e , ::ic, ca sa 11u dea din la.c u, puţ."1 !-)acă 11ri~1 asemenea atitudini el îşi conservă simpatia cercurilor conducătoare, în schimb se îndepăr­ tează d e elementele radicale devotate r evolutiei De a_ce~a, la con stituirea Asociaţiei literare ~ Î843 , Tfehade _nu e ch emat, după cum nu va fi ch emat 11ici la „Societatea literară " din 1844. Animozitatea fată de el cAreşte ~i dat?i-i~ă _:poziţiei sale în problemele limbii. Reneg11:1du-!:'t prmc1p11le sănătoase, proclamate în g~amatica d e la 1828, el începe p rin .Paralelism între d~alectele romîn şi italian (1840) şi Paralelism intre dialectele ro_mîn şi italiari salt forma sau gramatica altor douc: ţw_lect! {1~41), să proscrie din limb ă termenii n?romamc1 ş1 _sa faurească un imposibil lexic italienizan~ .. At~cunlor ce se înteţesc asupră-i le răspnnde ?u o 1.ntapc ce sporeşte pe măsura constatării că proiectele lui întîmpină rezistentă. Ţotuşi, pînă _Ia 1848, deşi ~riticat de ici şi colo, şi v a~lm~ tot mai multă neconcorda nţă cu tenclint:el(> ob1e~t1ve ~pre pr~g;es social. flelia?e îşi menţine poziţia d_om1nanta p_e .tan m cultural, prm amploarea initiat1ve!or, energia 1mp etL1oasă a activităţii, mulţimea ideilor vehiculate. Rolul pe care-l j oacă în rcvolutia de la 1848 ~ o u:-mare _fire.ască a poziţiei sale de clasă şi a împrcJUl"ă~ilor oh~ect1':'e. într-o situaţie în care grupul democraţ1lo_r 1~amtaţ1 .nu a.~·ea deştulă forţă spre a decide h~crurile iar roa.cţ1onaru erau prea încolţiţi ca să treadi direct la rcpresmne, moder atul Heliad e n d even.itfigura V V A centrală. Comitetul . , Frăţiei" a apelat la el în ultimul moment spre a împnunuta cauzei marele său prestio-iu si a-i :f?losi legăturile cu bur ghezia. Postul profesor fa „Sa, a" ş1 condu~ătorul Curieml1â, mai hătrîn cu apr oape 20 _d~. ?m decît fnu:i_taşii railicali ai mi şcării, deţinea poz1ţu mflueute în viaţa publică şi avea r elatii st rîme cu s~arost_ii şi negus torimea Capitalei, cu L·upe~, T rifon, P r ofn , S1scu, Moşoiu , Scurtu. Înteleuînd că răzvră­ Lirea e inevitabilă, H eliade a primi~ ofer ta rcYolu- tionarilor cu intentia, i-ubliniată insis u~nt în ,nărtu ­ ; i~iri ul t erioare, ctc' a îrupieclica clczordincn. E l voia ;;ă lucrezi: pcntnL ,.panrlizarea anarhiei " şi stingerea .. ~pirit11lui incPndiar" . Ţ e lul să u 1-n formulat cu la<·1.m is m 1;- i imparţin]ita '-" caragialesct1 în cunoscutele 1 a fo:ri s u1e : ,. Urii.se tirania, mi-e frică de anarhie" ; .. Respect la p roprietate, respect la persoane" ~i „Foloas e !!t'nernle în p<1guba 11i măn ui". ' 1,a al căt1.lir~ a Proclamatiei <le la Izfaz, contributia lui e certă : stilul introdu~cril, cu tiraue Lomhasti~e. genuflexiuni în faţa provindenţei, protestaţii de bună intenpe îl trădează ca autor . Î n schimb, cele 22 puncte ale programului propriu-zis sînt rod ul unei elaborări colective, în care reprezentanţii stîngii revoluţionare an. avut rolul principal, judecînd cel puţin după reven· clicarea înscrisă în articolul 13 : abolirea clăcii şi împroprietărirea ţăranilor, cu car e Heliacle n-a simpati:;r.at niciodată. Pe tot parcur sul celor trei luni de putere revoluţionară, ca ministru, ca m emhru al locotenenţei, de fapt ca principal exponent al inter eselor burgheziei mari şi mijlocii, Hcliade s-a străduit să frîneze dezv oltarea mişcării şi să îndrumeze lucrurile pe o cale conciliato-de faţă de regimul răsturnat. În toat e pro· lJJemele de bază a căutat soluţii oportuniste, demobilizind masele şi zădărnicind înfăptuirea programei auunţate la Izlaz. La început s-a adresat - absurdă contradictie ! - tlomnitorulni, cerindu-i să sanctioneze cu autoritatea sa princiară, consfinţită de Regulamentul Organic, o constituţie republicană, n et orienta tă împotriva spiritului r egulamentar. După abdicarea lni Bihcscu, a tergiversat rezolv area problemei ţărăneş ti, făcînd jocul moşierimii, a combătut v otul univer sal ,-n sţinnt d e Bălcescu, a menţinut în funcţii de răs­ punder e, în guvern şi aparatul de stat , pe cei mai îndîrjiţi duşmani ai noilor aşezări, a iniţiat o politică de concesiuni faţă d~ turci, care a dus finalmente la capitularea şi prăbuşirea rcvolu ţi ei. ~ ~•18 apNrf'a la Paris clin lnltiativa lui Victor Hugo ziarul Evtoimeniul, 1·urrind ca epigraf următoarea (rRTi : ,, Urli t:igur()Q-ld «norhiei, drugo, ,e- caldă fi profunclci. populu•··. Simpl i cQitJc;:idrn1 d ? ·l 164 165 .. , .i În perioada cxiluluj , Heliadc a revenit în nenumărate rînduri asupra evenimentelor de h 1848 subµniind ~e fiecare _dată,_ ?a o faptă de glo:ie, că r~Vllle mentul de a f~ pac1~1cat lucrurile şi a fi împied_1cat _recurgerea la violenţa. Spre deosebire de Transilvania, unde_ se ~ăvirş~seră „neomenii" ,,de către iobagi asupra propnetarilor ~i vice-versa·<, Heliade constata cu ~atisfacţie într-o scdsoare din 1851 că „în cele trei luni ale rPgenerafiei romfoe nici o picătură de sîn<1r ni: .s-a vă~sat, nici o bonetă de cucoană nu s-a pierd:i. n~ci un fir de barbă fanariotă nn s-a rc,tăcit"l. Aibă cine va v~i să ajbă - spune el_ în altă parte - ~loria d~ turburator~ c~ eu n-am dorit-o nici pe seama m.ea ;n,. ~u- aitt ~ai virtos pe seama naţiei. Eu, n ici în, ţa rc,. nic~ in str~inătate n-am prea pronunţat vorba revoluJie; mat pretutmdenea, vorbind de evenimentele noastre din 1848. le ccilific ~u numele de .Mi.Jcarea·RegeneraJie ... Eu mi ~unosc _Mi!cflre de l~giiită decît ceea ce se face spre aparare şi mei RevoluJie salutară decît ceea ce se face în idei" 2. î~. viltoarea ?elor trei luni de guYern prov izoriu, conşt~nţ.~ r~lulru pe care-l juca şi a puterii pe care o dobindisc ~ 11 amcJeştc pc Heliade. Un contemporau ne spune ca imh:i:acaso o manta albă, domnească si purta pantofi cu cio:rapi de mătase. Se tinea înlr-'o supcr~ă i~ola~e. şi-l trir?itea p e aghiotant· să anunţe pe ~e1 ce-1 sol~cltau audienţă di e prea ocupat de t te hur~e. statulm3 • La ocazii rostea discursuri umflate. potnV1te să uluiască mu1ţimra, sincer entuziastă, dar naivă ş.i credulă. Cu prilejul fu ncraliilor celor 6 . victime ciizute cu ocazia eşuării complotului contrarevolutiooar din 29 iunie, el declamă cu o poză sublimă : ,,A'ceasta nu e înmcmnînta~e ( deşi era din păcate!) e o splendită trecere la nemurire... Aceasta riu e moarte e nastere , ' e ·rnaţă, e ceremonia botezului p riri cal'e ia' un nume libertatea noastră,"4 . ti . 1 I. UeliaJc RUdulescu~ Scrisori tli11 eX-il, Ruourcfti. 1891, p. 121. • Ide,n, p. 78. • C. D. -~tlce,cu, op. cit.. voi. III, pp. XVI-XVII. 4 G. Dogdon·Doică, op. ei,., p. 190. 166 Vanitatea lui c atît <lr inge nuă, incît chiar şi la~i tăţ.ile ş i Ic po~csteş tc c u a(;l"Ul <l e_ a rdata _fapte,ero~c<-'. Nimic nu e<ralcază în savoar e episodul din 1\!lemoires sur Phistoi,~ de la regen hntion roumaine. u nde scriitorul ne r<'latează fuga sa din Bucureşti, după complotu l de la 29 iunie, cînd pentru o zi se instaurase cu compli- citat ea mitropolitului Neofit o că imăcămie reacţionară. Fără a schita vreun "est de rezistentă, H• eliade sc , V • , strecoară i epureşte din Bucureşti spre ~U~}l· Pe~ drui:n se ascunde să nu fie xecu.uoscut, cu o lipsa de barbăţ1e jenantă. La Pucioasa e sechestrat în casa suhadministratornlui si păzit de m.ama acest uia, o bătrînă care-l tratează cu' dulceată şi cafea. Stoic, Heliadc cere doar apă. I se propune să evadeze, dar el r efuz~. A doua ~i cred e că i-a sunat ceasul : patru călăreţi se apropie într-un nor de praf. Ur ma, probabil, arestarea. Dar , lovitură de teatru! Sub administratorul, informat de nereuşita complotulni din Bu~urcşti, îi cade.la ;pici~ai:.e, te<•ăsindu- si disciplina de shtJbaş al statulm, ş, striga : „I~rtare ! Iertare, domnule I Trăiască constituţia. I Trăiască guvernul provizoriu! Trăiască libertatea! Trăias~<t H.eliade !" Prizonierul se emoţionează, e copleşit. Uimirea - se co nfesează el în cartea citată împinse pînă la fanfaronadă". Şi adaugă fără urmă de ztmhe·t : .. Există oameni care ţ;tiu set suporte neno· ro cirea , dar pe care fericirea, îi ::drobeşte". Plecarea spr•' Bucuresti e un ttitimf. L a hariera Mogoşoaiei aşteaptă o imen~ă mulţime cu drapele şi flori . S-au scos torţe, căci c noapte. Entuziasm , aclamaţii. Cîţiva cetăţeni exal tati d eshamă caii d e la trăsură şi se pun în locul lor. Atunci cu o voce măreată, Hcliade impune tăcerea : . Cetăte~i - ii scrmonează el - astfel răsplătiţi pe cei v -~u servit? Am supnivieţuit nenorocirilor mele ca să-mi văd fraţii coborîţi în starea de brută? Ridicaţi-vă, Nit,,ţen.i, la demnitatea de om ~i lăsaţi caii la l~cul lor.''. Şi ca şi cum n-ar fi d e-ajuns, cu acea capac1tatc ce-1 era proprie de a descoper~ îndăr.ătul incid~ntelor pr o:taice un arierplan filozofic, R ch ade concrudc superb : .,AstÎel cad popoarele dintr-o tira.nie în a~tati·_şi creeaz_,i ele înşile propriii <lespu/ i :ji e:r-pluatatori. 1•if_i oameni: căr i altfel mă cobor din a,·eastc"i. trc'isură ca.re-nu pare mm 0 il :e t67 lugubră dec~ 1ui dric. Caii la locul lor, cetăfenii şi Poporul la locul lui de suveran. Trăiască demnitatea omului I Trăiască poporul romîn !" Caii fură <l.in nou înhămati. cortegiul îşi urmă drumul, dar în faţa palatului mare'l; o~--ne spu1!e, în~uio~at retrospectiv de modestia purtam ~ale, ca se dadu JOS pe neobsenate şi dispăru prin mulnrue 1 VN.'!- mai p~ţin semn~icativă e scena dramatică a capitularu puteru revoluţionare în faţa turcilor. Cei trei locote~enţi a~teptau. î~ , Pala~u~ administrativ, lipşiţi a,e apara~e Şl nedec1ş1 ln pr1vmţa hotărîrii de luat. o}~scu şi_ Tel1 nu v ?ia~ _să-şi cedeze J>rcrogativele nici daca ar fi fost dest1tu1ţ1. 1n schimb Heliade socotea inutilă orice rezistenţă. Opunerea faţă de dictatul turcesc - ar gu menta el - ar lăsa să se creadă că locotenenţii sînt nişte ambiţioşi, care se cramponează de ros t. Da~ iată. că SC a~unţă intrarea trupelor Otomane m oraş ş1 nurrurea arbttrară a unui caimacam. Hcliadc s~. ridică, îşi .s~oate e~arfa şi propune nn toast pentru v_ntorul patne1 : ,1M,.-~~. îndeplir_iit sarcina. Capitala şi ţara smt acum zn munde turcilor. De-acum înainte ei '!lor răspunde de toate conseci11Jele actelor lor. ln ce mă pr~v~~tc, ~u mă retrvag" . Oamenii care umplu cu:rtea i1 mtrcaha ce c de facuL. Hdi.-1tlc le recomandă ca1 m, Să fi~ con~ecYenţi pri~cipi!1or lot· (? !), să şe 1·isipească mergmd 1.~care acasa, .sa nu furnizeze pretexte la sam.avolmcu gra_ve. ..F1e rc'ful de oriunde - adăugă ~el!~.de - numa~ 71:u f!,e !a no~·- agresorul va fi responsabil • Poporul msISta sa se ia armele. dar scriitorul îşi co;1t~uă P:cdica : ,, N_11 dispunem ' decît de forţă morala ş~ legala; nu trebuie s-o prăpădim prin impru· denţ~"2 · ,Cu 1mea c ~a, toata aceasta manevTă a pozei subli~e m _nenorocrre nu e o şiretenie retrospectivă a scmtorulm; e greu d e ştiut dacă lucrurile se petrecus~ră chiar _aşa sau dacă imaginaţia nu retuşase cumva 1·eahtatea; sigur e însă că Heliade credea cu toată con· vinger~a în. propria s~ versiune asupra evenimentelor ; tragedia Iru (poate ş1 marea circumstantă atenuantă a acestui om atît de complex) e că îşi t{ăia rătăcirile ( 7 .f V l 1 f{omfoii se inueselea rlaca se 111 i cşorc,. Că D-o mai verii 1/iad Claca s-o desfiinfa. . \ rici ipota.fi 11,-or 1riai fi, Cmierii vor lipsi. Lumea că s-o înveseli. 1 Heliade {'Ste arătat mai departe ţinînd piept sultanului. Cînd acesta vrea să -l dea gealaţilor să-i taie 1.:apul, el ~i desface cămaşa şi arată cele 7 peceţi, de care otomanii se sperie. Se speriau de el ~i boierii, căci iată ce spune poetul popular : Frun:ă verde liliac La poartă la Iliadrt S-a r idic11t baiuracu ; Boierii S · at• sp~riatu C,uoanele-a u oftica11, De frica fui Iliadu. 2 V Mimoiru n,r l'ltiiioir() dt la rlg€nira,ion, op. cit., pp. 121- 191. 329- 330. U,.,., pp. cu sinceritate; dădea iluziilor un trup, apoi le im:ita la masă, făcea convcrsatie si sc mira în modul cel mai naiv, cît de rezonabil si 'de heliadist îi vorbesc oaspetii ! Un echivoc a per;istat continuu: pentru cei mai puţin informaţi, Heliade a jucat multă vreme rolul 11nui conducător revoluţionai· autentic. I se plăsmuis~ u11 mit care a rezistat faptelor şi a supravieţuit propriilor sale acţiuni şi declaraţii. În ciuda poziţiei capitulante în revoluţie, el trecea în ochii maselor <lrept un luptător împotriva boierimii. Iată cum îl pnzenta un cint<·c popular al v remii : Mulţi dintre paşoptişti s-au străduit să-i definească rolul, separînd legenda ele realitate, denunţîndu- i erorile şi combătîndu-le. Materialul difamatoriu asupra lui Heliade, rezultat din actele şi corespondenţa foştilor tovarăşi de drum, dacă nu şi d e idei, e voluminos. Dar, adesea, î n rostirea aprecierilor intervin resentimente personale, iar judecăţilor le lipseşte perspectiYa t C. D. Ariecscu.-. op. c;,., p, JilO. : Idem> p. l:r!. 168 169 istorică. D intre caracteriză rile date atitu dinii lui Hcliadl, la 1848, se poate l'eţine aceea a foi Bălcescu, de bună seamii cel mai înaintat, cel mai lucid şi cel mai pur dintre oam enii timpului: H eliadc „căru.ia îi lipseştr tot felul de capacitate de om de stat" s-a purt at „mişe­ lPşte" - ne spune Bălce~cu - şi cu „laşităţile liâ .. . cu preten[iile lui înuedera.te lei domnie... ci acoperit frumoasa noastră revoluţie de o coloră ridiculă, aceeo t'I! întinea.ză orice frumollsă cauzc'i" 1. După 1848, H eliadc străbate o perioadă de ,lramaticc frămîntări intelectuale şi mare zbucium su fletesc . .Experienţa revolufiei şi a anilor de exil, cornhin ate cn avataruri personale : ostracizarea din viaţa p ublică, penuria mijloacelor de întreţinere, risipirea discipolilor 1·are căpăta în ochii săi deformanfi proporţia unei ingratitudini istorice, i-a u obturat cu încetul chiar !Si rest urile acelui hun-sirnţ C<'-L ferise pînă atunci să lunc~,<'ll <lesăvîrşire în lumea himerelor. În p.rim11l rînd dau greş sforţările de a uni în juru-i emigraţia. Între e) ~i major itatea foştilor conducători )·evoluţionari se instal ează nu numai abisul deosebirilor ele concepţii, dar fl răfuial a violentă de o parte şi <le alta a acuzatiilor ~i incrimină rilor reciproce. Abandonat de cei mai n'.i.ulţi priet eni şi colab orat ori, Heliade devine tot mai sus· ceptibil, tot mai fantast şi v indicativ. P r intr-o înclinare firească a spirituh,i să u. chinuit de vanitate şi demonul <:On traclic·tici, el adoptă rozitii cu atît mai exccsi, c. 1m cît e ~ai puţin ascultat. Scrierile lui [ Smwenirs .,; impressions d'un proscrit (1850), Epistole .5i acte ale oamenilor inisccirii romine din 1848-1851. Memoires sur i'histoire de la reieneration romnaine (1851), Cyclopele tristei figuri (1854), Descrierea Europei după Tratatul din Paris (1856)], combină un ton apocaliptic şi tirade profetice c u nn limbaj capabil de ulti ma trivialitate .î n combaterea adversarilor. ,, Care fură inamicii mPi în luptele literară şi politică?" -se înt1·eahă retoric scriitorul într-un pasagiu <lin Riblice. Răspun sul e o enumerare fabuloasă, prea lungă pentru a fi citată în într egime. Spicuim : ,, ...şarfotanii în ale reli.iriunii, - voi1 l Scr.i.$oare t-lttrf. \ 6, nr. 170 J p. :!7. Al. G. Goltl.t U din ft l'l'Hlrlie 1849 În net·i~tn li'undnfii lor tainştii, scepticu : theocapili, deoparte, şi ateii de alta; patriei în pace, despuietorii ei cînd ea devine teatrul rezebelelor; demagogii şi anarhiştii, paralizalorii ~i încurcc'itorii drepturilo r în timp de speranţe şi de regenerare; ... urdorile, lepra, ciuma morală a. naţiunii, fiii corupţiei, ai perieiunii şi păcawlui" (ortografie sugătorii 111.odemizată) 1 • O asemenea polemică furibundă nu pute a avea al t cfrct dccît a face vid in juru-i, înst.răi­ nîndu-i orice simpatie. Iar faptul de a se descoperi singur îi agrava intemperanţa ieşirilor şi-i accelera procesul de hipertrofic a eului . În anii şederii la Paris şi Chios (1851-1853), Hcliade i,e ocupă de doctrinele socialiştilor utopici şi pe haza unor idei smulse la repezeală din L eroux, Louis Blanc (din care traduce Cateşismul socialiştilor, rămas in manuscris), Fotuicr - preţuit cu deosebire ca „cel mai mare, cel mai adevărat din toţi profeJii" - amestecate cu iufluen-ţe ale mcsiaoismufoi lui Lamenuais şi um.anitaTismului evangh elic, formulează un soi ele socialiiam creştin, care, de fapt, travesteşte sub o peticeală eclectică vechea şi statornica sa gîndire conservatoare. Intenţionează să scrie o jstorie universală, însă „nu după cum le-a pocit catolicisnml papal şi cezarian'\ începînd cu antichitatea, continuînd cu „istoria christianismului şi eclesiei" şi comentarea apocalipsei. Cu vechea lu.i aviditate de a epuiza domeniile cunoaşterii anunţa că prepară manuale elementare de geologie, fizică, chimie, istorie naturală, aritmetică, a l gebră, geometric, mecanică, ridicar e de p lanuri, astronomie şi că lucrează la u n dictionar 2. Stadiui final al evoluţiei sale id eologice îl consemnează fastidiosul comentar a l Vechiului testament, publicat sub titlul B iblice, şi Echilibrul între antiteze (1859-1869). Î n Biblice, scriitorul vrea să apere .religia împotriva lui Prou dhon, pe care declară a-l st .ima totuşi cît priveşte caracterul şi t alentul. l\Ietoda de lucru e haotică şi dile tan tă : explicăril e etimologice, raţio­ nament ul analogic şi enormităţile afirmate fără a clipi l I. lleliudt• JUdulescu, Diblte,;le sau nOlifii. hisiori«, phitcnop/Jice, reli;;Luase ~i politice asupra Bibliei. Pari:o1. 1858. p. 72. 2 Scrisori ăin exil, op. cil., pp. 144-l<ij . 171 di11 ochi servesc laolaltă descifrării sensurilor simbolice ~le miturilor şi legendelor biblice. Niciodată poatţ hteratuta noas tr ă nu a mai cunoscut o carte asemă­ nă~oarc : o erudiţie prăpăstioasă, o prezumţie ostent~tivă, o cramponaxc de fleacuri, obsesia unor idei fixe, r:are răsar d e unde uu t e aştepţi, un amestec de teozofie, ocultism, subtilităţi teologice, amintiri person a)e ~ totul e bizar, neaşteptat, aberant. _lichihbru între antiteze, din punct de ved ere filo:'ofic, o e!u~ubraţie f~ră fundament, conţine - pe lin gă 10terpreta~1. tendenţioas e asupra principalelor eveni~en·~e ]olitice ~e la 1821 încoace şi ţipete de indigna1·c 1ste~1ca împotl·1va advexsarilo:r politici - pavini admirabile d~ pr~z~ memorialistică şi pamflet politic, dintre cele mai sclipitoare de vervă şi talent publicistic din cîte ne·a lăsat scriitorul. Ulti_ma f~ză a existenţei lui Hcliade, după întoarcer~a dm exil (1~58), se scurge în a ctivităţi publicistice :·anate, foarte megale ca v aloare, şi încercări fără 1zhî1~d~ de a mai juca m1 rol de prim-plan în viata pubh ca. _Aceasta însă e! a imposibil. La 1859 e învil;s m aleţerx de Cez~r BoJhac, c~Ţe ~e vremuri se prosternase m faţa „g1gand1oaselor · lm fapte dar acum se număra printr e cei mai înverşunaţi dus~ani. Curierul romînesc, reînviat în acelaşi an, e suprimat de 0rruvern ca „scandalos şi se~iţios'_'. Bur~h~zia îşi delegase puterea unor reprezcntanJ1 mai supli ş1 mai îndemînatici cu r~e~i:e mai m~ci în trec~t, deci fără aureolă şi d repturi c1ştt."'a te .. Heh ade era 1ncomod, nutrea p roiecte fautast1cc, aJ unsese megaloman, se certa cu toată lumea mereu nemulţumit şi veninos. Prin J>Olitica sa filo: turcească (în timpul războiului Crimeii) ş i atitudinea foa~te reze~vată în problema unirii, jignise sentimenţul na-ponal ş1 se comptomisese în faţa opiniei publice. De .a.ceen, cu toate (;ă ideologia politică expusă î11 Ecluh?r!;" între. an;i~e:'e constituia, în fond, o justificare teoretica . ~ c1;.daş1e1 l~mghezo-.mo şi~reşti, accesul in sferele oficiale 11 fu închis. In schimb, i se oferiră onoruri pentru aportul adus dezvoltării culturii. În 1866 i se dccerne o re~ompensă~ naţ~o~al? de 24.000 lei şi o pensie de 20.000 lei anual. E primit intre m embrii Academiei ales preşedinte în 1867, dar provoacă aci mari disnqii în problemele de limbă şi, pînă ]a urmă, se vede .. onstrîns să demisioneze. La suirea pe tron a lui Carol de Hohenzollern, redutabilul moşneag se trezeşte parcă din închipuirile-i apocaliptice şi, găsind consonanţa cu sen timentele adînci ale naţiunii, pronunţă un admirabil discurs l'Ontra dinastiei şi a prinţului străin. ,,istoria omenirii proclamă el - este o dramă în care cei mai infami şi mai scelerc,ţi actori sînt di11astiile." Vigoarea repuhlicană a rîndur.ilor ce urmează pune în uimixe : ,,1789, par/ial prin fapt, dar general prin influenţă fi mîntui1oare l'Onsecinţi, el cel dintîi a ridicat glasul şi a ::is: nati,mPa este suverană, iar nu acel individ ce trăieste a:;cuns în hu; şi desfrînare, sugînd din spinarea pop~rului, înconjiirat de linguşitori, corupţi şi jefuitori; acel individ care iese numai la zile de paradă şi însoJit de suitari trece prin mijlocul unui popor desculţ, Jlămînd ~i osîndit ignoranţei"l. Totuşi, pînă la urmă, H eliade votă nlcţcrea prinţu lui stră-in. Sfîrşitul lui Hcliade e tragic. Clasele stăpînitoare l-au tratat brutal şi fără menajamente. Omul care rîvnise la demnitatea de p edagog al naţiunii, vo.ind să tuteleze şi să îndrume nu numai cultura, dar şi să aibă o influenlă determinantă asupra d estinului poporului romîn, aclamat d e t ofi şi ridicat în slăvi odi11ioară, se stinge în oprobriu. Ca să utilizăm foxmula lui Ihrăileanu, împrejurările l-au „selecţionat" şi l-au făcut reprezentativ; tot ele îl scoteau de pe rol. Meritele profesorului, literatului, ale ziaristului şi luptătorului pentru luminare nu i se puteau contesta 2 , dar ele rămăseseră înapoi, deveniseră un capitol de istoric, înconjurate de o aureolă aproape legendară , în vreme ce prezentul, contrariat de inabilităJile p oliticianului ~i exasperat de p-retenţiile grand oroane ale omului, ,;ii l I. llcliadt Rădulescu, Ver itatea. Pro/eJia lui. ... D"pulal a J Constituantei romine din 1866, Bacurefti, 1887. Ulcă iu 1870, iniotca ueastîi:npăratit a bă trioului ani ma.tor al culturii nu,~i A o.ademii cu 2S- 30 .wem..b-ri ~i e luborarea trn,1i vast dicţionar e nciclopedic, l)Otiibil de reafrzat îu 5 ani ! (Scriso ri din e:cif, op. cir., p. 6:!6.) i. gă,;;~ a li.ni~te : proieNa la al'e1u.t. ă dsHii o rgi:u:iizA.re~ \\.uei 172 173 îl condamna fără nici o clemenţă, ped,epsindu-1 cu osînda celor ce nu se confo1·mează sistemului de valori do~inant : uitarea . Doar moartea putea elibera pe unu de teamă, pe alţii de mînie, făcînd posibilă o juaecată mai dreaptă . Aşa s-a şi întîmplat. Scriitorului, decedat la 1872, i s-a făcut o înmormîntare grandioasă. Au vorbit, înt1·e alţii, Gheorghe Sion şi Hasdeu. Erau. prczenti Kogălniceanu, p e atunci ministru si alte notabilită ~i. Cordoanele carului mortuar l~ 'tinură foştii colegi de locotenenţă r . Golesclt şi Tel1, 'fostul c?leg de la „Sava", Petrache Poenai:u, şi, în fine, injunatul Cmr.ar Bolliac. Acesta din urmă declaTă : ,,Moartea a venit si, pună cununa nemuririi pe numele foi Heliade'·. Anim ozită tile tăceau în fata trupului neînsufletit si personalitatea dispărutului. lua proporţii. Bolliac avea dreptate : numai după 9 ani, la 1881, statuia lui Heliadc fu înălţată şi pusă <le straj ă în fata universităţii din Bucureşti, unde veghează şi astăzi: cu capul puţin înclinat, probabil ca să surprindă, dincolo d e larma zgomotoasă a străzii, lenta edificare a cultm:ii în hătrînele săli populate de mereu alte generaţii. I CONCEPŢIA J DJ::SPH.E LlTEB.ATURA , ŞI ' • ROST URILE EJ Cr ea1ia lui H eliade e probabil mai însemnată prin ceea ce scriitorul a stimulat în juru-i decît prin contribuţia sa litc1· ară propriu-zisă. Dacă el n-ar fi foi:t. n-am fi pierd ut doar opera lui , ci şi operele altora. Heliadl! e unul din cei mai hotărîtori agenti ai acelei fermen taţii spirituale, care a izb11cnit în Ţara Rom înea scă în pn:ajma răscoalei lui Tudor Vladimirescu, a continuat să se dezvolte in tot lungul secolului al XI X-lea şi , arzîncl etapele, a suit cultura noastră, u1 intervalul a trei sferturi de veac, de la provincialismul modest al Văcăreştilor la universalitatea geniului eminescian. Beletristica e una din faţetele activităţii lui Heliade. Pasiunea de a pune pietre fundamentale pe toate t~r enurile viran~ . ale culturii, i;piritul ·receptiv, rapiditatea concepţ1e1 , încrederea n eclintită în propria-i 174 persoană totul l-a împins pe scriitor să prnducă îu doroenJile cele mai diverse, de la filologie şi istorie biblică pînă la filozofie şi teorie literară. Lipsa de tracliţie a culturii noastre şi aprinderea romantică a epocii. de a clădi pe mari dimensiuni, căutînd rădăcinile instituţiilor actuale într-un trecut î ndepărtat şi vizîud, îutr-o intuiţie de unitate in pluralitate, solidaritatea diferitelor ramuri de cunoaştere umană, i-au favorizat :;i consolidat teudin~ele euciclopedicc. Concepţia lui H eliadc despre literatură şi misiun ea scriitorului se desface din nevoile ţării şi corespunde pînă Ja un punct intereselor obiective ale dezvolUrii is torice. Ca cei mai mulţi dintre contemporanii săi. el a pornit de la luminism; credea în atotputemiria procesului de instruire, capabil tocmai prin aceea că alungă norii ignoranţei şi edifică intelectul. ;;ii tran:-fonn,.; societatea şi să -i remedieze m;ajunsucik; 1.;redect că opera literară trcbuio să urmărească un scop moral şi patr iotic, că ea are datoria să corijeze şi s ă educe. Din această convingere, că literatura e un instrument al luminării şi că ea posedă forţa de a înălţa poporul 1·omîn din starea lui de înapoiere şi umilinţă, Hc!iade a d edu s o întreagă politică cu lturală. După cum se ~tie, el a înfiinţat ziare, a dat avînt teatrului, a trad us ~i a pus să se trnclucă, a editat pc alţii şi a creat singur, <'U o rîvnă neo b osită. I s-a reproşat, mai tîrziu, lipsa de spirit critic, interpretîndu-se în mod caricatural faimosul apel : ,,scriţ i cit veţi putea şi cum veţi putea. f·' De fapt, punctul său de vedere a fost istoric şi de bunsi.mţ. Mai e oare nevoie, astăzi, să -i argumentă m temeinicia? În primul rînd, orientare~ lui Heliade în promovarea creaţiei originale (prin aceasta înţelegîndn-se tot ce ieşea în limba romînă , deci ş i traducerile) er a tactică. ,,Nu e vremea de critică, copii - spunea el în introducerea la traducerea Iliadei de Aristia - e ·vremea de scris şi scriţi cît veţi putea şi cum veJi putea; dar rm cu răutate; faceJi, iar nu stricaţi, că naţîa. priimeşte şi binecuvtntează pe cel ce face şi blestemă p e cel ce stricii."' > I. Helîad.: Rădulescu, Opere (ed. O. Popovieî), IC, B u cureşti, 1943, p. lO,J .. 175 În altă parte, în Biblice, mărturisea că .,sublim mediocru CQpilăr~fc, tot ~r'! bu~ P.entru «Curie~ul ~omîn» ~e încuraj; P_e toţi, .1:, .~ara sa ignore necesitatea perfecţionării ş1 a cahtaţu_ (d~vada, prcoc.uparea. lui asiduă de proV blemele teone1 literare), Hebade afu ma, in momentul is.tc~~ic al celui. d e al patrulea deceniu, primatul atitu dmu constr~ctive, al creaţiei, asupra criticii. Şi avea dreptate. Limba era necultivată şi apăsată încă de umbrele Fanarului; modele nationale nu exist au: se silabisea de-abia abecedarul; d~ unde, dar, scriitori în înţelesul cuvîntului şi pe ce se put eau r ezema pretenţiile faţă de ei? Mai mult decît atît, e de crezut chiar că o exigenţă severă ar fi putut înăbusi în far-ă mişcarea literară ce se înfiripase, încă plăpînd si an evoi'e. Atitudinea lui Heliade avea şi o r atiune 'teoretică pe car e de altfel a enunţat-o limpede. iu<leca ta critică se întemeiază pe „pravili" - s ustinea el pra~~le!t ~c Jac ,~leţiu~!~rii", . în~ă la .noi .;rn sînt nici ::pravil~ '. m~i „ţegiuitori .; Exist ~ deci o singură cale pentru ~ 1eş1 dm impas : sa se scrie. Ast fel se , ·a da posibihta te publicului să aleagă, multimea ofasurilor se va . ' t , f ace pravil ă, iar principiile unui sistem critic se vor cristaliza între coordonatele mişcării reale a lit eraturii noastre. Şt în această privinţă el avea dreptate. Unde, însă, Heliade greşea er a în confuzia instaurată între creaţia originală şi traduceri. I ndiferenta fată de ceea ce aparţinea unei surse străine caract~rizea;ă f:1za eroică a culturii noastre, cînd de pe coperta tradusă lipsea numele autorilor iar împrumuturile se comiteau frccvenl :;;i larg, fără nici o idee d e datoria contractată. 8~t~ .m~rele merit i~t?ric al lui Kogălniceanu şi al Daciei hterare de a f1 inaugurat o nouă etapă la nui, formulînd îndrumarea justă că o adevărată literatură nu poate înflori decît pc solul realitătilor nationalc oglindind via·ţa popor ului, t r ecutul şi ~aractcr~l său~ _ '~ot~şi, deşi yrogramatic p rincipiile lui H eliade şi K.ogalmceanu difereau, practica le era asemănătoarf'. mai mult decît s-ar bănui • .În a nul în care Kocrălniceanu osîndea traducerile şi imitaţiile, el localiza <louă piese 1 176 l. Hcliade Riidufo!l'cm, frantu:.1eşti; în schimb, nu o dată tendinţa cosmopoli Lă a lu( H eliade a cedat pasul în faţa unei inspiraţii autohton e, ca în O noapte pe ruinele Tîrgovi~tei sau în Sburr1torul. La fel, Kogălniceanu, care preconiza o critică, ..nepărt init.oare, aspră·', a acor dat, din mot ive extrini:;cce hunului-gust, circumstanţe atenuante unor bucăţi slabe de Asachi şi Hrisoverghi; în schimb Heliad e, care postula indulgenţa sau mai degrabă nonbeligeranLa s-a năpustit nu o uată artăgos si incisiv asuvra uno~ 'scriitori, ca d e pildă Alc~anclr;sc11, acuzînd Lt-i de încălcare a regulilox pTozodiei.. Rezultă de-aci că legile de fier ale realităţii şi mod alitatea concretă a temperamen telor în luptă cor ectau txcesele u nor d eclaratH. izv orîte din spirit de sistem. )Jai rezultă că politic~ culturală a lui Heliade nu era 11ici ieşită din comun, şi nici singuratică în ep ocă. 1 În contact cu teoria romantică a geniului, concepţiile lui H eliade despre misiunea scriitorului şi rolul literaturii s-au modificat. N-a intervenit o ruptură, t i o îmbogăţire ş i o altă dispunere de accent. Încă în 1832, ideea despre funcţia civilizatoare a operei de a:rtă capătă, într-un articol din Curier!il romînesc! ~ coloratură saintsimonistă : ,,Cele mai vechi religii, cele mai înfelepre legi, cele mai însemnătoare civilizafii afirmă Heliade toate sînr datoare poeţilor. Ei mergeau ,'naintea tuturor noroadelor lumii întregi czi lira în mînă, pe deosebite drumuri ce au 11mhlat. Poeţii singuri au <lat prici nă şi azi împins înainte spre sporire toate înţe/e~ ;erile." 2 În perioada exilului, sub influenţ~ . lui \'ictor H ugo - după cum a arătat IJ. 1'opovic1 scriitorul nostru face clin poetul de geniu un profet ca Moise, un conducă tor <le popoare ~i un meiliator ,1l <livinitătii, adesea martirizat de conlen1pora11ii n eînteleaători, 'ca Dante sau T asso, fără însă a abdica v r t!O· dată de la misiunea-i sacră. Vechile idei luministe .iu fost astfel înghiţite în conceptul unui mcssianism romantic nebulos şi apocaliptic, dar care conserva si aceasta e esentialul - încrederea în finalitatea ~orală şi poli tică 'a operei de artă. t Biblite, tJp. tit.~ p. ,6. V. ~i D. 11opovici. ldeofogia liu,rard a lui [. llt!liode, Buc.:u.reşti, 1935, p. l.:;e. f(lm(nt'K > }8:};t, nr. 71, pp. 287--2:88. .: .Ptnrru pO"·:i.t>, Curit;'rul )2 - C. -1~\I 177 . d nolemică C'are întreprUl e O t· r. întrei de poe:rie ge~iera :~nonizării aristotelice ~ ~rtt, ,., ehernentă îrnpot r~va . .. i sen sul prc1eţe1 ~ recomandă imit_aţ1~ . nat1lT;:,m literatură, pl ed~a~a Crom1Vell, ca pr!uc1p1u. sul de Chateaubriand, . ~ar;ia n entru 9coala mte~<:1.at Victorii Hugo, Eugenu W! 1 • îi• aparţin ,. Lamartinn, .. . · · contemporaru:" 1 · .;:i to!i principu hteraturti l S ub raport ul teoriei literar.-, HeJiadc înclină spre romantisru, dosigur nu fără ezitări şi nu fără contradicţii. În erurlita sa monografie asupra Ideologiei literare a scriitorului, D. Popovici a studiat în amănunt ch estiunea. După părerea noastră el a greşit, însă, in terprctînd „stricto-sensu" unele afirmaţiuni ale scrii· torului. De aceea a ajuns la conclu?.ia că Heliade s-a lrn îrtit întn· clasicism şi romantism, fără a-şi conlun1 cu limpezime preferinţa 1. D e fapt, clin cauza ambiguităţii termenilor pc care-i foloseşt<' şi a capacită ţii sale n eistovit<' de a-şi Clllegc inspiraţia din t oate punctele cardinale, cu regretul că sînt numai patru , H eliad e induec adesea în er oare. E adevărat că a tradus pe Boilean: rlar cîntul 1 şi cele cîteva versmi din ciutul III al A rtei poetice, pc care le-a dat la iveală. cuprind reco mandări pc care orice estet.ică realis t ă lc·ar s ubscrie . Gramatica poeziei de la 1831 c o tra · d ucere după Levizac şi Mor,sa n t, car e la rîndu-1(' co mpila seră p e Marmontel; contribuţia originală a lui Heliade e nulă şi, chiar de n-ar fi aşa, orientar ea cărţii c ele a r etu~a doctrin a clas i că, extinzînclu-i graniţe!(· ;;pre a conţine fenomenul lit erar m ai nou, din secolul al XVIII-iea şi începutul secolului al XIX-lea. De altfel, m ui tă vreme în concepţia l ui Jleliade t er lllcnul de clasic a coincis cu acel a d e evaluare estetică maxima lă. A lteori, 1-a identificat c u acela de culoare locaUL cu iu se vecle iu articolul despr e traducerea lui Sau/ d e Alfieri de către Aristia. Afa ră de particularităţile roman tice în alegerea temelor, în concepţia şi în stilul operelor beletristice, care sîr1t hotărî.toare, fiindcă re prezin tă practica sa, Heliad e a ajun s pînă la urmă l]Î la o declaraţie teore tică de fidelitate faţă de romantism , rostită în deplină cou;; ti inţă. E vorba ele articolul Despre epopee din Curs 1 Or . cil., pp. 66- 86. Reproducem co11cluziu lui D. Popo,,ici: ,,~prijinil po J\far· montei. el •• ridică irnpot , fr« lui Roilttnu ; ,p,ijir1it pe Iluso„ roioltc, lui. m.f''S~ pini ln a cue $ă n inlălure tOCllt outoril.ăJile; ~i Mtu.1i~ dupd cum com 1•edM„ el u,m~uă eu <locilitatc p• J\1armoniel, oluu.c i când expun e re.gulii.: :11obilile de ace-de autorităJi, Şi fo.1 ~& r-c t•.-,Jca. ,o„ imbră.catJ ;,, h1sa revolu$i1111u rc; o ,muelui. ro,n<.an,i~ /ro.ucu, n« eah ele, na.turo să nt a,a,c eă. Jlcliade- at·ea, in clomt r1iul ideilor„ 3truci..m1 omului care H cere wrdttrn>u ,,~triat„ fi om.viul cor-e•.,Î polrir:eft4i loldtauna şi e;orba Ji gt.stul după un ,n.otlel t sişttlll undcv,i?- 178 V ;n POETUL . . . întinde de·a lungul 1·1nca · - ,a lui dHehadec .sepoezia Erato, t r adusă te e vca · , z · ·d '\ aproape o Jumata tv 1819 iar Poetu. murin ' ·<lin Cristop ulos, e data a ·t"tă 'la Ateneu •lil 1866." · Lamartine, a fost c1 i ilustrează probab1l c lu pa . dr. preocup an .i A.ceastă contin~ut.ate .la i timp şi permanenţa i.H1c o v ocatie, în sa in ace ş pu s uneori s ub focul bitii: Căci scriitoru} a cr~emcc·:t încleroînare a unui am , . . l · însa cu • · mult i.nspiraţ-1e1, a _teon care consuuicşte veTstil nia1 mester laborios, ' ..·· decît ascultînd <le vocea l '. preceptele retoncn, , < 1~pa_ . . . L 5 noo ta· tnlffill. ,. , , , să·ŞÎ atribuie Jaru r •v Lui H eliadc n ph~cea ·. enial, născut , iar uu fac_1.1t, neitătii, fac~1ltatea art1stuh1fţli premeditare, ca tr1 Io~ b c;re cîntecul ~îş~e~te a nai.d'1 Jcspre ~ale1;1-t1.1 . . ··hetoI·ii . Aceasta ·iclcr. cam . -·1lt priJ1 i nstinct pnv1v " dl se xnal .... · ce pr~du cc capodo_Pe~e- JU~1ă;ici atmosfera _ro01ant1~~ ,lecit prin arta, prinse~e r . eului e1·a şi <;onvin_gerea ~: a veacului. D ar to~ ,1. ~c;~ socială, politică ŞL ~~or:1 .' o final1ta dif"1carea con,;tuntelm ' , vc~tc 1 • t obţine e , ' scn. s\1.l s"r c·'i pun ycrs ::,e pon el . . ·toriceste n ecesare . ' nor 1 e un 1s , l llutest c uetnonstrarca U • a oza Îll CTC,llOrtl ce ' . , P c lîngă clonnţ:1 c P întinderile gîn dulm, preo: . an si imaterial pest e_ 'bil f-Ieliad e o avea ,-,u ver , . a punn tang• e, h t cupat ele idcahu1 ţne 1~ I oetu]ui n ational, c ema ;:.i pe aceea ele a J~ca ro ·l ;nainte si ~ă-i înzestrez_e ~ă arate popon~Lt~1 <l:;.:~ive al e pr~tenţiun~or. narpoezia cu titluri Jus_t1 i l d enii ale veacului ziare e, ona1e. Şi tlacll în Ţ1Tb1~e e, .;firipau - poezia, în înţe· . u I, scol t eatr , il<> ci<> a , a sc l . Creaţia • v V V • lu d - - -- ·-· . ·• d< oroi• &"'"alv . li !S70, P· ~I. ' I. l-fe,liatlr H1'Jttl""('U, Cut:< ,ntn l'> fJ lesul modern o,j major al cuv' I . în faza silahi;irii aheccda l 1~t~/1, s~ ~ăsea ţa rindu-i tică a lui I frfr1dc 1'11 s ~u u1. - ~ aci intenţia patrio• , · cr,sul caru ia st • b lll(·ntalitatca lui lcnfoh't· y- • ra ate ceva din matica de Ia l 787 . • I,a acarescu, care în Gra,, ompunea dcmonst t· d e Yt'rsuri JlC t ·1 ra iv un număr . , n ru l ustrarca rcaulilor d d' a 1111 P<>trn Maior, care tradu ·o rr,, e_ prozo ie, sau a dovedi că :<i romîn1·1· a li~ca pe .t. t·lemaque, pentru p ,' . . u o t eratura. e o tnapta supcnoară 1 • . . năzuinlc, II <'liade Yoia să r' h< .ar 1ll spiritul accleia~i O posihilitătilc }' b'· . P czc, cu ostentaţie chiar . . ·' un " noastre de a î b ă . ' 11urilc lu1cii universale si d' , l <l m r ~1 şa toate elainiţiativa prcdeccsor.iloţ, s~nco ~ e st:<l1ul ~e epuizas<> său exemplu că spirit 'I d?, edcasca, prm propriul . _ di ' u ronuncsc e deJ· a ca hil • su1<ţma alogul cu Euro a Cu . pa sa spc:a în fa~a nici unei dihc~ltăt? tf'm'c~1tat: ce nu .deudata e tape!<' să • l . _ , ' el 'oia sa ardă dmtr-o m ocu1asca traditia · · , e Iaborarea rapidă d l I , , inexistenta prin d h. - . c moc c c m toate ·1 • f'SC 1da rnspiratici cîmp J'b • genune, sa cardinale. Înainte de a a I c~ mspre toate puncte1e să ved em mai de ap;oap~ prcc1.a ce-a reuşi!, e necesar Prin tcmatic'i bi . cc 91-a propus sa facă. rival în epocă Î~ ::\zo?td de idei, Heliade nu ar<> 1 receptivitate, ·eh· 1 d - rm e. remarcabilă la el larga . iar aca nn v1b f1 lungimile de undă J>oct' . , _ra su. eteşte la toatc . 1cc, a\ ea m schimb c lt I .. arte, pasnmea de a încerca „ d . ~ u mar11 ~~rii şi a putf'rii de atractie asa, esc1frczc tama î nch<'1t111crariul său liric căl !t _capodoperelor. De aceea. . . a orc,;te pe toate d il ])OCZJCJ, jlOJ)OSCRle Ja toate r'i . , • ii}' • rumur (' fiecărei statui 'N I 'ep1ut e, se îuclmă în fata T· . . . um(' c unor Sapho, Dant B il , . asso, A nosto Ossian V 1t . S . e, o eau, 13) rou, Victor 'nu«o sin' t col a1re,. chiller, Lamartine, o e c ma1 so · d · mult mai 1, orrată ce cob . ,, în- nore mtr-o listă " ' oara · I ncomo ogat1 ·de postcr,·tatc , P a Ia autori mo d eşti,· ' rn cata1O"'ul v l il . F aptul că &crutcază toate di .. o a. or .or. Şl este dispus să împrumute de recţ1ile .spaţi~Ut literar nu însemnează că Hcli d f:'rctutmdem cîte ceva .. ] a C e Ull SOI de nom d msta ezf' cortul suh orice lat·t .a 'ga ta sa-ş , 1 1 spirituală din orice le .t ~ me ~· sa-şi facă o patrie r cc-1 seduce prn'lrea · · n•· oi.eră moti,e <le a·n onu . E o eroa re care ;-i:e rta~ie sau pricini de exaltare' li·a acut adesea, de a confunda cnrio: ;ri a· . - w • :t.itatea lui intelectuală, facilitatea adaptă rii la puncte tic vedere diverse, un eori contradictorii, cu lipsa de versonalitate. Heliade nu se a~et1ză în faţa modelelor ,-trăine ca statuia lui Condillac în faţa realităţii, primincl impresiunile exterioan· printr-o depozitare mcl'anică. Spiritul său (' desigur un receptacol pentru influenţe mulliple, dar concepţia d espre lume, forţa se11tin1ent11lui, particularităţile moral,·, tot ceea cc îi e particular ţi spccifi(, condiţio n ează aceste infltwn~e, Ic integrt·ază într-o anume constelaţie, le aduce la 11umilorul comun al unei mcntalităti. Putem discuta măsura în care opera heliac.Ustă este 'mai mult sau mai putm unitară, mai mult sau mai putin elaborată si izb'utitii, dar nu putem face din ca un' hibrid, în car;, de pildă , se amestecă în do:1.c cchivalC'nle clasicismul ::,i romantismul. Echivocul care stăpîneşte pc cercetători, cînd <' vorba să definea~că apartenenţa literară ului H cliade, nu ni se pare moli'\ at. Într-o asemc111:a problemă nu poate fi hotărîtor consiclercntul că scriitorul a tradus din Boilcau şi ,Iarmontel, că a culth at unde forme ti pice c lasicismului sau că se închina în faţa autorităţii modelelor. Decisiv c să Yedem cc rcpn·zintă ca pondere, în totalul operei, momentele de .1dcziune la idealul da~fr. să urmărim în cc directie se conturează reali:1.ărilc c('le mai ele seamă şi cc u~ghi de refracţie capătă -.ub cou<l eiul săn <liferitele teme abordate, să dcs(·operim care est e timbrul caracteristic al scrisului :-i ce fel de implmirc reclamă principalele ,alc·nţe inlei<'ctuale şi afective ale omului. Din acest punct tlt> , edere, ni se parc <'ă o cer cetare, fie şi sumară, dar degajată de superstiţia unor interpretări tradiţionale, uu poale duce decît la concluzia că Heliac.le e romantic, un romantic cu trăsături bine marcate şi o serie de particularităţi ce-l diferenţiază de ceilalţi paşoptişti, fisîndu-i tm loc proprill în cuprinsul litnaturii noastre. În primul rînd, prin materia liricii, care constituie f'ei mai vast şi mai cutezător repertoriu tf'matic al litera tur ii noastre pînă la Eminescu. IIl'liade se a taşea:1._ii sferei de idei şi probleme pe care au îmbră1işat-o cu predilecţie romanticii. Versurile lu i se ocupă de originea 180 181 universului, destinul omenirii, relaţiile dintre uman şi divin, organizarea socială, înălţarea patriei; ele dezbat soarta poetului în lume şi frămîntărilc conştiinţei, conflictul dintre bine şi rău, suferinţele dragostei f: Î geloziei, calamităţile vieţii, consecinţele scurgerii inexorabile a timpului. În slujba unei traiectorii lirice ce-şi propunea obiective atît de ambiţioase, făxă pereche în epocă, Heliade a venit cu ideologia lui în permanentă căutare cit' „zei tutelari" , cu vanitatea lui de a voi să descopere piatra fiJ07,ofală, cu pasiunea de a înălţa p est e tot eşafodaje teoretice, în fine, cu resursele uuui temperamen:t vulcanic. A rezultat o poezie inegală, cu ciuclate salturi de nivel, mai mult interesantă decît frumoasă, cu elanuri superbe şi stîngă cii deconcertante, cu suişuri şi coborîşuri între prozaism şi retorică, între· demonstraţia frigidă şi exaltarea sentimentală. Par a-i fi specifice înclinarea spre rcflexi vita te şi simbol, o anume fol'mă de îmbinare barocă a elementului raţional cu cel afectiv. Încă din primele vel'suri, scriitorul aduce o viziune filozofică, deocamdată neclară şi incompletă, dar care 1n anumite date esenţiale se v a menţine de-a lungul intregii sale activităţi. El intuieşte universul ca uu sistem de raporturi interdependente. Înapoia fenomenelor lumii sensibile, pe care experienţa comună le se pară, poetul presimte o unitate transcendentă. În fiecare obiect e implicată seria, iar graniţa dintre lucruri nu formează o b arieră de netrecut. Realitatea apare, cui ştie să- i surprindă esen-ţa ascunsă, ca o imensă ţesătură de legă turi reciproce, implicînd multiplul în unitate şi unitatea în multiplu, comunicarea constantă a lumii ideale cu lumea materială. Gîndirea e idealistă, colorată de r eligiozitate, dar cuprinde un sîmbure dialectic prin admiterea conexiunilor în spaţiu şi timp. De pildă, de oricîte ori e vorba de a prezenta un eveniment, Heliade îi caută corespondenţele r eale sau simbolice printr-un mecanism de intel'Ogare a istoriei şi de asociere a scnzoâalului cu suprasensibilul. Scriind Odâ asupra aniversării de 2 septembrie 1829, pent ru a exprima bucuria romînilor la vestea înch eierii p ăcii 182 Ad . opole lieliade fi,xf'a'l.ă , ictoria ~n'.1~t elor d e l a . nan , . .,, in stituită de d1, m1tate. ruse într -o cr on0Jog1e necesara,l f rea lumii spre În Milraida actinnea î ncepe le a ace . . 8 1 a se de~~operi }~cui l ui Mihai î~ planu~t~r~~ J1.p~~: j t.:cînd istoria cu fabula, poet~ nel ar • . , ., apărut in . , ·s i i apoi o1nu , cun1 • cmn s-a creat unn ex l ' . . anatema . t onsolatonll sărac ilor, care···· at~ pus ·" „ 1lll l'.IC eh ~ TlS , C ~ Jc.,.rauarll .11,u si. pe se zavie · " ' cuin ' C'ct• o consec1n ~a " n ;:,A Je J 1 1 ' fine } o . .. 'd' te ea otomana, cui • erestinităţu, s-a n tcat pu r l . · Jentei menit a a ~părut Mihai, , instr~lmentu yrov1 ' ' . · uul ronnnului ce geme · . . d ,. , umpe ]Ui:, 1 ·1 sub semnul conceptului e Tntel'pretarea ucrun or · l . totalit;te, a ideii .că pl~nut/c d~v~~s\al~::al:e u~~~;~~ uică între ele ş1 au m_ţe esun .,,sun o ar; H eliade a · n '1nsă.::i structura arhitecturala pe c • . t , l 1836 el anunta ca . ,·oit s· o dea întregii sale opere: ·~ 1 . V .•. se p~emile. 1\,f. s tinea f,ericit să urmez şi sa l esav1,~rşe . .~ .... a, . . . , . o le«ătur<i intre srne ca ~11 ce mi-a.m propus şi care işi aii . ~ . . o ,eratie tot" 1 Mai tîrziu în Biblice, pnntl -o L . . j .acei un . . , . . r 1 va situa tot cc prode sistematizare retrospec:n ~, e l . f •l de tablou dusese pînă atunci (1~58) mlauntn1 )1~~~ă clocuri aoale al lui Mendeleev poetic., care. convsen a. . si implică un entru ceea ce urma d e ab~a sa creeze ·. . . Planul P . . d ganiza1·p a matcnei. principm unitar c or < • ,·olumul î. consta în elaborarea a pa_tru , ol~1rr.·~o:·. volumul ll, Biblice, din ca1·e iiumeşte Ca<lerea .diaci ' . l · voluEva.11ghelice, exemplificat cu. poc~ia Cuu~;e:~~ Ruinele social, din care cD l l B sc,·mu l Ul Pcitria sau omul M 'I ·a M' cea u.e u uze. Tîruo·vist.ei, Sburntorul, i iai ~' ir l ' l f'f-T Omul "' · z v ·t . 'n frne YO umu ~ , lor cu hanu tatanor, 1 . l l • Serafimul . . l b ·, să contma, intre a te e, :J ' indw,du.a., trc uia I ll' d'f . t dacr, acest plan a . · l · l 1 cr en < ' si hen.tl'imu Şl i u. . . 1 ··1 I . ·1, 1836 sau a · • te art1cu atu c Lll a ' fost conceput in toa . . b'toarc si caracteristică fost .improYi~·a.t pos~e~or,a: i w~~osiden; operele drep~ tendinţa scn1torulu1 e „ ş te leaa te între ele ş1 . l . constructu vas ,, ;:, l . piese a e one1 . .' la unitatea ansamblu u1. • d· se pnn rapm tare · lmnuun u1 mai revelatoare trasatUl'l Poate ca una .am c~ e ·1· . locului pe care-l ale lui Heliadc reiese thn stab1 ucu i V v ' V v v·s : 9 V V l t • • • Cu.:eto Teatrului i\uţio11t1l, (8:16. P· n. Hiblit-,i,, 01,, r-it .• P· 5:t 183 oc1:1pă Şi a_ fuxncţiei P:- care o joacă raţiunea înlăuntruJ un1ve~sulu1 sau poetic. · E neîndoielnic că scriitorul a!>arţme acelei fa1:°ilii de spirite care resimte nevoia s~ raporteze eazunle particulare la principii si să justifice coi~ctet~l p~in idei generale. Suh haina' mai mult sau mai puţm p1tore~scă a evocării, poezia lui a:;cunde tot?~auna prezenţa duectoare a unei idei filozofice sau poht1:e. P e de altă parte, în toate ocaziile, seriitornl 11;1voca_ argum?':te pe1;1tru a convinge, apelează la bunulsimţ la .log1ca,. deş~ _n~ ~xclude în procesul posedării adevar~tl~u calea llltmţ1e1 ş1 a revelaţiei. Totuşi, cu toattalunec~·1Ie de ~u~ă 1848, in spiritul lui Helia<le este anc.o~ata p~tcrmc 1~c~ederea în raţiune, pe care nnmai orb1~1 trecat?a:re, niciodată un scepticism sistematic. o ş!1rhesc dm. rolul ei major. Nu o întîmplător că la c~patul experienţelor sale, într-un moment în 1:arc parea ~ă setea de sublim, de infinit şi de transcendent il dommau cu P?tere, el definea încă opera de artă drep~ ,,o _emanafie a raţiunii însoţite de o mare doză de filocalie". ~re:t.;cnţa u~1ei tendi-?!;- raţionaliste în gîndirea lui Hehad~ nu c mcompal!bilă cu romantismul sau mai clegraba . nu e _incompatibilă cu varianta r~mîneasră ~ 1·omantismulm; S1;1re deosebire de ceea ce s-a p etrecut m Fra11;ţa, la _no1 ~uşcarea rom~ntică nu a apărut după r~v~l~ţia buxgheza, ca o reacţte la spiritul luminilor, ? mei :11u a l'ep~ezentat, ca în Germania, echivalentul 1deolog1c al unei profunde crize economice sociale ::;i morale, pe care o t raversa statul despotis~ului Iumina t.' Re_!'or,mele preconizate de Aufklarung au fost a_rh,c~tc m rările. Uomîne în mod incomplet, cu multă ~1m1d1ta~e~. ş1 deci n-au putut să- 9 i probeze ineficienta. !ar ?on_d1ţule co~e:rete ale luptei naţionale şi sociale ~~ ~mpie<licat_ :n~nU:es.tarea tendinţelor centrifugale ale mt~lec~ualrtaţn. Dimpotrivă, împrejurările obiective ~u ~1:'-pms_ pe oamenii__ cu ştiinţă de carte, atît de puţini ~ne~ ~n Prl_?Iele d ecenu ale veacului, să-şi caute fericirea rnd1v1duala pe terenu! r~alizării fericirii obşteşti, să e,c lege de ~umea reala ş1 de problemele ei. R~ma1;1t1sm_ul rom!nesc e~tc expresia deşteptării conştunţe1 naţionale ş, a unei dez\·oltări social-econo- J1 184 mice impetuoase, î n sen s antifeudal. Priu aceasta_ d se leagă de luminism, fără discontinuitate. De aceea constatăm în literatură de la primii Văcăreşti la Dinicu Golcscu, şi de la acesta la paşoptişti, în pofida a o seric de diferenţe de men.talitate şi optică, prezenţa aceloraşi directive fundamPntale : lupta pentru emanciparea de sub tutela grecismului în cultură, eforturile de a înfiinţa ziare, t eatre, şcoli, preocuparea pentru limba natională, interesul fată de soarta politică a ţării, mai' tuziu şi de amelio{area condiţiei sociale a <"lasei ţărăneşti. Exprimînd vederile unei pături subţiri r.le boieri şi boiernaşi înaintaţi, mai tîrziu ale unei hurghezii slabe, luminismul romînesc n-a imbrăcat forme radicale, n-a făcut din critică o armă tăioasă, negînd violent şi în ansamblu ordinea feudală, şi nu a propovăduit un umanism precis conturat în sens burghez, rezemat pe o filozofic materialistă. Romantismul, care îi va prelungi pe tăl'Îm literar opera, v a ocoli şi el, din pricina aceleiaşi structuri sociale insuficient <l<' r.ristalizat c, poziţiile extreme. În această situaţie s<' înţelege de ce raţiunea, instrument ai luminilor, m1 va fi abando1rn1.ă <le romaulici. Nici muntenii Alcxan· drescu şi Băl cescti, cu atît mai puţin moldovenii Alecsandri, Russo, Negruzzi, nu vor cădea în misticism !;i nu vor acţioua 'tn spiritul acelei „mentalităţi a miracolu,lui", pc care un cercetător recent, H. Brunschwig, o aşeza la temelia romantismului. 1 In politică, în cultură, în artă, paşoptiştii se Yor conduce în acord cu nevoile istorjce obiective; ci uu vor căuta solu-ţii extraordinare şi individuale, nu vor înclina spre cmoţiiic tari care dctrnchează nervii, nu vor cere :religiei să î:mhlînzească hazardul, nu vor urmări să se diferenţieze de p opor, ci, dimpotrivă, v or cău ta să se apropie şi să se lege de el, nu vor resimţi nici plictisul sătuilor, nici nevoia ele a evada într-o lume imaginară. Cc exemplu mai caracteristic pentru romantismul nostru decît un Bălcescu, spirit pătruns 1 Heuri Dn.o„clm·ig,. Ln .;ri,e de ,~a,u, pru,.sicr&> ti l«fin JlA XPlll•tnn .si~,c;lcs .;I I . gcnCu dela menta/ir€ romantique. Patis, 19,l7. Autorul are o concepţie sociologică a9upr ... faptului de cultură" rămiuincl în!it străin de marxism. Er,; foit lt roman.t€sme e,t une fa.ţon de p1.mtr form11lie sur la mcntoliti du mirac/r, p. 300. 185 de fervoare, car e însă, pentru a găsi răspun s la problemele pcezentulu.i, anchetează <lupă cele mai riguroast: me tode ~tiinţificc trccuti1l, care un eşte pasiunii judecata cea mai lucidă asupra societăt.ii si oamenilor! H.diadc este omul acestei ~poci. luminist în p11nr.t.1il de plecare. ca to ţi in te1ectualii înaintaţi ai momentulni, ideolog încrezător în perspectivele ce se deschid poporului romîn, pătruns de ră s pundere cetă ţenească, militant pe pozi fiilc unei arte edu cative şi mobilizatoare. Angajat într-o gigantică operă d e înălţare a edificiului culturii, atît pc plan ul gîndirii, cît şi p c planul acţiunii, el se sprijin i'\ pe raţL1111e , fără a -i suspecta metodele şi fără a-i pune în discu ţie limitele. Să nu uităm că învăţa se agrimensura Cll L az ăr 1 şi predase matematicile .la ,,Sa va", că era într-un fel inginer şi, dacă nu p utuse a junge specialist într- un domeniu al ştiinţe­ lor, le respecta p e toate, cu o deplină încredere în capacitatea lor d<'" a spori cunoaşterea ~i a afla adevărul. B a ţiu nea Îlj'Î afirmă , aşadar, <lrcpturile în cuprinsul 1omantismului romîncsc, care <' activ, militan t, st en Lc, optimist, cliberîndu-se prin humor de tentaţia exceselor şi, prin legătura cu poporul, de pericolul conflict ului dintre idei şi sentiment<>. Dar, dacă î.n frontul în gener e un itar al p aş•>Jltiştilor c cineva care, împărtăşim! cu toţi tovară!jÎ.Î săi <ÎP arme ţi destin crezul momentului, ~c simt e totuşi chemat spre nltc zări, dacă c cineva car e, jurînd pc ratiunc i:i crc:tînd cinstit în ceea ce 1·ostcste cu "occ tare.' e to tu şi transfug în fundul ,rnflrtului, ac:-~L om e tocmai Brliadc. P c e l îl caracteriza o tencl intă di n ce în ce rnai pronunţată d«• a naviga spr e un roma~tism tumultuos si vizionar. Sîmburelc r ational va dăinui mereu, n u~ai că, pe măsura n·eccrii 'tim pu]ui, H· va în(°ăsura a lît de mult în fal<luJ·ile u nei verbozităli necontrola"te, încît n u o clat,1 vom avea impr esia că 'a pierit. La sup ra faţ ă vorn con~tata d oar că claritaten liniilor tl e forţă poematice se destramă, sensihiJita t ea în cep«: sii danseze iar gîndirca a lunecă spre zone din t'e- în cc mai nebuloase. Concn·tul v a' rămîne u n stadiu 0 - ...:riu lli·lindf' lt l8GO- ..tt pu u m a.i f11tii a-şi ing1mi el~t,;i in ~tiinl, el CUIIO!IÎrtţa 110.tmii mwi triungh, 1111 Q Jet pt t oal( poeziile Jî,i lutlH:. · ( Ribli,, teca portativ:!, L'X V, Pa1>zii ir1t>dit~. V· ';'4.t 1 4'MlCte: 186 initial sau un pretext, însă r epede părăsit. Pot:tul se va' ins tala pe un soclu; îl vom vedea gesticu1înd p rolix, absorbit de caract erul dilematic al problemelor, combinînd luxuriant imaginile, vorbind ca u n iluminat căruia adevărurile i le dictează duhul sfînt. Lirica va căpăta o turnură frenetică, despletită, adesea sibili· nică, prin dorinţa de a simboliza cu orice preţ . La un moment dat, scriitorul va ajunge să se îndepărteze în aşa m ăsurii de .realitate, încît a nu.mi °:n l ucru Ya deveni ident ic pentru el cu a-i lu.a în posesie ,iubst anta, cu a-l crea. Iar undev a , în Curs întreg de poezie general<!, va face t eoria hazardului în creaţie, pledînd p entru iraţionalitatea actului p oetic. Prin analo"ie cu mod 111 vechilor sacerdoti ai Iudeii - va o ' explica Hcliade - care dădeau oracole, aruncînd terafimii (adică niş te figuxi emblematice, corcspunzî~d cu literele alfabetul ui) pe o tăbli1ă de aur despărţită în 12 patrate - la fel şi el, ori de cîtc ori t rebuia să compună la repezeală \W cat ren, se r efugia în domeniul asociatiilor fortu ite şi al combinaţiilor în tîmplătoarc : ,Alergai la terafimi, să spui aşa cum vor câdea ei, ce fraze ar scoate hazardiil, să 11u fiu, soli,lar nici de rele, nici de bune cn ce voi scrie; şi iată că de unde nu aveam nici o idee, nici o vorbă, de unde nu ştiam nici c1un să încep , nici ciun să termin, 7 cărţi sau te1·afi1ni imi ,lau snjetul sau materi<i la 7 versuri, şi aşa m-am mîntuit de multe ori, cre~înd cii <lm o mulţime de idei,, cînd eu nu aveam ni::i una"I. A.tîta timp cît încercarea de a descoperi semnificaţia rcalitătii concr et-istorice sau de a explora domeniul obscur' a l vietii. sufleteşti nu vor fi falsificate de un p arti-pris de ideologie reacţio nară, ~î~ă vreme. Ileliad~ se va 1nen tinc p c ·terenul obser vat1c1 1·eale s1 al uuc1 rationalităti de v iziune, care, fără s'ă exclud ă freamătul se~sib ilităţii şi zborurile fanteziei, nu va degenera însă în subiectivism şi mitologie, el va ob ţine, fragm entar sau în an samblu, realizări memorabile. Acestora le aparţine d esigur Sburătornl, cap odop eră nu numai a liricii sale, dar şi a literaturii paşoptiste. •.f„11:,ir t Cităm I. Hcliade Riidllleseu, Curs inireg dq,o•••• gencrold, voi. I , 1868, p. CXIL ca orto::rofia modenti~tă). 187 Poezia, a p ă ru tă în 1843, se distinge p rin atm o~fern ei m 1ilari't. de tensiune dramatică i:i tuJl,ură t or lirism î n zng rit virca proceselor d e con s Liintă 1<i a moclificăriloi: frl'.iologic e. I'aţă d e Bolliac, · Sta;nati 7i Alecsandri, ra m an tra tat a celaşi moti,·, Hdi ad l' aduce o intuiţie psihologică superioară şi o capacitate r emarcabilă de a obţine prin augmentări succesive încordarea s cn s ibilită!ii pînă la in can descenţă. El ilispune şi de o tehnică a su sp en sului emoţional , realizată prin fra gmeu tarea propuzi fiei, comunicarea v oit misterioasă şi obscur ă a gîndului, alte1·ncn:ca dintre frămîntarea neliniş tită şi chinuitoa re di n prima şi ultima parte a poe,r,iei şi calmul împă cat al părţii mediane. Înregistrînd confesiunea fet ei surprins ă în plină criză puberală, Helia<le pune în lumină, cu fineţe, caracterul inexorabil şi fa tal al tulbură rilor ci. De-aci modul con tradictoriu şi sp ecific feminin de a le s uporta : „ 1\1u sp eriu, dar îmi place" . Pastelul înserării taie brusc atmosfera de s urescitare ncrYoas ă a începutului. Însnarea coho:nă tre ptat ~i a git aţia bucolică a s atului s<' p o tol eşti' . O noapte .. n altă, naltă" pune s tăpînire pe lum e : ·r ,rc~Ye este l()lu{ {iÎ fl t'tn i~Cll f l! p /irtif ." lncîntec sa n descîntec pe lume s-a /lisai ; ;Viri f run::« ,w se rni.5ccL nici i·i"niul ni• suspină :ji tipele dorrn ,lu.se, §i morile a rt stat ... 1 Jux t apunerea halucinaţiei ~i a n eliniştii pest e viaţa ţărănească, atît <le calmă î n ritualul ei p a triarhal, amplifică, prin în su§i pTocesu l confrunt ării, rezonanţa sentimentală a fiecăreia din cele două părţi. Sosirea Shurătorului, tras ca prin inel, eu părul bălai, dar fără pic d e sînge în v in ele-i sla b e, e prezentată în dialogul unor tărăn ci , cu o n otă de humor caracteristică - ar<' un n a's „ca vai de el'· - dar şi cu o expresie de teamă ancestrală , care n u t n·buie neglijată. C ăci iz, orul a <lînc al poeziei e tocmai acestă s paimă a omului pri(nitiv, conserv a tă ele-a lungul tim puri] or ~i nes tinsă nici prin p racticele magice, nici prin cel<· religioase', de fe no menele uecttnoscute şi t eribile ale 1 188 I. lltl ioJo H,Jult •cu, Opu, (cd. D. Popovi<i). I, 1939, p. 189. n aturii. Florichii clin Sburălorul i-a \o Cnit şi ci rîndul să t re acă prin frămîntăril~ d e. care nici o. ~uritoare n~ poate fi absolvită, iar lemeilc s1~ple . ~~n JUr cons t ~L: clin nou r egularitatea eternă a legllor fJ.1'11. Marca reuşita a lui Hcliadc e <le a fi s tiut s ă s ituez e a ccet moment al iuv aziunii erotice p c 11~ complex suflet~sc _cu r~dăcini m ilenare si de a fi lă sat v orbele, cu un mstmct sigur al f'fcctului 'artistic, neclusc pînă la capăt, oprite parcă în marcrinca unor teritorii t enebroase. Re1~ită este 1-i O noapte p e minele '.l'îrgoviştii, (1836) . E o meditaţie p ~ mine îi:'- n o ta. lui Cîrl~v~. ~i A~exau: drcscn , cu o e,·ocare a t1mpunlor de --.-iteJ1c s trabuna şi un past el <le î11sc~1ue . Influc~ţa l~i Volney, d e ca~~ s -a făcut c az, c ma1 mult o 1nn1d.u-e de atmosfera, în orice caz, t e ma preromantică a ruinelor e a ci naţiona­ l i:r. ată , iar izvorul s trăin, chiar de există , c doar u_u catalizator ce si-a p ierdut rostul, după ce a înlesmt r cactia poe tică. Deşi limba arc improprietăţi şi e folosită di 11 ' plin obişnuita recuzită romantică a oftărilor, umbrelor trecutului, ,r,îtlurilor ciophţite de vreme, pvczia c s ah at.ă p i:in sinccrita ten şi ad cYărul notaţii­ l or. Tensiunea liric ă se obţine printr-un proces paralel: de introsp ccţ.ie, p c el e o parte, d e zugr ăvire a sp eet~· colului ex Lerior, perceput obiccti", pc d e alta. Scnt 1· mentnl acut al puls aţiei v itale în cadrul lini~tii înc~c mcni.te a nopţii (,,la locul lor stau toate ca moartea neclm· tite") creează o a tmos feră de încordare crcscîml ă . Par t1:a mijlocie a pue:r.iei, animată ele u11 cal~ ~atriotis.:n~, oroa !].iază p c „e„oii Romîniei" şi nu numm. ai Valahlc1 , 'în i1~s tantauec repezi, cam clczlipite unul ele celălalt ~i a păsate de prea multe ab s tra cţii. Finallll n e r ~c~cam} iarăsi în r ealitatea concretă : sfîşia t de îndoieli, stapînit mai rnult d e melancolia p entru ceea ce timpul a s fărîmat d ccît ele speranta că el v a aduce Yreo r eparntie poe;ul se trezcst e în ' veselia agrestă a dimineţii. ' Poez ia confesiunii' e bog at reprezentată la Hcliade, ca la toti roman ticii. D :.n- expresia m omentelor d e frămîntar'c a con~tiintei g ăscste r ar tonul franc şi spontan al comun'icării de . la ' i~imă la inimă., Eroul liric se afi~c ar.ă cu os tentaţie, pare preocupat 10 perma nenţă de impresia p e care o produce, copleşe~ ţc 0 189 prin abundenţă declamator ie. Gtitorul are senzatia dezagreabilă că nu e angajat într-un dialog personal 'cu poetul, că spovedania e rostită în văzul hunii. Din acest punct de veder e, primele versuri scrise de H eliad e sub influenţa lui Lamartine, pe care-l descoperă pe la 1827, pentru el, ca şi p ent ru întreaga noastră literatură, sînt mai plauzibile, deşi o anumită no.tă de afectare şi de simulaţie persistă şi aici. E în pnmu] rî n cl vorba de Dragele mele nmbre, elegiacă evocare a părinţilor răposaţi şi a fiului scriitorului. decedat p rematur, cu unele lunecări spre motiv ul preromantic, al familiei fericite, care se reaăsest(' în cer, cum î ncercase şi I ancu Văcărescu îu L~ m:oartea m<.iicii mele. Aceeaşi a tmosferă de melancoli că nostalaic lamartiniană pluteşte peste Trecuwl, u nde, pe fundalul timpului care g alop ează irc, ersibil, e d esfăşura tă epopeea dragostei de 1a începuturile ei prenupţiale, prin căsă torie, hucnriile p a ternităţii, hărţuielile cazaniere, pînă la bătrîneţea sufleteş te consonantă a celu1· doi soţi. Forma umană de rezistenţă la eroziunea vrem ii e iubirea, dar, lucru v red11fo de semnalat, nu în manifes!ările ei instinctuale sau în erup'ţiile pasionale caracteris tice romant ismului byronian, ci în comportamentele aprobate de biseri că şi codul moral.ei curente. Motivul mor ţii celor d ragi l-a preocupat şi JH' Conachi, iar erotica a constituit, după cum se şt ie. principalul domeniu de manifestare a Văcărestilor si nna clin Lemele predilect e aJe romantici lor. Î; rapo1:t cu predecesorii sau cu contemporanii săi, Heliade aducE' două particularită ţi : pe de o parte un sentiment de cvlaY.ie_creştină, care-i limitează chi.ar şi timidul protest împotriva crur.irnii divine, ce se lăsa auzit în v er surile lui Conachi ; P? de altă par te, imaginea legăturii con jugale ca expresie a d r agos tei rezemată p e sanctit atea ideii de familie . Fără tl fi conformist, romantismuJ lui Heliacle nu e nici o r ebeliune împotriv a ord inii exist ente. Scriit orul care va t r aclt1ce insistent din B yr on, înccp înd d in 1834, va prelua d e la marele liric englez gestul răzvrătit, nn şi ideologia ră zwătirii. Lucrul se vede cu claritate în voeziile Serafimul şi heruvimul şi Visul, datînd, respecti v, din 1833 şi 1836. 190 Aici mom ent ul autobiografic tinde să se obiectiveze aşa c a „suietul să se poată aplica la tot omul, în tot locul ~i în tot veacul". Serafimul şi h erusimul p ar a con stitui nu d ouă clemente antitetice, ci do uă ipostaze ale cu getului : ele o part:c n ev inovăţia, îmrăcarea cu sine, euforia momentelor d e calmă î nflorire a vie tii si, de altă parte, mustrările coMtiintci, chin mile s~flc~ul ui apăsat de pov ara grcşel il~r. P~ima jroaginc c asociată cu o natm:ă pastorală ş i s e întru pcază într-o fiinţă a n gelică, a doua e încorporată într-11 11 arhanghel vindicativ şi se în soţeşte cu d e zlănţu irea stihiilor, cu erupţia v ulcanilor şi turbarea mării. În în Lrcgul ei, poezia şchioap ătă din cauza n ecJa ritătii simboh,lui si a emfazei. D ar, pe a locuri, declam~\ia capătă a~pli tudinc, ritm şi s onorităti cu rcYerbcrati i ,,bsedant c . VisuÎ c alcă t uit diu 20 'sonete puse cap la cap , inclusi,· cîteva intermedii cu versuri cr oite pe alt calapod. 111t cn tia e de a infătisa ciclul vietij omc11esti, de la naştere la ,;10arte, cu fix·a;f:a î n plam'il si mbol~lui a celor mai caract eristice episoa<lc. Îns ă r esen timentele autoru.lui diminuează din forţa tipizării. Aluziile la dram a sa familială, certurile cu soţia, dis puta cu Alexandrescu sîn t s trăv ez i i. 1 A p oi, cînd c v orba să-şi j u dece propriile fapte, scriitorul deYin e, ca de obicei, părtinitor r;i prcznm ţio:- : Voi11m .sti.·mÎ sp"rg veninul. să uit cele trecu te: ,\ fw~cQ îmi era dragă, ca r,rÎ<•Ş mttnCCQIII ; Rorluri :iCtJl ea-11.·sttlile puter-ile-,n.i pier<lute: Voiosul l-aren alţii. eu lipsa dobî11.1lcam. 2 ln fond, tendinta poemului c pesimis tă; după o existentă c are se scurge în hărtuieli, lumin ată din ce în ·CC mai ~ar, p c măsura îna intării' în vîn; tă, de calm ul un or clipe :senine, omul îş i dă scama, îns ă prea tîrzin , că şi-a risipit timpul. Viaţa c vis, ,.la ·virla es s ueno" - cum a spu s Calde ton - iar <leştepta.-ea, trezirea lucidă din Yîltoarea vij elioasă a existen ţei , ar c loc l a marginea groapei, cîud t otul e inutil. • G. Ciiline„cu . .\ficî jocuri le i.s,orit lhcrn.,.if, io Rev,'sro F,rnJaţiilor. nr. 8. 1?10, pp. 397-03. ' Optr< (ed. O. P opovici). 1. 1938. p, l n . l9l În poezia socială, acţionată în punctul ei de plecare de tendinţa lăudabilă a flagelării viciilor şi a compasiunii pentru umanitatea suferindă, lleliade se abate cel mai mult de la cerintcle dezvoltării istorice obiective. Aici cu deosebire va î~cel'ca el să explice realul prin mijloace alegorice, construind o mitologie care falsifică înţelesul ~i cauza veritabilă a lucrurilor. Contrasensurile restrîng generozitatea potenţial ă a simbolurilor cu care operează scriitorul ~i anulează aclîncimea fjlozofică :l versurilor. Se adaugă'la acestea, în operele posterioare revoluţiei, improprietatea limbii şi pretenţiile excesive, care acuză grav discrepanta dintre intentie si posihilităti. Cu Cutremilrul, H eliade inaugurear.ă <lire~ţia liricii umanitariste, un filon productiv în literatura paşoptistă, care va J.a o vegetaţie bogată mai ales în opera lui Bolliac. Scrisă su1 impresia catastrofei de la 1838, cînd o ma1·e parte a Capitalei a fost dărîmată, poezia transmite o emoţie reală, în ciuda lipsei de cizelare a formei, JHÎn sinceritatea sentimentului pentru cei sărman i. Săracu l e strivit de stăpîni lacomi şi trîndavi, el hrăneşte. \'U sudoarea fruntii, ghiftuiala îmbuibatilor, dar pînă :-i biserica rămîne 'surdă la vaierele lui. 1'~tu,;i îndemnul ;. la răbdare şi calm: ' JJ,frbaţi, 11n ridicaţi bm/11/, 1:ă pacea i·a domni ... Justiţia se va înfăptui la judecata de apoi: atun,:i ct·rnrilc se vor d eschide, exploatatorii vor fi sancţio­ naţi, .îm păriiţ.ia fariseilor ni micită, se va instaura dom11ia „verbului" cchiYalent în gînclirea lui Eliade cu .,logo~-1tl", cu raţiuuea divină. 1 Evident că îndărăLul frazeologiei biblice se a!"cuuclc, ele fapt, temerea <le revolutic. O ~ondamnare directă a :revoluţiei este rostită în Ci'iderea dracilor, scrisă clupii afirmaţia autorului la 1 Poe.~ia e om.bsi în mod inexplicabil t u td. D. Popovic•.(fn Curs iutreg ... , op. cil., pp, 2!9-233). De ohf<"I. t•tlÎ!ÎR Pop <1vi,•i u,uito.! ,i nhc pie~c iulporu,nt.e diu. dotinru. l )iric cil lui Heliade Rîidulescu. lldevim dt.eva: tn. lJ.~ttpiarc• lui 18-l.8 (psolm îo Yf"r)'; liber!), l>tu!3i« (o arlil poetică in !lpfrit militant), So.,u,.. ce.tatt, O ,·occ (dedicată hă.ue s,•i Ei!aterino Gblca, a c irei \'OC-e era ule.brll ~ 1uan;he:17,li interesul srrlitoruJui pentru mu.· ? Î.f'ă), P(irlreoil~ 1'r11d11âi1orur for. ITuro ( ,lntatU P11ri~, 18:iO. l't\ ne.te de intetnMţi.o. )1:11.ă,m l:i BYCÎnliHu utopic-) etc. 192 1838, dar publicată la 1840, cînd. D. Filipescu, N. Băl­ şi tovarăşii lor ]nau drumul închisorii. Împrumutînd d e la Milton mitul naşterii diavolilor, de care s tia şi Budai-Deleanu, Heliade loveşte în „progresiştii ~ebuni şi mai vîrtos ipocriţi şi cti rea-credinţă". Subiectul poeziei e artificios, cu mari licenţe, unele ele-a dreptul intolerabile. Dumnezeu îşi aşează fiul căpetenie peste îngeri, dar un arhanghel „al. doilea·ntru ~ sla~ă şi-ntii în săvîrşire", muşcat tle orgoliu, se revolta. D1n capul ,,. Igi.e" , ZJCe . . să u d ă naştere ,,pnntr-o grozava ceJa. G. Călinescu - păcătuirii, geniu rualign, dar seducător, căci, vorba lui Heliade : <'eSCll ~ Ce rn(lre şi gro::av(L in îngeri ispitire! Pc cine frum11seie<1·i 1w. l-ar fi 1nrb11ra1 ?' O fiică de arhanglrnl, n,!scut<i clin gîndirc ~ Un duh! şi d11h~femee ! lipici impersonal. 1 Mulţi înge.ri se lasă ademeniţi de inf~rnala curtezană ~i-l secondează pe Lucifer. Urmează, fireşte, pcdeaps~ divină, care e năprasnică. Rebelii, hulitori ai cerului, ;;înt azvîrliţi în genunile spaţiilor, într-o cădere colosală, rare durează 9 ~ile. Îngerii se prefac în diavoli, arhangh,·lul se transformă îo Satana, iar 'J'a1,·tarul, unde- şi "'ăscsc cu totii i, ăla ş, dev ine sediul viciilor şi al t uturor ~cl<•lor, locul în <'IH<' mişună păcatele şi, adaugă scrii· torul, ,.dospesc" războaiel e civile . Trei decenii aproape după publicarea Căderii dracilor, Hcliade îl informa într-o scrisoare pe Bariţ că aceal'ltă poezie ar constitui cî.ntul I dintr-o. vas~ă epopee intitulată Anatolirfa, cuprmzîn<l 20 de cmtun. În v ol. 11 al C1irsului întreg de poezie gen.eraW, (1870), el rcpro· duce Cr1.derea, dracilor sub titlul bizar d e Tohu-Bolm (denumire ce vine din Biblia ebra ică prin int~rmediul lui Pierre Leroux: si înseamnă amestecul haotic car e a precedat crearea l~mii. v. D. P opovici 2). Tot aci sînt pnblicate cîntul I1 - Imnul creaţiunii; cîntul ţţI -:Viaţa sau androginul; cîntu.l IV - Arborul ştiinţei~ ciutul V - Moartea sau fraţii. Potr ivit programultn 1 r. Uc}jude Rătlulc:.seo, Optrr (cJ. o. PopoYld), J, 1939, P· l!/4. : Idem, p. 988. 13-c. 459 193 anunţa t 1,ura:rea Bariţ, lucrarea trebuia şă continue desfăcărţilor Genezei, apelînd iusă şi la mitologia lui greacă (cîntul X : Saturn şi Jupiter, cîntul XI : Prometeu şi Pandora etc.) şi terminînd cu cîntul XX Victoria omului asupra zeului Forţa) . Intenţia n-a fost realizată şi opera a rămas fragmentară. A natolida (poate de la grecescul „Anatoli", care tlesemneaz ă Orientu l iu geueral) derivă din aceea~i „foră de preoc upări cu Biblicele , lucrare informă, în care se în c<>r ca explicarea Vechiului testa.meni por11ind de la premisa că e vorba de o operă ieroglifică, ale cărei simboluri trebuiesc descop erite şi interpretate. Inspirată de Paradisul pierdut al lui Milton , A natolida se serveste d e cărtile Genezei ca să dezvolte o conceptie fil~zofică despr e raporturile omului cu divinitatea '~i sensul d estinului uman. Ca şi la marele poet en gl ez, p ersonajele au o valoare simbolică. Adam e omiil în general, umanitatea; dumnezeu este E loim, adică „Forţa", .,Puterile" (de unde şi cel de-al doilea titlu al epopeii : A.natolida sau Omul ş i Forţele). Interpretarea mitului hihlic, cel puţin j udecînd d upă cînt urile care ne-au 1·ăma s, sc î11depărte ază fo.să de Milton. P aradisul pierdiit. epos a] :reYoluţiei burgheze, deşi în aparenţă demou:;tra teza că nesup unerea înîn Lucife r p o marei.- seamnă păcat, proslă,·ea de fapt răzvrătit î mpotri,·a diYini tălii, pc luptă torul pentrn lih ertate. d uş man al autorităţii oarbe şi al>solute . A dam însuşi, prin păcatul său, deschidea era faptei creatoar e, a civilizaţiei şi istoriei ; abandouînd beatitudinea paradisiacă, stadiu de inerţ ie, de pauză şi Yid spiritual, omul î,i începe carie1·a-i patctit'ă si vlorioasă de domesticire va demonstra că progr esu] tehnicii şi ştiinţelor duce la distrugerea ciclurilor de civilizaţie omenească. U tilizînd o arguţi e confoză, autorul ne dezvăluie că 1·cdem pţiun c:1 v a fi dohîndită prin „ DumnezeuCu vîntul"', d eoarece divinitatea care l-a izgonit pe om din rai nu e vindicativă, cum pretind „infamii. ci dreaptă ş i călăuzită de principiul binelui şi armoniei.' · Anatolida nu exprimă decît una din veleităţile scriitorului, aceea de poet universal şi cc!tăţean al lumii. Ca şi Tasso, Ariosto şi Camoens, glorii ale latinităţii din secol ul al XVI-lea, care încătuşaseră sentimentele fÎ aspiraţiile unei epoci moderne în forma arhaică a eposului, Heliade se si mţea ch emat la rîndu·Î să creeze epopeea naţională romînească . Opera, intitulată .,Mihaicla", n-a fost dusă pînă l a capăt, doar două cînturi au fost scrise. In centrul ei domină figura lui Mihai Viteazul, personaj cu un destin glorios şi dramatic, pe care patl'iotismul ardent al momentului il onora cu deosebire. Punctul de vedere filozofic e fideist. După o lungă digresiune introductivă, în care se expune o teorie a concilierii liberului-arbitru cu predestinarea, intrăm în desfăşurarea propriu-zisă a naraţiunii, redui:;ă la un fir de subiect să răc~tcios. Prin axhanghelul Gabriel, Mihai primeşte o solie divină . .i\ .rnhasadorul ceresc, după cc poposeşte pe munLele Caraiman, il , izitează în somn şi-i ordonă să scuture jugul turcesc. În accfoşi sens îJ î n<k amnă ş i chiriarhul Eftimie clin prettrsit. ca ,;i clomnitorut A real/a poporul E:remple de ş·a dli 11Hiri [<ipte Tlrgm,işte, şi P.l L"iitori,nii şi c11.grt n~C(?,5.oriu~ 0 a naturii si instaurare a do!inatiei '1 ui. Co mpu nîod Anatolida 'tn tr-o stare d e spirit ~ontrarevoluţionară . înveninat dP aJ ve1·sităţilr şi rPplllsiiJe lui a ntipa~optis te, Heliade se ţin e aproape de Yiziunea religioasrt asupra lucrurilor. Între C<iderea dracilor, care-lînfjercază p e Lucifer şi reprobă TăzYrătirea. şi celelalte cînturi ale poem ei e o deplină unitate de sens. Abia dacă poetul îndrăzneşte din cîud în cînd să-şi exp rime o nedumerire; de pildă, i se pare paradoxală interdic ţ1a ele a gusta clin arborele ş ti inţei. 'rotuşi, în cîntul I Y el Mihai ar e o explozie în contra nobilim ii : ,.Boierul e prea fi<iră", şi apoi o discuţie lungă cn Eftimie, din care nu aflăm. amănunte, fiindcă ... pînă la noi fc1ma nu ne-a adus nimica Din cite .ţe t•orbir,i în doma prinţiară Cu dom,uil numai m11r1ur. 1 J Open (t:d . O. Popovi<:1), J, 1939. p. !!18. 195 194 Cîntul al 11-lea al Mihaidei a apărut de abia în 1859 puternic schimbăril e petrecute, în concepţiile lui Heliade, după revoluţia de la 1848. Poetule încredinşi acuză ţat acum de Yocaţia sa profetică. Într-o notă introdttc· tivă o proclamă emfati c: ,,Intre spiritul domnului, ce s-a pus peste mine şi mă devoară, intre în inimile 11oastre !'· 1 Tendinţele retrograde ale operei s-au accentuat; sens ni antiturcesc al primului cînt e aproape total răsturnat: atitudinea fată de boieri, ostilă la 184,6, d evine acum favorabilă. Lămurind cîntul II într-un pasaj din Echilibru între antiteze, Ilcliade îşi precizează clar pozitin : ,,Natia. îsi adoară eroii săi ce se nzimea boieri, n~ţia cons:n:ă ~1ivenirea lor, cîntă dimpreună cu mine faptele lor ..." 2 Afirmaţia că ar fi renu11ţat să continue opera, deoarece a aflat de „legiitura lui 111ihai", c dezmintită ele faptele înseşi. ' Scrise de la aceeaşi altitudine a poetului bard şi profet, poeziile Traducătorul la V. Hugo şi Sania ceia.te sînt rodul anilor d.e exil, cîn<l scriitorul a v enit .în contact m a i sist ematic cu doctrinele socialiştilor utopi6 şi s-a pasionat d.e Foutier. Interesant e că, Yoind ,;:'i prezică viit orul societăţii omeneşti, Heliade pornea de la o înţelegere raţionalistă a conceptului d_e profe\ acesta ar fi un „spuitor de necunoscute care prin calcul · trece „ca algebristul" de la necunoscut la cunoscut. 3 În ciuda vocabularului umanitarist ~i socializan t, ,,algebristul" pr oceda însă în spiritul matematicii hurghcze ! În Santa cetate, viit.orul lumii apare ca realizare:1 unui ideal comunitar egalitarist. Poezia, schimonosită ele ab1mdenţa italienismelor, st ranie prin p enumbra misterioasă în care se sc aldă ideile şi prin încătuşare a Ycr sului în tiparul <lantesc al endecasilabului şi ter::.ei rima, se co rupune din do u ă părţi : în cea dintîi c evocat „Crist-popolnl" , năpăstuit <l.e-a lungul istvnei, ultragiat ~i martirizat, în cca de-a doua e zagi·ăvită „santa cetate", unele domnesc „verul, frumosul, ma.rele şi bimul". Lipseş te ceea cc lipsea şi î n Cutremurul. soluţia rea lă a trecerii de la ordi nea vech e, nefastă. ]a ordinea nouă, radioasă ~i desăYir,:,ită. u •tale, unele Uns împ,,rat J,, ambe 1'es1mne111e Verb s,weron în f ine se pro,·illmci. 196 ., ' ' .,.tremunt re"ii, slirpea purcitou.s(i··, soarta c „nwi ata-·' , d iferitele JH~poarc trăiesc î~ solid~rit~te,Jus~iţia, frăţ~a .-i vil'tntca ~î111 !'tăpîne. Ş1 totu ~1, crndaţcmc, <lar at1.t ;Ic· rc\'clatoare pcntrn concepţia politică a autorulu_1, în acelaşi timp „propriul e sacru" şie „risolvat comunu/·'. Ca si la 1848, Heliade voia „foloase generale in paguba ni,,;,ănui". Fondul duplicitar al gîndirii sale se intre:dtTeste încă o dată sub perdeaua de fum a utopiei. 1 S-ar părea că fabula şi poezia satiTică, domenii î~ cu-re Heliade a produs în răstimpuri cu scopul de a l_ov1 în numeToRii săi aclvcrsari, ies din cadrul preocupărilor de care a~ vor bh pînă acum. Î n adevăr, fabula şi satira au fost atît de insistent cultivate în secolele al XVII-lea şi al XVII1-1ea, încît mulţi cred că~ vorba ele specii literare ale clasicismului . De fapt, tipar ele genului pot fi utilizate în mod .d.iforil, şi Heliade c î~ a ce nstă priYinţă un exemplu edificator. La el pro~m~z~~ mea tipologică e sacrific ată în. folosul caractenzar:1 de esenţă pamfletară. Resentimentele per~onale 11 <·opleşesc pc scriitor în aşa măsură, încît el nu izbuteşte să-şi decanteze ven inul şi să-l sublimeze în subst~nya unei arte echilibrate, ironice, cu simetrii de compozrp.e, care să cri tice, claT ele pe poziţiile unei obiectivităţi aparnn tc, ale unui punct de veder e gcn?:ral u~an . Polemica lui Heli:1do transfonnă pe adversari în cancatu1·i . El ,-e năpuste~te asupra lor, ca în Ingratul, cu o adevărată erupţie de injurii şi ba:tj~curi, ~ăr~ a .s~ preocupa măcar să simuleze imparţialitate ş1 fara mc1 o strategie a a tacului. Adesea şi în fabulă, ca în !Vlăcieşu! .~i florile, a t mosfera e violent subiectivă, poezia le_gata tic circums tanţe - şi deci incapabilă :,;ă suprav1eţu: ia scă estetic. Aceeaşi predilecţie p entru vorba de ocara V marc trud,ţie privitot la San-ia «tote • dat D: Popovi~i. care 1-n (l()nstru.it ru pasiune ctreclWtvrul :,tnvctte. pnn •• OP ·· s I '-pt·,co.tiile t1AIP, vu!oartţl propriu.;isă o poeue,. . o_pov u.,"t, o.n u ,unp1oorca. • l...... , • C(.to.u. J111,e uloplt fi putzie, Duture, ti, 1935, pp. 118-13.:. . 1 1916. p. 2M. În Sanl<t Un studiu J.e O - h ---• b"blfovcatic pe 1ns.accnanul ,t r, 197 şi ~~cabularul de mahala se :regăseşte în Areopagul bestiilor (1856), unde lupii „cilibii" (boierii conservat ori) şi v~pile „nlfoiunale" (liberalii rosettişti) sînt condamnaţi deopotrivă . Aprecierea lui Bolintineanu : ,,Nimeni nu reuşi ca Heliade în satirele politice de circumstanJă" 1, priveşte nu atît valoarea de fond, cît ecoul momentan al operelor de acest gen. Totuşi Heliade manifesta dispoziţ.ii certe pentru gen. Mai mult clecît atît : vehemenţa tonului, verva p1n·siflării. suculenta limb~jului, co~orînd pînă la trivialitate, dar vigu:ro's, plastic, expresiv, clovedcse încă o dată resursele remarcabile de care dispunea scriitorul. Resurse .remarcabile... în adevăr, iată o constatare cum nu sc poate mai adevărată, asupra că1·eia merită să insistăm: poetul dispunea de resurse 1·emarcabilc; ele îşi mărturisesc prezcn ţa la fiecare pas, deşi arareori se împlinesc în rotunjimea unor mon1unente durabile. Heliade aparţine de fapt acelei categorii de scriitori din care e greu a reţine bucăţi antologice, însemnătatea lor constînd în totalitatea creaţiei, în suflul ce o animă. Afară de Sburc'[torul, O noapte pe ruinele Ttrgoviştii şi încă una sau două poezii, restul a încetat de rnnlt să mai figureze în circuitu.I viu al literaturii· şi totusi prin ~orţa t alentuh1i, })articularităţile şi ti~brul liris: mulm, el arc dreptul Ja o considcratie deosebită: chiar şi faptul că opera sa a acţionat ca 'un ferment pozitiv asupra debutantului de geniu Eminescu e un criteriu de valoare. Pentru a desprinde profilul literar specific scriit?rului, ve _recomandabil ~ă n e adresăm numai cu precauţle lucrarilor sale teoretice. În studiul despre satiră, el condamna mobilul personal îu critică, însă - după cum se ştie - acest principiu 1-a încălcat în mai toate cazurile. Profesînd literatura la „Filarmonica" sau în paginile revistelor, călăuzit cu alte cuvinte de ideea co~stituirii unei estetici, deci a unei pedagogii de cncenrc a frumosului, lectorul lui Boilcau, Marmontel, V ardalahos, al lui Victor Hugo şi al atîtor altora încă, mari şi miei, s-a străduit să degajeze anumite Teguli, 1 198 Cit. îo.: G. Bogdan~Duică, op. cit., p. 305. a indrumat spre rt>spectarea autorităţilor şi . stu?i,~l marilor modele, a căutat să aşe;r,c arta pe t emeha d1sc1plinei şi a r-xcmplelor; clar nu mai e tlc doYedit în c1.; măsură s-a abătut sin(Tur de la preceptele pe care le ,:, l b" . propovăduia cu patos. Teoria îi servea, < ~ o_ 1cc1, c_ a 1111 advocaws di,iboli'·, ca să-i justifice d1fentelc at1ttltli~i sau ca să-l plaseze avantajos în raport cu una :-1au alta din împrejurările vremii. Hotărît.oare ~entr~ a defini natura creaţiei lui Heliade e practica sc~1sulm. Căci condeiul scriitorului îl ţinea în mînă un 001 impulsiv, nestăpînit, cu mintea în perpetuă agitaţie; dialectic~ v ioaie a spiritului său nu s_e .lăsa caytu~ată_ pentru ~ul~a vreme de formule. Însusuile veritabile 1 le dezvalme ,;tructura beletristicii p~oprii, şi nu declaraţiile ele principiu faţă de care se poartă mai des ca un franctiror, uneori ca un eretic. Pe terPnul stilului şi al limbajului poetic, romantismul lui H eliacle se afirmă în forme izbitoare. Pe contemporani î i depăşeşte prin universalit~te~ t~melor _şi amploarea viziunii; se deosebeş~e ~e e1 ş1 pnn e_ne.rgia declamatiei. În vreme ce maJontatea paşoptiştilor, din motlestie, prudenţă, poate dintr-o mai bună foţe­ ]eo-crc a ccrintelor xnomc11tului, îşi interzic elanurile tu~ultuoase c~ nişte alergători ce-şi menajează respiratia autorul A.natolidei se încrede în plămînii săi viguroşi ~i dezlăntuie fără rezeiTă; el are verva marii peroraţii ;omantice 'în care torentul liric se revarsă peste partitura strofei, iar forţa impetuoasă a verhului poetic sustrage aten~ia de ia defectele parriale de_ r:tm sau vucabula:r, concentrînd-o spre sonoritatea Şl mţelesul ansamhlnlui. Nu e intîmplător că i se datoresc două î ncercări de epopee. lată cîteva versur~ din Serafi~'::l si Heruvimul, cu o desfăşurare în cascada a determina~j1or, simetric adunate în jurul pauzelor de cezură : ;e şi aievea .fiin!<t-li !nc'i-nso[eşte; • C/ripu-Ji mi-e faţ-ori1inde, in pre<qma mea el ::boara: Din soare se repede, din litnă striilu<:efte, Dr,pă pămint se-nal{ă, din ceruri se cobo.art'i: Pe la fîntîni m-aşteaptă, m 1mda. se rasfnnge. C1i Jrunz11. îmi şopteşte, c1i zefirn~ suspin«. . C,i v«lea îmi răspunde, eu. pM1ma mtrt pltng,:, C,i dealul se înalţă, w cîmp1tl se alină. -5-în .,omnu-mi l99 CI! floar~a se dă-n leagă11, cu iarba 11n1foiază; Livedea zi arată, dumbrava-I sulJtascunde · î,~ rw_apte, l« umbrii. şi Î/1 razd, ' Nu e nal';'ca-mi spune, mă mîngîiP oriunde, fn ziuă fÎ Durere mi-o adoarme, lacrcima el mi-o sterae Şi pe pămî,., J1'.-n ceruri nădrjdea mi-o' 11r::1ă. T emperament puternic, mistui t de 1 COlltradictii cap?bil de aprinderea entuziasmului şi indigna1·ea u;ii: Heliade . caută ~ereu_ ec~il~rul şi calmul conştiinţei, d~r nu-J~ dc~leaga a~t1tu~1:11Ie d_ecît acolo unele pasinnea aie __?caz1a sa se clezlanţuie m voie, răfuindu-se cu adver- s~n~- sau aplic!nd~-~e asupra mecanismelor tainice ale v10ţu suflet~şti. L1nca sa c a extrPrnelor, trccîncl de la a:-ru! grav Ş1 sentenţios al metlilafiilor, la rîsul mucalit Şl acid al ah1;1lelor, d.e la tonul cald, plin de compasiune pentru mizeria umană, al poeziei sociale si filozofice la unproşcarea înveninată a satirelor. 'J'ocU::ai din acea~tu ~auză traducerile din Lamartiue, cu toată marea lor ~nsemnăta;te istorică şi Î:11 J)ofida np1·ecicrii înalte pe care 1-au dat-o. con.te1:1porann, n-au ~upravicţuit. Ele supă·ră adesea pr1l1 lipsa de .flui<litat(' : f ~imţirile-s .fiorate. inimile se pătn, nd, Ş1-,i '!erul car! sună de glasai cel trem11rind lutu.ror tipctelor, transf01·mă sfîsietoarea tristete in melancolie ~i dramele conştiinţei' :în obiecte ale' u nei ('or1tcmplatii lini~tite. Vocati:1 lui Heliade se afirmă în pasajele d;, brav~ră, unde s~ creează tensiuni, sensibilitatea se încordează, iar tem peratura creşte dincolo ,.le punctul de fierbere. Nenorocirea e că nu şi-a înţeles singur chemarea. C11 toate că improprietăţi de limbă şi stîngăcii de expresie există ~i în Sb1irătorul, această poezie va însoţi literatura noastrrt cît de departe în vremi vor înainta <lrumurilc sale, tocmai peuLru că autorul şi-a articulat inspiraţi a pe clatele autenLice ale 1·esurselor lui : evocarea conflictelor, in cazul de faţă a surescitării ner voase într-un cadru de îusera1·e rustică, notat cu realism, unde liniştea pietrificat ă face parcă posibilă starea de halucinaţie. Pc porţiuni, monologul Florichii c criticabil, clar î n ansamblu fervoarea lui se transmite zpuduitor : Ah! inima-mi zvicneşte .'... şi zboară. de la mine! !mi c!'re ... Nu -ş co-mi cere! ş i nu ştiu ce i-aş da! Şi cald §i rece. uite. că-mi furnică prin vine; ln bra1e 11-am nimica şi parcă 11111 ceva. Parc(• al murfilor st.iflet pin el s-aude trecind" ... ( ft<'tzboitil) sau: Că Şi Şi uite, ,nii vozi, manul? aşa se-ncrutΧM::ti nici rm prinz de veste cînd singurel mă strîrr.g, tremur de nesafiu, şi ochii-mi văpiiiază, Pornesc dintr·îrr,yii lcicrărni şi pUng. 1nci.icutti, pUng. ă-mă a r1moaşte drumul cil sfin1elor tale voi. ·n(es1ieş1e 11 mea lipsă şi mă sprijină-11 nevoi; lnnna mea o hrănefl/J cu piine a se-ntări3 ... F'<J ( Nugiiciunen <le seară} I nc~1~acitatca ~e.. com~nicarc a vaporoasei armonu lamartm1cne, a staru de mefabil şi reverie vaoă vine la H~:.ade di_n n~ad?renţa sa. la substanţa sufle~ească ~ onc,~aluhn. Îi hpsea sen~nătatea cugetului, acea Judecata de sus asupra lucrnnlor, care }>une O surdină 1 Opero (ed. D. Po1>0,icl), I, 1939, p. 157. • ldam, p 103. 1 Idem, p. 99. 200 la pune mîna, mamii, pe frunte, ce sudoore ! Obrajii... unul arde, şi altul rni-a răcii ! Un noei colea m-apitcă, ici coa.,,a rău mă doare; 111 trup o pirotea.lă de 10t m-a stăpînit. l Heliade e un re toric ca toti romanticii. Dar retorismul lui e energic, dramatic, vizionar, diferit şi de senti · 1.nentalismul lui Bolintineanu şi de lamentaţia discretă (afară de primele versuri) a lui Alexandrescu, şi de patetismul tealral al lui Bolliac. O adevărată prăpastie îl separă de limpiditatea, cuviinţa şi robusteţea lui 201 Alecsandri. Retorismul lui Heliadc e mai degrabă al oratorului ele tribună, deci :mai aproape de Bălcescu, însă fără a poseda distinctia tonului si noble·tea sufletească a acestuia. Helia<le' e poetul îmbrăcat în odăjdii de mag, car e vrea să conducă mulţimile fără a şti bine unde, presimţind pe undeva lîna de aur şi constatînd mereu că s-a înşelat. Hevărsîndu-şi apele, lirismul său inundă pietrele de hotar ce despart în literatură haosul <le arta adevărată, care e or ganizare şi efort lucid de a supune materia ideii. De aceea, gafele şe înşiră unele după altele şi, dacă privim bine întreaga traiectorie pe care a d escris-o, vom constata că în mare parte ea e o succesiune de eşecuri. Umhlînd pe atîtea căi nebătute, Heliade experimcntea:r.ă tot felul de formule literare. Pentru a reusi ,,o orchestraţie serafică" în par tea I a Căderii dracilo;·, unde se zugrăveşte empireul, şi a obţine senzaţia de r ostogolire apocalipLică în haos din partea a II-a, Hcliatle r ecurge la un limbaj care evoluează Je la încercarea de a transcende materia şi a o spiritualiza pînă la cu~nularea de orori, de superlative fonice şi optice. rmagmea e cîteodată grandioasă : zgomotul căderii îngerilor e sugerat printr-o catastrofală dezarticulare a cosmosului : r:;n,1 toate s-ar e-Sniulge din ,narea Încentrart, Eşind din a S-a r prlivăli lor axe şi nu s-ar m(li finea. în .spafitt spre vecinică pierzarn .:ji una peste alta zdrobi„d,i•sc-ar ciirlea... 1 Nici „esmulge", ni.ci „încentrare" nu sînt singul arităţi. Lexicul e plin de născociri : a gustului, ci pur şi simplu se situează în afara artei. În Anatolida ele pildă, efortul de epurare a limbajului pentru a s ugera aLmosfera de ingenuitate edenică, de transparenţă şi erudita te a simplicităţii antid cluvienc, r0uşeşte rnr. Opera e căznită, dedusă parcă dintr-o schemă logică , Şi sîr1 la sin ferice se-mparadisă mirii Ţiindu-se de mînă i'n ,nutuali afecfii 1 , sau: Stăi, bel/a mea dilectă. Îlltoarce-te, o. Eva.! Os nobil, adorabil, din propriilP-mi oase•, sau : E om Fireşte, obiecţiile sînt posibile, <lar înariparea nu e de contestat. Din păcate însă, destul de frecvent, inventiile la care recuro-e Heliade sînt . .bile; el e nu couLrariază ' o 1mpos1 numai o anumită ortodoxie 1 Ope.te (t:d. O. Popovici)a J, 1'39, p, 196. 'f,J,m, p. 190. 1t-(lre oamiJ, c<• l eul o lionă. Cîteodată, totuşi, mişcarea penibilă durează cît flacăra unui străpunge întunericul. ce 3 a versului, în- chihrjt, dar în această clipă În Jliihaida, elaborarea lexicală con<lllce la rezultate tot atît de nefericite: cititorul nu mai ştie dacă textul e în romîneşte sau în esperanto. Iată de pildă cum se confesează Cuvîntul, ,,încarnat" ca să „dei face" pe Omul: Şi. î11. triunif re~ollc'i, uinic1te custodia, lnfericarea rumpe şi-n cemri se realiă. Lăsî11d jos fructifere divinele-i sem infe... Pe care le-ncolf6§1C, le cr~te §i le coace Al 11eri1ăţii spirit fn stcoli, gener(llii. • La artificialitatea exprimării se adaugă diluarea materiei, incapacitatea d e concentrare, discursiv:itatea Heliade utiliza rar metafora, înclinarea sa fiind spre o poezie conceptuală, car e cultivă ca figură de stil, • Opere (•d. D. Popovic;), I. 1939. p. 372. • lcltm, p. 371. • Id,m, p. 366. 4 202 şi crustată pe splcndoa1·ea stranie a decorului, pare a învinge gravitaţia; ca se înalţă atunci într-o plutire .) i cluhri-l 1ningtierii burea:ză caldă 1nttnâ JVUirgăriteaui vecfaic prwsfin1ele sădiri 2 , te. inspiraţiei dP-a dreptul ridiculă , pe fragmente, prin siluirea limbii. Idem, p, ~08. în mod predilect, antiteza şi defineşte obiectul prin $Înonirn ii .repetate. Lamentabil c mai:ales în versul alb. Obligaţia rimei îi disciplina iuspira1ia şi, chiar dacă ca <livaga, pivoLîn<l confuz fo jurul ideii, din timp în timp tot se acluna în cîtcva , crsuri rem,u·cahil<'. Din Poetul murind sînt multe s trofo de citat: ,_I 11ieţii Nenorocirea lui Heliade a fost că el credea că ajunge încordeze lira ca să sc oată oricînd sunete armonioase : din cauza infatuării excesive, obiecţiile pe care le întîmpina, în loc să-i dea <le gîndit, tl exasp erau lfÎ-i consolidau obsesiile. Numai aşa se explică liberta tPa cu car e s-a erijat în reformator al limbii şi furia cn care şi-a stri C'at treptat propria-i creaţie. V crrnl : să-şi O , loc., md<> wpâ ~e sparso tn((, pi ină: lu lun~i ,"iu,spint 1•iu{u-1ni ~e t/uce şi det·lin<1; Viei lnrrimi. aici ,·egrete n -o pot inti,·oia. bron:11/ ce mii plîngc în ~on1tri precurmate, A mor!ii mînă rere uUima,mi orii bate. Să gc1n o,u·e? sau 1tt(LÎ bine <!)(i caul a c:ln.t(l? 1 iii Scriitorul se simtea Ja largul său în fabulă s i satiră. Chiar cînd motivul 'e străin, atmosfera e aci n'ationalizată. In Corbul şi vulpea (1830), Heliade îl aduce pc La Fontaine. pe malurile Dîmhoviţei; vulpea e o „jupîncasă„ căreia îi place să şe plimbe ca oricărei cucoane : ea îl salută pc „jupînul" corb cu „plecâciurie", iar acesta laf'ă să-i caclă un „chilipir" de caş. 111 Un m1âeroi şi o fenieie (1861), portretul „miâeroiului·' pahtnagiu ş1 c,1ropcnizat, la modul coanei Chiriţa , e ilcseu at cu " peniţă acidă , neiel'tă to::ue : VJ„iernşw, ne1'Cist11.ic1,, Ochi de tinx, but de curnic,l. 1\ 11L sui. foculu.i ni.,('iru,n , · O lua p1ip11c !rt drum, Tot ornşut "I'rcieru şi rolindn, vînfltra. /,or. r<is111li nn lăsa. Peste tut s•amestew . 2 Preferinţa pentru exl'resia , erele, licc n~ioasă, pc can: buuul-gu:;t o expulzea ză de oLicei din domeniul poetic, o o altă clon1dă a for·ţei cu care se ilnpunc în a rta literară a lui Heliadc ceea cc e temperamental. Cît de departe sîntem <le protocolul lexical al clasicismului care osîndc~te toL ce nu e nobil ş i conform r tichetei ! ' Opu• (ed. D. l'opovi<i), I , 1939, 1>, 11 I. t·Qi ~tirui tr'f(:ute~ pe~teri ~;, pcl.du1·i icmbroa.se din ('dii.ia de la 1829 dcven<.'a în 1847: O. lac: §i voi. ,ti11cr 11111tc, speltmr.i, sell•c•lor 11mbrr,r,se... ., Tuciul cîmpen(sc·' clin Singurătate :,c L,·au::sfonuă în ,.rustica campană", iar „sunete viteze" cli n Rli.zboiul (1829) devine în Resbellul (1860) ,,bellice sonun:". ltalimim1ul, semn în definitiv al prezumţiei bo]năvi­ cioase care pusese stăpîufre p e scriitor , i-a dat loYitura fatală. l\icăicri nu c mai dăunătoare dccît în cazul Jui I leJiade rigida judecată belferească, înte meiată pe ca tegorisirea metafizică in bine şi răit , oL'i pe acea tcndiu-ţă <le a extrage din trecut exclusiv moLi vc ele admiraţfo sa" pricini de osindă. Adesea me:ritelc lui Hcliadc sclipesc prin no1·oaie şi pulberi aduse ele toate vîntul'ile: şi, nu o ,Jată, cusururile lui sîn t mai instn1ctive şi mai vrednice de atentic dccît virtutile altora. S-a spus că el' ar fi fost un )~are poet dacă n-ar fi trebuit să-şi sleiască energia luptînd pentru formarea limbii. 1 După noi, datele problemei sînt mai complexe. În ultimă insta11ţă, nereuşita lui H eliade e datorntă conflictului dintre ideologia sa, din ce în cc mai refractară isto1·iei, şi literatur a vremii, care printr-un vast efol't colectiv, prin descoperirea poeziei populare, autohtonizarea i11spi'l'aţiei , respinger ea ab eraţiilor latiniste, tendinţa spre observarea mediului local, se făcea într-o măsură tot mai mare ecoul experienţei ist orice şi-i împlin ea d ezideratele. Apoi vine şi celălalt decalaj, 1 1 *i f r... CiU_ine.3cu. i'<foteri«J tlocjtme11uir, iu Studii l' cercetări dl' Wfto„i, , iltrat• ., , ot,t,,,. nr. J- 2, J9;9, p. 381. Idem, 1>. 2 '.H . 205 204 to t atit de drama.tic, acela dintre intenţie şi mijloace, d intre aspiraţiunile de dimensiuni tulburătoare ale spiritului său neastîmpărat şi insaţiabil, pe de o p arte, şi limitele determinate ale constituirii limbii şi explorării res11rselor expresivităţii poetice, pe de altă parte. Acest om, pe care totul îl atrăgea şi nimic nu-l putea satisface, care a căutat continuu, fără să găsească vreodată idealul în stare să împace contrariile printr-o miraculoasă şi imposibilă armonie, care a deschis mer eu şan tiere, ducînd rareori clădirile pînă la acopenş, a fost, în ciuda tuturor erorilor săvîrşite, un mare poet. Un mare poet, în sensul zbuciumului lăuntric, al capacităţii de intuiţie şi viziune, al imaginaţiei g ranrlioasc, invins în să în bătălia eu materia reb elă a Yer- c;nlui, deşi printre sfărîmăturile rămase în urma tr~cerii lui printre oameni s-au păstrat şi unele ziclir i trainice . PROZ.\TOR.UL IIcliadc a cr eat proză beletristică nu1uni nccidentnl. A. fost mai mult un jurnalist, luccînd sub imperiul ,pontaneităţii şi al momentului, impresionabil, tn1nultuo:;, cabotin, cu treceri iuţi de la înduioşare la ,.;arcasm, de la tirada umflată, în care vibrează o con::tiinţă de sine maladiYă şi o aprinsă exuberanţă romantică, la tonul sfătos şi glumeţ al convorbirii familiale. Prin cuergie tcruperamentală , orgoliul ideilor prop rii ,;;i :;ele vin<licati, ă, avea înclinaţii deosebite spre pamflet. În acea s tă direcţie a şi r ealizat cîteva mostre ren~ite ale gcn11lui. E ele observat că anul 1848 diferenţiază pamfletele h.!liadiste în două categorii : de regulă, cele scrise înainte de revofotie fac haz de ceea cc c r idicol şi prezumţios, muşcă, dar nu distrug; cele scrise după revoluţie emană fum şi pucioasă, ca un crater vulcanic. Din prima categorie, portretele Domnul Sarsailă, Coconiţa Drăgana, Cr>conu Drăgan vor să fie o caracterizare tipologică. Dar ele evadează din zona generalităţilor uman.o, coborînd la modelul din viaţă pe care-l denuntă aluziv. Construcţia narativă e simplistă : autorttl pleacă de la cîteva date· elementare, alese fără sistem, şi procedează prin circumvoluţiuni, definind obiectul, redefinindu-l, asaltîndu-1 cu salve de epitete si caracterizări, car e înnegresc şi ridiculizează . Unei ~semenea pr oze, ca să-şi producă efect ul , îi trebui(' ver vă şi pregnanţă coloristică. .. ( citeşte Bolliac) e victima „autor~culu1 ·· '. un incapabil care vrea să simuleze. ~ers~nalitat e ~· talent prin mijloace deşucheate : or1gmahtate ~eşt~~ mentară, fizionomic tragică, absorbită în med1taţn (,,ochii în gri11dă."), limba împestriţată cu franţuzi~in(', manej sentimental pe lingă vreo cuconiţă. Dacă :-c atino-e cineva de „dibla" lui, Sarsailă ia foc. El patetize;ză totul : ,,apşoara i se pare o mare în talo.: u ri", .,cîrnp1tl păstnrilnr, o tabării sîngeroasii, flu.ierni, o lrîm: biţii d-ale mari" . La fel cu ţiganul care se pusese sa clocească un dovleac, crezînd că-i ou de b idiviu, Sar sailă .,îşi cloceşte pe mîrţoaga de Pegas cu_ aripile. de balaur, pe care are de gînd să zboare la nemzinre, cu dibla fa spinare şi părul vîlvoi" . 1 Coconiţa Drăgana e o mahalagioaică în r ol t.le l irn11 dome5tic, pc picior de modernizare, care se l eapădă de orijilc oospodărioi, trîndăvind toată ziua şi sule~enindu-~e cu tot felul de d1·esuri. Pe i:.lugi l e ocărăşte, şi chiar p e „frăţica", coconul Drăgan, îl sudu~e fără menajamente. Suprema plăcere e să meargă duminica la biserică, ,,gătiţică", înţepa tă, ,,întindichiată", mai v"utos cînd Frătica i-a făcut si ceva nou ca s-o Yadă oamenii şi să-şi d ea coate. ' Coconu Drăgan, ,,frăJica", ,.scumpul jurnută/oi-' Sarsailă al coconiţei Drăgana c un ciocoi care în. vremea fana · rioţilor „scotea lapte din piatră, pupa pe rumî~ în bot $i-i Ina din punoă tot". A ajuns însă, cu schimbarea timpurilor, pat riot, slujbaş şi „ţanţoş mojîcos" de .,nu-i ajunge nimeni cu strămurarea la nas" 2 • D e citit nu prea ştie a citi, iar slujb a şi-~ împline~t~ hrnftuind pe cei mărunţi, linguşind p e cei procops1}1 ş1 strecurîndu-se printre treburi fără să facă nume. ' Opere (ed. D . Popovici), I, 193~, pp. 217-249. ' Ibidem. 207 Savoarea portretelor vine din oralitatea inimitahilă a povestirii. Autorul se insinuează lîngă cititor îi vorbeşte pîndind efectul poantelor, cu o loc~acitate torenţi~lă, nelăsînd.':1--1 să- ~i tr~gă sufletul. Limbajul e .Pl~st1c, .cu expresu argotice ş1 cuvinte tari. E o proză v1oai~e, pl.mă de nerv, imnică pînă la cruzime : ,,Hei! Ce gindiţi? .cum să nu meargă bine zmei astfel de case, !in~e coc~niţa Drăga_na pe D-zeu şi-l făcuse singurii, inc a de cmd era la sinecuJă-sa, vătaf de curte sau armas sau zapciii ! D-zeu nu mai are acum decît să stea cz~ gîrbaciul în mînă, să tot dea cînd în unul, cîrul în altul_ unde. va porunci coconita : patt, plici' chiuu ' puf'. .... , m cine să mai dau, coconiţă? să dau si în Frătica? ~ar să-i bată. D:zeu pe toţi, că s-au p;s set-mi ;nănînce :alele! - Auzi? ia-l de păr, ceau.s arhanohele că coconita a zis s.~ tîmuim niţel şi pe Frdţica." f ' ' Scrutorul, căruia îi plăcea muzica - ceruse să se cînte la î!'1?1ormîntare finalul actului II din Lucia ( !) ~ : ~10 avuditiv. Portre~e:e. sale sînt scrise într-o proză g~lagLOasa, dar cu sonontaţ1 care nu se adună în armonii, c1 se des~ac în ţipete de piaţă bucureşteană. Şi nu o dată e~ se al1m~ntează cu provizii lexicale >;i vulgarităţi drn don~emul suburban. Cind ţiganul se aşezase să-~i cloceas~a dovleacul, ,,boboroşa ochii, se îmfla, se spo. 1 rovea din trup, pare câ ar fi avut pene şi fiicea: cîşşş J·' 2 . ~Juma e groasă, dar caracteristică. B eliade nu a,,ca în accepţia YOltairiană a cuYîntului, ci umor, u n umor zgomotos, mucalit, corosiv, accesibil masei. Aplecarea spre glumă era o tendintă a firii lui dar !:i~ o. meto?ă de lucru. El se temea d; academism,' voia '-a ir1stnuască amuzînd. De aceea, cîncl aborda un subiect arid, părăsea imediat tonul solemn aluneca spre causerie şi-şi pipăr<J. textul cu snoave' si vorbe d.e duh. Avea replica ascuţită, provocatoare ~i torcu;rnl~ a unui_ meridional trăind într-o mahala ' a Capitalei, cvare-y1 cam bîrfeşte vecinii, ajunge repede la s udahna, flde cu voluptate ele aspectele caraohioase a le oamenilor, el simţindu-se mai deştept decît toţi. ;a: p1r1t 1 208 Opere (ed. D. Popo,ici), ldtm, p. 248. r, 1939, pp. 425-426 . La 1847, inauvu.rase prin numărul 3 al Curierului. romînesc o rubrică de şfichiuiri ironice intitulală Urzicele, iar în se1·ia de la 1859 începuse alta, den~mită Brebenei şi ghiocei. În articolul_ consacrat gravei ~nobleme : Propriul ,:i comunul. (Dive'.·s~, II), plasa o 1sto: rioară amuzantă un chir Ioniţa, care socotea ca altul, dar se supăra foc cînd trespur1înd că lipseşte dreptatea pe caricatură de profesor ?rdele~u, ,.filozof şi teolog absolut", prefigurare a Im M~rms Chicoş Rostogan, c strecurată în notele : Proiectul pentru instrucţia publică. Profesorul îşi avea meto<la lni infailibil~ : cu e normal să ia de la buia să clea înapoi, pămînt. O nostimă No, ia sii-mi spunefi unde e Marea Roşie. N u sci m, riispunseră în fine şc?larii, d':pă ce se uitară mult şi la charte şi la profesor şi între sine. . - N o, ci cătaţi-o, adaose profesorul cam serws. - N u scim unde s-o căutăm. - No, dar asta! ci acolo pe charte s-o cătaţi . - Nu scim pe care. Arată-ne-o, domnia-ta , domnule profesor. "J. - Că- z eu nu m-am preparatu-m-am puui ac1tm. O excepţie în creaţia heletris tic~ a lui ~-Ieliade o formează Florile de mai, un poem 111 proza de un surprinzător lirism, de o rară distincţie· a. tonului. Scrii.,- A V torul asociază s uavitatea i,ură a flonlor cu tabloul i-îngcroaselor ciocniri din sînul s~cietăţi~ uma~~e. Între,·cdc cu oroare perspectiva un111 război pustntor, cînd pămîntul întreg ar putea cleve~i cîmp el_? b~tălie şi flo1·ilc ar fi distruse. Dar omerurca „desfacuta de elementele dărăp ănării" prin ,,credinţii, ai~orv şi ideal''., se va reface. Şi pămîntul ~e va. popul~ wraş1 de fior~: „vane fantasme ale nemuntoa.re1, beleţe , .. embl~me r~ci ule nepieritoarei armonii". Condusă în plan s11;11b.ohc: rncditatia se încheie graţios şi muzical: .. Atunci şi voi asemen;a, regi ne orgolioase şi delicate, roz_e ale par· terelor, caste iacinte, lalele înflăcărate, .veţi merg~ fn locuinţa oamenilor împăcaţi a vei mănta cu nawele 1 Repiodui io Sui,ri p()li1ic-t, M,tidlP ~i lir,,g.11is1ict- (~d. r;. Bak uletcu), op. di., pp· 321-:122. 209 m . .• • wa:ii ~~ agala~e şi. mai pe1fecte fuJTi ale singurdtăţii si feluri na.şte-se-vor din im~neele Astfel de suavităti sînt re,. . Omul era ni:~a soli '·t d rare m sensu] lui Heliade <l I' c1 at c ev · I · '; un temperament prea len~mente e veacului si ragazul . exp o~l\" ca . 1 semne Mai al ' .. şi. . a1. b.atrmcţii a pus în t t · fă ei:: m .ann exilului contP.mplări' să-şi găseasc'ă c~ atît .mai intolerantă \:ec;t acut o :pornire pătimaşă, ~1 er a, realmente înlăturat d. el se sn?-ţea, şi ele fapt pe care le ()cupa.::e • d . m posturile de comandă d . ·- cm ·va Du1)ă 1818 evm răfuieli cu a<l--versarii · li . . · ' , scrierile lui adevă.rate acte de . d pCo t1c1, executii sînocroase .. • ~ en et a. u cît • t' . ' t? • rc„astenta cu atît ~, . d' . m imprna roa1 multă • l , , ,e in igua 1ua1 t . E ca umea trăieste. de,,· I • aie. ra parcă uimit t • l ., .,.1 e se supara" d' rmm< ca un profet din V . .e pc msa. Blesteorii absurde o în . "b -i~hi'.tl testament, for rnulîn<l ioi;,îndu-se faţă de mer~1cl~1 l a s~uranţă de sine. îndut.~rmeni de comparatie , sale drn trecut şi căutîndu-si Relia<l<· a Jun~ca/1\ p a~theonul. gloriilor mn;h,mer clor şi a început să f :c unc1 tot mm.mult în lu mea numai că rstc: un ncî l ceea cc nn~lta vreme p ozase -::are, fără 1ndoială ~~c ~s. A~estc1 stări de spir i t · · · · ' nu 1· a 1ntcrz1s d' · m,ţiattvc folositoare · ·r · ' :spora ic, anumite 51 rnanuestă i d b r-orcspuns un .,. 1 E' . I r e un-simt i-a F, h ·z·b ~ 11 · sti1u pa1nflet l · ,, c i i ru ÎnlrP antiteze a l . .. u u 1 veninos din a~ extaz1tlui ::i dziunil~r .Pe munte_ din Biblice, swns d' un prosr.rit al t p ~m. Souremrs et imp resM cmoires sur r histoi;: r;sv;ctiv:1, g~·an?ilocvente din Nu intră în obiectul e a regenera/ion roumaine <l.octrina "Î te a?ilestodr rîndnri c f. · .n unţatc (Jr; Hclia<le·, în 1 on ,.. e·1 e filoz . . o ie a istoriei. rescuză incid<:ntclc c h u] cr~n ~ ammt1te. Aci ne iute· . ·1 l , ll e etr1st1cn ,.1. • tnlJ oace c ci,• care „ l ' :r , in spetă, mai ales scrntoru •c s ' · p ru3 a con, ingcrile er,·e~te pentr u a-;.i V cu mtăţii, uf;·e:~~l' I filo,1ofică să cercetă1~ . ) s ~ ensul activitătii p ublicist' cont:.rarevoluţionar.' Faptul c'i IH /e clupă 1848 gra}1~, că discipolii îl aha' e iad': se. află în estr dizpolit1ce ~I ocolesc ca pc un ;~o~asera, . iar . p artid ele nu trebuie să inse]e a'll atrm malllaC mcorioibil c "il ; · " pra apart enent · d 1 ° · ·cpf1 or sale. Desi în C"a· L" ,ei e casă a conne ~ r a cu toată 1 1 a za, am mai ::>pus-o' în I'm:nt . el e s1stemulu" . u mea, e ·actio1 doru1n an ' t, v 2(0 , al cîrdăşiei burghezo-moşiereşti. 1n Echilibru între antiteze tendinţa e de a concilia antagonismele de clasă. Respingtncl dualităţile himerice (viaţă-moarte, lumină­ întun er ic), care se anulează reciproc, şi dualităţile monstruoase ( doi bărbaţi, donă femei), care se distrug prin concurenţa ter menilor, Heliade simpatizează cu <l.ualităţile naturale, capabile de u n rezultat productiv prin uuircn lor (suflet-corp, progres-conservaţie, guvern.· popor). Împotriva doctrinelor „empie şi inumane", ce proclamă lupta dintre suflet şi corp, dintre progres ~i conservaţie, clintre guvern şi popor, el caută să stabilească echilibrul antitezelor, deoarece acestea „sînt create de la început de u fi in eternă nuntii şi armonie". Mai e neYoie să demonstrăm că nu există aici nici un grăunte <le gîndire dialectică şi c:i. o influenţă hcgc· liană, de care unii au ,·orbit, e cu totul neverosimilă, 1 dincolo de o anume potrivire de termeni? Care e modul de argumentare al scriitorului'? Adaptat circumstanţelor. Cîtcodată, ca în prefaţa Gramaticii dP. la 1828, adevărat model de bun-sirnt în actiune, cu o artă desă· Yirşit11 a :;iroplificării di.fic~tăţilo'r, Heliade călăuze~te la ade\·ăr - socratic, silindu-l pe lector să gîndească ~ing_ur. ln g1;ucre, presupnnindu-şi auJ:itoriul nepregătit, el caută sil pol'nea,-.cli ele la abecedar~ concentrîndu-~l a tt' ntia asupra ,-.taJiulni i.nitierii. De aceea lucrărilP lui în toate domeniile, în e ramatidi, t.corie ]iterară. istorie, incep lle la zero, c.fortul metodic al a11t orului fiind ca, .. atft cu dtitorii cît de multe ori si cu noi însi ne de Ici cele cunoscute către cele necu · ~wscute., sli. ajungem la a objectulm despre care crnctclm prin urmare, putem a-i da. (J definiJie rredriică de dînsut·. Din acelaşi imbold uerivă pasiunea p e ntru t>tiiuologii, conYingerea că cercetarea păfind noştri, cunoşti11ţa întreagă şi. să -ensului primitiv al cu,intelor, eliminîud contaminările de în1eles adău~ate î.n decursul timpului, conduce irevocabil la aflarea ::t(lC"''ărului. I ln edi;•• Ed,;,a,.,1,.; inur onlitc:,, pe care a dat -o lu 1916, l'etn V. D=•t , ;••••~ pe uo _bun c uno,c61or 4j ,.,,.-drii /ilo:ofict in•Jcrn<~, o « ;.,,,tituia l egiitura dintre •Î•t•n",I J·,,ţ,·I.Jn ~i teun• lui Jlc\ja~e (PP· :XLY-XV l). 211 De obicei, IT clia<lc fj)o~ofează intr·o atmosferă faminici un pedantis m, oarecum ]a modul „în scufie t:i, ho/ar' 1 . Lncrul e cu atît mai frapant, cu cît scriitorul se re feră la probleme mai grav e. De pildă : cum se dc m on strcază tc:.i:a că la baza univ ersului sîn t trinităţilc (dualit ă ţi naturale plus rezultatele 1es· prctin)'? Cu un 1wnct. spune H eliade, nu se poate trage o linie; cn două puncte aceasta e posibil, însă linia formată ar c o sin gură direc ţie, înainte sau înapoi, adică în t r -o p arte ; dai· ,.într-o pa,rte numai nu poţi s1'i-ţi mrisori ni.ci uia, nici mo~ia , nici magazia cii bucate, ba nici baniţa cu ,n(i/at·. Procesul concretizării e con· tiouat cu o Yădită plăcere de a sporoYăi : ,,1ntr-o part-e e totdeauna nwrwi Într-o parte, fie vodă, fie vlădicii, .fie boier, fie neguţător , fie .săte(l,n. Cind vcid pe cineva fotNJ parte, să ierte că, cu wauI afeqia şi cu tot res· p ectul, nu pot să- i z ic decît : «1V ea ntro·pa1·te». O spui citrat mai dill(â nte, ca sii nu fie vorbă rnîine, poimîine. Deci, ce e de fc'icut ?<: Urmează o apos trofă reto1·ică, dar în acelaş i t on d egajat, mi~cîudu-se cu ingenuitate printre paraclo"Xe: ,..-\ u, Jupîne, nu, domniile; nu, excelenţe!, nu, e:rcelentissi me, mie ,;orbele numai într-o parte , la ureche, mi-mi plac ... De la anrită s<l-ţi fie gura pînă la mine ~i de la mine pîn<1 ln aurită să·fi .(ic g ura e numai o linie. .. D e. la dumneata pfnă la urechea m ea i,i ln 11rPchea altuta, iacă-mi-ţi un unghi ;\i, daccI se publică şi ajung e la urechile tuluror, iacă că se nmple ţara .~i t.oa!ă Europa de unghiuri, de triunghiuri şi vorba se întinde peste lot. Prin t rir.inghiu,ri numai se măsoanr spafiul .~i ştim multe şi multele n e ştiu pe noi:· ,, Din triunghi în irinnghi - continuă Heliadc - î n nemăr· ginit se formează triunghiul triunghiurilor, ce este Cercul Universal sau Omega, arlicii O cel mare." 2 E evidentă ~ci. capacitatea de a plasticiza abstracţiile şi a descoji 1dcile de aus teritatea lor îngheţată. Dar este şi o t endinţă de s peculaţie t eoretică în vid, o dizolvar e a abs tracţiei filozofice 111 anecdotă, printr-un sistem de asociere, iu reacţie lanţ, care pînă la urmă vulgarizează liară , fără 212 l Tudor Viaou, (tta p r<>z<ll1>r ilor rouii ui, Hucme-,ti, l '.H I , p. ! 5. ~ lid ilih,.,• .-,,,,, ,,,.,i, e:::e. 011, cir., Pi'· 19- :!.. . ' ' 1 l rău al cu..,,înltllui , şi trausfono_ă lucruril e, lll w1e esu ...·, ]· 0 ce a;:c ă d e cafea nca~nL. filozofia într-o conversa ~H- a h.. o<·t1·v : s tă Vorbind . d 1 ·. 1: acnt su h . . , · . Alteon m e to o ~ ~ ia . ,: miti v autorul prevmc tlespre i.storia c:eştm1srn1,L).1'.1 dpo~i~me ,; t cle ryi izv oarele . ca ar n e ca l]d . . . • :întimpinare" · . . , aj'lă n sip1-te 1n . l\lf 1, document e rar se I . auLenucc : " ' u e .. . . d ctin decl1icfia, ana, ogia, şi ap~i. int1.nţia, i,1 u 1···10',. studiul epocluilor j ·,-a."11illnle o . . d. Io 1, s1 a popo t ' ' . Ul· ,l vizi d. l dit1 ,,cele Ppoce ce j 'iziolog1" . . .. s,. al Joct. rute o,·' ş·1 ere . 1111e Ior ·1 , , glomerafwnu . 1·· . om niele C"I or , . .. mi.scat popo .n, cun ·. . , d ;:, te si mărw ru, ; . .. . . resus de oc11mer1 ·. ou • smt - . can . ·t niste şt. nnţe mai. 1' d , l . - do<·i·1·n entele si mii.rtuni e · - • era G a< 1t , • · , '" t ca să se poat,ci inve , ·~,e asem enea st iinţe le judecn . s~nt adev ărate sau. fals e, m .. , lis't ci un inspirat, . b est c un rat1ona , c um nu. rna1 v or \ l 1'1·1· 1·a1: cnv intc lc semne . -,\>cntru ·a 'le sînt 1eve a , . , care l e1 . . d d ' Î lo"i i s tona 11 poarta J 1 l · H elia e e a O " . el În genere, mo ~ .m: . . . Fa1)t efo s1nt cl euatm:ate, t111nire 1n uururc . ' . . t:111 · r tT·O premisa ]US a l)C c1tLtor . ] cast epta te tras e cin • î l cunsecmţc e n ·.. . , A1 arainnen tele s1nt n o· • su , fennta . · 1n aclnc I0«1ca , · .<. csca . .. 1 ., ' nt î.n t eme1ate pc ' · " r· ·· · r afnmat11 e s1 c uite cu aunna·p1 , H\ ' . , ' n·Le analo(rkc sau .. fonte:t.1st · c , pe ..rat1onam., "' c tiJnulo"ll . . . , 0 · l · presu capricioa$t: . · lJlll" 7i ,;imp u pe. ~m. - f damentală a E cliilibmlui Tonalitatea st~1s t1ca . ulnl . 1>ol c roice din cca de-a · a art1co e or , intre antaeze, ca }1_.. lui . lleliadc (ca S candal.ul sa1~ doua -pa1·w a , ieyn "bi' ·t e.) este pasiunea adus a , r.cproll us . w_ B1,E ice ,c co·:'rnunică n rin violeuţe Piedi.w · n ~:x.u ua a se I' d t ,1n Ja v1.braţta . J. f O"le a m vect'1v c·1 fără rnecc c1l . . d e lini l)aJ, cu. o t • • . s arcas tică . dar ş1 prin . . :-- )nn non te , .. literatura 11oas tra , t . ca -rneri.td .or proprii. • ·orba J c aprec1er 1c 1 liri.Rm, cm< e " .. 1 ,' ,pv U·' e în t oate par t1 . . • h .1 - crlltOl'\I , Bănuitor ş1 mta .1 ' . " _ . • _ J cclară el pro· . . ]\T lip s·t insci si noi · inami ci. " u v om - , le 'întoarce înapoi cit a.ceeaşt grauiatic şi rlizbunator - , .a d" t pentru dinte, mîncî . I . tni oe n . 1n e . ""~ ,ni'isura : oe ii p en , . . . ar s ură JJentru ars·ur<•· . , v ·c'or p ent ru, ptt101, · v _ mina, pi b . ate«orie m ora1a ras· Pentni · ·· p c care-1 socotea o c , "' .. • · 1 As tfe1 c1o con , • l . tY t'. fiind pri.ncipll u sat ,îndită în t oat e c~ase ~ soc1e aL,~r' n'" 'Ei !,'-au zămislit · • ' f1erat1 cu pa 1 "'· d uş:mar 11 , s1nt 1n ' • . . a· 0 - : • . v • l -- - - Op. d t .. ~-"". 2 1 l . • lde•n. P· 2•,Z. l 213 ,,din tiria de urdori .~i de s· " . corupţiwiii ... ca vie~mele ~noe, dm frammtarea olu.atului V ' vru[ din care iese" c· _eulse nutreşt~ din însuşi cada. · · 10co1 e ·, servil, ttntor, • • · mincinos, declamator s ,r· hnnari• • , oJ ist arou · o r• .JOCoritor, provocator cu . '. . .loa,u, . impertinent. battlPUTH e cal . t ravdator rapace d Jd , omniator s:pion ' , espot, cru cum l' " ' · lot ~l tună şi fulgeră asu ra '. .:P it etc., e_tc. ,,Ş·apoi naţional pînă în • .r, lp cioc~~lor, tot el din partidul . virJit nasului·'l Ad ~o d ahtatea caracterofoc,iei h . .esea, părăsind wştc portretul pe viu t> a s~racte, lfehade le cro. a·lvidua. itzare ce dovedeşte c·' cu o pasta . bogat:a ş1. o m metea s1mtuI · d ' D ar, mistuit de fJ:-'· Ul sau e ohscrvatie. ·· acan ca un . , scrntoru] se opr c„te de d . ~ d. pcrsonaJ dantesc t r o a ~a at · ' eaza cu sumejia omului ce a 10 _ac ŞI .se lamen,,De multe .ori v-am '11pus, rom.ini • ·1 predicat m desert . or cu d · · · . · cu zece am mai încifrte ~ . ' oi şi cu trei si ·· • ,, • u cine era ·ă · d • ~i ce vcs prenarati sinoztr· , . s aveJi c· a }ace 'd r • B i a va veni pe · . si erat, m-aţi tratat cum n. . d _cap, şs m-aJ1, con·1.:ostri de rău Ce {' a fiv icz.o atei n-afi tratat pe viitor•; ' · · - m acut o p z ·d •• Cu t oate maril '. ' opo e şi omn al meu?"~ . e cusu.rm·1 ale . l . . <l upă 1818 . ideile b . prozel UI Hel:îadc cle . il · o scurantISte h· · . <llll or, ostcntatfa af1·r ă .. d '. su 1ect1v1tatca atitu, · · ' ' m ru c sine t rtvia · · J1tatea · tnlc11, e neîndol·elni'c v , pole. ca macar p t· I î pr~n ~pectacoluJ unic al unui t ar,1a ' n fragmente, 1:rm lllcărcătura electrică f einpera1:1ent dezlăntuit, Şl plasticitatea limhaJ· .. 1 • a ra<lz:1• prm familiarit~tea • · tUUt ea a masura • ie~1t din comun. ' unui talent V v V • , v V CÎTEVA CONCLUZII Rolul lui Heliade Rădul fost în acela~i timp J es~u cultura noastră a sa utar i::1 daunit · poster1taţu, apreciindu-i fa t;lc < o~, iar c1ntarul mtre extreme adcsc d. P ' a vanat evaluarea ·· l < a iamctr aJ opus ş· r an_u -~u. judecat pe R eliade e• . 1 c?ntemp~rna1 puţ1n1, cu r egret si adm. . cont~_ad1ctor1u : unu, ~u violenţă şi indign;re T 1:.a~c, ~lţu! ~ai numeroşi, • o,1, insa, ljl in vremea lui • V .. , ' Op. cit., p. 87, • ldm,. p. 192. 214 ?1 A şi mai tîrziu, au fost de acor d să-i recunoască cel pufin un merit principal : acela ele a fi clat un impuls hot ă· ritor dezvoltării culturii ro mîneşti, în cel de-al doilea ~fort al veacului al X I X-lea, p rintr-u n efort Litanie, ,lesfăşu rat ap:roa p e în toate ramurile de activitate al Gramaticii, creator al „ Filarpresei romîneşti, patron a l scriitorilor clchutanti, mediator , într-o cultură ce-si căula modele, ale capodoperelor scrisului univtrsal, ' H eJia<l e c caracterizat just prin denumirea de ,. p(frime al lite· intel ectuală. Ca autor monicii", începător al rci.turii romîne .. , Pornit de la luminism, Heliade a evoluat spre un liberalism retrogrncl, din ce în ce mai în d epărta t ele aspiraţiile maselor populare; destinul lui s-a împletit cLt destinul clasei căreia i-a aparţinut clin punct de , cd.ere ideologic. El a ilustr at tendinţele acelor pături ale burgheziei romine, care, în primele decenii ale secolului al XIX-iea, s-au desfăcut cu prudenţă de legături)P <·u vechea societate, evitînd ruptura deplină cu aristocraţia fuucia.ră. ~i domnitorii r egularuentul'Î, lupu.ud pentru l'eforme, dar pe temeiul conservării relaţiilor ,le cbsă existente. Pînă la 1848, H clia<le a fost omul momentului. o pnsonalitate reprezentativă a acestor forţe ale <lez, oltării sociale. De aci imeni,:a populari ta te 1lt: care s-a .b ucurat. E drept că, la temelia sirnpatiei generale ce i !:>•! arăta, stărui a o eroare tragică; un ochi a tent ar fi putut distinge în corul ovaţiilor motive de preţuire felurile. Cum 1nsă u1 epocă domnea o stam <l.e coufuzic u i deilor si ele euforic a bunăvointelor chemat e la opera comună de redeşteptare a spiritului naţional, echivocul asupra veritabilei sale orientăt"i ideologice s-a putut menţi ne oarecare vreme. Prin 1nsuşi.ri neobiş­ nuite, prin Yersatilitatea spiritului şi facilitatea simu· lării, prin capacitat ea de a intui rapid situaţiile şi a-şi compune circumstanţial o atitudine, ca un actor car e pîndeşte cu coada ochiului la efectul replicilor şi gesticulaţiei sale, H eliade a izbutit un Liwp :să <lca unor oameni diverşi iluâa că le c consubstanţial. A venit îns ă an ul 1848 şi mitul omului reprezentativ, situat dea;mpra clas1'1or, s-a sfărîmat în ţăn<lări . Con215 fru~tarea cu revoluţi~ a ,desi~ărtit fa_Pteţc de aparenţă. re~litate? de legcncl,~. 1 ~ata energia mtclectuală pe care VHeha~e a cheltuit-o ş1 o va cheltui şi de-aci încolo sa a~oc1~ze c:-ea ce vi~ţa r~ală şi istoria separaseră 1~1 m~d ne, ocah1l , ~fo.rturile_ lui ele a împăca pe cxploat~ton ~u exploataţu ş1 a ohţmc din idei culese din toate Yllltur_ile o u13:it.ate . a _concepţiei despre lume îşi vor dovedL zadarmcia ş1 vidul lăuntric. Se vor îndepărta el masel_e, il. vor. aba_mlona prietenii şi discipolii, 11 vor r?pudia . chiar .~1 a~e1a al căror purtător de cuvh1 t fusese 1~ mod uem13_loc1t : liberalii hlll'ghezi. Dupa .18~8, Jleliade ca<le în dizgratic. Dar 1m P,entru c_ă 1de1Ie sale ar fi ieşit din sfera intereselor burg11ezc, c1 pent1·u că devenise incomod ca om, îsi atră­ s~se p~ea m_ulte ini~iciţii, inspfra suspiciuni pri~ a mhiţ ul~. _şi ,'"amtate.a Im. exag~rată, era prea conştient dt> mc1~tele sale fL vocifera mtolerant, contcstîucl oi·ic,mcnt al :!tora. _Pără:3i_t de cei pc care, împotriva aparenţelor, u sc1·v1se ş1-1 servea încă, el nu se va mai putea re~res~ niciodată. Trăia <lrama izolării, îşi pierduse legatunle cu poporul, iar hurghezia îl trata ca pe o rudă săracă. , Î~. slujba id.ealului său de clasă, Hcliadc a adu:< 111suş1ri contradictorii, ma1·i calităti si mari cusururi · o rar~ ~uriozitat:' intdectuală şi d r~marcabilă pute'!:~ d~ _.asmularc, u~1te cu o extrcr~ă suficienţă; o imaginaţie tenebr?asa, <le mare amplitudine ş i un bun-simt <l~ mah~lagm ~u:u~cştean; o ..e~udiţic prăpăstioasă d? a11tod1clact, fara s1mtul valoru 1zvoarelor 1;i o terih1lă .st~~crficialitate. Mai ales însă îl caracte;i~a o suscept1bilitatc holnăvicioasă, luînd foc la cca mai neînsemnată provocare, rcacţionînd pătimaş si exa«erat coh?rîud P!nă l_a invective şi sarcasm. Avea 'şi o etormd vanitate ~1 o nepresihilă tcndintă de a simula de a a<lopta în fi~care moment poza 'cca mai conve~abilă<. 1 1~ a se :idmu~ ca statuie, cu ochii posterităţii. Suflet arde~t, lmp".-'lsn:_, t~tmultuos, avînd vocaţia prozelitis~1u~?~~ dorm: sa f1e_ pedagogul neamului, profetul şi JUStiţl<lrul sau, H ehade s-a străduit zadarnic de-a J~n._t?ul unei vieţi frămîntate, să împace severitate~ princrpulor cn o tactică fluctuantă, să concilieze patrio• ;a V ?e 216 V tismul cu cosmopoliti~mul, socialismul cu evanghelia şi proprietatea, legea naturală ~u J?uterea cr~~to3:re a «eniului, disciplina normelor ş1 rigoarea ;evă:rsarea furtunoasă a sensibilităţii. ştnnţe1 cu Influenta exercitată de He]iade ţin" mai pu:ţin de conţinutul 'operei proprii ~i mai i:nult ~c stil~1l perso~ nalitătii. Într-o tară în care cei mai mulţi hteraţ1 er a u ~terili, îşi sleiau puterile intelectuale înainte vreme sau se amuzau diletant cu literatura, el s-a devotat scrisului cu o pasiune de benedictin şi a fost pînă l a moarte într-o necontenită fierbere creatoare. lotr-o epocă de silabisire a a~eceda7u~lui ştiinţelor şi artelor, el a parcurs cu sete enc1clopcd1c~ toa~e dom<>uiile, deschizînd scria geniilol' laborioase ş1 polivalente: Eminescu, H ascleu, Iorga. Într-o cultură ce- şi ?:opunea teluri modeste şi se mentinca într-un pract1c1sm cu~inte, el a ini~iat şantie'rc gigantice şi a dezvăluit, in toate problemele de care s-a atins, un sîmhure teoretic şi o rezonanţă filozofică. . . . . . Tot atît de exemplare i-au fost lipsurile ŞI eşecurile. Înstrăinîndu- se de -popor, a degringolat intelectual şi, ca eroul mitologic cc-şi înghiţea copiii, şi-a devorat propria-i descencleuţă spi1·ituală. Înzcstr~t cu un talent literar iesit din comun, a dat prea puţme opere car•~ să-i supr~vieţuiască, deoarece a rîvnit totdeauna a~tCf'Va dccît putea face şi mai mult decît era nc:?1c. Prin politica echilibrului între antiteze, de _conc1!1cre verbală a antao-onismelor sociale, a întruchipat 1ma«inea liberalis~ului fanfaron şi laş, pe care Camil P etrescu a avut dreptate să-l figureze în Un om între aameni, într-un portret care, fiind al Jui, aminteşte Lotuşi de Farfuridi. . v • Pe Heliade l-a caracterizat cu o excepţionala luc1<litate Mihai Eminescu. ru însă în poezia trimisă, p!· cînd a vea 17 ani, Familiei lui Iosif Vulcan, în care SPextazia în faţa teribilului moşneag (La lleliade), ci. în cunoscutele versuri din Epigonii, care figurează în fruntea acestui studiu, si mai ales în articolul publicat in Curierul de Iasi din Îl martie 1877 : ,.Eliade se vede ci fi fost în tinereje un om foarte inteligent. Prin grama- oe ti.ca sa eliminea,ză din ortografia romînă toate semnele 217 prisositoare, prin cărtile sale d 'd . . .. stiintifice din t . ·.~· . i. a~tice a dat fnn/ă limbii :10 si 50 ' ipograJ ia sa a M;~il la Iumină între anii ' aproape iot ce s-a tradus mai b. • Cam pe la anul 1845 înce e îns. • ~ne m ro_r~îneşte. 0 . i~ mintea scriitorului bucureştean O suficumr P Lectual i · . · a _nepomenita şi o decădere inte. ·. l, cu atit mm primejdioasc'i, cu cît Ileliade e. pnv~t in '/,Temea lui ca un fel de oracol L. b C , a ,. u Lui de ambe sexe» L . . im a « une. . se atinuea:::a si se franţuzeste l 'ncepe lL scr,e c-o ortou rn{ie . ·.b 'l e un product basta d imposi l a, nesistematică„ r · a ipsei sale de stii t r1 z · pozitivă si al unei · . .. . i n,a 1" o ogicav însusi tal~nt · :magmaţii utopiste. Făr-a avea el poetice a !o~nc, d.a cu toa_te acestea tonul rm ei direcJii 'n . .' :r· ca.rei merite consistau într-o limbă pocită si i -ie, s1:, icarea unor ab ·t . .. . . pe ·umăt . d· · .), , acţ ~i . pe Jumătate teologice, -. J . ate so1iste.. . lntzmplarile politice de la 1848 ;,i petrecerea sa în st1.ainatate •· • ,. • . • . .• , , • • t1 n,pira si restul de b stmţ cit ii mai r v1 l . , un- h. . . . amasese. .c, c e1;e1u din ce în ce ma; inc ipuit si mai ~ Jo El.'· apoca iptic ... Aproape tot ce a fcăcut "!'n iade, modestul fnv,Itător de I S!' (l just caricat de ELi<ide Rlidnles~u. "1. a « 'J. Sava», V • z"z ·. . • V • , ' V y • < y .Pc~te acest~ cuvinte n 1m1c <le ada11gat. r · pătrunzătoare si, drep t e nu ma1· 1 Cu Oc•1z1a Jezveli1ii ~ttHuii lui lh.·Ji,,dc E . . 2l uoicn1 l,rir:.· , l88J~ un articol , ~. . . .. 1 :~nil(!~('IJ a p,,bltcnL îo 7'impul. . care rectrlu:u. ~lprec1erea d' 1877 ' rotntele cuhurale a lP „ r-.. t u,1 ia.Lrucît pri,·estt! .. C u oru 1u,. o a promolQf' al I .• ' priu.derilor liu:rurc din ,:remta _ . ( .., . . cu turu, ca membru activ al ; 11-trc. uulQiald rtt>pretuil de m.are·• C't:"J_muw_u sau u,c-. ,rn puotc fi. pu:s tn Jişc.uJie, căli e fiJ r(i • • • i tu opo1 lJD htt!:,ruent dia Crauuui d J 1 2 -.. . . ~P Ullf"ft: •• ()411, .ict'ust.:I prol.,d 3e n, vedea C<c.n• I! meritul .. ~u e ~ 8 8, En:uu,.,; nu • <'U,n se vorbeşte:: c:iul grai Jo·& J „ . ,le taptttsnc.o a lu, Elicei. El scriu O 1 11 jornu•/e co,wen/io11cde de 'C . , I !tSt'tt,,. ' " de .sir/, i>rin e; Jimba ~-a Je:bărat de ::i rtere a e evului, r"-t'Jin · 1 .., • o u11ea.ltJ ,i„ură pt,uru _ . , .. , . . ~~ a e Curţilor ed1>11ÎCul-ice, a devutit o muuurea orirnru cdei „ d D' c: j<Js1 ce.I in&ti u. scriitor modern o.l ro)· - ·t '~ 11:n~, ui acest P U1lCl Je t·eden, Eliad o i ,;trrbit-inţăm ulii::i." l'f. F.tuine„cu ,.-,u ~r 1' partn,elt ~~el(•i. li1nbi literare pe cart , V pu,, t:d. Perp,.,.li•~m<>, vvt. (,. P· 263.) NICOLAE BĂLCESCU - DEMOCRATUL REVOLUŢIONAR ŞI SCRIITORUL ISTORICUL O vocaţie certă, manifestată precoce, încă de p e de la Sfîntul Sava, a canalizat eforturile creatoare ale lui Bălcescu în direcţia istoriografiei. În această dominantă a acLiviLăţii lui spirituale trebuie t3ă vedem mai mult decît o simplă preferinţă personali\. Explorarea t recutului, fie pentr u a spicui întîmplăr.i eroice şi faptn ,lrmnatice drept suport al 1mor luc'!'ări beletristice, fie pentru a cerceta în mod metodic evoluţia p oporului r omîn d e-a lungul veacurilor, a constituit o preocupare centrală în epoca revoluţiei burghezodemocrate de la 1848. ln această vreme de puternică afirmar e a conştiinţei naţionale, de avînt al luptei penttu unire, independenţă şi dreptate socială, studiul istoriei reprezenta o necesitat e obiectivă : era mijlocul de a îmbărbăta sufletele dezgustate de înjosirea prezentului, calea cea mai sigură ele a justifica pretenţiile la o schimbare radicală a regimului d e vasalitate politică al P rincipatelor. T recutul a devenit atunci o adevărată şcoală a energiei naţionale : el furniza argumente adversarilor regimul ui feudal şi inspira la acţiune pe toţi cei ce simţeau necesitate,i unei urgente îndreptări a lucru· rilor. Dacă, aşadar, predilecţia lui Bălcescu se r ezema pe înclinaţii adînci a le firii sal e, ea era însă consolidată în contact cu n evoile şi cerinţele momentului. De altfel , p e autorul Rominilor sub Mihai Voievod Viteazul l-a caractedzat tocmai r eceptivitatea faţă d e ceea ce numim astăzi comanda socială. Avea capacitatea băncile şcolii 219 P rincipatele Romîne în deosebite ti~npur~: l84 5 cleschidf' scria documentatelo1·-rceh1z1toru c in , • . 1 ··1 xl"ltC tm otrh·a moşierimii. continuata pnn a uzu e l?resa •. ,m Ph.iogra i···1 Dacia, u e d·i·n. ,'Va,,.azinul :t o · istoric . i1Jentru. · l818 articolul Despre fmproprietărir~a )ăran1,lor_ ~c 1_a . " şi cu1minînd cu .l{efonna, socwla la r~m.mi (,e.rs~un. ;om'încască a lucrării Question 6cono11uque dPs Prin_ci.~ • IV 1• V a dezvoltanr pautiJs Dan11bien11 es), nrng1stra a ana 1~a . . . . . • i> robkmc1 ·tăriinc sli în tlPClHSul vrem1lo1 ~1 v1g_u~o,•:a tk rnonstraţic a 1;cce!-i tă ţii în lăturării reg1muhn 1obaluuari in de a oglindi in fiecare c}ipă, prin gîndir<'a şi fapta sa. nă,m inţcle maselor po-pubre şi îşi recunoştea drrpt cca mai înal tă obli gaţie morală în<la torirea de a participa cfectiY, prin acţiune directă, cu preţul oricărui sacrificiu, la rezolvarea rnal'ilor sarcini istorice, pc care epoca revoluţi ei burghezo-democrate le adusese la ordiuea zilei. Spre deosebire de atîţia paşoptişti bine intcnţiouati, nnii chia1· gen eroşi ,;i mi,;tu-iti rcalmt!n tP df' dorinta :1e a-şi înălţa patria di~ ,;tarea i i de înapoiere, dar c;re îşi ,'roiau ideile despl'c cc e n ecesar lării din lecturi sau icoanele fugare prinse în goana diligenţei, Bălcescu dispunea de o lcgătuni nemijlocită cu poporul. În el ~c adunau a;,pirnţiilt: multor generaţii de oameni necă­ jiţi şi împilaţi; cele mai an.:utoare probleme ale contemporaneităţii î~i amestecau chemările în spii-itul său. Întreaga operă istoriografir.ă a lui Bălcescu, în chegată în mai puţin de 9 ani ,;i terminată la 33 de ani, vîrs tă la care cei mai mulţi <le-abia pornesc la dru m, l•Stenindu-r;e să se cman cjpeze de tirania lecţiil or învăţa te pc de rost, c o parte ill tcgran tă a ac1iunii lui rnilitarllt-. Istoria n tt t·rn pcrrtru el o ~tiinţă ca oricare alta, c i o metodologic a explicări i prezentului prin treu1t ş i a anti<,ipă1·ii \ iitoml ui, deci o încercare d e a fundamenta ştiint.ific politica, de a-i da acesteia o direcţie cu adeYărat ncces a-ră ş i justă. Lucră l"ile lui Bălcescu, oricît de adînc s-ar scufunda în trecut prin temă, izvorăsc totuşi din cele mai acute preocupări ale paşoptismului. Ele sînt pătrunse de patos c1:Lătenc,;i;, au îuflădiran: a ~i forta agitatorică a unor pledoarii C\> vor 11n numai să ins ~fle cititorului o convingere, dar i-i să-l smnlo-ă clin inertie, să-l mobilizeze la luptă. Striinu de i~pi~ teo1·ctiză~ii în vid şi de er udiţia privită ca SCO]! Îrt sine, ele sîut rodlll unc·i reflexii profanele asupra realităţii romîneşti, reflexie :ilimentată de însăsi dialectica cvolutiei istorice . Pw.erea arm au, art a mi lita.ră de Iâ întemeierea principatului Valaliiei pînc'i acum, primul său studiu, puhlieat în .Propăşirea din 1811. atrage atenţia asupra problemt' i organizării militar e, de rare atîrnă forţa oricărei naţiuni motlerne şi caută să deştepte dragostea romînilor pcntrn armată . Despre sta rea socială a muncitori/or ;i 220 P1. 0 aist. ::- 1ll , • • . A • Curînt preliminar despre izvoarele. 1 tston e1 romin_,. • 1 lor (184,5), t ipărit tu fruntea pnm:uu_i r~u~ai- <, w :Magazin istoric pent.ru Uacia , rc:uind ,d '.:~. din intrlo;l~1; cerea la Puterea. armată ... , Ba_lees~u 1ţ1 formu ?.1za ('onccptia :sa înaintată despr ~ istorie . ca eerce~~1.e ~ YieLiÎ poporului în toată 1nttndc1·ea Şl . complex1ta~Ccl ma~ifcstări lor sale. Vasta tnonograf1c asupra ~~ :Mihai Viteazul este o aplicare a acestei couccpţu }?~ u amploare; - aHa, d J ol , . . ob · 1cct d e .studiu de O ncobisnuită . 1· . d . e an, cr<r uJ'ă este ·p n vrta n e 1u11 a u persona 1tat<' e n1.u ' c, · .r: • ., ·· l b · atc într-o frescă cc îmh1na o oor.11,cpocn sa C z llCLUffi , •. r .ile mcntar e erudită, aproape ex:ha~stn:a pe~tru conc 1ţ1_ ::de acum u 11 secol, en o e:xp:r~s1c ht~rar;t elf~ o nob~~~ tlemnitu te, pritrnnsă ele 1~n hnsm barbatcsc, tulbm a toar e ca o cadentă de v10lonccl. . . . în cite va arti~olc pnMicate în exil, ,\lersul rcpolu]'!'I, în istoria, romînilor (1850), Trecutul şi prez_entu~it 8;:,"'~~; .\![isca.rea rornîni.lor din ...Jrdeal la 1~48 (_l.8t>l), a e_e~ sintetizează cauzele, forţele inott·ic~ ş1 . ~erspectt~d e luptei revoluţionare_:' popoi:nlui romrn, ţuwul scam,1 ele t''l.pcricnta înfrîn"ern <le la 184,8. . _ . _ . · Du ,ă' cum s<· ~-rtle, opera istoriculm ~ alcatu1ta din pic""e Âisparatc . Dar păTţile se întregesc rntr-ui: ~a blo~ 1 unic H"in identitatea punctului de ved ere ce 1~ r~11u in vesii "'atia , prin actualitatea şi co~wcrgcnţa oh1cct1~'~lor l,)I;p{isc, prin implica1iHe rec1~.roc c al\ materiei. În primele decenii ale sccol~lui. a l X l X -lea: ten-. dinta spre construcţii s1>ecuht1 vc era. ? eos_eb1t _d~ -' .- • Ba~Lce<:cu nu clispr etuicste lumrn1le f1lozof1c1, pute.rn1ea. ' • . l f. t · · · nu a ba n donează a . _apte or, ar u 1e1 , tercn nl s1«ur o d > V v V . . 221 e un veritabil om de · tiintă ... ~ . pe O documentare ri"U~oa ~ , ar~·Şl Sţ>r1Jl1:'-a Cercetare a să inventeze ci sa:- roe dsa.~ upa cJ, 1s toria nli trehtlia ' · ·· Ş t· oh'1ec11v · realitatea t i:mpuriloi· a useproD u ca . autcn·t ic ~abilă rostirii une1 ju~ăt:,t~:ea soc?tea tăcerea prefe- 0 ?e l ntr-o scrisoare di.o marli( 18 ~~ u~!Ul sfert adevăr. ex plicînd <le ce r efuzase :;, . Cdt~e A~. (,.. Golescu, d e 1a 184,8 B ~J s a luc.re;"e o tst one a r evolutiei , a cescu '-p11ncn . J z· . , depline (a fap telor _ p C )' · " 1~ ~psa tinei cunoaşteri să scrii o istorie ipoteticu:, : ,~iai bine sci te a.brii tlecît istoric conştiincios." I :;,. fa sa. A ceasta e datoria unui l În ce privestc ex actihtea s· . Juj informa tiv ' el < • :1. acura teţea ma tc:ria lu' c un p oz1tiv1s t pri t·. · . l in savant de O iufl cxihilă .. :- .? .rom~_nhc1, unui audi toriu indulacnt 1:~nrl1Jlţ~1 ?ntica rn m1J locul scază cons tant i zvoaordo:r p în a 1:-a1v1t a te. ~l se aclrecctări d e arhivr · : trc pnr1d c ost eIUtoare cer , a. epu,:1.ca'.l.a ap.roa h 'l,l' f· .. t ului proplls, ceea cc e ele-a d 'pc i . r~gra ia suhlec~e ptul ,nrmto.r în rap ort cu conditille deosebit <l - • tu ale d e• a cum un vea c e Ât~e~oio~se ale mu ncii iutdcc- .1: V •·itează O l.i•., tă< d c •31 d c t1t : l un ~~;m s. e pilda, Putuea armată ... li h · l d,, act e in manuscri·s R ~ .. , ,ibs \. m 1, J> us u n număr s u ivl'I · r,· · zu f Pste bazată ·TJe 0 · .onu nu i iai voievod V itea. , ,. mm u t1 oasă ci · b' . lor Jin mai m ulte tăi·' . • . h :spu1ere a 1hhoteci• • '· flC o c1nc cta care ; r, n1m1c cn · ' • . n-a w.spretuit . p .:Lru a-ş1 îmhogat1 rezultatele ele 1 <l , H·cmograiic si p oe zia lo' 1 ~ , , , a ocumen Lui lor vecine si ·cro11icil~ J {u ara pma Ja ~1._1alclc popoarcCît de p' recis,· si •le~n- erln e, p e atu nc, 1ncă needita te. · t,: ,Ic B a, lce~cu O ,{ · ~ 1, ,lu, enL1c,, ,•rau ·• d •·1 t cl c f"unuza ' ,. O\ cc este rn t rc ah J f. ~ " ău Qiiestion econonl ' e e. aptu1 ca stu<liul · que · · · a serYJt dr, t · · I izvor documentar pu blicisllllu.1 f .. "E J'.·P _P;·rnc1p:1 uutor al unei Elistoire /" . t,li'\ C(':t,. ias. R egua11lt, 1 pautes O unu.bien ncs (P!:~: ' ·ţt~~ r .socu~!~ des P ri'!cise. ocupă de situaţia clasct tiir iin es ti ; d:~1et U_? ca1?1tol '"J· . , · P ca Heliad e Radulescu a contesta t Bălcescu sa tului r~r '. : ·e n ic1t a~ca imaginii date de nm<se· M<•:r,.,u1d înt~ .·, · · .spre Călu gărcni el riu • ·t' I . ' e • ·o uumm1 că • • rn 1 01 se J cc· t f1 .,,nduminicaţi" , jucînd h . . · ' . uca1 ş1 1ete or<1 cu antren, to \1 curaţi, fetele 5 v l fou C.I kt1 , 11, P· 211. 222 lmi111iri ,Ji,1 p r il,1·::i,1 ,lll111î /li/.; S .• • . '"' ' " " I • rC111t 11ie,, c-, v . • • .,. Craiova, f. Do , a vîud la git salbe cu hani de aur, de un<lc concluzia „auton,l «Chesti1mii economice» Χi avea interesefo coteriei safo'' ş i c ă ci ..agită ţara" 1 • Dar în afara , ·ocii sing uratice a lui Jfoliarl r, toată lumea. în ţară şi. străin ă ­ tate. a r ecunoscut meritele lui Bălces cu. Deoseb it de interesant este că îns uşi Karl Marx, a cărui exigenţă în selectionarc a documcnLă1·ii si al cărui scrnpul d e a nu greşi erau fără pereche, 1-'a utilizat p e Bălcescu, fără s-o ştie însă , întruc1t a făcut-o prin inter mediul lui Elias Rcgna ult, care uneori trans cria de-a dr t'- JHul din Ocwstio11 fronomique.. . , clar fără a -l cita pc auto r~ . În general, Bălcescu a ex tins m ult graniţele u1form aţici is to riografice, În<'orporîncl tradiţiile folclori,·,~ printre izvoarele utile cc:rce tă rii, în aforă de legi, cronici. m onumente, a cte şi in scripţii, scrieri asupr a m o raYu r ilor. A p retins îns ă interp re tarea cu spirit critic a poeziei şi tradiţiilor populare, după cum, de re gulă, a ş i procedat <:u orice altă s m·s ii do cumentară. În Rornînii s11b Mihai Voievod Viteazul se ved e limpede cum el d elibera asupr a d atelo1· bibliografice, cum şupunc a mărturii le că con t r olului n1ţiunii, cum se interoga m e:rcu a s up1·a irnpliciqiil01: lor ~i le folosea nnmni cînd rezistau exa- menului critic;;_ Mai presus de t emeinicia do c umentării, lui B ă l cescu îi revine ma1:cle n1crit d e a fi p romov at o m e todă înaintată d e cerce tare a trecutului. Alături de Kogăln i­ ceanu, el est e creat orul ş tiinţei. istorice la 11oi, îo accep ţia mod ernă a cuv intului. Cu B ălcescu se încheie d efi nitiv perioada is torici dinas1icc, pc care o ilus treaz ă cron icarii , ·cacu:rilOt" al X VII-lc:1 şi a] X VIII-lca , şi a istorici cronologice, C'are î 7i ma ni festă pre:1.enţa pînă în prag u l secoh1lui al XI:X-lca, c u Gheorghe Şi ucai . B ă lcesc u înlătură concepţia s impli stă că trecutul poate fi înfă­ ţişat în mod autentic print r-o si m plă foseilarc <Ic .. oarecare întîmplă.ri politice sau militare uscate. fărrî 1 I. H t liRJf! RUdule.,,·u, T!.'r h ilibru int, e u11titc:r, lJ uc. 1 19 L6, pp. 28G- ::?87. .: G. Z•nc, J\J"a,.\ şi Di1/cc$W , l a11. 1927. jJ Asupra mod11lu i cum 1ucrn Bâ lcc!cu c in u ructi, a ve<lca adootlrllc lu i pc un t .xeruplar :;kl eU:rţ. il luj Kogâl.nieeauu, lli.stoire d e le J ,,foc/1ic... Y. artic1>lul lui V. Cindc~. Hist.oire de la Vn l«ch ic de ;li[ . Kogă ln itt<tm,. arl nc>tat.'i d1" 1\. ll ăl rr!'!(' U , î u Slud ii ~, ccre<"tări de l,ihlî•l~B;l', l?~ i, ll 223 nici o culo<ire, fiiră nici mi aclevc'ir local" . Deoarece veritabilul creator al isto1.-ici c popoTul, iş tiiota istorică „n!i. tre~1âe să .~e preocupe numai d" oarecai·; persoane privilegiate, dar să ne arate poporul romîn cn instituţi ile. ideile, simtimentele şi obiceiurile lui în deosebite veacuri" 1 . Dincolo de tabloul sec al succesiunii domnitorilor cercetăt?rii tr,ecutului au obligaţia să surprinllă existeuţa !iOC1ală, m ansamblul manifestărilor si-n îutr eaO"a <"Î pulsaţie v ie. I storia Liudc să devină în a~est mod r""oma :nul ~eal a ceea cc a fost, după cum roma nul poatt· fi considerat drept o ipoteză ve1-idică a ceea ce ar fi µutut istoriceşte să fie. Iar istoriograful arc Jatoria !'ă îmbine răhdal'ea şi metoda severă a eruditului cu puterea de evocare şi dibăcia utilizării amănuntului semnificativ, proprii literatului. Criticîn d cu tărie modul metafizic d e a trata istoria ca o înlănţuire arbiti-ară de evenimente, în care epocile se succ~d ?tră legătură, iar ma1·ilc personalită}i joacă. rolul p~1~c1pal, Bălcesc~l . a năzuit să pătrundă îuapoia puzdene1 de fapte empl1'1cc, cc au ajuns pînă la noi din rn arca rostogolir f' a , cacu1·ilor, si să în, •ederczc tendinţele dezvoltării, lege a oliiecti{·ă a trci:erii de ]a o perioadă la alta. Dar el nu căuta sen sul istoriei în afara istoriei. De aceea, în practica cercetării a abanclount providenţialismul şi interpretarea teleologică, str ădui n­ du-se să aprofundeze motivarea so cială a evenimentelor ,:<i să <lcscopert'- escn1a proceselor, legalitatea lor ascun><ă . E firesc , în acest e condi1ii, di a foşt cd dintîi care ~i-a ales la noi drept obiect de studiu evofo t ia institutiilo1· r;,i. a clasel_or: A l;'ti1~ t îns~, plasîndu-se în :ona suprain<lividualulUL ş1 a s ocialulm, să nu neglijeze nici împrcju1·ă ­ rilc particulare şi nerepetabile. E l a încercat si:i d epă ­ şească atît vechea istorie narativă , care se oprea numai. la evcnin1cnte, cît şi ist oria sociologi că, atentă d oar la soarta instituJiilor. În fond, pînă la Bălcescu , n-a ehlst a t o atlcvărată istoriografic 1·omîn ească . D e la el, fiindcă drumul fusese deschis, nc•a rămas muuai să -l continu ăm. şi să-l perfcctionăm. Desigur că abun~enţc_l d e ~ateri~l pc cnre a:U procurat-o cercetările roa 1 001 au. mvech1t 1~ul~e .dm t~1:el~ lui Bălce;;cn. Dar dacă o serie de aprec1er~ ş1 exphca~u s-au p erimat, spiritul ce le animă a rămas :7rn; Precauţia metodică a scriitorului. discernămîntul sau m selecţ~o­ narca şi interpretarea izvoarelor., rcc~ugcr ~a la materia: Iul concret sînt pilduitoare. Cei ce 3udeca _valo~rca lu; Bălcescu numărînd adevărurile locale cuw:ms~ LD op~rn sînt niste iremediabili pedanţi. Din Tacit ~1 _Y oltau·~ lucrări incont estabile. În~a)' au r :-m'as a c tot atît de putinc , • un istoric nu e un sportiv la care . ric mtP-re~e_:1z~ valoarea p erformanţei. Rezultatele. parţiale ale oncar~1 cercetări îrohiitrîncsc şi sîn t depăşite de .etap?le ~lten~ oare ale stiintci: tocmai de aceea meritul 1stoncuh~1 se jud~cu' în ~aport c~ :impul în care ~i-a zămisl_1: opera; valoarea lui rezida, de a~emcne~, m concepţw de care s-a călău zit, în metoda ş1 în stilul clemo"nştrn· tiei. Căci dacă limitele cunoaşterii se deplascaza llH'~cu, gestul tlc a cunoaş1e i-ăm."llle întotdeauna acc·Iaşi.1 Migălos colector ele mater~ale.? Bălcc~ct: nu se putea limita să în registreze fa p te şi sa con_c~1<la prudent P.,~ xnaro-inea lor. Avea pasiunea romantica a sintezelor ., 1 apti~udinea generalizării. El îşi_ dăd_ca seama c_ă a evoc: fidel O realitate istorică determmata e doar 1>r!1;11a eta~a a ştiinţei. Cea de-a do~1a ~onst~ î1: ~ sta_bib o. ~em: cam:ală, depăşind stadml rnreg1straru pnn acc:l,1 al explicatiei. Din acest punct ele vedere op?ra ~u~ pte. ·t - p'unctc de contact cu aceea a u nor 1stor1c1 conzm a C ' t ,l ternporan i, ca de pildă italianul Cesarc a~tu, au or ,1. unei I storii universale în 35 volume, sau M1~~elet. Ar f1 totuşi n-reşit să se atribuie unor su~se strame un rol predonrinant în for marea s~riitorul~1 _nostru. . . Influentele străine nu smt la ongmea. con:vmgenlor lui Bălcesc~, ele au contribuit doar să _cnstah~cz_e anumite îndrumări preexistente, să consohdcze ş1 sa completeze cu sugestii p eriferice id eologia sa, formată pe baza 1 , ··t Despre N. Ri\l(:eseu istoric: Andrei Oţt:teo, Nic:ola~ Bălce.scu. în l{~~işux Fuo· n.r 194.6 . Al Grecu Nico lai, Bâlres,u . Isto1ic11-l i,1 cadru.l re,·otu1ie, la 18-1-B, ·1, , · , , l ''N n·1 mineaseă„ DC. 2, 191-8; V,uile Maciu, Actidt4tfa i.uuriogrc:..f•că a u: 1 • • ~ ~ aa:uor.. i u Viole 1 N. 0.ll.looi,cu, Oper~., BucuTe~ti„ l953. l:;41. Acid. ll.l'.H . ., I„ p. 59 . To.il.e citat.tic Ji11 OJltrn lui OJ;Jccscu au în v Nlt·1"f' a<'Pa~t :l e<.liţie. 224 74 e,escu, În Studii şi o.rii4.•ole do ;şioric, 1, D o.o.• l956. 15 -c 459 de 1·calităţilc~ co11cretP afo TJrilor Romi ne. în curent ru mi)'carea <le idei a timpului, descoperit în pnginilc unor rcprczcntanti ai i•toriografo•i romantice, cu O('osebire la J\lichelct, m~Nlc <'ampion al libnalism11lui rlr. la ColJc,.,,~ de France 0 it.~t·i, oricutări de metodă ~j s!il care coo Hncan aspira: ţulor sale. Dar operdc lm l\hchdrt ca si ale altora au jucat mai mult !·olul el<· fc1·mru\i dPcit p1' acela ele ~1or!.~Je. \şa, tl.e pildă, romanticul frm1cPz concepea 1stona ea un m111u11at pocm epic, cu compozitie sime· tricl=t ~i o finalitcJLI' prog1·csivă. în care: ,;, cn.irnentcle ~c tranc<formau .În idei, .i.ar iclcile se ciocneal1 isi s<: înlăn- :;-i în funcţii; Ţinînd1t-se Bălccf'cu a 1 uiau !'pre a realiza niştc ţeluri suprcrnc. Bălcescu nu m·ca accla„i mod de a pri"i lurn,rik, oar rl'ţinra dPsiaur 1lin scriNiie lui \1icht>lct tendinţa de a căuta isto;ici un sens ,i o motivart> cauzală, convingerea că c" cni111rntelc sînt rezultatul n(·cesar al legilor uni" ersale. La Bălcescu forţa impulsurilor subiective şi a clanurilor poeticr e stăpinită de disC'iplina cercetătorului obiectiv, care , rea ;.ă ,-nvea~1:ă î11ai11Lt · ue toate arh·vărul. Că..- i numai adn·ărul, fără nici o înflor ire, dar 7i fără vren omisiune, put·ea acluce unui 1wam an"ajat în !optă pentru libertatl': prohe t.le 1wc.lintit all) drept unlor sale contestate. Experienţa de reYoluţionar şi răspunderea de cond neător al lup Lei politice a poporului i-au întărit viziunea realistă asupra lucrurilor corectîndu-i. excesele, atît în direcţia practicismului: a tîrÎJ•ij î11 urma faptelor, cît 17i în directia elaborărilor teoretice detaşate <ll" e:-.pericu~a vie. ' Ca şi istori cii franc<'zi buri;rhczi din , rcmea rc:;tauraţ1c1, Bălce!':CU a fo1·ro.ulat, deşi intr-o formă insufiricnt de dară, idPPa luptei de claf<ă. În Jrnza ei a Pxpli<'?t p~oce~':11 istoric al· depo!Scdării ţăranilOI' de păruînt şi a JUSt1f1cat lupta T<'' oluţionară, prrll1tind<'ni unde ~ocietatea ~e î~partc iu <'X~loatatori şi exploataţi. ·\.~a, ?e pilda, 1n Trecutul prezentul, el afirma : ,. lsiorw omfnirii nu r1e înfăţişează deât lupta neconteniti'i a dreptului fn contra tiraniei~ u unei clase dezmostenite de dreptul său contra u zu.rpatorilor ei, luptă arzâtoare care adesea a.vu cnracterul unei răzbunări, luptă Jiiră efîrfÎt, răci se urmează încă fo timpurile de azi ~i V 226 .,i c va urma pîm'i. cîml nu va mai fi umbră ele. 1iranie: 5 pfoă cînd popoan>/e n-or fi întregile în drepl unie lor ~i e(J'alitatea n-o domni în lume·· 1. 0 Ideea unui mer;, progre!'.iv al istoriei care se între~ c~l,· în pasajul de mai sus e clariffcată şi_ argumentnta. 1~ multe alte locuri. Într-o scrisoare dm 1849, a<l_re><ata lui Ghica, Bălce:,cu ,, orbeşte dceprc progres ca l_ege istorică ~i Î!;Î anunţă i.nt<'nţia de ~ pu~lica. un arll~'.~l cart'. să facă „aplicaţia ac,•stei leţi. ~a .istor.ia not~st7:o · Articolul nomis e }vTnsul rt'V?lu.ţie~ U? 1_storw rommilor · 1 Aici se s\.u,ţine existenţa unei .~le~t unu:ersale a dezvol· u1rii i.<;torice a naţiilor" defin ită drept ,Snălţ<irea J?lebea.nismulni la putere" sa'.t _,între.girea_ romînulu.i, t·er.;umfo~. şerful 11eawlai de mijloc în drepturile sale ele um. ele cet<Lţean ~i de naţie".~ • . • De O mare ins<•moătate c faptul că .Bălc<·:wu 1ş1 tla seama, deŞÎ ÎnCă În moci ncde,~\ În;-it, că UlOltU~ d~ ductie «· temelia de care atîrnă structura s_on1•taţtlor. că ~arnenii ::ie reparti;r,caz:i în das<· antagomstc, core.,. · Ior f'a,a t" d <· m 1"loacclc punzăLOr cu poz1ţ1a J ,. ele produc· . tie. ,.Rînduil'lilor eronomice" - termenul 11 ~parţ1nc_ Îc co1e"pnncl<' un anumit regim de P,rop1·1e·~atc Ş~ o anumită formă de :-.t,1t. Pc această haza, 1:,tona socială a Principatclur e periodi.t;ată, cleoscb~ndu-sc suct;C,· siunea rnai 111ultor orî11duiri . .. Statid, clui dorrm~sc sau absolut, s-u făcui boieresc sau c~ris.wa~tic, cip<>1 J<1~ariot s,m oriişenesc (biirge.r), apo1, ciocoiesc sou bu~,c~~~ şi acum e pe cale a se face romînesc s,~n ,frmocrnti~. ·• Derivarea fazelor vriu care a trecut ~oe~el~t~a e cles1gll1: grcio,itii: dar. principiul acestei dJStnb\~11'1 pe Ppocl ist;.rice e remm:caba deoarece <:ordea:,,;a d~zvolt~re~ institutiilor politice cu structura econom1co-,;oc1~l~ şi adin'ite existenţa unei legităţi ol>iecti've care explica trecerea d e la o etapă ia alta. Este totm,i caracteristic că i<lci atît de :nansal~ pe tărîmul fil~zofiei-istor~ci, <lcp~şi1;1d .:-tt.lese~ i:iu nu~a1 istorismul Lurghez, dar ş1 pe soc1ahştn otop1c1 de lipul rrn· J Opere. 1, pp. '.\21-325. ~ tdtttt, p. 310, :; Ibidem. 227 CÎNDITORUL POJ.l1'1 C lui S~in t- Simon, care socoteau exploatarea un v iciu orgamc ~l societăţilor, coexistă la .Bălcescu cu O serie d~ tc~dinţe. confuze şi de noţiuni teoretice contrad1cton1 sau msuficient elabora te. În int roducerea la Romtnii sub JYiihai Voievod Vi- tea::::d, ca. şi în alte lucrări, autorul afirmă existenta ur:c1. P:Ov1denţe care călăuzeşte omenirea din transfo~·man m transformări către ţin ta dinainte hotihîtă ,,ce Du1:1nezeu ascunde şi unde >ie aşteapti1". Influco.1at, p~obabll, vocabularul romantismului Jihcralo-r'elig1os ul Ju1 Lam~~nais, Mickicwicz, Mazzini, Bălcesc u ~orhe~te. de . ,,misiunea evanghelică pe care o are de rndepltnit orice. na{1:e" 1 • Lucrul nu c de miral'c. I n ge~ere'. concPpţia lui despre lume, ca şi a luminiştilor ruşi ~mtre 1830-1850, Ceaadaev, Stankcvici Granovs_ki, ?a şi a lui Bielinski clin prima fază, se ;limenteaza, dm punct de vedere filozofic, din surse idealiste. lrnp~rtant c însă că ea nu-şi subordonează materialul faptic. c?ncrct, că :rămîne exterioară interpretării p.rocesul~ 1_storic pro1>riu-zis. Aşa, de pildă, explicînd în nceeaş1 rntro<lucere a mono••rafiei lui Mihai Viteazul cauzele pr::ibuşirii imperiului°roman, Bălce~cu se rcf;ră la mare~ p~·oP.rictate şi_ l_a cxisten1:a sclavilor, ignorînd total . pnncip1ile mctaf1z1ce cu privire la căile providenţei, expuse cu puţin înainte. La fel, îu cea m ai mar~e parte. a . oi:crei, prelucrarea faptelor se face pe 0 haz:1 ~atcrrnhsta, te;,;e]e idealiste neavîncl nici o influenţa. directă în mccnnism ul dcmonstra1iei si limitîndu-ş1 rolul la o simplă prezenţă declarativă. ' . . Cî_t ~rivei:te .această prezenţă însăşi, ea se explică, I~ ~rmc1pal, pri!1 an7mica. dezvoltare a gtndirii matenahste la noi, 1n prima Jumătate a secolului trecut ~a urmare a faptului că proletariatul încă nu exista' i~r burghezia, avînd un caracter predomil1ant corner: cial, nu era profund interesată de pro"'r esul stiint clor 0 de studiul . n atur_ii şi al legilor ei şi îşi ab~and~n as: foarte de timpuriu orice veleitate cu adevărat pr o· ?e gresistă. ' Opue, I, pp. 10- 11. Nicolae Şl !,OCTAL Bălcescu a f'ost unul din cei mai r emarcabili ai gîn<lirii politice şi sociale din secolul t recut, singurul car•: la 1848 s-a ridicat la noi, în mod const>cvent, pînă la treapta ueruocrati~muJui revolutiooar. ' S e ştie că majoritatea oomonilor înaintaţi clin prima jumătate a secolului al 19-lca au suferit d<' pc 1n·nt:1 contradicţiei dintr e întocmirea socială şi de stat a Ţărilor Romînc - care însemna înapoiere în toate domeniile - şi minunatt'lc aptitudiui creatoare ale p op ornlui. To\i ,•ăutau un drum pentru înălţarea p atriei, observau şi <lcplîngeau cu amărăciune starea cca tristă a lucrurilor. Li sc părea că .soluţia c în reforme întreprinse de sus în jos, că mizeria poate fi în lăturată şi întunericul străpuns p1-in înfiinţare de şcoli şi 1 ipărire de că1·ţi, prin luminarea conştiinţei şi cultivar<·a virtuţii . Spre deosebire de toţi prNlecesmii şi alături de prea puţini din colegii de generaţie, un Ionescu de la Br ad, u n Al. G. Gulescu, un Cezar Ilolliac - şi aceş tia in mod unilatera l şi ezitant - Bălcescu a rupt-o hotărî t cu luminismu l celor mai buni dintre nobili şi cu reformismul burghez. El a ajuns la concluzia că pentru ridicarea poporului romîn nu c suficient să se lupte împotriva unol' boieri, ci trebuie să fie atacată boierimea în întregul ei si în baza materială a existentei sa le. ,,Re1:olufia de 'la 1848 din Ţara Rominească - spnue Bălcescu - singură pricepu că spre a asigura libertatl'a tn·buie a lâsa p e boieri a putrezi în pace şi a ncide bnieria prin proclamarea dreptu/ni cnmun." l Băl­ cescu a înţdes, df' asemenea, legătura dintre revoluţia democratică şi problema eliberării naţionale, propovăduind în mod consecvent a l ianţa popoarelor împotriva îm p ăraţilor şi complet::rea indt>pendenţei naţio· o ale cu eliberarea socială a ţărănimii. El a ajuns lu convin~cn·a, mai ales după întîmplărilc anului 184 8, că o schimbare hotărîtoa:re în soarta poporului r omîn reprezentanţi l Op,,rt, II, p. 2.61 , 229 228 • poate avea loc numai pe caJe revolut ionară fiindcă .. împ~raţii, domnii şi boierii pămîntuli;i nu fără 1wmaz aceea ce smulg popoarel,e"l , . Toate aceste idei sintetizea:.1ă stadiul cel mai înalt a Lms la u01 de gîndfrea politică si socială a vremii . ele sînt fun~lat~ }Î ~t'monstratc' printr-o profundă analiză, caTo 111 liniile ci csenţi,::.lc a rămas pînă astăzi i n picioare. Bălcescu a văzut ,· u 1impezi1ue si a demascat cu f<?rţa u_rii _11ccruţ:ătoarc monstruozitat;a r<'gimu1ui social dm Principate, bazat pe asuprirea sălbatecă a cîtorva rn~i~an~ ~e ţ~rani. clăcaşi, în folosul unui pumn de pnvileg1aţ1, d1spumnd de t oate dreptm·ilc si scutiti de orice în<latorire. ' · Cu o l~gică_ precisă, susţinută de pasiunea care dogoreşte dm fi ecare gest al său, a demonstrat că în d?curs~1I s~co]vclor ~oierii au uzurpat pămîntui:ile ţăra­ m!o: lihven, ca. decaderea clasei ţărăneşti din starea ci ongmara de libertate în aceea de iohăo-ic a coincis cu . ~i~rdere~ ~dependenţei naţionale şt' cl'estrămarea politica a Prmc,patelor. ,,De atunci, de la Mihai Viteazul - _ar~ta el, r eferi?du-se la faimoasa «legătură a lui /\lliharn, car~ a_ l;g1fera! lipirea ţăranilor de ]>ămînt !ara s~ ~mparţi in doua tabere vrăjmaşe avînd interese nnpotrii•ite. De_ atunci poporul se făcu nesim/itor la g las~l domnul_m şi al boi?rilor, nu mai vrii a se jertfi pe1~t1 u o patrie unde nu i s-au Uisat drepturi !ji pentru o libertate de care el nit se poate bucura şi ţara, în loc a se ~e~ZJa, merse cit ţrăbire spre scădenie."2 Cnt1ca pe care o adresează mosicrimii feudale întrece. în vir.u~e1;1ţă tot cc se scrisese la ~oi pînă atunci. În c__uv1~te .h1~nutoarc, Bălcescu smulge cu curaj masca hunavomţe1 ş.1 a dragostei ipocrite fată de tărani cu care se împodobeau boie~·ii, dcz:ălui~d pe baza aptelor caracterul :rapace ş1 asupritor al dorninatiei for de cla~ă. 1~di la 184~ scria : ,,Jncît pentru aristocraJia noastra, 1~oi, care stl!d1.~m d? atîta vreme istoria patriei noastre, sintem convinşi mai de mult decît orişicare, cr! dau, A f 1 Opere, I, p. 312. ' Uem, p. U-0. egoismului, mîrsavei ambi[ii şi laşită/ ii ei, ţara a fost datoare toate s11:ferin/ele sa fe·' 1• Iar la. 1851, în ~verfomcnlul care prccrde Que.~tion ewnoma!~LP, conşt1<·nt d_t violenta rcchizitori1tlui pc can·-l rostea m faţa Europei. el sub'ii nia caracterul ::;tiiu ~jfi1,; al ufinuaţiilor ş1 con· d uziilor la care ajunsese: •. Acrst mPmoriu. conţin, ade~ăruri foarte aspre p('1'.1rn_b~ieri,_ tlar - li .rnl,li11iP._m nu conţine nici exagerăn, nin June: ne-am stos aftnna· 1iile din realitatea iw,riei ~i a faptelor" ~. · Din cercet area istoricii a JH"or,,rniui ~erLil'ii ţăra­ nilor şi analir.a 1·on:aecinţelor nefa, L: ale rc~i~n ului iobăc·i~t Bălcescu a drdus în mod f1r<·~c IH'Ct:s1tatca b • ., . 1· C: .• aplicării uoei vaste i::i radt<:ale r<· oruH:· agnire . .. e 7l1 c că pro<>ramul re\ oluţ iomH d1· la l 848. 1·u11,,scut suh numelt de Procl1u1wţia eh la lsfoz prcvl'<lt'u îu arlÎt·olnl 13 <lcsfiin1.nrca iohi'igi<•i ~,i împropriNărin•a ţăranilor. Şi alţii an' fost, dN·i; parli'.1.~nii mă;,~uilo~ prec.on~:1:atc Je Bălcescu. Dar spre <leosf'h1rc de cei mai m11lţ1 drntre contemporanii săi, Bălcescu a afirmat prioritatea acestei revendicări asupra tuturor celorlalte, fOUs1d_erînd-o cum 'li era Jc fapt. principalul ohiecth al m1~1·ării pa[ioptistc>. 1mpre,j11rărik care au <.lcLcl'm inaL . ucînd<>plini:e~ art 13. <Yrăl,ind priu aceasta priibuşirca re\. oluţ1ei , :;.în~ cu~o;cute şi nu c <·uzul .1 le e~oca t~in nou ~ici~ 1n or<lin<·n ideilor car" ne (HPOcupa, se nnpunc msa obser, atif' ru f'arat:ter principial. Chiar dacă ne-am 0 închipui i;tlposibilu l şi anum<-' că . refort13;a c~r.ută d.c Bălcescu ar fi fost r1·alizată în litera 71 s11u-1tul c1, fără 1tici o moclificarc ~i fără a-1 atC'nua din inten.P.i!c proo·ramatice, e limpede că ea n-ar fi înscmnaL rum1c maf mu lt decît o usurarc H·emduică pentru o pnrtta tărănimii urmată' neîntîrziat, cum s-a dovNlit la )864, de o 'asuprire mni brutală şi de o mizerie încă :iporită a vieţii satului. l~~I1•f',scn cred ea, în mo~ ab~olu : sincer că prin împroprietărirea cu rndcmmza1 ,c ş1 constituirea micii proprietăţi, alăluri de cea mare, problema so cială va fi pc deplin .rczoh ată în 'fara C. , Opere. I. p. 100. • N. Bălc'8cu, Opere (ed. G. Zane), I , li , Bucoreşti, 1910, f'· ~. 230 231 Romlnească. Aceasta era o utopie, o adevărată naivitate. De unde izvoră ş te ca? Dacă pc terenul criticii acb.tse regimului iobăaist poziţia lui Bălcescu e pe deplin justificată, şi, ;ri~ fundamentarea ştiinţifică, ven:a polemică si intransigenţa tonu.lui, nu-şi are pereche în literatw'.a vremii, în domeniul soluţiilor propuse, el sc mişcă în sfera revoluţionarismului burghez. Lucrul e firesc, dar merită totuşi o explicaţie şi în orice caz n-ar trebui trecut cu vederea din acel spirit. dulcea!?, a1>0IO "Ctic uneo1-i fată d e cIas1c1, . . care l c estompea?.ă~ contradicţiile "' ' g1udirii, aşterne cu trandafiri drumul spinos al evolutiei lor spirituale şi face să dispară deosebirile de p;incipiu intre vremea noastră şi trecut. Cu toate că Bălcescu a demascat caracterul uzurpator al proprietă~ii boiereşti şi a dat în vileag toată ~mb.rezenia teoriei aşa-zisului drept de moştenire, el n-a formulat revendicarea confiscării p ămîntulu i moşi_eresc, c~ n umai ,Pe aceea a ?xpropricrii cu despăgu­ bire. Raţmnea aclmca a acestui fel de a vedea lucrurile se găseşte în poziţia burgheză a lui Bălcescu, de apă­ rar~ a inviolahil~tăţii proprietăţii private. În Reforma socială la romîni el arată că nu se alătură acelor mii de 8lasuri puternice (care), strigă anatemă asupra proprietăţii, arătînd crimele, mizeria şi pustiirea cu care ea a umplut lumea" 1 • Şi mai departe, se întreabă Băl­ cescu „dacă exageraţia principiului proprictăfÎÎ a prod1is toate aceste rele, este oare un motiv destul de puternic a curma din rădăcină orice proprietate individuală? Excesul trebuie oare a condamna uzajul?" Răspunsul este negativ .. F~i~?că, ne spun_e autorul, ,,acest principiu al propnetaţii a creat agricultura, comerţul, industria, artele ~i toate comorile civilizaţiei. " 2 Dar credinta în caracterul sacru al dreptului de proprietate înJătu_ra prin ipoteză posibilitatea unei măsuri radicale îndreptate împotriva boierimii. Cu alte cuvinte, deşi prădăciunile şi silniciile comise de boieri de-a lungul veacurilor pentru a-şi V 1 Opue, I, p. 277. * [dens, p. 277. 232 întemeia şi a-şi rotunji moşiile aT fi justificat confiscarea pămînturilor, Bălcescu nu-i urmează pe socialişti, calificaţ,i de „visc"itori", ci propune i-ezol varca în cadru bu1·ghcz; nu desfiinţarea p.roprictăţii, ci extinderea ci asupra unei mase cît mai largi, prin împroprit>tărirf'. S oluţia preconiza tă de articolul 13 al Pr?c/amaţiei îi apărea, deci, nu numai oportună, dm motive tactice ci pe <le-a întregul necesară şi justă; ca conserva principiul proprietăţii şi în acelaşi timp a\ ea menirea să-i aplice un corectiv democratic. Împăr tăşind ac1;st punct de vedere, :situat în mod net pc terenul gîndirii burgheze, Bălcescu avea cel puţin o scuză : era incapabil să-r:;i imaginez;- perspectivele dczvoltăi-ii capitalismului în genere ş1 ale dezvoltării capitalismulu i în agricultură, în mod sp~cial. El nutrea iluzia explicabilă prin gradul înapoiat a ev olutiei economice a Principatelor, că instituirea micii proprietăţi parcelare va completa armonic _marea_ proprietate, alciituinJ împreună cu aceasta un sistem mter<lcpcndeut, temelie a s tabilită fii sociale şi a prosperitătii t>conomice. Pentru el, dîberarea rlc cl acă şi împroprietărirea erau începutul şi sfîr~itul. Credea în mo~ nuiv că dcYenincl proprietar, p opornl ,,azvirle cea mai din urmii exploata/ie·'. O ,·orbă arnncată undeva, în treacăt, luminează su bstarq a adîucit a gîndirii sale •. ..de 60 ani aproape, de la, marea revoluţie Jranţnzeasâi, de dnd l1imea a tnceput sâ .~cuttuc lanţlirilc a orice fel de robie". E vădit că Bălcescu n-a avut nici măcar prcsirnţ:irca crînccuci robii salariate căreia bubuitur ile revoluti.ei francez e nu fi\cuseră decît să-i anunţe începu tul. 'Nu şi-a dat seama că reforma agrară pc care o preconiza, rleparte de a tranşa definitiv problema mizcri('i tărăncsti, nu face <lecît să înlo cuiască o formă a cxploa1.ă.-ii c~1 alta :;;i ~ă tran:-p ortc suferinţa poporului în Yiitor, sporind-o şi agravînd-o. Referindu-se la luminiştii hur:zhc?:i occidentali clin sec. XVIII sau cei clin Ru sia. dintre anii 1840 şi 1870, L<'nÎl1 sublinia că în timpul lor „toate problemele sociale se rezumau la lupta împotriva iobăgiei şi rămăfiţelor ei. Noile relatii soci<il-economice si contradictiile acestora mai erau incă p e vremea aceea· intr-o sta,; embrionară. 233 De aceea ideolot3ii burgheziei nu ,1<1deau dovadc'i atunci de nici un fel d<> <'[!,Oisrn; dimpotrivii, atît în Occident, cît fi in Rusia, ei credeau în mod absolut sincer în fericirea ge11<>rctlă ~i o d()rP<in în mod sincer .ţi într-adevăr nu 11edeau (în parte nici nu puteau încă .~i, rndt'i) contradicţiile orîuduirii care lua nasterc din orînduirea iobagă.'' 1 Accaştă remarcabilă tczi't. leninistă nr prrmi t e să înţelegem ele pliu ('i-;cn \ a ati tn<linii lui .B:'.\lccscu fată <le problemele re·, olu ţfri !) ur;hrzo-dcmocra te. i nap~ierca r clatiilor ~ocialc- din Pri.11cipal1· l.i mijlocul , eaeului trcct1 t. cara1·t„rul liJ•FÎ t d<' m ahnitatc al <l<'zvo1tării capitalii;mului an Îlll}JÎ<' dicat asc11ţi1:1 11 int<' a lui l3ălcc~cu, scriitorul care a dnmntr;t cu atita luciditate ~i ,igoare 11lăgile regimului fruc:al, i:ă şcrutrzc c,1 claritate pcrsp<>ci.i'l.e]e rînduidilor hurfhezc. pc-atunci. Ia noi. de abia în stadiul <l1· a fi introduH· sau î11că inisufil.'Îl.'llt rud.ite. Î 11 oriei· caz.. aholjrca clăcii ti împroprielă rirea !ăra11ilo-i- constitui:111 rv, end ir ări objt>c1Î'I. vro"nsiste la 1848, ele fiind <lirijat,· împoll'Î\ a ft.1Hlalii-m1~lui ~i <lc•ei iml>onlona te sarcinilol' :re, olu\ i<·i 1rn rţhczo-1!t..nHJcrat<'. ln dr H' exprimă. in forma cca mai carnctt•ristică, una din tră~i:Huril<' principale ale dl'mocratismului paijOJHist : apăran·a inflăcărati'i a intn·esclor maselor populun·, în >-flC'dd ale ţărănimii, căutarea gcm·ro?.să şi pcr8l'' 1'rc11tă. a unui drum p,~ntru îmhnuătă·tirca v·eţii f'Plor mt1lţi. î topi,m111l lui Rălccscu , ilustrat 'prin uepntin ţa de a da hora o imagine ic;to riră conl'retă a viitorului capitalist, nu elimină rara<:tcrnl istoricel'tc înaintat, prin xaportare la coordonatele epocii, al c~nccpţiilor ~u~. A~cst~a reflectă cu putere aspiraţiik ma~elor \arancşn, sătttlc de C'l:ploatarc, dornice :,;ă st· elibcn·zc din lautul ioLăgit·i ;,i. ,iil-si croiască n , iată mai bună. ' · · ' fdeal 1d dE' <lrq>tate sor•ială, hrănit rlE' <lragostN1 n_ctărmurită pentru popor şi ura adîncă faţă 1le bofr- ruuc. dar, după cum am "ăzut, elaborat ştiinţificcşte, pe baza unei temC'inice nnafo:e istorice şi în lumina concepţiilor inaintatc alt- epocii, s-a împletit la Băl- cescu, în chip indestructibil, cu a~piniţiile ~ale patriotice si nationalc. Ideolo..;ja pasoptismului a promovat, după cum se ştie, pe 11:'i.mul 1;lan al atenţiei, lupta pentru eliberarea de sub jugul otoman şi unirea Ţărllo1· Romîuc î:1tr-u~n stat de sine stătător. Dar în problema naponala, ca şi în toate celelalte probleme arzătoare ce stăteau în fata re,-olut iei burghezo-democr ate, s-au înfruntat la 1848 coo,cep~ii diferite. Pe de o pa~tc clcmcntc~e mai avansate înţelegeau prin naţionalitate cxpr<'Sla vo-intci popoYului impunîndu-se regilor ca şi Yechi1or cla~c' dominante, atît prin superioritatea numărului, cît şi prin legitimitatea pretenţiilor formulate; pent~u ei, conceptul de n aţiune a, ca un sens dcmo~rat1c, presupunea libertatea şi implica o constitu1ie. D1mpo· trivă, p entru reprezentanţii păturilor avute, ataşate încă prin mii de fire de societatea feudală , i deea de nationalitate era legată <le menţinerea tradiţiilor politic~ si :reliaioase, de respectarea vechilor obiceiuri şi mai ; Ies a preponderenţei claselor privilegi.itc, a căror autoritate cobora din trecutul cel mai îndepărtat. Cei dintîi invocau în sprijinul lor dreptul natural, proclamat de R evoluţia franceză şi contractul social, adică înţelegerea stabilită între iudivizi pe baza armonizării intereselor lor divergente. Ceilalţi se bazau mni ales pc dreptul istoric, propovăduit de romantism~! reactionar oennan, care justifica prezentul prin adm1· tere~ unei continuităţi organice cu trecutul medieval cel mai înapoiat 1 • Poziţia lui Bălcescu în problema naţională este de partea grupului radical. La el, mai mult decît la Loţi ceilalti conce1)tul Jc con»tiiu tă natională se colorează demo tTatic. Termenul de popo1·, de care au u?:at ~ 1 abuzat libe1·:dii 1a 1848, tra11sformîndu-l într-o formn l ă ~1bst ractă şi găunoasă, avea la Bălcescu înţelesul cel mai democratic şi cel mai palpabil: ,,erau tabacii şi mărgina.~ii capitalei'', despre care zicea că au ,7salvat rer;oluţia·' şi „fără flaterie·' că „au întrecut cina r pe 0 ,' ' 1 t>b<'1ttnrtu 1 234 l.tum, Op~u. voi. li Uu<uri;~ti, 1~5}. p. 500. , , ;o problc111el la Geo,gc.. \\,•iii, L',.;ur-0pe du XIX·c si;,cJr • ei fidie t/t naiionalill;. PMb, 193H. PP· 6-16. 235 parizieni". erau ţăranii apăsaţi de boieresc, <lar care se relevase;ă ?d:tă, ~a 1\Hn)i~a, capabili să poarte arma pe umar ş1 sa scnc pagun de bravură în cartea !stor.iei: eral~ moţii lui Iancu, chipeşi şi viteji, cu care 1mparpse zile însorite şi ploi năprasnice în muntii lor de piatră. ' . C~prinzîud problemele întregul ui popor romîn 8i as1m1lmd rezultatele prncticii şale revolutionare Băl­ cescu a _înţ~lcvs n~ai presus de. to'ţf c~ntemporanii: legă­ tura ob1ect1 v a <lmtre revolntrn ş1 eliberarea nationa!ă. ~ent~u el, împlinfrea idealului naţional (indep;11denta ş1 umrea) era posibilă numai în legătură cu rezolv.u-~a r:obl~mei sociale ( desfiinţarea clăcii şi împroprietărirea ţara~ilo:\ ~er.~etarea_ is:oric~ ~l convinsese ~ă deposcd:irea ţaramrun de pammt ş1 libertate constituia principal~ cau~ă a slăbirii capacităţii de apărare a Tărilor Rommc ŞI a îngcnun<'hcrii lor în faţa 1.urcil~r. Pe de altă parte, era limpede - şi evenimentele de la 184,8 ~ confirm~seră-:- că descătuşarea poporului din lanţurd: fe_ud_ahs~ulu1, formarea unei „naţii de fraţi", d~ :•cetaţeni liberi nu se putea r ealiza a tîta vreme cî t Ţarile R omîn c rămîncau sub ju!!'Ul imperiului foudaI otoman - D e aci eonclu:âa că „libertatea diniiuntru... e peste Ptt:_ti~ţ<I a ~obîn.di fczră libertatea di,; afari'i" că tr:nsformaril~ s~cial~ dcmo~ra ti ~e sînt inscparub il le0 at ~ d e înfapturrea 1dealulu1 naţ10nal, că ,stat romînesc mseamnă stat democratic", iar ,.,partida naţională". ca~c ~ <le la 1821 ,.voieşle a mîntui poporul prin popor, adica est(! ,o partidă revoluţionară" . 1 . E_xperic11ţa anului 1848 i-a arătat lui Bălcescu prioritatea momentului social asupra celui uational cel puţin în anumitf• împmjurări determinate. Âstfol: ~n a t r~10~fera înc?~dată i_nstaurată în Ardeal după izbucnirea revoluţie1 magluare, c.înu la un moment dat lupta fratricidă părea a f i cursul firesc al lucrurilor el şi-a dat scama că masele exploatate ro mînesti maghiare au aceleaşi aspiraţii şi că sarcina este ;cee'a de a_ le uni împotriva asupritorilor co1nuni. ,,Ast<izi este invederat pentru tot romînul cu minte şi cu inimc1. 1 si 1 236 că libertatea naţionalităţilor 1m poa!e veni împărăteşti şi ,lin mila împilătorilor şi a ci numai dintr-o unire strînsă între toţi - scria el de la curfile despoţilor. romînii şi dintr-o ridicare a tuturor î,npreună şi în solidaritate cu. toate popoarele împilate". 1 Tocmai din convingerea necesită-ţii urgente de a constitui această solidaritate a împilaţilor şi-a luat .:isupră- şi, din proprie iniţiativă, riscu1·ile grele ale tratativelor între Kosuth si Avram Iancu, pentru a pune capăt vărsării de sîng~ dintre romîni şi maghiari, de care profita doar reacţiunea habsburgică. ,,Proble!71ul de dezlegat în Ardeal - a afirmat Bălcescu în cuvrnte admirabile, pe care de-abia timpul nostru le-a văzut traduse în fapt - era şi este nu cum 1•or f<z:;e _ro1.nînii: un13urii, sa~ii !Şi sucu.ii, ca să n,mtru'i numai ei si_nl!,un într-acea ţară şi s<'i. gonească pc celelalte popoare, ci proclamînd dreptttl comun sau <:Balitatea pentru indivizi ,5i naţionalităţi, S<'i caute mijlocul de a armoniza împremul". 2 • Mai t îrziu, în t impul exilului, animat de convmgcrea că revolutia e indivizibilă, el a înnodat legături apropiate cu fruntaşii emigraJiei polone, maghiare, italiene, ru:;e, m.ilit1nu pentro unificarea wjşcărilor de eliberare a diferitelor popoare, apăsate de temniceri egal de exccr.::rbili şi pc care-i ura deopotrivă: ţarismul rus, absolutismul habsburgic. autocraţia otomană, Napoleon III şi, în fine, clica conducătoare engleză care mentine î n colon ii „infamul sclavagiu" . Patriot fierbinte, Bălcescu era în acelaşi timp străin de orice înrrustimc natională. Rîndurile ele mai jos, r eferitoare 1~ nefcrieituÎ domnitor al Moldovei, Ştefan Răzvan eroul de mai tîrziu a l lui Hasdeu - o evidenţiază cu prisosi nţă: .,Niiscut ţigan, dintr-un neam osîndit de veacuri de robie, el fu încă o dovadă puternică că în ochii Providenţii nu sînt popoare al-ese şi popoare osîndite, că ea răspîndeşte deopotrivă_ în1urările sale peste toţi oamenii fără deosebire de naţie şi clasă, puind în fruriiea fiecuruia pecetea du.mnezeirii ş1, decla- Op„e, I, p. 309. J Opere, 11, p. 335. t Jde,n~ p . ~62~ 237 rţndu-l cu drepturi deopotrivă, ca toate! omenirea, la hbertali', la egalitate, la virtute si la adcvăr"l. Bălccsctt a ridicat gîndirea · politică si socială romîncască la nh ciul _celei mai înaintate gîndiri burgheze europene. El a duspus de capacitatea de a desfărnra pYOhlrmclc poporului romîn pe:: fundalul si' în im1)li<'aţie cu istoria contemporană a Europei. El n·a fost un ideolog ilintrr acria cart> rccrăscsc în univers obsesiile ,:;i fantomde proprittlui lo; spirit. Dacă a reuşit să creeze o teorie justă, aceasta s-a datorat tocmai faptului că a plecat de la realitatea concretă a Ţărilor Rornîne, refuzînd să transpună mecanic idei zămislite sub alt<: mei-idiane. A~a, de pildă, cu toată marca lui aclmo:aţic pentru :Maz:âni 2 , mărturisită de mai multe ori în pcrioacla exilului f'i o dată într-o seri.soare din ma1:tie 18S?, <'H un acc/nt i,Ieoscbit (,.cel mai mare reroluţwn<tr din Europa - Mazzini·'.; ). Băl ­ cescu ntl a căzut în eroarea fundamentală a a.,.itatorului italian, care a subPstimat total rolul ţărăni1~ii îu miscarea d e eliberare şi a renunţat să lup te pentru reform.'a agi:ară. pn,;1.:ouizînd reconcilif'rea aristoera tiei mosic:reşti cn ţifrănimca. ' ' Ocşi la Rălcf'l',CU se intrcvedc o anumită influentă a 11mauismului. creştin (combătută pe-atunri, clupă cu~1 o arată exemplul lui Lamcnnais ori Mickicwicz, de rc}j~ia oficială). şi cu toat<· că în considcrntii!c despre societate porneştf' de la premisa aspiraţiilor individuale :,µre a rl:'găsi, prin adiţionare. tcnclinlele colccti, itătii el nu ajunge niciodată ~ă predice lu d~scrt ori să înah; utopice castele în Spania. Chiar dacă,' uncot·i, prc,ui~a c eronată !'<au, pe parcurs . inter,·in sugestii eterogene şi centrifugale, în celr din urmă concluzia se integrează sistemului de ansamhlu al \ e<lnilor sale, <l<- un 1)ro· nunţat şi netă găduit caractn progrP!'Îst. De p ildă în Manualul bunului romîn , lucrare prelu crată dun ă Renouvicr şi nepublicată în timpul , ie~ii, .Bălcescu ;c 1 UpHe, II„ p. 157. Y. \lc,andru lSalud. Lt•t•thtnlt• lut N. Bălc~fl.c,: C'u Gfo$t'J>Pf' Jfu::.;,,; 1i 1,alio, :,'tudii iu,lirne. Bu('11J·f' ,1i J•):iR. străduieşte să descopere temeiarile egali tă ţii ci vile şi ale democratiei în natura însăsi a fiintci umane. ,,Inima ne în~aţă despre bunul acestei vieţi şi despre mijloacele de-a ajunge la adeviirata fericire." Dai·, curo ,,aceea ce esie bine pentru fiecare în parte este şi pentn, toţi", rezultă că socicta tca trebuie clădită pc bazele <le neclintit ale frăfici, iar fră~ia înseamnă regim repuhlican, vot nnivero;;al , ,,nn stat de <'l'tiiţPlli liberi şi egali sau deopotrivii, unii cu alţii, fărâ domnie şi boierie". În acccasi lucrare atrage atcntia conclamnarea arhicimoscut~i teze l·eactionare, pc' care social-dcmocratia de dreapta a scos-o din lacla de vecl1ituri ca să şe !',:rvească de ea împotriva Revolu~ei tlin Octombri4>, ~i anume că poporul cc trăic~tc Îtl înLunci·ic nu ,, copt pcnt.r:u Jihcrtatc. Poporul „are trebui11J1'i t/P in,titu{ii libere ca sii se poată lumina diti sub tiranii> 1111 so pot lumina popoarele" 1 - spune BălCP!" C u. O însemnătate hotărîtoare 1wntn1 rarnctnizarea ideologiei scriitorului o au conccpţiil,· ::.ak despre r,',o· lutie. Bălcescu a teoretizat rcvoluti:i ca u11icul drum eficaci; p4)Utru transformarea soeh'tl:i~ii romîne,iti. ,,.,·f'· sitatca oi roz.ulta din 1nsă:;i ,lc•fă~urnr<·n prner>.- ,ului istoric. l.'l'.lişca:rea de b 1818 nu a fo~t o marfă d,• import, cum au susţinut <1tct•nii tic-a r1ntlu1 n·prezentan ţii gîndirii reacţionare rom,ncşli. r i n·zultatul unui proces isto ric obiectiv şi ineluctabil. ,. UnC'ltitori i ci - s1l u· nea Bălccsell - sfnt l8 reamri de trude, .wjerin{c ;;i lucrare a popornlui romî11 asupra lui fnsu.~i /· ~ El a înfier at at.icudinca de ,luplicitate ~i compromis a guvc1·· nului pro.,.;zoriu, care a abdicat la 181.8 el e la sa rcina <IP a tnfăptni r,, ,·,·ndicările cl<'mcwratict fă::ră,l uitf' maseloT prin Proclanuiţia di la Islaz. A plrdat; to t timpul pent ru o aLitudinc formă, lipsită dr indulgenţă. faţă ,le duşmanii r egimului instaurat la 11 Iunie, pentru repr imarna strnşuică a împotri~ irii clasri răsturnat•' de la putere. După înfringerea mişcării f:,i·a îmbăr­ hătat prietenu, sigur că c vor1>a nlrmai <le un dPclin vremelnic. ,. Tira11ii - scria el la 1850 - pot îndoi 2 în J 238 S<·ri~. lltpuLli,·<,t.i . pJ„trbtiÎ la fo~tc1c.: 4\-:tzai111iute •; '-\, .Oultf·~ cu''. ' o,, .._,.., r, PP· as t . 352. : l iem, p. 307. 239 cruzimile, pot întrebuinţa puterea lor pentru a opri pror;resul. Nu vor izbuti niciodată. " 1 El îndemna : ':Fiţ~ 15at~, d~r, a vă lupta bărb<Tt'3i~te, căci prin lucrare şi Jertfi prin sinsele vărsat, poporul dobîndeste cmwstinta dreptnrilor şi a datoriilor sale." ' ' · într-o scrisoare din 16 iunie 1850, încă inedită ~ălc~escu îl înd~mi:ia pe A. ~~nne să meargă în ţară şi_. sa. pro~a~~ ..;d~1le revol:1ţ1c1, căci „principiile sînt d~1ecţia lucrarn . ln ce-l pnveşte, el se apucase să stud1c~c a~ta ~Uitară, conştient că împlinirea idealului so~1al !}I 1~aJ1onal . al n eamului romîncsc nu c posibilă pr,n p red1c1 sentimentale : ,,Acum sînt lwtărît ca la 0 ure'!le _de care wrbim, .ţă mă fac cata11ă şi să mă lttpt mai lnne obscur într-un cimp de biitălie cn du.~manii na/iei sale, decît să mă lupt in piatr'i cu demaoouii si s«· • l ' b b l ma amestec a guurn. Pentru aceea mă pregătesc reînceP!nd oarecare stu1ii de a~tă militară de care m-am ocupat suii vreo zece a11i. Ţeon~ trebuie scl precedeze practica. Aceast<t o Jac cu atzt mai mu.lt că nu e alt nimeni care vreri s-o facă şi C(t cred că numai cu rezbelul ne putem mîntui." 2 ~oncepţiile ~o.cial-poli_tice ale lui B ălcescu reprezintă st~dn~ cel m:11 malt atms de ideologia paşoptistă la noi ŞI una dm cele mai preţioase moş teniri pe care secolul trecut l e-a transmis vremii noastre. Bălcescu este gî~~itorul ron_iîn care s-a apropiat cel mai mult de niaru clemocral1 xevolutionari rusi împărtăsind cu > > • ' , aceeaşi ~nv~rşuua tă ostilitate faţă Jc iobăgie ~i rezolvrnd ca Şl f'l problema transformării sociale în sens revoluţionar. 1.n mod spontan procesul "'în<lirii sale 0 a_vea ? orient~rc . d_ialectică 3 • Din păcate, conccp1,iifo f~ozof1ce, d~ş1 ~uc1ocl~tă expuse sistematic, îi erau patrunse de 1deahsm 4 • Semăna cu acei savanţi care nită e: • • A de dumnezeu de oricîte ori intră în laborator, a căror operă c o ofensă şi o pcr?1ancnt_ă. dezmin \i:~ a proni_ei divine, dar care totnş1, dm Lrad1~1e Jc fan:nlic sau dm comotlitatc a spiritului, îşi recunosc pe actele de stare civilă cali tatea <le credincios. I se aplică într-o marc măsură strălucita caracterizare făcută ele Lenin lui Herzen : ,,Drama spiritualc'i a lui H erJen a fost produsul şi reflexul acelei epoci ~ _istoriei universale_ în care revoluţionarism1tl dem ocraţiei bur3heze era deja f!e ca!e de a dispărea (în Europa), în timp ce revoiufwm~nsmul 1 proletariatului socialist încă nu ajunsese lei maturitate" · SCRJTTORlL Multă ·vreme printre ocupanţii vastelor teritorii al_r l iteraturii, istoricii au fost înregistraţi alături de poep. La vechii greci, Xcnofon şi TuciJidc s tăteau lîngu Sofocle şi Aristofan. La Roma, Tit Liviu şi Tacit t ineau companie lui Horaţiu !:i Virgiliu. Litcratnr_a franceză a s ecolului al XTX-lea învecina încă pe M1chel et şi Guizot cu Victor Hugo şi La~artii:e. Astăzi lucrurile s-au schimbat. ln primul rînd. ca şi alte discipline umaniste, istoria s-a pozitiva_~· înstri:iinîndu-se tot mai mult de cerin tele hleratur.u. cultivîndu-şi 1netodele prop1·ii Lle inYcs tigaţic_ ~i dc_vcnio<l ca singură un univers atît ele <'olosal ş1 de ln1 posi_bil de străbătut într-o viaţă rle om, încît i-a condamnat pc cei ce i se consacră s-o servească în mod exclusiv. în al doilea rînd, ca o consecinţă a aprofundării cercetărilor în toate domeniile cun.oaştcrii şi a specializării pe sectoare, an dispărut din isto· rie i11 tuitiile filozofic:e organiza te în sistem, care ambition;rn o a1,recien.: mai degrabă logică ş i e;, .. o tetică, d ecît existenţială. Desigur, au rămas inca multi idealişti, ohiecti vi ~i subiectivi, care n-au depus arm~lc; sub diferite forme, fideismul continuă să aibă prozeliţi printre gînditorii clin Occident. Dar oper~le l or constituie nişte simple epave pe care marxis• r, p. 326. ll s,,.l"ito, pl'h.t.rut-l la fo,nete Aşezăminte „N. Hă:lcescu~. 3 Uc1 mic exemplo: Îo .i.\ f~rsul r~o!uJi,tii ...• Biilc""""-\1 seri" la un mont~nL ,lnt: ~Una~ din co11di1ii.lc dt>;t:cJtiirii, 0111-e,airii este nu nunwi cil pu,grcsul ,iaşte p,0,.,.eilll ~ 4..1„ co adesea ~, di,a COVir§itea. ră«lui iese binele... (Opere, l, P· :ms.) o 11 Pentru arnănunt<• usu1,ru <!Orlc"f'rţiilor filo-:u,f.icc v. C. I. C1.1li.<Ul, Cim.li.rea .sotfol politică a lui N. Bălcescu, Bueure~t.i, 1954 şi lleclaţi, Conupţia Jiloz.ojică a lui N,B6lce1cu. tn :Str,dii şi refere.te despre .V. Bălces<.u, Bu<:ureşti„ 1953. ' O pere, 240 l Lt:nin A dupre ,;::tdhuci ş& arin', E.P.LP., P• 133„ Bur .. l957. mul le împinge 111 pt·numhra i-1 a <:ăror incou~i ~Lentă o dovc·<IP-:tP chiar faptu l că "'t' inlo1·u1cs(' unPl1· p<' ,;1. tdc şi C'.\. tPrrn ină în ruutl rr,·iproc. chiar ct·i <'I' 1m 1w sîn t I' ril'lcni i n rîn ,t urilr istoric1Jor tind ;:;"1 1w impn1m11tr. fnmduJo;. :-au nu. măcar unde t·k•m1·11t1· dr mt'totl„Jo;.:i1•. Ei "<' .:triidui1·:-c. , rîncl-nnrînd. ~ub inflntnta rf'no, .1toan• a man.ismului ;i fiiu<lcă aţa Ic i111p1 ne <lf':.w11ltare,l stiinţ1'Î cont.f'ml'or,me, să-~i cil'ct1n1scriP ~o<'iologic ohi1·ct11l dl' studiu. s!"t gen,·rnlizc,,;c pornind de la fapl1'. ".J <'\ ilt' clt•ducţiile fondat1• P" l'OllC'c·pt.- npriuri, t• s.111 111.icar :-:ă 1'" itc apan·n•n t·ă prn,.... ;ca:r.ă :u·bitrar „j "uhie, th. \[otlul de a scrii' i,-toria i;-a ;chimhtl :-i el. Ornanwntck ;;tilii,;Lfrc şi I fr·ctdP rl'tori, ~· azi n~t mai con,titmc un m erit. Pun!'rea în pagină. arhit,•ctura an~arublului, jmt<::i dr,-igur rol ca :;-i în trecut, iar autorului cure fonuuleaz,i dl'gant, couci~. gasin<l id1•ilor o 1)xpre1<ic plasticii .itru:!ăloJrc. ii :-mt1•m n-cu•11,-.călori. În,-ă, în conc~pţia nva~tră, putnea .. lilului 1• 11 <· indi;:pt•n,ahilă manifr,:tarii a,11', i\rului. Un marr i.;toric nu mai l''itC a:1.i. ca 1w , re1•af'·1 lui \ ol tain·. m scriitor de s1•amă. ri ttn erudit, un saY<1nt, cinc, a car~ ,tfr 1·,acl multe lucruri, nu cine, a cari' prr:;intii imprcai>il ce1·a ..:c ~til'.1 J ată cite, a COJ1sicleraţiuni utili' 1wntru cine Yrca -1'\-şi e,pltce partieularităţilc şi i-;ă 1·val11ei,• mcri.tl'le "''riitorului Bălces('u. El M' gă:sl':;,t1• tocmai fo limita htor~ci-lill'ratură : acth italca i s1 :-rurgc într-o epocă ,lomrn:-i ~ă ele r~m-a II Li~ rn. înainte dl' pn tn·nica răspîndirc a mnt";;nrnhu. lo cca ci,· a dou.1 jum:itale u ~<·colului al .\.1:\.-lea. o dati'i cn tlcz, oltan"a imprtuoasă a s tii nţdor spirituhti, o dat:1 <·u .,utonomu:an·a ,.,i funcla;nc; n· tarra lor t,·orl'lică, istori1·ii-literaţi thrn ·împuţinat şi pmă la urmă au pierit. Situaţi.1 lor mnhi2:11ă 1--~ do, edit imposibil de con~en at. Ei au trt'huit ;ii all'agă între ( "lio. dcopartl', Erato :;,i Pol} mnia d1· altă par tr; "ă l't' ,\stă,1i devină snvnnti snu să fahriC'c •,ersuri. Singurii c.arl'l . an • , · t C'-tt't a terputut ocoli îu oare<',tr<' măsura gravita ea ac.. . n ativ<' au fost istoririi litt•raturii. deşi:. în oe~. m.ultorn, ei apar pînă azi în po„tura lmOr copu ~elcg1t~m1:·· . Lncrînd a:;-aclar suh i:-cmnul rom:~nu~m~l~1, ..cm1l .':~ istoric ştiinta ~c împrrecht·a cu poezia ~1 f1loz_ol1~,}~a . ccscu a scris după cum îi itnl',:neau_ împre)ur~~r~ c, :' OllStLll Vl"CIUÎÎ. ;mltc niiuc :;oi ])in l!pOca :,;a 11('•.lU ramaS, pnţi11c li~ t:Clltr • 11111nltmc11tc . .Ac~a:,ta ;-.a '.ntim~ ·\~ . • cazu.I constntt·tiilor :;pcculut1...-c <',u,ht~,. pc u1 • · • I I I ua ~ ·1 '\lbr!'d:, t<'rtH'lil• fautic.1 ţÎ .1turu1 cin< er11c •. l · - · 1 ,s • .• I B"I \I 'C displ'mat dr g<·ncralizarc. lm·ă a . ~· c<·~~u om ~ s. Rtiintă şi poetul au gă~il d1·op1'.tn,? nuJlocul s.,_ , ~ ş1 iutel~·irră fără a-~i impnt1· oLhgaţn oner?a"'c l><' tnt<'la,· unul l"' celălalt.- Hatmnea . I "<'ntia de~pr•· I.,on·ază la rl i•u ,-ent1a1eutu . ron, ,, . · ,:,1 .1 col,,lume . • <'li forta impuJ-.ului instinctual. Po,,Le că ~on~1a1 11: acc::,L 1,~}11 1iliru al p11tcrilur iutdl'ctului tr~bnw caut..tla taina ~cnin:Hu t ii ~i purităţii in,1lt1rab1lc a pcr~on :dităl ii -al,·. Am' arătat 111a1· '-li"' 1•,1 Rălc1•,c11 a, r·1 -rrupulul •• ] 'tr l · · r"l>d··i·n·l ,)to a dc..,1n1ia iz, oard(' p1na n c:xac t 1 ,1, 11 • " .. « ' . . .. . l I · .· · · cail=it m,,to<la riguroai,;ă a r1t,m1 !;'l contro u ~1 cutH • ' · ' • ct· • • • P1• dl' alt~ J)art1· al' mărturiilor, pn•ca•tţta 111 1t1 uc\11:. . « . ,.· idealul lui politit 1111 rqm.:zenta u11 ar~1rol ~le '.-rcdn~ţa. acceptat înaintt•a ('~ pcrientei SUI\ III ala~a _l'l. !~ra,. clun)OLrh ri. confjrman•a prin i:,tudiu Lc11w111~c ţi prmu-o ~icti, itatc· nemijlocitu de militunt rc,1>luţ101_1ar a _u~o~ · · · · · " · l· adu«i••e la orchn..::t zil1·1 ,1 1tlPi pc cari' 1,-to11a 1noa~1 " • - · . . .. r-• I .· • t il t·a IL · ·1r:"ita clrumnl .împh111r11. \ l"H <':ftrora , (. • .. .. · l to1nm• verile sînt juste ,i izvoră!'r <lan rl'alil_att· e •· nu i:,m.t ~ci surpriMi·. nici ron_trar;ate_ dr m1,carea !t'alulu!. Bălci•i:,cn ~i-a a, ul, desi~ur,_ '.·lipdt· tic re~tnţ,le. _E.I ._. ·nooit dacă po,ttc fi ter1c1t pe planul 111t11n i;-1 ,1 : ;:.r:it zadarnic în înviorar<'a , alului re, oh~ţ~unar clup.a 1 Al' l l·i 10•3 Dar uid 1111 fu1,t,. 111c1 un dT C'- cn11n r111 "cl'ea l t· < o• . 0 înccrc·.t,,:1 A Pentru .,. k.turca e,·oiuli8 iJt1i 1.h: ... p,.. pţ4,fe~J,l ;_.. tonc~alui,. t~ln::!CDl o.rmA'•rnl'co f'orntulart- ,fintr-o tuC'UY<' ,lt" 1netuiioJ,1~1c, celt•hr.i pe vrtmuri, ari cu totul Jtplşjtl: ,.C:r11Jit,J ,-.Jll" ptnlra nni,. <'fi şi p,n,,.,,, I'>/•, omul uv-c Jt'scopttrli fupltlB ,rtr.111uJu,, le •propit· lt rulnhilt'I~ i11 mu,1n1#Jul ~i co-1hn•1tat!a l•r. Cindfopi~le 0 J„ 11 acr d, rrudit •uit m•porffl/111 ~au UHIÎ t1xad, Clnd 111udiwl or• tlil, U n.4min d• obit,i J-.,,,ri<'.k (P L. vm.lJt, Dt (hi.,,,;, "''uid~,; rormnc scknce_, Pari.11, 1H9i, 1'· YJI.) 1 ,i • • r~sturrlllrl" j,;tor icu II L1 1-au mo 1 1ca l JllCl O u , . • ~ . pt•r!.pecti, a 3 11 pra vi,•ţii ,-o<·ialc ţ,1 nu 1-a~ pn·tins "a-~1 rN·tificc l'iht•ril, în 11r ohl1•m1·lt> fundam< ntale. J'.a" 1.~ m<•Dl, „ principiile erau consolidat<' ,I~ ekmt'n~c~e rcali~a\'.! concrete 1;oi. wvcr;.;. pu zdi•ri ti d1· fapt<' einp1ncc ale , 1ctu 243 242 Nouă ui sc pare că ce c cu dco~eb_irc remarcabi~ ~c 5prijinca pc con trafortii unor idei profund d aho r~tc .. -~l~tafizi_c~. nu~-1 ÎSJ•itea; orient area s pontană a ginrlm1 1 se d1 ri1 a catr.- 1puu:ze a propiate de dialectica realului. l n a-;tfol clC' om ou pu tca transforma istoria în mitologic: acPa,ta cu atît mai mult cu cit îi;,i simţea răspunckr<'a unui luptător 1wutru l ibertatea naţional.i şi socială, care, înainte de orier, în în"luş i i11Lcrcsul camei trebuie i>ă distingă ade, ărul de fabulă ,şi să procure poporului său umilit sprij inul unor ::ir~- nientc incontestabili-. A!<upra juste{ri operei lui Bă1crscn vr<-mra nonstri'i i;i-a rostit t·tt limpezim.- "crdictul; d a ati,11, hotardf' în1dcgerilor po::-ibilc î n epoca sa, în unele privinţe a pipăit chiar materia, încă în fer· mcntatie, a zilei de mîiur. O r ccunoastne mai condu dcntă 'a meritelor sa, autului niri nu ~ cu putinţă. Dar cc rămînc cu poetu l ? P oetul a fost umbrit de cugetător, de revoluţionar, iii' istoric. Sau a fosl tălmăcit unilateral, p lecînd de la particularităţi de suprafaţă, ~le pild ă d<' la atributcle C<'·l încadrează in ,·atcgo:rin scriitorilor retorici. '.u protestăm împolriva acestei caracteri:1.ări , dar ni se pare că ea trrbuie c,plicată pornind de la substanta ideologică a scrisului, <l<' la mesajul pe care Băle,•c;~u vroia să-l transmită. Căci publiciştii reacţionari, car e încercau pc ~remuri să calomnic;,c mitcarea paşoptistă, constatînd şi ci rctori5mul scriitorului, îi croiau pc act'st t<'mei un portr1•l Jc ,.,,izionar" :,;au de ,.iluminat in posesia adevărului". Din aversiune fotă de t·ou<·epriile sale democratice, ci sr făceau c-ă nu bagă.dc seamă osatura realistă a . operei, validita tea prcmis,•lor , stringe nţa <lcmoostraţ1ei, jul-tcţea concluziilor. Subliniind cu insistentă caracLnul aprins ,i r czonanta afccti, ă a stih,h;i, treceau sul, tăccr~ !'au îi p'oncgrcau gîndin·a înaintată. Astfel, iştoricul l ucid, n1ctoclic '7i obiectiv sr transforma într-uu fel de lfrliadc, mai puţin apocaliptic, dar ca şi el în conmnica!ir cu tran!<cendcntltl, de unde căpăta prin rc,daţie ide; ~i [)HOCle de ,edcre. Să ne oprim aci. Despre cc frl de retorism c Yorba în opera lui Bălcescu, cc-I ap ropie şi cc-I diferenţiază d1· alţi scriitori rom:mtici? 214 la autorul Romînilor sub ~Jib ai Voiei;od Vireaz,il e Locma• îmbinurea dintre 9tiin ţă fjÎ poezie. De o p~rtc avem sinteza unui mare număr d<' docume~t~, ~1t~t1' ~u o dei;hîrşită p robitate~ de altă part.~ o .~mma _f1crb10 te: intrîn<l u~or în vibraţie, cu rearţu vu, d~ş1 r c\ula~c într-un pJ.an int,·rior şi as~u~s~ celor mai mu~ţ1 dm discrelie sau pudoare. De obwc1, 10 as t fel c~c ca_zun --:-:m amintit·O mai sus-cruditia înglli t e pocz1~ ~· _c~1~ata'.n un produs arid. în care pînă ';'i lal·rim1le Sf' JU~llf1ca prm t i,uit<'ri lu snb;iol; sau fiC intîrnplă eontranul : ca pe r cmca romantfrilor t orentul liric dizoh ă datele. con· ~r . . . f d .. . ai pot ·rt'tc în asa măsură încît mc1 ;,,ca an r11 nu m dl•~srbi iJu~iile de- fărîmclc dl· adn:ă~ căzut_t· in. fundul apei. La Hălce5CU, patosul cxprt·s1~1 .?-u ~mr m contra<lictic cu temeinicia argumentam. cald~ua ~cr~~~lui .'.iu prejudil-iaz:i a:,upra ju:,lcţt"i fund~ulw. J~ 1~c\ Exelllplul cd moi <'OO'\ ingător în ucea!t~. pn vmţ~ 1. Rom1nu sub .A-J1ha1con~ t 1·t uh or<'r~ ,, ·sa ele c)\pl'lenic: .. Voiet•od Viteazul. . , . ln acea~tă vastă monografic, la can• a trud_1t c1ţn~a a ni în ~ir, pînă cînd moar:ca i-a smuls 1~ana d1~ ~u~a! .Bălcescu nu si-a pn1pu!< sa rrceze o versiun~ pl.iu_ztb1Ia asupra trecutului, combinînd <late autenuce ş1 ele· weut•· de irna.ri11alic, în fel ul în care a procedat la î~ All'!ran<ln.t Lăpufncanu, 1;,au Odobescu n oi Ne„ruzzi "' ' i!-toricc. Dirrpot~1va,~!'prtpnin. · ~ ··· · d 11 -.sc f"d pc ol în nuvrlc-le snlc documentare laborioasă, el v roia sa r econ st1t111~ 1 c tabloul istoric al unei epoci z~~ciu~~te, }educmd la minimum posibil partea fantcz1e1. \ 01~ sa arate cu m i,-au pl·trecut lucnnile, nu cum s-ar f1 .put~t petrc_c~. Voia. i;u a l t1• cu, inu.', să scrie o operă solidă Ş l durabila. să focă i,tiin ţă ~i nu biografic ro_munţ<1t~. • .. Dar R omînii sub Nliliai l 1 oiei:od Viteazul, m m:11 marc măsură dccît orir.<> altă luCl"arc, avea daru~, prin în să~i uatura subiectului, $ă-i dc~cătuşezr t o.ata vizi ..~ de pasiune. Ern vorba.de.un erou cu m~r~. cal'.taţ1. victimă a propriilor gre~eh ş1 a _u~or an1~n1n p< ntr:1 care nu sunase încă ceasul infaptumlor. '.\Jm mult d~c•L d e 1lestioul t nwic al unui om c_·ra vorb~ <le ~destinul ,::, tra gic ol unei idei; i d cca dc unitu te no,t 10nalu , căreia ·h .P:~- 2:s Bălcescu îi jertfea Yiaţa picătură cu picătură, fără să-i vaJă perspectiva unei a propia Le izh1nt1iri. Era vo1·La, în fine, de un şir de evenimente sfîşictoare şi sublime, menite prin e, ocarea lor să slîrnească într-un p opor asuprit încrederea în sine şi bărbăţia gesturilor temerare. E prin urmare firesc ca o asrmenea operă să fie acorda tă la pulsaţiile unei emoţii adînci şi traversată de ţipătul i n<lignării . Fiecare împrejurare trezeşte parcă un sentiment, fiecare idee contine, dincolo de sens, o încărcătură de pasiune şi e~ergie nervoasă. Şi în pro:t.a lui Heliadt: RăJulcscu se dezvăluie un temperament clocotitor, un lirism al sufletului zbuciumat şi ];>lin de patimă . Dar cîtă deosebire faţă de Băl­ cescu! Pentru autorul Echilibrului între nntiteZP. realitatea concretă este pl'etextul unor specu1atii bizare, ar gila pe care imaginaţia sa tenebroasă şi apocaliptică o modelează arbitrar, în dispreţul total al datelor concrete si al tendintclor obiective. În proza filozofică şi isto~iografică a 'lui Heliade asistăm la o răsturnare totală a proporţiilor; faptele sînt dcspriusc <lin context, amănunte nesemnificative devin ver iga prin- cipală a explicaţiei; avem permanent impresia ele a fi vijelioase, în c.uc tor ente de luvă se năpus tesc asupra inamic ilor, în vr eme cc aut orul, drapat parcă în mantia albă a unui semizeu infailih~, se contcmylă pe sine însuşi, cu înduioşare şi admiraţie, ca statuie. Bălcescu nu pier de niciodată contactul cu viaţa . La el. logica realuJui precumpăneşte asupra dispo:âţiilor afective. Î n el învinge cliscjplina omului care caută adevărul obiectiv şi îl rosteşte în toate ca?:urile, ch iar atunci cînd e supărător şi nccon, enahil. Cînd cercetarea dă peste fapte care tl contrariază, ca de pildă grcsclilc lui Mihai Viteazul în politica fată de tărăni me el le ascunde; se mărgineşte doar ca; expt~nîndu-le: să le judece cu reproş. Cel puţin în intenţie, în procedarea sa deliberată, el nu falsifică niciodată realitatea isLOrică, ci o epiloghează numai , bncurîndu-se sau î1:1trist :îndu-sc. V asta mvnografic asupra lui Mihai V itcazul c asemenea unui şCt'nariu, în care, pe de o parte, asistăm la rcronstituirea riguros obiectivă a mar t o rii unei ,;u 246 dc?:J ănţui,·i unui deceniu eroic din istoria Tiirilor Romînc, i;ir pe de allă parte, înregistrăm reacf.iile <:f'ntimcntale alt' aulorului, ca ni~te indicaţii eh• _joc de SC<'Uă, <'C nu pot schimba nimic din destinul pc:n,onajelor, ei le clubleaz~ numai 1-(f'stnrilc !:-Î vorbd(· cu 1t.n comentariu Yihrant ~' :;,,gud 11itor. l\lomcntul obiectiv i,C contopei:,tr cu c1·l suhi1•ctiv. domeniul percepţiei rcalultti cu . acc~a al nalu ăr ii lui lirice. iar naratitmea arc plcnnuchtH'a 'LC a unei opere unitar<·. llctori,mul riu l'~tc la Biilc<':-cu o foru agre<:,.,,~a a "llbit>cti\ itălii, care im„unc lumii <ă i:.c· c-nstume1.r în ~trafr \ipăt~ar,•., ci o n:ocl::ilitatf' a. comenlarii~h1i liric, îusotind marrrin,\l e,ptrnc,i'a C\ entml'ntdor >;'l ncalterînd:o. 1)!' ... i inc-orporP:1zi1 o ;:?;am:: largă d<' mijloace. acelea tt,cmai de care vorbc,;c trat.:tele df' stilistiC'il (intrrjecţii, apostrofe, exclamări. intc-rol-(aţi~ ete.), rcl.ori.,mul nu e nici !.,trident, niri. osu:utatl\. AllLorul Romînilor sub Mihai Voie1 •od Viteazul c - clupă cu.m a <,pus cu cuYintc nimerit, 'futlor Vinnu .,un sujlet cucernic fi pur'" 1 • care pnrticipă cu 1-fî-;:ine lăuntric~ la <ln1nw 1,oporuloi romîn. 1,iri,-nw I său f'C carac1;e~1:r.eu1.ă prin pudoirn• ~i gravilatt>. ~'onu~ ~ cald _ş1 rn acclnşi timp sofomn. Avrindcrca st1Iulm Şl patehs:ffiul f'Xprf'f'ici. indică uu romantic <l,_ar străi~. ck -~go~entri~m. dr u·mlinta atît <i<' fr<·cvcnta la f'.cr11torn din pruna jun1 ătatc ·a ,eacului trC'ent d~ ~ se înduio~a ais~1na "if'tii lor inl1·rioarP, a;.upra Htfe;:111\elor n·.:de sa lt im_n: gir~rc.: ale pYOprfri pcnoane. :i\u întîmpi ttăm ~a. <c>l, ntf'l , a11itatca gt·n iului ucîoţclcs, ca . lu E)ron! n.ic1. hip~r: trofierca t"ltlui ca 1n Chateauhrian,1. nu rnt1lmm nici limitarea la v:opriil<' expf'rienţe de con~tiiuţă i<l~~a că ac('s1 "~' "înt suficientt> ca să explice lumea. Ravagule indi vidualirnrnlni romantie nu se simt la Hălccsc11 pcutn1 că pînă în nltima lui fibră su.flet~ască se contop~a cu ai-;piraţiile ~i scutirnentdc popo1·uhu. E ra un :ep,.czentao t ,d colectivită"tii, un purtă l or de cu, int al natiunii •:refforul c:s..puicnţci ei i flt<iric<' . Spectacolul tn:'cutul~/'ii ,-tîrnca o meditaţie gravă, căci făr~ î~doială soarta nefericită a 'fărilor Romîne, care, prin hpsa ,t în , TvJvr '\lanu „1,-ta pro1otorilor romini„ Rueur<:$lÎ. 1941, J>, 29. 247 de indcpendenţl şi unitatf', 1•a şi prin pi:ofunda injustiţie a. organizării sociale, se prelungea pînă în epoca pa~opnstă, nu era de natură :-ă stimuleze nn 1_,1od de a prhi Iurrnrilc superficial şi ui;uraLic. Si nu e îuLîmpl.1tor că în aceaMă pri"intă :c const.ituisc o trafliţit>; de la crnnicari pînă la Ghr~ro-)1c Şincai rruăsim mereu ochii plini ele lac,imi, timbru{' ura v ~i iml~ioRat al compasiunii. b ' ' Cît<•odală, in po"cstir<·a ~a, R:ilces<'u :ne momente de exuberanţă : Re bucură de o trrcătoare i:,hîndă sau uoLcază cu admirat.ie meritele• eroului njunrrînd prin h,i11cr ~oliza~·u s~-i p'dud:"i pe frunte cu~una :poteoiei. F.vocm~ v1ctorm de la Călugăreui, ci scrie: .,Cinstea cea 1!1ai mare a. biruinţei se cm•itui cu lot dreptul vitea=ului domn. Prin Î11/()cmirilo sale cele in°e11ioase, prin I . I:> srn;e ! . rece şi 1!einspâw1întarl'a se, ~i prin primejdiu în care _zş, puse viaţa, el asigurli birninţa. lntr-accastă bt11alie, ca în multe altele, n u ~lim de ce a ne minuna mai mult îrt acest mare Mrbat: de geniul său de general ori de 11itejia liii de soldai." 1 Dar celo mai ade:,ea reacţiile !'motive sînt vehiculate de i:1omenHle de rcstri~Le alt: eroului, de greşelile sau de unpru d<'nţek salt-. S!' ş tie că J.\1jh ai Yitea:.ml a avut o domnie dramatici!. Pe d(' altă parte în fiiuta lui Bălcescu, minată de o boală nermtăto~re si în spiritul său, conştient <le iminen ţa un~i sfîrşit 'pr.-. mutur, găseau ecou tocmai acordurile patetice ioi orave al<' existenţei. În el î~i dădeau întîlnire sufletul° ~tu tor generaţii ele oameni a i tri·-teţii ~i ai sufcrintei, a căror ~ăzu!nţă !1<'S tinsă şi niciodată îwplinită du1;ă mai bine u a11ţa s.rng~lc ca ~n ,l'nin . A tî t tema pc c.i 1·e şi-o alese.se, ~1t ş1 alcătmrca_ su sufletrască îl î111 pingcau cu predilecţi e ~pre o naratrnne a CdlTi atmosfr ră o dădea Jir~ismul. grav, bărbăteşte reţinut. dar străbătut pînă-n a<lmcu:r1 de •accente d ureroase si amare, de indianare ... • • • , r, 1mpotriv_a ".1tr eg1ei soartei, de r egrete p entru sfă rîmarea v1sunlor efemere de mai hiuc. !n~ă t abloul dcza1Hrelor şi nenorocirilor, abundeJl ţa lacrunilor cc se revarsă în pa<rrnile cărtii nu se canali~ ' A A 1 248 Opn-r. 11, P• 9 i. • zcan m Llirectia unei viziuni pcsimi:,te asupra lumii. l)impotrhă. s'ub raportul persp~cth·e,i is~oricc, Băl­ . c un 01,timisL: crc·<lea c u tăr1t:, atll p nn îndemnul <,CSCU , bil · li • .. } . rutiunii cit ~i prin înclinarea irczisti ă a v1.tu ta!H u1 sufleteş~i. istoria nrc o finalitate progrl'~h ă, c~ _.suferinţa este un bolcl mai muli c1itre _perfecfio':.arc ş, din excesul răului iese binele" L, Daca oaml'nn ~a~, popoarele pînă la urmă triumfă. Plingîn<lu-1 pe Mihai, rec:rrelînd penlru sine că nn va putea a pucu. ,,vremea izbindirii"', l3ălcc,c·u na totu-;-i ferm încrcdrnţat ~ omenirea ru 1:rgc înainte ~i că jer_tfolc ci· p~rcsara drumul spre pro"rc:; nu !SÎOt zadarnice. Aceasta con- ca !!tii.n tă ti·agică, dc~ump~a cărt>ia ~e, dPr.chi_tlc în I o t cl'.·a~n a un orizont de spcranţf1, aceasta 1m1'.le~uc a !ac.1:1~ilor cu cca mai dîrztl hotărîrc de a prtm1 lu1>tu fara ':a c"ecurile să descu rajeze şi sacrificiile să prov~ace t1•ama, a~e ceva din s ul,slanţa spiritului bccthovenrnu. . ÎntÎDlpinăm deci in opera lui Bălcesc1;1 u~_re~?.nsm: car e nu impictcuză usupra cara.ctcrulu1 ş L11nţih~ ~· fidelitătii faLl de adevăr, un r oLorism curat ca lacruna, de O ;ară 'austc1·itate morală şi înălţi me ele cuget. Dar c cazul :,ă ne intrebăm : avem oare ele-a fac~. cu un scriitor veritabil? Este oare Bălcescu nn ~crut or în întelesu1 propriu al cu vîntului, sa~ este . mai mu_lt u n d ilelal\t dotal cu talentul de a-ş1 cxpmna cur~1~ gîn<lurilu? Apaqine el litera\ilor la care p reJ~1U1J1 u i; pontanoitatca oxpros ici, sau acel ora _lll c_arc, dunpo· triv::i mi,;earc-a s tiluluj e permanen t ţinuta su~ ob~ervatie• în 'scopul unei neîncetate cizelări ? Căci .~cn sul în 'măsura în care e artă, adică meşteşug 11ract1ca~ c~ măiestrie, implică în mod necesar cţortul de _a d1sc1plina ma teri a cu \"Întului, de a re~ c?-1_ mere':1 ?1 me~e~ asupra formei, pînă la treapta h_rn~ta, deci tmp~s1b1I de atin'I, a gă:>irii cehi, alcnt,~!ui . 1de.'1I pcutr~a. idee. Contrariu <le cecu cc cr ed unu Lmeri, autcnt1c1talc~ nu e in compat ihilă cu mun ca dl' şlefuire a formei, iar stilul neplivit d e buruieni nu doved~şte tot~cauna sincerit ate, dar denotă în to '.lte cazurile ncp~1ceycre şi uşurinţă. Lipsa Jc premeditare a expr cs1e1 ş1 de • Opere, 1l, I'· I O. 2'19 cultivart' a limbii e o formă de pro;:,tituarc a artei, tle anemiere a conştiinţei profesionale şi dacă uneori, la foarte mari talente, origioalitatca nu este înăbuşită, ca arc 1le !-,ufniL intotdcmma. Din a<>r~t f>\Wct ele vcdcrr, Băk<>scn ne oferă un exemplu din cele mai instrue th. ('. Dl'~Î n-a fost un ere-alor ele hclctristică în înţclc•rnl propriu al termenului, d a acordat o atenlie drosehită laturii formale a operei. Chiar printre c~nt<'mporu11i ca Alecsandri sau ~cgrnz:,i, scriitori e:xigcn\i ~i arti~ti , critabili, el nu rămîJtc mai prejos hi stăruinţa de a ciopli cite o ;,tatuio.: din fiecare bloc 1Jt- piarră al frazei şi de a atinge triplul ideal ul proiwi 1k bună calitate : exprrsivitatl', limpc.r.im" ~i nuantă iutdl'rtunlă. Trimitînd )a 184 7 din Paris ,'\.1a;azi.,;,ultti i.,coric pmtm Ddcia, articolul Campani<i romînilnr fn contra turcilor de la anul 1595, Bălcescu făcf"a la sfîrsit următoarea ohservaţie se01nifieativă : ,,Noi fnchei~m cu pilrere de riiu această povestire pe care am lucrat-o CIL dragosr.e, de.~i Cmprejun'irill' nn 11e-au iertat. ci cfo, stilului c:o,-ecţiri trcl,uincioas<'i. Dar - adăuga el -fapte.le ce am descri.~ fărr'i podoaba stilului, t·orb<>sr put<•rnic fn inimile romîneşti.'' 1 Această ...,corecţie trefmincioasil" "8tilului, Băl­ cescu a urmărit-o ronsecvf:'Ut în tot lungul atît ele scur tei sale acti"ităţi. Dovadă clesrre asta o constituie manuscrisele, în special manu1,crisu1 monografiei asupra lni Miha~ Viteazul, unde (mai ales în primele căr\i, cînd a '11~pus de 1·ăgaz în dabornrc) ia fj<'carc pagină se în, cdercază :nt istul pretenţios, nicioclat:'i mulţumit cu 1wrformanţa at insă. ml'l'en dornic tic mai bine. P,,t.rc V. Han<'ş a citat pt' vrC'muri cîtl'V:l din l'azurile ele am<'liorarc a formei, comparîntl 11nt'le cin intc sau rxpr<'sii şterse în manuscris ett aC'elca carf' k luaseră locul. 2 E xemplele în acest ;.ens abunJă 1-i sînt concludente. Din păcate însă, publicată post~1m şi nefinisată <le autor, monografia asupra lui l\Tihai nu c pe deplin l.'dificatr,are suh raportul dcsăvîr~1rii fo1·malc . 1 N. Uii14'e ..,:u, Opnr, l 9S3. J. p. :?IS. : Pet.rc \ . H111wş, n._~rollrtna li,,,bii lil('rll,rP romi.'nt an primn jun,dJalP n ·"'""'ofolui ol Xl X -lca, ed. • li-a, Bucurc~ti. 1926, p. 182. 250 Avem totuşi, în mod excepţional, posibilita:ea ~e ~ examina modul de lucru al lui B ălcescu ş1 a 111tu1 r ezultatele ele a11samblu, la care ar fi ajuns, pc c~cm:plul concret al unui capitol existent în două ".ersrnn!. E vorba chi,u de articolul semnalat : Campania rnminilor în contra turcilor de la anul 1595, publicat în Magazinul ... (1847, T~) .. şi încor.po~at î~tr-o ~~dacţie îmbunătăţită în Ronurm sub 1V.frha~ V?ievod T tleazul. Lăsînd deoparte m aterialul proprm-z1s docume~tar, mult mai bogat î n tex t ul postum, ~ucru ,:eA nu ne U1te: rescază aci, să comparăm o aceeaşi fraza m cele doua versiuni. Text postum 1847 „Ostaşii inimati fifad foarte 'iwpotriva turcilor, precum sîut toate popoarele cînd seu tură jugul robiei, înct1:rajati şi _de cuvintele tlo,nnulu, l or. dar Jt•· Juzi încă mai nmlt ca cu o bi· rninţă strălucită să eclipsezf glorioasele biruinl,i a~c '<:ci· ni lor, cerurr, cu bu<'urie ,le la prinţul lor să-i povăţuia!lcii către (Opere, I. p. 199.) vrăjmaşi.'' Astfel ,orl>i ~păimîn tatul l\lihai. VOE'VOd. n eîn· şi ostaşi i inimaţi foa rte împotriva turcilor. învăpăiaţi şi de aceste cuvinte, dar jah1zi încă mai m ult, d -a eclipsa printr-o bi ruinţ~ stră luciti1 toate glorioa,C'le b11·uiuţi ole v~ciuilor, ră,pun~ invirtind în mîiuilt- paloşele şi Ir,ncile Uc o şi, prin ~•rig:lri mari războinică veselie, cer de la domnul lor c.1 să-i ducă îndată către duşman:· (Opere, 11, pp. 89-90.) lmbunătătirea e cvicleută : în texttJ al doilea a fos t suprimată referirea nepotrivită şi emfatică ~a popoarei~ cc-şi scutură jugul robiei; au fost s1;1pr~mate ?oua cacofonii; verbul „învăpăiaţi" l-a subst 1tmt p~ ,,i'!'curajaţi". ceea ce sporeşte cu o nuanţă dctcrrrunat1v?l inimati" · scena a fost îmbogăţită cu un detaliu "plastic ·: ostaşii ' care rid ică săbiile; _î.n .r·rn__e, a f o__s.t m 1 cuită expresia imp1oprie: ,,a povafm catre vra1m~~ · în genere, procedeul lui Bălcescu e ele ~ ampI1f1e~ r edactar e a primiti vă cu noi amă1:n~nte mcmte .a SP?.1"1 dramatismul 1,ovestirii sau plast1c1tate.a sce'.'e1; grIJa lui se îndreaptă de asemenea spre hmrczirea un?r eventuale obscurităţi şi r otunjirea p erioadelor din punct de vedere sonor. A .?.- 25l Iată încă un ex m plu : În"u i planul monografiei despre Mihai Viteazul relevă atenţia dată c ompoziţiei, structură rii. materiei. Op r a într eagă trebuia să cuprindă 6 cărţi, drntre care 1847 „În sfîr~i t , mica o:tirc romînă Împo ă rată de muÎtimca vrăj: ma,i lor, triiznilă de numeroasa lor crtilerie, este sili.tă a se trage îndărăt. Hctragcrea ei în să e frumoasă si metodică Spre a nu s lă. a' a fi împre'. surată de turci. ea tl în tocmeş te în figu.ra unui colţ şi înfăţi,înd ll blfel îndoit' focuri vrăjmaşului, ~e trage înapoi cu În cetul , luptîn du- se neîn cetat." (Opere, I, p. 200.) ,Jn sfîr!;,it. furia În . bă.rbătînd d?o~oLri ă pe uuji ţ(l şi pe al\ii , hJrumţa s·t a să rărnînă numă­ rului şi mica oştire romîoea ·că, îrnpo,·ă rată de mu lţimea vrăj­ maşilor, trăznită de numeroasa kr art ileri e, e~te nevoită a da îudărăt. Hrtrngnea ei este însă frumoasă şi mO?todieă; s pre a nu ~e lă a a fi ocolită de turci spartă şi risipită. ,,a se întoc: meştc în fip:ura uu ui colt (cu11e n m i) şi, ·lobozind astfel de toate laturile focuri a u pra vrăj­ rn aşuhU „ se relrao-e în.apoi cu înc etul , Jnptîndu-~e neîncetat; această retragere este o minune de vi tejie, de sînge rece ~i de eroism." (Opere, II, p. 91. ) Superioritatea ver iunii a doua este e iclentă, iar migala efortului de cizelare reiese în mo<l clar. Monografia a.s upra lui iih ai Viteazul e o operă muncită de la primul pînă la ultimul rîn<l. Capabil de cazna giuvaergiului în şlefuirea frazei Bălcescu e îa acela şi timp un arhit ct cu viziunea an: ·ambhIJui. Familia lui tilis tică e a romanticilor fruncezi din prima p erioadă, la care sensibilitatea, încă­ tu ată într-o formă <le o c eritate clasică, nu numai că nu refuză concursul raţiunii, dar uneori îl si solicită, din obişnuinţă şi tradiţie. În cazul lui Bălccse~, în afară <le un~le circ~mst11nţc propri i într egului rom antism pa ol~ist, pas~lln 'a pentru în treguri rotunde şi dezv~ltar~ . mctod1cc rezultă şi din specificul fo:ionomi ci lui sp1~1tua lc ;_ era un om clar, logic, conştient de răs­ puni.l~r~I~ ·ocial _ce-i reveneau, şi deci preocupat de ac~e '1~1htatea_ cnsului, un cr ·ator cu pudoarea coufe 1unn, dormc să se obi<'ctivfaczc într-o operă durabilă, construită sol.id, prin îmbinarea părtilor într-un edificiu arhitectonic monumental. ' 252 autoru l ne-a lăsat patru terminate şi pe a cincea dusă pînă ap ro a p1: de cupăt . Diviziunea materiei urmea ză curba P · ist cnţ.ei lui Mihai, înregistrîndu-i ascensiunea ,i anoi brnsca prăbuşire. Titlurile cărţilor precizează întclesul cscn tia l al fiecărei perioade din viata eroului : m;crta l a naiională, Că1 ugărenii, unitatea' naţional ă, M ir ăslău . Cărţile sînt la rîndu-le împ{1rtite în capitole, adesea cu valoare de episoade de sine stătătoare, car delimitea:,: ă discontinuităţile în fluxul povestirii ş i dau autorului ocazia să circule între mai multe fire <le actiune. Căci una d in marile dificultăţi, pc care el trebuia să le înfrîngă, provenea din obligaţia de a urmări imultan desfă urarea evenimentelor în Turcia, in Tara Romînească, în Ardeal, în Aust1·ia, făr ă a risipi ;tenţia cititorului şi a d pla a centrul de greuta ~e al povestirii. Ch iar şi nmt1ai din ace ·t mod de orgam.zare s desprinde imaginea artistului conştiincio , tăpîn pe uneltele sale, care introduce ordine în datele ex perienţei ş i temperează izbucnirile ce ar depăşi mi:isura. Alături de raţiun , poate izvorînd din ea sau în orice caz în interdependenţă cu ea, e i tă la BiHcc·cu o predilecţie spre concep tualizare, adică spre refl ctarca realitătii nu atît sub latura ei cnzori a l ă , cît ub cea abstra~t-loo-ică. Bălcescu e un poet-filozof, dublat de ~ . un om J e şti in ţă, care găse,t rnai repede comurucare~ cu lectorul pe terenul refle iei decît pe acela al '?vocăn~ plastice a !urnii. Lăsîn d deoparte des.ele afor~. me şi judecăţi universale ce-i populează s n ul? e h~p~d~ pentru cine urmăreşte cu atenţie, în cea mai belctnst1ca operă a sa, Romînii snb lViihai Voierod Viteazul, modalitatea limbajului figurat, tehnica descrierilor <le natură sau a portretelor, că scriitorul nu e un col01·ist, cu toate eforturile p e care le-a d pus î n această privinţă (în primul rînd prin î mb ogăţirea vocabularului cu p r~v izii de pitoresc coa e din cronicari şi cărţil vechi). Să vedem lucrurile mai de aproape. În genere, cel mai simplu ş i mai frecvent mod de a dramatiza o naraţiune adică d a-i da vioiciune, culoare 253 şi s~ntimeut, constă în utilizarea epitetului şi a metaforei. L~ Bălcescu, acţiunile sau pl'rsonajele sînt aşe­ z~tc, prmtr-_? ~ugară caracterizare adjectivală, pe un c~!ar, ale carui ac_e evoluează__înt~e pozitiv şi·ncgativ. fara nuanţe deosebite. Termenu utilizati sînt de valabilitate geuerală, mai mult abstracti; au 'calitatea m1mită de lingvişti proprie1ate, li11sindu-Ie de fapt tocmai p1·cţnanţa plastică : ,,sabie puternic<t" . traclat în'J·O· . ,,., ./'. l . . . ...,, .. ' ~, sitor , ,,tru_,aşa ut, unma , ,,nesuferitul 1·oc al tiraniei" „crima uricioasa etc. Uneori, asocierile <lobîndcsc put?rc tle nuanţare psihologică : ,,recea vitejie" sau, c~ m cxE-_mpltll următor, unde e:xprimă o veste supă­ raLoare ~1 neaşteptată : ,.Auzind Jvlihai aceasta de la deputafi, rri.mase încremenit de mirnrc ,ţi de ciudii,". Cîteodată, dăm peste comparaţii ele tip' clasic : ,,Po• "' A • "''' ' porul romin se <·ittremurase de turbare cti un leu rănit 1:Jre1t f,i aceasUt cutremurare pare că era larma înecată, prevestiton re de vijelie mare·'. Mrtaforele sînt rare si accr.si.bile, nu urcă dea~upra hmLajului comnn si n~ l'_r~pun jl~rop~<'ri llP-Ohi~nuite dP t<·;mf'ni. l ln exc~uplu t1p1c_ : ,,1 e cmd acest nor ameninţător de groazniră vi1~ie __ ( e 'orba ele armata _turcă .. n.n.) se apropia de ţaru... t'tc. În genere aY<'lll impresia de tinută intclee'luală ~i de corectitndine, dar pc undev~ se strecoară 1m ac1: d(· acad:·i~ism poate fiir1dcă. se simte prea insist ent c1o('anul ~1 rucovala la can· a 1ost prelucrat textul, poatf' pentm că se întrP'\-Cdt· uneori un r•1odcl stilistic scos dintr-un manual df' retorică ehs1că . !-Jnc,ori întîm piuăm ~nici notaţii de,wripti" e frapan te. lata un <''(cmplu : .,Dw aceas(â gro::al'ii îmbulzeală r},, oameni şi de rite se auzea uneori o murmurare ce zbîrnîia î1u.>c<it, alteori o alarnut mare a•nestecat<i'. de oemete si de . '-I b . ţţroazr~1n.1 u eş~cme". San: ,,Un geamăt de {!,roa::ă umplu atm:n tu::·ul ş_.,, f ,~ăp<1st.iosul adinc al rîuliâ, czi gura câscată, sorbi ~~ znglnţi rnlr·odată gfoate de Hăjmaşi" 1. În mod d eoseh1 r pe scriitor îl ademenesc scendt: <le bătălie. El Înlîrzic în expunl'n'a di!<pozjtiv ului oHilor ce urmează ~ se înfrunt~, cu pr_ofu~iuni de detalii şi descrie pe larg fazele luptei proprm-z1se. Poate că ecle mai izbutite > ima(Tini silit cdt' auclith c, după cum o <loH'tl<'a;t'.· pasa·ul ~o-mătur, d,· a,1cvărnt b1·io orchestral: ,.~1111etele ~rîmbitelor udetdt' tunurilor, fofior<'itoaren şuierare a nhiuleielo; ce 1:!' încruci5au. Î1l aPr, clănciiitul palo.~elor, ~trigărifP lupt<1torilor1 JLLmu~ praful1âz i'.i:;g~m~tnu <ter~ţ.,_ întunecau arul, ri'ispwdeau m Mate par/ile spui ma 111?' ţii si cnrnw 11 ·vieti Jiin1 număr"·1. Dar în toat~ ac<'st<_' frag~entc c izbitoare o atrnmită căutare c,izmtă a p1_tor~scului. Avi·m parcă sC'nzaţia <'fortului <lci~u:-, ~uuţ1m încă prcz(•nţa :,;1,;hdelur . :an- au îngădu,_t F'~tarca faţadei, iar ,op-d1 Ic util:zatl' nu ne pat J, plin ar- moni zate. Si mai "ondndPntă din punciul de \ c~lnP al pn•po_nder~ntei factorului raţional - abstract <' arta portn·llstică ,{ lui BălcC',cu. Faţă de personajele pe care , re~ să le înfătir,;czc. un (Mohescu, de pildă. proc<'dca'lla ca un pict'o{· c<> ,..,. f~ă:;e.7 tc înai,~tea 1~nui ol~_if'ct r\'al; el înregistre.it.ă rC'acţiile s imţuTJlor. 111~pn·s,~k. pers~. nale, nemijlocit stîrnitt: ~<le moll_dul , 1~,, . ~,n1ti_nd .~~ din c.,tcrioi· i-;ă pătrun<la in tamrle ,1eţu suflet\-.t~ şi prin indiviclnnlizare sii_ .lif~-rcnţi'.:ze fi~n\\ om~neas.ca ]a care se referă, d,· toţi cc, c<> o 111co nJo:u,1. Ba~ccscu: în scliimb, îşi îmhră1i şează personajul ~inLr-o in_ng ~rra ochii-e, punctul să u de privire fiind al _1sto:.1~nlu1 ~1 _al filozofului care alunrcă peste trăsătunle hz1ognonnec particula1·c şi 1·e1-int· din alcătuirea morală acele aspcc~e semnificati, c ce:I clasează pc individ într-o t'atq~on~ si ilustrea;,.ă istoria cu o pildă. A~ct nr i,;înt înfă~1şaţ'. Rudolf al Jl-lea, "n1t:ralul Basta, Sioan Pa,:a. Andrei Batory. Iată porţl'ctul acestui~ din u_nnă :_ .• ,~stfel fu sfîr.ţitul lui lndrei Batory, prrnt, cardmal .~1. episcop de Var~ia în Prusia. El era în 'l'Îrstă de 28 deam numai: înalt la stat, barba şi părni cnpului galben, pe c,are <lu.pa ritul religiei el avea obicei a le purta rase .. Er_a _de u~ caracter dulce şi blînd, şi mai bun pentru biserica d~cii pentru rc'izboi . Din cop~liiria l~i- ~ruses_e pl~care cu~re călul!iirie. Din nnwroc1 re, callfa/ de lu1 p rr i-atl' eh-ia~ făcu-;..ă din1r-în:ml un r<iri stăpî11itor; am bi/ia d,, a dom".i îl pierdu; el cumpără printr-o cn ulii moarte o rlomnie Op,·rt, 1I. p. i !S. 255 254 de 8 luni asupra A rdealului ~i fu numai o jalnică pildă a ticălusiei ursitelor dom nesti. ''1 Se ~cdc că t ermenii descripţiei sînt generali, nu rest ituie senzaJia vie a omul ui, i,e miş că într-un plan conceptual. Dc:riv înd din ac eea şi portretistică de tip clasic, specializată mai ales în intuirea trăs ăturilor morale, e pasajul urm ător, privind de as tă dată pe Sigismund Batory, care abdicas e din ~caunul Transilvaniei retrăgîndu-se în pala tul din Ratibor, în Silezia: „Ca toţi domnitorii e<ire de bum'i, voie s~ pogorîse de pe tron, el se hotărîse a o face stăp înit fii nd de ambiţia de <J minuna lumea prin dispreţul măririlor omeneşti şi printr-o f'aptrl neobişnuită. Dar, deîndată ce g;cest minut trecu, el începu a dori după tronul pierdut. In mijlocul plăcerilor din Ratibor, trăind o viaţă molatecă, Jării trebi din lăuntru, fără griji dinafară, i se făcu dor de larma taberelor si de acel cort deschis tn care aerul bătea în wate părţile, Fiindcc-Z din puterea şi gloria militară nu preţuise decît vanitatea lor, trufia lui suferea căci n-are cui da destule porunci; inima, lui ofta după războaiele care hrăneau dragostea d-a auzi pe to# slăti ind numele Iui." 2 ln t rata:rca peisajului, ca şi în t ehnica p ortretului, darul evocator al lui Bălcescu ne apare lipsit de însuşin:a culol'ii, de vigoarea şi rnai ales <le prospeţimea repr,~zentării plastice. În cuprinsul povestirii, notaţiile privind natura sînt anemice : .,Sta să apun<t soarele d1Lpă orizont, cînd vestea cii. ajutoru,! neaşteptat a sosit ..." etc. Avem ele a face mai degrabă cu elemente care situează cadrul acţiunii sau leagă între ele diferite . momente narative. Uneori auton 1l realizează însă tablouri de natură propriu-zisă. Iată, de pildă, descrierea Tîrgoviştei : „Era atunci Tîrgovi~tea ora~ foarte mare, împodobit ;ii populat, şi se întindea frumos pe ma.lul drept al Ialomiţei, ocolit de mnlfime de ~rădini vii şi livezi de pomi roditori. Scriitorii contemporani de feluri te naţii se minunează de frumitseţea acestui oraş. declarîndu-l că e vrednic de a fi c,ipitala unei ţări ş i locuinţa unui domn mare .. .'~ Consemnarea e în stil cromcarcsc, fără imagini vu, utiliând termeni care nu individ ualizează. Pe scriitor îl mişcă însă sp ectacolul decăderii oraşului şi brusc, ahandon înd descripţia, se adîncc)'t e într -o digresiune, tristă asupra singurului turn ce a mai rămas „din vestita curte domneascii". Urme ază o meditaţie pe ruine, Î'n p ur stil roma ntic, aşa cum au făcut-o atîţia poeţi la n oi înainte de 1848, înt re ei şi Cîrlova, pe care Bălcescu îl om a giază în cuvinte pioase. dar aprinse de emfază : ,,Dar nimeni n-a simţit aceasta mai puternic ~i n-a exprimat în cuvinte mai framoa:se simţirea sa ca tine. Cîrlovo ! floarea poeziei, june cii inimă de fo c! Ca o cometă trecătoare, tu strălucişi un minu.t peste Romînia uimitr1 şi încîntată de lucirea ta. O moarte c ru.dă te răpi .fiiră vreme ..."1 B ălcescu est e deci mai mult liric decît pictor, şi particularitatea lui e de a renunţa la zugrăvirea concret ă a obiectelor, fie antrenat de o expansiune sentim entală. fie, cum se· întîmJ>lă în alte cazuri, ;,ub imboldul nevoii d e a for mula o reflexie filozofică. L a fd, descrierea cîmpului de luptă de la C ălugăre ni e plină de amănunte topografice. în intenţia d e a preciza teatrul actiunii cu caracteristicile respective, geogra fice şi str~t egice. A utorul îşi interzice parcă să privea scă n atura direct şi s-o redea prin prism a senza1,iilor pe care ea i le stîrneş te. Nimic nu n e sugerează <> reacţie proaspătă în fa~a pd::;ajului, in<livi<lualiLale:,a inalterabilă a percepţiei. În schimh, şi aici tabloul se estompează. înghiţit de o lamentaţie mişcătoare asupra indiferenţei prezentului pent ru "estigiile trecutului glorios. Chiar şi faimoasa descriere a Ard ealului, ades cit ată, cu care se deschide cartea a 4-a a R omînilor :sub M.iha.i Voievod Viteazul e rodul unei cugetări, meticulos e.istematizată, şi nu expresia spontană, nemij a impresiei vii. 'l'abloul este construit pe două locită, idei : r elieful de cetat e, descr escînd de la p eriferie spre centru, al ţării Ardealului şi bogăţia antitetică a peisaju'.ui. Planul urmat e m etodic. ca în tr-o demonstra- 1 Opcre11 II, p. 257. • l dem, p. l9S. > Op,rc, li, JlP• 99- 100. J7 - (', 1 r-~; 257 ţie. Punc tul de vedere e întli al geografului, <:a re con ·· Ardeal ul îut.r-o im agine globală, de la înăl ­ ţime. Îurcgist.rînd clcmcntclo tabloului ·- după ohscrv::iţi a j ndicioasă a lui Mihai P t>trovt>anu în limbaju] geom1·triei.1 Podi şu l transilvănean alcă tui eşte două mari cercuri concen trice, dealurile „înalte ş i frumoase'" sînt aşezate în mai mnlte şir u ri paralelr şi par nişte conuri retezat e la vîrf, iar mai presus dC' ,,acel brîu muntos" se înalţă a lte două mas i\'C ca două pirarnjde. După această prn:erllare. văzută ele la dti- Lanţă. cu ochi de grog.raf. VÎoP fo rînd n aturalistul, care ob1:;ervă ,·arietatf'a faun<>i ~i florPi : .. Asif,d mia:.nnoapte şi miazăzi trăiesc în acest ţinut alături ..." Epitetele sînt banale : .,Oriîncotro te-ai uita, vezi colori f elurite, ca un întins curcubeu şi tabloul cel mai îni-întător ... ·' sa u intr-o lun gă enumerare : ,.stî11ci prăpăstioase, munţi uria.,\i ... p<ld uri întunecoase, lunci înverzite. li:vezi mirositoare, văi răcoroase" ctr. Aceste a„ocicri fără adresă ~înt pncloahele unui stil cla,oic, preocupat să clasifice 5i să d C'fin eas că speciilr şi nn să identifi<·e t1·ăsăturile particulare ale indivizilor. Precumpănirea momentului instructiv asupra celui pitoresc e subliniată în contiuuar(' prin indicarea pluralităţii de u nghiuri din care p~ate in tr.rcsa ,-\rdNtl11l. După a rtis t şi natura list, Balcescu enumeră p1· hlrateg, pe politic ş i pe is toricarheolog ; expunerea capătă uo aspec t informativ, d e h erlek n tur.istic. Fără îndo i al ă e o pagt n ă f'Xcelen t -;crisă, cum la 1848 prea puţi11i erau în s tare· s-o facă la noi, un model de stil n obH, Iustru i L, plivit de orice huru~ană, d~r abstraet, că utat şi, pe porţiuni mici. rece. Ş, totu~1 să rel uăm lectura Lextului. D e unde vine puterea dl' ronvingcrc a acestui memorabil pasaj? Pe cc se bazează capacitatea lui de a Prnoliona ? DLtpă părerea noa,-tră, l'fectul e o rezultau ul ' !I impresiei totale, ca la acele construc tii car i' el e a proa pP. şi pe fr_a~ll.lcntt.· nu spun nimic. d ar de Ja o distan ţă potriv:ta se decupează pe fundalul c<'rului în toată impunatoarea lor pre s ta n ţă . Tar în această impresie globală nn mare rol îl joacă mişca rea oratori că a frazei, tcmplă 1 258 .U. Petro•1•.).uu, Uofr,-,;,.u-u:nilor, Vioţu romi•1fflsc~, o.r. J, 19SJ, p. %52 ... desfăşurată simetric, în uni1 ă ţi ritmic:e bine marcate, cu sonorităţi savant şlefuite; de asemenea, joacă rol în producerea efect ului compoziţia echilibrată a ansamblului, alcătuit din dou ă mari fragmeDte. separate Ja · capătul unei lungi c·nnmerări printr-o propozitie care cade, definitiv şi irevocabil, <'a o lespede de piatră între ier i r:,i azi (. .. lstf,,/ e Ţara, Ardealulai·") . Întregul text e scă lda t într-o emoţie difuză, nu t otdeauna perceptibilă în arnănunti> , d:ir profuntl rn.işcătoa r e in totalitate, prin nota <le C\ Ja,i„ retin ută i:;i <le mîn dră admiratie. · ' Ce ~oncluzie dc!'pri ndem de aici? O conduzie can ' <·orelea ză şi obsen c1ţiile anterioare : că la Bălcescu sentimentul c mai putl'rnic dccît senzatia i;,i finetea auzului mult su p ei·ioară ar-uită-ţii văzul~ii. El po; t e fi consi derat, 'in to~1tă putt'rca cudntului, u n ora tor. Căci df' ohicfli nu 1nai cinf'va rare se ad re,;t•ază de la o tribună posedă într-un crrad a tît de înalt simt' ul • e compoz~ţiei Ji al. ~itmul ui, capucitatea de a capta aud1torntl pnn utilizar ea savant controla t:ă a mijloacelor n·toric,, ,-.i a intonatiilor lirice. Tudm- Via;w, c,w· a' dat ::, tudii :,ubhtan ţial e <lespre î n su~irilc ş,i procedee le ,;ttlisticc ale lui Bălcei<cu, r emar ca la scriitor metoda a mplif'i că1·ii , a for t ării consi mtă ­ mîntului prin acumulare de calificative.1 Faptu!' f incontestabil r:,i poa t e fi do, edit cu uşurinţă . Î n pasaj ul următor, ales cu totul la întîmplare. se , ed e cu ni unor acţiu ni, s tări s au lucruri J eja definite. li se suplimentează dete rminăr i : ., Venirea lui Batory nu făcu alt dedt re:,c;hiră (~ i goni) nn du.şm.an învin :, (~i demoral izcit), fi care (şi fără aceasta ) ar fi fost curÎnd nei•oil ,,, dPf,erta ţara. Datori a (şi g loria) lui Bmorv ertt a ,w lăs<i nici un picior de turc sli iasă din ţară: şi ~r fi p11tut-o. de nu. umbla a,, a moa./e (şi w s[ialâ)"2 • Aru închis îot n; paranteze dubletele a<ljectivale, verb ale şi substa n· tivale, care, neechi, alînd desigur cu niş te ~inonime ,:;i ad ăugind o serie dt• nuanţe , ar putc.>a t otuşi lip si fără 1 'J udur \tituJ.u, ,,·. B cilu..(IJ, <1rJÎ&f al (!litÎntu/u.i, Ja Probfrmt. de atil fi i.lltci liu,-u,a, Buc., 1955, ea TP/inica hasVfeliejtJlui. Îtl pYo:.a lui '!\, Bt'Ucrsw, î.o Ptobl,m„l, metafon_,, ti alte stu1l ii d,e siili.dird. Bu"'·~ 19$7. < Opn ,. II, p . 132. 25':I a cau7.a vreun prejudiciu. De ce to tn şi le-a folosi t Bălcescu ? Primul răspuns care vine pc buze e că a urmărit o augmentare a sensului. Lucrul e desigur ade,· ărat. Dar după noi mai e ceva, şi anume : toate aceste podoabe de stil constituie nişte unităţi ritmice; rolul lor c gă echilibreze cadenţele, să favorizeze pauza reSJ)Îra~ici după intervale egale, să ajuLe la nuanţarea dictici prin diversifi carea intonatii101· - un efect asemă~ător prolongării <'ezurci clin' alcxanrlrinul Umbrei lui J\1ir cea la. Cozia. Întrf' prozatorii paşoptişti, Bălcesc u c probabil cel dintîi prin simţul valorii muzicale, prin acurateţa auditivă. El intuieşte fără greş tot ce tulbură armonia frazei, atît din punct ele veder e sintactic, cît şi d in punct de ·v edere morfologic. Manuscrisele lui relevă o luptă pe1·scvcrcntă p entru găsirea unei melodicităţi a formei, corespunzătoare eonţini1tuluj operei respective. De pildă: el înlătură prin folosir e de sinoni me un termen care se repetă în mai mn ltc propo?:Î'ţii succesive; sau alege, ţinînd scama de con t ext, cuvintele cu cel mai mare potenţial eufonic (în descrierea Ard calului înlocuieşte pe „zăpadă" cu „ninsoare" în expresia : .. veşnică diademă de ninsoare"); sau, în fine, consideră ~ub r aportul sonor, am spune mai bine sub raportul dramaturgiei sonore, paragrafe întregi, aducîndu-lc remanieri de timb.ru şi accent ca şi cum şi-ar declama fiecare propoziţiune înainte de a o aşterne pc hîrtie. Iată un exemplu decisiv, un pa!=.aj despre dezastrul de la Mirislău, care pune în lumină o remarcabi lă virtuozitate stilistică : ,,Astfel nestatornicul noroc în cîteva ceasuri ne r<tpi aceea cc ne dedese într-atîţia ani. şi după atîtea mari strădanii. Vai! cîte sperări ji·umoase înşelă el! cîte proiecte mari nimicnici! 1Wirislău ! 1Wirislău ! blestem asupra ia, loc de pieire, loc afurisit! Ce de sense eroic sorbifi tu Î1I această zi pustie! Amar noiu:i !"l În aceste cîteva rînduri. se conccntrea7.ă un întreg arsenal de mijloace retorice, exclamaţii, interjecţii. apos trofe. Analiza dezvăluie în plus schimbarea persoa' Op,re, fJ . p. 33 l. 260 nci verbelor (,.11e răpi", .,înşelă. el", ,,blestem asupra ta"), ceea ce duce la o rapidă intenertire a uno-hiului de privire : la început c un „pluralis majestatis" .'.::... solidarizarea cn poporu l, reflectarea înfrîngcrii ca o suferinţă proprie, a oo~tci !ii implicit a fit'căruia dintre noi; urmc:11eă o tînguirc la persoana a III-a, pri n care se exprimă jelania unu.i martol·, a unui jud,•cător al procesului istoric; în fine , blestemul situi'ază Mirislăul în faţa noast ră, ca o fiinţă , pcrmiţ;ndu-ne materializarea maximă a in dignării, care e posibilă tocmai î~ forma <lialogului şi a persoanei a II-a. Citincl întregul fragment cn , oce tare, surprmdem acut a1lmirabila i ncătuşarc ritmică a p rc•pozifiilor şi ne dăm S(·ama că grafia în,:;cală ; de fapt avem a face cu versuri. E le sînt dis puse simetric în jurul unei apoştrofc mediane - ,,'A-firisli111 ! .Vliri.slău !" - cari.! răsu nă ca o sfîşiere tlc bocet încărcat <le toată drojclia amară a ireparabih,lui. Acela~i principiu al so norităţii guve rnează n u meroase pasaje, mai a les acelea in care aut or ul comentează momentele <le recul. Pare că, după cc datele fur11izatc de izYoarc au fost consemuate în mod obiectiv, autorul î~i r e, arsă preaplinul inimii într-o cantilenă <"are nu-:;,i pierde nicioda.tă măsura , distincţia tonvlui, puri tatea gravă a timbrului, ca o arie <le Yioloncel a unui hătrîn maistru. Sentimentele se înscriu ca nist,: adnotări c u cernf'ală, p c rn.uginea alhă a pao·i~ii, adnotă1·i stîrnite de faptele 'ii înlănţuirile reale,t:> dar depăşindu-le printr-un fel de dilatare cmotiona lă a limitelor; iar adesea a, em impr esia că cern~ala e de fapt sînge şi că autorul îşi moaie condeiul în in imă ... Cu cît povestirea se apropie de final, cu atît lirismul izbucneşte mai tulburător. T ranscriem finalul cărţii a cincea sub o formă poematică liberă : Dar spre a afe:m bine temeliile usca tencuiala acestei zidiri preci grnb11ic făcută, îi ,rebuio vren,e; şi a, şi vremea ii J u de lipsii. El n-apucase încă a incwmna zidirea sa ct-abia ridicată 261 iard glasul cobitor ol clopotului ~unri ru 111riP .~1 :i din toate părţile mii dl' mii *; ,as1riş1ei i11vcrşuna/i "leargă duşmanii .,ăi to(i î ntr-una spre o·l dări111n. c,ici nu 1lP·am putut opri ,1c1. in crdmea triiimfului ttafitÎ ro111înP. r,,;, oprind îrnprt!nnii cu n()i şi şt· timpul istnrill? .' Ptnrru, rt·, draga pt)('e,1 i rr atîtor nororitP rfopă rL şi rnari i::bin:i .~ri f im. O.ţîndifi n descrie şi Nuntele noastrP 11nwrociri? 1 O grafie adecvat ă construcţ i ei, facr să 1·eiasă mai evident sime- armonioasă a accent elor, sculpt.urale, terminate într-o notă scurtă, <;a un dangăt de clopot. Siwtim că in întTistata meditaţie a scriitorului se str ccoun infinit de discret, pentru că el însuşi hlaint;i s pr~ moaTte, regr etul că toat<' alunecă spr e neant, chiar şi momente-le ,fotoriei pe care mai ales le-am voi e terne. Prezenţa abundentă a roijloacclor retoricr în proza paşoptiştilor i-a condus pc aceştia nu o d ată la excese. J ,1 schimh , la Bălcescu, un lmn-gust, în cm·e trebuie să vedem nu numai o temelie soljdă de c11ltură clasică, d ar şi foiţa unui cuget ~cn1n, echilibrîncl vihraţia sen~ibilităţii prin disciplina 1·aţiuoii, ehi: mărilc instinctului prin pudoarea inimii, au împietlicat oTicc t>xplozÎP. imprurlentă. Nimic mai instructiv decît să observăm eleganţa şi nohleţca impc cahflă dobîndită în opera scriitorului nostru de acele turbulente mijloace expre1;i.ve, care în mîna unor con temporani ca BolJiac sau Hosetti deveneau jiletca roşie a lui Gautier, semnalul unui r etorism despletit şi 1,ipător. L a fiecare pagină uăm peste inversiuni (anteplasarea vexbului 1Jau a adjectivuhri), exclamaţii (,,O amar mare! atita fu uitarea religiei su.venirilor, atîta fu încrederea tuluror în vorbPLe necredincioşilor, sau n.tîta fu m i~Plia lor încît această tria cadenţele 1 Optrfl.t U, P· ~8?. Jcgănm·ca ,ume ; ;, lăsă reci ş1 in nepăsare"!), interogări (remarcabilă e lun.ga incatt>narc enuml'rativă din cap. al XII-lea :1) cărţii [V , un tlialog patetic al lui Mihai cn propri a lui conştiinţă2 ,) repetiţii (,.El, .Marius al osmanliilor. el, triumfătorul Asiei. . Lfricei şi Europei, rl, Sirian cel nebiruit ... "J) . Nu lipsesc nici hiperbole ( ,.Nlihai. precum odinioară semi;:;eii cîntaţi de nemuritorulOmer ... "t J şi nici, după , echea jJractică a iştoricilor latini, discursurile eroilor înaint<· ele luptii, care însă joacă mai mult un rol cunventioual decît, ca la Tit Liviu tmul d e caract!'ri7.arf\ p;ihologieă. ' Există iÎ procedee mai puţin uzitatl'. Cu perspicacitatea şi fineţ.c:a-i cuno,;cută. Tudor Vianu a depistat la Bălcescu o tehnică pc care a denumit-o a hasor1>liefului , C<mstîoci din alLernarea timpurilor trecute ale , erhelor cu prezentul, în scopul de a ierarhiza în adîncirne plan urile naraţiun ii, luminînd mai puternic faptele eroului şi, dimpot1·ivă, îrnpingînd în penumbră isprăvile adversarilor. 0 U n alt proceden interesant, tipic modalităţii discursului, constă în precipitarea ritmului pentru a d1:"amafr11a expunerea. De pildă, în paragraful următor, cunoscuta arborescenţă a frazei lui Bălcescu e suprimată şi înlocuită cu propoziţii scurte, bazate p e frecvenţa verbelor: .,Duşman ii se apropiaii să-l împresoare. ~i Mihai. cu inima despicată de durere, ntt se putea smulse din acel Loc. Toţi respectau acea 1.ăcută şi adîncci (somhre et sinistre) durere; cit toate acestea, duşmanii SP apropiaseră; trebuia a fugi. Aceasta strigau cu r,1gare căt1e Nfihai, so/ii lui. El, Mihai! ... el str.fugă? O! nu... Generalii săi. prietenii iubiţi îl înconjoară, îl roag<'i, îl îndeamnă, îl tîrăsc. El se hotc'i.rî în sfîrşit. '' 6 • Oper<, li. p. 85. • JJ,m, pp. 2i7- 128. ~ IJ.-m, p. 133. ' u.,.. p. 93. Tudor Vianu, op. cit, pp. 2S4- j()Q. Pe. rnarA,1Ut>a eonoderaţiilor yertiocot~ .1.lJe hu T1.1ctor Villnu formu!A,n doar reztrva dl procedeelt: 1'1.ai~Lice la cru-e M~, referit 0 nu s1nt u uÎ"'(•n:=:al valabile î:o or,~ra lui lll'ilcel'eu. 6 Op<!r~.. 1I, p. 333. Parauttza eu cuvintele „sombr"'°' ~i '",inistn•• e cariicteristicA pt·uU'u tuttoda scriitorului. Negăsind pe moment CJ'Htttt1le potrivite, fi nevoind iă uti- li·M•z,0 clouă ».eologi.F.mQ Etridenl~ Bilcctcu a »otot la grabl' h:rrucni.i !ruuce:U, pr(l- punîn<lu„şi desigur. să revină uherio1 ea d cor~ctez~ aproximaţia p:rimei veraiuoi, 262 233 Iarăşi, procedeu t1p1c discursului, Bălcescu ştie menajeze efecteJe, ţinînd lectorul în îucordare, ca alunei cind, relatiml lnccrlitu<linea de pe cîmpul de luptă după prima parte a bătăliei de la Citlugărcni, te rmină un capitol cu cuvintele: ,,1'1ihai insă, ca totdeauna. liniştit şi trufaş în prime_jdie, mai are încă o nădejde; el trimisese de dimineaţă să cheme lîngă dînsul a ceată de pedest.rime, ce se afla departe de tabără ... să-şi Sosi-va ea oare la vreme?·'1 În acelaşi mod e pregătită replica fina lă clin exemplul următor, care s ună cu fo rta unui verdict infailibil: ,,Nlarea itlee a unitătii na/ionala era dar pe acele vrem.uri un simtimerit popul;,. l ri ochii poporului ea era aceea ce e şi. astăzi, un drept ,ii o datorie, singurul mijloc de a se mîntui de sub stăpfoirea ·străinilor, de a intra in stăpinirea drepturilor sale naJionale şi de a le pc'istra nevătămate de bîntuirea duşrnanilor. Spre a o realiza, ce trebuia oare? O sabie romînească puternică. " 2 Dacă Jcci în folos:u:ea mijloacelor retorice Ilăl­ ccseu rămînc de obicei stăpîn pe sine, dominîndu-şi pasiunile şi l'vitînd printr-un control se.ver e"Xp:resia bombastică şi puerilitatea sentimentală, atît de răspîn­ dite în proza vremii, el nu e totuşi străin de anumite exagerări. Cum se întîmplă a desea cu sc1·iitorii de felul o:ău, cusururile derivă, măcar parţial, din abuzul însuşirilor. În speţă e vorba la el de exagerarea modelajului, adică de elaborarea căznită a frazei, de cioplirea asperităţilor pînă la stadiul pre}iozităţii, al unei false emfaze. S-a observat de mult că Bălcescu s-a străd uit să-şi lărgească vocabularul î mprumi1tînd de la cronicari. Pe de altă parte, el a adoptat n cologu;mul, fără prejudecăţi, în intenţia autoexp rimării totale, potrivit cu nevoile unui intelect la nivelul celei mai avansate gîndiri europ ene a vr emii. T ocmai arhaismul în lexic si topică, îmbinat cu achizitia îndrăznea lă de n eologii:;me, d ar mai ales cu moder~itatea fluxul~i narativ şi eleganta lui cursivitate oratorică, îşi imprimă 1 Oper,, II, p. 9 l. ' Idem, pp. l 76-177. 264 o pecetie caracteristică asupra lucrărilor scriitorului, şi în primul rînd asuprn Romînilor sub Nlihai Voievod Viteazul. Găsim la Bălcescu termeni ca : u, se învîrteji, a obşti, a purcede, /intire (scop), împărechiere ( vrajbă), umblete, a zăticni (a stînjc11i), a în13loti (oştile), a reschim, cainic (vrerlnic de p lîns), a se trufi, a încinge (a fi înconjurat), zdrumicare,. a se ş&nţui etc. El utilizează frecvent cuvinte slavone şi expresii pitoreş ti de origine populară : ssMihai. îşi îrifipse tabăra în locul părăsit de duşmani"; ,.Duminic{i în murgul serii năpăcle~te peste avantgarda vriijma~ului"; ,,Sinari Paşa cî,~tit,ase pe tainicii liaremului, care începură a bii,:::a multe hule asup ra hti F,ir/10.d·'; ,, Petrecură toată nnaptea aceea ·viermuind"; ,,Crtrsoarea ( soarta) ce tîra pe iHiha.i"; ,,Acest mijloc fu norocit cu izbîndâ" etc. Cu toate că scriitorul dispune într-un grad înalt de simţul proprietăţii tcrmeni101· şi a.I puterii lor evocatoare, ci cade cîteodată în artificiu. Astfel deranjează întrebuinţarea abuzivă a iufinitivului (în loc de subjon ctiv) : ,,comandantul ca.stelului ... despcră de a se moi putea apăra .~i ,lete tri.~tul semn că 1wie.z;te a p<irlamenta şi a se preda", sau : ,,spre a domoli foc1il c,, care creştinii se pre;săteau la război, meşteşugitul vizir crezu că ar fi bine a face a străluci înai ntca ochilor lor ... " et c. Cuvi.ntelc arhaice nu pătrund totdeauna deplin în pasta graiului, unele neologisme au forme cc nu ş-a u pă:;L.rat (a rczonci, jaluz, seanţct, tr<ictat etc.) sau au fost deplin înlăturate (u isivitate, mcpriza, a 3rinta). Alteori artificiile stilistice, frucl al 11nc>i căutări laborioase, îşi tră<lcază parcă gestaţia chinuită (de pild ă, folosirea abuzivă a anteplasării complementului et c.). Desigur im:ă că multe din aceste dibuiri ş i s tîngăcii apal'ţin stadiului incă insuficient de evoluat al limbii noastre literare. P..:u trn că, fără îndoială, în ansamblu, Bălcescu trebuie a:;;c~at printre cei mai îndcmînatici mînuitori ai instrumen tului lingvistic din epoca sa. Limba lui clară, flexibilă, muzical ă, e capabilă să îmbrăţişeze dialectica ideii în toată mişcarra ei capricioasă, trecînd dţ la Yehemcnţă şi energie Yirilă pînă la dulceaţa melancoliei şi amărăciunea durerii. Stilul lui Bălcesc u orch cs265 trează mijloace bogate cu o putere de a domina mate- rialul şi o 1inută intelectuală ce rareori se dezmint. Fraza e densă, nutrită cu fapte, nu pierde niciodată contactul cn ideea. nn se lasă posedată de hctia vo rbelor goal e. Bălc<>scu a clat modele de proză cc ~u n ~zistat eroziunii vremii şi sînt sub raportul vocabularului, al tăieturii frazei şi al ritmului interior, d e 0 ~urprim1ătoare noutate. Din Romînii sub Mihai Voievod Vitea,zuf sau din lucrări ca Mersul revoltttiei in istoria rom.înilor, Mişcarea romînilor din Ardeai de la 1848 şi altele, :-e pot alegi'. pagini s trăbătut.- <le cloei11t.a înaripată a unui ,nart• suflet, vrednice cu adevărat <l~ a intra în antologia srrisului romînf"Sc. Toate cercetările mai noi conffrmă apr ecierea lui Eminescu, făcută la L87'i, cu o ~cnială per spicacitate. că : ,.limba Lzii Bălcescu este totodat<1 wlmea la care a ajuns ~omîni mea îndeob~te de la 1560 începind .~i pinâ as!ă:i"J. Printre pa~optii;;ti mulţi contează îu ierarhia liter elor cn o pondere mai marc dccît Bălcescu întrucît au ~ultiv at bel.<'tristica pe u_n front mai larg şi i s-au d <'dt~at (·xcl us1,. Alecsandn. Negru zzi. Bolintineanu au fos t scriitol'i-seriitori. adică in..cuLatori d e teme şi creatori de tipuri, şi nu isLorici-:-criitori. adică oamPni d,, ştiinţă dublaţi d e poeţi. Dar în cil~Ja contactului colaleral p e care Bălcescu 1-.t avut c:u htuatura prvpriu-zisă si d inc-olo de măies­ tria sa mai mnrc s uu ruui llltcă d<· 'artisL ul cuvîntului. e în o pera lui ceva r11~pieritor şi inalterabil, u suhstanti"t tonifiantă şi propice hranei suflt>tului, p e cari' o desc~p_erim c~1 ~ratit~1dint' şi admiraţie.! Alţi paşoptişti ~•-.a~ obu' cl~~' ~.t ~dealu~il? ce-_i m.ist uiall şi aspiraţii lt, tainice ale f u:u. m ,·roi imaginari. Alecsandri e VaH. tînăr generos, cu suflet robust, jovial, optimi~t, scăldat într-o lu mină calmă şi radioa~ă. Heliade e bardul neînţeles li c con Lem por ani, p oetu I-mag, că lăuzitor dtpopoarr. un Tas..;o 1'onclam11::a1 i:.ă 11111cezească în tem1 in: N. M. f:mi1w-.l u. BiJ/au:.u fi Bălee-.cu, Opere. u„niaşi1 ljucur<'!zlÎ, .sdi. 'l'i.inpul t.lÎ(l !? l uoinulJri.e„ 1877. H eprudui19.'.;2. ~ Decsipr ~ ec.·vt1rile penooaliU.!ii ~i oper(•'.i lu; Bă.J~1· 1:H.:u ; ., liHr:$.t\l.rA pn i:opt.i ~t.ă~ V. Ov. S. Crobm iiluicPanu: lnflumţo lui f\. 86-l"M(tL 11 ~upro dn,·oltării /i1er11 ... o,rii 1;t;Olt1ri: , Îl., <:,muci fÎ culic<1lf', He.a"o'"tli. 1953. 266 .niţii sau, ~i mai bine, un Dante cu ve·rb p edepsitor. izgonit de Florentini d in cetate. Personajul 1ui Băl­ cescu nu co fic1iunc. e autornl însuşi. e omul cu mintea 1>ătrunzătoare şi inima caldă ce a ars ca o flacără, transferînd operei, pînă la istovirea combustiri, tot ce avea mai bun în cristalul său s ufletesc; e omu I in sensul deplin ~i major al cuvînLului. DatoriLă schimJ>ării totale d e conjunctură istorică, lui nu-i mai putem c~r~ povaţă; În schimb, ca de la bărba!ii s uh]imi zngră­ V1ţ1 de Plutarh, şi noi, şi urmaşii noştri, şi urmaşii urmaşilor noştri nu vom conteni în -veac a-i cer e exemplu ~i îndemn . ALECU RUSSO, NICOLAE BĂLCESCU ŞI c CîNTAREA ROMJNffih P entru cel care crede că istoria literară r o mare iar profesioniştii ei sînt nişte corăbieri placizi, apriga dezbatere ce se perpetuează de aproape un secol în jurul Cîntării Romîniei s tîm eş te uimire. E un privilegiu al acestei lucrări patetice, urzită în fierbe1·ea unui moment de tensiune rnvolutionară, de a răscoli pasiuni şi a aprinde, din răstimp în {ăstimp, zelul detectiv a l cercetătorilor. Cine e autorul inf'lăcăn,tei poe,oe: Russo sau Bălcescu? Discuţia naşte parcă clin propria-j cenuşă, argumentele în favoarPa u nuia i-an altuia sînt mer eu formulate şi mereu puse sub semnul întrebării. Şi, cu toate amănuntele adăogate cuuo ştinţelor noastr e, mai ales în nltima vreme, n e găsim nu departe de punctul de plecare : în faţa a dou ă ipoteze, egal d e in tolerante, care-şi au fiecar e p artizani devotaţi şi irevocabili. Pînă p e la 1900, în ciuda protestelor insistente ale lui Alccsan<l ri, părerile au înclinat spre Bălcescu. probabil clin cauza marelui săn prestigiu, ca re eclipsa cu totul personalitatea mai modest ă - şi pe-atunci cu totul ignorată - a lui Alecu Russo. Studiile întreprinse de Petre V. Haneş, p e la 1900- 1901, cr editate cu autoritatea maestrulni său , O. Densusianu, au avut darul să schimbe opinia generală : paternitatea lui Russo asu pra Cîntării Romîniei a fost admisă de majoritatea specialiş tilor şi prin intermediul programei şcolare, care a făcut Joc poemei în cadn1l operei lui -ca lmă 269 Rus1>0 a <lobindit u consacr are oficială . Punctele de vedere con trare au continuat să se exprime 1nsa n1a1 rar si fără ecou apreciabil (N. I. Apostolescu, Lucim'. Pre,iescu)l. O interv,mţie recentă . în f~voareva l~n Bălcescu a lui G. C. Nicolescu 2, 1mpres1onanta ţJttn punerea \n scenă a probelor şi si.guran1 a ton~.lm, ~ învioi-at iarăşi dezbaterea, ~ovcdrnc1: ~el. putm, . cva f'roccsul rămînc deschis. Rephca n-a rntirziat s~ vma: ln monogr afia pe care i-a consacrat-o ele cunnd lu~ Russo\ Alexandru Diurn a combătut argumentele 1111 Nicolescu !;'i a pledat din nou, cu conv_ingerc, c~uza scriitorului molclovean. Cum se vede, drnlogul dint r e rtl· zanii lui Bălcescu ,;j partizanii lni Rus1,o se despa > f • • l făşoară mai d1~parte, problema ace 1,rnp!es~a c~ e . a fel de încîlcită ca şi înainte, ceaţa ce 1m ahne orig1mle Cîntifrii Romîniei pare a se :rjsipi pentru. ~m moment ca să se adnnc iar, gr~asă ~j ~pen~trahila~ . .• Fată de acca,-tă situaţie smt mdrcptaţ1tc doua presupuneri: s..tu că v sulu~ie salisfăc~t.~:'.re e în ~ocl ohiectiY imposibilă. din cau:Ga pre~anta\11 mfon_naţu_lor de car e dispunem şi a caracterului lor cont1·ad1~torm: sau că ma teri:ilul foptil' f'xistent 11.11 a. fost . ,•p~112at .de cele două ipote:te adus<' pînă acum tn d~scuţ~e ş1 a~m1:c o altă intcrpretar1•. mai H·rosimilă ş1 rna1 cnpnmr.atoare. . <l' • Fireste că nu , om putea :nea o ccrl1t11 11w m . problema ~utorului Cîntării Romîniei a tîta \ '.Pme cit n_u va fi descoperit manuscrisul sau o mărtune a~~o~r~f~ a unuia dintre scriitori. Da-r în cercetana ::,tnnţ1f1ca nimeni nu <lcir.arml'a"-ă pentnl că dnu~1ul sp~c ţi_ntă e prcsănit cu ohst·aC'ol(· g~el~. Şi ~11 atît_ ma, p1'. \1t1 1,;!or!c~1l marxist, care e un optimist ş1 r~sp~ngc drn prmc1pn~ orice agnosticism. Admitem toţi ca ~t':tlcl!:area u~e1 enigme nu cade din cer şi nu se face pr111 ch1.roD:ancu·. Deşi cîteodată norocul ne poate scoate dm impas, ' • A "' • V l N. 1. AJ,o"tf'l(•.. ,·11 10 i1Hrod1J('t ·1' .. a ht Cinu,rr(l H(Jmi r,i,·i, Bu<·urt:~ti, 1911 ~ Lu.t>i•n P.redC.!'ICU, Q c<,11tr~ t'T<IIÎ u...-rcuii. duf' I ""L(lrul pu,·,,ir-·i ,.c,,..,(ITCJ~ Bomi,iiti" • la.i, 1929. · : G. C. 1'ii•olt"l'U, /'m <'roirnua .,...Cirudrii Rominie1", 111 /..,,mbU ,i pp. 2,il- :!i~ . .:. Al. llirnu., 270 fi.,,,.,, /l,.,. .. ,1. Ru.,,..--.l.:rei:tti, )9S.7. liu-rawră, 11 recoman dabil să lucrăm ca 171 c·unl d n-ar exista, lnlocuiud şansa 1nezumtivă printr-o metodă sigură. Iată de ce, ch:iar fără a J.ispune d~ o prohă decisivă, m1 e inutil a 1·elua discuţia asupra pat<'rnităţii Gntării Romîniei. Cu condiţia însă ca pe terenul celei mai scrupuloase re::ipectări a Jatelor, a tuturor datelor problemei , să găsim o cale n ouă. Căci ipotczelf' avausate pînă acum •t·au comlus la un rezultat concludent ş i decît să rcc<litărn ,cchile argumente. hătind pasul l"~ loc, mai hi.ne lăsăm lllcrurilc înt1·-o calmă paranteză. După rerna rcahi lf!lc contribuţii ale lui G. C. Nicolescu şi Al. Dirna, care grupează, fil'rau de partea sa, tot cc e esential în sustine:rca tl'zelor respective, ni se pare că există num~i il~uă posibilităţi: sau să ne abţin e m de la discuţie, aştcptînd, cum un secol s-a tol aşLeptat zadarnic, ivir ea unui argument material hoturîtor, s,nt :să renovăm ipoteza rl1• lucru. Aceas tă de-a doua calc o adoptăm în rîndurile de fa~ă. Vrem anume să pl edăm ideea că autorul Cîntârii Ramfoiei utl e uici Bălccsc u, nici Russo, ci a oiîncloi îrn pr<'m1 ă. Înainte de toate, fie-ne pnnii,- să reamintim pe scurt datele problemei : La 1850, în Romînia viitoare. publicaţjc a u11ui ~rup de romi ni în exil Ja Pa:ris, anima tă de Bălcescu, a apărut, cu o precuvÎntare a acestuia, o versiune anonirnă a poemei, cuprimdnd 61 d,, versclf'. P este 5 ani, la 1855, în 6 numere diferite ale Romîniei literm·e a lui Alecsandri, a văzut lnmina tipc1rului o a doua versiune, foarte asemănătoar1' cn cca dintîi, cuprinzînd însă 65 Yersetf! şi semnată la fragmentul TV (nr. 42) cu iniţialele „A. R." şi la tahla ele materii .a anului (nr. 47) cu numele întreg: .. A. Husi,;o·'. După moartea lui Bălcesc u , su 1Tr nită î n noiembrie 1852, I. Voinescu II şi D. Brătianu, oameni ce foseseră măcat· oarecare vreme 1n intimitatea dispărutului, îl declară p c acesta autor al Cîrttării Rorniniei. Aceeaşi părere o acrC'ditea?:ă D. Bolintineauu cu ocazia înce1:cării sale cle la 1857 rlc a versifica însufl<'ţitoarea poemă. Ceva mai tîrziu, la 18631, aclresîndu-se h1i O<lohcscu, 1955. t R~1,ista 1'Qmitt4f, HI. 1861, p. 362. 271 • pe atunci djrector al Revistei romîne, cu intenţia de a smulge uitării memoria lui Alecu Ru o, V. Alecsandri dezvăluie că acesta e autorul Cîntării Romîniei, că posedă manu cri ul francez al lucrării şi că Bălce cu e numai traducătorul ei. În mai multe rîuduri, e act încă de 7 ori .,i cu prilejuri diferite, Alecsandri î.,i repetă afirmaţia pc un ton categoric. Ba chiar, în Post-scriptumul unui arti col de pre Bălcescu din 18761, usţi11c că elaborarea poemei e legată de o înţelegere tripartită între el, Bălcescu şi Rus o „cu scop de a exalta spiritul si de a dezvolta simtul de rominism al tinerilor studenti din Paris". În 1877 ~ anunţă pe ora lui Russo, Polyxcni·a Spiro-Paul de ,lăruirea manuscri ului. 2 În 1886 ii cric lui Ghica : ,,Acest poem în prozii e te de Russo, şi nu de Bălcescu. L-a.m văzut compunîndu-l în limba franceză pe atunci cînd, întors din Elvefia , unde îşi făcu se studiile, el 11 u , tia încă sii scrie romîneşte. " 3 În fine, la ace te mărturii se adaugă una, care - vorba lui G. C. icolescu - ,,putea fi tulburătoare, dacii nu hotărîtoare" 4 . Într-o crisoare către Băl ce cu din 25 octombrie 1851, v orbind despre o baladă populară despre Mihai itcazu I, Alecsandri e oferă, dacă n-o a gă i, să ticluia că el una, " care te-o minuna şi tu îi trece-o de baladii populară... cu chipul întrebuinţat pentru compunerea călu 0 ărului A . Rusu"5. Declaraţiilor lui Alee andri, care impr • ionează prin stăruinta i fermitatea tonului, li se opune o infonnatie comuni~ată de Jon Ghica, pro enită ca şi în ca;ul bardului de la fuce şti, din contactul personal nemij• pp. 142- )4 3. Sci-isoore,, publicnl!i de Pt"t.ro. lianei, in Literatura fÎ cu,a romind~ VII, 1903. nr. 3- 4, p. 176. llcpro,fu„ de A. Semaca iiu Com1orl.iiri lilcrarr, ino. - fcb . 1926. 3 'M'4-. 805, ri:produ, dl' O id Densui;.innu în l\oua rr11istiÎ romină. 1901, aprilie, 1 (,onvnrl>iri lit~rarP, 1876, ~ p. 305. . C. ~ic.oiescu. op. t·it ., p. 2:)8. Ovid Dtn..susian.11 1 ce r · o. public.Jt scrisoarea (op. cit., p. 304) , a citit oumdc.· r-A. llu ;i u"". C. C. NicoleBc u a utrll s ate nţ ia (op. cit., PJ), 2:\8- 239) că lcc\iune# .,. gre~itU ~i ci în t11anu,,.u·i ~ fignrea·.tA J. • Ru~u. Cond u.r.iu "'o c ă oh.izia poetulu i :iie refer,'\ la N. Bu:su-Liicu~tennu 1 t:i nu la Rcriîtorul mol<love1111. Dar ce lcgăturil. pute a fi intre Alcc!-a,ndti şi pri<' l enul llli Hcliad e Rlidulese11? Arg,1tueu tul lui G. C. Nil.C)le~cu "o probă o fr11gilit5.\ii pn;-,upun,::rHor la are Tecurg cc rcc t ălorii î.n disperare de eau~il : proh1;1bilitutetl e dii majusculo umudui e A ~i nu c J. ; dar. ch iar dRcă ar fi N . cum vrea G. C. ~icoleseu , neea8l3 iued n-ar dovedi tib .-.olut: uimi·. 1 272 locit cu unul din autorii prezumtivi. La 1886, într-o scrisoare către l ecsandri (sic!}, Ghica îşi amintea că pe la 1847 Bălcescu îi citi"c fragmente din Cînlarea Romîniei şi că la una din 1·etmiunile cc e ţineau la generalul Mavros, de fată fiind si Laurian . i BoUiac. „după o mare stăruin/cl a noast;<t a tuturor: Bălcescu a trebuit să se ducă acasă, să- şi aducă caietul să ni-l citească (poemul, n.n.). Era scris de mîna lui, cu multe şt.ersiittiri şi îndrep tări . " 1 Caracterul ontradictoriu al acestor , tiri furnizate de prieteni intimi ai lui Bălcc cu ş i Russo, precum şi existenta a două versiuni romîncsti ale Cîntării Romfniei at'.t alimentat îndelungata ' contro ersă asupra paternităţii poemului. Încercarea de ree aminare a împrejurărilor în care -a elaborat lucrarea, răsucirea pe toate feţele a mărturiilor citate, stabilirea dl: paraleli rue ideologice şi tili tic · între textul Cîntării şi operele celor doi scriitori - pe scurt, punerea la contribuţi a unor variate mijloace de investigaţie nu s-a oldat cu elucidarea problemei, deşi e neîndoielnic că -au cî,tigat lumini preţioase. Spcciali,tii -au împărţit în două tabere şi, după cum am ăznt, duelul continuă şi în zilele noa tre. Care sînt principalele su ţineri, d e o parte .,i alta ? Înaint de a le c, pune e necc ară o lămurire. După părerea noa tră, prima obligaţie a m1U1 cercetător lipsit de supers tiţia punctelor de \'Cdere tr~djţionalc ă elimine din di cuţic toate argumentele care nu se bazează pe realităţi olide ,i inconte tabilc, ·u p ·cte de opinii pre oncepute ,i ameniuţatc ă se năruie la un simplu : ,,ei şi?" Cu bună ştiinţă vom lă!>a a ,adar deopart o serie de upozitii, decluctii si · rationamente analogice, adesea ingenioa ' , clar n e~on'clu<l~nt . Ca ă dăm numai cîte a exemple : <lin faptul că uneori cmnar a prefeţei echivalează-cum arată . C. icolescu „cu un deghizat act de proprietate l iterară" nu rezultă de loc că aceasta -a p tr ctit i în ca:ml Cîntării Romîniei; din faptul că în timpul Yicţii lui Ru so nimeni n-a tăgăduit pat rnitatea lui Bălcescu au acela că 1 Ion Ghit·~ . Amintiri din prib„gia dup<i 184H, JJurnre-:1 i, 1889, p. 683. 18- e. 15 9 273 • .a::1rul R?minilor sub Mihai Voievod VitPazuf a mai P_ c!t ŞI alte op er e anonjme, în vrcmt' ce colegul s~u" d1:° ~?ld~v:a n-a făcut a<'est lucru n,1 se poate tta"'c . t · v d rnra,11 - -, mc1 o concJuzicl · · I ' a 1cel ,. nmn l'me1ata ' , upa c~m am arătat în al tă parte - presupuner ea ca rn r~u~rnnca ele I.a g~~eralu[ i\lavros, de cate ,omc1 n('ştc Gh1ca'. s-~r fJ . c1t1t Su.spinele unei matrnane, bucata p~bltcat_a , chipurile. d e Alecu Russo în Foaie pentru rm~te2. ici stabilirea d e înrudiri între anumite fo!ro e lexicale şi stiJisL ieP ale Cînlifrii cu oper a lui B alcescu nu clo,·cdcH<' nimic fiimlca· ra' m 1ne ' ' · · • . . • JU p1c1oa.re pos1bil1 ta. t c.1 ca aces ta să fi .rost trad u~oru ·t J -m• 1, 11.•;nuscr1s f~an: ez. R qinînd d eci numai ceea cc e s'.our. recap1tulam probele în favoarea lui B ă l cesc u A -::- A V 'i l Russo in tab loul un11 ător : P!:Nl' RIJ HIJS:-ll , a) i\.~ărtnriile lui Alecsan dri, cam p retindea că un •neuna c . ~ cu Rus • ,so ,si B artcescu a pus Ia calc crt'area p oem ei, ?a 1-a v.a~ut pe R usso <'Om p11nînd-o !SÎ că posedă manuscnsul on .gUJ al.3 ' h) Faptul că în Rominia literară dt> la 18!l5 I11 narea <: de două ori semnată . ' ?) Dacă Bălcescu, · căruia viata dăruită cauzei ~aţ1onal~, s~lipitoarca inteligenţă {ii t t agisrn u l mortu confer i.s era o aureolă neo~i~nuiLă, c are p e <leasup~a fusc~e p~1et~n c.? Russo, ar f1 plăsmuit singur Cînta.rea, c n cm~o1ehuc ca R.usso - om de o notorie onestitate 11 -ar .h puhJicat niciodată n varian tă ptoprit> fără a 1ucnpona într-un fel oarcrare pe , .-:dtabilul a utor. u r 1: 'i TR C aj Dacă mărturiile U !\ L C E:, C U lui J. Voîu('scu H si D. Brătianu !>ot fi rccuza~1:, fii1~dcă ei citează p oa tr O ~pin ie curentă m cercul enugrairplor, fără a fi d i.~pu,: de O informaţie : <:. C. \\1cof4"t-tu. op. ci,., p. ::3;,. \, ,o lumul de fllţă pp. 3.'1<>·3.i(), .. Pt>utt'u <·ă 1't'Î mai mnlţi ii:,-n.or5 lu1, tul. .. iittr • · .. · ş tia J>e Ilu ...!-o autor ni Cî,itifri' R::, t • . V . t"Ot ttllt .~~ :i• "-ogufuu·eamt ii diu 8 iulie 1856. 1~obl. d~ N ? ?'n.r~$ _lu; W-iHuh,, ~de Kotzebulc Buc. 1912. p . 61. · J n f ,h,ul K.ogtliu('tuuu . . fc.•Jint<dt·a littrarăe. c. ,,.;O"'!u:·;-· \ ; 106 " G. C. l\'foo lt'.. t·u <:11,,.ţiue că a. fo„ t o ,.,. ,t" e«.J." D d .. ,hîr::iită tecmai ('u Rn-. .. ,\'f J)._. Cf' H. "' { ul. ar ~ Ce g:re';'t'lll_U dubi/;. uio„u n-• t e-zw.rnţ1t .:reşea l u't ~j proprie direc tă. în schimb a firmafiile lui Ion Ghica sînt precise. Chiar dac ă <lin ele nu rc1r.ultă că Bălc<'scu şi- a atribuit lucrarea, o largă contribuţie a SR e evidentă (,,Scris de mîna lui, cu multe ştersături şi îndreptări" !) b) Un fapt extrem de important, pe care G. C. icolescu are m eritul de a-l fi dovedit definitiv, c că între Cîntarea Romîniei ,..i opexa lui Bălcescu există similitudini de iclci şi concepţii, incomparabil mai m ari decît acelea dintrt" Cintarea şi opera lui Ru sso. Am ajun,: aici la un p unct decisiv al demonstraţiei n oastre. Procedarea uzu ală a celor care i;-an ocupat pînă acum. d e problema Cîntifrii Romîniei a constat în admiterea argumen telor carr pled('a ză în favoarea unuia din autori şi în r espin gert'a , iolentă a celorlalte. Ni se p are că tocmai în aceasta e we::eala . De c<· să construim un edificiu folusin<l 11urnai jlll11ă tate din că riimÎ7.Î '? D e c c să acc1:,ptăm unele date, r cfuzind altele, car<· au ace ea"i sansă el e· C\'rlitn,lirw? n,~ CP, d e pi l dă, ,;i1 suspectă~ ; i să eă11tăm contradicţii 111 afirmaţiunile atît de ('. ategorice ale lui AJecsandri ? P oetul a fost în ega l ă măsură prieten cu R usso şi Bălcescu ~.i n-avea nici un interrs să în multea;;că meritele unuia în detrim entul celuilalt . Dar , pe' d•· altă parte. e oare motivară sui;piciunea foţă dr mărturiil e lui I 0 11 Gliica '? E adcvăJ·at că n1emoriali8tul a înc unat 1111 o dată amă nuntele !;'i chia r în <'a7, ul cit' fa I ă s- a arătat 1n<·ă tf,, nnilt di întîlnitea din casa ge~eralului Mavros n-a putut a, ea loc la 181'i 1 • Fiind falsă da t ar ea, ce n e dă însă dreptul să presupunem că Ghica a născocit faptul instişi? Mai ales că îl nlata întT·O scrisoare adresată rhiar lui Alccsamlri. cu uuscut ca apăn'itor al tezei potrh nict::. A-1 n:cuza p c Ru~so cel autor in3camnii n discredita fără 11ici llll motiv pla uzibil p e A lecsandri. D ar a resping„ contribuţia lui Bălce~c n în i-eamnă a ponegri pe Ghica. Atunci~ Credem că aceFt impa!- poate fi în" ins p e a ltă hază clecît s-a incncat piuă în prezent, şi anume p ornind ,le la pr emisa că c valabil şi ce a spus Ghica ~i ce a spu s Alecsandri, <.:ă trebuie găsită o explica ţi e care să d c pă· Jc ce 274 275 I ,1 I şească opoziţ!ile c~stente, subor clonîndu-lc unui punct d: v~dere ma1.cup.nnzăto.r. De ce am fi obligaţi să judecam. m tennem unilatrrah, sacrificîncl o parte a materialulm de car e dispunem? Din moment ce totalitatea f~ptel?r nu se acoperă cu nici una din ipotezele în <l1scuţ1e, nu e oare straniu să tăcrăduim cu încăpătînare f l"l ~ o ' "npte ~' 1n oe_ s? s~sf~Ctăm , cum ar fi logic, ipotezele 1~scle. De ce sa fim s1hţ1 a alege între Bălcescu ~i R usso? Nu s-ar J)u t ea ca opera să aparţină amîodurorn? Jată o primă sugestie îu directia unei sollltii noi. Alte sugestii le vom culege din rianalizax-ea atentă a celor două versiuni ale Cîntării Romîniei. Decît să ne aventurăm în labirintul unor presupuneri arh.itrare e mai bine să încercăm a smul"'e textu.lui operei . "d o - smgura sur~a ocumcnt~ră palpabilă' - şi alte indicii peste cele dep date la iveală, sau care, dcsi semnalate, n-au fost suficient avute în vedere. · .. Cele două versiuni ale Cintării Romîniei (Rom.inia viit!are, 185? şi Romînia literară, 1855) nu ,;tau una faţa d e ~Ita m raport de lucrări independente (de pildă traduc.en . sepa_rate din franţuzeşte), ci în acela ele prototip ş1 varrnntă. Acest fapt, r emarcat încă de mult de N. T caci.uc:Alb~ 1 , parc n cîncloicluic şi p oate fi probat cu uşnrmţa J•rm confruntarea text elor. Ascmănă cile sî~~ a1:_ît ~e izhitoar~ din pt!~r.t ile vedere sintactic, topic. lexic, mcit e exclusa pos1b1htatea unor elaborări diferite şi de sine stătă toare. Nicioclată doi tradu cători n-ar fi putu~ ajur~ge, l~1crînd fiecar e pentru sine, la formulări 1dent1ce ş1 ech1valen ţc stilistice depline. Astfel, unele ver s~t e din versim1ea Russo şe deosebesc de cele din versiunea Bălcesc u doar prin înlocuir ea unui cuvînt a~l~uţarea sau omiterea unui epitet: v er se tul 22 (Russo) c.1.if~ra de vcr srtul 21 (Bălcescu) numai prin punctnatie ş~ ~oart~ uş?are, aş spune imperceptibile, particula~itaţ1. gra~at1c~le: versetul 31 (Russo) prezintă în 19 rind_un o srngura diferenţă faţă de ·versetul 28 (Bălcescu), '?I anume cuvîntul „muncitor" substituit la Bă l cescu prin ,Juptător"; la fel stau lucrurile cu. versetele r espectiv 36 şi 32, ,n şi 37 1;1.a.m.cl. 1 N. Tl!itciu,~·Albu. Ci,1lt1fl'l1 Rorn1nil!i, Rezultă deci sau că Bălcescu a avut în fată un text romînesc primitiv al lui Russo la 1850. puhlicîndu-1 cu îndreptări, sau că Russo,la 1855, a prelucrat textul din Romînia 1,iitoare. Care din t exte a fost primul şi reprezintă cea dintîi versiune (rom1nească) a poemei? Să cercetăm mai amănuntit natura drosebirilor dintre cele d~uă variante. ' Versiunea Cintării Romîniei de la 1850, îu rapo rt cu versiunea de la 185S, e mai scurtă, muntenizată ca limbă şi mai radicală în formulări. Atrag cu deoschin~ at1mţia modificările c.ire tind să dea poemei o finalitate critică mai ascuţită. Astfel, termenul ., moşie" din RomÎ,nia literară (versetele 14,, 17, 28, 58, 61) apărea în Romînia viitvare sub forma „pntrie" . Unde R. l. vorbeşte de .,,măriri" şi „a.vuJie" (Yersetcle 50 şi 56) în R. v. se vorbeşte de „boierie". ,,Ficiorii p rorocului" ( vers. 34) ,levine în R. v. ,,ficiorii spurcatului prorof'" (vers. 31). Versctul 48 R. l. atenuează demascarea „vîslaşilor cei dii care şi-au însuşit de a fi cîrmaci" ai norodului prin utilizarea persoanei I-a plural, în vreme cc versetul corespunzător (44) din R. v. lasă întreaga răspundere a fărădelegilor pricinuite rării, inclusiv a iobăgirii ţărani.lor, pc scama aristocratici. T extul R. l. ev ocă im pel'SonaJ pe ,.,urieşii" ce s-~u aruncat as upra tării s-o sfîşie (versetul 45). în contrast cu textul R. v., ~ar e ~enumeşte concret guvernele marilor puteri ostile. Î n fmc, lăsînd deoparte şi alte cîtcva detalii de acelasi fel, să reţinem că R. v. vorbeşte la prezent de mişcare'a revoluţionară a popoarelor, iar R. l. utilizează în aceleaşi propoziţii trecuLul : ,, Toate papo<irele se mişcă" şi uu „s-au mişcat" (vers etul 51 R. v., 55, R. l.), ,,sfîr~itul ispitelor se apropie" şi nu ,, ... s-a apropiat" (versetul ~2, R. c.: 56,. R. l.). Mai semnificatiY încă e pasaj ul m care, pomenmdu-se d e calvarnl suferintelor poporului şi de iminen ta prăbuşire a ordinii strîmbe a exploatatorilor, versiunea de la 1850 precizează ,.toate aceste ispite le cercaşi, ţara mea... şi le suferi încă ş i acum"' (vers. 53), în weme ce tcxLul d e la 1855 <leplasea:.1ă lucrurile în trecut, omilînd cca ele-a doua p1·opozi ţi e : ,,toate a.ceste ispite le-ai cercat, p<'imî111 rom în" (vers. 57). Ct:rnRuţi, 19:l':". p, 30. 277 276 fli-ni t' ,I <79 ce există între unele lucrări ale lui Russo şi textul poemului, ca de exemplu frccvtnt citatul verset 28, care evocă datele a utobiografice ale Amintirilor, sentimentul proaspăt ~i duios al naturii etc. A j tingcm astfel, pe altă cale clecît a confruntării mărturiilor contemporane, la un rezultat similar : se pare că a, cm de-a face cu o operă de creaţie comună. Dar înainte de a încerca să ordonăm între()'ul mate0 rial într-un ansamblu coerent, trebuie să ne oprim la o întimpinare ce s-a făcut auzită şi în ultimul timp. 1 S-a susţinut anume, ca o dovadă că la ha,-.a t extului din Romînia viitoare a st::tt un manuscris romîncsc }Healahil al lui Russo, că Rălce~cu ar fi comis ni~te lecţiuni eronate după acest manuscris. 2 Deci, ceea c~ e neverosimil în cazul lui Russo, care avea în fată un text tipărit, ar fi pc deplin explicabil la Bălcesc~ diu cauza dificultăţilor în descifrarea grafiei. Cercetarea atentă a faptelor incriminate nu numai că nu permite o asemenea concluzie, dar mai <legrabă sugerează pm1ctul de vedere dimr:eiral opus. Exemplele citate sînt : .,sad" (versetul 14, R. v.) în loc de „sau" (versetul 14, R. l.); ,,vîltura" (Ycrsetul 37, R. v.) în Joc de „vulturi mari·' (ver::;etul 41, R . l.); ,,popoare" (versetul 53, R. v.) în loc de „noroc" (versetul 57, R. l .) . .Reproduccni contextul primului exemplu : ,,slobozirea cea bătrînă si luminoasă, sad puterriit.: :,i cu rădăcina teapcină si ~dînc înfiptă în pămmt" (R.' v.) şi „slobozirea ~ea bărbat<1. şi lumi,wlisc'f, sait puternică .~i nt rlidăcina ţeapănă ..." (R. l.). E clar că varianta Romîniei viitoare c supcrioar:'i stilistic si că în nici un caz nu poate fi vorba de o lectiune greşită. 'şi mai limpede apar lucrurile în cel de-al cÎoilea exemplu: şi aci sînt formulări de sine stă tătoare, cart uc pot place mai mult sau mai puţin, dar deopotrivă admisibile. R . v. s pune; ,,corbi fîtfîia·pe d-asupra croncănind, vîltura ~i se învirlejea""; ~- 1. ; ,,corbi fîlfîia p e deasupra croncănind, vul1uri mari se in·virtejea". E evident că e greu <le acceptat că .,vulturi mari·' se preface în „vîltura·' şi, dimpotrivă, c explicabil ca un verh puţin uzual (,,a ·viitura·) să fie înlocuit printr-uu 1 AJ. Dima. op. cit., pp. 209-:?10. ' :\, Tcuc:iuc-Albu, op. cit., p. 30. 280 denominativ raportat la acelaşi predicat (,,vulturi ma:i se învîrtejea") . Cu alte cuvinte, clacă rezultă ceva dm exemplul dat, atunci <' tocmai că Romînia literară utilizează textul Rominiei 1;iitoare, şi nu invers. În fine, la versetul S7 (respectiv 53, din R. v·.) e clar că e o greşeală de tipar : ,,noroc" pentru „norod". Propoziţia sună 'În R. /. : ,.Norocul trebuie să se ispă~ească şi să se cureţe de păcatele sale". În schimb, în R. v. citim corect : ,. Popoarele trebuie ..." După cum se vedt nu se poate conchide nimic în favoarea an~cri~rftăţii vor_s~unii Russo. Mai mult : exemplele date inchca probabilitatea că această versiune e posterioară. Putem acum să înmănunchem toate datele problemei într-o ipoteză unitară, folosind atît mărturiile contemporane vrednice de încredere, deşi divergente, cît şi argumentele fundate pe compararea celor dou~ versiuni şi indiciile rezullate din raportarea opcrel la momentul istoric, la circumstaRtclc biografice ale celor: <loi scriitori şi la profilul lor spi ritual. . 1. Pe baza informatiri comunicate de Alecsandri lui Ghica, la 1886L, se' poate presupune că Russo a scris în franţuzeşte un pri m concept al Cîntării, după întoarcerea de la studii 2, dar nu mai devreme de 1839-1840. De notat că Russo traversase pe la 1835- 1836 o perioadă de 1::xaltai-c iacobină - dovadă că închiua o odă lui Alibaud, atentatorul la viaţa lui Ludovic Filip, celebrînd lupta popoarelo1· pentru libertate. Bineînţeles că această sc hiţă a poemului (sau . a unei părţi din lucrare) e probabil că semăna încă p~ţm cu versit1nea publicată mai tîrziu. Poate că ea conţmea numai fragmente de descripţie peisagistică, fără evocarea alegorică a istoriei 'fărilor Romînt:; poale că materialul avea o altă strucl.ură; nu avem, diu păcate, nici un Jram Je certi tudine şi sîntcm reduşi la simple supoziţii; o sigur, în orice caz, că acest eonc1~pt primitiv ' Ms. 805. t Defi înt.oarcerc,1 lui Ru~~o de la studii c fixată ln 183S Je unii (Petre: V. Haoc,) la l836 dt alpj (Al. Uima), dat.u. elaborărh prunei variante n poemei trcbui.e;: 1;-c, 8u.iiu fa. 1839 - 1810~ fi..iodcA plnl b JQ·ţ() Alec~andri era e.l 'iu.suei plecat în străină­ tate şi_, c:leci. uu putea - cum o ~puue - sU-~i „vadQ"' prieteuul co01vuoînJu-şi luerurea. 281 al Cintifrii, clat'ă a fo, t elaborat in jurul anului 1840 e~a- incom p~et... i scris în franţ, uze te: Tot atît de posi~ bila poale f, l'i' pri'. 11punerc;:i că ac a tă Yariant::i initială datca:r.ă . dr pe la 1846 .. d_i: .. i, l'f'n11nţînd la apropi~rile <l.e d:talrn carc> r.ut _fJ ~nuplf• coincid1·nţ(' - şi judecmd m _an amh_lu crJntle lni Ru.~so din această perioadă, ~n spr,cia_l S0re1a, ~~ v_cdem suficiente punt'1P de contact mt.re stilul pubhc1st1<". spiritu a I, discret ironic din oveja ,;;i aprinderea romantică a Cînt<1rii Romîniei. La 1839- 184,0 sau la 1846. rămîne înl'ă că Rn so a elaborat în limba franc •ză, eu m făcea cu predilectie embrionnl înflăcăratei poeme. ' ., . , ta.rea de ~pi:i~. din ca~t> izbucncl;'l(' opera tkcu.rgc d~n avml ul mişcam 1le !'hbcrar,' în Tări)f' Ro01îne, dm aseutirca luptei de c l asă a ma elor ţărăneşti şi frărnîn°tărilr orăşenimii nemulţumite tlt' privilegiile aristo Taţiei ş1 rîuduiclilc f('udale. La 1839 a fost clt:s('operită în foldo a couju.raţia lui Lconte Radu, iar la ] 840 o tulburare rcv0Jutio11ar.\. cu teluri ~ai c.ont1:~at{' şi_ o nrg~t~izar{' mai trair;ică, fu es1· 1;r{'Îllh~prnata in ultima clipa dr domnitorul Tării Romînesti prm aresta-r,~a g rupului de răzvrătiti. condus de J\llitită Filipescu, <ljn care făcea parte Bălc1>scu. ~ii '.lintre 8~30- 1848 au fost anii de treptată cristal izan· ~deologtca a pJ~tf~rmpj luptătorilor patruzccioptişti, m .?are. par~e~ tnamtată a iutcll'ctualităţii (profe ori, s~rnton_,,art1şt1) au contopit patriotismului un d"mocratism m1htant, au legat dr cncerirPa libc:rtătii nationaJe cî„tigan•a li~~rt ăţu soc~ale_. au unit nă~uiuţ:~ spi·c progre ul _poht1c, 1·conom1c ' 1 cultural al Ţărilor Romîne de necesitatea rleştrptării lJOporului din letaraie si îmbunătăţirea oartei sale . Ctntar<•a Romfniei e, t~ un'a <lin lu cră ril e străbătute de patos11T afirmării nutional<' şi al ckzrobirii sociale, a a 11m a u fo t si altcJc. îi; ac astă epocă, dar prjn îoăltimt'a tonului, vibratia sen. ibilităţii. r.~djcali mt~I. irlei!o; şi srnLimcnt ul unei eJ.perienţ, re 0I11ţ1onan: tra_,l'~, 111calecă aanl 184,8 ,i implică o completare ,:11 o f1n1sar<' după această dată de răscruce. . lzvorîtă din con diţiile specifice alt' Ţărilor Ro01îne, alimentată de spiritul llc> re oltă ce e cocea în ma e, Cîntarea a ptltnt fi oca:âonată în forma ei iniţială şi ! 282 ,i . de im pre ia produ„ă de un model literar trăin. Ocazia şi nu cauza elaborării poemei tă aşadar (poate) îu lectura celor ,două că rti, de mare circulaţie e urop eană, Cartea naţiunii poloneze ~i a pelerinilor polonezi a lui Mickiewicz J şi Cuvinlele unui credincios a lui Lamennais 2 , op ere de adeYărat i·cchizitoriu împotri, a tiralliei, <l.e denunţare zguduitoare a Janţurilor ce încă tu\ cază persoana umană. ceste lu rări n-au fost însă decît tm punct d plecare pentru autorul romîn. Deo birile dintre Cîntarea Romînici i operele menţionate sînt într-adevăr e,·idcntc. Mickie" icz, cu o înaripaTc lirică şi fulguuţii profetice, ca-re desfid po ibilitatea unei căi raţional' de însuşi.re a universului, e ocupă de martiriul naţiunii poloneze, urmărindu-i de. tinul în emnat de divinitate, din timpurile cele mai îndepărtate (începe de la o himerică idilă a comunităţii primitiYe, egalitari te i fericite) pînă la evenimentele contemporane. Cartea lui op ra unui catolic, uneori dizid nt însă niciodată rebel, cu accente de orgoliu naţional i d m ssiani m mistic, tinzînd să restabilea că încrederea unui popor crucificat în soarta a. Forma de c 'ptmcre e a parabolelor de tip evanghelic şi toată lucrarea face impresia unei paremiologii religioa e cu ţel agitatoric; un fel de dilatare în acţiune a credinţei sublime ce ardea cu · ăpăi în inima scriitorului. De igur că se pot găsi unele apropi ri între pasaje din Cartea naţiunii poloneze şi Cîntarea Romîniei, dar, av'ud în YedeTe conte ·tul cu totul diferit în care acestea se J)lasează, sensul general al celor două lucrări, ideologia şi metoda utilizată, punctele de incidenţă respective nu r'ut f arte :r levantc. 3 Dăm un singur J Carl~a naţi.un ii pof<mt:.c „i. n pelerini.lor polontt:i. e lui Mickiewicz a ÎO:,t traJusi i.n frEmţu?.cşte de }Iooto.lambe.rt la 183:i şi npo.i ioclu:sii l.I1 uadnf'eT R operei complete a ScJ".i itorulni polonez. dat.ii. de. Chri~tiau Osuovski îo nu nuti puţi.u de trei ed.i ţii suece&ivc: 1841„ 1845, 1849. 1 Pa.rolc:.s d'u.r1 croyanl a apărut la 1833 ~i a avul un enorm succes. Despre rispÎndire& cU.rţ:ii la noi, vc~i I. Orea~u. Lamermai., la romi,,ii di.,1 '1'r,msi'.lvD-nia i" 1848. lu Studii literaro, Cluj, J 9,18, IV, pp. 176-197. ii Uo ce·rcctător polo:ne.i:, t. Wcclkic~ieL, a ~u.sţiouL totu,şi ci Io. oti.ginea CinHirii Ronu"niei. c cartea lui f1.IickiewiC7, că autorttl ei e Bălcescu. iotrucît acesta a Cost :scriit.o rul romiu cel mai apropint de ideologia romantică a emigraţiei polone:u~ Aeelaiti a sflmno.lat un n1onu.scri~ "omîn al Ciirţii n.a1iu.nii polon~="· datînd di.u. ~{olc..lova1 de la 1851. (llecenzie aEiupro a.rticollllui lui. St. Wedkiewicz.1 apiinn în 192 1, de P. P. Panoites.icu în Hr.vi.ua i...ftorî.că 1 XIV, 1928, nr. 10, pp. 395-396.) ,i 283 • exemplu, încă n eurnalat înă acuru de cercetători. Mickiewicz : ,,Donc le rois se diront: Tachons de faire en sorte que les peuples restent toujour dans l'ig norance, afin qu'ils ne connaissent pas leu.rs forces et qu'ils se querellent enrre eux, afin qu· ils ne se coalisent pas contre nous" 1 . ersiunea Russo (,crset 26): ,,Domnii şi boierii neamurilor ziseră între dînşii : ă nn lăsdm popoarele noastre în odihnă, căci odihna deşteaptă gîndirea şi gîndirea mină la faptă ... să ridicăm stavile, S<L semănăm zavistia şi ura şi să insuflăm lăcomia. ·uprinselor şi a prăzilor şi să împinl!,em neamurile unele asup ra altora, ca astfel să întindem domnirea ;~i puterea noastră" 2 • Cartea lui Lamennais, inspirată ea însă) de Mickiewicz, după propria mărturie a autorului, e tot plă mui:re a unui spirit profund religio , car rea ă corije:r,e catolici mul, desfăcîndu-1 din complicitatea cu tronurile i potentaţii .,i propunîndu-i, utopic, să e asocieze cu democratia i revolutia. Lamennais utilizează si I un stil bibli~, adoptă şi 'el poza unui r clat, căruia cerul îi încredi11ţ ază un m aj izbă itor, în · ă fraza lui, strunită d e o di · iplină ev ră, prin profilul culptural de medalie şi raţionalitatea imaginilor, temperează în oarecare măsură emfaza retorică. O penumbră oită tinde ă fa cineze pc cititor, dîndu-i nzaţia misterului. Punctul de vedere al lui Larnennai e al societăţii omen eşti în genere, şi nu al naţiunii, la el patria e cerul (,, Votre patrie c'est le ciel" :3); libertatea e l eg ată de adorarea lui dumnezeu (,,Pour i!tre fibre îl faut avant tout aimer Dieu" 4 ) ; dezrobirea o con ecinţă a carităţii evanghelice (,.Aimez Dieu pliis q~e tou~es ch~ses et le prochain comme vous-mi!me et la servitude disparaitra . )1ic kie wi\:Z. Oeuvres poetiq11.,., ,;orn1, lele~ lUa•i . Ostrov i..i, 1849. , ol. J.. p. (1) . 1 Da<.:ă tot.u~i ~e atribuie it.nportanţY. HCtS.tQr eonfn1nilri de pa..-ttj e deS,Jrinj.t- rle couU>"t - punct d v dere faţă de CO.l"e o ern .8Cri oa6t: rt'~C.l"VI'.! - ;UunC"Î. f"n mult nrni pltmz.ibilă dccÎt raportarea occloiaşi ver-set la cap. 13 din Lemcunais, eum su s ţine .Al. Dirn1t (op. cil., p . 23 5) . i n,>t:im ori uru că idel"a plutea prin Aer. , O găsim ~i Io. 3 r· uhu·y (E/froi el conJpir<Jtion des ' ~yran.1 1 .. Lamennai !!I, op. t:if. , 281 111). Lnme·nnai""~ IA·~ pQroles d'1m crc,:,an.r ( •ditie ·rîtieH Yv1·~ le Uir , Paris , 191 1J, 16.1). p- 178. cînd ha o rice cH.z J11poru.rc11 VC"rseluluî 26 ai Cl,trăr-ii ln tr>.rnJ lui ?t.f ickiewi c z, oşa cum um ru.cut urni :!'mS, -de la terre" iJ, oroar ,a umbră a apocalipsului c evocată pentru a înfricoşa pe opTe. ori etc. Mai c nevoie s~ d_ . monstrăm im nsa distantă ce pară Cîntarea Rominiei de opC'ra lui Lamennais ?' Al. Dima ar dreptate p~nînd că pocmnl no tru c d făşoară „pe un pla11 dominant laic" că „sîmburele « Cîntării Romîniei» rămîne lupta pent;u libertate a poporului, ia r nu mistica năzuinţă spre transcentlent" ,-. _ _ .. _ 2. Schita frautuz a ca a lucraru, compusa deRusso, e po ibil ă~i fi pa;venit lui Bălc~scu la Mî~ji1:1a, intr-una din acele întîlniri anuale organizate cu pnl JUl onorua ticei lui C. 1 gri de cîţiva dintre tinerii animatori mişcării de rede, teptare din Ţăril Romîne. Poate e~ aici e or fi întelc cei doi prieteni asupra sen ulm operei, a modului loT de 'olahorare şi a mi tifi~ării c~ manuscri nl o-ăsit într-o mănă. tirc. Alee audn va (1 fost părtaş di cuţiilor purtat (deşi P:ezenţa lui, în cadrul acordului tripartit la ca:r c r feră :J, ar putea fi asezată cel putin cu aceiaşi sorti de succes, în anul 1849, p ntru' o perioadă nu pr~a lungă [octomh:i~<lecembrie, 1819 4] - el, Ru. o si Bălce scu -au gas1t împreună la Paris). . ~ ~ Primind schita lui Ru so e probabil ca Balccscu a tradu -o în romî~eşte şi i-a dat o primă r ·dactare, di~ care a făcut cunoscute lui hica unele fragmente ş1 ocietătii adunate la "eneralul favros intregul te t. I ici dl: data acea ta Cîntarea Romîniei nu e t definiti ă. r iunea cuno cută de noi e fără îndoială rodul unei munci depuse după 1848. .. 3. Care vor fi fo t modificările adit-e lucrăru la Paris si în ce mă ură au participat la ac"«stă redactare finală' cei doi scriitori? r u putem decît să dibuim în căutar a ad vărului. C a cc e iCJ'ur c că, în ultimă instantă, Băle u e cel car a dat Cîntării Romîniei forma 1 Lamenaa.ii,t {)p. cii. . 1 p. 178 . Al. Dimn , op. ci, .. p. 2J7 . Com,'ol'bîri literare~ op. CL1 . t Rus O a v enit la Paris uu mai devrem e de frbruurie•martie. 1849, ~i a râmai pină spre sfîqitul a.nului 1850. Alecsandri a pi cat din .Pari.iii in decembrie 1849 &pre ţari'i. Diilccscu a ajuns la Paris in 16 octombTiC. 1849 (conf. Jon Ghica, Amintiri. din. prîbt:gia după I8,J8, - ed. Olimpiu Iloito~ , Craiovu.. '"ol. II , p. 153) . :t 3 285 ultimă i:;-1 că, în totalitatea ei. opera e integrează pe deplin atmosfer i mom ntului ;i cor: pund cu piritul celorlalte colaborări din Rominia viitoare . Contrihutia sa finală e de altfel indirect atestată într-o crisoare către Ghica, din 26 octombrie 1850, unde - Yorbind de aparitia Romîniei viitoare - Bălcc · cu scrie : ,,Cu poştia viito<ire Î/ i trimil negreşit reristu. Sînt articole bune într-Însa. dar cam apilpisit;e şi prea dau tu [,a,rda în Dumnezeu. Le-am cam pilit pii(in, dar nu am putut de ajuns:· t Dar, după toat<' apurPuţdc, Cîntarea Romîniei n-a fo. t doar .. pilită" de Bălce · cu; aportul său e consubstanţial, nu numai tlc zidar, dar i de arhite t. Poema respiră febrilitat<'a nnor oam<·ni care-şi fondrază politica pe iminenţa unui non Yal revoluţio­ nar ~i în<luioi;area exilaţilor cărora jcoana pattie-i <lcpăr­ tate le stîrneşte o nostalţ!'ie fără pereche. E un act de incredrre în forţa , itală a poporului romîn. o încercare făcută cu o mari· frăgezim<' d(' l'imţire d<' a-i citi în uflet ~i a-1 îmbărbăta. Ea împlineşte ţelul astfel definit de Băle13scu la 18.50 : .. ... fiindcă precum mult înainte de 48 aşteptam împreunâ o revoluţie 13enerală şi âitttam a nr pregăti: din vreme, cum o începuserăm de la 184,3, a~a .~i acum cred că are ii vie o revolurie mai înfricoşată· şi· socot că e bine să ne preuătim şi pentru aceasta a dezvolta. simtimîntul ncttionalitătii si credinta romînului în el mai 1~ult decît Î~ str<'iin/" 2 .' Operă ele patriotism fierbint<', pătnm ă le concl'pţii democratic<! în.aintat,, .;,i. de îndemuuri mobilizatoare, făurită la temperatura unei conştiinţ._, în t·buliţie, Cîntarea Romfniei rf"flectă, prin almQsfl'ra C'i g 1wrală, starea de spirit a rn, oluţionarilor pro crii;,i la 1848. grupaţi la Pari., în jurul capului lucid ..i marelui ·ufl •t ·arc a fost 1". Băkr,;cu. c,,a ta explică şi li.J:ismul incande cent, şi rC'luri. mut ~i int1311ţiiJ13 de i'rozrlitism ale h1cră1·ii, şi ee1mriJr 1' i mazl':ioii·n(' . t' i:tii· în a<le, · ăr că Mazzin.i a fo;..t o p('r onalitatc de prim rancr a c·migratiei Puropenc de după 184,8 şi că numde . ău a pan• deseori în c-on·<:pomlt·nţa lui Bălcescu 1 286 C1Uca, op. l'it. , II, p. 285. Idem , p. 5'17. din . J.850. Astfel, iu lb februarie 1850, a ·esta i1i ·x prirua donuţa, repetată o ăptămînă mai tîrziu dl' a merge la ~o~ch:1 (unde fusesP lotu i cu puţin îna inte) pentru a-l liltîJru în probl •ma organizării · olidaritătii rc'\.olutionar . 1 :Multe <lin ideile manifc telol' m'au;iniene' alianţa popoarelor opusă alianţei de potilor, conving~rea că_ ficcai: ~1aţiurn·. arc o misiune îndeplinit şi ~a des~mul e1 rntruch1pează o leg· a proYidcnţei, rntrau ·1genţa republicană 9i rc<linta neclintită în triumful rc...-oluţit-i, contopirea lui Dumnezeu cu poporul :-- ~oate ace, ti- idei tipic,· ale agiLatonLlui politic 1L_alian e rcgă esc iutr-o for~nă mai pre i ă ,;au mai <liluată în Cîntarea Ro,r.îniei. Li orice ca?., uacă :\'lickie" icz ;i Lamcnnai , fără a fi a, nt un rol d •tcnujnaut ".?r. ±:_i contribuit l_a crearea po mei, tot atît d , indrep~ taţ1ta pare apropierea de 'lazzini, a cărui gîndire nu r vendică, poate , originalitate - fiindcă năzuinte asemănătoare St! formulau in publicatiile efemere ale revoluţionarilor din toate naţijJc, c1~igrati Ja Paris . au Lon_dra ~i ii_, a oc_iaţiile si comitetele c~nspirative, ·a~e e formau Şl e eh· făceau cu iuţeală - <lar impune prm vigoart>a puhlicisti ·ă a afirmatiei şi prestigiul d;. personalităţii. La 8 aucrust 1850 Bălcc 'CU aCrie pn·cu\'Înlarea Cîntării Rominiei. CitatPlf' copioase de care se folo eşte arată că opera na Ja această dată terminată. Între octombrie 1849 şi augu, t 1850 se ,:ituează, aşadar, de ă Îl:", irea poemei. Timbrul ei patetic :-..primă efervescenţa momentului istoric, ouYulsia spcrantt>lol' rare e ciocnesc de o realitate ostilă . i Lotusi u'u or ă abdice, con , ino-crea nel':druucinată în i ·to;ic1 revolutiei în eliherarra poporului romîn dr aservire. în unirea' şi independenţa lui na ţio11ală, îu gloria lui ,, iitoarc_ 4. Da ă cele de mai su;; sînt cxa tr, la 1855 _ lccu Russo reia l xtul Cîntării Romîniei clin R.omînia viitoare îl retranscri„ amplificîn<l nun::ăru l ersetclor. moldoveni~ zîndu-1, cu uşo arc îndreptări ~tili tict> ( nu totdeauna 1011 l Iun Ghica. op. cit., H, pp- 205 :i 'lOlL 287 fericite) şi atenuări pc ici pe colo, determinate de schimbarea situatiei si conditiile politice ale Moldovei la data re pectivă.' ' • * * După cum se vede, ipoteza noastră asupra Cîntării Romîniei pos Lui cază contribuţia creatoare atît a lui Ru o, cit şi a lui Bălce cu. Recunoaştem că ea are puncte vulnerabile, în primul rînd că îi lipseşte o probă faptică decisivă. Dar ipotezele su ţinute pînă acum prezintă şi mai multe <leza antaje, aşa cum ne-am străduit să arătăm. În schimb, admiterea dublei paternită\i propuse ni se pare că rezolvă satisfăcător majoritatea elementelor divergente pc care c reazimă seculara contro ersă. Ea dă dreptate şi lui Alee ·andri, şi lui Ghica, folo in<l rn ărturiilc arnîndurora i făcîndu-lc dcopotri ă acceptabile. • a lămure te cum e posibilă similitudinea concepţiilor Cîntării Romîniei cu opera lui Bălcescu şi în acelaşi timp de cc există unele puncte de contact cu opera lui Ru so. Ea explică el cc ambii au acceptat tacit rolul de autori, fără ă - i usţină totu ,i paternitatea în forme categorice. Ea împacă faptele cu bunul- imţ şi cu o viziune dialectică asupra lucrurilor : memoria celor doi scriitori ne e la fel de . cumpă şi fiind, pe deoparte, cert că amîndoi au conlucrat i pe de altă parte, fiind igur că nici unul n-a avut un rol pa iv, e logic ca opera ă fi· rubricată în istoria literară ub numele amînclurora. Ce a făcut unul şi ce a făcut altul? Cum arăta manu crisul primitiv 7i ce modificări a suferit? Iată întrebări la care încă nu se poate răspund e : bănuielile noastre ·înt prea fragile ca să merite a fi enunţate . Oricum, de Cînlarea Romîniei, ca un viu imbol al Unirii Ţări ­ lor RomÎn(' ele la înfăptuirea căreia am sărbătorit dl} curînd un secol, sînt legate pentru ccie numele celor doi scriitori : moldoveanul Al cu Ru o şi munteanul icolae Bălcescu , devotaţi poporului lor cu aceeaşi abnegaţie şi inceră dorinţă de a-l şti descătuşat din lanţurile a ervirii, scriitori care, în împrejurările înfrîngerii de la 1848, şi -au stăpînit lacrimile, au chemat la 288 loptă şi au întrevăzut în zările viitorului lumina clară a zilelor noastre . NOTĂ Studillhti de 'DJ.Bi susJ apUntt. în Vi.aţa romincascti rtr. 3. martie. 1959 ~i repr odus ac.i cu neînsemnate modif.icliri îi ud1.1cc1u urniU.Lonrf·lr Jl"(,'.'cizări ~i completiiri : I. Îu.tr·uo articol iStridc.nt eu ton 1 cure rf'pctl\ multe lucruri ,tiute ~i nlu11tcă dJscrct poste ceeu co nu-i eonvîne, to, Fmil Boldan ne-a rcpro.~nt cU tTc<:cm !';,uh tăcere pe veritabilul r,iirilllC ul i.pote . ..ci dublei. pitternitU~i n Ci.,w7ri.i. Uominiei: Al. Odob~sc1~ { Vi.aţa rominmi.oi:că, nr. 9, l9S9). În adevlir„ ln 18631 Odobescu ~t·riu îu Revista romi,iă (pp. 361- 62): ,,A~adar,fru.,rwa.:sa po.o,uă nafi.o,i.a/tl ... a m'iscttl ima.~i,rnfi-:,_ ~ie şi. pat„i:o,icii a lui A. Ru,u, şi a lua, for-ma e.i. cura~ romincască ~i exp„u.i.t·i'i st,b pcom1 lui. . Băi(:escu.· 1 . Ln 18771 în precuvîntnrco Io. ]$Iod.a romi,lilor ~r,b 1llil.oi 7• Vodă Vitita.zul, ci affrma că Bălce scu "'conlucră S(IU traduse poema in pro::n ce- pollrtii nmnirca. cla (( Ci,d-arc:a. Rominici». (Opcre 1 E . .ll.L ,A., 1955, vol. I, p, 327.) l'utem adăuga la ac.eagto. că Io. 1886 1 după. ee-i comuu.ica lui AlecsauJ.l'i ceea ce ~tia Je~pre rolul lui Bâlcegcu în elnbor.nrea poemei~ chior ş.i Ioo Ghica admitct1 couce iv, încer ... cînd pnre.ti. :!ă-'Şi adoermi':i. perple~itii~ile: ..,f',fo. fi.de de mirat că RC(!}ti doi tineri .:,-U.şi fi iexer.!il.Lf. în .:auu,.,6 pana :,i imagi,J.<1ţia lor, unu./ ,An limba romin ii, celiiloll îu. limba frattceo{f' (Opere, P..S.P.L.~ .. l956, voi. J, p. 311). Se pune intreb:l.rea: e cazul s.\i bAt.cm lt'IOnedă pc tcn:.ieiul pi'ircrilor de nrni .!-i m,? După noj, nu (deşi sîotem ~i:ngurii cu re avein Je pierdut, 'int:ruc.ît nr reieşi că rccuzăut pe doi. iluştri protogoni-,.ti: o.i propri,dui nostru punct de vetlcrc !). ln împre jur5rile concrete clod ~i -au expriuHit opiniile eitnte 1 atît Orlobe~cu. Cit. şi Ghi.en nu fli.celtu decît eă emită s upoziţii, fi'i.ri1 o le argumci:lta, într•o formă vlLdit e:1.iumtii şi in pofid1) uuor elemeot.c contradictorii de cate c:rau eouştjenţi . Tocmai pentru cil ern vorha. ln ,•i de atitudini coocesive. reduso la i:olu.l de simple bi1nuicli, enre nu pot nici .spulbera, nif'j fuudome:nta, îu chip d ecisiv, o eoovingere 1litii11ţiric:d, ni g-a p.1:rtJt inulH a le reluu în studiul nost,·u ş i u eHidi pe baza lor. Oare se eonsolidcaz.5 ipoteza dublei p1tlerrdtiiţi prin aceea c.il invocăm o. sprijiaul ei două mărturii evn7ive, prO\'enitc - ce-i rlriept. - dr; ln oameni <le mare autoritate. care tocHnau în s ă spte uon <liu soluţii .ţi care, îo ca~ ul clat 1 nici nu relatau fapte (cum a fucut Giiica vorbind dcspr r eu 11jun,·a diu co.sa genct"alului Mov.ros), nici 11u dtideau nl"gumcntc, niei un com:::hideau pe lHl:l:u. uiu·i. cercetări directe. ci,,i impărtii.şe:1111 door nişte impresii ec ou nngajeuz,1? II. Reg-retRtul cercetător cluje:im. 1. Brcni..u • .a se munlnt încă de mult in Mi.t-ltdei fi. ro,ninii (Cluj, 1935, p . 103) un fttpt deosebit de intetciiaut, cn:re a :sc~tpat pină ocmn Htenţiei. El a a.rătn\că printre hîrtiile lui M'iche\e1. nr "".!\.i:!!ota Lu.i. dosar den 1nn it Ro•.mwnic eonţiuînd diverse ruam.J.Serisc. între eurf! ~i o lrndoeerc incompletă a Cinif'fri.i. Romfnfoi (versetele l-9. 13, 26. 33. 37, 46-47~ 55 1 60 , i 61), datora.tă probabil lu.ii I. Voi.nes.cu II (nu se motivează temeiurile o cestei atrib,ti.ri !l. Îo ucest caz şi dac("i informnţ. ia lu.i I. Breazu e exaotii : a) Uin morncot cc lui Michelet i s-a. trimis o trndL1ccren htll. Voi1;1c!'.::c u H fo scaorn,"i. că ori n-n c.•dstat lH1 original frnnţu7.e.!c al lu i Rus:so, oT"i ncest. origiual franţu:1ese a fost în aşa fel preiucrnt şi trnnsformat de Bălcescu la pub l icnrea lui în Rominia ri.izoare, îm:it s~o impus necesitatea u.uej noi traduceri dupU versiunea .romim:agcii. Reiese de nci că Bt'Hcescu n fo~t c~I priJin coautor. Ar rllmîae deschisă po~i.bili· to.te o ca Bălcescu .sii fi avut 'in fdţil un text romînesc ni lui Ru8so;. a.ceasta nt1 ni se pnrc iasă pl11u'T.ibiJ datorită măl"loriei Jui Alecs.andri şi celorh1ltc 1ngumente aduse ia cuprinsul studiu.lui nosLru. b) Dar dacă nu I. Voine:seu 11 este cel e(IJ"C a tradus fragmentele C.R. aflate Ju Michdct? Îo. acc~t caz parc evident ci manuscrisul de la Micheltt c oricum 19 - C Vi\J 289 aftă. vc.rsiu.ue franceză <lccît prezumtivul original (francez) Russo. Căei e de neînţeles d~ ce s·•u· fi trausmi~ lui Michelet doar traducerea cîtorvo versete dacă exista realmente o versiune fraocezi'i iutegl'ală. Ajungea.n aşadar la ipoteza a, şi anume că Bălcescu e coautor al poemei. III. DupU elabora.rea studiului nostru, republicat aici, am luat cunoştinţă de o pre~ioasă contribuţie a lui l.C. Chiţ.unia: Adam 1\fickiewics, N. Bălcescu 1i <<CintarM Romi,liei» (Roma noslcu.1 ~(1, Bucureşti. 1958) care reia P,i completeazi o serie de argu• mente privind apottul lui Bălcescu la compunerea poemei. Ne.a parvenit moi recent o lucrate poloot"ză, EJnH Biedrzycki : Micolaj Balcescu, rtmaun.ski pisnr:i rtwolucjo• nisra (Krako1, 1961), l.n care se atribuie lui Bălcescu paternitatea lucrării, în baza ••asem.lfoărilor mugirul până la. detalii" îutre Ci,ua.reci Romini.ei şi Cartea na.Jiunii. fÎ a pelerinilor polonezi a lui ?vlickie,vicz. Am arătat mai sus de ce cowbatem o aserueuea opinie exclusivi.stă care săvîrşcştc şi eroa.rea gravii de a-l transforma pe marele nostru democrnt-revoluţionar intr·un siroplu ecou al unor scriitori progresişti de peste hotare. s.ar putea ca uoi să greşi1n, dar nu există nici un motiv în stadiul actual al 1ucnuilor~ care să ne îndemr1e Io. revi.zu.irea ipotezei da.blei. paternităţi. Dimpotrivă, parc că ca cîştigi. te.ren. În orice caz, noi aşteptăm ca adevărul &ă•şi croiască drul.ll i,i.l vom ~aluta cu bucurie chiar dacă el ne va fi potrivnic. Dtcembrie 1961. PASTELURILE SAU DESPRE POEZIA NATURil ŞI NATURA POEZIEI LA V. ALECSANDRI Niciodată n-au avut parte clasicii de o posteritate atît de înţelegătoare şi de respectuoasă ca aceea a zilelor noastre. Moştenirea lor e studiată cu grijă şi dată la iveală în ediţii din ce în ce mai bune. Răspîndirea operei în zeci de mii de exemplare face cu putinţă ceea ce pe vremuri era rar şi constituia doar apanaj ul uno1· cazuri privilegiate : fructificarea mesajului lor în conştiinţa poporului. Se întîmplă însă că, asemenea cu vintelor care au o frecvenţă variabilă, unele fiincl foarte des întrebuinţate în vreme ce altele se acoperă de praf şi intervin numai sporadic în conversaţie, clasicii, deşi dispun de posibilităţi egale de a fi cunoscuţi, beneficiază de un interes diferit din partea lectorilor : unii sînt citiţi, alţii stau în vitrină. S-a pretins că Alecsandri aparţine acestei de-a doua categorii. Ireverenţa şi răceala faţă de opera celui ce fusese numit, poate cu oarecare ironie, hardul de la Mirceşti datează de mult. Excesul de favoare de care scriitorul s-a bucurat într-o anumită perioadă a vieţii a fost compensat, printr-un soi de pendulare a sensibilităţii publice, de o atmosferă de suspiciune şi denigrare în ultimii săi ani şi mai ales după moarte. Există o carte interesantă a unui foarte harnic şi meticulos istoric literar : Bogdan Duică, intitulată : Vasile Alecsandri Admiratori şi detractori (Bucureşti, 1922), care înfăţi­ şează cu lux de amănunte, pe lîngă omagiile adresate 291 poetului şi numeroasele şi de multe ori nedreptele critici care l-au copleşit cam dintr-al 7-lea deceruu al veacului trecut. Ceea ce c te mai semnificativ şi, dacă vreti mai durero e că printre acesti adver ari mărturi­ siti' lui Alecsan'dri se numără a'proape tot cc a fost ta'l nt autentic în generaţia tînără c i-a urmat ime~iat lui Eminescu. De-atunci încoace, lucruri} nu s-au schimbat sensibil. Părerea a de tui tineri cu care am avut ocazia ă stau de vorbă în timpul din urmă se rezumă în următoarele cuvinte crude, ro titc cîndva de Topîr· c anu : ,, u, orice s-ar spune, A lecsandri nu mai poate u, adevă:rata satisface exigenţele citit'orului modern... no astră poezie artistică începe de la Emine cu. Şi pe cînd Eminescu ci; tigă tot mai mulţi cititori, întinerind mereu, Alecsandri a îmbătrînit, s-a învechit, a ieşit din preferinţele generaţ,iilor mai noi . . Astăzi nu ştiu da~ă se !!,ăsesc cinci oameni care să-l citească pentru propria lor plăcere estetică, nu din curiozitate" ... 1 Din toate laturile operei se pare că tocmai poezia, adică ceea ce asigura c odinioa-d'1 reputaţia scriitorului, a căzu~ î~ dizo-ratie. Atinsă de rapida prefacere a gustulm ş1 mc~ti~ută într-o actualitate cam obscură datorită circu'iatiei şcolare a cîtorva piese, destinate fie manifestărilor 'festive, fie ilustrării locului care în suita cronolo gică a dezvoltării literaturii. trebuia acordat totuşi lui Alecsandri, tocmai poezia şi-a pierdut au, mai exact, trece a-şi fi pierdut, în ochii celor mai mulţi, puterea de încîntare şi d e vrajă. Într-un c a prielnic de odihnă am reluat d e curîn d Pastelttrile. Initial, cntimentul a fo t de stînjenirc : ua ca i cum am fi văzut o femeie gătită în rochia bunicii. Cel~ p e te opt decenii de poezie care -au adăugat publicării primelor bucăţi ale ciclului în Convorbiri literare ne-au familiarizat cu o expresie mai rafinată, cu a ocicri mai îndrăznete, cu o mai mare elasticitate a rimei . i cuvîntului. Pe de altă parte întinderea versului pe is şi 16 silabe, cu ţăcăneala de metronom a căderii ace ntclor, izbe. te urechea ca o melodie de. netă. Pe cît de actua l şi de aproape ufletului nostru ne te ;i 1 292 1n e,mJ iiri liier(H'e, l919. Eminescu, pe-atît de străin şi închis in mica sa orbită, mulţumită de ine, acce ibilă plăcerilor mediocre şi pasiunilor domesticite, pare, la prima privire, Alecandri. Mai mult decît atît. Sîntem dispuşi chiar, după cum nota odată cu dreptate Paul Zarifopol 1, ă descoperim frumuseţi în texte cu mult anterioare lui lecsandri, de pildă la Budai-Deleanu, unde meşteşugul propriu-zis de a croi versul pe calapodul intenţiei e deficitar, unde însă există o sinceritate a intonaţiei şi o pro peţime a impresiei, ce-şi con er ă forţa de şoc în ciuda arhaicităţii limbajului i a neajunsurilor tehnicei. Şi totuşi ... Şi totuşi, după ce biruim plictiseala celor dintîi contacte cu Alecsandri şi ne epurăm de apetiturile noastre de citadini n rvo i (la fel cum, începînd escaladarea unui munte ne degajăm treptat de năravurile sedentare, obişnuindu-ne cu tăcerea uluitoare a crestelor şi calmul pajiştilor verzi) după această lentă dar necesară primenire a perspectivei interioare, vom descoperi cu suxpriză în universul liric al poetului vibraţii care răsună adînc într-o zonă tainică a sufletului nostru. În rîndurile ce urmează am vrea să propunem cititorului o e pcrienţă, singura concludentă cînd e vorba de literatură : aceea a parcurgerii unuia din cele mai cunoscute cicluri lirice ale scriitorului : Pastelitrile, şi a verificării dacă, în cutele ersului lor, atît de fluid, de 01:izontal şi de transparent, încît pare a-şi epuiza de la prima lectură toate secretele, nu se ascund măcar cîteva fărîme din minereul marii poezii. Să edem întîi în ce împrejurări s-au născut Pastelurile. Cea mai mare şi mai caracteristică parte a Pastelurilor a fost realizată de Alecsandri, după cum rezultă din scrisorile sale către Iacob Negruzzi, în răstimpul dintre 1867-1869. Scriitorul depăşise 45 ani, se afla sub raportul vîrstei dincolo de zenit şi ub raportul dezvoltării creatoare la o răspîntie. O epocă a vieţii sale se termina e o dată cu abandonarea oricărei veleităţi politice şi in talarea definitivă la Mirceşti. Tinereţea 1 Paul Zarifopol, Poez:i":o. rominea:.st-ă. in epo,;a lui Astu:hi ~i Eliade Rii.dulent,, Reoisra Fundaţiilor, 1935, nr. 9, pp. 494-504. 293 tunrnltoasă, cu încîntătoarele-i seductii, dar si cu entuziasmele risipite generos pentru înfăptuire~ Unirii, a reformelor democratice, a propăşirii culturale se sfîrsise. Intrigile şi scăllmhăielile politicienilor, lipsa de prin~ipii şi macaronada dezbaterilor parlamentare, trufia niitîngă a parveniţilor, împăunarea liberalilor cu meritul reformelor săvîrşite în ultimul sfert de veac, abuzurile sfîrşitu­ lui de domnie a lui Cuza şi condiţiile ruşinoase ale îndepărtării sale de la tron - toate acestea îl dezgustaseră profund pe scriitor de viaţa publică. Încă în 1863, el se destăinuia unui prieten, cu o dezolare ce nu are nimic din uşurătatea seniorului juisor: ,,Pe de o parte înverşunarea partidelor politice, pe de altă parte, nepăsarea celor ce se află la putere, a produs o stare de lucruri foarte tristă de privit... astfel de tristă, că, dacă n-aş fi început publicarea poeziilor mele, m-aş duce peste nouă m<iri şi nouă ţări. Dumnezeu să ne lumineze, căci sîntem căzuţi într-un mare întuneric." 1 Faţă de monarhia prusacă, Alecsandri conservă o atitudine de espectativă. Cînd în 1868 i se oferă să candideze pentru un loc de deputat, refuză „a merge în Capitala palavrei-Or. Camera palavragiilor netrebnici" 2 • Pentru el, ca şi pentru alţi colegi de generaţie, cum sînt Kogălniceanu sau Negri, izgonirea lui Cuza echivala cu proscrierea din viaţa politică, fiindcă, indiferent de sentimentele ce le avuseseră pînă la urmă faţă de domnitor, ei erau prieteni intimi ai acestuia şi aparţineau deopotrivă unui timp de încredere naivă şi patriotism curat; or, împrejurările se schimbaseră, paşoptismul generos fusese înecat în apa de gheaţă a calculelor egois t e, veniseră alţi oameni în fruntea bucatelor, cu fraza demagogică în colţul buzelor şi lipsa de scrupul în drumul spre putere şi căpătuială; faţă de această nouă figuraţ.ie în scena politică , Alecsandri se demodase, devenise inutil şi chiar dăunător. Spre sfîrşitul lui 1866, ca unul care nu era prin nimic legat şi n-avea nimic de aşteptat de la noul principe, Alecsandri întreprinde o lungă călătorie. Trece prin Cernăuţi, unde e sărbătorit cu multă însufle1 ScrUoau din 14 martie 1863 către A. Hu.rmu~aki, în Con.vorbiri literare, 1906. p. 5?1. • Cu11uorbiri. litU'are9 1906. p. 953. 294 ţire, încît, notează el, ,,se vede că-s mare poet, judecind dupa complimentele ce am primit" 1 ; apoi, prin Lemberg şi Viena, se îndreaptă spre Paris, unde avea loc Expoziţia universală ; în mai, ,,din cauza ploilor, a scumpetei şi a marelui număr de străini", se desparte de „nămolul ostenitor al Parisului şi de at11wsfera-i puturoasă" şi coboară pe ţărmul Mediteranei la Nisa, unde e fericit de a găsi „soarele cel mai aurit, cerul cel mai albastru, marea cea mai frumoasă şi Juni prettitindeni" 2 ; de-aici se retrage o lună de zile în Pirinei. Revenit în ţară, după un scurt popas bucureştean, Alecsandri se stabileşte în dulcea sihăstrie a Mirceştilor. Tihna conacului, care aduce mai degrabă cu o casă ţărănească, clin cerdacul căreia privirea îmbrăţişează şesul larg al Siretului, lunca şi, dincolo de ea, se opreşte în marginea zării pe ridică­ turile domoale ale dealurilor Scheei şi Miclăuşanilor, reculegerea calmă şi meditativă a acestui cuib încîntă­ tor trebuie să-i fi sugerat noi planuri creatoare. De altfel, apariţia Convorbirilor literare în toamna lui 1867 şi insistentele stăruinţe ale lui Iacob Negruzzi conn-ihuiseră la înfrîngerea binecunoscutei lui indolenţe şi-l stimulaseră să reia condeiul în mină. El promit e a colabora la Convorbiri, întrucît în acest moment consideră, în mod greşit, foaia junimiştilor drept „sora «Rorn~niei literare»" şi observă cu satisfacţie că ea ,,ţinte.şte a dezvolta- gustul frumosului":!. Anul 1868, pe care-l petrece ca „pustnic" 4 la Mirceşti, marchează un început de cotitură în activitatea lui literară; se vede că Alecsandri, a cărui notorietate fusese recunoscută oficial, la 1866, o dată cu numirea în Societatea Academică Romină, simte nevoia să-şi înnoiască mijloacele şi să-şi proptmă ţeluri mai ambiţioase; el nu mai conserva nici o iluzie cu privire la îndreptarea lucrurilor în sferele guvernante, de aceea îşi tăiase toate legăturile cu lumea politică, retrăgîndu- • V. Al,csandr;, Scri,o,i (ed. Chenrli,Carcalechi). Buc., 1904, P• 2S9. ' Idem, pp. 260- 261. • Id•m p. 28. • Idem, p. 31. 295 se într-o sihăstrie de gentilom campagnard; după o călătorie ce-i limpezise sufletul şi-i potolise pentru o vreme vesnica sa nostalgic de pasăre migratoare, se simtea 1mboldit să sporească prin dovezi de devoţi­ une şi ~siduitate autoritatea îndeletni?ir~i litcrarc_rracticate de el pînă acum aproape exclu siv m ~od. dilet~n~. Constatăm, în adevăr, că în dramaturgie ia sfirştt epoca de mici compuner i nepreten}ioase, î? P?.t1·iv~e cu puterile actorilor şi cu neîndcmmarea hmbu 1, iar sfortările scriitorului sînt de a realiza marea dramă de mor:ivuri în Boieri şi ciocoi; în proză, autorul incid~n~al al unor spumoase povestiri i;;i proaspătu l memonahst al „misiilor" diplomatice, încredinţate de Cuza,. încea:c} să realizeze un roman, de formulă autobiografica, Dridri ; în poezie, în fin e, clillerîndu-se de lalll:ent~ţia cam superficială a versurilor de dragoste şi de m~piratiile ocazionale, uneori izbutite ca nişte giuvaeruri, dar ~el mai adesea uşurele şi artificiale, con cepe ciclul Pastelurilor. Iată dar sub ce zodie s-au născut Pastelurile : într-un moment de chibzuială şi concentrare, c1nd senzatiile n u mai sînt gustat e în ardoarea lor frustă, ci se' cern prin sita spiritului, cînd pasiunile îşi dornolesc pornirea impulsivă s~b zăb~la i~1imii. îmbă~rîoit~, cînvd o epocă din via ţa scrutorulm se inche1ase ş1 i~ sm gura: tatea unui peisaj admirabil el se p:rcgătea sa înceapa una nouă . Pastelurile reprezintă ancorarea de existenţă a unui suflet viguros şi fraged, pe care societ atea ~-.a dezgustat şi care în solitudinea naturii. îşf reface ech1hbrul şi-i regăseşte pe oameni. În acela~1 timp, ele r epre: zintă dovada ce ~i·o oforii şie~i poetul, a excelenţei mijloacelor de care dispune, cel mai de seamă trim~f înscrts într-u n palmares deja bogat. Dar Pastelunţe mai ilustrează ceva : ele constituie o treaptă în scria istorică a liricii romî.neşti. Căci pentru prima dată, de la Văcăreşti şi Conachi, poezia noastră, care a bîjbîit între preromantismul epigonic şi romantica moderat. declamatorie, cu mai rare popasuri în zona cîntecului de 1 Sc.riso11re către A. U,umui:aki 1906, p. 598. 296 din martie 186S în Cotittorbi.ri lume orăşenesc şi a versului gnomic, atinge într-un ciclu lucrat cu meşteşug şi o egală ardoare, unde emoţia pieselor separnte se amplifică prin înscenarea întregului, rotunjimea şi proporţionalitatea clasicităţii. Poezie a naturii so mai făcuse la noi. Încercările lui Iancu Văcărescu în Primăvara amorului, Heliade în Sburătorul, Cîrlova, Bolliac, Alexandrescu, BoJintineanu, ca să nu cităm decît aştrii de prima mărime, diferă însă radical de ceea ce a făcut şi a intenţionat să facă Alecsandri; nu ne gîndim la deosebirea de măies­ trie sau la aceea de amplitudine lirică ; sînt şi acestea importante, însă acum avem în vedere, în primul rînd, chipul de reacţie în faţa spectacolului l umii, concepţia filozofică, acel „ Weltanschauung" al scriitorului care sălăşluieşte în substructura operei şi-i orientează cîntul. Pînă la Alecsandri poeţii au anexat natura. Tristeţea lu.i Momuleanu faţă de ireversibila curgere a timpului şi n eîmplinirea vocaţiei sale îşi asocia peisajul tomnatic al arborilor golaşi şi al vînturilor funebre. 1 Dorinţa lui Cîrlova de a-şi găsi un suflet consonant, cu ajutorul căruia să-şi biruie mîhnirea, se acorda cu înserarea ce cobora misterios şi perspectiva naturii văzute lle pe o înălţime, de unde solitudinea, estompar ea lentă a zgomotelor şi a culorilor hărăzeau inimii rănite a poetu· lui mîngîierea visurilor melancolice si a mcditatiei tandre. Sufletul lui Alexandrescu se cdmplace într~un cadru nocturn şi selenar. Notele descriptive îi servesc să atmosferizeze o reflexie asupra trecut ului vitejesc al poporului şi a dificultăţilor lui prezente ca în Răsă­ ritul lunii la Tismana, ori o izbucnire melancolică pre- cum în Adio la Tîrgovi§te şi Meditaţie. La Bolintineanu, adiacentă şi prolixă ca 9i grandioasă în Cea din urmă noapte a eroii săi. Calmă şi lui Mihai Viteazul, mîngîietoare şi serafi că în momentu1 despărţirii lui Andrei de iubită, bucolică în Romîncele din Cavala, n atura e voluptoasă, colorată şi exotică în Florile Bosforului, sinistră şi terifiantă în l\filmea şi baba, ea are de obicei misiunea de a pregăti desfăşurarea unei acţiuni sau a întregi rezonanţa unei s tări sufleteşti p rin mecanica fiter4.r4'., 1 Poezia 'J'o«mna în B. P. MomuJeamt, Poe:ii, 'Bucureşti. 1837. '297 simplistă a consonanţei (poezie lun~r~ -:- inimă melancolică), sau a contra~tu~ui (ap~le hmşt1te ~le B~sforului - ororile din sera1un). Bolhac, cu patetica lui c?n~pasiune pentru dezmoşte~ţ~i vieţii, îşi pl~seaz~ vict1: mele într-o natură aspra ş1 brutala, ca m ~il°: on Carnavalul, sau, voind s ă evoce sălbăticia şi sub~m1tatea sihăstriei ermitului, zugrăveşte, ceea ce s-~ v a~ut ra~ în lirica noastră, munţii cu furtuni năprasmce Şl culm1 înzăpezite. . La mai toti înaintaşii lui Alecsandri, natura nu reprezintă O p reocupare pentru sine, cum ca a fos t , să zicem pentru un W ordsworth sau pentru un Beethoven, cînd a compus Pa.storala .. ~ ~tura inter:ri~e î.n rolul de cutie de rezonanţă, amplif1cmd s~u d1m1m~nd u~ sentiment, ca un fel de reverb eraţie umana, . cve - ş1 întipăreşte luno'imea de undă în masa receptiva a universul ui. Cu t>alte cuvinte, la cei ce l-au _P~ec~dat pe Alecsandri natura nu este subiectul poez1e1, c1 metafora ei, adică un termen de relaţiona~e; vîn centr~ proiectului liric nu stă realitatea exterioara a lnmn, ci gîndul, emoţia sau fapta omenea~că. N atura rezult_ă în asemen ea cazuri dintr-un fel de dilatare a person~ţ1tătii; aceasta îşi regăseşte exultările_ sau lame~tayiile în' peisaj tocmai f~ndcă şi-a construit. ace~t pe~aJ ~vn premedit are, sau, 1ntr-o formular e mai puţi n extre~a, natura apare ca o dependenţă umană p~ntru ca se constituie în raport cu_un -~uflet _care o_p_reţmeşte s au o repudiază, după inclina~le lm capncioase. . Perspectiva demersului cr eator la Alecsandri e cu totul alta. Vorbind cu oarecare exagera~~ srre a_ ne face înteleşi am putea spune că dacă scrntorn ce ~-au premer; au anexat natura poetului, Alecsandri î~ anexează pe poet naturii. Ceea ce izbeşte ~ VPastelu~1, est e in adevăr sentiment ul că natura preexista ovmul~1, că ea are o realitate o~iecti~ă . indepe:1~en:a 7 vc~-1 inteurează p e om ritmurilor e1 vitale, ca .~nfaţ1şa~1l_e si dimensiunile ei sînt neatîrnate de conştunţa privit orului. Universul e o vastă structură de f~n~mene şi procese care se înlănţuie potrivit unor legi ireproşabile şi infailibile. Omul îşi are locul sau} undeva, p e O treaptă a firii , şi tocmai fiindcă rolul sau e redus V V 298 la acela de compon ent al marelui mecanism cosmic, prezenţa sa e modestă şi netulburătoare. Pare că sentim entele lui sînt guvernate de anotimpuri, intemperii şi peisaje şi nu invers, cum simţim la alţi scriitori, unde eul liric hipertrofiat îşi trîmhiţează melodiile in tot universul, dăruind acestuia chipul turmentat, tandru sau apatic al autorului. Dacă realismul constă în cap· tarea, ca într-un focar de lentilă, a impresiilor produse de lucruri şi în reflectarea lor, se înţelege print r-o reelaborare artistică, dar săvirşită cu o cît mai mare obiectivitate, într-o imagine cît mai esenţial apropiată de existenţa concretă, cît mai conformă şi mai universal acceptabilă, atunci Alecsandri e un realist şi încă un realist de un p rototip remarcabil prin puritate. Dar deosebirea lui Alecsan dri de înainte-mergătorii săi nu se reduce la antinomia subiectivitat e-obiectivitate. Pastelurile închid o filozofie senină şi optimistă, c u totul specifică hardului de la Mirceşti, care a fost încă de mult observată, fără a i se fi lămurit deplin implicaţiile. Iată, de pildă, Serile la Mirceşti. În vreme ce viscolul zgîlţîie ferestrele şi focul arde în cămin cu pîlpiiri mist erioase, închipuirea poetului zboară pe apele line si radioase ale amintirii. Nici o suferintă nu-i îndure;ează sufletul, nici o umbră nu-i traversea;ă ochii, căci pină şi tristeţile se sfărîm'ă de soliditatea şi beatitudinea alcătuirii sale lăuntrice ; chiar timpul în care a avut de pătimit scriitorul îl înfăşură retrospectiv într-un văl tandru, decretîndu-1 „mult ferice". Iată mai departe poezia Sfîrşit de toamnă. Aici natura ne e prezentată într-unul din cele mai dezolante momente, cînd ea se goleşte de podoabele verii şi, sub imperiul unui soi de retractilitate universală, se zgribuleşte parcă , anemiindu-şi elanul vital; peisajul e fă1·ă îndoială sumbru , dar în suma notelor lui nu evocă doar tristeţea anotimpului, ci şi acele adevărate rituri ale naturii, precum exodul păsărilor spre ţări calde, vestejirea luncii, cotropirea cerului de norii plumburii sau strîngerea oamenilor şi animalelor pe lîngă foc rituri care vorbesc de regularitatea eternă a ciclurilor firii, de un univers care nu se răzvrăteşte ci-şi acceptă destinul. Cea d e-a treia bucată a seriei, cunoscuta 299 lama, schiţează întîi tabloul copleşitor al ninsorii; dar apariţia unui soare frjzat şi zborul voios a l saniei sunînd din clopoţei elimină orice notă aspră şi înfricoşătoare. Chiar şi în Gerul, străşni cia frigului e atenuată p rin bogăţia elementelor decorative şi vădita predilecţie spre aspectele delectabile : Gerul vine de la munte, la .fereastri, se Şi privind la fociil tesel care-n, sobe El depune flori de iarnă opreşte strălLLceşte, pe cristalul înghefat sau Gerul face cu-o suflare pod de ghiaţă între maluri, Pune streşinilor casei o ghirlandă de cristaluri, Ill1 pe feţe de copile înfloreşte 1rand<!(iri. Nu sînt necesare şi alte exemple. Toate, de fapt, lucruri: euforie vitală şi accepta1·e a rînduielilor firii, sau, altfe] exprimat, armonic şi optimism cosmic. l:nive1·sul Pastelurilor e rotund şi rezonabil. Ceea ce există se înlăţuie în zîmbet şi cordială îmbrăţişare. Tristeţea amară e abolită, căci ea purced e dintr-un minus de împlinir e a destinului implicat în lucruri; or, natura lui Alecsandri cuprinde numai vocaţii realizat e. Ano·timpurile vin şi pleacă : toamna rugineşte lunca, aduce nori suri şi vînturi fi oroase; iarna acoperă cu troiene cîmpurile, scoate lupii la pradă în nopţile de viforniţă; prim ăvara se anunţă pr in întoarcerea cocorilor şi rîndunelelor, îmboboceşte mugurii copacilor, încălzeşte sufletele amorţite, cheamă plugarii la muncă; vara, în fine, rodeş te holdele cu ploile ci fertile şi soarele calcl, îmbelşughează osteneala secerătorilor, încîntă florile şi păsăretul luncii cu concertul privighetorii. Zilele se scurg calme : înserarea u rmează dimine'ţii, tihna somnului şi orăcăitul b roaşte­ lor su cced muncii h arnice şi agitaţiei diurne a Yietăţi­ lor. Forţele naturii, vîntul, ploaia se integrează marelui mecanism cosmic repetîndu-şi lucrarea , la ceasurile sorocit e, cu rezultate care nu pot fi niciodată catastrofale fiindcă structura universului e armonică şi inalterabilă. Plantele şi anim alele îşi desfăşoară existenţa în ţesătura de interferenţe binefă cătoare ce alcătuiesc sugerează, aceleaşi 300 firea. culegînclu-şi din pulsaţia re«ulată a v.ietii car e gîlgî1e în ele strălucirea şi plenitudinea. Oamenii însisi participă la j ubilaţia universală; ei sînt zuO'răviti 'î~ ~od precu~pănitor, în două ipostaze, simple şi etc~~e : m zbe~gumle. dragostei şi îu încordare a activitătii pro.du~t~vc. E1 ~cprezi_ntă .rnai pufin ţărănimea un'ei societaţ1 <letermmatc ş1 :m ai mult t ipul unei umanităti a!c°:p~r~le, ap arţinînd nemijlocit naturii şi intcgrindu-;e ei, ţara rntcrmedml ~ivinităţii. Căci. dacii religiile au pretins t o~deauna ca lumea e opera lui ·dumnezeu a!otpu;_erm~, ca.re tr_cbuie im1ocat pentru a hărăzi oamcmlor p une şi a-1 fon de calamitatea stihWor d ezlăntuite la Alecsandri dumnezeu e îusăsi natura iar omul ' con~ fuu d at cu ca, pnmcşte . ' sufără să ' reclame si-s i dăruie doarea fără să se plîngă. ' ' iziolo_gii caract~rizeaz~ durerea drept o exagerare .a s1mţ:u~u: ~.enc.stez1c . . ~~sigur că Pastelurile, expresie a senm~_taţu ş1 h u cune1, sînt rodul u n ei excelente cenestez.?; el e__ sînt în acelaşi timp şi manifestar ea unei am.H~e _f~o~of~ de cl~să. Încred erea în natură, supoziţia legrt11l1;1t.aţu . ş , raţionalităţii rînduielilor firii, ideea .armoniei lll;1!vcrsale, h edonismul, juisarea, omul abstract, aluzule deiste - ce sînt ·toate acestea clacă nu trăsături ale luminismului, ale acelei idcoJo,.,ii < care a . t_m ' sec.o1u1 al XVIII-Iea tt'ndinţele bur ° gheziei ' ' ~:xpruna m asce~smne ŞI s-a P!elungit în Orientul Europei pînă spre m1Jlocul seeoluhu al XIX-lea? Evident orientarea lu~~~t~ la ~ lecs~dri ar ~ ~ serie întreagă 'de particulantaţ1 1zvonte din cond1t1ile social-istorice ale tării noast 1:e şi din acel lung la~ţ de inele intermediar~ ce se situează între datele cadrului economic şi datele tempe_ramentale - toate cu posibilitatea ele a influent a ~ateria suflet~~scă din care se zămisleşte opera. Tocm~i <lin acest spec1hc d ecurg o serie de deosebiri într e hardul ~e laiMirceşti şi volt~irie11ii sau enciclopediştii secolului al XVIII-lea ; totuşi , la Alecsandri nu numai că există <> ?.estre luministă, d<u- ca constituie latura dominantă a ideologiei, vcrtehraţia secretă a aîudirii lui. Si est e foarte semnificativ că spre sfîrsitul celui de aÎ 8-lea deceniu, cînd capit alismul se d~zvolta accelerat acumulînd mizeria la sate şi în mahalaua oraşelo;, dar r 301 Poate că fiecare modificare sf'mnalată mai sus nu reprezintă mare luc1·u, dar toate la un loc conturează o .P:OJ)abilitate. şi anume că prototipul Cîntării Rominiei e te:'tul . pt1blicat în foaia pribegilor de la Paris, la ~850. E m adeYăr legitim să presupui că autorul poemei (deocamdat ă nu anticipăm as upra persoan ei) a formu lat la 1850 comLati,, concret. cu adresă contemporană , căci momentul na încă de cfnvescc ntă revoluţioiiară , ÎnYinşii df' la 1848 nu d c~armaseră :eluarea lupt ei p entru victoria finală asupra tiraniei: rntr·t~n superb e.fort c?l~cti~- al popoar elor descătuşate, se menţrn e a la ordinea zilt'l. Cm c :ri'1sfoieşte celelalt e colaborări clin R omînia 'viitoare Ya găsi numeroase mărturii ale acestei s tări de ·s pirit . , . Mălinesc u, în articolul Flamura romînilor, vorbeşte de .,zioa cea mare, zioa luptei care nu e ~eparte, cînd vor auzi iarăşi glasul poporului, 0(]Tasul lui D-:::eu timînd fi chicmind tiranii la judecată" 1 . Grija sa e ca „zinn încercării să nu ne afle iar·ă.~i dezarmati" 2 căci „nu~iai ,~;eln: e ~emn de l_ibertate. care' ştie ,H'i se lupt; pentru dinsa · ş1 „z1oa luptei, luptei cei de pe urmă nu e depar_te'~ J. Cronica poliii~<'i, a lui D. Brăt ianu anunţă : u . emfa!a : ".Astfe! este virtutea revoluJiei, dragii mei, inc~t astaz1 chiar, cind ea geme În lanţuri ş i pare pentru mai multe vea,c:uri zdrobită, tot ea este Domnul lumii" u. Pînă şi un :spirit reln, 11rad ca Heliade Rădulescu furat o ' . d erea mcssÎ allică d e apnn dio cercurile:: ctni"'ratici şi de exalta rea momentului, dczvăluju în Soive:ârs et impressions 1.'un proscrii (1850), printre obişnu itele 1~1 elu~u~raţu, o tendinţă social iz an tă pronunţată şi s1mpatn SLtuate la s t în ga. E deci mai plauzibil să credem că are prioritate ver siunea Cintării Romîniei de Ia 1850 decît invers, că ver siunea mai moderată a lui R usso' de la 1855, a servit la elaborarea celei clintii. Inseamnă aceasta că autorul poe::rnci e Bă lcescu ? ~ u , fiindcă s-ar putea obiecta <'ă Russo însusi a dat uu t ext mai tăios într-o perioadă ele tensiuno' revoluţionară şi s-a 1 Romi.rifo a.·iitoare, Pari!J, 1850. p. 18. rectificat mai tirziu, într-o pcrioa1lă d e relativă acalmie. A vem sentimentul că ipoteza e ha,rnrdată; totuşi, ca trebuie discutată. Împotriva existn1ţei unui manuscris integral al Cîntii.rii Ro,nîniei, dato rit lui R u:oi,o ~i publicat ca atare ia Romînia. viitoart', pledează mai mult<' fapte. Întîi, că v<arf'<ilmca <k la 1850 nu conţin1.: p articularităţi rlfalectalt· mnlcl oven1\şti. foarl.f' evidentf' în Romînia literară, la 1855. Deci, măcar din acest punct de vedere, o inteî\'cntie a lui Bălcescu e incontestabilă. 1 În al doilea rînd. ad;,1iţînd pPntrn intc-rPi<ul df'monslraţiei că Băl­ Ct'~cu n-a avut nici un rol în cn,:uea Cîntării ;,j tinînd seama tle faptul că totu'?i concepţiile sale c~re~pund izbitor cu materia ideologică a pu1·ruei. ar nrrua că Russo a putut într-un fel sau altul 1<ă urmărească sisă,si însusească ac('st e conceptii: da,· afară el<' lran,;,~tere·a oral~ şi dr telepatic, o altă posihilita t f' nu r~xista, fiindră m ajoritatea studiilor şi articoldor lui Băk,·scu . con ţînînd formurnri înruditc sau coincident e cu c<.'lc clin Cîntarea Romîniei, au apărut posterior dat.ci de o augu st 1850, la care precm în tarea era gata, deci ş i lucrar ea! În adevăr, încncarea minutioasă făcută dP G . C. Nicolescu, d,, raportare a JJrin~ipalelor teze ale Cintării la pasaj ele resp<·ctive din o p era lui Bălcescu ~ dovedeşte că în cca mai mare parte au fost puse la contrihutie lucrărilr Mersul rPl'nlutiei În i.~Jnrio romînilor, apă;ută în noiembrie 1850, Trecutid şi prezm1ul. apărută în 185), Romînii sub Mihai VoiePod Viteazul. manuscris - toat e ulterioare elaborării poemei. Concluzia cart se desprinde e clară : ori Bălcescu e singurul au t or al Cîntdrii Romîniei, ori Husso i-a comunicat un text incomplet , pe cart' ::;criitorul muntean l-a îmbogăţit creat or şi 1-a fixat în limba literară (p rin tradu cer<> s a u eliminarea regioualisnH•l or , dacă m a n uscrisul era rorn ÎTicsr). D ar presup u n ert>a că B ălcPscu t' singur autor se ciocneşte n u numai de mărturiile con trarii a le lui A lecsandri, clar şi d f' acde incont1·s1 abile pu1rţ i • l<km, p. 16. a lde,n, p . 16. • Id•m, p. 16. • Ro17Uriia uiiloare, Paria, 18SO, p. 67. 1 lu.î Da~u pre?.UU)hvu1 nlUDU.,.,n„ al lut llu~a<, (•r~ fro1JţU1tt•c, , .. l1,1,1«:•~s·' \Cu r~hll liălcest:u , în calitate de troducltor, devine şi ,nai impottant. • C. C. iSi<oleocu, op. cil„ pp. 243- !50. 278 279 îmhuihînd o categorie burgheză lacomă şi fără scrupul, cînd moşierimea, în plină descompunere, se împărţea într-o pătură ce se alipea burgheziei triumfătoare şi alta care sucomba fără glorie, - fostul paşoptist, provenit din arii;tocraţia mijlocie, ostracizaL din con· ducerea treburilor publice, dar menţinut la suprafaţa lumii bune, graţie îndeletnicirilor sale litet"are, milita sub steagul umanismului şi naturismului luminist. Arta lui, după tot felul de cochetării tinereşti, îmbrăca acum forme clasicizante, izolîndu-1 de cei mai mulţi dintre confraţii care profesau romantismul, într-un !!pirit de dei.curajare şi decepţionism , ce exprima pră· buşirea iluziilor în ordinea capitalistă. Seniorul de la Mirceşti se vede că le conserva încă. Tocmai fiindcă în concepţia Pastelurilor există_ un puternic filon luminist, nu e de mirare că Alecsandri, în zugrăvirea naturii, explorează alte teritorii decît Cîrlova, Alexandrescu şi Bolintineanu, dar îşi găseşte puncte de contact cu Iancu Văcărescu. 1 Cine reia cu luar e-aminte Primăvara amorului va fi SLlrprins de înrudirea de suflet. Şi aici, ca şi la Alecsandri, natura e plină de exuberanţă, e armonioasă şi echilibrată , lipsită de mistere şi perfect raţională; înfăţişarea veselă a lucrurilor exprimă sentimentul obscur, dar invincibil al plenitudinii vitale; totul e zîmbet şi strălucire, fiindcă primeste ce i se cuvine si dăruie ceea ce e necesar. Se ştie că în secolul al XVÎII-lea s-a zepovestit apologul ce•şi are rădăcini în antichitatea greacă, al iovăţatului care-şi sfătuia discipolii ca în nopţile senin e să-şi ciulească urechile p entTu a auzi nemaipomenita melodie rezultată din învîrtirea stelelor pe bolta cerească. În ipoteza lirică a lui Iancu Văcărescu şi Alecsandri, pă­ mîntul e un astfel de astru, care, în ciuda atîtor şi atîtor motive de amărăciune şi vaier, prin puterea 1 G. Călinescu sugerează. pa.srtlurilc lut A(ecsondrC ni se pa,re. o idee ş.Cni un ealenclar al simaară şpOfiului cînd scrie : ,.,De fap•. rurcil 1t al munc:ilor ,tmp1mc-ftl (toamnii. iGrnă., primiba.ră. vară). Virgil. în Ceorgice. prin James Thompson , Suint•Lamberi şi VelUle l~i găsesc un irn.itator in PrinciJJatde Unite" (Studii şi ctrcetliri de idorie literară. fÎ folctor nr. 3-4, 1958, p. 296}, După noi, asocierea respective in.8-titvitl aci. nu treh,tie tont~ s.tricto-serum : ea indică mai mult o Î.n1'udirc spirituală decît o 302 filiaţie propriu·Usă. triumf~U a vieţii şi îmbinarea de perfectă orologerie a mecamsmelor ce-l compun, degajă o muzică neasemuită ,ce umple spaţiile de cîntec. Dar. în afară de teoria armoniei, atît de scumpă veacului a l XVIII-Jea, pe Alecsandri îl mai apropie de Iancu Văcărescu celebraţia iubirii. Bătrînul Văcărescu, odraslă a unui neam }ibovnic, crescut în atmosfer a senzuală a budoarului fanariot şi deprins probabil să nu trişeze în scris, e mai indrăznet decît Alecsandri, n~ai senzual şi, pe deasupra, dota t cu' o vădită pr c<lilecţ1e spre speculaţia filozofică. Fundamentul Primăverii amorului este că universul îşi menţine coeziunea şi-şi re~lează interdependenţa tuturor părţilor sale graţie hu Amor, principiul unificator al lucrurilor : Prin armonie nespusă De acord unsunător Firea e-n mişcare pusă; Orice ton răsun'amor. În devoţiunea faţă d e acest „monarc silnic", pe care-l slăvesc şi zeii, Iancu Văcărescu merge pînă la o extremitate, orice s-ar zice, cam dezagreabilă : Ce-ai mai scump, meii sfînt, mai mare, Legăminte omeneşti; Gînd, păreri, încredini,are, Toate sa mi le jertfeşti. La Alecsandri, iubirea nu e locul geometric al poeziei, nu e un mit atotputernic, nu e nici un Moloh gigantic ce pretinde sacrificiul persoanei. Şi totuşi erotismul traversează Pastelurile de la un capăt la altul; e aspectul mereu relevat aJ armoniei universale, analogia constantă ce vine sub condeiul scriitorului, una clin temele sale obsesive. Iată-l, d e exemplu, pe poet descifrînd în cosmos îrnsoţiri pasionale prin metamorfoza unirii bărbatului cu femeia: Balta-n aburi se ascunde sub un văl misterios, voiosul soare ca pe-un mire lumin-0s ... Aşieptind Balui} 303 Lumea veselă tresare, mii de glasuri sunătoare Celebreazii însoţirea naturii c1, blîndul soare ... (Viniitorul) Şi cerul şi pămîntul preschimbă sărutări, Prin raze aurite şi vesele cîntări ... (Oaspc1il primăverii) El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori C-un văl alb de promoroacă şi cu ţiirţuri lucitori ... (G,rul) Primăvara, ca şi la ăcărescu, Este timpul re-nvierii, este timpul re-nnoirei Ş-a sperării zirnbitoare, ş-a plăcerii, ş-a iubirei Căci în tine, luncii dragă, tot ce are suflet, grai, Tot şopteşte de iubire în frumoasa lună moi (Lunca din Mircc11i.) De Florii are loc hîrjoana cu fetele în ritmul ăltăreţ de badinerie : Eu fi-oi da de orice f loore Mii de săru tări şi mii Hai i Floriile-s c,., soare Şi soarele cu Florii. (Floriile) De Paşti, în satul vesel, crînciobul poartă „perechi cu dulce înfocare'· ( Paştele), la cceriş, flăcăii şi fetele schimbă sărutări (Secerişul), iar în toiul iernii, cînd e „ger cu stele", apropierea iubitei în sania neîncăpătoare umple sufletul de o căldură tandră (Sania). oaptea, visînd la gura sobei, poetului i c ni'tluceşte chipul Ilenii Cosînzenii, car -i amin te şte „de-o minune ce-am iubit" (La p,ura sobei). La fel, în pastelul programatic Serile la l\llirceşti, la un moment dat fantom le închipuirii se evaporă. îmbrăţişate .Şi mii de suvenire mă-ncungiură-ntr-o clipă, Jn foţn mmi lainic şi drăgălaş portret. Umbra erotică ame tecată piraţia calmă a îşi dă mîna~ inspiratul cîntăreţ al în re Pastelurilor prin care poetul luncii Siretului peste decenii, cu nu totdeauna 304 plaiurilor subcarpatice clin jurul Tîrgo iştei, această prezenţă a iubirii, ca principiu activ al lumii, e emnificativă, mai ales prin modalitatea tonusului ei, prin calitatea afectivă. Lăsîndu-1 deoparte pe Iancu ăcărescu şi avansînd în intimitatea . en ihilităţii lui Alecsandri se impune constatarea că iubirea în Pasteluri n-are nimic din febricitarea romantică, nu e nici o continuă mistuire a sufletului, nici o aspiraţie ci\tre o floare 'albastră inaccesibilă, nici o presimţire tulbure de <leza tre şi nenorocu-i; ea e te o imanenţă a naturii, scriitorul o de coperă la temelia c:,,.'Î tcnţ i şi o de crje cu aceea) simplitate cu care ar zugrăvi o piatră, un copac sau un nor; iubirea aceasta c una din formele pe care le îmbracă dinamismul irczi. tibil al vieţii, o manifestare compatibilă cu ordinea universală bazată pe echilibru şi armonie; ea este, cu alte cuvinte, moderată, adică lip ită şi de furia brutală a in tinctului ,i de rafinamentele sterile ale lucidităţii. m ajuns aici ]a un punct important. Pastelurile înt o ilustraţie a doctrinei moderaţiei şi poate că de-aci în primul rînd derivă impre ·ia de clasicitate ce o degajă cititorului. Se ştie în aclc ăr că nimic nu contribuie mai mult la croirea unui stil cla ic decît simtul măsurii, al propor~ionării înţelepte dintre explora;ea omului lăuntric .,i aceea a realităţii exterioare. Or, la le andri, totul e moderaţie. Moderaţie în · sentimente : el nu cîn Lă marile pasiuni, poezia lui e plină J c chictudi ne, are seninătatea sufletului care se apleacă a upra trecutului cu înduioşare dar fără regret, car e i cază meleaguri hlsoritc cu o no talgic lipsită de lacrimi, care c u1tă fără a-şi pierde cumpătul şi se întristează fără a di pera. Moderaţie în efuziunea lirică : Al c andri foloseşte acea formă de dezintegrare a atmo f'erei de adeziune la obiect, care se numeşte nmor; astfel, cînd acumularea de imagini cc conturează un tablou de natură ajunge la o anumită solemnitate de ton, la Llll anumit prag de hieratism, intervine o notă de ironie blajină sau de autozcflemisire, semnul priveghiului conştiinţei, care rupe raja şi recheamă din id eal la realitatea măruntă ,i t erestră; ele pildă : după maje tuoasa zugrăvire a nopţii ce învăluie firea stăruitoare 305 în giulgiul e1 de urile: taină, turnează, cu efect de duş, ver- , i-ntr-o baltă mii de broaşte in lung hor orăcăiesc Holbînd ochii cu ţintire la luceafărul cere.se. După vînătorul evocarea neliniştii păsăretului bălţii cind apare în luntrea plină de arme, ni se arată că Iar pe mal in liniştire un bătlon, păşind încet, Zice: Nu-i pieirea lumei ... vînătorul e poet. După tabloul feeric al cîntccului pri ighetorii în lunca amuţită de c ' taz, ni se aminte~ te că : Macul singur, roş la faţă, doarme dus pe ceea lume! cu ridicolul unui burghez obtuz, surprins că sforăie la un concert simfonic, etc. În fin , găsim la lecsandri un pci aj care inspiră din aceeaşi tendinţă de a echilibra culorile şi d a evita e tremele. E vorba de un colţ de natură decupat din infinita varietate a geografiilor posibile, pe care-l percepe deplin acela care cunoaşte solul bătătorit de paşii poetului şi udat de lacrimile lui. Ţara versurilor lui lecsandri nu e un liman al viselor, ,,das Land wo die Zitronen bliihn", nici măcar regiunea cu înserări tainice şi fioruri nocturne, pe care au evocat-o un Cîrlova, un Alexandrescu sau un Bolintineanu. De Bolliac, cu viscolele năpraznicc şi tîncile terpe, înălţate deasupra norilor, unde doar sihastrul îşi găseşte sălaş, nici nu poate fi vorba. Alecsandri e străin de tot cc e excesiv, după cum e departe de tot ce e indefinit . i tulbure; în Pasteluri, arta lui e un atentat la viziunea romantică asupra naturii. 1 i Rep:roduc •111 di1J C. !brăileanu cîteva fol'mulări concordante. cu linia generali a interpretării 110t1Sbe: "Alecsandri a avut nc1.tura cea mai echi l ibrară di.n lume. Nic, u î,u-uşire: $ufletească Jişpropor/Wn,;1.t.ă, 1i. cu alit mai p•qin Jantc.:ia fi sensibilita.lea. cele. două pirghii. ale mrnanti'.sm11lu:i ... Aleuandrî. n-a putut ,.;::ista. pre.'$iuni.i. medi..ului. fi ~i-u.. pus lira sa clasică în slujba nulodie.i roman.tK:e ... Du.pti. 1860, Al~c.1andr i nu ma~ ~ roma,i-lic1 ori. e: mai p1iţi11, sa.u mai- rar rornanti.c. Jn Pasteluri e clasi.G, iar pastelurile -1:int socolife ca cele ma.i bune- poezii ale sale. Şi in (lderiir, QÎci în sfirşii t•orbeşie naUJ.r(l lui i,uimă"' ( ro,e şi irnpre;ii, Iaşi, 1920, pp, 172-174). Eto.fu:ea lui Ibtăileanu constă io aceea că a supraapreciat rolul fac.torului temperameDu.l şi că a utifri.at conceptele de n1'omaniic" şi 11 dmic..., într-un sens inci în.suficient de c-011crct-istoric. Dar spiritul ohservaţi il or lui U i'lnpiirtă~.im~ 306 Imaginea Pastelurilor e - dacă vreti - una din cele două chintesenţe caracteristice aÎe peisajului romînesc. Căci e permis să ne imaginăm că s trăvechile îndeletniciri ale locuitorilor acestui colţ d-e lume, păs­ toritul şi agricultura, au croit două din imaginile cele mai reprezentative ale ţării, muntele cu tăpşane înverzite şi văi urîzătoar - cîmpia subcarpatică udată de rîuri, cu ogor fertil şi aşezări statornice. Alee andri, care a dat la iveală MioriJa, a optat în Pasteluri pentru civilizaţia sedentară a agriculturii. Pastelurile descriu o zonă cuprinsă între deal şi cîmpie, protejată de ariditatea caniculelor şi de furia vînturilor printr-o perdea de pădure; clima nu are dulceaţa mole itoare a sudului, dar nici -violenţa aspră a regiunilor boreale, e variată şi aţîţătoare, îndeamnă la treabă dar nu opreşte de la poezie; anotimpurile sînt clar demarcate, hotarele lor nu se estompează, încălecîndu-s , ci, a, a cum se întîmplă la jumătatea emisferei, se di tribuie în perioade aproape egale; în această zonă totul e limpede şi neted conturat, nu există alte umbre decît cele ale nopţii şi alte ceţuri decît ale amintirii; olul nu rodeste cu exuberanta colosală a pămînturilor tropicale, 'dar nu are nici sterilitatea şesurilor vlăguite din nord, el necesită osteneală, dar o răsplăteşte îmbel, ugat; animalele nu înspăimîntă nici prin dimensiune, nici prin rapacitate, iar vegetaţia e multicoloră i gingaşă, a·r e graţie şi o tandră cordialitate; aerul e fraged, cerul transparent, viaţa fierbe cu putere în inima materiei, fără trăluci:re orbitoar dar şi fără încetinirea ritmului în hibernatii monotone. Peis;jul lui Alecsandri e lipsit de sublimitate, n-are nimic copleşitor. Muntele şi marea, adică cele două ipostaze prin car e exprimă grandio ul cosmic, absentează. E o regiune dintre extr me, unde exageraţiile se temperează. Şi dacă adesea ceea ce se găseşte la mijloc e tranzitoriu şi-şi datore, te existenţa indulgen"ţei celor două capete opu e, care n-au înghiţit distanta intermediară, în cazul de fată putem bănui că nat'ura armonioasă şi dulce descrisă de poete celula gcrminati ă, că din ea -all desfăcut alternativele 307 toride şi glaciare, care stăpînc c aiur a şi sînt ca o e ·crescentă unilaterală a excelenţei peisajului din Pasteluri.' ,,]'aime la force - spunea Stendhal mais la force que j'ai.me, une fourmi, l'abeille, en monlrenl autant qu 'un elephant". E ceea cc încearcă să sug..:rez poetul, chiar da ă eforturile lui nu-,i ating totdeauna tinta. Dar oa~cnii din Pasteluri? E netăgăduit că aici Alecsandri a făcut dovada unei miopii condamnabile. •ir ,te, nu orice poezie, considerată izolat, trebuie să conţină un prote t social, dar veselia ,i jubilaţia tărănimii din Pasteluri sînt totusi atît de contrastante ~u împlinirea corvezilor prin bi~iul ătafului şi paza dorobantului, cliferenta dintre idila Rodicăi şi cxas1 erarea ~atelor din ca're a izbucnit valul însîngeratelor 1·ăscoale e atît de catastrofală, încît ne reţinem cu greu jena şi senzaţia de artificiali ta te. Pentru scriitorul boier nu exi tă nici miz ric, ni i clacă; ţăranii înt voioşi i f riciţi, ca la operetă. Pc chepl ~xcJama odată Mihail Sadoveanu: .,Alecsandri scria «Rodica)) şi alte perle idil'ice, auzea concertul în lunca de fo firceşti şi atul în rare-fi petrecea orele senine era - şi este încă şi azi umil dintre cele mai triste şi necăjite sate ale ţ,1rii" 1 • Două circumstanţe se pot invoca, nu în intenţia de a-l scuza p poet, ci în aceea ,de a-i limpezi gînd ul .;i a-i preciza mai exact eroarea. lntîi, că în Plugurile, Semă,uitorii ori Pastele xi tă clemente :r('a)i te, desprin e din fon<lul suflete c autentic al poporului romîn; ăci cine ar putea contesta că omul din popor, chiar în vremile <le urgie, şi- a pierdut dragostea de viaţă, plăcerea horei ş.i a glumei năzdrăvanc? 'l'ocrnai sănă ­ tatea lui morală, fermitat a plămadci lui . ufleteşti l-au -ţ rit ă cadă în pasivitate şi i-au accentuat dorinţa le a se elibera si a- i făuri o soartă mai bună :incit ni se pare că g;eşcaÎa <le căpetenie a lui Alee ;ndri con. tă mai mult în ceea ce scriiton.11 omite să ne ·pună decît în deficienţele mate1·ialulu.i de viaţă pr zcntat. Într-al doilea rînd, e de observat că în atitudinea de ,.gra11itate epică" 1 a semănătorilor, precum toarele ersuri clin Plugurile : )L a.dovcanu Foi de loamoă , 1916, fi· 289. urmă­ · de cifrabilă cc a mai mult decît o poezie a rusticităţii~ de tip horaţian 2; ai i munca agricolă nu e ~reţt~ită pur şi simplu fiindcă pmifică de miasmele c1tachne, fiindcă se desfăşoară în implitate, sub cer alba tru ~i aer proa păl; înţclc ul e mai înalt, depăşeşte planul, con T'tului imediat; plugarul devine imbolul umanitătii active confnmtîndu- e cu natura şi domesticind-o prin muncă, înfrîngîndu-i cerbicia şi fertili:;,.înd-o, ăci ca îi e prietenă şi în definiti consubstanţială. e aceea, dacă 1cc andri este dincoace de aştcptărjJe. noa tr~ prin lipsa de fidelitate în reproducerea realităţii, el e te .,i dincolo de aceste a., teptări prin scn ul imbolic, posibil (deci obiecti ), al versurilor sale. În orice caz c Yrednic ă nu neglijăm că scriitorul 11u a <lo eJ it totdeauna ignoranţă şi nepăsare faţă de ma ele obidite; dimpotrivă, în multe rînduri, el a dcplîns inechitatea conditiei ociale a tarănimii. Lăsînd d oparte asemenea ~locuniente, cr( prefaţa la Operele lui C. eg:ruzzi, cicJul Osta; ii noştri, poezia Plugul blestemat, voi cita o propoziţie concludentă dintr-o seri ·oare mai puţin cuno. cută, adresată lui Maioresc.u, ~a 1~75 .= ,.JWortalitatea prin urmare progresa cu mizeria, incit satul Mircesti, care înafote era unul din cele mai îmbelsu15ate din judeţul Roman, se prefăcea zilnic într-o aglo'merare de bordeie ticăloase şi ele infirmi năruiţi, 01răviJi: prin influenţa corosivă a vitriolultii" .3 Se vede că seni~-. eul Jc la Mircesti - în unele momente - era capabtl ă arunce o priv,ire lucidă a upra lumii din jur, dezlegîndu-se de prejudecăţile sale de clasă şi lepădînd optimi mul de circum tantă al omului trăit în bunăstar<'. Cum e expli că' atunci atitudinea din Pasteluri, und r ,alităţi crude înt ocolite şi indiferent de năzuinţa 1 Exp-re~ia Rp!trţine lui H. anielev.i.ci, o~ studii cri,iu, 1919, p. 155. ,..Luate in. total pa.$leluri.le r~pre:illfă o li.rjc:U. o li.ni1,ii ~i, a fericirii rurale, un lrnraţiani$m.•~ " 308 în {întă muncă de la iară, izvor sacru de rodire, Tu legi omul cu pă;nîntul în o dulce înfră(ire !... !: I şi ( G. CAl.iuescu, op. cit., p. 295.) c.ri.sori, op. ei., . p. 7. 309• su~ieci_,ivă a yoetului, care alerga după simboluri sau voia sa nu-ş1 tulbure juisar ea, semnificatia obiectivă de ofensare a adevărului vieţii e incontes'tabilă? I~ţclege~ea lui Alecsa~dri presupune dificultăţi pentru. .CI.De pnveşte dogmatic şi ar e nevoie de răspuns uri rud1~entar_e.. În spiritul finei şi extrem de profundei a nalize l~n13:1st: a contradicţiilor din opera lui Tolstoi e cu putmţa sa se deosebească în personalitatea scriitorului două l~turi. c~re se îmbină. Goeth e ofta, probabil cu . oarecare !Pocnz1e : ,.2:wei Seelen volmen, ach ! in meiner Brust . Alecsandn nu s-a plîns niciodată de cont~oversa lui lăuntrică, el fiind încă mai multumit de sme d~cît auli?u~ consilier d e la Weimar, deşi' ar fi a vut motive temcm1ce s-o facă. P entru că în Alecsandri ~înt, d e fa_Pt , doi inşi cu acelaşi nume : unul e seniorul mfatuat ~1 hoen:i, proprietarul d e moşie din protipenda~a occ1dentahzată a Moldovei, care trăieşte cîteva lum pe an în străinătate, se flatează cu invitatiile Carm:n·Syl:ei la Peleş şi admiraţia respectuoasă ce· i-o poart~ J~mmea_, în cap cu notorietatea critică a regimulm, Titu Maiorescu; celălalt e tînărul entuziast, cu .. m1~a $eneroasă şi rîvnă patriotică, dornic să contribuie la mamtarea neamului său, care caută calea spre p opo.r, adunînd doinele şi cînt ecele hătrîneşti , ia parte la 1;111ş_c~~ea de la 1848, semnează alături de Alecu Russo PnnţiP,_iil~ .noas~re pent~u. reformarea patriei, unde se r~clam~ mc~ mai mult, m c1 mai puţin decît împroprietă­ rirea ţar~~1lor. fără răscumpărare (ceea ce nici Băl­ cescu, sp1l'lt v1z1onar dublat însă d e un mare realist n-a îndrăznit să pretindă la 1848 !). Cel dintîi Alecsandri e un dom_n~ş~r puţin boem, puţin sceptic, puţin filfizon, care vers1f1c~a pe albumele frumoaselor timpului, nu se o:t~neşte. s a- ş1 aleagă o profesie, fiindcă subsidiile parmteşt1 şi veniturile moşiei se însărcinează să-i asigure necesarul, care nu-şi simte vocatia severă si puritan~ a unui Bălcescu care se reţîn~, în numele 1dealulu1, d o la 'v·oluptăţile vieţii. Celălalt Alecsandri conservă }~înă-n . adîn~i bătrîneţe o capacitate de dezinteresar e ş1 o v11:r~pe ca!dă faţă ~e toate năpastele ce ca~ asupra ţarn. Ammdo1, deşi adversari, nu se duş manesc; cînd u nul, cînd altul, apar la suprafaţă 310 chemaţi de valurile istoriei, de o încordar e a luptei deun moment de paroxism naţional sau d e o împre1urare mai intimă legată de avataruri ale vieţii personale. Cîtcodată scriitor ul oferă sp ectacolul cclo1· două tendinţe care se opun şi conv ieţuiesc în acelaşi timp. R ecitiţi Iorgu de la Sadagura, laşii în carnaval, Chiriţele şi veţi vedea cum condeiul poetului ezită între sentimen tele ce-l con t r ariau : biciuirea „ tombater elor" ruginite, dar şi ridicolul ,.bonjuriştilor" dezlipiţi ele năravurile pămîntului, condamnarea p rogr esului caricatur a l şi demagogic, dar şi zîmbctul indulgent faţă de purtătorii lui, introducerea politicii în literat ura dramatică, dar şi ocolirea ei în folosul divertismentelor comice cu funcţia doar de a amuza. Citiţi în partea a II-a d in Dridri is torisirea mucalită a păţaniei lui Vali (tr a nsparent pseudonim al autorului), care e stăpînit de înflăcărarea revoluţionară, dar şi de imensa can doare a fiului ele boier, rupt de su ferinţele şi n evoile celor multi, pentru care tăranii sînt - vorba lui Russo studie pitoreas'că"; zvîrlindu-se în lupta pentru libertate ca într -o idilă romantică, bietul Vali are, într-o n oapte, pe moşia Cantacuzinilor revelaţia imensei distanţe cc separă dasa privilegiată de popor.. Amintiţi-vă că în 1877, după victoriile cucerite pe cîmpiile Bulgariei cu ajutorul armatelor ruse, cînd oficialitatea prăznuia în petreceri şi libaţii cîştigarea independenţei, adică lărgirea sferei afacerilor şi p erspectiva unei nestingh erite propăşiri a comerţului ţării, Alecsandri - care fireşte era nelipsitul b enchetuirilor găseşte totuşi în el resursele d e sensibilitate şi curaj civic ca să cutremure constiintele cu versurile di.n Ostasii nostri, unde apare e~ois~ul, d ar si indioenta, , _, , t, ' sfîsietoarea mizerie a vitezei ostiri de -cărani, sărbăto;ită în defilări şi în acelaşi ti~p aband~uată suferinţelor ei de ingr atitudinea claselor stăpînitoare . Amintiţi-vă de asemenea că la 1888, an de răzvTătiri în lumea satelor, într-un moment în care relatiile lui Alecsandri cu palatul erau mai strînse <lecit oricînd, hătrînul poet închide totuşi în PluBul blestemat un avertisment al dramei ce abia îşi profila umbra de sînge la ori:tont. clasă,. de :,o Slb , Pastelurile sînt scrise după o lungă călătorie în străinătate, în condiţiile rupturii cu colcăiala de in trigi a vieţii politice şi cu mondenitatea sclivisită a Capi- talcj, la vîrsta cînd aluneca1·ca soarelui spre asfinţit începe să-l dcta~ezc pc om de ceea cc c ocazional şi să-1 apropie de înţelesurile p<'rmanente ale scurtei lui t r eceri prin pulberea lumii. Pastelurile sînt rodul u nu i moment de destindere, în care scriitorul nu e solicitat de chemări patetice din exterior şi, izolat în oaza lui de odihnă, se lasă dezmierdat de armoniile firii ; ele conţin alături de imaginea unui univers scăldat în lumină pe aceea a unei umanităţi voioase, fiindcă e r ezultatul idealizării unui rr.omcnt d<: sărb ătoare şi al ipostazierii muncii ca simbol al relaţiei eterne a omului cu natura. Cei doi Alecsandri îşi amestecă mesajul, dar în asemenea chip indistinct şi unitar, încît regretul de a-l simţi p e artistul înmănuşat şi idilic e alter nat cu bucuria de a avea to tuşi un tablou de ansamblu de o senină p lenitud ine, de o surîzătoare, cumpătată şi tandră gingăşie. Experien ţa arată că conjuncţii fericite înt re poezia izbutită e produsul unei resursele cele mai specifice ale unei personalităţi şi un anume mod de dicţiune. înd oiala ch inuiLoar ~ a oricăx ui scxi.iLor cu p.r:i vire la nmşita oper ei vine din sentimentul puternic, deşi nu totdeau na limpede cristalizat, că n -a găsit formula potrivită să exprime ·tot ce i se zb ate în suflet. Bietul Grigor e Alexandrescu se văicărea : Poci cum poi 1nră ci ma crede, cind a lirei Dumnezeu nu vrea sii-rni nrnte rnrP esLP felul tnet,? divinitate foarte p arcimon i oasă, anevoie harul pe capul cîte u nu i aspirant la gloria muzelor, a fost d arnic cu Alecsandri în Pasteluri. ,,Fciul său", pe care-l nimerise în Doine, d ar îl căutase cu rezultate variabile în Lăcrămioare şi Mărgăritărele, e realizat deplin în acest ciclu, mai puţi n ultimele poezii, viciate de retorică (Bărăgan ul) de convenfionalism (Portret ele galante ,dedicate unor doamne din lu mea înaltă), ori pur şi simplu de facilitat e Dumnezeul lirei, fiindcă-şi 312 coboară ( P_e ~oastele Calabriei) . 1 Aplicîndu-se asupra dulcelui pe1saJ moldovenesc, firea scriit orului : radioasă rezonab_ilă, lipsit~ de e~altări, ispitită de aspectele' deJec· tah1le ale ex1stcnţe1, stăpî.o.ită d e o sentimentalitate cl_e~cată şi mijloace~e sale poetice : simplitatea expres1e1, transparenţa ş1 ordonanţa discul·sului, clarit atea desenului, stringenţa melodică s-au unit într-o împreunare fericită. Mai mult. Dacă e adevărat că secretul liricii de valoare nu t rebuie căutat numai în însu marea calităţilor poetului, ci şi în felul cum el stie să-şi facă uitate cusururile, atunci Pastelurile sînt din acest punct de vedere edificatoare : binecunoscut a ?ărăc!e a. epitct~ui la Alccsan<lri, lipsa de invenţiune, 1magmaţ1a subţu-atecă, metafora anodină, fără acele ful~uraţij ~arc descifrează tainjcele corespondenţe a le u m.:ersulu! - toate aceste dezavantaje şi scăderi ale scrutorulu1 nu numai că nu stînjenesc în contextul general a l poeziilor , dar capătă, printr-un soi de investitură miraculoasă, apr oape ran«ul unor însusiri d~~in __părţi c~~poneote, justificafe şi necesare, 'al; v1zrnnu sale ongmale asupra lumii. La disc~ţie, cele mai mulLe p oezii îşi denunţă atît d e rep ede ş1 de comp let mijloacele, încîL scnzatia că ai da t ~~ - fund pare .a int erzice d elicii1l prelungit al deg ustaru. Ce reprczmtă faimoasa Jarnă clecît o însir uir e de_ hanalităţi? Îi demontăm piesele şi descope~·im 0 suită de imagini de o simplitate deconcertantă : ninsoa~e~ :lhorul fulgilor pe întinderea ţării, cîmpia acoperi~~ de_ omăt, soarele se insinuează printre nori, plopn hrazdează zarea, satele pierdute semnalizează cu fumul din hogcacuri, cerul se înseninează, sania zb oară în sunet do z urgălăi. Ext ra.,.ern. din cont ext epi~e~ele, aliniindu-le, pentru a le :xamina separat ; pal_uhtat ea lor expresivă sare în och i: cumplita iarnă, t r~iene călăt~are, fluturi albi, u'!1eri ~albi, zale argintie, ~i7:dra ţara, ~oarele rotund şi palid, fantasme albe, tntmderea pustie, clăbuci albi, sanie uşoară. Metaforele : l Cele două p~stclitri chiaer.c poittc i:.ugcrnlc <le Tbeophâle Gautier, cur.n credea Ch. Droubet (v.: V. A lcc&andri 4i scriitorii frnncr.:i. 811i'u r i'~t.i. 192 1 p. 45), pri.u culoarea lor es:otlcă ~i data eh,Lorări i (io orice 1:a.r. 1>osterioară lui 1870) ies din cadrul ce.netărij prezente. 313 fiori de gheată, ocean de nirisoare şi pe:so~ifică~ile : ai tării umeri mîndra tară se îmbracă apartm hmbaJulm co~un. Doar' coropar;ţia soarelui c u vis~l de_ tinercţc;: e realmente sugestivă desi întinderea pc doua ver suri ' ' Dezamăgitoare recoltă '. ş·1 îi dă un aer patriarhal. totusi să recitim poezia : vom desprinde din limpedea sncc~siune a sonurilor şi imaginilor sentimentul pu~e~nic al unui tablou de iarnă, d esenat cu arta esenţ1ah­ zării, cu ştiinţa perspectivei şi intuiţia eufoniei limbajului. Alecsand ri si.-a denumit poeziile sale de natură Pasteluri, indi~înd prin această titulatură modestă, chiar mai mult decît avea probabil în intenţie, ceva din însă 7 i particularitatea tehnicii sale. El nu este un pictor în ulei, un colorist, ci -prin excelenţă un ~esena~or: Lipsa de relief a epitetului şi anemia metaforei expnm_a tocmai această inaptitudin e p entru o culoare complicată. 1n schimb , el surprinde conturul obiectelor pc care le redă cu o trăsătură fermă şi seziscază cu acuitate mi~cările. În ver surile : Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa nin!fe iară! Cu o zale argintie se îmbracă mîndra ţara; imaginea e definită precfs, ia~ amploarea uriaşă ~ zăpezii e sugerată obsesiv prm re_petar~a _verbulu1. Sensibilitat ea pvetului reţine gesturi, acţiuni şi reacţiuni: Boii rag, caii răndiează, cîinii latră la un loc, Omul, trist, cade pe gindtiri şi s·apropie de foc. (Sfîrşii de 1oa.nr,u..it) El vine se înaltă, iri cercuri line zboară, Şi, răpide ca gindul, la cuibii·i se c?boară; Iar copilaşii veseli, cu peptul de::goht, Alear1:,ă, sar în calc-i şi·i zic: Birn,-ai . sosit! (Oupl!ţii primăveri~) E umbra unor nouri, cilbii, uşori, mănun1i, Ce lunecă sub soare, clădind un lanf de munfi; (Ttmtiul) 314 Imaginea lui Alecsandri are, dacă ni se îngădui e expr esia, un caracter de orizontalitate; ea nu se a pro· fun~ează în acele ecouri r epetate ce se aud din ce în ce mai tulbure şi-şi prelungesc vibraţia dincolo de pragul ~onştiinţei: fa vorul liricii poetului e 2.ercepţia căreia i se adaugă rareori materiale străine. În faţa naturii, scriitorul deschide ochii, ciuleşte urechile, se aşează involuntar la pîndă. F ibra lui nervoasă înregistrează nemijlocit şi proaspăt spectacolul lumii sensibile. În loc d e a fi o traducer e retorică a ideii, ca la atîţia scriitori preeedenţi,imaginea devine o senzaţie adevărată. Fiecaro pastel se bazează pc un material concret de ob servatie. Ni se înfătisează existentul în clipa în care a fost î{itipărit pe reti~a poetului şi surprins de mcm· hrana sa auditivă ca şi cum elaboraţia poetică ar fi concomitentă cu percepţia. Timpul Pastelurilor este invariabil prezentul, timpul concomitenţei şi al eterni· tăţii., căci în infinitatea vremii nu mai există trecut .şi viitor. Intenţia ascunsă e d e a ni se insufla senti· mentul fuziunii cu natura, al simultaneită ţii cu procesele şi ipostazele firii. Metoda descriptivă, directă şi obiectivă, din Pas· teluri, e forma elementară şi cea mai uzitată a evocării lumii fenomenale, aceea de care s-au servit de obicei clasicii, care nu urmăreau să prelungească sensurile textului într-o nebuloasă de sugestii indefinite, ci voiau pur şi simplu să transmită idei, sentimente şi pasiuni, cu netezime şi claritate. Cît de frapantă c deosebirea dint r e acest procedeu şi acela utilizat de romantici reiese <lin comparar ea scriitorului nostru cu unul din antipozii săi literari, îl numim pe Coleridge, liric s ubtil, de o ~xtremă fineţe, car e lucrează t otdeaun a cu aluzii, nepr ezentînd d irect obiectu l con siderat şi v orbind cu reticenţă p entru a produce impresia misterului. Cole· ridge se situa, filozoficeşte, pe o poziţie idealistă; el credea că aspectele descoperite de poet în natură derivă din propriul său suflet, deoarece ,.noi nu primim decît ceea ce dăm, iar natura trăieste din însăsi viaţa noastră". De aceea, chiar atunci cî~d totul p ~re să anunţe o descriere pe baza metodelor obişnuite - observă unul 15 din bunii cunoscători ai romantismului englez t a mintirea percepţiei nemijlocite e aproape eliminată din opera poetului englez. De pildă, în Privighetoarea, voind să ne înfăţişeze o noapte senină, în loc să zugră­ vească c1:a:a ce vede, Colcridgc năzuie, <limpotrivă, spr e ceea cc nu o vizibil , ci numai presupus, prin tr-o asociatie de contrast : ,,Nici un nor, nici o rămăsitlf, a :::ilei înt~necate nu murdăreşte apusul, nici o ,manţd ob.~cnnt şi f,-emătătoare" etc. Desigur, Alecsandri nu rămîne la stadiul percepţiei, însă el nu apar tine nici acelor poeti care-si tălmăcesc v ibratia în fata ~aturii cu ajutorul cărtilor,' nici acelora care transfig~rcază peisaj ul printr-un 'lanţ de asocia1ii, încît, ca în 1nuzică, obiectele nu mai sînt evocate prin corporalitatea lor, ci prin sentimentele ce le inapiră ; la Alecsandri p rincipalul I"ămînc impresia degajată de lucruri, pe care scriitorul o completează cu închipuiri sugerate de folclor şi de nostalgia pribegiei p e meleagurile meridionale. În adevăr, reminiscenţele livreş ti sînt rare; abia da că nndcv a (Lunca din Mirceşti} se aminteşte de grădinile Armidei. Apropierea unor procese şi fenomene din natură de alte procese sau fenomene cu care aparenl n-au puncte <le contact, gr afie acelui mecanism d e echivalenţe specific poeziei, bazat p e pătrunderea intuitivă a corespondenţelor tainice rlintre lucruri, e iarăşi puţin frecventă la autorul Pastelurilor. S-ar putea cita Miezul iernii, unde cîmpia acoperită de omă t şi bolta cc se arcuieşte deasu1>ra sînt a semănate cu un templu gigantic, sau relaţia stabilită între dezgolirea copacilor, toamna, şi iluziile ce abandonează t reptat sufletul. În general, afară de puţinătatea lor, aceste analogii au o temelie uşor inteligibilă, iar inelele intermediare între obiectele puse în legătură sînt apropiate 5'- i nu necesită nici un efort al fanteziei. Adaosurile la matf'rialul furnizat de simţuri provin la Alecsandri fie din folclor, fie din atracţia exercita tă asupra poetului de cerul Sudului. Poezia Serile la J\,firceşti, cu evocarea Veneţiei, ,,reg,ină ce-n mare se oglindă", a corăbiei zburînd pe ape, a cocorilor străLeon Lemonnier, Les poite, ronuin,iqun anglai$, Po.ris, 191-3, p. 68. 316 bătînd spatiul, con tine un fel de declaraţie programatică, ilustrînd uJul din cazurile semnalate : O ! farmec, dulce farmec al vie/ii ,ălătohrt', Profundă nostalgie de lin, albastru cer! Dor gingaş de lumillă, amor de dulce soare, Voi mă r<ip iti cînd vino în ţară ,,spruJ ger ·'··· La fel Cocoarele, cu enumeratia tinuturilor misterioase : India Brahmină, Lacul Ciad, Nilul Cevlonul ,,Asia cu-a sale riuri, Caşemirnl cu-a sa' vale". î; schimb, La gura sobei aduce o reverie în fata focului populată de eroi din basme, ilustrînd cel d~-al doile; <:az amintit : Tat1i-o pasere măi astră, prinsă-n luptei c-un balaur; cerbi cu stele-n frunte care trec pe p,mri de aur : lată lată cai co /u.g ca gîndul · iotă ::ntei Îrinrip<tfÎ · C<ire ascund în mari palaturi mîndrc Jele de-mpiira/i, Structura imaginii la Alecsandri se îmbină cu 1?ijlo~cele_ comp?ziţionale şi se potenţează prin eufonia l1mhaJulm. Arhitectural, e gr eu de conceput o mai simplă c?nstrucţie: primele versuri, printr-o tuşă rapidă. caracterizează , ca într-o sinteză lapidară , esenta peisajului: ' fn păduri trosnesc stejarii! E un ger amar, cumplit! ( ..Witzul irr11iî) Zori de ziuă se revarsă peste vesela naturli, . ., (Dimineoţa) Urmează cîteva aspecte care înt regesc un tablou, <;u o vădită preocupare de simetrie, căci poetul nu întîrzie cu ochii pc un obiect, ci-şi deplasează unuhiul priYirii în toate punctele spaţiului. Astfel, în Diminea/a. dnpă formula introductivă, ni se înfătisează apariţia s oarelui, cîmpul cu florile scăldate de' ~ouă , muncitorii pregătindu-şi uneltele, păsărel ele ciripind, caii şi turmele zbenguindu-se în soare . În Plugurile procedeul nu mai e al instantaneului, ci al succesiunii, dar în aceeaşi etalar e rînduită, impresie după impresie, fără a s tărui cu in sistenţă pe nn moment anume. 317 Tabloul naturii se alcătuieşte prin a amblarea părţilor; tehnica e a acumulării, prin suprapunere de detalii. La sfîrşit, pastelul aduce de multe ori o notă personală, adesea o „poiută" cu sens humoristic, în int nţia de a destinde încordarea atmosferei. Compoziţional, prin sobrietatea liniilor şi echilibrul interior al dispunerii planurilor, poezia se încadrează acelui univers zîmbitor i limpede pe care-l evocă criitorul. Cît prive te acordul dintre imagine şi sunet, exemplele ni se par mai grăitoare decît orice comentariu. Versul : ,,Caii scutură prin aer sunăt oarele lor salbe", prin locul dominant al consonanteis, dă senzaţia f'zică a miscării clopoteilor atîrnati de gîtul armăsarilor, care prodi'ic un sunet într-un registru închis, surd, cu totul diferit de: ,.ln văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi", unde uuetul se subtiază, devine muzical, cri talin. S-a arătat de cineva încă de mult 1 că, în Iarna, contrastul pe care-l evocă strofa a I I-a între alba imensitate a cîmpiei şi satele risipite se manifestă prin frecvenţa vocalei a şi a altor vocale sonore în primele două versuri: 1'ot e alb pe cinip, pe dealuri, impregiur, în depărtare , Ca fantasme albe plopii înşiraţi se perd în :::are, în vreme ce acumularea lui u în ultimele două versuri întăreşte o notă umbră, melancolică : Şi Se pc-ntinderea pustie fciră urme, fără drum, văd satele pierdute sub clăbucii ulbi de fum .. Dar nu asemenea reuşite sporadice marchează izbînda poetului. Important e că în general lectura ver. urilor obligă la recitare, dovadă că muzica îşi impune legea. Şi mai important e că melodia poeziei se adaptează concepţiei care stă la baza Pastelurilor. ersul de 1't şi 16 silabe cu desfăşurarea generoasă, fraza întin ă pe toată partitura strofei, cu ariaţia mai mare au mai mică a pauzelor de cezură, dar cu desă1 D. Coracostea 1 La poisi e d'Alecsandrit Longu.e ei iit1i:rtd1Jre 1 Bullctin da la. .seclioh li.u6rai.rc, Ac. Roum. ,. Ducurc,ti, 1941. Interpretarea Jotă de au tor obs.er.vaţ.iilor sale c în~U 318 grclj.ită ş.i abu7.ivă. vîr ita fluenţă a ritmului, cu sonoritatea mereu rotundă , i expresivă a intonaţiei, pare a fi unica expr ie po ihilă a universului liric al scriitorului. i ori de cîte ori ne întîmpină la un poet (de formaţie progresistă sau cel puţin pătrun de sevă populară) senzaţia unităţii dintre gindir a lui şi expresia ei materială putem fi siguri de virtut a poeziei, chiar dacă totalitatea concepţiei filozofice nu acoperă dezideratele noastre .i -chiar dacă - precum se şi întîmplă cu Alecsandri -e igenţa autorului nu e totdeauna la înălţime. Şi acum un cuvint de încheiere. V a întreba poate cineva : care e concluzia, cum îl .apreciem pe poet, recomandăm lectura lui sau ba, îl aşezăm în ierarhia liricii noastre dea upra sau dedesubtul lui cutare? Sarcina i toriei literare nu e să dea note; ca trebuie să caracterizeze particularităţile fiecărui scrii to:r si ă le explice în acest scop să nu se rezum nici la c~rcetarea gencz -i operei şi analiza structurii ei ideologice, dar nici la dezbaterea principiilor esteticii şi enumerarea mijloacelor ei tilistice : de dorit este ca ain.qele .aspecte să se îmbine într-o unitate lip sită de artificiu. Alecsandri e un poet remarcabil, de~i opera lui cuprinde părţi învechite, de un gust dulceag; în orice caz, în Pastefori ubzi tă pe undeva şi eniorul u,uratic, -uitîndu-se la ţărani din goana iligenţei, de care ne e cam silă, dar se exprimă mai ale uflctul lumino şi tandru al omului din popor, legat de natură prin mii de fire trainice, pe care-l iubim; prin robusteţea sentimentului, prin particularităţile viziunii poetice şi -rotunjimea formei, opera îşi are timbrul pecific, carr o individualizează în cuprinsul literaturii noa tre şi-i .asigură un loc ce nu va fi măcinat de reme. Se vor citi mereu Pastelurile deşi lectura lor cere oarecare iniţiere căci totdeauna e mai greu de apreciat pretul simplităţii şi e mai anevoie de descoperit frumuseţea în ceea ce e modest şi nu iese din rînd. Pastelurile reprezintă o treaptă istorică şi estetică în seria poeziei romîneşti. Însă, de igur, nimeni nu-şi poate astîmpăra setea numai cu atît. 319 I Mărturisim, în ce ne priveşte, că am reluat poeziile într-un ceas de vacantă, pe un tărîm inundat de soare şi ne-am delectat sub' clara lor lumină şi calma voluptate a integrării în ireproşabila natură pe care o zugr~vesc. După ce farmecul s-a risipit şi am văzut cum. dm norii indolenti si vinturile mîngîietoare s -a stîrmt .o vijelie, cum din' albastrul ecrului s-a năpu~tit un. uh.u care a furat o găină, am închis volumul ş1 a~ s1mţ1~ nevoia să mă caţăr pe munţii sălbatici zdrchndu-~1 genunchii, să mă vîr sub un ~t~Ş c~ apă de. gheaţa, să ascult muzică de Şostakovic1 ş1 sa-1 citesc pe Arghezi. I j UN PAŞOPTIST RENEGAT: N. ISTRATI Evocăm în rîndurile de mai jos figur a unui scriitor peste care vremea a aşternut ele mult lespezile uitării, d ar al cărui nume a fost rostit, în perioada 1840-1860, rînd p e rînd, cu stimă şi execrar e. Preţuit de u nii, contestat violent de cei mai mulţi, I strati aparţine oamenilor s ortiţi să nu lase indiferenţi pe cei clin jur. Viaţa sa a descris o curbă surprinzăto are. Începînd prin a împăr­ tăşi convin gerile democratice şi patriotice ale colegilor săi de generaţie, Kogălniceanu, Alecsandri, Russo, ol a cotit în t oiul luptel or pentr u unire spre tăbăra separatiştilor, devenind campionul lor cel mai zelos. Acest pas funest i-a zdrobit literalmente existenţa. Devorat de mari ambitii carieriste, avid să se aflr mereu în centrul evenim;ntelor, dispunînd de o cultură lacunară împlinită p rin lecturi inegale de autodidact, Istrati nu şi-a acordat tihna îndeletnicirii lite1·are. El a practicat scrisul 1a modul dileta11t, în marginea altor preocupări. Izbeşte totuşi varietatea genurilor p c care le-a cultivat: dramă, eseu, poezie, articol de ziar, adăugate cu editarea d e documente istorice. Şi cu toată excesiva modestie a unor declaraţii din car e se desprinde un fel de scepticism ostentativ fa!ă de _propria-i creaţie beletristică, bucăţile şi fragmentele sale, risipite prin periodicele tim pului şi adesea ascunse îndărătul cîte u 11ui pseudonim, dovedesc o netăgăduită v ocaţie literară. ,,El merită să stea între scriitorii cei buni ai neamului - afirnia în 1908 N. lorga1 . Bucăţ.ile L1ti de satiră, de imaginaţie 1 N. lOTga, Isiorfo literaturii romi1le41i ;,, v~awl ci XL"<•lta, lll, 1, I'· 186. 21-C. 459 Bucureşti, 1908, 821 cu chipuri şi scene diabolice, se cetesc cu interes." Această elogioasă apreciere, cu totul singulară, de altfel, în rîndurile specialiştilor, exagerează de bună seamă meritelt: reale ale a utorului. Nu rămîne mai puJin adevărat că în penuria de nume a literatuxii noastre, născută tîrziu şi înfiripată pe un front relativ îngust, variet atea de domenii ahordate de Jstrnti, cercul larg de interese spirituale, militantismul social şi pat:::iotic, efortul spre expresie al scrisului - totul îndeamnă la luare-aminte şi conturează imaginea unui scriitor vrednic de a fi înregistrat şi cunoscut, chia1· dacă uu c <le primul rang. Deshumarea unui scriitor a cărui amintire posteritatea a pierdut-o e adesea ocazie de a-i exagera meritele. Nn credem să cădem în această greşeală protestînd împotriva regimului discriminatoriu aplicat lui Istrati. Fără îndoială, am spus-o, nu avem de-a face cu un scriitor de prim ordin. Dar, pentru a furniza exemple recente, dacă în Antologia poeziei romîne.şti de la foceputuri pînă astăzit se găseşte loc pentru Hrisovcrghi, Costache Negri, C. D. Ariccscu etc., ne putem într eba în mocl legitim de ce nu figurează şi Istrati. Şi dacă nu se va admite că aceasta e o ingra titudinc, va fi totuşi cu mult mai greu să se explice de ce, în culegerea Primii noştri dramatzirgi2 , autorul dramei istorice, în vers alb, Mi/ml - cea dintîi lucrare păs­ n·ată din scria încercărilor de a construi un r eperwl'iu naţional roroantico-e.roic - nu numai că lipseşte din materialul antologic, dar nu figurează măcar ca simplă referinţă bibliografică. Pentru gravele greşeli săvîrşite în ultimii ani de viaţă , mai ales fiindcă a adoptat o atitudine potrivnică Unirii Principatelor, N. Istrati a fost, practic vorbind, ostracizat din via"ţa publică. Dar n u e just ca anatema aruncată asupra ultimelor acte ale omului politic să se extindă şi asupra operei literare, în cea mai .marc parte ante:rioară acestor manifestări greşite şi, dimpot:rivă,/1::iborată în plină consonantă cu ideologia demo1 2 .~.P.L.A., 1954. f:djţie cu .introdlh~foro şi h.iMiogwt'ie J c l:'lorin 1'ornc'o, glc>ur Jlm.:ur~ti, )956. 322 •le A1. N iaulcicu, c~atică şi pa.trioti~ă a înt~egii generaţii patruzeciopt1ste. Tempennd orice entuziasm facil fată de un scriitor ignorat, ni se pare însă că avem în acel;şi timp datoria să pledăm pentru o intervenţie justiţiară în favoarea acestuia, revizuind criteriile rutiniere ce cousfiutesc ceea cc s-a apucat ier arhiile care reiau mereu p~nctele de vedere trad1t1onale. N. I strati merită' realmente a fi cunoscut. Scrierile sale de pînă la 1850-1852, alimentate din izvoarele c~rate ale patriotismului patruzecioptist şi ale năzuinţei smcere d e a îmbunătăţi soarta poporului oropsit, străbătute de conştiinţa comunitlhii de ideal cu toti coleşii de generaţie, deşi sînt dep~rtc de a se ridic'a la nivelul operelor unui Ncgruzzi, Alecsandri ori Alecu Russo, contribuie la îmbogăţirea peisajului literar a l epocii, adăugîndu-i şi unele nuanţe inedite. Pe de altă parte, I strati furnizează elemente preţioase pentru a înţelege contopirea diferitelor tendinţe, reprezcntînd tot atî tc~ gr~păi·i d e clasă cu profil specific, într-o platforma uintară, în ajunul şi în timpul rni~cării moldovene ele la 181,8 şi modul de dezintegrare a acestui front şubred , imediat după înfrînO'erea revolutiei în Ţările Romînc şi în Europa. Cu respiraţia ci astn;atică, burghezia romînă nici n-a apucat bine să-şi tălmăcească sensul revendicărilor democratice; la pdmul acces de tuse ea a fugit repede din stradă şi s-a aclă1lostit în braţele aristocraţiei. Istrati ilustrea7.ă tocU1ai acest caz de oportunism tragic. Adeziunea b o cauză antipopulară a sfîrşit prin a-i dfatruge viata si a-i sufocu c:eaţia literară. Din ~cest punct d e v~de;.e, exemplul sau e mereu actual şi se cuvine meditat de toţi cei ce-şi închipuie că scriitorului îi trebuie doar talent, nu şi o concepţie justă despre lume. f DRUMUL VIEŢII LUJ N, ISTRATI E de aşteptat ca stabilirea biografiei lui N. I11tra ti să întînipine dificultăţi din pricina sărăciei datelor şi a materialului documentar disparat. La aceasta se adaugă însă şi mulţimea imputărilor aduse scriitorul oi 323 după 1848, în legătură cu atitudinea a politică n?t îndreptată contra Unirii Principa~ lor, care_ l~a . .Pu m conflict cu marea majoritate a mtelcctuahtaţn mo~do ene. Campion al antiunionismului, P? _car? l-a serv~t în calitate de înalt dregător, de om pobt1c Şl de publicist Istrati a fost combătut, de a]tfel pe drept cuvînt, cu ~ furie cu atît mai mare cu cît conving rile sale erau mai impopulare şi mai in~~rătnic pledat~. În focul polemicii, adesea a~'\ ersar:1 ~u .trecut d~colo de ceea ce se cuvenea sa spuna; 1nc1t cercetatoruJ trebuie să fie precaut pentru a alege _adevăr~l. de ~ro~ro şi a nu da crezare defăimărilor ş1 cleYetuilor 1eftme care-i înconjoară numele. Nicolae I trati s-a născut la 1818. Afirmaţiile unor contemporani., că se trage dintr-o familie. m?de.:'tă ~e origine 1·ăzăşească din tinutul Romanului ş1 ca tatai său s-ar fi ridicat ca i~tendeut al familiei Bal) 1, sînt false. pi.ţa I tratilor coboară, pare- e, dintr-u~ îndepărtat strămoş înnobilat de Ştefan cel fare ş1 ~ dat în decursul secolelor, din rîndurile ei, pe dommtorul Istrati Dabija. Certe că tatăl scriitorului a fost paharnic şi, în acea tă calitate, alături de cărninarnl Ştcfan~che Gherahcl, a înrolat în timpul Eteriei 3000 de oamem c_u gînd1tl de a izgoni pe fanarioţi2 • lişcarea yn-a reuşit pentru că ţăranii i-au dat l'epede seam a ca se expu~ unor mari pericole fără de nici un fol?s, doar ca. sa slujească interesele boierilor: Mayma ~111 l . I~trat1. a fo t poloneză, contesa Il k1, ramasa de t1m~ur1U văduvă cu trei copii: icolac - scriitorul, Melct1e -viitor episcop şi o fată intrată la că_lugărie. y . Instructia lui N. Istrati a fost mcompleta, ş1 o anume o te~taţic, proprie autodidactului, e transparentă în conduita a. Multele întepături ce i s-au adresat, în anii bătăliilor . ale politice, pe tema studiilor, par a avea o hază reală. ,,. -a urmat nici un cur regulai la vreo scoală si . -a instruit mai mult singur", pune . I Actiele ii document~ rela!LtJe la istoria ren-a~tuit l?omtni.ei, III, p~ 1044; V, P· 4% tî Vll, p. 171. a A. D. Xcnoptt I~toria nmînilor (fi,,i. Daci.tJ. TraÎOr'lă, ed. a IJ{ .. a,. p. 47. 324 I voL X„ Dim. R. Rosetti. 1 La fel A. Pumnul ne a igură că a studiat numai în patrie „şi mai mult drumul propriu de sine"2 • De timpuriu ar fi început să lucreze în admi• nistratie : în 1837 era functionar în Biroul contributiei' tiganilor sta tului3. ' 'Lăs~t în urmă de colegii săi de generaţie, un Alee andri, un Kogălniceanu sau un Negri, care învă­ ţaseră sistematic, Istrati, rămas orfan de mic, s-a format numai prin ine însuşi; pare a fi fost un ambiţios, mistuit de dorinţa de a face carieră şi un muncitor tenace pe tărîm intelectual. Paharnicul Constantin Sion, autorul Arhondologiei Moldovei, care avea o limbă ascuţită şi un spirit maliţios, parcă anume versat să spulbere reputaţiile, îi recuno ştea un •.geniu deosebit" 4• Atît A. Pumnul cît şi Dim. R. Rosetti menţionează că şi-a constituit o renumită bibliotecă. Catalogul manuscriptelor romîneşti, întocmit de Ioan Bianu, semnalează în multe rînduri preţioasele opere provenite în fondul Academici din biblioteca scriitorului, de la Rotopăncşti. Sub regimul lui Mihail Sturdza, I trati şi-a rotunjit bună tarea (s-a şoptit ulterior că prin mijloace incorecte) şi, profitînd de politica de înmulţire a rangurUor pe care o practica domnitorul spre a slăbi influenţa boierilor mari, a obţinut titlul de postelnic:'• Că în vederea acestei promovări nu avea nevoie să dea dovezi de o fidelitate deosebită o arată faptul că numărul privilegiaţilor a trecut în perioada domniei lui Sturdza de la 853 la 37SOJ şi că principele l-a admis o vreme pe Kogălniceanu print re aghiotanţii săi, deşi acesta începuse să-şi exprime foarte desluşit tendinţele opozante. Ideologiceşte, poziţia lui Istrati pînă la 1848 st: D.im. R. Rosetti„ Dicfi.onarul contemJJOranilor. Bucutc~ti . 1S97. A. Pumnul, Ltplurariu ...• IV, II, p. 123. • Acie 4i docu meni~, V „ p. 42. ' Arhondologia ~1oldoliei de paharnicul Const. Sion, laşi. 1892, p. 111. t In Arlw,adolo,0ia lui ""i.on 8t:: tipll.ae că. or fi fon înăl1at la rangul de cihn.in111 fÎ numit prezident ttl indeditoriei de laşi, iar după tulburările de la 1848 ar Ii fost Acut .spătar îo di~aolll o.polati-.,, 11 A. Xenopol„ listori.a TOmînilor „ ed~ a IV-a, voi. XI„ p. 207. 1 J 325 orientează în sensul comun întregii sale generaţii. El cu Kogălniceanu şi ceilalţi, interesul pentru istoria naţională, se exaltă de magn~ficenţa trecut ul ni şi deplîngc degradarea pr ezentului, se apropie cu un sentiment franciscan de sărmani, opune corupţiei fanariote, ce s-a cuibărit în clasele de sus, sănătatea morală a ţăranului, critică de pe poziţiile bunului-simţ invazia neologismelor în jal'gonul filfizonilor şi boierilor cosmopoliţi şi strecoară printre rînduri, destul de prudent, aluzii la multele racile ale administraţiei feudale. Se pare că, un_eori, adversitatea sa faJă de stăpînire lua forme făţişe. Astfel, cu ocazia unor alegeri parţiale din 181.3, ar fi încuraj at deschis pc opo:r.anţi şi, ostentativ, ar fi condus la vot pc postelnicul Costache Raco"-i~ă, care era orb, scriin.du-i şi bufotin ul. Faptul a fost semnalat domnitorului print r-un r aport confidenţial al ministrului de interne, C. Sturdza.t La 18'1.6 Istrat i c amestecat în activitatea Asociatiei patriote, alături de Vasile Mălinescu, Al I. Cuza - '.viitorul domn, Teodor Rîşcanu şi al\ii. Dovedit că a adăpostit la via sa pe una din căpeteniile mişcii:rii ~i că a avut contact e repetate cu ceilalţ i răzvrătiţi e arestat şi închis la cazarma din Galata. Fii-e vioaie, ueastîmpărată, energică, el înţelege să nu-şi risipească timpul si să facă, precum se zice, ,.bonne mine a maiivais je,lx", reclamă bîrtie de scris şi în temniţă compune la iuţeală o piesă de teatru, Comewl, şi nişte fabule.2 Istrati debutează în literatură la 1810 io.augurind o ]un(J'ă colaborare la Foaie pentru minte, inimă .~i lite. raturrl cu poezii erotice3, care versifică supralicitări de declaraţii, prelungind în veac romantic, cu re~uzita retorică de rigoare, admiraţia neoanacreontică pentn1 nurii iubitei . Ceva ruai tîrziu, de prin 1842, scriito:rul cultivă cu precădere fabula 9i satira. L ipsite de agrementul înscenării, cu personaje cc nu trăiesc împărtăşeşte, împreună l.C. li'ili.tti, Domniile rornint $Ub Regulanienlul Organic, Bucureşti, 19 LS, P• 526 Gh. Ungureanu, Frămirilări, 6oci.«l•po1Uice premergătoare mifcării rei·oluJ«.J„ nu.ro el." 1848 tn Moidf.lvu, tu S,udii, 1958, nr. 3, Vl'• 63, 66, 67. a Foait penJru minie, inimă 4l litera.tură.. 1840, nr. ~10, 184,l, ne. 4 etc. 326 în sfer a ficţiuraii art1sLlC4', ci au d oar rolul de a încorp ora _i~ei prolcslatar<\, fabulele sale şovăie stîngaci sub luua de plutire a poeziei. Mai inte,·esantc, desi tot paralizale de o tendintă demonstrativă sî~t aşa-numitele ,..scene diabolice'\ la care făcea' aluzie Iorga, unde, uneori, p1·iyeliştca ticăloşiei triumfătoa re în jur îi sîngerează in aşa măsurii StLfletul încît ironia se pref~cc în sa r·casn1 l;IÎ alegoria capătă aripi. . Des1g~r ~ns? cii partea cca mai trainică a operei 1~1 I~tr~t1 d1~tamte Je 1848 o constituie proz::i . .Merită sa fie mreg1strat eseul despre moarte, puhlicat de Asachi într-un foileto11 al A lbinei2, în care m,,ditatia asupra caructenilui sm·eran şi irc, ocabil al pieirii 'în ?-cant ·e condusă pînă în pragul unor idei materialiste, iar tema fortuna labilis c împletită cu admonesta1·ca aristocraţilor cc i;,e făfosc absllr<l cu nobleţea rangului lor. De asemenea, ,înt r<'t11mcabilc unele bucă1 i tr.imisc re\'istci lui Bariţiu. asupra rfirora vom ~·eveni în l'apitolul următor, ca şi savuroasa Coresponden/it>. î ntre doi amorezi sau limba romîneascci Ta anii 1822 si 1833a, în c_a;:-(.', cl~n grotescul a donă texte împestriţate cu harhansme <(J puse fată în fată .:e obtine aiianta J~~torului. împotriva stridătorilor limbă cosmop~hţ~. Toi <lm::nnte de 1848 datează concepţia ş.i. prohaLil prmia redactare. dacă nu si cea dl.'finitivă o celei mai importante opere a Jui I strati. drama ist~rÎC'ă Ali/ml. Nicolae fstrati ia parte la rnişcana <le la 1848 si e implicat, alături de Kogălniceanu - ca autor ~l h ro~u,ru Cc1in(a ~ncre~erii in boierii aristocrati şi sfîntii hotanre de a nu-1 mai crede. Scriel'ca. după cum o arată şi titlul. osîndea pc hoicrii nwri şi se o::-lenca să demonstreze că .. ciocoii sînt adevdrati romîni si notionalisti ţării_ a.ceştia" 1 . E cunoscut că: prin Pr~testaţi11 de la 22 mhe 18,J 8, Kogălniceanu a respins cu indinnari> paternitatea acestei hro~uri şi a hulit ideile sal;, pc ca.re declara că nu Le-a profesat niciodată. lutr-o notă adaosă la Protesta/ie, Kog3lniC'eanu arată că ls trati 'le~ 0 1 1 2 2 2 Fo<1it ptntru minte. inrm(: 11 litc-raruriJ. 1H46. nr. Jl„ 184?,. "'· 28: fi S2 etc. Albina -romi'ntoscă~ 1842. or. 78. ld"m, l8-t4, 12 u>.:.irtie. • Anul 1848 în Principnt~le Ro1ti.;n•1 "ol. 1„ p. ~SO. 827 află închis la mănăstirea Slatina şi nici nu hănu• ieşto mîri;;ăvia căreia i-a căzut vfrtimă .. ,.Ca unul c! cunosc prinţipele de care se află caracterizat - _declara Kogălniceanu - făgă~uiesc cif, înd<~tă ~ce ~a f~ s~b~d din închis1>are 'Va sti să rusweze şi sa palmuiasca m public pe acei care' au cute~at, doar vor. aP_rinde u? război civil cu influenţa şi numele acestor imeri populari,, J\,1.K. si N:I."1 Lăsind la o parte faptul că afirmaţiile fruntaşului partidei naţiollalc dm. Moldova nu -~lu~idează, după părerea noastră, roISter ul h_roşur~1 ~ vara anului 1848 şi că problema ar menta sa faca obiectul unei cercetări speciale, să reţinem - cee.a ce ne interese ază aci - aprecierile atît de autorizate asupra lui Istrati. Pe lingă identitatea de opinii şi eneraia reactiilor, Kogălniceanu îi atribuie not oriet ate şi se pro~unţă despr e ad versan~l ~ău de mai tîrziu cu o simpatie amicală ce uu are mm.ic condcs~endent: În ce împrejurări :se va fi produs ruptu:a lui I strati de pat.ruzecioptişti .nu. ~tim e:-cact. Va f1 ~os~ ~oate şi urmarea influenţei Im As_acb1, 1~ g~zeta c_aru1a mce: puse să colaboreze din 1841·. co~tmUJ:?d mai ales dupa 1848, şi pe care-l ·vedem prefaţ1ndu-1 broşura asupra r elatiilor dintre proprietar i şi ţărani în 18573? Vor fi f~st anume speranţe ariviste, curo a_u. insinuat_ .~uş­ manii săi ce păreau mai lesne de îm~hmt cu SfrIJ_m~ reactiu nii? V or fi fost neînţelegen cu umomşt11, dete~minate de pricini cu totul personalo în care se amesteca poate nemulţ umirea unui rol subaltern IJÎ setea de a p ar veni? În orice caz, in t eresele de clasă au jucat puternic, in diferent de perdea1;1a de f~m .ce le travest ea şi de incidentul car~. le•a mot1va.t ~ub1e.ct1v, Fapt este că clupă 1848 scmtorul îmbraţ1şeaza c~ fervoare separatismul, devenin~ exp~n e!1tul . ?el mai agresiv şi mai r eduta bil al marilor hoien . o:tili unirii,: O poziţie fără echivoc adoptă_ Istrati m ac~a-sta privinţă de abia în anul 1856, <lup~ ce ocup~se c1tava vreme în 1853 sub Griaore Ghica, d emmtatca de ' ' b . • . ministru al cultelor. Adeziunea sa la antmn10msm. 11 e 1 Anul 1848 în Prmcipt>Jelt Romino, Toi. II, P• 685. • Albina romlneascll, 1841, n.r. 78. & Couliea rtlaliUor dinlre propridarii de mo,ii din .\foldova, Iaşi, 18S7. 328 prin caracterul ei fulgerăt o r şi afişarea os tentativă, a stîrnit grave suspiciuni. În adevăr, încă în februarie 1856, I strati sem na alături <le majoritatea notabilităţilor mold.ovene, lîngă Alecsandri, Kogălniceanu, Alecu Russo , Donici etc. p e tiţia adresată domnitorului, prin care se r f"vend ica menţinerea vechilor privilegii ale P rin cipatelor şi se for mula, e drept cu timiditate, necesitatea unirii celor două Ţări Romîneşti. Mai mult decît atît, el desfăşurase o agitaţie furibundă în susţinerea acest ei petiţii faţă de capu) statului, cheltuindu-se c u p asiun e ş.i exces de zel. Hur m uzaehi, într-un articol din Steaua Dunării1 , îşi amintea că Istrati ar fi chemat pe to ţi .,in corp1>re" la palat, spre „a sili" pe domn să iscălească protestul şi să se lege astfel solemn în faţa naţiunii că-i va susţine cererile. ..,Cine provoca . întruniri şi adunări numeroase apostrofează Hurmuzachi cine perom mai tare, cine ,ir.ica rol de tribun al poporului, de laş-agitator ?" 2 După itstfel de afirmă_ri zgom otoase nu c de mirare că luarea de poziţie antiunionistă, din broşura cu text bilingv (romîn şi fran ePz), intitulată Despre cvestiea dzilei în ft-Ioldova3, apărută cu puţin mai tîrziu, a contrariat pe toată lumea. Că I strati însuşi era preocupat de acuzaţia de versatilitate ce se r idicase asnpră-i o dovedeşte o scrisoare prin care tăgăduieşte că şi-a schimbat părerile în ch estia u nirii şi susţine ritos că încă de mulµ ani convingerile lu.i în clinau spr e sepi(ratjsm.4 Nu urmărim aici să cercetăm amănuntit t rib ulaţiile politice ale lui Istx·ati dintre 1856-1859. Nu ne vom opri de aceea 1a aualiza broşurii sale antiunioniste Despre cvestiea dzilei ..., şi vom lăsa la o parte şi celelalte broşuri 6• dintre care Cvestiea relaţiilor 1 S1eau1> D~tu'iri, ..• dio 3/ 15 iulie 1856, nr. 41, • lltidc,n. • Iaşi. 1856. • Acte fi documente... , III, p. 755. • Afară de celt două b roşuri citate„ l)upre CPttrlico d:ilei ... şi Cvtatied reJa/iilor Jintr9 p„op,-iC'tari . ..,. au mai ap&,.ut ruh semniltur4 lui N . ht.rnti Dupr• pul<trca legi•· lalivă 1i prit1il('giifg Prirt/ipaldor lVloldo·Romîne„ I aşi„ Âtlt tJjiciol• de,pre daloria visle. rieî 4 Prinţipatelor1 lati, 1857, Duprt alegători fÎ de1pr~ dep1J•aJi, laşi 1 1858. Tot .tui i se d atoreşu, probabil, broJuta anonimă .Revisra domni~i prin/ului GTlgor• Chico Je un mf'mbru. al panizci. nnţUmolt„ I i şi~ f. a. 229 dintre proprietarii de moşii din _Moldo~a cti locuitorii lucrători de pămînt, obsen:ată din .m~i multe punct~ de vedere, consemnează din uou ş1 mtr-o problema vitală înfeudarea scriitorului la politica de clasă a marii boierimi, Înregistrăm numai, rapid, momentele pTincipale ale unei activităţi pc_ cît ~e .fortun?~să, p_e atît de obstinată într-o at1tudme vad1t greşita. Ps1: [1 o}ofYia omului care se străvcde îndărătul actelor ş1 initi;tivclor p~blice, depăşeşte interesul ~deilor s~e. rst~ati e un inventiv şi un pasionat; î11 slu3~a ţclu!ilor nrmărite pune ho tărîre şi calcul; nu d1sl?reţrucşte combinatiile de culise deşi e obsedat t?t timpul d~ ecoul so'cial al acţiunilor ~i comportărilor sale; îş! sustine cu curaj vederile', cu toate că nu se poate sa nu 'observe că e din ce în ce mai izolat;. ~şa cum s~ îutîmplă adee.ea cu cei dominaţi_. de am~1ţ1e, pa:e c~ greutătile ii o-alvanizează energule; însa, pc masura ce nor~cul u nge clin cale şi suecesuJ ~l abando~ează, el aspiră tot mai sus şi ameţeşte tot. mai ~ult; e~·ulcn~, această disproporţie neb_u?eas~ă ~h~tre y 1dc~l ~ 1 posibil îi vesteste o amară ş1 rnevrtnbila prabuşire. Vrednic' de remarcat e că virajul hti Istrati spre reactiunea politică arc repercusiuni dir~ct~ ~s1;1pra oper~i literare. În condiţiile izolăr~i de umou~ştl şi ale trecerii pe 1>oziţiile aripei separatist~ a mari!or. proprietari inspiraţia scr~torului par~a se ":~agu~eşi.e. Frămîntărilor sufleteşti el le cauta un denvat~v y m afişarea din ce. în c~ mai rjf?dă şi mai ostentut1va a unor convinaen greşite, ca ş1 cum faptul de a repeta neadevărul l~ar face mai putin mincinos şi 1u conduce conştiinta vinovată la calm.ci unei certitudini. Ist1:ati 1 traduce' în această perioadă din L~ Ro:~~f?ucayul? şi publică prin calendarele lui A.s:ch1 însailar~ grab1t~ între care bucata cu_titlul prom1ţat_or Ce!e . dm ur~a m;enimente a cetăţii Neamţul 2 , dar dezamag1toare p~m reuşită literară. Asachi, care-i patronase în_c~puturile şi de care-l lega o egală neînţelegere a sa:cmilor ctm• trale ale momentului, era smgurul r eazim, împru- f l Dia al, Daklli la Roefu,;old tu Almanahul do invt'lJIU,ml fi petrecere pe 1855. • A,lnM>nahul de bvă1.Uurii şi pelrocere, 18S:'.. 330 mutîndu-i din acreala lui de hătrîn ţinut la o parte şi din repulsia faţă de progres. Oricum, Istrati e activ şi amestecat în multe iniţiative culturale. Astfel la 1855 infiiuţează la Rotopăncşti o şcoală de fote, prima jnstitutie ,le 'Învătrtmînt de acest fel în mPdiul rural din M~ldoYa.1 Î n' 1856, îl găsim, alături de Dr. A. Fătu, Dr. Szabo şi alţii, printre fondatorii unei grădini botanice la Ia'?i.2 Sub caimacamul Tcodoriţă Balş, Istrati devine şef al Departamentului lu cră1·ilor publice. Această funcţie o ocupă numai 3 luni, din decembrie 1856 pină în februarie 1857, cînd demisionează. Vogoride, care devcuise caimacam în martie 1857, îl tratează ca pe un colabornto.r intim şi- l foloseşte în t1·eburi gingaşe. Astfel, în p erioada alegerilor pentru Divanul ad-hoc, se pare că Istrati lucrează în strînsă legătură cu agentul diplomatic austriac Godel şi cu boierii separatişti P. Balş, N. Cantacuzino şi Costin Cat:n-gi la măsluirea listelor electorale, radiind p e unionişti.:l De altfel vehementele sale simpatii separatiste nu se sfieşte să şi le mărturi:sească în forme publicitare gălăgioase . Contempo:ranii relatează că la venirea lui Savfet Paşa la Iaşi, cu instn1c"ţi.uni secrete ca Vogoride să continu e politica lui rle mînă fortf' împotriva partidului naţional, Istrati îşi clecorează ferestrele casei cu imense di-aperii bicolore şi angajează tarafuri de lăutari pe care-i orînduicşte să cînte pînă noaptea tîrziu arii a11tiunfooiste. 4 Că multe din alegaţiile puse pe seama foi Istrati sîut neadevărate, sau cel pu~in trebuie privite cu rezervă, <' sigur. În , îltom·ea incriminărilor pe care şi le aruncau adepţii guve1·nului, care lepădaseră orice scr upul şi opoziţia exasperată de şi canele administrative şi de falsurile comise în vifaul lumii, era inevitabil să se 1 Dr. C. Istrati~ Ptâmn 1co11l4 da fcie la şalt, Literatură ,;, ori,i rt>mină, 1901 .nr. 8-10„ p. 513. Autorul auun~ă un volum iu care va dovecli o.dcvărul despre Istratâ: .,.Era ur, rnore pauU,1 m.oldorecin; nu a fosl c:onlra. Unirii, ceea ce i••u ereal aliJi iRomW:i -,i l'l'l<>Or1ea - d#.r in conlra m~nl,i..lul ci1""' cca urma. cs ao /r,.co 14 (p. S17). t N. A. JJogdan, Ora1ul Ia~i, ed. a II-a, p. 271. • Actt 1i documeute... , vot V, p. 36. • Act• fi documtnlt>... , voL IV, p. 81a. 331 săvîrşească exageran. Cu totul neverm,imilă aparn astfel informa1ia parvenită agentului diplomatic francez, Victor' Place, partizan entuziast al Unirii, că I strati ar fi d eclarat în campania electorală că vrea să ajungă în Divan pentru a ataca aristocraţia proprietară şi că ghilotina a devenit necesară în Moldovat. Candidat la Fă lticeni, Istrati se alege cu greu, ca repre;,:entant al marilor proprietari. Din cei 35 de alegă­ tori, 18 semnează o cleclaratie protestîud contra ingerinţelor cîrmuirii, care cu ,;ademeniri, ameninţări ~i alte mijloace a impus succesul reprezentantului ei" 2 • P etitia n-are 11rmări şi Istrati figureaz ă în lista deputatil~r publicată de Gazeta de Moldavia.s ' Eforturile lui I strati şi ale puţinilor săi amici sin~ însă inutile. Scandalul imixtiunii grosolane a Im Vogoride în consultarea corpului electoral atrage intervenţia puterilor. Se cunosc împrejurările în care alegerile pentru Div anul ad-hoc se reeditează, de astă dată fără intervenţia abuzivă a guvernului, dînd o mare majoritate unioniş tilor. Această , •ietorie e urmată de altele, căci ideea unirii progresa irezistibil şi rezistenţele cedau rînd pe rînd. I strati era prea angajat ca să mai dea înapoi, poate că devenise şi incapabil să discearnă cu luciditate lucrurile. Fapt e că, deşi toate estimatiile lui se dovediseră eronate, el rămîne pe poziţii, pînă în ultima clipă, încăpăţînat, îndîrji t şi fantast. Tocmai în actele finale ale momentului Unirii, care pecetluiau împli.nicea unei năz1Linţe istorice a poporului romin şi dezlănţuiseră în întreaga ţară o atmosferă de jubilaţie, se consumă şi momentele cele mai dramatice ale existenţei lui I s trati. Ales în adunarea electivă a Moldovei din decembrie 1858, I strati are nesăbufrea să- şi pună candidatura la domnie. Se gindea el realmente că are vre o şansă? Sconta vreun avantaj din eYentualitatea acelor manevre posibile, cînd se înfruntil forţe relativ egale şi o mică • Acte fi dorumente... , vol . V, p. 1S1 • Idem, )l, 196. • Co.J;t.CG Je Mvldae;ia, 1857, ur. -57. apleca.re a ?ump enei într-o parte sau alta poate decide v iet ona? Cmc ar putea-o şti? Orice ar fi socotit Istrati g,estu~ să~ era ne?hih~uit Ji. cu atît mai supărător c~ cit sf~rla m. mod_ mu.Lil opmta puhlică. La şedinţa din 5 /17 ianuar~e 18:,9, cmd a fost ales Cuza, I strati, inforDlat pro~abtl ~ă b~tălia e d efinitiv pio'rdută, n-a asistat. La 25 Ianuarie ŞI-a înaintat demisia. 1n v rem.o cc popul~ţia c~pitalei Moldovei manifesta cu o caldă ?ucl~t·Ie r ealizarea nnui act ce părea, în entuziasmul 1na~1pat. al ~omcntului, că va deschide automat zoru unei cpoc1 <le propă şire şi 3·ustitie socială o sin<>urav I . ' '" b ca.~a ram'.ne in. aşi neluminată - comenta corespond entul ~1al'nl~11 Steaua. . Dunării. Aceasta este casa stegarului .foştilor separntifti. " J D~pă 'f!njr?a ~rincipat~Ior, înfrînt şi compromis, I s:r a ~1 a paras1t viaţa publică. Dar spiritul său întreprn:i,zator nu se putea resemna în acalmia vietii de sen10r de. la 1-loto(>ăneşti. Aici în conacul somptuos, P.e. c:re_ ş1:l eonst~m se după 1848, cu camere de musafU'1 mc~patoare şi un salon vast în care putea să se întoarca o ealea7că t1·asă de 4 cai, initiază o formatie d_e teat:u m~zica_l. Ajut at de italianuÎ Pietro Mezetti Şl folo~md tmer1 ţărani, el ajunge să însceneze în 1~60 c1tcv: ~pectacole cu vodc,,iluri şi mici operete. ~intre lucrarile reprezen tate cităm Baba Hîrca Cinelcutel, Doi ţărani fi cin ~i. cîrJ~ni, Jl,famn An~heluşa. Suc~es~l repurtat, m fan11he ş1 m tre prieteni, îl stimuleaza sa încerc~ un tur~eu Ia fălticeni şi să proiecteze lm altu] la Iaş~, ~nerealiz~t din p1·icina morţii sale premature, survcm ta la 1 notembrie 1861. T1·aditia familiei conservă amintire a unui deceş p riu otrăv~e. Fireste e gr~1: ?e răspuns întrebării cui prodest? În lipsa altor prec1za!'1 d~c~?Jen~a~e, consemnăm totuşi faptul. Se par: ca u~tmm am 1-au fost ;,:buciumaţi şi de avotarurlle ~nu1 proces, pentru o pricină de moşie, cu familia Catargm. Din._ punct d e vedere literar, activitatea lui Istrati de d~pa 1859 c ~ntr-o evidentă eclipsă - el dă la lumină, <lupa 1859 o piesă de critică a limbajului împestriţat V l V • • Acto:• docu m ente. . ,, voi. Ilf„ p. 751. 333 Babilonia romfnească (1860), şi o carte de c1tue Amicul copiilor (1860), cu orientare reacţionară, în piritul articolelor lui cgruzzi din ăptii.mîna. 1 ENI(;MA UNUI P EUUONIM DIN "FOAIA PE TRU mNTE. l'<DL\ .J LITtRATI BĂ~ Animată de zelul neobosit al lui George Bariţiu. Foaie pentru minie, inimă şi literatură de ine în anii premergători revoluţiei de 1n 184,8 una din publica\iile cele mai de seamă ale "remii, poate hfar - într-u11 anume cns - cca dintîi. Cauzele care au determinat această stare <l e lucruri sînt multiple. Foaia acti\ a într-nu regim de pr să mai îngădui­ tor decît acela din Principate, unde administraţia, înfricoşată <le progrc ul ideilor înaintate, exercita o cenzură severă, mergîncl de la oprirea textelor cu presupuse tendinţe liberale pînă la suprim ar a revistelor; cîteodată străşnicia politicii ei rcp1·csive nu ezita <le la gesturi ş i mai brutale : surghiunul sau arestarea scriitorilor u pccţi de agita\ic împotrh a stăpînirii. Stabilitatea asigurată a ăptămînalului de la Bra 7ov contrastînd cu trista efemeritate, impu s ă de împrejurări potrivnice publicaţiilor din Principate, unită cu mai larga libertate de expresie acordată colaboratorilor, care permitea c1ccstora să critice slobod rînduiclile anacronice şi ă militeze deschis pentru justiţie socială, reformarea radicală a instituţiilor şi trezirea constiintci na lional , făcnscră din Foaia pentru minte: ini:11ii ~i literatură uu refugiu al crîsului romînesc, o tribună agreată şi preferată a mişcării de emancipare spirituală a poporului nostru. Conducătorul revistei de peste munţi, G. Bariţiu, era un ~pirit constructiv, metodic şi reali t, în curent cu ideile mari ale vr>mii, nutrit din i·,woare lumini te şi liberale. Combătînd excesele, atît pe cele retrograde cît şi pe cele radicale, profund convins de bogăţia posi 1 Tov. Ell~ GeoTga ne„a pus la di~ptn:il-i t.: cu o.mubilitate o serie de ştiri şi docu• l-,t„ati , ajutiodu-ne „4 stJplinim ioente d~ famiHe h1eii nec11noscute asupra h1i 1 u.nele la(J.u.ue ale matcriailului bibliografi . 834 bilităfilor latente a 1 e n ·amului său şi de nece itatea lnpte1, pe un front larg, pentru făurirea teme1iilor cultur~ naţionale, el accepta cu bucuri colaborările, tot mai numeroase după 184,0, ce i se ofereau din I\1oldoYa şi Ţara Romîn ască. Se trăduia să tină o cumpănă dreaptă între tendinţele ce-i divizau' pe literati refuzînd osp · talitatea coloanelor sale pentru răfui~li pe~ onalc ,i formulări agrc ive sau imoderate în sens ~cial. Î~ scopul de a înfăţişa un tablou complet al literaturu romîne, trăin de orice e clu ivism de "rup ~i unilatc.ral.itate de îndrumart', Bariţiu completa materialele pnnutc cu reproduceri din Curierul lui E{el~ad~,. Albina lui Asachi ori alte publicaţji cu caracter s~rn10t:ic.10 . În pa~inile Foii se 1ntîlneau, Jaolaltă, şi ' '.rrs~mc1_ cu _c1:1tuz1asmul domolit şi pozilii cîştigate, ş1 tmen phm de avînt, ostili concesiilor, deschişi tuturo_r reformelor: rcgruzzi se înrecina c u B.tlcescu, Asachi cu Kogălniceanu şi Ralet, Hcliade cu le.·andrescu, el ri~ii J. Many, oac ,i Andrei Şaguna cu tumultuosul Bolliac, autorul artiC'olului Poezie unde î~ ciud~ rcd~cţiei care-i omisese cîleva paragrafe incen~ drnre, 1zbut1se totu ,i să trecoare idei inspirate dacă n_u de un lim pccl<•, în , ă sigur de 1111 ardent rrf'z rcvolnţ10nar. . Prin:re . colah.~ratorii Foii pentru minte, inimii , i hteraturci chn anu prcmertYători reYo]utici de la 1848 r.~dc a~a e . egruzzi, M. A"'. Coradini, ·. Istrati, Neofit• Scnban, Ion Ionescu de la Brad, Iordache Mălinescu . Donici, D. Ralet ş.a . din Moldova, de Hcliade: Alexandre cu,. Bălcescu, Ion Ghica, Cezar Bolliac, C. A. Rosetl1, ~ . Rucăreanu, H. loanidi s.a. din funtenia - ci'i.rora li c adăugau Asachi, Kortăhriceanu Ion Maiorescu, ri tia etc. cu republicări - a fo ; sem?alat încă de mult tm necunoscut, iscălit enigmatic cu o cruce au două cruci, ale cărui scrieri, divcr e ~a ~e~, ?ar uni~are .~ concepţie, remarcabil ca preocupan Ş! uncon fcr1c1te ca expre ie, par a învedera o certă oca ţie literară. Colaborările anonimuJui de care Yorbim au un ritm capricios. loradice între 1843-1847, ele ajung foarte numeroa e m 1847, an cu care în ă ş i încetează. Începutul a, !'135 I îl face o interesantă Meditaţie pe ruini le cetăţuii Neamţul 1 din 1843, mostră de poezie a ruinclo1· cu obişnuita idealizare a gloriei străbune şi amara critică a prezentului, dar şi cu o alegorie inedită a patriei suferinde i o lucidă apreciere a vălmăşagului de patimi ce colcăie sub aparenta de tihnă si seninătate a unei mănăstiri de maici. Din 1845 dat ~ză o schiţă satirică2 la adresa medicilor, cu ironie ieftină şi dialog ce e decupează greoi. În 1847 colaborările se înmulţesc, semnificaţia lor politică se adî11ccşte, noi laturi ale personalităţii scriitorului e dez ăluie. n es u 3 (Nici o faptă fără plată sau Filozofia unui nefilozof) motivează interdependenţa fenomenelor şi-cu vervă i spirit, în tonul povestirilor filozofice ale lui Voltaire - demonstrează că o ju tiţie imanentă prezidează la alcătuirea universuJui. Sii pinul săracilor 4 e o lamentaţie cu ecouri vădite din Lamennais, în care „toiag,.il şi ·varga dom· ntilui" sînt chemate „se, restatornicească fericirea umană" 5 • Suspinele unei matroaneO, considerată de unii drept pwtotip al Cîntării Romîniei, aduce lamen• taţia patriei, personificată de o vădu ă asaltată de peţitori hulpavi şi lipsiţi de scrupul, într-un limbaj retoric, uns cu toate alifiile sentimentalismului romanFoaio p(!nf,-u mi11te, inimi ~i lizer-a.lară, 1843, ar. 49. Idtm„ ConJu!zul, 18,1,5, .o.r, 22. 1 /dem, 1847, m-. 20. P e nlru a ilu.!it.ra cont gînde~te autorul expunem parabola care •ti fo cent.ruJ Jemoost.ra\iei : un hătrîn se retrăsese si cul tive flori într-un loc &ingu.. ratic; într-o zi cde curo un şarpe 1;ttiveşu p:r.i.n 'încolăcirile SAie cîtevn flori;. dar pc tarpe n inhaţiî u:o uliu, pc uliu ii împuşcă un '\'Înăto.r, pe vîniltor ii prind , i-l jcfuieso nitte pădu.ru.ri, pe pădurari îi cxpioateozil uu arcfuloş "c::u /diuri.m.i ds ::e.ciuit-li. fi. boi.fi• rucu,i, eu J~liurimi d e torwri. şi padep1te'\ ÎtleÎ t bieţij oo.mcni »aju11sescră ,i.mpuriu l,(I ~cita ,sare do lip.să fi. li.călo.,i.a în care gem o marc pal'le di.nu" mmorociJii. pămi:rue,li" . Dar fi a.rcnda,ul tşi primeşte ped<'npslt: el e ruinat Oe proprieuu, cnre, la r'indu·i , va. fi ~i e.l nimicit de BOlll'ta neîndu.rătonrc. Portretu] p(opciel arulo.i e~te semnificativ : ttAdora:or- muce::eufoi (? !) J~1Jdcdi>$mului„ li.11gu~i.10,- ~i. .r.lusar ci:i.,r-tt cd mari, de$pos JÎ tiran căiră cei mki't la.cam la a11eri jtrăine ... (clf.lcind) cu ner-u-1inare t« toc prileju.I lcgifo· na.Curale fÎ 1oc.it1'.11 1 a.J:iBÎd :i loiodaJă ipoc-r.il, el privea Ja m.inunil6 de ioure: .:ilde cu un ath.i pr()fa.ri 1i lua tmiver.sul Înlrtig de e.Jcc, al in,împlări-i" (p. 161). ScciitoruJ are o c1,n~epţie ca.racterfatică mult.ol" pa~optişti, vede te.lele intocwiri.i l!I Oci11le, dar le- cor1J.;idni. pricinnite de e.s.:.is te.n ţa unor indh•izi abuz.ivi ~i. corijabile cu ajutoru, pro . vidtnlei• 1 1 • CormJrul, 1847, nr. 22. • Tdern , 1847, nr. 22, • u ..... 184,7, Q<, 31 1i 32. 336 tic. Frawnente dintr-o căl<1torie1 schitează în trăsături rap~de,. dar .sch~ma~ice, figura unui ' boier palavragiu, a cartu truf.e c10coiască e înfrîntă de liniştita demnitate a unui ţăran simplu. În fine, o poezie, Baba si dracuI2, î.n care se _arată că banii sînt pricina tutur~r relelor dm lume, şi o culegere de documente istorices completează scrierile misteriosului autor iscălit în toate materialele anului 1847, cu o sincrură cru~e şi în toate mate1·ialele anterioare anului 184,7 cu două cruci. Pentru moment, admitem ca ipoteză' de lucru faptul foarte probabil (acceptat ca premisă, cum se va v:dc~; de toli cei ce s-au ocupat de această problem~) ca e ~o~ba ~e una şi ace a) persoană. Dm înseş~ t1tl~~ile înşira te mai sus e Jesprinde presupunerea ca crntor..11 necunoscut trebuie să fi fost ~o~dovea°:. Această yresupun~re e confirmată de fapte md1scutab1le : Suspinele unei nw.troane, în afară de crucea pusă în l?cul numelui, poartă indicaţia - Iaşi, 1845; la fel, sch1ţa Consultul e anun tată a fi fost trimisă din Moldova; iarăşi documci{tele reunite sub titlul Trăsuri din istoria lvloldovci precizează data şi /o~~l: ,,Iaşi, noiembrie, 1847'". Evidentele particuJantaţ1 moldo eneşti ale limbii scriitorului nu încră0 duie, de altfel, nici o îndoială. E vredni~ <l.~ amintit că încă r. Iorga, care a semna_la t cel dmtu pe colaboratorul anonim al Foii ... 1~1 Bariţiu, rosti~d şi o aprecier din cele mai măgu­ htoare asup.~a sc;nsului. !lău, îl a~ eza fără ezitare printre colaboTatoru mo.dovem. ,,Un alt moldovean - comenta !orga~- înzestrat cit~ u_n talent superior, adinc în simţire, inalt m cugetare, stapm pe o frază cu un deosebit ritm ;~i un însemnat avînt, publică începînd din 1842 ..." etc." Cu această pTecizare, istoriorrrafia literară mai veche îşi epuiza certitudinile. rdintitatea scriitorului anonim era propusă şovăitor, cu ·poteze fragile. Iorga, 1 1 ;s ur. 49. Foaie pentru m.in.te, i,iimă 1'- li,~ra.tură, 184'1, 'O.I', 46. ldorn, 1817, nr. S2, ldt-m„ Trii8«ri Ji.n istoria. Moldovej ,au T~la.men.lul prfo/rdui M ' I 1847 . iron ' • . lorga., /3,orid li.tcraturii ro11Un.tfti. &n l'tact4 l o:l XIX-l II„ P· 255 • ea „ B. · a car-eşti , 1908, 337 de pilrlă, credea că „avîntul de stil mistic" din Suspinul S<!racilor şi asemănarea dintre Suspinele unei matroane şi Cîntarea Romîniei îl desemnează ca autor pe Alecu Russo 1 . Argumentarea e vădit şubredă şi nu rezistă unei cercPtări atente. În primul rînd, Alecu Russo nu dovedeşte, în nici una din operele sale autentice, ,,avîntul de stil mistic" atribuit de Iorga, el fiind, dimpotrivă, uuul din cape· tele cele mai lucide ale generaţiei de la 1848, ce-i drept, cu o vibraţie de duioşie şi sentimentalitate tandră, care în să nu-i anulează niciodată raţioilalismul moderat, dar ferm al concepţiilor. Cîntarea Romînioi, care p1·in exaltarea tonului realizează o stare de incandescentă lirică, uu e încă dovedit că i-ar aparţine. Şi chiar da~ă aceasta ar fi neîndoielnic (aşa cnm a afirmat recent AL Dima 2, fără a aduce, din păcate, alte probe decît cele deja cunoscute şi care, pină acum, n-au forţat convingerea gcucrnlă) ar rărn:îne încă <le demonstrat puternica înrudire dintre Cîntarea Romfniei lji Suspinele unei matroane. Căci. fără a contesta punctele de contact între cele două lucrări, zămislite · într-o atmosferă comună si respirînd aceeaşi încordare a sensibilităţii, rărlită de o realitate ostilă ~i revărsată torenţial într-o tînguire de tip biblic, ui se pare că deosebirile Rînt flagrante. Suspinele unei matroane se mărginesc a denunţa s fîşierile patriei, fără accente mcssianiee şi fără prevestirea dezno<lămînt11lui justi~iar. AI1'goria e aci transparentă, cu implicaţii politice mult mai timide şi mai puţiTl viguroase decît în Cîntarea Romîniei. Apoi lipsa de siguranţă a frazei , stîngăci.a e::-..presiei, abuzul d e determină1·i care fac ideea să 1>ată pasul pe loc, diltlarea :slilului lip:siL i,,i <le sen tinţe pn:gnauLc ~i de acea penumbră voită ce comu nică lectorului impresia că asistă la o rP velaţie JH·ofetică - toate acestea înlă­ tură, credem, presupunerea că autorul evocării din revista transilvăneană ar fi unul şi acelaşi cu autorul Cîntârii Romîniei. r I Este adevărat că Al. Dima, în merituoasa sa monografic de curîml apărută, r eia vechea părere a lui Iorga, acccptînd că Suspinele un~i m:itroane reprezintă „o schiţă prealabilă a «Cintării Romîniei», ce e drept primitivă cu totul. mai mult un exerciţiu neizbutit. carP foloseşte însă, ~i el, aceea.Ji mistificare romantică, act>eaşi senerală bazei ideologică înaintată a epocii şi aceeaşi încorporare cilcgorică" 1 . !nsă teza nuc pledată convingător, fiindcă Al. mma nu aduce argumente noi, deşi pune sub semnul înlrebătii argumcuLele vechi. D-i;a consideră că Alecu Russo ar fi au torul celor două lucrări şi emite chiar ipoteza, foarte hazardată, că lecturn de la 1847 din casa generaluluj MaHos, la care Ion Ghica îşi aducea aminte a fi auzit Cîntarea Rominiei măr­ turie pe care partizanii paternităţii lui Russo de obicei o repudiază - ar fi avut loc, dar ... citindu-se Suspinele rinei matroane! 2. Afirmatia n-are evident nici un reazim docurucutar; ea păcătui;şte îu:să ş i <lin punct de vedere psihologic. Fiindcă, ele vreme ce admitem autenti- 1 citatea faptului mentionat de Ghica i:i nu solutionăm simplist problema, d~Cl:etin<l - curn ;.a făcut :._ infidelitatea de memorie a scriitorului, e greu să ne învoim cu ideea că el confunda două opere atît de deosebite ca Yolum, conţinut şi expresie. Pc de altă parte, măr­ turisim că ne vine peste mînă să ne rcprezcutăm societatea adunată .în casa generalului .\fovro1, atît de entttziru:tă de articolul apărut în Foaie pentru minte, inimă şi literaturiJ, încît să-şi fi propus citirea lui în colectiv_ Acela care s-a apropiat cel rnai urnit de dezlegarea enigmei misteriosului colaborator al re\ istei lui Bariţiu a fost regretatul 1. Breazu <lin Cluj, într-un val eros studiu intitulat Lamennais la rominii din Transilvania En 1848 a. Punîud în luw..ină ecourile larnennaisiene ale nrticolclor iocălite, cînd cu o cruce, âncl cu două cruci . cercetătorul clujean foTmula d ubitativ : .,..Poate tot Alew Russo ( sa.u J\:icolae Istrati?) să fie cel care semneaz:ă... etc." 4. Al. Ojma. Aleru Ruuo, UtlOW'-.:~ti~ j 95 7. p. 2U6. JJtm. 8 Publirat în Stvdii litera7e, Ou.j, 19·18, lV, l'l'• 176-197. ' Public.&t iu Studii LiMrq.re, Clujt 1948 JV, p. 131. J I ' Idem, pp. 2SS-256. i Al. Dăma, Alec:u Ru,,o. 338 Oueu.reşti, 1957 , 1>p. 193- 2i5. 339 Spunem că I. Breazu s -a apropiat cel mai mult de limpezirea problemei, p entru că d-sa, continuind să admită posibilitatea Russo, a adus în discuţie şi un nume nou, aproape necunoscut istoriografiei litcral'e, cel al probabilului autor. Reluarea atentă a chestiunii ne-a condus în adevăr la concluzia că numai Nicolae Istrati poate fi au torul ascuns sub p seudonimul figurativ al crucilor. A1·gumentele pe care sprijinim această sustinere sînt de două feluri : indirect e şi anume con~tînd în înlăturarea ipotezei Husso - şi directe, constînd în coroborarea unor informaiii ce-I identifică, materiahuente, cu cea mai mare pTobabilitate pe Nicolae I strati în persoana anonimului colaborator al foii lui Baritiu. Nu cred că e cazul să stă1uim asupra faptelor din prima serie, căci dacă ulciorul nu poate fi împrumutat fiindcă e spart, e inutil de a mai invoca şi motivul că mătuşa nu-i acasă. Poate că totuşi unele scurte consideraţiuni n-ar fi de prisos (mai ales ţinînd seama de recentefo afirmatii ale lui Al. Dima, care a reînviat dreptul de pater~tate al lui Russo asupra unor Jucrări ce e evident că nu-i aparţin). După cum se ştie, autorul Cugetărilor şi-a scris primele lucrări între 1839-184~ direct în limba franceză şi ntl le-a încredinţat tiparului. Ele au apărnt Jupă moartea sa, prin stăruinţa prie. tenilor, graţie mai ales zelului admirabil al lui Alecsandri. Chiar ~i closprc Palatul lui Duca-vodă, presup us a data din 1842, Petre V. Haneş mai întîi şi acum în urmă Al. Dima l au afirmat că a fost elaborat în franţuzeşte. Prima manifestar:! publicistică în limba romînă a lui Alecu Rus30 e din 1846 (Critica criticii). Rezultă aşadar că, dacă Russo e autoTul necunoscut al articolelor din Foaia, debutul său ar trebui plasat la 1843 şi că pînă la 1846 el ar mai fi trimis revistei transilvane încă două colaborări. Dar lucrul nu e plausGibil. Anii 18<tl-1844 au fost pentru scriitor un timp de încercări grele şi de impas sufletesc. Al. Dima spune : ,,Activitatea scriitoricească, începută cu oarecare elan, 1 340 Al. Dima, op. cil., p. 67. l. t fn perioada dinain~ea m1:ncii_ s~le ca ase~o~, ..nu s~ _mai continuă acum desiour din pricina dezamagiru fannliale, o . l a·~n I aşi. '" i . I a~aş1 - . a noii slujbe, ' a ruperii de mediu nu c greu de observat că între matenal~l.c dm Foa~a ... şi restul operei lui Russo nu se pot s~abih rap?rtun _de rudenie· nu numai modul de ideaţi e, dar ş, m nzwa frazei şi factura stilului denotă imediat obîrşii litera1·e diferite. Procedînd, cum spun matematicienii, prfn ~educcre la absurd, să acceptăm pentru moment, m ~teresul demonstratiei că totusi Russo e autorul anomm ele la ' ' 1843 si 1845. În acest> caz trebuie să sc exp1·1cc cauza colah~rării sale la Foaia ... lui Bariţiu. Mai ales, însă, ar trebui llă-1 acceptăm tot. pc ci ca autor şi al materialelor publicate în 1847. Aceasta ar însemna însă c~ Russo a cr eat şi poezii în limba r~mînă / Baba fidracul !), că el şi-a biruit slaba fecurnhtate. ŞI ~ rcuştt în 184.7 să realizeze t urul de forţă de a publica m afara versurilor 5 lucrări, dintre care o culegel'C <le documenLe istorice (ceea ce n-a făcut niciodată). Apoi, o activitate atît de bogată c aproape imposibil să fi rămas nec~1noscută prietenilor şi, în acest. ca~, e. de-a ~r.eptul s~ranrn ca Alecsandri, care a pus at1ta 1ns1stenţa m susţrnerca drepturilor fostului său amic, să fi ~recut cu vederea o latm:ă atît de pretioasă a orcrc1. Se vede că pas c{1 pas ne afundăm 1ntr:un hăţiş fără iesire. Ipotezele devin <liu ce îu cc mai ncvero: simile 'iar îndoielilor sth-nitc în :ritm crescînd nu li se m~i poate opune, finalmente, nici o J'aţiu?1e .. În schimb, motive puternice pledează pentru. atnb~1rea colaborărilor din Foaia ... , lui Nicolae Istrati. lata-le : 1. Poezi a Baba şi dracitl, apărută în numărul 52 din 1847 al revistei lui Bariţiu şi iscălită cu o cruce: 0 regăsim în Almanahul de învăţătură şi petrec.ere al l~ Asachi pe 1852, sub semnătura lui N. Istr~t~. ~ ~c~1timă deci prcşupunere~ că cel~la~tc c?.luboran, 1scahte cu acelaşi cifru, aparţm acclmaş1 sc~uto:. ~ . . . 2. În brosura Despre puterea legislativa şi prwile: giile Principa;,elor .Moldo-Romîne, publicată de N. I strati Al. Dima, op, c.i., p. 67. 841 la Ia 7i, în 1856. se găseşte la p. 22 o trimitere la documentele ce a publica t în ) 847, nr. 49 a l Foii pentru. minte, inimă şi literatură. Dar a('cstea nu sîn t altceva <lccît actele rcun i Lc şuh titlul Trăsuri din istoria \Ioldo,·ri sau Tcslamcntul prinţului .Ui,on l , facăliLc cu cnigmatÎ('a crur.('. Încă o dntă, <lrci, taina anonimului r <l<'Z\ ălui tă fără cchirnr. 3. Î n fim·, un cpi,.;od <lin Fra.~mente dintr-o c<ilătorie, apăr ut e în m1măr11l 46 clin 1847, se referă la un fapt istor ic, despre car<' a i>cri~ unul singur din tre LO!i li t eraţii Moldo, ri, mari ::,i mi<'i, (lin periomla 1848 ~i onumn N. l ~trati. b , orba de ,,cunj1irufia lui Vnsile Ceouru ~i pustiirea cetăţii (N<'tnnţului - n.n.) prin '\Jihai l J-' de la 1716, P" car<> rs tra Li le-a zugrăvit pe larg într-o nal'a\ iun<' istorică, dn t ală 184 7 ( !), dar publica tă în acela~i almanah al lui Asachi din 1852. 1 4. Dcsi însumarea do\ czilor ndusc mai sns ni i;r pare Mafi~icnlă pculru a »tabili cu ma"\.imun1 de pr o· habilitntc putcroitatt·a lui Tstrali asupra colaborărilor amintite, adiiugăm c•iî întro op<•r·u cunos cu tă u uccştu ia ,;i bucătile din Foaiit ... rnincidrntrll" clc gîn,I "i înrudirile d~ expresie ~înt e,iclenlc. 'I str a ti a fost, după cum am arălat, un colaborator st ato rnic al re vistei lui Buiţiu. A publicat, cu numele său, Hrsuri în 1810 (numrrelc 40, 47, .jO i;,i 51), 1n 1811 (numerele '1 şi 22), 1842 (mLmcrelc 3, 4, prnliabil 25), 1846 (nm n,i rul 18), 1847 (n umt·r<>lc 1'1. 18. 26, 27, 28). De ascam·nea, ~u b r>seudo nimul 'Varrntnu îrlentu1u" 2 a trimi~ Foii ... buca la Vădut•ile şi paragra.fiil 3 Ja 1842. foartl' apropia tă Jc .Suspinul s<irnrilor şi a republicat Coresponde11/ie între doi amore::i .Nit limba romineas<:ă la a11ii 1822 şi 18.32 1 apărutii pt·n tru întîia ci ată !>' ub uu mele lui \. htrati în Calendarul pentru im:ă/iitura poporului ,Ic la J 844 ':'i în Albina mmÎlleasnl 6 cilu acela9i a11. Tot 1 AIMnttaJ.,./ J, tnrOl,d,u-il fi pC'fncurr 18~~ • l '..tudonimul t t-e:no.i:ut ţi ln IJil,lfo~rafia. hu Adonu·--<· ·• · • Foaâe ptnlru rni,ue, i11imcl ~i lîttrotur,1, 18·12, u. 34. • IJu,., 18U. nr. 21. • .Albi,u romiu ,,,rcl dio 1! martlt" 181. l . Vft-,.i .tudiul dln l...1m'-" ,.,,.;nă, n;s 11r. I al hti Ch. Dul~;r, iolitultt: Lexicul limb,i li.1u11r11ij1rl(or11d la 1811, p. '.l'i şj urm. 342 l I d e I s trati sînt documentele 11in i„toria }1old ovci, tipă­ r ite în mai multe numere din anul 1845 (încep în nr . 3 şi continuă sp oradic pînă la nurnărlll 21 ) s ub sem n ăt_ura . ~ura- d a t-a la l' f'1r:;;1 ' t. I ,,rolectorul documente1or" , pu a- o :-m D e altfel, scrisorile trimise de fstrati lui Uariţ~u, d int re care o parte se păstrează în fo1Hlul d1• 1:11anuscns_c al Academiei doHdt><;C strîo<.rlc sal,· legături cu publicistul arclclc;n, În Moldorn, Istrati era unul dintr«• cd mai de, otati sp1 ijinitori ai Foii p('(itrn mhite ... At;,a. d e <>xc01ph;. h 8 febrnari~ 1~15 J"tr.ati ~ an.unţ~ pc Bariţiu cu, avînd_ î_n .:-1~!'<'a ş 1 :1.1 ~l a~u.l11•ny1 pri~ati: la print .,în unele priam, w unele mtngt attt de Jrr~~i la noi.. , a încerca să descopere .. w .; etarea'· uomnulm, în cc i,riveşte 11Ianul de care se auzist·, că l<'oaia... urma să fie oprilă ck a mai intra în ţari:. 2 H1•cunoaşterca marelui aport pc care re, i~ta ar<lcfrauă îl, aducea cauzei dcmocrnticc 11i nationalc a romîuilor de} dincoace tic Carpaţi îmhr;că adc11<>a în paginii,• cor1>spondt•11ţci lui htrati 1•aract crul unm onrn1,,iu împinf; pînă la <.",.•, ltare. La 30 aprili<> 1843 11 ariţin ,. awrfrzat <'ii ':1n _g1·11p _a~ moldo, i•ni , rra ~ă-i foră nn ..act ilf' r,,cw1fl~ttn/<i publzrrt însoţit de un inel drept sut•,mir'· . ..Fapta este pregătită" spune Ist rati - trebuia , ăzut n umai clacă „împre· jurările politire iartii una ca asta'· 'l. Ri:imînc Jc lămurit ,le cc btrali, în afara colaborărilor t ri rnişe Foii .... sub propri<' ~crunătură ~i a pseu· donimnlui identificat încă mai demult ( ..).arratem iclc11tiq uc"), a utilizat şi misterioasa isr:ălitură a cru· cilor. Faptul cil mar('a majoritate a matcrrnlelor „cmnatc astfel au o col oratură politică pn• ·isă, cxprimînd pro· t estul contra relelor orîncluiri sociafo şi p uncte de ved<>rc critice la adresa aris toeraţiri, sugerează ipoteza că scriitorul a \oit i.ă-şi c, ilc sup1\rări cu autorilăţilc moldo vene. O indicaţie cil aşa :-lau lucrurifr găsim fotr-o !lcrisoarc trim isă lui Bariţiu . .Anunţîndu-i c:xpc· 1 L• i.t<:t:!:te J.ou.1meote (ace„ prt,btbil. Mluiii: liCti.iotuta lui l\ G. Buiţi• dia 29 de , wb,ie 1814, ,m Arad. R .r. tt., 878. f 64 • &l • , 11<. btro.ti cilu. 1J:s, r. oe. aia. r. 5.1. 343 dierea un.ui articol despre situaţia politică din Moldova N. Is trati ara!ă. prec~~ţiile luate p entru a înşela supra : vegherea adm1mstraţ1e1 reacţionare a Jui Mihai Sturdza : a plecat în Bucovina, unde fiin<l stăp.înirc austriacă nu avea a ~~ ma! teme de cenzur a poştei ; pe de altă par!~· a ut1;1zat 10 cola~orare~ sa o exprimare în doi fCI~ • .,,Daca autorul articoluJui acestuia are asa naive l-~~i - : spune Tstrati lui i-au trebuit ji·asuri 'cu două taife şi az! .făcut bine îmbrăcînd adivărul priri aligorii au prin cuvinte echivoace" 1. Dar dacă probele aduse m ai sus n i se par conclud ente p entru a demonstra cu sigurantă că N. I strati e autoru~ materialelor iscălite cu o cruce din Foaia P.ent~u minie... - de altfel cele mai multe şi mai semnif1cat1vc - t reb uie să recunoaştem că rămînc încă un ~e~~ de întrcb~arc p~ivitor la identificarea bucăţilor 1scalite cu doua crttc1. Nu cumva e ~orba de două pe~so:me diferite?. !~trel>.area e, în adevăr, Jegitimă. Co1~c1denţcle ~~ stil ş1 de 1<lce reprezintă desigur o indic~ţ!c, dar fra g1]a: O are nu s-a susţinut pe temeiul înrudmlor de expresie, cu o mare risipă de pasiune, ha că Alecu ~~sso, ba că N. Bălcescu ar fi autorul Cîntării !1,omîniei? 1~1 lipsa unei dovezi faptice precise, putem mvoca totu ş~ o mărturie a lui Istrati care, fără a pune pu~ctul pe 1, adaugă uu argument în p lus presupunerilor noastre că a utorul anonim de la 1843 şi 1845 ascuns sub misterioasele două cruci, e acelaşi cu acela de la 184,7, iscălit cu o ct·u ce. Într-un articol din 1849, publicat în Albina romtnească şi. invtit~1l~t- G_etăţuia NeamJu 2 N. I strati, după ce ~mag1aza lruţiat1va l ui K issclef, do la 1833 de a f1 oprit risipirea ruinelor cctătii deplîno-c Îipsa d .. ~. , ' b e gr13a ID această privinţă a stăpînirii lui Mihai Stur<lza. ,,1n zadar au fost ,~i toate provocările noastre - seric el pub.licate prin «Foaia Transil'Vaniei», elf.ci autorităţile ?aJionale - cu. tot entuziasmul lor patriotic erau departe in urma sentimentelor fostului prezident KisseleJ: de • M,. 878. 2 r. s9, Albino rominooacă, 1849. 11 fericită aducere aminte," 1 Dar despre ce „provocări'~ (la plu:r.al !) e v orba? ln primul rînd, desigur, de broşura lui Istrati Unele documente din Moldova 2, reprodusă de Th. Codrescu în voi. IV din Uricariu3 şi apărută iniţial în Ardeal la o dată incertă, în orice caz înainte de 1848. Într-o notă de subsol, remarcabilă prin însufleţirea tonului, Istrati osîndeşte „ciocanul vandalilor" mai periculos pentru vechea ruină a Moldovei clecît însăşi lă comia mistuitoare a vremii. Dar alte „provocări'\ aparţinînd lui I strati, nu cunoaştem afară de bucata publicată în Foaie pentru minte la 1843, la care ne-am referit deja : Meditaţie pe ruinele cetăJuii Neamţul. E drept că articolul nu ridică în termeni expreşi problema salvgardării ilustrelor vestigii ale cetăţii lui Ştefan, <lar prin sensul său atrage atenţia, fie şi în mod indirect, asupra gloriosului monument al Moldovei. Această colaborare s-ar înlăntui. deci cu materialele ele arhivă despre Cetatea N;amtului, descoperite ~i publicate de Istrati în broşura me~ţionată mai înainte şi cu naraţiunea din calendarul lui Asachi, d e asemenea amintită. Motivul cetăţii l-a obsedat pe scriitor, care a r evenit în mai multe rînduri asupră-i. Deşi plauzibilă, argumentaţia de mai sus nu e, desigur, pe deplin convingătoare. Cum însă nu dis· punem de o altă ipoteză mai verosimilă, ea poate fi deocamdată admisă - cu rezervele fire~ti. în orice caz - şi e necesar s-o subliniem - chiar dacă arti· colele iscălite cu două cruci din revista lui Bariţiu s-ar demonstra că nu-i aparţin lui Istrati, totuşi acest a, prin colaborările din 1847, iscălite cu o cruce, car e sînt cu certitudine opera sa, ca şi prin restul activităţii literare, risi pită prin periodicele şi foile timpului, merită cu prisosinţă interesul şi luarea-aminte a cercetătorilor. ' Albina romlneam!, 1849, nr. 101, p. 428. Exempla.rul de la D.A.R.P.R. e !Ară copertl. şi pagi nă de titlu. • Th. Codrescu, Uricariu, IV (1857), pp. 310-343. Editorul afirmi el X.trati a publicat bro~ura în Ttansilvwa. 1 nt 101 344 345 DnAMA ISTOJUCl MUIUL ŞI POLEMICA LlTEnARĂ CE A OCAZIONAT-O . JE neîndoielnic ~ă ch·ama istorică J\Jihul 1 reprezmta punctul culminant al opcrl'i lui Istrati. Apărută în volum la 1850 şi republicată ulterior de două ori 2 jucată la 18523 pe scena teatrului din Jasi, această piesă, dacă. 1~11 :prin s_uperioritatea realizării, pri11 îuaripare: poetica ş1 tens1~n~a~ c.~nfli~tului,..atunci cu siguranţa sub .raportul pnontalu, al mtentiilor , , , al directiei r p~ <:_arc o ~n_:mgurcaz~ şi.al c~oului stîn1it în opinia publica, ~ent~ un loc m 1s tor1a dramaturgiei noastre şi o consi deraţie ce pînă acum i-a lipsit. Î~cc~uturilc ~f'atrn1~1i uostm. abundă, după cum se şt1e, m comedie. Pleiada relativ numeroasă a scriit?rilor care, în jurul lui 1840, năzuiau cu rîvnă patriotică sa doteze S?ena cu un repertoriu naţional, a preferat pe~tru n:ot1ve ce nu pot fi detaliate aci, rîsui hatjoC?ntor Ş! farsa ~ără ..P,:etcuţii, tiradei plină de patos Şt dran:ie1 cu. ~enpep; mt?rtochcate şi înalte cugetări. Lucrlh·ilc ongmalc oe tip romantico·eroic desi la _, • ~ I v 111 A_pu_s, v1ş1 f ~c nrum ~o<~· cu gi·cu şi abia după Răzua,i şi Vidra c1ştiga o 1m portanţă reaJă. Pînă la încercarea h:i, Istr~ti de la IJ~O abia dacă se înfiripă, pe acest tan~ ~1teva l1;1cran : cu.noaştem din menţiunea lui K ogallllceanu dm Rum.iinische oder walachische Sprache und Literat!ir 4 titlurile a două piese, una despre Ştefan cel Mare ş1 alta, a lui Asachi, despre Mihai Viteazul, ambele din nenorocire pierdute, soartă ce-a avut-o, de_ al.tfcl, şi ~r:ge_clia lui Bolli~c: Uciderea a doisprezece boieri la Manastuea Dealului. La 1837 elevii conservatorului filarmonic dramatic din fa,a;i 3·ucaseră drama • 7 " scrie î.n două ncturi" Petni Rareş, a magistrului A A , '. ~Urui. O t7~$~ur~ "din redflul tr,i Şttjan Cl!l i'fci:rt cu Mruei Ungane,, dramă or1grnal1, ,n 3 Q.Cte, Ia~i. l{l50. Corrin, regele , l~ Fooia pentru m!nte, inimă 1t lîtrraJurd, 1352, pp. 193, 201, ,i 18S3. pp. 5. 13, 2! ş1 29. A doun 01.1ra e reprodw-i de A. Pu.mnul în Leplurariu, IV, II, p, 123 ş.a urm. În C. AdauJ.eseu, I,toria l.ctr<UurH ro,nl1u1, Bibi. pt, toţi, p. 3<1o7, e semoalati greşit sub titlul M ;irei Coroin. 1 1 Cronica •pectaeolului în Ca:ela ,~ Mold•via, or. 29 din 22 aprilie, 1852, Re,11matul cronicii în T. T. Hurada, l,toria. ltaJ.ru.Jui în Moldova, 1922, II, p. 70. ' M. KogiU.o.iceanu, Oper•, l, 1946, p, t49. 346 .. I I lor Gh. Asachi.1 Textul piesei a fost însă tipăl'it de-nhia la ] 863. Încît Mihul e cea dintîi dramă eroică ajunsă pînă la noi. şi încă înainte de a-i cerceta meritele şi cusunuile, ne putem desigur întreba de ce posteritatea a dezminţ.it nimerita judecată a cronicarului anonim al Gazetei de Moldavia, care găsea cuvinte de dreaptă situare a piesei în perspectiva istorică : ..,Alte compuneri, deşi cu mult mai mare măestrie 1esute, nu vor foturieca meritul acestei întîi născute, ce îri astei privire va cuprinde purure un post onorabil în literatura noastră". 2 Piesa lui Istrati împrumută sugestii de la Shakespeare, Jlliieri şi de la teatrul romantic, fără a se putea localiza sursele în pasaje anume. E mai mult o atmosferă generală decît o raportare la un model precis, făcută din binecunoscuta supradimensionare a eroilor, exaltarea tonului, oarecare detalii de culoare locală, tendinţa sp1·e filozofare cu lamenLa ţii pe tema „vanitas muncli'', înclinarea de a dezlega efluviile sentimentale, în cazul de faţă lacrimile dragostei curate şi grijile inimii de părinte de sub tirania opreliştiJor raţionale. Dar pe lîngă această obişnuită recuzită <lramatică. mai veche sau mai nouă, partea de rezistenţă în Mihul, care a vibrat în sufletele contemporanilor şi a făcut din piesă un eveniment memorabil, o constituie sentimentul patriotic ce o străbate de la primul pînă la ultimul r1nd. Trecutul e reînviat de Istrati în slava lui atît de necesară unui prezent decrepit, ca să-l în·doreze, să-l smulgă din apatic, să-i facă încă mai intolerabile lanţluile ce-l încătuşau. AcJiunea se desfăşoa1·ă la 1467, cînd Ştefan a repurtat ma1·ea victorie de la Baia împotriva oştirii maghiare condusă de Matei Corvin. Scriitorul, intimidat de personalitatea mar elui ~tcfan, nu îndrăzneşte să-i aducă figura pe scenă, dar peste întreaga piesă pluteşte umbra sa glorioasă. l\ilihul, un -viteaz căpitan de oşti, a răpit pe fata pîrcălabului Gligol'cea, frumoasa Victoria, ~i la începutul actului întîi asistăm, ca în Othello, Ia judecarea acestei fapte, socotit ă de şoltu?.ul şi ptrgarii ce s-au • Albtn-o romitteaicc'i, 1837, p. 129. • Gcuela •• Moldavia, 18S2, or. 29, p. 113. 847 însă cu totul izolată de restul oper ei ; chiar şi pînă constituit în tribunal ca nevrednică de un erou. Gli. gorcea e un bătrîn d emn, cu atît mai sensibil la atingerile aduse onoarei sale cu cît, ~a şi Don Diegue, al lui Corneille, nu- şi mai conservă din fala tineretilor decît prestanţa ţinutei şi focul inimii. Şoltuzul şi pîrgarii, conş tienţi d e pericolul u n ui iminent atac, n-ar voi să-l piardă pe Mihul de care ţara avea să aibă at îta nevoie. · El trebuie pedepsit, însă boierii povăţuiesc la clemenţă : Căci Şi de la 1848, scriitorul, p r ofesînd dragostea pentru popor şi stăruind pe lîngă cei avuţi în favoarea săracilor, nu-si manifestase nkiodată iuc.rederea în lupta politică ~ maselor; el era un filantrop şi un lihcral, în nici un caz un democrat radical ca Bălcescu. Şoltuzul e dus la rege spre a fi anchetat. Convorbirea are loc în culise şi sc termină cu osîndirea la m oarte a bravului erou. Dar chiar lînO'ă locul unde s~ăteau prizonierii şi urma să aibă loc e~ecuţia, apare d mtr-o dată o ceată de moldoveni, în frunte cu Mihul. Favorizat de întuneric şi profitîml de faptul că ungurii petrec socotind că nu victoria în mînă, el reuşise să însele străjile si să se strecoare eu cîtiva viteji în chiar mijlocul tahe;ei duşmane. O luptă' crîncenă se dezl~nţuic. Dar se aud buciume. Ştefan a înconjurat tîrgul Şl se abate năprasnic asupra duşmanului ameţit de somn şi băutură. Oştirea lui Matei Corvin e nimicită . Actul se term ină iutr-o „strigare p,en.erală" : ,, Trăiască Ş1efan -vodă ! sîntem biruitori !"1 Se pare că acest final, la reprezentaţie, unde domnitorul apărea călare în mijlocul armaşilor, a produs un ef<'ct t eribil ,,şi de publicul entuziast s-au cerut de trei ori a se repeia" 2. Actul III, văduvit d e orice conflict, de aceea anodin şi plictisitor, ni-i arată pe Victoria şi Gligorcca aşteptînd reîntoarcerea lui Mihul, care a trecut în Ardeal cu oastea moldovenească, în expediţie de mmărire şi represalii. Tatăl şi fiica se preumblă printre morminte şi dărî­ mături, semne ale luptei ce avusese loc, cu dispoziţia sumbră şi meditativă a doi poeţi romantici. Gligorcea monologhează în spiritul lui Young : dragostea-i scînteie de foc dumnezeesc acel care iub"'jtC Îlji ui16 de rezoane••• 1 Mihul, în loc de a se dezvinovăţi, îşi asumă întreaga răsp~mdere a celor săvîrşite, dar Victoria, cu poză sublimă, îl supralicite ază, atribuin du-şi greşeala. Elotărîre a judecă torilor e ca înflăcăratul tînăr să fie tr~mis ca simplu ostaş într-o garnizoană periferică . Mihul pleacă spr e a-şi îm plini pedeapsa, declarînd : Jl,fă plec, părill/i, şi /ie, Victorie, îfi jur, în curînd Că bra(ele acestea sau foarte ~or face, să te merit, să f ii a niea sofie, Sau tot braţele acestea vor şterge din viaţ11 Pe-un om ce nu voieşte, de tine despărlit Să niai trăiască·n lu1ne2 Intre acestea vine vestea că ungurii au înconjurat cetatea. În panica creată, Mihul, după ce trage clopotul, dind alarma, rc uşe5> tC să-şi croiască drum printre duşmani. În sch irnb ceilal ţi, ş oltuzul, pîr garii, Gligorcea şi Victoria, cad prizonieri. A ctul II n i-i înfăţişează pe c aptivi într-o piaţă, conversîn<l filozofic deşi împrejurările nu sîut de loc prielnic_e.. Gligorcea şi Victoria se plîng că pop01·ul e orb ş1 p1decă faptele p e dos, în pofida ratiunii, luînd binele drept rău şi inver s. Gloatele sînt ' ,.monstruri r,arbe ş i 11e~nic rătcfoite"' 3 • Fără îndoial ă aci se exprimă, c~ o suhlinierc încă neîntîlnită la Istrati şi care nu poate fi d ecît urmarea cotirii lui spre reacţiune, i n tervenită după 1848, o opinie net antidemo cratică; ea nu este .Mihul, Iafi, 1850, p. 9. ' Idem, pp. 14-lS. • ldf!m„ p . 25. 1 348 la mişcarea Loca;, al n.esimfirii ! loca~ al I veşniciei! Produsul trecătoarei vieţi omeneşti ! Morminte! voi, în care adorm orice nădejdi, Adorm a noastre vise şi p <11 imi şi ambifii De orice migăele zădarnici ca şi om1,l: Deschide1i un repaos, primiJi-mă la voi! 3 ' Mltiul, P• 46. • Gazela de Moldavi•, 1852, or. 29, p. 113. 1 Mil,ul, p. 55. . 349 -rele cum se întîmplă, poate dinadins ca să ,ţtrălm;ească mai mult scrierile cele bune ale altora". Victoria, la rîndu-i, cîntă o romanţă şi se tînguieşte la modul pesimismului n egru cu care coch eta tinerimea bolnavă de .,mal du siecle", d,1pă înfrîngerea revoluţiei : că lumea e.~te o vatră de durere cînd îţi pare un mare ţintirim, Fiinţele lipsite de orice mîngîiere Cînd seamănă că slrigă: noi to«te suf<Jrim••• :t,Î Cînd ••ezi Pămîntul l lnsă confidenta Vict oriei, Telita, dă in bobi şi preMibul se va întoarce curînd. Soseşte însă mai îutîi un tovarăş de arme, care-i enumeră vitejiile, precautie de autor grijuliu să conserve şi modestia între viI'tutiJe eroului său. În fine, apare si 1\fihul. Încununat 'Je glorie, er oul îşi p oate acum reali.za visul d e a se în.sura cu Victoria, căci răzho iul cu Matei Corvin s-a încheiat prin alianta celor doi principi creştini. Un trimis al lni Ştefan anunţă că domnitorul l-a dăruit cu o moşie şi pieşa se sfîrşeşte într -o apoteoză. Drama lui I strati a stîrnit o polemică aprinsă. în esenţă, adversarii i-au tăgAduit forţa dramati<'ă şi ro ăfost:ria formei. Partizanii s-au prevalaL în răspunsu) lor tlc importanţa politică a temei şi de contextul general al literaturii momentului: în starea de timidă înjghebare a miei d r nrna t urgii naţionale, criteriul de judeca tă nu putea fi dccît relativ; mai presus de valoarea intrin secă a dramei Jvlihul ei aveau în vedere semnificatia şi mesajul ci patriotic. ' Vrednic de sem11alat este că autorul însuşi, în prefaţa lucrării nu-~i a rogă nici un Litlu <le glorie: ,... . Eu. nu m-aş pittea recomanda dccît cioară cu iţ,norantismul meu,; fiindcă n-(1111 lnvizţat nimică în roată puterea cui·întufoi; vesteşte că nici chiar vreuna din multele gramatici <ele limbii mele şi nici m-au iertat pî11ă acum mijloacele măcar dea1 oiaja un pas afară din pămîntul natal. Dacă nit cunosc nici muzica, nici maniera de a face versuri, nici însuşi chiar de a face proză, es1e prea firesc să fiu cum sint : fără umbră de pretett!ie de <tutor" . Şi, cu o m odestie care 1 încopo să-şi divulge pTcfăcătoria, continuă : ,,Scriu făcut ~i publir scrierih1 mPle, de cîte ori n11 am nimic de · Gheorghe Sion, cel mai v~he~nent di~tre _criticii lui J strati, nu găseş te în fond p1ese1 ct1s unm mai_gr~ve dedt acelea de care se arată conştient autorul ei. S1on pornea rlc la un punct de vedere <l<' principiu, care a fost şi al lui Kogălniceanu, clar a.I_>licat de ~cesta <lin urmă cu circumspecţie . El susţinea necesitatea unei examinări severe a producţiei literare, în!rucî~ indulgenţa duce pînă la urmă la însLrăinarea p ub!1cu~U1 de literatură şi perverteşte gustul. Pc un ton nome, cu o afectare de super iol'itatc <lis tantă, reproşează .autor ului că a utilizat versul alb, ostil, d upă el, natlnii poeziei şi că a combinat o intrigă nev nosimilă, c u inadvertenţe de pi:;ihologie şi sitnaţ.ie. 1 Un alt a dvP.rsar al lui I strati, un anonim ascuns s ub majuscula H, reia t ot într-un foileton din Zimbrul i obiectia împotriva versului alb, adăugtnd şi un protest împotriv a incorectitudinilor de Jimbă,. spicuite c~ destul ă p edanterie în cele 1451 Ye1·sur1 ale dramei. Acestor atacuri li se răspunde prompt. Replica o dau combativ si tăios, fire~te, '.lu nuanţări felurite, nu m:i puţin decît p atru ~reop~cnţi. 3 ~uhliniaz~ -cu insistentă o.iioioalit::rtea s1 înălt1mea <1~ 1rle1 d a operei.~ , t, R esping deopotrivă c-ritiea şicanat.orie, . în reptata către mărunţişuri, tinzînd să aprecieze mdepcndent de situatia concretă (Mihul era doar, cu m se spune într-u n a'rticol , întîiul năs cut fiu a dramei naţionale" 4} ' ' .., ... . şi să contrapună un ui conţinut de val~ar e s?ap a?. de condei şi stîngăcjj de ex presie. ~umai. p~agiaton! şi imitatorii, ele car e scena romîncasca e plina,. pot s~ subaprecieze meritele unei piese ~,rig~nal~. E1 cauta n od î n papură autorului car e a pormt p1cpt1ş -pe drumul r::i J t , 1 Cronica lui Gb. Sion e. public&.ti în 3 nurot:re diu 7.it1ibr.ul. 185 1, r0;1pect,;-, 1,1r. 64 din 5 martie, 65 din 8 martie şi 12 din 2 aprHie. : Nr. 64 din 5 n·,artie, 13Sl . .a Un HeTrnt'zi, G«~PIR de Moldar:ia. nr. 22 din 1S u\a.rtie. 1851. M. Fiarhn1. du) Roman, idem-, nr. 23 din 19 nrnrtie, 1851, o colaborare fantezi"ltă intitulată Bat,(). către redac,î.a Albinei, idem, .nr, 25 din 26 n·u ,rtic, 1851, ~î în flne uo cuigu\-.Uo 'P ..... 4.n occcaşi publica.ţ..i.e„ nr. 29, din 12 •prilh•., l8SL ' Mihul. p. 57. 850 • Gcutla Jo Moldovio, 18!;}, op. c~ .• p, 103. 351 ,în general, pe un teren fals. Ocolirea ri°;'"oi nu oo~stit~i~ un defect şi chiar ocolirea pe alocuri a . rect1tu?1!1n gram aticale nu reprezintă un păcat cap~t~l. Cr1t1.ca literară a timpului era ea însăşi stîngace ŞI m capahil~ să se aplice la obiect. Combătută p entru Jus,~run secu ndal'e, piesa lui Istrati era, Î:11 sch1mb,_ ~pa~ata cu zel partizan, cîteodată în t ermem apologet1c1, dintr-u n unghi cultural şi politic. :Minus exagerările, :cest pu~ct de vedere continea fără îndoială, o mare doza d e adevar. Căci la naşte;ea u~ei opere care ~rnrchc~ză uu început de serie xnt:dtul ivirii ei în lume ş1 rostnrile ce le anunţă îi răsc\:xnpără în bună part e slăbiciunile. Î n orice caz, judecînd după s_uccesul repurtat d~ reprezen ta-ţia d ramatică ~ lui ~ihu~,. în 1852, ~upa cuv i ntele elogioase ale ed1t orulm Fon pentru mint~ ... la r epublicarea piesei în colo~nel~ zJaru~~i (,;pescnp_ţiunile atit locale cît şi ale fort1tudine: spi:·iiului ,domm toriu pe timpul lui Ştefan cel Mare s_u!t sinl\~~~ in _st':re a înt1ărsa mulţumire în inima cituorului ), ţmind iară~i seama că Aron Pumnul a crezut necesar s-o rep/oducă în intregim c în Leptur.ariul s~u, sîntem î?drep· tătiti să consi derăm că opera lui Istrati, cu to~~e 1mperfe~tiunile ei si-a fructificat mesajul în conştuoţa c~nter:ipoTanilo~.' Aceast a î11;seamnă că ea~ şi-a atms scopul. Căci dacă succesul hterar nu prob eaza totdea;1n~ existenta unei valori subjacen te, el demonstrează msa w toate cazurile existenţa unei coucordanţe int r~ o operă şi un public. Istrati a răspuns, se. ved~, un~t nevoi a nemii. Opera i-a fost, după expr esia Im l hr~ileanu, ,,receptată". Ea ~01~stituie d~ci mai m ult de~1t 0 piesă de muzeu, cons.titme unul d1_n mo~entele afir· mării unui profil propriu al teatrului rommesc. greu de a înavuţi teatrul rom.î.nesc cu o operă d e reală pondere socială şi literară, menită să „recheme în aducerea aminte a patriei una din cele mai frumoase zile a gloriei sale" 1 • Versul alb e legitim : în el putem afla ,,adevărata frumuse{e" 2 a poeziei, scrie unul din partizanii lui I strati. E greşit a crede că versul alh, u nealta atîtor mari creatori ai lumii, s-a demodat, comentează un altul, adăugînd că de altfel rima nu implică o îndemîuare superioară. Iarăşi, afirmă unul din autorii citaţi , nu se pot imputa neglijenţe de gramatică lui I strati, <le vreme ce normele scr ierii romîncşti nu sîn t acceptate de toţi şi în genere oxice pană îşi are gramatica sa. :i Iar cine reproşează Yersurilor: Că moldoveanul es1" în bătălii dtprin$, Deprins a sta lu luptă, deprins u'i învingci acela confundă o tautologie cu o repetiţie retorică şi dovedeşte că nu e competent în chestiuni literare. Pînă la urmă apărătorii lui I strati subscriu la „adevărul mărturisit de litern1ii antici ~i moderni cei toate uvrajele bune mi trebuit să aibă critici rele" 4 şi că ,.pe cînd se vor evapora în noianul trec1ttului disputele despre ver• surile albe, despre corecţia gramaticală şi despre ini· ţialele enigmatice (ale autorului din Zimbrul, n.n.), Mihul va sitpravie/ui, n1zămat pe a sa proprie originalitate" 5. Evident, Mihul n -a supravie~uit şi desigur ou versul alb, at.ît de controver sat în valenţele sale poetice, e pricina înecării operei în uitare. Lipsurile fundamentale ale însăilării dra matice a lui Tstrati sînt de căutat in anemia intrigii, în diluarea substanţei dramatice, în sărăcia cadrului istoric, în d ecupajul lent, complet împotmolit în actul III, în slaba conturare a person ajelor care perorează abundent, cu emfază, în loc să acţioneze. Dezbat er ea prilejuită de piesă s-a purtat , l Cauta d,- .M1Jld1tvifl~ 18S1„ 1. op. cil .., p. 103„ • Idem, J>, 121. • Idem, I'· 97. ' ldtJm, j). 121. • Idem, p. l01. 352 I Foc:sU pe,uru minl-t, inimă~, liJerruu:ră, \852„ nt. 47, ,s, P• 193. SUMAR Pag. I. Bu<lai-Deleanu - Un scriitor de tim1iurie într-fi rPnaştere întîr: i,,,,; ren,,şt-trc Co~tachj Conacb.i satt Lu,nini.'-1nul În nn!Priu. şi giubea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5 79 O epocă luminoasă a literaturii romi ac : epoca 184/J ................................ 103 Ion Heliade Rădulescu sau „echilibru într/J anti· te;;e" ,u lt-oric praclicu. . . . . . . . . . . . . . . 153 N icolae „ Bălcescu - democ;rutul revolttfio1mr şi scrutorul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 219 Alecu R.u~s?, Nicolae Bălccgeu şi CîntarPn Romi.mei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 269 ~j Pastelurile sau Despre poezi<, natr,rii şi natura poeziei la V . Alecsandri . . . . . . . . . . . . . . . . Un puşoptist renegat : N. lstrnti. . . . . . . . . . . . . 291 321